Recenzie.4

RECENZIE Dupa

FILOSOFIA STIINTEI ECONOMICE Metodologia stiintei economice pozitive

De Milton Friedman Doctorul american Milton Friedman, specialist in stiinte economice, a devenit cunoscut datorita contributiilor sale la teoria monetara si preocuparilor sale privitoare la libera initiativa si la libertatea individuala. John Neville Keynes, distinge in cartea sa The Scope and Method of Political Economy (Domeniul si metoda economiei politice) intre o stiinta pozitiva (ansamblu de cunostiinte sistematizate privitoare la ceea ce este) si o stiinta normativa sau regulativa (ansamblu de cunostiinte sistematizate privitoare la criteriile a ceea ce trebuie sa fie, o arta, un sistem de reguli pentru atingerea unui scop dat). Acesta observa ca intre ele se face frecvent confuzie. In esenta, stiinta economica pozitiva pare sa aiba relevanta imediata pentru importante probleme normative, pentru intrebarile: ce-i de facut, si cum poate fi atins un scop cu un altul. Stiinta economica pozitiva este in principiu independenta de orice poitie etica sau judecata normativa particulara.Asa cum spune Keynes, ea se ocupa de: ceea ce este”, nu de “ceea ce trebuie sa fie”. Sarcina ei este sa ne ofere un sistem de generalizari care sa poate fii utilizate pentru formularea de predictii corecte despre consecintele oricarei schimbari a circumstantelor. Pe scurt, stiinta economica pozitiva,este sau poate fi,o stiinta “obiectiva”si exact acelasi sens ca oricare din stiintele fizice. Pe de alta parte stiinta economica normativa si arta economiei nu pot fii independente de stiinta economica pozitiva. Finalitatea acestui domeniu este reprezentata de o predictie a consecintelor ce decurg din adoptarea unui mod de actiune si nu a altuia, predictie ce nu are cum sa se bazeze, pe stiinta economica pozitiva. Deosebiri strans inrudite din sfera analizei pozitive stau la baza viziunilor divergente despre rolul si locul cuvenite sindicatelor si despre dezirerabilitatea controlului direct asupra preturilor si salariilor,sau a tarifelor. Telul ultim al stiintei pozitive este dezvoltarea unei “teorii”sau “ipoteze” care sa ofere predictii valabile si semnificative (adica nereductibile la truisme) despre fenomene inca

neobservate. Functia ei este de a servi ca un sistem clasificator pentru organizarea materialului empiric si de a ne inlesni intelegerea acestuia. Privita ca un ansamblu de ipoteze cu un continut empiric, teoria trebuie judecata in functie de puterea ei predictiva pentru clasa de fenomene pe care este menita sa le “explice”. Numai materialul faptic poate sa arate daca ea este”corecta”sau “gresita”,mai bine zis daca trebuie provizoriu “acceptata”ca valabila sau”respinsa”. Singurul test relevant al valabilitatii unei ipoteze este compararea predictiilor ei cu experinta. Ipoteza este respinsa daca predictiile ei sunt contrazise:ea este acceptata daca predictiile ei nu sunt contrazise si este privita cu multa incredere daca a supravietuit multor ocazii de a fi contrazisa. Materialul faptic nu poate niciodata “sa dovedeasca”o ipoteza:el poate doar sa nu o infirme si tocmai acest lucru il avem in general in vedere cand spunem, ca ipoteza a fost confirmata de experienta. In stiintele sociale, rareori suntem in masura sa testam predictii particulare prin experimente proiectate special astfel incat sa fie eliminate influentele perturbatoare socotite cele mai importante.Imposibilitatea de a face experimente nu reprezinta un obstacol fundamental in calea testarii ipotezelor prin succesul predictiilor lor.numai ca materialul astfel obtinut este mult mai greu de interpretat, el este adesea complex si intotdeauna indirect si incomplet. Culegerea lui este dificila, iar interpretarea lui necesita indeobste analize subtile si lanturi de rationament complicate, care doar uneori sunt realmente convingatoare. Un efect mai grav al dificultatii de a testa ipotezele economice prin predictiile lor este acelea ca alimenteaza o intelegere gresita a rolului datelor empirice in raport cu travaliul teoretic. Datele empirice joaca un rol vital in doua stadii diferite, desi strans legate:in construirea ipotezelor si in testarea valabilitatii lor. Cele doua stadii se leaga intre ele sub doua aspecte diferite. In primul rand, faptele particulare utilizate in fiecare stadiu depind in parte de hazardul culegerii de date si al cunostiintelor de care dispune cercetatorul in cauza. In al doilea rand, procesul nu incepe niciodata de pe un loc gol; asa numitul ”stadiul initial” presupune intotdeauna o confruntarea a implicatiilor unui set de ipoteze anterior cu observatia:contrazicerea acestor implicatii reprezinta stimulul pentru construirea de noi ipoteze sau pentru revizuirea celor celor vechi. Cele dua stadii metodologice distincte se desfasoara intotdeauna impreuna.In masura in care se poate

spune in general despre o teorie ca are ”presupozitii” si in masura in care ”realismul” acestora poate fi judeacat independent de valabilitatea predictiilor,raportul existent intre semnificatia unei teorii si “realismul” “presupozitilor” sale este aproape opusul celui sugerta de conceptia criticata aici. La intrebarea -cat de mare trebuie sa fie diferenta dintre doua teorii care ridica aceeasi problema, pentru a ne indreptatii sa spunem ca teoria “nu este utilizabila”?- doua importante standarde de comparatie exterioare sunt urmatoarele. Unul este acuratetea realizabila de catre o teorie alternativa cu care comparam teoria in cauza si care este acceptabila in aceeasi masura cu ea sub toate celelalte aspecte. Celalalt intervine atunci cand exista o teorie despre care se stie ca genereaza predictii mai bune la un cost mai ridicat. Castigul ce consta in plusul de acuratete si care depinde de scopul urmarit se cere atunci pus in balanta cu costurileprin care se obtine. Utilizarea perfecta valabila a “presupozitiilor” pentru specificarea circumstantelor in care teoria se aplica este interpretata adesea, in mod eronat, in sensul ca presupozitiile pot fi utilizate pentru determinarea circumstantelor in care teoria este aplicabila, si a fost, din acest motiv, o sursa importanta a credintei ca o teorie poate fi testata prin presupozitile ei. ”Presupozitiile” unei teorii joaca trei roluri pozitive diferite: 1. reprezinta adesea un mod economic de descriere sau prezentarea a unei teorii; 2. faciliteaza uneori testarea indirecta a ipotezei prin implicatiile ei ; 3. dupa cum am remarcat deja,constituie uneori mijloace convenabile de specificare a conditiilor in care se asteapta ca teoria sa fie valabila. O ipoteza sau o teorie consta in general din asertiunea ca pentru o anumita clasa de fenomene anumite forte sunt importante, iar altele, prin implicatie, nu si din specificarea modului de actiune al fortelor desemnate ca importante. Urmarind sa asiguram unei tiinte o cat mai mare “obiectivitate” cu putinta , trebuie sa ne preocupam ca regulile sa fie formulate pe cat posibil de explicit iar sfera fenomenelor la care ea se aplica sa fie continuu largita in masura posibilului. In momentul in care se prezinta o ipoteza oarecare, in general pare evident care din sirul de enunturi utilizate pentru expunerea ei apartine presupozitiilor si care implicatiilor; totusi aceasta presupozitie nu este usor sa fie definita in mod

riguros.Vorbind in mod general,enunturile categorisite drept presupozitii ale unei ipoteze pot fi utilizate pentru obtinerea de probe indirecte privitoare la acceptabilitatea ipotezei in masura in care presupozitiile pot fi ele insele privite drept implicatii ale ipotezei si deci conformitatea lor cu realitatea drept neinfirmare a unor implicatii,sau in masura in care presupozitiile ne pot evoca alte ipmlicatii ale ipotezei, succeptibile de observare empirica ocazionala. Economia ca stiinta pozitiva este un corp de generalizari acceptate ipotetic privitoare la fenomenele economice,generalizaru ce pot fi utilizate pentru precictia consecintelor ce survin in urma schimbarilor pe care le sufera circumstantele. O confuzie ce se intalneste deosebit de frecvent si care a adus mari prejudicii este cea privitoare la rolul “presupozitiilor” in analiza economica. O ipoteza sau teorie stiintifica semnificativa aserteaza in cazul tipic, ca pentru intelegerea unei clase particulare de fenomene anumite forte sunt importante iar altele nu. Progresul stiintei economice pozitive presupune nu numai testarea si dezvoltarea ipotezelor existente , ci si prin construirea de noi ipoteze. Despre aceasta nu se pot spune multe lucruri la nivel formal. Construirea de ipoteze este un act creator tinand de inspiratie ,intuitie,inventie;esenta ei consta in a sesiza ceva nou intr-un material familiar. Procesul acesta poate fi discutat din unghi psihologic, nu logic, poate fi studiat in autobiografii si biografii, nu in tratate despre metoda stiintei; si poate fi promovat prin maxima si exemplu nu prin silogism sau teorema. Putini filosofi ai stiintei mai accepta astazi conceptia pozitivista despre teoriile stiintifice. Teoriile nu pot fi formalizate in felul in care o dorisera pozitivistii logici, iar considerarea teoriilor stiintifice ca fiind in primul rand obiecte formale sau sintactice nu reflecta modul in care teoriile se contruiesc si sunt utilizate. Multi filosofi opteaza in prezent pentru o interpretare neformala a teoriilor drept colectii de enunturi nomologice (nu de propozitii pur sintactice, neinterpretate) sistematic intercorelate.