Nașterea.docx

Nașterea, căsătoria, moartea: tradiții și obiceiuri Butaș Teodora Școala Gimnazială Drașov – Vingard Jud. Alba România mereu a fost plină de obiceiuri și tradiții instaurate trăite și implementate de către țăranul român. Poate că pentru cei din exterior, la o primă vedere, ele par obiceiuri folclorice fabuloase. Totuși, poporul român recunoaște că aceste obiceiuri și tradiții sunt pline de înțelesuri profunde ce au în vedere relațiile interumane și relația omului cu mediul înconjurător, natura. Utilizând tradițiile și obiceiurile, românii din diferite zone ale țării au dorit să aducă un plus de valoare și însemnătate a anumitor momente sau evenimente din viața lor. Obiceiurile și tradițiile românești sunt evenimente culturale care au ca scop să marcheze și să organizeze viața oamenilor, utilizând ca mijloace de exprimare muzica, coregrafia, mimica, gestica, dansul, etc. Categoriile de obiceiuri și tradiții românești se referă la evenimente care: • Marchează momentele pe parcursul anului ( sărbători religioase, viața satului, sărbători legale cu caracter ciclic și desfășurate în cadrul întregii comunități) • Marchează momentele importante și unice din viața omului pe parcursul vieții. În continuare ne vom referi la obiceiurile și tradițiile ce marchează evenimente importante din viața omului, și anume : nașterea, căsătoria și moartea. Nașterea: Obiceiul la români este ca noul născut să fie dus la botez la împlinirea vârstei de 6 săptămâni. În perioada aceasta mama nu avea voie să scoată copilul din casă, și era obiligată să îl ferească de privirile insistente ale cunoscuțiilor, care ar fi putut să conducă la deochi. În ceremonialul botezului, sunt implicați părinții, nașii dar și moașa. Fiecare are un rol bine stabilit cu privire la aproprierea de copil pe parcursul ceremoniei. Moașa este cea care duce copilul de acasă până la biserica, loc unde este preluat de nașă. Aceasta are datoria să se ocupe de ținuta copilului de după botez, urmând ca mama să ia copilul după ceremonia de botez. În vechime dacă copilul se afla într-o primejdie sau era încercat de o boală grea, obiceiul era ca să se schimbe numele copilului, pentru a evita să mai fie recunoscut de respectiva boală sau primejdie. Căsătoria Tradițiile cu privire la căsătorie sunt mai ample și variate decât în oricare alt domeniu. Românii au acordat mereu o atenție și importanță deosebită acestui eveniment, privindu-l cu mare respect. Cel mai probabil, acest lucru se întâmpla datorită faptului că familia, care se întemeiază prin căsătorie, avea rolul să susțină perpetuarea biologică a omenirii și a comunității.

Căsătoria era împărțită în 3 etape principale: logodna, nunta și tradițiile de după nuntă. Nunta era precedată de chemarea la nuntă, un obicei amplu. Acesta se petrecea sâmbăta de către mai mulți flăcăi ai satului, îmbrăcați în straie de sărbătoare. Ceremonialul nunții proprii-zise avea ca punct de pornire sosirea alaiului mirelui la casa miresei. Acestora li se pregăteau diferite piedici, capcane, greutăți care aveau ca scop să dovedească abilitatea mirelui de a trece peste ele și a ajunge la scumpa lui mireasă. Urma apoi despărțirea miresei de casa părintească și iertăciunile acesteia. În camera miresei, se așternea un covor pe jos, iar pe acesta se așza o pernă. Mirii îngenuncheau pe aceasta cu fața spre răsărit. După acest moment aceștia plecau spre biserică, dar pe drum mirele întâmpina diferite probe pentru a dovedi capacitatea lui de a conduce noua familie. După ce părinții își dădeau consimțământul ca mirele să se căsătorească cu fata lor, urma ceremonialul căsătoriei, în cadrul bisericii, alături de nași iar apoi ospățul. La finalul nunții mirii mergeau la casa mirelui unde erau primiti cu multe ritualuri, făcute în mod special pentru mireasă cu scopul de a marca primirea ei în noua familie Moartea: Obiceiurile legate de moarte, sunt structurate în trei etape principale: Despărțirea de cei vii Pregătiri pentru trecerea în lumea cealaltă Restabilirea echilibrului în urma plecării celui mort. În cazul decesului, moartea era anunțată întregii comunități, prin tragerea clopotelor folosind diferite elemente de ritmică. Totodată, unele zone ale țării obisnuiau să atârne la poarta celui mort un material negru iar bărbații din familie umblau cu capul descoperit pentru a semnala starea de doliu. Persoana decedată era așezată pe laviță sau masă, în sicriu cu capacul deschis, urmând ca membrii familiei, ai comunității să-și ia rămas bun. Priveghiul, avea loc în două seri, urmând ca a treia zi să aibă loc înmormântarea. La priveghi se și petrecea deoarece era considerată ultima petrecere a persoanei decedate. Urma apoi înmormântarea, la care erau prezente bocitoarele pentru a plânge durerea despărțirii. • • •

Dezvoltarea socială și economică, în ritm alert, au dus la pierderea unui număr mare de obiceiuri și tradiții românești, pierzându-se astfel esența momentelor importante din viața umană. Mediul rural, încă mai păstrează multe din aceste obiceiuri. Identitatea românească ne este dată de aceste tradiții și obiceiuri, astfel că, suntem responsabili să le conservăm, să le insuflăm generației tinere cu care lucrăm pentru a păstra viu suflul românesc.

Bibliografie   

Mică enciclopedie de tradiții românești”, Ion Ghinoiu, Editura Agora, București, 2008 Revista Edu Soft nr.2 / Mai 2015 Sărbători și obiceiuri românești, Ion Ghinoiu, Editura Elion, București, 2002