Principii Didactice

PRINCIPII DIDACTICE

PLANUL LUCRĂRII

1.DEFINIŢIE 1.1.Definirea termenului de principiu didactic 1.2.Caracteristici generale 2.

SCURT ISTORIC

3.CARACTERUL 4.FUNCŢIILE

PRINCIPIILOR DIDACTICE

PRINCIPIILOR DIDCATICE

5.CLASIFICAREA

PRINCIPIILOR DIDCATICE

6.ANALIZA

UNOR PRINCIPII 6.1.Principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării dezvoltării stabile a inteligenţei 6.2.Principiul învăţării prin acţiune 6.3.Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare 6.4.Principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a structurilor intelectuale

CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

1. Fiind un sistem deschis, procesul de învăţământ funcţionează pe baza unor reglementări, unor normative. 1.1. Principiul didactic1 este o teză generală care exprimă cerinţe obligatorii ale activităţii de predare-învăţare, este o generalizare a practicii de instruire, o expresie condensată a legilor instruirii. De asemenea, el poate fi definit ca normă orientativă, generală cu caracter director. 1.2. Cunoaşterea şi respectarea acestor cerinţe cu caracter universal condiţionează realizarea tuturor sarcinilor procesului de învăţământ.

1

Macavei, A., apud Dumitru, I., Ungureanu, C., Pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei, Cartea Universitară, Bucureşti, 2005, p. 101.

2. De la Comenius, primul gânditor modern care a formulat şi a teoretizat explicit principiile educative în Didactica Magna şi până astăzi multe din principii şi-au schimbat conţinutul chiar dacă şi-au păstrat denumirea sau au dispărut de tot pentru că nu au mai corespuns cerinţelor sociale, nici scopului educaţiei şi nici noii concepţii despre lume şi viaţă. Implicaţi în această muncă de elaborare şi fundamentare a principiilor didactice au fost şi J. H. Pestalozzi, Fr. Herbart, B. F. Skinner, J. Bruner. Cele explicate de Comenius încă din 1632 constituie puncte de plecare pentru principiile recunoscute astăzi: •Educaţia se va face de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă; •Se va proceda de la general la special, de la uşor la greu; •Nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie; •Totul se va preda intuitiv; •Cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă; •Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede; •Totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii; •Toate se vor consolida prin exerciţii continue; •Tot ce este unit laolaltă se va preda împreună; •Tot ce se învaţă trebuie predat aşa cum a apărut, adică prin prezentarea cauzelor; •Tot ce se oferă cunoaşterii se va oferi mai întâi în general şi apoi în părţile sale; •La fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi înţeles; •Executarea se învaţă executând; •Exerciţiul va începe cu elemente, iar nu cu lucruri complicate.

3. Principiile didactice au un caracter general, normativ, sistematic şi dinamic. Caracterul general rezultă din faptul că ele vizează esenţa procesului de învăţământ. Cel normativ constă în funcţia orientativă şi reglatoare ceea ce permite stabilirea de conţinuturi, forme de realizare, strategii didactice. Caracterul dinamic evoluează odată cu societatea.

4. Funcţiile principiilor didactice sunt: -orientarea traseului educativ spre obiectivele propuse de profesori şi învăţători -normarea practicii educative astfel încât să fie respectate regulile psihologice, pedagogice, deontologice şi ştiinţifice

-prescrierea tratamentelor şi modurilor de relaţionare specifică în raport cu situaţia de învăţare -reglarea activităţii educative atunci când rezultatele şi performanţele nu se ridică la nivelul espectanţelor.

5. Clasificare Stând la baza proiectării, organizării actelor de predare-învăţare, ele devin o garanţie a realizării optime a obiectivelor educaţionale şi se prezintă sub două aspecte : -principii generale sau principii fundamentale care au o aplicabilitate largă; -principii specifice referitoare la obiective, conţinut, formă de realizare etc. Principiile didactice pot fi discutate şi în viziunea psihologiei educaţiei şi dezvoltării şi atunci vorbim despre : -principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării dezvoltării stabile a inteligenţei -principiul învăţării prin acţiune -principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a structurilor intelectuale -principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare -principiul integrării teoriei cu practica -principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale -principiul intuiţiei -principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor -principiul participării active şi conştiente a elevului în activitatea de predare, învăţare, evaluare

6. Prezentarea unor principii: 6.1. Principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării dezvoltării stabile a inteligenţei Teoria constructivismului genetic a lui J. Piaget 2consideră că inteligenţa se formează şi se dezvoltă stadial, progresiv prin procesul de asimilare, acomodare, echilibrare datorită schimburilor sistematice cu mediu sociocultural. Apelând la metode şi procedee didactice diferenţiate ce vizează zona dezvoltării proxime, este posibilă accelerarea diferitelor stadii psihogenetice. Fiecărui stadiu îi corespund metode, mijloace şi strategii specifice: 2

J. Piaget, apud Dumitru, I., Ungureanu, C., op.cit., p.104.

-6,7-11,12 ani concretul intuitiv primează ca şi manipularea obiectelor, operarea cu reprezentări şi învăţarea prin acţiuni concrete. -după 12 ani în stadiul operaţiilor formale, logico-matematice învăţarea implică reflexia personală, problematizarea, apelul la analiză , sinteză, abstractizare şi generalizare ca operaţii ale gândirii. J. Bruner ( teoria psihogenetică a inteligenţei) emite teoria conform căreia orice temă poate fi predată efectiv într-o formă intelectuală corectă oricărui copil, la orice vârstă. Trecerea la stadiul psihogenetic superior poate fi grăbită prin asigurarea unor condiţii optime socio-culturale, o instruire cu o metodologie adecvată, o educaţie şcolară şi familială coerentă sau poate fi încetinită când toate aceste principii nu sunt respectate. 6.2. Principiul învăţării prin acţiune Acest principiu impune participarea activă şi conştientă a elevilor la propria lor devenire. Cu ajutorul feed-back-ului se formează, se consolidează, se perfecşionează şi se transferă informaţii. Fiind o învăţare constructivă, eficientă ea duce la dezvoltarea psihică a individului. Nici o învăţare nu este completă sau suficientă dacă nu există elementul de implicare activă. 6.3. Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare Cele mai importante aspecte psihopedagogice care contribuie la dezvoltarea motivaţiei şcolare ar putea fi : -acceptarea unui punct de vedere realist privind aspectele reale ale funcţionalităţii motivaţiei elevilor -evaluarea motivelor învăţării, a emoţiilor, sentimentelor cognitive, a sarcinilor trebuie să fie minuţioasă. Este necesară crearea situaţiilor de predare în care cel care învaţă să trăiască sentimentul succesului. Succesul va deveni factor motivaţional -dezvoltarea impulsului cognitiv are loc în condiţiile dezvoltării în plan paralel a emoţiilor şi sentimentelor cognitive. Orice activitate aplicativă va avea nevoie de un element de surpriză, de contrast, de inedit capabile să producă o disonanţă cognitivă. -punerea în funcţiune a unui nivel adecvat al motivaţiei este legată de trebuinţe, performanţe, de nivelul de aspiraţie, de autocunoaştere şi autoevaluare -utilizarea competitiilor, a întrecerilor ca situaţii didactice motivogene -dezvoltarea motivaţiei cognitive în interrelaţie cu capacitatea de trăire şi înţelegere a semnificaţiilor valorice ale cunoştinţelor îi va conştientiza pe tineri că nici unul din aspectele valorice nu se pot desprinde de subordonarea socială, nu pot fi indiferente faţă de idealurile umanităţii ci doar puse în slujba omului.

6.4. Principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a structurilor intelectuale: Acest principiu facilitează înţelegerea şi proiectarea adecvată a dezvoltării tuturor componentelor cognitive. J. R. Stenberg distinge trei tipuri de componente ce intervin în comportamentul inteligent care interacţionează: •Componentele de achiziţie a cunoştinţelor ce intervin în colectarea informaţiilor pentru a le transforma în cunoştinţe funcţionale implicate în structura cunoştinţelor şi utilizarea lor eficientă. •Componentele performanţei organizate în stadii succesive ce formează proceduri specifice pentru rezolvarea anumitor sarcini sau probleme. •Metacomponentele care intervin în planificarea, conducerea, luarea deciziilor cu privire la obţinerea performanţei. I. Radu şi M. Ionescu 3consideră că principiul construcţiei ierarhice care este propriu funcţionării creierului uman stă la baza realizărilor din domeniul inteligenţei artificiale.

CONCLUZII: În această lucrare mi-am propus să lămuresc unele probleme referitoare la principiile didactice. În prima parte am făcut o scurtă caracterizare a acestora, apoi am continuat prin a face un istoric a principiilor. Nu am omis nici principiile propuse de Comenius care au stat la baza multor reguli de astăzi. Următoarea parte a lucrării prezintă o modalitate de clasificare a principiilor didactice. În ultima parte am descris patru dintre cele mai importante principii.

3

Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 220.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2003. 2. Cucos, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998. 3. Dumitru, Ion, Ungureanu, Dorel, Pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei, Cartea Universitară, Bucureşti, 2005. 4. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.