Suport De Curs 8. 2018-2019.docx

SUPORT DE CURS 7. CONVERGENȚA ECONOMICĂ

1. Semnificaţiile convergenţei economice. Relaţia Convergenţă-CoeziuneCreştere

Convergenţă economică (convergenţa structurală – dezvoltare;

Coeziune economică şi socială

Transformare, modernizareeconomică

Politica de coeziune comunitară şi politicile naţionale

Creştere economică

2. Convergenţă vs. Divergenţă economică Teoria neoclasică a creşterii economice susţine realizarea unui proces de convergenţă economică reală între ţări, luând în considerare câteva ipoteze mai importante.

Capitalul este supus randamentelor descrescătoare. Creşterea încetineşte în ţările bogate, pe măsură ce acumulează capital, deoarece eficienţa marginală a capitalului se reduce.

Flexibilitatea perfectă a factorilor de producţie. Prin deplasarea acestora din regiunile mai sărace în regiunile mai bogate, se diminuează disparităţile regionale.

Funcţia de producţie are un factor fix – munca şi un factor acumulabil – capitalul, iar randamentele de scară sunt constante. O ţară care posedă de două ori mai mulţi factori de producţie, va produce de două ori mai mult.

Progresul tehnic este exogen, iar difuzarea tehnologiilor este instantanee. Ţările mai slab dezvoltate, care sunt receptoare de noi tehnologii,vor înregistra o rată mai mare de creştere.

Ţările care dispun de aceleaşicaracteristiciînmaterie de creşteredemografică, progress ethnic şiratăainvestiţiilor, vorînregistravenituri care vor converge cătrevaloareaprezentăînţaraceamaidezvolta tă.

Pentru neoclasici, impactul politicilor publice asupra procesului de creştere economică este ignorat, pentru că echilibrul concurenţial coincide perfect cu optimul social (Pelkmans, 2004). Mobilitatea factorilor de producţie între ţări, precum şi integrarea comercială şi liberalizarea mişcărilor de capital constituie, în această abordare, factori care accelerează procesul de convergenţă (tabelul de mai jos).

Mecanisme ale convergenţei economice  piaţa unică, prin reducerea protecţiei, oferă posibilitatea elaborării şi implementării unor strategii de ajustare a activităţilor economice;  aceste strategii ar trebui să vizeze încurajarea transferurilor de resurse către activităţile cu valoare adăugată mare, precum şi specializarea intraindustrială către segmentele superioare de pe piaţa finală a produsului;  specializarea exercită o influenţă pozitivă asupra productivităţii;  exploatarea unei pieţe unice diversificate prin specializarea regională poate promova coeziunea la nivelul UE. străine  pot favoriza transferul de resurse şi de tehnologii către regiunile defavorizate, mărind potenţialul economic al acestora;  ISD verticale vor determina concentrarea activităţilor economice în ţările, regiunile mai puţin dezvoltate (care au costuri relative mai reduse); produsele obţinute vor fi exportate în UE;  ISD orizontale implică stabilirea activităţilor economice în aglomerările urbane, pentru a beneficia de economiile de scară; prin urmare, pieţele mari, bogate şi în creştere sunt vizate de acest tip de investiţii.

Specializarea de produs şi proces pe pieţele de bunuri şi servicii

Investiţiile directe

Expunerea concurenţială

Reducerea distorsiunilor

 pe Piaţa Internă Unică, concurenţa ridicată poate avea consecinţe nefavorabile asupra activităţilor economice din zonele mai puţin dezvoltate;  pe termen lung, numai expunerea concurenţială poate crea firme viabile care să genereze un proces de creştere economică susţinută în aceste regiuni.  funcţionarea Pieţei interne unice implică eliminarea măsurilor care afectează în sens negativ manifestarea concurenţei.

Politicile promovate la nivelul UE susţin procesul de creştere economică, însă nu generează şi coeziune economică, deoarece există tendinţa de polarizare a activităţilor economice, conform modelului ”centru-periferie”. Problema care se pune este dacă procesul de integrare economică poate realiza o conciliere a două procese fundamentale: creşterea economică şi coeziunea inter-regională a statelor membre. Asocierea teoriilor creşterii economice endogene şi a economiei geografice permite studierea legăturilor dintre procesul de concentrare a activităţilor economice – ca formă de manifestare a divergenţei economice – şi procesul de creştere economică (tabelul de mai jos). Surse ale Divergenţei economice în modelele de creştere economică endogenă Capitalul înregistrează randamente crescătoare

 învăţarea prin practică şi difuzarea cunoştinţelor elimină tendinţa spre randamente descrescătoare;  acumularea capitalului generează externalităţi tehnologice pozitive;  prin ameliorarea educaţiei şi a formării profesionale, fiecare individ măreşte stocul de capital uman al unei ţări, ceea ce generează creşterea productivităţii naţionale;  inovaţiile tehnologice şi cheltuielile de cercetare dezvoltare permit, de asemenea, realizarea unei creşteri economice susţinute.

Dacă aceste elemente nu caracterizează în aceeaşi proporţie toate regiunile unei ţări, atunci, regiunile în care se acumulează mai mult capital vor înregistra ritmuri de creştere economică superioare. Condiţiile iniţiale  o economie va înregistra o rată de creştere economică cu atât mai mare, cu cât dispune de condiţii iniţiale mai favorabile;  incitaţia de a investi în această economie va fi mai ridicată;  determină o persistenţă a ratelor ridicate de creştere la nivelul ţărilor industrializate şi absenţa procesului de recuperare a decalajelor la nivelul ţărilor sărace pe o perioadă lungă de timp. Legitimitatea  intervenţia statului este justificabilă dacă determină creşterea randamentelor intervenţiei de scară ale activităţilor economice şi, în consecinţă, implică un proces de statului pentru creştere economică; atenuarea  această intervenţie poate lua diferite forme : divergenţei  subvenţionarea activităţilor generatoare de externalităţi pozitive; economice  taxarea activităţilor care conduc la externalităţi negative;  crearea mecanismelor de stimulare şi de implementare a inovaţiilor (brevete);  dezvoltarea de proiecte în ceea ce priveşte infrastructura de transport;  promovarea şi susţinerea investiţiei în educaţie. Iniţializarea unor astfel de politici publice în regiunile defavorizate poate conduce la atenuarea disparităţilor de dezvoltare, stimulându-se astfel procesul de coeziune.

3. Formele convergenţei economice (reale)

a) Convergenţa absolută vs. Convergenţa condiţională

Convergenţă reală absolută

Convergenţă reală condiţionată

 la nivelul unei ţări - o ţară înregistrează o rată de creştere a venitului pe locuitor cu atât mai mare cu cât se află mai departe de nivelul său de echilibru pe termen lung (care corespunde unei creşteri economice echilibrate);  între ţări : ţările iniţial mai sărace vor creşte mai repede decât cele iniţial mai bogate, către aceeaşi stare de echilibru pe termen lung (pentru aceasta este necesar ca aceste ţări să aibă aceleaşi caracteristici structurale);  există o relaţie negativă între nivelul iniţial al venitului şi rata de creştere economică.

 ţările nu posedă aceleaşi caracteristici structurale, starea de echilibru pe termen lung diferă de la o ţară la alta - nu se mai poate vorbi de convergenţă absolută;  există o relaţie negativă între nivelul iniţial al venitului şi rata de creştere economică;  diferenţele de dezvoltare se pot menţine sau chiar accentua (nu mai există o convergenţă a veniturilor);  deşi ţările mai sărace cresc mai repede decât ţările bogate, diferenţele de dezvoltare rămân semnificative.

Y/L

Țară săracă

Țară bogată

K/L

Figura 1. Convergența reală absolută

Țara săraca va avea o rată de creștere mai mare datorită randamentelor marginale descrescânde, și va ajunge din urmă (catch-up) țara mai bogată.

Y/L

Țară săracă

Țară bogată

K/L

Figura 1. Convergența reală condiționată

Temporar se pot reduce decalajele, dar pe termen lung acestea se mențin. Pe termen lung, aceste decalaje se pot diminua doar dacă apar și transformări structurale ale economiei. b) Convergenţa beta vs. Convergenţa sigma Conceptul de σ convergenţă este legat de cel de β convergenţă: în vreme ce al doilea concept presupune că diferenţele de venit/locuitor se vor micşora de-a lungul timpului, primul vorbeşte despre o diminuare a dispersiei veniturilor pe persoană între diferite ţări. Convergenţa de tip Sigma – σ, arată tendinţa descrescătoare a dispersiei venitului pe locuitor într-un grup de ţări. Testul convergenţei σ se bazează asupra calculului decalajelor PIB/locuitor, şi compară σt cu σt+1.

Convergenţa beta este necesară pentru convergenţa sigma (se diminuează disparităţile în interiorul unui grup, dacă ţările mai sărace cresc mai repede decât ţările mai bogate), dar nu şi suficientă (este posibil ca o ţară să crească mai mult decât celelalte, fără ca disparităţile de dezvoltare dintre ele să se reducă). Este situaţia

înregistrată în regiunile din câteva ţări ale Uniunii Europene; acestea au înregistrat o rată de creştere economică superioară mediei europene, însă decalajul dintre ele nu sa redus, deoarece unele dintre ele au crescut mai mult decât celelalte; astfel are loc un proces de divergenţă sigma.  Unde

este Indicele PIB.

Dacă

există convergență (beta absolută)

 Dacă ecuaţia de regresie este de forma (exemplu):

Unde reprezintă ponderea investiților în PIB, iar GDE este gradul de deschidere al economiei. Dacă

există convergență (beta condițională). TEMA CURS 05.12.2018

Etape in realizarea proiectului privind analiza dinamicii convergentei/divergentei sigma (pe baza PIB/locuitor) la nivelul regiunilor unei tari: 1. Alegerea tarii si identificarea in baza de date a regiunilor NUTS 2, respectiv NUTS 3 corespunzatoare respectivei tari 2. Analiza pe NUTS 2; calcularea dispersiei PIB/locuitor (corespunzator regiunilor fata de media tarii) in fiecare an dupa doua metode: 2.1. dispersia neponderata, cea standard, in care suma abaterilor patratice ale regiunilor fata de media tarii se imparte la numarul de observatii (adica de regiuni ale unei tari) 2.2. dispersia ponderata in care se calculeaza suma abaterilor fiecarei regiuni fata de media tarii ponderata cu proportia PIB - ului respectivei regiuni in PIB national 2.3. interpretarea dinamicii dispersiei 2.1. 2.4. interpretarea dinamicii dispersiei 2.2. 3. Analiza pe NUTS 3; calcularea dispersiei PIB/locuitor (corespunzator regiunilor fata de media tarii) in fiecare an dupa doua metode: 3.1. dispersia neponderata, cea standard, in care suma abaterilor patratice ale regiunilor fata de media tarii se imparte la numarul de observatii (adica de regiuni ale unei tari) 3.2. dispersia ponderata in care se calculeaza suma abaterilor fiecarei regiuni fata de media tarii ponderata cu proportia PIB - ului respectivei regiuni in PIB national

3.3. interpretarea dinamicii dispersiei 3.1. 3.4. interpretarea dinamicii dispersiei 3.2.