Peste La Cuptor

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Îndrumător: Asistent dr. Cristina Radu-Rusu

Iași 2017

Student: Zota Vanda Grupa: 816 B

Specificul alimentației cabalinelor Categoria: iepi gestante iepi lactante

Cuprins INTRODUCERE………………………………………………………………………….......1 CAPITOLUL I Specificul digestiei și valorificării hranei la cabaline……………………………………… 2

CAPITOLUL II Nutrețuri utilizate în alimentația cabalinelor…………………………………………….... 3 Iepi gestante și iepi lactante

CAPITOLUL III Norme de hrană………………………………………………………………………………4 Iepi gestante și iepi lactante

CAPITOLUL IV Alimentația propriu-zisă. Exemple de rații………………………………………………... 7 Iepi gestante și iepi lactante

CAPITOLUL V Tulburări legate de alimentație…………………………………………………………..….9

CONCLUZIE……………………………………………………………………………....... 10

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..... 11

INTRODUCERE G

Nichita Stănescu Galben copil, oprit în poză Galben copil, oprit în poză şi-nrămat fără suflare şi dormind, ţi-aş spune-un basm adevărat călare pe un cal murind. Cine a tras în calul meu? Cu ce săgeată, cu ce floare? Beau apă azi din curcubeu, el singur nu mă mai doare. Căutaţi-mă pe sub potcoava lui, săpaţi întruna şi adânc poate-o s-ajungeţi voi întâi dincolo de pământ. "A cui e iapa, e si manzul." proverb romanesc "Cand călprim un cal, împrumutăm libertatea." Helen Thomson "Un caine poate fi cel mai bun prieten al omului, dar calul a scris istorie." Autor necunoscut

1

CAPITOLUL I

Specificul digestiei și valorificării hranei la cabaline Cabalinele sunt animale erbivore, nerumegatoare, monogastrice, cu tubul digestiv de capacitate mică. Ele digeră la nivel mai scăzut celuloza și celelalte substanțe nutritive din furajele cu multă celuloză. Ca urmare, cabalinele ingeră cantități mai mici de furaje de volum comparativ cu taurinele. Tractusul digestiv la cabaline se caracterizează printr-un stomac puțin voluminos (15-18l) și un intestin dezvoltat. Intestinul subțire este lung (16-24m), iar intestinul gros are un volum foarte mare (180-220l) și îndeplinește un rol similar rumenului de la poligastrice (fermentații bacteriente intense). Procesele de digestie au loc la trei nivele diferite ale tubului digestiv: stomac (digestie gastrică), intestin subțire (digestie enzimatică) și intestin gros (digestie microbiană).Cu toate că are capacitate redusă, stomacul nu se umple niciodată; el se golește pe măsura consumului hranei; în momentul cand se termină consumul hranei, stomacul se închide complet, fapt ce face imposibil vomismentul, de unde frecventele tulburări digestive (colici) dacă ingestia este rapidă sau dacă nutrețurile sunt prea reci. Stomacul la cabaline are un rol important în mărunțirea hranei și participă în mai mică măsură în digestia ei. La acest nivel, celuloza suferă un început de digestie în urma căreia, în unele cazuri, rezultă cantități importante de gaze care pot provoca meteorismul stomacului. Proteinele suferă la fel un început de digestie, urmand să fie hidrolizate în intestinul subțire. Mineralele nu se digeră, iar glucidele sunt foarte puțin descompuse la acest nivel. În intestinul subțire sub influența enzimelor pancreatice și intestinale, procesele de digestie pentru zaharuri, amidon, grăsimi și proteine sunt foarte intense. Intensitatea digestiei la acest nivel se află în directă proporționalitate cu cantitatea de concentrate administrate (cereale, șroturi). Nutrienții eliberați și absorbiți în intestinul subțire furnizează 30-60% din energia totală absorbită și 30-80% din azotul absorbit. Intestinul gros este populat cu o mare cantitate de microorganisme ce au rolul de a digera nutrețurile nedigerate în stomac și intestinul subțire. Fermentația microbiană are ca rezultat producția de dioxid de carbon, metan și acizi grași volatili. Prin AGV absorbiți în intestinul gros se asigură 30-60% din energia absorbită. Din activitatea bacteriilor rezultă proteine și vitamine din complexul B, dar caii folosesc în mică măsură aceste substanțe, fiindcă absorbția la acest nivel este redusă. Pentru crearea condițiilor optime de valorificare a hranei trebuie ținut cont de unele particularități ale cabalinelor. Astfel, furajele și lichidele sunt preluate prin paticiparea activă a buzei superioare; rănirea acesteia provoacă perturbații de hrănire și adăpare. Creșterea dentiției este continuă, iar masticația foarte pronunțată. Astfel, nutrețurile celulozice mărunțite incomplet formează între arcadele dentare și obraji magazii. Din acest motiv, este necesară efectuarea unui control periodic al cavității bucale. 2

CAPITOLUL II

Nutrețuri utilizate în alimentația cabalinelor Nutrețurile utilizate în alimentația cabalinelor sunt strans corelate cu digestibilitatea substanțelor organice. În general, DSO este cu atat mai redusă cu cat proporția de celuloză este mai ridicată. Conținutul celular (zaharuri, amidon, grăsimi, substanțe azotate) este foarte digestibil (peste 90%). Cu toate acestea, nutrețurile celulozice nu trebuie să lipsească din rație, celuloza influențează favorabil tranzitul intestinal și condiționează dezvoltarea microorganismelor în cecum și colon. Hrana cabalinelor constă din produse vegetale, care se prevăd în rații în cantități diferite, după vîrstă, stare fiziologică și efortul depus. Astfel, fînul poate satisface 40-80% din cerințe, fiind preferat fînul natural. Rațiile mai pot cuprinde grosiere, 10-12% mai bune fiind paiele de orz și de ovăz; 10-20% suculente, folosind mai puțin nutrețul murat, 15-50% concentrate, mai bune fiind grăunțele de ovăz, folosite uneori ca singurul concentrat sau în amestec cu grăunțele de porumb și cele de orz; 10-20% tărațe de grau, șroturi oleaginoase, semințe de bob și de mazăre; furajele verzi, ca pășune sau ca masă verde cosită, care dețin proporții de 20-80 % din valoarea rației. Furajele animale se folosesc doar în hrana manzului, ca lapte matern, și în hrana armăsarilor de valoare zootehnică mare, cum sunt: laptele de vacă, ouăle crude și făina de carne. Sarea, carbonatul de calciu și făina de oase se utilizează ca surse minerale. Furajele se dau în hrană sub formă preparată, aplicand metode adecvate situațiilor întalnite. Mărunțirea hranei nu trebuie să fie prea accentuată și este bine ca aceasta să fie administrată ușor umezită. Iepele gestante: În alimentația iepelor gestante se reduce consumul de grosiere și se dau mai multe fanuri și concentrate. Se folosesc tarațe de grau și semințe de in, ca laxative. Proteina cu valoarea biologică ridicată se asigură prin leguminoase verzi, uneori se recurge la semințe de mazăre, bob etc. Iepele în lactație Cantitatea de substanță uscată ingerată crește după fătare pana în luna a treia de lactație, rațiile fiind formate în părți egale din nutrețuri de volum (orz, porumb, ovăz, tarațe), la care se adaugă un supliment mineral corespunzător. Vara, hrănirea se poate face pe pășune, iepele fiind întreținute împreună cu manjii lor.

3

CAPITOLUL III

Norme de hrană pentru iepele care alăptează și cele gestante Iepe gestante: Se cunoaște că în timpul gestației greutatea corporală a iepei sporește cu 15-25%, creșterea fiind mai accentuată în a doua parte a gestației. Cerințele pentru gestație, în primele luni, sunt neglijabile, apare doar aspectul calității hranei. Se evită alimentația abundentă, care duce la îngrășarea femelelor. Din luna a 5-a de gestație, alimentația minerală, mai ales asigurarea calciului și a fosforului, condiționează dezvoltarea scheletului la fetus. Începand cu lunile 8-9 de gestație, cerințele pentru creșterea produsului devin mai mari. Alimentația trebuie îmbunătățită. Apropierea datei parturiției duce la diminuarea apetitului. Consumul se stimulează prin folosirea de furaje bune, apetisante și prin prepararea hranei corespunzător cerințelor. În ultimile 3 luni de gestație, creșterea fetusului este accentuată, respectiv 40-45 kg, față de 10 kg cat cantărește fetusul la 7 luni. Astfel, sporul total de greutate al iepelor pe durata gestației echivalează cu 8-10% sau chiar 18% din greutatea lor după fătare. În unele cazuri acestă creștere în greutate se realizează fără un aport suplimentar de energie și proteine pentru spor. Uneori, ingesta de fan scade spre sfarșitul gestației pentru că se reduce capacitatea abdominală din cauza creșterii fetusului. Se recomandă ca hrana iepelor în ultima parte de gestație să fie formată pe 100 kg GV din 1-1,5 kg nutrețuri de volum (în special fanuri) și 0,5-1 kg concentrate. O rație trebuie să asigure, raportat la SU: 10-11% PB 40 mg Zn 0,45% Ca 10 mg Cu 0,34% P 0,1 mg Se Proteina, Ca și P sunt necesare pentru dezvoltarea musculaturii și scheletului fetusului, iar Se pentru prevenirea bolii mușchiului alb. Iepe lactante:. Lactația la iepe durează 6 luni, producția de lapte zilnică fiind de 7-15 kg, iar pe întreaga lactație o iapă producand 1300-2700 kg lapte. Pentru elaborarea unui kg de lapte sînt necesare 0,35 U.N și 35 g P.B.D. Rezultă de aici că cerințele de hrană sunt mari, că alimentația iepelor în lactație prezintă numeroase aspecte și că trebuie bine condusă, pentru a nu compromite manzul, prin diminuarea producției de lapte, și iapa, printr-o alimentație defectuoasă. Producția de lapte este ridicată, dacă în ultimile luni de gestație hrănirea a fost suficientă și a permis formarea de rezerve în corpul iepei. Iepele care slăbesc la începutul lactației vor primi în plus 1-2 kg concentrate, timp de circa 3 saptamani. 4

În prima lună de lactație iepele sunt hrănite individual, iar în continuare, pe grupe de animale. La 3 ore după parturiție se dau 2-3 kg terci subțire, călduț, preparat din tărațe de grau și fan. În zilele următoare sunt sporite treptat cantitățile de furaje și se îmbunătățește sortimentul lor, rația ajungand la normal în 7-10 zile. Se folosesc cu precădere furajele care stimulează producția de lapte. Cantitatea de substanță uscată ingerată crește după fătare pana în luna a treia de lactație, cand ajunge pana la 3kg/100 kg GV. În concluzie, în perioada de lactație se înregistrează cele mai ridicate cerințe pentru iepe, care depășesc de cel puțin două ori cerințele de întreținere. Normele de hrană recomandate de INRA pentru iepe în ultima parte a gestației iau în considerație starea corporală a animalelor și greutatea lor, acestea fiind cele două criterii pe baza cărora se stabilește nivelul aportului de energie.

5

6

CAPITOLUL IV

Alimentația propriu-zisă. Exemple de rații

Rații pentru iepele gestante: fînuri-40 % (5-8kg), concentrate -35% (2-4 kg), paie 2-3 kg, morcovi 1-3 kg, sfeclă furajeră 6-8 kg. Pe timp de vară se dau 20-40 kg masă verde, substituind total sau parțial furajele din consumul de iarnă. Se mai asigură zilnic cate 40 g sare, carbonat de calciu și făină de oase. Hrana se dă în 3-4 tainuri, iar adăparea se face de trei ori pe zi. Înainte de fătare, cu circa două săptămani, se înlătură din rație suculentele și o parte din celulozice, și se sporesc concentratele, mai ales tărațele de grîu. Nu se dau furaje înghețate sau alterate.

Rații pentru iepele lactante: Iarna: 6-8 kg fîn, 3 kg grosiere, 6-10 kg suculente, 4-5 kg concentrate, 40 g sare, 50 g cretă furajeră, 50 g făină de oase.

Vara: 30-40 kg masă verde, 2-4 kg fîn, 1 kg grosiere. Suplimentul mineral se asigură la fel ca iarna. Dacă iepele execută și tracțiune se adaugă și 1,5-3 kg concentrate.

Înțărcarea manzului este legată și de reducerea producției de lapte la iapă, mai ales la cele cu producții mari. În acest scop se dau în hrană mai puține suculente și concentrate, fiind menținute cantitățile de fînuri și de grosiere.

La cabaline, în general, hrana se distribuie în trei tainuri. Concentratele se dau la tainul de dimineață și de prînz sau în pauzele efectuate în timpul activității, ca semitainuri. Seara se administrează mai multe celulozice, cu puține suculente sau se umezesc ușor. Adăparea se face de trei ori pe zi, se evită apa rece cu impurități.

7

8

CAPITOLUL V

Tulburări legate de alimentație

Tulburările de origine alimentară au la bază dezechilibrele alimentare, dar și greșelile de tehnică de alimentație. Principalele tulburări sunt reprezentate de: Colicile-apar ca urmare a dilatării anormale a stomacului și a spasmului intestinal. Complicația cu ocluzii intestinale duce la moartea rapidă a animalului. Cauzele de natură alimentară sunt reprezentate de: excesul sau deficitul de celuloză, excesul de proteine, consumul excesiv și rapid de grăunțe, distribuirea haotică a tainurilor, administrarea unei cantități insuficiente de apă și lipsa unui regim de adăpare, consumul de apă rece, impură. Furbura-afecțiune gravă ce se manifestă ca urmare a congestiei țesutului podofilos, deasupra copitei, care în stare acută provoacă dureri puternice, ce împiedică mișcarea animalului. Cauzele sunt reprezentate de excesul alimentar permanent, excesul de proteine, consumul rapid și excesiv de grăunțe, consumul unei cantități mari de apă rece. Osteofibroza-se manifestă printr-o proliferare anarhică a țesutului fibros, producînd o deformare locală a oaselor și fragilitatea lor. Cauzele sunt determinate în principal de carența în Ca asociată cu exces de P datorită rațiilor bogate în cereale, folosirea nutrețurilor de volum de slabă calitate, suplimentarea minerală inorectă. Rahitismul-boală reprezentată de tulburări în dezvoltarea și creșterea oaselor manifestate prin deformări ale acestora. Cauzele se datorează în principal aportului dezechilibrat de Ca și P și carența în vitamina D. Se întalnește frecvent la tineret. Osteomalacia-boală asemănătoare rahitismului dar afectează mai ales animalele adulte. Alterarea gustului-se datorează carenței în Na și se manifestă prin consum de pămînt, lemn etc. Boala mușchiului alb-se datorează carenței în Se. Este frecventă la manji imediat după naștere pana la varsta de circa un an. Se manifestă prin degenerescență la nivelul mușchilor scheletici sau a inimi (care provoacă moartea rapidă).

9

CONCLUZIE

Specificul digestiei și valorificării hranei la cabaline joacă un rol important în nutriția acestei specii prin prisma particularităților anatomice pe care le reprezintă. Astfel, tractusul digestiv se caracterizează printr-un stomac puțin voluminos, intestin subțire lung și intestin gros cu funcție asemănătoare stomacului de la poligastrice, unde au loc fermentațiile bacteriene. În stomac are loc digestia gastrică, în intestinul subțire-digestia enzimatică, iar în intestinul grosdigestia microbiană. Nutrețurile utilizate în alimentația cabalinelor sunt strans corelate cu digestibilitatea substanțelor organice. Celuloza are indicile de digestibilitate cel mai scăzut, cu toate acestea, nutrețurile celulozice nu trebuie să lipsească din rație, celuloza influențează favorabil tranzitul intestinal și condiționează dezvoltarea microorganismelor în cecum și colon. În hrana cabalinelor se folosesc în principal produsele vegetale: fînurile naturale, paiele de orz și de ovăz, suculentele, nutrețurile concentrate: grăunțele de ovăz, uneori amestecate cu grăunțele de porumb și orz. Normele de hrană pentru iepele gestante se diferențiază în funcție de perioada gestației. În primele luni de gestație cerințele de hrană sunt neglijabile, se ia în considerație mai mult calitatea nutrețurilor administrate. În ultimile 3 luni de gestație, fetusul crește considerabil, respectiv și cerințele iepelor. Se folosesc furaje de bună calitate și se respectă cantitatea de hrană în funcție de greutatea corporală și luna de gestație. Pe măsura înaintării gestației, crește aportul de Ca și P pentru o bună dezvoltare a musculaturii și scheletului fetusului. Pentru iepele în lactație, producția de lapte necesită cerințe de hrană mai mari, care depind la fel de greutatea corporală, dar și de luna lactației. Spre deosebire de perioada gestației, în timpul lactației cerințele pentru PBD, Ca, P, Mg și Na scad odată cu înaintarea lactației. Astfel, cerințele cele mai mari în aceste substanțe se înregistrează în prima lună de lactație, în luna a 4-a și peste, fiind mai mici. În ceea ce privește rația alimentară și felul de administrare a nutrețurilor la cabaline, în general, hrana se distribuie în trei tainuri. Concentratele se dau la tainul de dimineață și de prînz sau în pauzele efectuate în timpul activității, ca semitainuri. Seara se administrează mai multe celulozice, cu puține suculente sau se umezesc ușor. Adăparea se face de trei ori pe zi și se evită apa rece cu impurități. Alimentația oricărei specii de animale presupune anumite tulburări. Cele mai frecvente tulburări de alimentație întalnite la cabaline sunt reprezentate de: colici, furbură, osteofibroză, rahitism, osteomalacie, alterarea gustului și boala mușchiului alb. În concluzie, este foarte importantă respectarea tehnicii de alimentație și a particularităților anatomice a speciei respective. 10

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Mircea Pop, Petru Halga, Teona Avarvarei- Nutriția și alimentația animalelor vol.III, Tipografia Moldovei, Iași 2006. 2. Vasile I. Ujică- Tehnologia creșterii cabalinelor lucrări practice, Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad ”, Iași-1988. 3. Vasile I. Ujică-Curs de tehnologia creșterii cabalinelor, Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad ”, Iași-1981. 4. Hațieganu V.,Nichita G.,Zăbavă I., Stavilă S.-Bazele nutriției animalelor și controlul sanitar-veterinar al furajelor, Editura didactică și pedagogică, București-1984.

SITOGRAFIE 1. http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/galbencopil.php 2. http://www.interferente.ro/citate-aforisme-si-proverbe-despre-cai.html