Psihologie Judiciara

PSIHOLOGIE JUDICIARĂ Structura cursului

Conf.univ.dr. Tudorel Butoi Prep.univ. Ioana Teodora Butoi

Necesitatea aprofundării disciplinei

A. Deziderate speciale: a) Pregătirea în domeniul psihologiei judiciare a absolvenţilor de drept şi chiar psihologie, se dovedeşte a fi superficială, liceul şi facultatea oferindu-le mai degrabă un exerciţiu sărac, lacunar şi, mai ales, didactic contemplativ, obiectivat în cunoştinţe inexacte, puţine, periferice, opţionale etc., în detrimentul

unei

psihologii

judiciare

aplicativ-

experimentale riguroase, specifică abordărilor moderne pozitiviste, cu aplicaţie pragmatică în aprofundarea legitaţilor psihologice şi ca analizelor de caz specifice dreptului.

b) Exigenţele contemporane asupra actului de justiţie îl obligă pe magistrat să se confrunte cu realităţi psihologice care până acum nu-i ridicau probleme deosebite: • minor şi minorat din perspectiva delincvenţei juvenile (vezi minor victimă, minor făptuitor, minor martor, problematica psihologică a tribunalelor pentru minori atc.); • psihologia relaţiilor de opozabilitate şi confruntare pe terenul dreptului (vezi interogatoriul judiciar, duelul judiciar, cercetarea judecătorească, psihologia apărării, psihologia

deliberării,

intima

convingere,

opinia

separată etc.); • mecanisme psihologice ale erorii judiciare (viaţa demonstrează existenţa unor grave erori judiciare); • psihologia privării de libertate (vezi noile orientări asupra psihologiei pedepsei şi probaţiunii etc.). Toate acestea obligându-l pe magistrat nu numai la înţelegerea şi aprofundarea acestor realităţi, dar, mai ales, la însuşirea corectă şi vehicularea uzuală a terminologiei psihologice

utilizată adecvat contextului juridic în actele scrise (rechizitorii, hotărâri, motivări etc.).

B. Deziderate generale • Actul de justiţie, în perspectiva mileniului trei readuce în centrul

preocupărilor

sale

omul

cu

toate

atributele

personalităţii sale: viaţa, libertate, sănătate, demnitate etc., obiectivitate în valori ocrotite juridic şi raporturi de drept. • Cunoaşterea de către magistraţi a personalităţii umane în componenţa sa psihologică – temperament, caracter, cogniţie, afectivitate, voliţie – motivaţie, discernământ, intenţie, simulare,

agresivitate,

voinţă,

vinovăţie,

conştiinţa,

reprezentare, discernământ etc. – este imperios necesară exploatării legitaţilor psihologice şi înţelegerii mecanismelor apte să contribuie la obiectivarea şi interpretarea corectă a conduitelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă. • Magistratul viitorului (jurist competent şi fin psiholog) îşi va perfecţiona exerciţiul intuiţiei psihologice nu numai în interpretarea comportamentelor „actorilor dramei judiciare” (martori, victime, făptuitori etc.), dar şi în conduitele de autocontrol exigent al propriilor sale limite psihologice, educându-şi

gândirea

logică,

echilibrul

emoţional,

memoria, atenţia, spiritul de observaţie, clarviziunea etc., absolut necesare în elaborarea actului de dreptate. Exigenţele Psihologiei Judiciare faţă de actul de justiţie – definiţia psihologiei judiciare: Actul de justiţie nu poate fi înţeles şi acceptat în afara dezideratului priceps care guvernează intenţia legiuitorului şi anume „aflarea adevărului”. Numai aşa poate fi garantat scopul procesului penal: „constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni (evitându-se ghilotina nu o dată ireparabilă a erorilor judiciare) astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”. Este limpede aşadar că înfăptuirea actului de dreptate în efortul ecforării realităţii infracţionale sub aspectul sau obiectiv (material) – fapta – se adresează nu unor concepte abstracte, ci unor realităţi concrete, aflate prin excelenţă pe terenul psihologiei judiciare: „persoana făptuitorului” din perspectiva laturii sale subiective – vinovăţia în sensul exigenţelor reputatului jurist Mircea Djuvara care condiţiona aflarea adevărului de „necesitatea inexorabilă pentru acei care aplică legile atât judecătorii cât şi avocaţii, să caute cât mai mult posibil prin mijloace ştiinţifice să cunoască realitatea, adică să cunoască intenţiunea agentului vinovat” – Teoria Generală a Dreptului,

Enciclopedia juridică, vol II, Editura Societatea Anonimă – Bucureşti, 1930, pag. 24. Din această perspectivă, psihologia judiciară impune o serie de exigenţe fără îndeplinirea cărora actul de justiţie rămâne un exerciţiu steril tehnicist, lipsit de credibilitate şi forţă, erodat continuu de propria-i ineficienţă şi căzând în desuetudine. De altfel, în generozitatea sa ca ştiinţă şi practică, psihologia judiciară se adresează tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfăptuirea justiţiei şi ale cărei hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii. Din această perspectivă psihologia judiciară se defineşte drept „disciplina distinctă cu un pronunţat caracter pragmatic, informativ-formativă

şi

de

cultură

profesională

a

magistratului în statul de drept, care are ca obiect studierea nuanţată şi aprofundată a fiinţei umane (persoana) implicată în drama judiciară, în scopul obţinerii cunoştinţelor şi evidenţierii legităţilor psihologice apte să fundamenteze interpretarea corectă a conduitelor umane cu finalitate judiciară şi criminogenă”. În sprijinul acestor exigenţe structura tratatului de psihologie judiciară (cursul) debutează cu: a) Analiza psihologică a actului infracţional pe două direcţii majore pe de o parte:

• Din perspectiva exploratorie („scena crimei” – psihologică

perspectiva

comportamentelor criminogenă

umane

vis-a-vis

făptuitorului

şi

interpretării

asupra cu

de

finalitate

personalitatea

amprenta

sa

psihocomportamentală – vezi „profiler crime”) abordare modernă în care deocamdată excelează doar practica americană, engleză şi italiană iar pe de altă parte: • Din perspectiva etiologică, prilej cu care sunt trecute în revistă teorii, şcoli, curente, puncte de vedere

şi

accepţiuni

explicative

asupra

comportamentului uman cu finalitate judiciară sau criminogenă. b) Problematica psihologică a mărturiei şi martorului – abordare complexă, care debutează reliefand: - premisele psihologice ale mărturiei; - legile

recepţiei

senzoriale

în

formarea

depoziţiilor testimoniale; - limitele psihofiziologice ale sensibilităţii; - influenţa factorilor obiectivi şi subiectivi în procesele perceptive; - calităţile proceselor de memorare oglindite în potenţialele de reproducere şi recunoaştere;

- aprecierea mărturiei în raport cu personalitatea şi interesele martorului în cauză;

- problematica bunei credinţe. c) Analiza psihologică a interogatoriului judiciar din perspectiva relaţiei interpersonale de tip special prilejuieşte evidenţierea

subtilităţilor

de

natura

psihologică

a

strategiilor de interogare: - încrucişată; - de spargere a alibiurilor: - de evidenţiere a complexului de culpabilitate; - de ascultare a unui bănuit cu privire la activitatea celorlalţi participanţi; - de interpretare a simptomatologiei psihanalitice etc. toate acestea plecând de la psihologia infractorului, evidenţiind ample aspecte psihocomportamentale şi de contact interpersonal, oglindite în atitudini şi forme de manifestare a conduitei (sincere sau simulate) persoanei care face obiectul interogatorului judiciar. Din aceste perspective sunt abordate limitele anchetatorului şi magistratului, tributare structurilor lor temperamental caracteriale, ilustrând evidenţa diferitelor tipologii şi conduite care pot apărea pe parcursul anchetei

judiciare şi îndemnând, totodată, la serioase reflecţii şi atitudini de autocontrol. d) Domeniul investigării sub aspect psihologic a erorii judiciare, care insista asupra declicului etiologic şi asupra mecanismelor complexe implicate în eroarea judiciară (disfuncţii psihologice în prelucrarea şi interpretarea elementelor probaţiunii, în formarea mărturiei judiciare, în derularea duelului judiciar în deliberarea completului şi sentinţei etc.). e) Psihologia judecăţii este abordată pe coordonatele a patru mari direcţii: - duelul

judiciar

(acuzare,

apărare,

testare

intersubiectivă etc.) - psihologia intimei convingeri (evaluarea şi coroborarea

probelor, psihologia deliberării,

opinia separată etc.) - psihologia magistratului (integritatea senzorioperceptivă,

gândirea,

capacitatea

empatică,

intuiţia, buna credinţă etc.) - psihologia apărării din perspectiva apărătorului. f) Psihologia comportamentului simulat, un teren fascinat vis-a-vis de conduitele duplicitare ale făptuitorilor,

martorilor mincinoşi (de rea credinţă) cât şi a victimelor nesincere, constituie un modul interesant în parte tehnicist al cursului (aflat în competenţa expertului psiholog criminalist)

familiarizează

viitorul

magistrat

asupra

indiciilor orientativi simptomatici, credibilităţii rezonabile vizând sentimentul de vinovăţie şi detectarea ştiinţifică a conduitelor simulate. g) Psihologia detenţiei penitenciare, tratează consecinţele psihologice ale privării de libertate – frustarea penitenciară – comportamentele generate de izolarea penitenciară, tipologii şi caracteristici ale deţinutului încarcerat, toate acestea

în

contextul

perspectivelor

moderne

şi

recomandărilor şi practicilor internaţionale în materie (în speţă retuşarea personalităţii şi reintegrarea socială, concepţia probaţiunii a tribunalelor pentru minori etc.). h) Conduitele

disfuncţionale

şi

dizarmonice

ale

persoanlităţii, tratate din perspectiva expertului psiholog şi al psihologiei judiciare; domeniu deosebit de complex

care debutează cu simularea şi care după investigarea principalelor disfuncţii ale proceselor şi funcţiilor psihice, reinterează norma de periculozitate a conduitelor hetero şi auto distructive din perspectiva discernământului şi a responsabilităţii.

i) Problematica psihologică a actului de administraţie publică pune funcţionarul statului în slujba cetăţeanului şi a intereselor sale private. Ecuaţia raportului funcţionarului public – cetăţean vizează o realitate extrem de complexă în centrul căreia de fapt se află personalitatea umană (temperamente, caractere, tipologii, atitudini etc.) de la simplu individ (simplul petiţionar) până la psihologia mulţimilor. Sub acest aspect sunt detaliate implicaţii psihologice cu un grad înalt de subtilitate, reciprocitate şi finalitate sub aspecte judiciare prin excelenţă de drept administrativ. Cursul este în întregime sprijinit de suport material acumulat din experienţa soluţionării în practică de către autori a unor cauze judiciare cu un înalt grad de dificultate (vezi dr. T. Butoi, arhiva personală) studenţii beneficiind de interesante analize de caz, studiu de portret

şi tipologii ale unor diverse categorii de infractori, planşe foto şi schiţe cu elemente de la faţa locului, declaraţii de martori,

învinuiţi

şi

victime,

diagrame

şi

video-

înregistrări, rapoarte de expertiză şi constatare tehnico-

ştiinţifică asupra personalităţii infractorilor etc., toate acestea dând cursului un caracter

aplicativ-pragmatic

prin soluţiile propuse şi forţa demonstrativ-ilustrativă a exemplificărilor după caz de succes sau eşec.

TEMATICĂ ORIENTATIVĂ - curs de psihologie judiciară 1. Argumente privind studiul psihologiei judiciare în contextul problematicii dreptului (psihologie juridică – psihologie judiciară, clarificări conceptuale). 2. Exigenţele psihologiei judiciare faţă de actul de justiţie. 3. Componenţa psihologică a explorării „scenei crimei# profilul personalităţii făptuitorului din perspectiva tipului de organizare. 4. Teoria psihanalitică a trecerii la actul infracţional, perspectiva etiologică. 5. Itinerariu psihologic asupra formării mărturiei: de la evenimentul judiciar la evenimentul testimonial (mărturia ca proces psihologic – recepţie, decodare, memorare, redare). 6. Mărturia între bună şi rea credinţă (comportamentul simulat,

consecinţe

disfuncţionale

din

perspectiva

factorilor psihologici, iluziile, martorul în eroare, martorul mincinos, martorul minor).

7. Definiri, clarificări conceptuale terminologice, distincţii şi conotaţii moderne asupra interogatoriului judiciar din perspectiva adunării dovezilor. 8. Strategia interogării încrucişate şi a verificării alibiului. 9. Strategia interogării unui participant despre activitatea celorlalţi (infracţiuni comise în grup) 10. Specificul

interogatoriului

psihanalitic,

interpretarea

actelor simptomatice. 11. Consideraţii de psihologie judiciară asupra indiciilor orientativi simptomatici pentru conduitele simulate (sub aspect aparent mimica – gestica) – identificaţi prin metoda observaţiei şi studiul comportamentului expresiv. Ce este matricea culpabilizatoare? 12. Consideraţii de psihologie judiciară asupra indiciilor orientativi simptomatici pentru conduitele simulate (sub aspect

inaparent

–

reactivitatea

identificaţi prin tehnica poligraf.

psihofiziologică)

13. Argumente

pro

şi

contra

utilizării

detecţiei

comportamentelor simulate pe terenul aflării adevărului sub aspect juridic (vezi Butoi – Bercheşan în tratat). 14. Psihologia judecăţii din perspectiva duelului judiciar (problematica raportului apărare – acuzare). 15. Intima convingere, deliberarea şi opinia separată ca realităţi psihologice şi instituţii de drept. 16. Psihologia avocatului – strategie, procedee şi tehnici cu efect sugestiv demonstrative pe parcursul apărării. 17. Psihologia

erorii

judiciare

(surse

de

distorsiune

psihologică implicate în erorile judiciare) - izvoare şi mecanisme generatoare ale erorii judiciare. 18. Consecinţele socio-psihologice ale mediului restrictiv de libertate. 19. Problematica psihologică a disfuncţionalităţii principalelor procese şi funcţii psihice (ex. Forma delirantă în paranoia).

20. Factori psihologici implicaţi în relaţia interpersonală cetăţean – funcţionar public.

ATENŢIE! Tematica are caracter pur orientativ. Orice alte teme predate la curs sau existente în tematica bibliografică precum şi orice alte reformulări, sunt posibile.

BIBLIOGRAFIE

1. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi; Tratat universitar – Psihologie judiciară, Editura F.R.M. 2. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi; Psihologie judiciară, Editura Şansa 1993-1993; 3. Tudorel Butoi, Voicu Zdrenghea; Investigaţia psihologică a comportamentului simulat, Editura M.I., Bucureşti, 1991; 4. Tudorel Butoi; Psihanaliza crimei, Editura Ştiinţifică Tehnică, 1996; 5. Tudorel, Ioana, Alexandru Butoi; Psihologia comportamentului criminal, Editura Enmar, Bucureşti, 1999; 6. Tiberiu Bogdan; Elemente de psihologie judiciară, Editura Ştiinţifică Tehnică, Bucureşti, 1976;

7. Emilian Stancu; Criminalistica, Editura Actami, 1995 8. Aurel Ciopraga; Evaluarea probei testimoniale în procesul penal, Editura Junimea, Iaşi, 1979; 9. John Reid, Fred Iuban; Truth and deception, Ed. Bolimore Wilkins Company, 1979; 10.

Gaetano de Leo; La psihologia clinica nella giustizia

penale, Giuffre editore Milano 1990; 11.

Tudorel Butoi, Note de curs, Institutul Naţional al

Magistraturii, Bucureşti, 2001 12.

Tudorel Butoi; Crima sub lupa detectorului de minciuni,

Editura Press – Mihaela, Bucureşti, 1977