Pagini de viaţă – Recenzie la volumul „Replay la viaţă. Jurnal de dimineaţă” al autoarei Ana-Maria Bălaş, publicat la Editura Lumen din Iaşi Iaşi aprilie 2009 – Romanul de debut al autoarei Ana Maria Bălaş, „Replay la viaţă. Jurnal de dimineaţă”, descrie viaţa cotidiană a individului aflat în căutarea unui sens. Volumul de faţă prezintă mărturia de viaţă a autoarei, sau poate a fiecăruia dintre cititori. Un volum care prezintă detaliile minore a unei vieţi cotidiene ce reprezintă drumul spre căutarea sensurilor existenţei, de căutare a „ceva-urilor” care formează întregul. Autoarea mărturiseşte încă din primele pagini că ştie „că toate zilele trăite formează o viaţă de om, toate foile citite formează o carte, toate literele formează un alfabet...” şi totuşi toate aceastea se află sub umbra misterului. Romanul „Replay la viaţă. Jurnal de dimineaţă” al autoarei Ana Maria Bălaş prezintă viaţa de zi cu zi din perspectiva unei tinere ce se află în căutarea sensului vieţii, care doreşte să descopere misterele existenţei, care este în „căutarea iubirii, descoperirii misterului numit viaţă”. Evenimentele cele mai importante prezentate în acest roman fac referire la momente unice din viaţa unui tânăr şi anume prima iubire, pritenia sau viaţa de student. Volumul de faţă prezintă mărturii pline de sentimente care să reliefeze amploarea trăirilor. Astfel „gustul de vişine seamănă cu un prim sărut furat pe banca născută sub plopul bătrân. Acolo se fură săruturile, acolo se împărtăşesc gândurile”. Viaţa pare să semene cu un război de supraveţuire într-o lume plină de neprevăzut, într-o viaţă care pare să înceapă mereu cu „ceva” neprevăzut şi care se încheie tot sub semnul misterului a zilei ce va urma. Protagonista romanului prezintă trările intense simţite în momentul îndrăgostirii, povestea mirajului îndrăgostirii pe valuri de muzică simfonică „îl priveam în timp ce cânta şi-i cerşeam o privire, un zâmbet schiţat la repezeală peste un umăr de bătrân. Când primeam privirea, n-o lăsam să intre în retină, în gură şi-n corp, ci doar o respiram ca pe-un aer tomnatic [...] Eram mulţumită doar simţind-o, era o senzaţie de „ceva”...avea un gust de fragă coaptă dintr-o poieniţă de la margine de oraş, departe de zgomot, de maşini, de viteză...”. Sunt poate momente singulare în viaţa individului, a celui care merge pe drumul existenţei sale în căutarea fericirii, în căutarea împlinirii. La fel de minunat sunt amintite şi momentele ce descriu viaţa de cămin. Astfel protaginista aseamănă camera de cămin cu un „depozit de vise, poveşti, priviri, îmbrăţişări, lacrimi, ţipete, bucurii, regrete, speranţe..”, vise de tânăr în formare care îşi „croieşte” o cale spre viitor, spre un viitor altfel, sper un viitor imaginat şi perfect. Mărturia personajului principal „poate m-am înşelat crezând că odată voi putea ajunge să ating idealul în această lume perfidă, ca o felie de pâine mucegăită unsă cu gem deasupra. Poate lumea se scurge doar între ceasul facerii şi ceasul morţii, vreme de nano-secundă, şi chiar în timpul acesteaia, tărână începe să acopere tot.” demonstrază încă o dată instabilitatea şi nesiguranţa continuă oferită de misterul numit viaţă.
Volumul „Replay la viaţă. Jurnal de dimineaţă” al autoarei Ana-Maria Bălaş, publicat la Editura Lumen exprimă o veche credinţă răsturnată şi astfel „totul nu începe cu „a fost odată”, ci se termină”. Aştept cu nerăbdare şi alte mărturii, un nou jurnal de dimineaţă care să mă prindă între cuvinte, care să ducă departe de mister, de cotidian, de viaţă. Simona Ponea www.edituralumen.ro