Rolul_activ_extracurriculare.docx

  • Uploaded by: Citu Rodica
  • 0
  • 0
  • October 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Rolul_activ_extracurriculare.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 1,025
  • Pages: 2
ROLUL EDUCATIEI EXTRACURRICULARE IN FORMAREA VIITORULUI ADULT Invatatoare: Zamfira Adriana Scoala Gimnaziala”Vasile Voiculescu”, com.Pirscov, jud. Buzau Educația extracurriculară prin activitățile sale constituie modalitatea neinstuționalizată de realizare a educației, care se desfasoara în afara procesului de învățământ și care are un rol bine stabilit în formarea personalității copiilor și tinerilor. Prin activitățile extracurriculare se urmărește identificarea și realizarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, formarea și dezvoltarea personalității elevilor, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Un impact pozitiv al activităților extracurriculare îl are de asemenea inițierea, proiectarea și implementarea de programe și proiecte prin atragerea de fonduri extrabugetare. Activitatea educativă extracurriculară dezvoltă gândirea critică și stimulează implicarea tinerei generații în actul respectării drepturilor omului și al asumării responsabilităților sociale, realizându-se astfel, o simbioză lucrativă între componenta cognitivă și cea comportamentală. Un alt aspect pozitiv al activităților extracurriculare este faptul că îi fac pe copii mai responsabili, iar această responsabilitate îl pregătește pentru viitor. De asemenea, implicarea în activități extracurriculare îi ajută să întâlnească oameni noi, cu experiențe diferite, îi ajută să-și facă prieteni, să socializeze, acest aspect fiind foarte important în cazul copiilor care întâmpină dificultăți de comunicare cu semenii lor. Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Astfel de activități sunt de o reală importanță cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume dominată de mass media, referindu-ne aici la televizor, calculator și internet, care nu fac altceva decât să contribuie la transformarea copiilor noștri în niște persoane incapabile de a se controla comportamental, emoțional. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare.Accentul trece de pe informativ pe formativ. Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formaţie caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a individului. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe elevi sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. Activitățile extracurriculare sunt variate, astfel încâtcopiii pot fi implicați, în funcție de interesele fiecăruia. Nu este necesar ca elevii să exceleze în aceste activități, atâta timp cât la sfârșit asimilează niște experiențe noi care îi vor ghida mai departe. Modelarea, formarea şi educaţia omului cer timp şi dăruire. În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte elevul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii lor. Scopul activităţilor extracurriculare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cu atât mai mult cu cât sunt unii dintre ei care nu au cea mai bună viață de familie, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor

personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile extracurriculare sunt binevenite deoarece îi pot schimba optica asupra vieții și îl pot orienta spre un drum mai bun. Dacă in familie îi lipsește persoana care să îl ghideze, copilul va căuta unul afară, așa că este indicat să fie un adult responsabil, un profesor, un îndrumător. Activităţile extracurriculare se desfăşoară într-un cadru informal, ceea ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual. Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra elevilor. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.Activităţile extracurriculare organizate împreună cu elevii pot avea un conţinut cultural, artistic, spiritual, ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea comunităţii locale. De asemenea, implicarea în activități extracurriculare ajuta creșterea gradului de participare la sistemul formal de educație deoarece în cadrul acestor activități sunt definite concepte și intervenții în comunități care promovează învățarea pe tot parcursul vieții, menită să asigure o mai bună adaptare și integrare a tinerilor și adulților atât pe piața muncii cât și în contextul socio-economic în general. Activitățile extracurriculare sunt variate, astfel încât tinerii pot fi implicați, în funcție de interesele fiecăruia. Nu este necesar ca elevii să exceleze în aceste activități, atâta timp cât la sfârșit asimilează niște experiențe noi care îi vor ghida mai departe Activităţile extraşcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc interes, produc bucurie, chiar dacă necesită un efort suplimentar. Copiii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi. Dascălul are, prin acest tip de activitate posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal - pregătirea copilului pentru viaţă. Potențialul larg al activităților extrașcolare este generator de căutări și soluții variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginația, bucuria și în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi lași pe ei să te conducă spre acțiuni frumoase, valoroase și fructuoase. În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Pentru a realiza acest lucru se impune necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire al elevilor, să evităm critica în astfel de activităţi, să încurajăm elevii să participle activ şi să realizezăm in permanenta un feed- back pozitiv. Bibliografie: 1. Cernea, Maria, Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, în învățământul primar, nr.1/2000, Ed. Discipol, București; 2. Cucoş, C., Pedagogie, ediţia a II-a,2002, Editura Polirom, Iaşi; 3. Ionescu, M.; Chiş, V. , Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001

More Documents from "Citu Rodica"