Substantivul.docx

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă, care denumește nume de obiecte (ființe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni). mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură, îngrijorare Reguli de recunoaștere a substantivelor Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv. Aceasta este un mijloc de a distinge un substantiv de un adjectiv, verb. plecarea grabnică, roșul închis Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această metodă poate fi determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt. un pom - doi pomi, o casă - două case, un ceas - două ceasuri Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea obiectelor: acest, această, aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se poate găsi un adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă pentru a identifica un substantiv. acest pom, foamea aceasta, untul acesta Clasificarea substantivelor Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul lor, ambele tipuri de substantiv pot fi: simple sau compuse. 

după formă substantivele pot fi substantive simple sau substantive compuse



după conținut substantivele se împart în substantive comune, substantive proprii



un grup de două sau mai multe cuvinte pot forma locuțiuni substantivale

Genurile substantivelor În limba română după gen, substantivele se împart în: substantive la genul masculin, substantive la genul feminin, substantive la genul neutru. În cele mai multe situații, se poate constata potrivirea între genul natural și cel gramatical; genul neutru corespunde lucrurilor neînsuflețite. În majoritatea cazurilor, genul unui substantiv poate fi aflat prin numărarea resp ectivului substantiv. masculin (un-doi): un băiat - doi băieți; feminin (o - două): o fată - două fete; neutru (un - două): un drum - două drumuri

3În cazurile în care substantivele nu pot fi numărate, stabilirea genului se face prin analizarea formei substantivului (Alexandru, Siret) sau a articolului hotărât (Ceahlăul, Bucegii). Substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite pentru a indica cele două sexe se numesc substantive heteronime. (bărbat - femeie, băiat - fată, bou - vacă, cocoș - găină) Substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe se numesc substantive epicene și în general reprezintă nume de animale (veveriță, elefant, fluture, dihor, rechin). Există și substantive epicene care nu numesc animale (pilot, chirurg). Substantivele care formează femininul de la forma de masculin a substantivului (urs-ursoaică) sau cele care formează masculinul de la forma de feminin a substantivului (vulpe-vulpoi) se numesc substantive mobile. Numărul substantivelor Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect sau mai multe obiecte. Se împart în substantive la numărul singular și substantive la numărul plural. În mod normal substantivele au o formă pentru singular, atunci când exprimă un singur obiect și o formă pentru plural, în cazul în care arată mai multe obiecte. singular frate - plural frați singular masă - plural mese singular vânt - plural vânturi Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se numesc substantive defective de număr. Declinarea substantivului Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții sintactice: subiect, atribut, complement, nume predicativ. Atunci când îndeplinește aceste funcții sintactice, substantivul își schimbă forma (casa, casei, al casei, pe casă) – primește în construcția sa un articol hotărât, articolul al, a, ai, ale sau o prepoziție. Toate aceste forme pe care le poate lua un substantiv, pentru a exprima în propoziție diferite funcții sintactice, se numesc cazuri, iar formele acestor cazuri poartă denumirea de forme cauzale. Toate formele și construcțiile cauzale ale unui substantiv formează declinarea acelui substantiv. Proveniența substantivului

Substantivele se pot forma de la adjective, numerale, verbe, forme de infinitiv lung, adverbe, prin derivare, compunere, conversiune. Substantivele se pot forma prin derivare, conversiune și compunere, din adjective, verbe, adverbe, pronume. 

prin derivare din adjective (bătrânețe, tinerețe, frumusețe), din numerale (treime, zecime, sutime), din verbe (culcuș, suiș), din adverbe (binețe, împrejurime);



prin conversiune din adjective (roșul închis, frumosul artistic); din pronume (eul liric), forme de infinitiv lung (intrare, plecare), supin (privit, cerșit); din adverbe (Mă bucură binele făcut.)



prin compunere (reavoință, triunghi, Târgu-Neamț)

Schimbarea valorii gramaticale a substantivului Prin derivare, compunere sau conversiune substantivele își pot schimba valoarea gramaticală în: adverbe, adjective, verbe, interjecție, prepoziție Substantivul își poate schimba valoarea gramaticală în adverb de timp, adverb de mod, adjectiv, interjecție, prepoziții. Substantivele pot deveni: 

prin derivare – adjective (auriu, strămoșesc), verbe (a înmuguri, înzestra), adverbe (firește bănește)



prin conversiune – adjective (o femeie bărbată), adverbe (s-a supăratfoc, acasă, alături, ziua, noaptea, vara), interjecții (Doamne!, Noroc!), prepoziții (Am reușit grație ție.)



prin compunere – adjective (cuminte), pronume (dumnealui), adverbe (acasă, astăzi), conjuncții (deoarece)

Valorile stilistice ale substantivului În limba română substantivele pot avea întrebuințări variate. Ele sunt folosite pentru realizarea unor procedee stilistice (figuri de stil) precum: epitet, metaforă, repetiție, comparație, personificare, antiteză, hiperbolă. ( Cele mai întâlnite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: epitet, metaforă, enumerație, repetiție, comparație, personificare, antiteză, hiperbolă, aliterație, oximoron.



epitete (De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint – M. Eminescu)



metaforă (Noaptea, dumbrava este o împărăție fermecată. – M. Sadoveanu)



repetiție (Au urmat apoi nopți și zile, zile și nopți și săptămâni de veghe arse de chin. – Al. Odobescu)



comparație (Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratec – M. Eminescu, M-am săturat de ei ca de mere pădurețe. – Ion Creangă)



personificare (Codrule cu râuri line, / Vreme trece vreme vine. – M. Eminescu)



antiteză (Mândră-i floarea de cireș, / Dar mai mândrui Gheorghieș. – I. Zanne)



hiperbolă (Crapii-n ele-s cât berbecii, / În pomi piersici cât dovlecii, / Pepenii de zahăr roșu / În grâu, spicul cât cocoșul)

Locuțiuni substantivale Locuțiunile substantivale reprezintă numele unor obiecte și sunt exprimate prin grupuri de două sau mai multe cuvinte care au înțelesul unui substantiv și se comportă gramatical precum un substantiv. Majoritate locuțiunilor substantivale sunt derivate din locuțiuni verbale, rezultate prin substantivarea verbului la infinitivul lung. LOCUȚIUNE VERBALĂ

LOCUȚIUNE SUBSTANTIVALĂ

ÎNȚELESUL LOCUȚIUNII

a strânge în brațe

strângere în brațe

îmbrățișare

a ține minte

ținere de minte

memorie

a face bine

făcător de bine

binefăcător

a-i părea rău

părere de rău

regret

a înceta din viață

încetare din viață

moarte

a băga de seamă

băgare de seamă

atenție

În analiza gramaticală cuvintele componente ale locuțiunii substantivale nu pot fi examinate separat. Gramatical, locuțiunea substantivală are valoarea unui substantiv, prin urmare poate avea forme de singular și plural, poate fi articulată sau nearticulată, poate fi declinată, poate fi însoțită de un adjectiv și poate fi înlocuită prin pronume. LOCUȚIUN NEART/AR SINGULAR/PLURA DECLINAR +ADJECTI E T L E V ținere de minte

ținere de minte/ ținerea de minte

ținere de minte/ țineri de minte

N. A. ținerea de minte scurtă ținere D. G ținerii de minte de minte