Plumb.docx

PLUMB Dormeau adânc sicriele de plumb, Şi flori de plumb şi funerar vestmânt – Stam singur în cavou … şi era vânt… Şi scârţâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb… şi-am început să-l strig – Stam singur lângă mort… şi era frig… Şi-i atârnau aripile de plumb.

George Bacovia a realizat o adanca reforma in limbii poetice pe care o poate nota

istoria litaraturii noastre. Poetul selectaza alte sectoare ale lexicului,cuvinte drastice ,dure, diferite forme. Bacovia are o alta estetica.... estetica poeziei scoasa din detritusuri verbale” . Poetul poate sa faca sa se nasca din urat un farmec nou. In acest climat artistic se regaseste si G. Bacovia,pentru care subiectele de literatura nu mai tolereaza pretutindeni conceptul mai vechi al frumusetii, Bacovia inaugureaza noi “estetica uratului” , In Plumb ne aflam timpul in prezenta mortii. (Sicrie , mort, funerar.) Moartea este cea care a incremenit timpul si spatiul ,a facut grea ,irespirabila atmosfera in aceasta lirica.Irespirabilul nu provine din densitatea poeziei ,ci din golul ,din vidul pe care il sugereaza tot timpul. Discursul poetic al poeziei ”Plumb” este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprimă o stare sufletească disperată, lipsită de orice speranță. Esteticii uratului iii corespunde cele două planuri ale realității: realitatea exterioară, alcătuită din cuvintele ”cimitir”, ”cavoul” – simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară, sufletească, deprimantă care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare.

In poezie, vocabularul frizeaza naturalismul devenind “sumbru “.In poezia ”Plumb” există un motiv esențial: moartea, redat prin ”sicriu”, ”mort”, ”somn”, ”dormea adînc”, ”cavou”, ”coroane”, ”era frig”, ”era vint”. Celelalte motive – amorul, tristeațea singurătatea – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecaare inevitabilă spre moarte, neant. Prima strofă definește un univers rece, străin, in care poetul trăiește sentimetnul singurătății tragice: ”Dormeau adînc sicriile de plumb,/ Și flori de plumb și funerar veșmînt – / Stau singur in cavou… și era vint…/ Și scîrțîiau coroanele de plumb”. Prima strofă semnifica – realitatea exterioară, ambianţa funebră.

A doua strofă – planul interior, lumea lăuntrică. În universul static, eul poetic se simte închis, încercuit într-un metaforic cavou (oraşulcavou şi trupul-cavou). Se conturează sentimentul singurătăţii, al claustrării, teama de moarte. Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu fața spre moarte. ”Aripile de plumb” sugerează căderea surdă și grea, din care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare: ”Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am inceput să-l strig – / Stam singur lingă mort… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”

Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. In numai cele două catrene ale ei, poezia exprimă o stare sufletească de o copleșitoare singurătate, iar atmosfera este de o dezolare totală in tremurătoarea apăsare materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.

După Nivelul structurii fonetice: observam repetarea obsedantă a unui cuvânt expresiv prin latura lui sonoră: plumb – trei consoane labiale sprijinite pe o singură vocală închisă → impresia de cădere grea, surdă; Structura lexico-semantică: – Acumularea cuvintelor din aria semantică a morţii (sicriu, funerar, coroane, mortul); – Mijloace de expresie figurată: repetiţie, epitet (funerar vestmânt, flori de plumb), personificarea amorului; – Cuvântul-simbol plumb (epitet pentru realităţi concrete, asociat unor abstracţii echivoce – “amorul de plumb”); * sens propriu – element chimic, cu greutate specifică mare, locul 82 în sistemul periodic, metal greu, cenuşiu, se oxidează rapid; * sensuri figurate – apăsare sufletească, atmosfera cenuşie a cimitirului, prin extindere: → cimitir | * dominat de monotonie şi plictis, cu false străluciri, → cavou | asociat inautenticului, artificialului, stigmatul kitschului, | surogatul: “flori de plumb”, “coroane de plumb”. “Dormea întors amorul meu de plumb” – iubirea trecută, moartea, renunţarea (întoarcerea spre apus = întoarcerea spre moarte) – “atârnau aripile de plumb” = oximoron (zbor şi cădere). Se sugerează prăbuşirea lăuntrică – univers monoton cromatic; – imagini auditive – strigătul.

3. Structura morfologică: • predomină substantivele uniformizate prin acelaşi determinant („de plumb”) – impresia de materialitate grea, densă; • verbe statice – dormea, stam (la imperfect – prelungeşte într-o nedeterminare temporală trăirea umană, timp durativ).

Construcţiile paralele „Stam singur în cavou … şi era vânt…”. „Stam singur lângă mort … şi era frig.” arata Coborârea infernului condiţiei umane, conştientizarea dramei, absurdul existenţial.

În finalul analizei are loc refacerea întregului, a unităţii poemului – se va căuta răspuns la întrebarea: “De ce această poezie este considerată ars poetica lui George Bacovia şi totodată o capodoperă a liricii româneşti?” Este potrivită pentru răspuns afirmaţia lui Ion Apetroaie, notată la începutul orei pe tablă: “Eul liric bacovian se mişcă pe traiectoria unui cerc, adică într-un orizont închis, opac, simbolizat prin sicriu sau mormânt”.