Plumb De George Bacovia - Comentariu.docx

Tema şi viziunea despre lume într-un text simbolist

Plumb de George Bacovia - Comentariu Simbolismul a fost o mişcare artistică şi literară de la sfârşitul sec. al XIX-lea, care se opunea romantismului şi parnasianismului, potrivit căruia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată şi descifrată cu ajutorul simbolurilor, mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. În opoziţie cu romantismul, simbolismul preferă un ton mai intim şi confesiv, iar spre deosebire de răceala parnasianismului, se îndreaptă spre emoţia şi muzica interioară a ideii. George Bacovia a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului francez. Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice, cu influenţe ale marilor lirici francezi pe care-i admira. Opera lui este compusă din volume precum „Cu voi…”, „Poezii”, „Bucăţi de noapte”. Poezia „Plumb” a lui George Bacovia este o operă în care discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprimă o stare sufletească de disperare şi lipsă a oricărei speranţe. Opera este alcătuită din două catrene care se evidenţiază printr-o simetrie determinată de repetiţia termenului „plumb” la sfârşitul versurilor 1,4,5,8 şi la mijlocul versurilor 2 şi 6. Autorul îşi exprimă prin intermediul eului liric sentimentele de tristeţe, singurătate, izolare susţinând tema principală, moartea cu elemente de cromatică, muzicalitate şi imagini artistice. Laitmotivul operei este „plumbul” prin care ne este sugerată atmosfera apăsătoare, universul lipsit de viaţă creat de imaginarul poetic pentru a cuprinde ideea de izolare sufletească. Mai remarcăm motive precum cel al florilor sau al amorului care, puse într-o combinaţie antitetică cu plumbul denotă gradul de dezamăgire al eului liric dominat de condiţia creatorului aflat în imposibilitatea de a se adapta într-o societate mediocră, de aici şi ideea de izolare. Eul liric vede în universul real un mediu care-l constrânge, în care nu se poate adapta, aşa că îţi creează propria lume unde, mânat de sentimentul ignoranţei se autoizolează. Titlul operei constituie laitmotivul, sintetizând ideea poetică. Este simbolul central ce stă la baza realizării corespondenţelor dintre lumea materială şi spaţiul spiritual. Prima strofă caracterizează universul real prin personificarea sicrielor dar şi prin epitetele metaforice „flori de plumb”, „coroanele de plumb” care sugerează durerea, tristeţea, moartea interioară a eului liric. Metafora simbol „cavou” reprezintă temniţa unde eul liric s-a autoexilat, locul sinistru ce va constitui unica realitate. Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării. 1

Tema şi viziunea despre lume într-un text simbolist

Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de însingurare totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare, nevroză, angoasă. Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existenţial dat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie. Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă. Această strofă intensifică starea de apăsare sufletească prin oximoronul „amorul de plumb” ce ilustrează ideea de moartea a celor mai intense sentimente. „Aripile de plumb” sugerează imposibilitatea fizică de a părăsi starea existenţială, dispariţia oricărei speranţe. În operă predomină verbele la timpul imperfect ce au rolul de a prezenta continuitatea stărilor sufleteşti, permanenta stare de singurătate. Din punct de vedere simbolic, poezia mai poate fi structurată sub forma a două secvenţe : prima care desemnează lumea reală, spaţiul material pe care eul liric în va părăsi, iar cea de-a doua care reprezintă lumea ireală, spaţiul imaterial imaginat de eul liric ce va reprezenta temniţa lui eternă. Poezia apare ca o confesiune lirică, un monolog al singurătăţii, lucruri din care reiese lirismul de tip subiectiv remarcat prin verde şi pronume la persoana I precum „stam”, „”am început”, „meu”. Ca trăsături specifice simbolismului remarcăm utilizarea simbolului „plumb” şi a metaforei simbol „cavou”, muzicalitatea versurilor dată de repetarea laitmotivului dar şi de cuvintele în care predomină consoanele : „vânt”, „vestmânt”. Cromatica este redată prin laitmotivul operei care impune griul rece, singuratic ce îmbracă întreg universul poetic. Sugestia este trăsătura prin care apăsarea sufletească, tristeţea, singurătatea sunt marcate de termenul plumb. La nivel fonetic, se remarcă predominanţa vocalelor închise care dau sentimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară. La nivel morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acţiunilor continue, neterminate, obsedante. Singurele care diferă, verbele „am început” şi „să strig”, marchează conştientizarea dramatică a eului liric. La nivel sintactic, propoziţiile sunt predominant principale, independente, deseori coordonate prin "şi" ceea ce intensifică, prin aglomerare, senzaţiile. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, “Dormea întors amorul meu de plumb”. La nivel lexical, predomină cuvintele din câmpul semantic al morţii; repetarea lor are ca efect monotonia. 2

Tema şi viziunea despre lume într-un text simbolist

La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor: „flori de plumb”, coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului „amorul meu de plumb”. Elementele de prozodie sunt clasice, şi anume rima îmbrăţişată, măsura versurilor de 10 silabe şi ritmul iambic. Aşadar, poezia „Plumb” a lui George Bacovia aparţinând simbolismului, exprimă şi ilustrează într-un mod unic viziunea acestuia despre lumea în care trăieşte, izolarea la care a fost supus şi ideea de autoexilare sufletească întărită de condiţia geniului aflat în incapacitatea de a se adapta.

3