Societatea Civila (1).docx

CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILA SECŢIUNEA I NOŢIUNEA Ş1 CARACTERELE JURIDICE §1. Reglementarea legală. Reglementarea generală a contractului de societate civilă se găseşte în a Codul civil, Titlul VIII din Cartea a IlI-a. S-au adoptat, însă, ulterior o serie de reglementări speciale, în diferite domenii de aplicare a acestui contract. Astfel, Legea nr.36/1991 priveşte societăţile agricole şi alte forme de asociere şi cooperare în agricultură, Legea nr.36/1995 notarii publici şi activitatea notarială, Legea nr.51/1995 organizarea şi exercitarea profesiei de avocat etc. Codul civil reglementează două feluri de societăţi civile: universale şi particulare. Cum însă, societăţile universale nu şi-au găsit niciodată aplicare ]n dreptul modem, vom analiza, doar societăţile civile particulare. §2. Noţiunea. Potrivit art.1491 din Codul civil, „societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”. Din coroborarea art.1491 cu art.1492 şi art.1513 Cod civil, rezultă că societatea civilă este acel contract prin care două sau mai multe persoane se obligă să pună în comun un aport material şi/sau de muncă pentru a constitui un fond şi a desfăşura împreună o activitate, în scop patrimonial comun, foloasele şi pierderile fiind împărţite între ele. §3. Caracterele juridice. a. Contractul de societate este un contract civil, prin încheierea lui, părţile numite asociaţi, urmărind obţinerea de foloase patrimoniale şi nu beneficii ca la societăţile comerciale. Spre deosebire de societatea comercială care este persoană juridică prin chiar constituirea ei potrivit Legii nr.31/1990, societatea civilă, cum rezultă din art.1520-1521 Cod civil, nu are personalitate juridică. În literatura juridică s-a susţinut, că societatea civilă poate dobîndi personalitate juridică cu respectarea formalităţilor şi în condiţiile prevăzute de lege sau cînd legea prevede expres aceasta, chiar din momentul constituirii ei1. După părerea noastră, personalitatea juridică a societăţii civile nu este de esenţa ci doar de natura ei2. Codul civil nu prevede, dar nici nu interzice, personalitatea juridică a societăţii civile. Şi atunci, ceea ce nu este interzis, este permis. De aceea societatea civilă ar putea dobîndi personalitate juridică, respectîndu-se dispoziţiile Decretului nr.31/1954, privind persoana fizică şi persoana juridică3. Este de dorit, însă, ca printr-o nouă reglementare să se prevadă operaţiunea juridică prin care societatea civilă poate dobîndi personalitate juridică, îndeplinind bineînţeles condiţiile de fond: organizare de sine stătătoare, patrimoniu propriu şi un scop licit determinat. b. Caracterul patrimonial (lucrativ) este de esenţa contractului de societate civilă4. Are caracter patrimonial deoarece urmăreşte realizarea, de către asociaţi, a unor foloase patrimoniale pe care le împart între ei. Acest caracter deosebeşte societăţile civile de asociaţii (collegia) și fundaţii constituite fără scop patrimonial, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr.26/2000, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.37/2003.

c. Contractul de societate civilă este un contract cu titlu oneros, fiecare parte urmărind un avantaj patrimonial, pe care, însă nu-l obţine de la celelalte părţi, ci beneficiază, alături de aceştia, de foloasele realizate împreună în societate5. d. Contractul de societate civilă este un contract comutativ, existența și întinderea obligaţiilor fiind cunoscute din chiar momentul încheierii lui. e. Este un contract consesual, simplul acord de voinţă fiind necesar și suficient pentru încheierea lui. Părțile pot încheia, însă, contractul și în formă autentică, dar aceasta nu transformă contractul de societate civilă, într-un contract solemn. În ceea ce priveşte dovada contractului între părţi, ea se face potrivit dreptului comun (art.1191 şi art.1197 Cod civil). Atunci cînd este încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată, părţile neavînd interese contrare, nu se cere respectarea multiplului exemplar. Este suficient un singur exemplar original, semnat de toţi asociaţii. Nu este necesară nici formalitatea prevăzută de art.1180 Cod civil „bun şi aprobat” deoarece obligaţiile părţilor nu sunt reciproce. Terţii, însă, pot face dovada contractului prin orice mijloc de probă, dar părţile le pot opune un contract de societate cu dată certă6. f. Contractul de societate civilă este un contract cu executare succesivă. Elementul timp este de esenţa societăţii civile, asociaţii fiind obligaţi între ei pe toată durata existenţei ei. g. Societatea civilă este un contract intuitu personae făcînd parte din categoria societăţilor de persoane şi nu a societăţilor de capitaluri. La încheierea contractului se are în vedere calitatea asociaţilor de a exercita o anumită activitate, profesie etc. De aceea moartea unuia dintre asociaţi, de regulă, duce la încetarea societăţii civile, neputînd continua cu moştenitorii asociatului decedat, decît dacă în contract se prevede expres aceasta. h. În literatura juridică7 s-a pus problema dacă societatea civilă, este sau nu, un contract sinalagmatic. Unii autori susţin că un astfel de contract este „sinalagmatic (bi-sau multilateral) în sensul că fiecare asociat se obligă faţă de ceilalţi”. Se precizează, însă, că acesta se deosebeşte de celelalte contracte sinalagmatice prin faptul că obligaţiile fiecăruia dintre asociaţi coincid, în esenţă cu cele ale celorlalţi, scopul fiind comun. Se accentuează faptul că la celelalte contracte sinalagmatice, obligaţiile sunt diferite pentru că şi scopul urmărit de fiecare parte este diferit. În aceste condiţii ne punem întrebarea dacă un astfel de contract îndeplineşte condiţiile pentru a fi un contract sinalagmatic. Potrivit art.943 Cod civil, contractul este sinalagmatic cînd părțile se obligă reciproc una față de alte, iar potrivit art.1491 Cod civil „societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva". Din aceste două reglementări rezultă că părțile convin (affectie societatis) asupra încheierii contractului, urmărind prin aceasta un scop manifestat prin interese comune. Scopul comun al asociaţilor face ca unui drept al unuia dintre ei să nu-i corespundă o obligaţie din partea celorlalte. Obligaţiile fiind aceleaşi şi scopul comun, părţile contractului de societat nu se numesc debitori și creditori ci asociaţi, prestaţiile constînd în obligația de a da sau de a face, concretizate în principal, în obligaţii de aport (în proprietate, în folosinţă sau în muncă), şi în obligaţii de a desfăşura personal activitatea pentru care s-a încheiat contractul de societate. Și sub aspectul sancţiunii pentru nerespectarea obligaţiilor, contractul de societate se deosebeşte de contractele sinalagmatice. În cazul contractelor sinalagmatice, atunci cînd o parte nu-și execută obligația sa și pretinde executarea obligaţiei de către cealaltă parte, aceasta poate opune excepţia de neexecutare. Acest lucru nu se poate invoca pentru neexecutarea obligaţiilor în cazul contractului de societate civilă.

De asemenea, părţile unui contract sinalagmatic pot cere, atunci cînd contractul nu mai poate fi executat, fie rezoluțiunea acestuia, cînd contractul este cu executare uno ictu, fie rezilierea cînd este cu executare succesivă. În cazul contractului de societate, însă, sancţiunea neexecutării obligaţiilor este specifică, în sensul că, neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către o parte pînă la termenul prevăzut în contract, duce, la excluderea acelui asociat din societate sau la încetarea contractului. Cauzele de încetare a contractului sunt: expirarea termenului, retragerea din societate a unuia sau mai multor membri pentru motive temeinice, realizarea sau imposibilitatea realizării scopului, moartea unuia dintre asociaţi, punerea sub interdicţie sau insolvabilitatea unui asociat, pieirea bunului etc. Dacă susţinem că acest contract nu are caracter sinalagmatic, se pune întrebarea, carei categorii de contracte îi aparţine. Considerăm că un contract de societate civilă este un contract uniune prin care două sau mai multe părţi pun ceva în comun pentru a desfășura o activitate, avînd aceleași drepturi și obligații, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale. SECŢIUNEA a II-a CONDIȚIILE DE VALIDITATE Condițiile de validitate sunt cele prevăzute de art.948 Cod civil, cu unele particularităţi. §1. Capacitatea părţilor. Asociații trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu, pentru a putea dispune de bunurile pe care le constituie aport în natură, în societate şi că pot încheia personal şi singuri contractul de societate. Avînd caracter intuitu personae8, contractul nu poate fi încheiat prin reprezentant legal sau cu încuviinţarea acestuia ori a autorităţii tutelare. Aceasta rezultă şi din prevederile art.1523 pct.4 Cod civil, care precizează că societatea civilă încetează în cazul pierderii capacităţii de exerciţiu prin punerea sub interdicţie a unui asociat. Dacă totuşi, se încheie un contract de societate de către o persoană incapabilă sau cu capacitate restrînsă de exerciţiu, reprezentantul legal al acesteia sau autoritatea tutelară poate cere anularea contractului pentru neîndeplinirea condiţiei privind capacitatea de a contracta, fiind vorba de încălcarea unei norme legale ce apără un interes individual. În literatura juridică9 s-a pus problema dacă un contract de societate se poate încheia între soţi. Se susţine, că datorită regimului comunităţii de bunuri şi pentru a nu se transforma într-o indiviziune societară, contractul de societate civilă nu se poate încheia între soţi. Cu toate acestea, majoritatea autorilor dar şi instanţa supremă au admis şi această posibilitate, atunci cînd aportul constă în bunuri proprii ale soţilor. În practică, astfel de societăţi civile sau constituit, între soţi, în vederea exercitării profesiei de avocat. În schimb, unul dintre soţi poate participa cu bunuri proprii la constituirea patrimoniului social al unei societăţi civile dar şi cu bunurile mobile aflate în devălmăşie, în baza mandatului tacit reciproc. Pentru bunurile imobile este necesar consimţămîntul expres al celuilalt soţ, potrivit art.35 Codul famliei. §2. Consimţămîntul. Spre deosebire de toate celelalte contracte civile, consimţămîntul valabil exprimat al părţii care se obligă, se particularizează la contractul de societate civilă prin existenţa condiţiei „affectio societutis”10, adică intenţia expresă a asociaţilor de a constitui societatea şi de a colabora în vederea realizării de foloase patrimoniale.

§3. Obiectul. Obiectul constă ca la orice act juridic, în conduita părţilor, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite sau de care sunt ţinute părţile. La contractul de societate, obiectul constă în acte sau activităţi de natură civilă, spre deosebire de societatea comercială al cărei obiect îl formează acte şi fapte de comerţ. Obiectul contractului trebuie să fie licit şi moral iar bunurile care constituie aport la fondul social trebuie să se afle în circuitul civil. Art.1492 Cod civil prevede că „orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit”. De aceea sunt interzise societăţile care au ca obiect activităţi oprite de lege, cum ar fi: cămătăria, contrabanda etc. Domeniile de aplicare a contractului de societate civilă sunt: construirea sau repararea unor clădiri, exploatarea terenurilor agricole, exercitarea în comun a unei profesii (avocatura, activitatea notarială, medicală, medico veterinară etc.). §4. Cauza la contractul de societate civilă. Ca la orice contract civil, cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală. Societatea civilă ia naştere între asociaţi cu scopul de a obţine şi de împărţi foloase patrimoniale din activitatea desfăşurată în comun. Foloasele pot consta în sume de bani sau bunuri.11 SECŢIUNEA a III-a APORTUL SOCIAL ŞI PA TRIMONIUL SOCIAL §1. Aportul social. 1.1. Noţiune şi conţinut. Potrivit art.1492 alin.2 Cod civil „fiecare membru al societăţii trebuie să pună în comun sau bani sau alte lucruri, sau industria sa”. În aceste condiţii, fiecare asociat este obligat să contribuie la formarea fondului comun al societăţii. Această contribuţie se numeşte aport social. Aportul poate consta în bani, bunuri sau în muncă. Aportul este obligatoriu pentru fiecare asociat chiar dacă este diferit ca natură, întindere sau valoare. Aşa cum prevede art.1503 Cod civil „fiecare asociat, în privinţa societăţii, se consideră ca un debitor de tot ceea ce a promis a pune în comun”. Rezultă din această reglementare că asociaţii nu sunt obligaţi unul faţă de altul, ci faţă de societate, dar nici unul nu poate fi scutit de obligaţia de aport. a. Dacă aportul social constă într-o sumă de bani şi unul dintre asociaţi nu-şi execută obligaţia la termen, el va datora dobînzi, fără a fi pus în întîrziere, din ziua în care trebuia să o plătească. Uneori el poate fi obligat, aşa cum prevede art.1504 alin.1 Cod civil şi la plata daunelor interese. Acelaşi regim juridic îl au şi sumele de bani luate de către asociat de la societate pentru un interes particular (art.1504 alin.2 Cod civil). Aceasta constituie o regulă derogatory de la dreptul comun privind creanţele băneşti (art.1088 Cod civil). b. Cînd aportul social are ca obiect un bun individual determinat, neconsumptibil şi nefungibil, el poate consta în proprietatea acelui bun sau numai folosinţa lui (art.1499 Cod civil). Bunurile proprietate publică pot constitui aport doar în folosinţă, pentru că potrivit art.134 (4) din Constituţie şi a Legii nr.213/1998, astfel de bunuri sunt inalienabile. Ele pot fi însă concesionate ori închiriate sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Şi potrivit Legii nr.36/1991, privind societăţile agricole, terenurile pot constitui aport social numai în folosinţa societăţii. Dacă în aceste situaţii, legea prevede expres că aportul constă doar în folosinţa bunurilor, rezultă că în cazul celorlalte bunuri se prezumă aducerea lor în proprietatea societăţii12. c. Aportul în muncă constă în activităţi de natură civilă care aduc foloase societăţii, avînd în vedere meseria sau profesia asociatului respectiv. Serviciile constituite ca aport trebuie să constea în fapte personale ale aceluia care se obligă, dînd, astfel, caracter intuit personae contractului de societate civilă. De aceea, pe bună dreptate se arată în literatura juridică13 că promisiunea faptei altuia (porte-forte) nu este aplicabilă în materia societăţii civile. Potrivit art.1505 Cod civil, în cazul aportului în muncă, asociatul trebuie să dea socoteală de cîştigurile realizate din munca sa în cadrul societăţii. 1.2. Regimul juridic Bunurile mobile individual determinate şi bunurile imobile aduse în proprietatea societăţii precum şi sumele de bani constituite ca aport social devin proprietatea comună indiviză a asociaţilor. Pentru terenuri, este necesară, respectarea, pe lîngă condiţiile de fond şi a formei autentice aşa cun prevede art.2 din Legea nr.54/1998, precum şi a formei de publicitate prevăzută de Legea nr.7/ 1996. Asociatul care constituie aport în societate, proprietatea unui bun va răspunde faţă de societate pentru evicţiune ca şi un vînzător, fiind vorba de un act de dispoziţie. Socotim, de asemenea, că asociatul datorează societăţii şi garanţia contra viciilor bunului ce constituie aport social. Şi în cazul cînd aportul constă doar în folosinţa bunului, asociatul va răspunde pentru evicţiune şi pentru viciile bunului dar numai ca un locator. Probleme s-au pus în literatura juridică în legătură cu riscul pieirii fortuite a bunului ce constituie aport social într-o societate civilă14. Astfel, dacă bunul a fost adus cu titlu de proprietate, riscul pieirii va fi suportat de către societate ca proprietar (res perit domino) chiar dacă acest nu a fost încă predat (art.971 şi 1295 Cod civil). În situaţia cînd aportul a constat numai în folosinţa bunului individual determinat, riscul pieirii fortuite cade în sarcina asociatului proprietar. §2. Patrimoniul social Patrimoniul societăţii este format din aporturile asociaţilor precum și din drepturile şi obligaţiile contractate ulterior constituirii societăţii. Cu toate că societatea civilă nu este persoană juridică, ea are un patrimoniu propriu distinct de patrimoniile asociaților care o compun și aceasta pentru a-și realiza scopurile pentru care s-a format. Art.1530 Cod civil, asimilează patrimonial unei societăți civile cu indiviziunea succesorală. §3. Durata societăţii civile Elementul timp este de esenţa societăţii civile, de aceea contractul este cu executare succesivă şi nu uno ictu. Societatea ia naştere din momentul încheierii contractului, dacă asociații nu au prevăzut un termen suspensiv, cînd obligaţiile vor fi executate la acel termen. În literatura juridică15 se arată că „deşi textul nu prevede, asociaţii pot stipula în contract şi o condiţie suspensivă, de realizarea căreia depinde nu numai executarea obligaţiilor dar chiar naşterea societăţii”. În situaţia cînd în contract nu este prevăzut un termen sau durata socităţii nu rezultă din particularităţile obiectului, cum ar fi realizarea integrală a obiectivului urmărit de părţi, se

prezumă că societatea durează pentru toată viaţa asociaţilor (art.1502 Cod civil) şi încetează înainte, numai în cauzele prevăzute de lege. §4. Administrarea societăţii Administrarea presupune îndeplinirea actelor necesare în vederea realizării scopului societăţii, inclusiv acte de dispoziţie16. Modul şi organele de administrare sunt determinate prin acordul unanim al asociaţilor. Administrarea poate fi făcută de una sau mai multe persoane, de regulă dintre asociaţi, dar pot fi angajate şi persoane care au o anumită specializare (economică, financiară etc.) prevăzute în contractul de societate sau numite ulterior. Cînd administrarea a fost încredinţată unui singur asociat sau unei singure persoane, aceasta va îndeplini toate actele legate de activitatea societății, fără a cere acordul asociaţilor, în măsura în care acestea nu sunt afectate de dol (art.1514 Cod civil). Administratorul unic, desemnat prin contractul de societate nu poate fi evocat fără o cauză legitimă, pe cînd cel numit ulterior încheierii contractului poate fi revocat ca orice mandatar (art.1514 alin.2 Cod civil). În situaţia administrării societăţii de către mai mulţi asociaţi, fără a se fixa pentru fiecare atribuţiile în mod concret şi fără a se arăta că vor lucra în comun, fiecare administrator poate încheia singur acte juridice legate de activitatea curentă a societăţii (art.1515 Cod civil), lucru ce nu se poate realiza cînd s-a stipulat că actele vor fi încheiate în comun (art.1516 Cod civil). În lipsă de stipulaţii speciale în privinţa administrării societăţii, se vor aplica regulile prevăzute de art.1517 Cod civil. SECŢIUNEA a IV-a DOMENII DE APUCARE 1. Contractul de societate civilă se poate încheia în scopul construirii unor locuinţe sau altor construcţii (garaje, case de odihnă, spaţii social-culturale, baze sportive etc.). Asociaţii pot fi atît persoane fizice cît şi persoane juridice potrivit principiului specialităţii capacităţii de folosinţă. 2. Meseriaşii pot constitui societăţi civile în vederea exercitării, în comun, a meseriei lor cînd nu se constituie într-o societate cooperativă sau societate comercială. 3. Prin contract de societate civilă se poate realiza şi exercitarea în comun a unei profesii, cum este cazul activităţii notariale sau a avocaturii. a. Astfel, Legea nr.36/1995. privind notarii publici şi activitatea notarială, reglementează posibilitatea asocierii în cadrul unui birou a mai mulţi notari publici. Ei îşi desfăşoară, însă, activitatea numai în nume personal, fiind exclusă exercitarea ei în numele asociaţiei, actele lor fiind de autoritate publică (art.4 din lege). O astfel de asociere ia naştere în baza uni contract de societate civilă (art.1 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995). b. Legea nr.51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, reglementează nu numai funcţionarea cabinetelor individuale, dar și a societăţilor civile profesionale precum şi a cabinetelor asociate. De asemenea este reglementată posibilitatea cabinetelor de a se grupa pentru a-și crea facilităţi economice comune17. Astfel societatea civilă profesională este constituită din doi sau mai mulţi avocaţi definitivi, situaţie în care raportul civil se naşte între client și societate, indiferent de asociatul care îndeplineşte serviciul profesional (art.5, alin.6 din lege). De asemenea, contractul de societate stă la baza asocierii cabinetelor individuale în scopul exercitării în comun a profesiei de avocat. În această situaţie, însă, drepturile

avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrează caracterul personal (art.5, alin,). Constituirea societăţilor civile profesionale de avocaţi şi asocierea cabinetelor individuale se fac prin contract încheiat în formă scrisă şi înregistrate la baroul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti (art.6). În aceste cazuri, ne punem întrebarea dacă înregistrarea la organul de specialitate al contractului de societate civilă nu constituie mod de dobîndire a personalităţii juridice a acesteia. Legea nr.51/1995 mai prevede posibilitatea cabinetelor individuale de avocaţi de a se grupa pentru a-şi crea facilităţi economice comune, păstrându-şi individualitatea în relaţiile cu clienţii (art.5, alin.4). Nu considerăm că „un contract de grupare” aşa cum îl numeşte art.19 din Statutul profesiei de avocat este un contract de societate civilă pentru exercitarea profesiei de avocat ci un contract prin care se urmăreşte obţinerea anumitor foloase patrimoniale pentru fiecare asociat prin folosirea în comun a spaţiului locativ, a unor salariaţi, cum ar fi: contabili, personal de intreţinere, documentarişti etc.18. 4. O aplicare deosebită o are contractul de societate civilă în domeniul agricol. În acest sens, dispoziţiile Codului civil şi ale Legii nr.31/1996, privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură reglementează asocierea proprietarilor de bunuri agricole pentru obţinerea de foloase patrimoniale. Pe lîngă posibilitatea de a se constitui în agricultură societăţi comerciale şi societăţi cooperative, Legea nr.36/1991 prevede şi pe aceea de constituire de societăţi civile în condiţiile Codului civil precum şi a asociaţiilor simple, fără personalitate juridică, pe bază de înţelegere între două sau mai multe familii avînd drept scop exploatarea terenurilor agricole, creşterea animalelor etc. (art.2). Aceste asocieri ca natură juridică, sunt societăţi civile şi iau naştere pe bază de înţelegere, scrisă sau verbală dintre asociați fără o altă formalitate. 5. Şi în alte domenii se pot constitui societăţi civile, cum ar fi: societăți civile profesionale medicale (O.U. nr.124/1998 şi Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.153/2003); societăţi civile profesionale medical-veterinare (Legea nr.160/1998 modificată prin Legea nr.592/2003); societăţi civile în domeniul sportiv (Legea nr.69/2000); societăţi civile sub forma fondurilor deschise de investiţii (O.G. nr.26/2002 modificată prin Legea nr.513/2002). SECŢIUNEA a V-a EFECTELE CONTRACTULUI DE SOCIETA TE CIVILĂ Efectele contractului de societate civilă presupun patru aspecte: - raporturile dintre asociaţi; - raporturile dintre asociaţi şi societate; - raporturile cu terţii; - împărţirea foloaselor şi pierderilor. §1. Raporturile dintre asociaţi Raporturile dintre asociaţi trebuie să se întemeieze pe buna credinţă a acestora în executarea obligaţiilor şi realizarea scopului societăţii. Aşa cum am arătat, între ei nu există o reciprocitate a obligaţiilor, toți asociaţii avînd aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii, în vederea realizării obiectivului urmărit la constituirea societăţii.

§2. Raporturile dintre asociaţi şi societate. Din dispoziţiile art.1508 Cod civil rezultă că asociaţii sunt răspunzători faţă de societate de daunele cauzate din culpa lor. Culpa asociaţilor se apreciază conform dreptului comun în materie (culpa levis in abstracto). De asemenea, se arată că daunele cauzate în mod culpabil, de către unul sau mai mulţi asociaţi, nu pot fi compensate cu foloasele aduse societăţii din alte acte sau fapte ale asociaţilor în cauză. În situaţia în care un asociat a folosit sume de bani din patrimoniul social, potrivit art.1504 alin.2 Cod civil, el va datora dobînzi din ziua cînd le-a luat, fără a fi pus în întîrziere, ca de altfel şi pentru nedepunerea la termen a sumelor datorate ca aport social (art.1504 alin.1 Cod civil). În schimb, dacă un asociat cheltuie sume de bani în folosul societăţii, el are acţiune contra acesteia, pentru restituirea lor, acţionînd ca un mandatar, dar numai pentru obligaţiile contractate cu bună-credintă. Asociatul va fi despăgubit de asemenea pentru pagubele suferite fără culpă cu prilejul activităţilor desfăşurate pentru administrarea treburilor societăţii (art.1510 Cod civil). §3. Raporturile cu terţii. Pentru că societatea civilă nu este o persoană juridică, nu poate să se prezinte în raporturile cu terţii ca un subiect distinct de drept, ca un titular de drepturi şi obligaţii. De aceea, în raporturile cu terţii, pentru obligaţiile contractate, răspunde asociatul care s-a obligat. Numai în situaţia în care asociatul a fost mandatat de ceilalţi asociaţi să încheie actul sau a rezultat un câştig pentru societate, vor fi angajaţi toţi asociaţii. În acest caz creditorii vor putea urmări atît fondul social al societăţii cît şi bunurile din patrimoniul propriu al fiecărui asociat19, indiferent de aportul lor social, pentru că terţii nu sunt obligaţi să cunoască partea de contribuţie a asociaţilor. În contract se poate stipula, însă, ca asociaţii să răspundă proporţional cu aportul fiecăruia. §4. împărţirea foloaselor şi pierderilor. Art.1511-1513 Cod civil reglementează modul şi condiţiile în care are loc împărţirea foloaselor realizate în societate dar şi a pierderilor rezultate din activitatea desfăşurată de asociaţi. Repartizarea foloaselor şi a pierderilor se poate face pe parcursul existenţei societăţii sau la încetarea ei, potrivit celor convenite în contractul de societate. În lipsa unor prevederi exprese în contract, împărţirea se face proporțional cu valoarea aportului social al fiecăruia dintre asociaţi. Art.1513 Cod civil prevede, însă, „nul contractul prin care un asociat își stipulează toate cîştigurile” sau „prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere” (clauză leonină). Aceasta nu înseamnă, însă, că în contract, părţile nu pot fixa participarea la cîștiguri şi pierderi, în mod inegal, ori în funcţie de aportul social al fiecăruia sau avînd în vedere natura aporturilor: în muncă, în bani sau în natură. SECŢIUNEA a VI-a ÎNCETAREA SOCIETĂŢII CIVILE. CAUZE. EFECTE §1. Cauze a. Ajungerea la termen este cauza de încetare a contractului de societate, neexistînd posibilitatea de a opera reînnoirea lui tacită. Părţile pot, ca înainte de termen, să convină

asupra prelungirii contractului. Încetarea poate interveni şi înainte de termen, cînd este cerută, în instanţă, de către unul său mai mulţi asociaţi, pentru motive temeinice. b. Acordul părţilor. Dînd expresie principiului simetriei actelor juridice, părţile pot prin acordul lor de voinţă să convină asupra încetării contractului de societate civilă, cînd acesta nu mai prezintă interes pentru nici un asociat. c. Denunţarea contractului. Este cauza de încetare în situaţia în care societatea s-a constituit pe durată nedeterminată. Denunţarea poate fi cerută de unul sau mai mulţi asociaţi, valorînd retragerea din societate care trebuie notificată la timp şi cu bună credinţă celorlalţi asociaţi, pentru a nu-i prejudicia în interesul lor (art.1527 Cod civil). d. Imposibilitatea realizării sau realizarea scopului propus de asociaţi. Sunt cauze de încetare, întrucît societatea nu mai poate continua din lipsa realizării scopului, respectiv îndeplinirii obiectivului stabilit prin contract. e. Pieirea sau micşorarea fondului social sub limita a ceea ce face necesară executarea contractului. f. Moartea unui asociat. Avînd în vedere că are caracter intuit personae, contractual de societate încetează la moartea unuia dintre asociaţi. În contract se poate stipula continuarea contractului cu moştenitorii asociatului decedat sau numai cu cei rămaşi în viaţă, (cel puţin doi asociaţi) aşa cum rezultă din art.1491 Cod civil. Cînd asociat este o persoană juridică, încetarea existenţei acesteia, este o cauză de încetare a societăţii civile. g. Punerea sub interdicţie sau survenirea insolvabilităţii (falimentul) unuia dintre asociaţi. Este cauză de încetare dar contractul poate continua, prin înţelegerea asociaţilor, numai cu asociaţii rămaşi capabili, nicidecum cu asociatul incapabil. h. Pieirea bunului promis a constitui aport social. Art.1525 alin.1 Cod civil precizează că dacă bunul ce a fost promis în proprietate ca aport social, a pierit înainte de a fi predat, societatea îşi încetează existenţa. De asemenea, cînd aportul social constă în folosinţa unui bun, şi acesta piere, societatea încetează (art.1525 alin.2 Cod civil). În caz de pieire parţială, instanţa, va aprecia temeinicia încetării societăţii. §2. Efectele încetării societăţii civile. La încetarea societăţii, patrimoniul acesteia urmează să fie lichidat. Se încasează creanţele şi se plătesc datoriile, iar activul net şi pasivul se împart între asociaţi, proporţional cu drepturile lor, conform regulilor stabilite în materie de împărţeală a moştenirii, ei fiind consideraţi coindivizari ai bunurilor societăţii20. Acţiunea de partajare a bunurilor în indiviziune este imprescriptibilă. Dacă aportul a constat în folosinţa bunului, acesta se restituie asociatului proprietar.

R.Sanilevici, Drept civil-Contracte, Universitatea Alexandru I.Cuza. Iași, 1982, pag.217; E.Safta-Romano, Unele aspect mai importante ale contractului de societate civilă, în Dreptul nr.2/1992, E.Safta-Romano, op.cit., pag.213. 2 Fr.Deak, op.cit., pag.457-458. 3 Ibidem. 4 C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit., pag.996. 5 Fr.Deak, op.cit., pag.459. 6 D.Alexandresco, op.cit., pag.400, Fr.Deak, op.cit., pag.458. 7 C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit., pag.611, Fr.Deak, op.cit., pag.459, M.Mureșan, op.cit., pag.283, D.Chirică, op.cit., pag.276. 8 Fr.Deak, op.cit., pag.454. 9 Ibidem. 10 D.Chirică, op.cit., pag.274. 11 A se vedea Secțiunea a VI-a privind domeniile de aplicare a contractului de societate civilă. 12 M.Mureșan, op.cit., pag.285. 13 Fr.Deak, op.cit., pag.471. 14 Ibidem. 15 Fr.Deak, op.cit., pag.472. 16 Fr.Deak, op.cit., pag.474. 17 D.Chirică, op.cit., pag.284. 18 Fr.Deak, op.cit., pag.464. 19 Fr.Deak, op.cit., pag.465. 20 Fr.Deak, op.cit., pag.480. 1