Aurica-georgiana-campău.docx

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator ştiinţific: Șef lucr. dr. Gherasim Nacu Absolvent: Aurica-Georgiana Campău

Iași 2017

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE ID

„Cercetări privind unii factori care influentează prolificitatea hibridului Libra, însămânțat artificial”

Coordonator ştiinţific: Șef lucr. dr. Gherasim Nacu Absolvent: Aurica-Georgiana Campău

IAŞI 2017 2

3

CUPRINS INTRODUCERE............................................................................................................................. 7 PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE CAPITOLUL I. DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND REPRODUCȚIA LA SUINE........................................................................................................................................ 10 1.1. Maturitatea sexuală și factorii de influență.......................................................................... 10 1.1.1. Factorii interni.............................................................................................................. 10 1.1.2. Factorii externi.............................................................................................................. 11 1.2. Ciclul sexual la scroafă....................................................................................................... 12 1.2.1. Stadiile ciclului sexual.................................................................................................. 14 1.2.2. Ovulația........................................................................................................................ 15 1.2.3. Factorii care influențiază ciclul sexual la scroafă......................................................... 17 1.3. Particularitățile însămânțărilor artificiale la suine............................................................... 18 1.3.1. Recoltarea materialului seminal de vieri...................................................................... 20 1.3.2. Evaluarea materialului seminal.................................................................................... 23 1.3.3. Diluarea spermei de vier............................................................................................... 25 1.3.4. Conservarea spermei..................................................................................................... 26 1.3.5. Inocularea materialului seminal.................................................................................... 28 1.4. Factorii care influențiază prolificitatea la scroafă................................................................ 28 CAPITOLUL II. PREZENTAREA CADRULUI NATURAL, ORGANIZATORIC ȘI INDUSTRIAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE................................................ 31 PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII CAPITOLUL III. SOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE LUCRU............................................................................................................................................ 36 3.1. Scopul lucrării...................................................................................................................... 36 3.2. Materialul biologic............................................................................................................... 36 3.3. Metodele de lucru................................................................................................................. 38 CAPITOLUL IV. REZULTATE ȘI DISCUȚII.............................................................................. 47 4.1. Rezultate privind prolificitatea în funcție de paritatea scroafelor........................................ 47 4.2. Rezultate privind prolificitatea în funcție de sezonul însamânțării...................................... 49 4.3. Rezultate privind prolificitatea în funcție de proveniența materialului seminal.................. 50 4.4. Rezultate privind prolificitatea în funcție de vechimea materialului seminal...................... 51 4.5. Rezultate privind prolificitatea în funcție de alimentația asigurată...................................... 52 4.6. Rezultate privind prolificitatea în funcție de numărul de doze de material semninal folosite... 52 4.7. Rezultate privind prolificitatea în funcție de durata de alăptare.......................................... 53 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI................................................................................................. 55 BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................. 56 4

Lista tabelelor Tabelul 3.1. Cantitatea de hrană administrată scroafelor și scrofițelor gestante........................ 44 Tabelul 3.2. Compoziția furajului folosit în aliemantația scroafelor gestante............................ 44 Tabelul 4.1. Prolificitatea în funcție de paritatea scroafelor....................................................... 47 Tabelul 4.2. Supraviețuirea purceilor de la fătare până la înțărcare........................................... 48 Tabelul 4.3. Prolificitatea în funcție de sezonul însamânțării.................................................... 49 Tabelul 4.4. Prolificitatea în funcție de proveniența materialului seminal................................. 50 Tabelul 4.5. Prolificitatea în funcție de vechimea materialului seminal.................................... 51 Tabelul 4.6. Prolificitatea în funcție de alimentația asigurată.................................................... 52 Tabelul 4.7. Prolificitatea în funcție de numărul de doze folosite.............................................. 53 Tabelul 4.8. Prolificitatea în funcție de intervalul de înțărcare.................................................. 54 Lista figurilor Fig. 1.1. Recoltarea spermei cu ajutorul manechinului.............................................................. 21 Fig. 1.2. Vagin artificial folosit la recoltarea spermei de vier.................................................... 21 Fig. 1.3. Recoltarea materialului seminal prin metoda manuală................................................ 22 Fig. 1.4. Culoarea spermei la vier............................................................................................... 24 Fig. 1.4. Diluarea spermei la vier............................................................................................... 26 Fig. 2.1. SC Suinprod SA Roman............................................................................................... 31 Fig. 2.2. Laboratorul de însămânțări artificiale.......................................................................... 32 Fig. 2.3. Boxe individuale destinate vierilor............................................................................... 33 Fig. 2.4. Boxe pentru însămânțarea scroafelor........................................................................... 33 Fig. 2.5. Boxe comune pentru scroafele gestante....................................................................... 34 Fig. 2.6. Boxe individuale în maternitate................................................................................... 34 Fig. 3.1. Scroafe hibride Libra intreținute în boxe comune........................................................ 37 Fig. 3.2. Verificarea manifestării căldurilor la scroafă............................................................... 39 Fig. 3.3. Aprecierea mobilității spermatozoizilor....................................................................... 40 Fig. 3.4. Obținerea diluantului pentru materialul seminal.......................................................... 40 Fig. 3.5. Încălzirea diluantului.................................................................................................... 41 Fig. 3.6. Cântărirea dozelor de material seminal........................................................................ 41 Fig. 3.7. Cântărirea material seminal diluat................................................................................ 42 Fig. 3.8. Menținerea dozelor de material seminal la temperatură constantă.............................. 42 Fig. 3.9. Scroafă cu purcei în maternitate................................................................................... 43 Fig. 4.1. Prolificitatea în funcție de paritatea scroafelor............................................................. 47 Fig. 4.2. Procentul de purcei fătați morți și cel de purcei morți în perioada de lactație............. 48 5

Fig. 4.3. Prolificitatea în funcție de sezonul însămânțării.......................................................... 49 Fig. 4.4. Prolificitatea în funcție de proveniența materialului seminal....................................... 50 Fig. 4.5. Prolificitatea în funcție de vechimea materialului seminal.......................................... 51 Fig. 4.6. Prolificitatea în funcție de alimentația asigurată.......................................................... 52 Fig. 4.7. Prolificitatea în funcție de numărul de doze folosite.................................................... 53 Fig. 4.8. Prolificitatea în funcție de numărul de intervalul de înțărcare..................................... 54

6

INTRODUCERE Creşterea suinelor este o ocupaţie străveche a oamenilor, foarte rentabilă, în anumite condiţii. Datorită însușirilor biologice şi economice, dar şi datorită proprietăților cărnii lor, suinele sunt crescute de majoritatea popoarelor lumii. Principalele caracteristici biologice ale suinelor sunt: prolificitate ridicată, sporul mediu zilnic foarte bun, consum specific relativ mic, în condiţiile unei nutriții raţionale, pot face din creşterea suinelor o afacere foarte rentabilă (Solomon, J., 2005). Cerinţele tot mai mari de carne, comparativ cu celelalte produse animaliere au dus la o preocupare mult mai mare pentru reproducerea şi răspândirea speciilor pluripare de animale și în special a suinelor. Datorită prolificității crescute şi a perioadei de gestaţie relativ scurte (de aproximativ 114-115 zile), cât şi datorită conversiei superioare a furajelor în produse animaliere cu valoare biologică crescută, porcinele dețin un rol deosebit de important în rezolvarea problemei cărnii, în multe țări ale lumii carnea provenită de la această specie reprezintă 50-60 % din totalul cărnii și produselor de carne consumate (Cristea N.L., 2007). Cercetările din domeniul reproducţiei suinelor sunt îndreptate prioritar în direcţia obţinerii unor descendenţe mai numeroase, de la scroafele cu însuşiri superioare din punct de vedere genetic prin folosirea unor tehnologii de reproducere moderne și a unor pârghii tehnice cum ar fi creşterea indicelui de utilizare la reproducţie a femelelor prin scurtarea perioadei de alăptare a purceilor (Cristea N.L., 2007). Creşterea performanţelor reproductive la suine au la bază cunoaşterea tuturor particularităţilor funcţiei genitale, dar şi a multitudinii de factori de care aceasta depinde. Asigurarea unor condiţii de exploatare optime, împreună cu exigenţele raselor specializate, a hibrizilor şi ale diferitelor vârste sau stări fiziologice favorizează obținerea unor parametri de reproducţie foarte buni. De asemenea, biotehnologia însămânţărilor artificiale la suine reprezintă o metodă modernă în zootehnie, prin intermediul căreia se realizează intensificarea reproducţiei şi a producţiei suinelor (Stăuceanu I., 2015). Strategiile de reproducţie, care stau la baza creşterii animalelor sunt în continuă schimbare şi se referă la practicarea însămânţarii artificiale, la dirijarea ciclurilor estrale, la transferurile de embrioni, la fecundaţia in vitro, la congelarea şi sexarea embrionilor, etc. Însămânţarea reprezintă o biotehnologie de reproducţie considerată deja clasică, care s-a 7

raspândit foarte mult, mai ales după apariția metodelor de conservare a spermatozoizilor. Conservarea spermatozoizilor are rolul de a menţine capacitatea de fecundarea a acestora pentru o perioadă de timp care poate varia în funcţie de metoda de conservare folosită. În acest mod, se reușește evitarea risipei de material spermatic şi reducerea considerabilă a numărului de masculi, având în vedere că femelele sunt însămânţate artificial pe masură intrării lor în călduri (VaroGhiuru F., 2013). Folosirea metodelor tehnologice și biotehnologice moderne în vederea obținerii unui număr ridicat de purcei de foarte bună calitate, pe parcursul unui an, de la o scroafă, reprezintă principalul scop al fermelor de reproducţie a suinelor. Utilizarea tehnicilor de inseminare artificială la suine, pe o scară tot mai mare, a crescut presiunea economică asupra centrelor care realizează însămânţări artificiale în vederea obținerii și comercilizării unui material seminal de cea mai bună calitate (Frunză I.M., 2009). Creşterea capacităţii de reproducere a scroafelor se poate realiza prin elaborarea şi aprobarea unor combinări productive de rase şi linii de suine. Aceste pot contribui la utilizarea raţională a calităţior productive, acumulate pe parcursul unei selecţii de foarte lungă durată, atât pe linie maternă, cât şi paternă în cadrul unităţilor specializate în reproducţia suinelor. Manifestarea fenomenului de heterozis la suine se realizează în mod diferit în funcţie de rasa de suine, de calitatea acestora, de capacitatea de combinare a lor, dar și de alți factori foarte importanți (Grosu H. și colab., 2005). Dezvoltarea intensivă a ramurii creşterii porcilor impune, pe lângă creșterea permanentă a performanţelor productive şi de ameliorare a materialului biologic, prin asigurarea unor condiţii de mediu care să favorizeze realizarea unor producţii crescute, pe măsura potenţialului genetic al animalelor. În acest sens, folosirea materialului biologic metis, obţinut în urma metisării simple, duple, triple sau rotative, reprezintă o mare necesitate, la nivel global. Având în vedere faptul că hibrizii reprezintă un produs al metisării, însă nu reprezintă un simplu rezultat al încrucişării unor animale care au o ereditate bogată, ce dețin calităţi productive foarte bune şi care, concomitent cu reducerea cheltuielilor, pot produce o cantitate mai mare de carne de calitate superioară (Rotaru I., 2013). Este cunoscut faptul că suinele sunt animale precoce, care ajung destul de devreme la maturitatea fiziologică şi economică. Astfel, rasele de suine ameliorate sunt folosite la reproducţie la vârsta de 200-240 zile (la o greutate de aproximativ 100-110 kg), iar cele neameliorate la vârsta de 260-280 zile. Scroafele prezintă o durată de gestaţiei redusă, de 114 zile, iar prolificitatea este una superioară față de alte specii, la o fătare se pot obține 8-14 purcei. Datorită duratei reduse a gestaţiei, de la o scroafă pot fi obținute 1,8 - 2,2 fătări/an, respectiv 2226 purcei/an, iar numărul porcilor ce ating maturitatea este de aproximativ 18-22 cap/an/scroafă. 8

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

9

CAPITOLUL I. DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND REPRODUCȚIA LA SUINE Reproducerea este considerată punctul de plecare al întregului proces tehnologic de producţie la suine, care contribuie la corelarea tuturor efectivelor de suine pe categorii de vârstă, respectiv sector de producţie, lucru care se concretizează printr-o activitate uniformă şi continuă. Procesul de reproducţie al suinelor este influenţat direct de creşterea corespunzătoare a tineretului suin destinat reproducției, de momentul introducerii acestuia la reproducţie, de tehnologiile de întreţinere şi exploatare a reproducătorilor, de metodele de însămânţarea folosite și nu în ultimul rând de înlăturare tuturor cauzelor ce influențează negativ reproducția. Unul dintre principalele mecanismele care stă la baza creșterii productivităţii muncii în creşterea suinelor, dar şi a eficienţei economice este reprezentat de posibilitatea perfecţionării continue a tehnologiilor și metodelor de reproducere. Scroafa domestică este poliestrică, astfel încât aceastase poate monta sau însămânța artificial pe tot parcursul anului. Maturitatea sexuală apare la vârsta de 6-7 luni, iar durata ciclului sexual la suine este de aproximativ 21 zile (Hunter R., 1982; Cernetescu H., 1995).

1.1. Maturitatea sexuală și factorii de influență La mamifere, indiferent de specie, momentul în care se instalează maturitatea sexuală este condiționat genetic. Majoritatea indivizilor unei specii devin maturi din punct de vedere sexual, de obicei, la aceeași vârstă, existând unele mici variații. La unii indivizi, maturitatea sexuală poate apărea mai devreme sau mai târziu, apariția acesteia putând fi influențată de o serie de factori interni sau externi. 1.1.1. Factorii interni Factorii interni care pot influența apariția maturității sexuale la suine sunt: factorul genetic (rasa, linia, varietatea, consangvinitatea), factorul hormonal, greutatea corporală, vârsta și viteza de creștere.

10

Unul dintre cei mai importanți factori externi este reprezentat de apartenenţa la anumite rase, linii şi de gradul de rudenie, care influenţează prima dată pubertatea şi mai apoi apariția maturității sexuale (Stan Tr. și colab., 2001). Rasa poate influența foarte mult vârsta apariției maturității sexuale la suine. Astfel există rase ameliorate, care în condiții optime de întreținere și alimentație ating mult mai repede maturitatea sexuală. De exemplu, scroafele din rasa Landrace ating maturitatea sexuală la vârsta de aproximativ 175 zile, cele ce aparțin rasei Marele alb la aproximativ 210 zile, iar cele din rasa Duroc atunci când împlinesc vârsta de 225 zile. Hibrizii de suine pot atinge maturitatea sexuală mult mai devreme decât exemplarele din rasele sau liniile parentale, iar reproducătorii care fac parte din liniile consangvine ating maturitatea sexuală mai târziu. Consangvinitatea la suine, ca și la majoritatea speciilor, duce la întârzierea apariției maturității sexuale. Vârsta, greutatea și viteza de creștere sunt factori care influențează, de semenea, momentul apariției maturității sexuale. Se cunoaște faptul că există o corelație pozitivă între viteza de creștere a suinelor și vârsta atingerii maturității sexuale, ca și între viteza de creștere și greutatea atinsă la pubertate. Factorul hormonal este considerat principalul responsabil ce ține de apariția maturității sexuale la suine. Sistemul neuro-endocrin trebuie să funcționeze la parametri optimi pentru a se putea realiza toate condițiile necesare apariției maturității sexuale, în cazul în care suinele sunt îngijite corespunzător. În cazul în care secreția de hormoni gonadotropi este deficitară, iar maturarea hipotalamusului sau a gonadelor este insuficientă, momentul apariției maturității sexuale poate fi întârziat sau chiar stopat, în funcție de gravitatea dereglărilor din interiorul organismuui și, îndeosebi, din cadrul sistemului neuro-endocrin. 1.1.2. Factorii externi Factorii externi sunt cei mai frecvenți factori care influențează atingerea maturității sexuale la suine. Dintre factorii externi cei mai importanți sunt: alimentaţia, microclimatul asigurat, sistemul de întreţinere practicat și prezenţa sexului opus (Păsărin B., 2007). Alimentaţia tineretului folosit la reproducţiei are o importanță deosebită prin conținutul optim de substanţe nutritive, dar şi prin tehnica de furajare folosită. Cele mai bune rezultate se obțin prin practicarea unei tehnici de hrănire restricţionată, însă stimulativă în perioada de pregătire în vederea realizării montei. Mai multe cercetări realizate în această direcție au scos în evidență efectul alimentației apariției maturității sexuale, mai ales a unor factori de natură alimentară, cum sunt: nivelul rației de hrană, factorul proteic, factorul lipidic, factorul energetic, factorul vitaminic și cel mineral. 11

Dintre factorii de microclimat cel mai important este reprezentat de către temperatura din interiorul adăpostului, care în mod normal trebuie să nu depășească anumite limite, cel puţin în perioada premergătoare montei. La scroafe, temperaturile extreme și mai ales cele crescute, influențiază negativ apariția pubertații (Tănase D. și colab., 2005). Mişcarea animalelor în padocuri exterioare şi prezenţa sexului opus în boxele alăturate stimulează apariţia ciclurilor estrale ovulatorii la scrofiţe (Stan Tr. și colab., 2001). Lumina este un factor care acționează direct asupra apariției maturității sexuale, astfel în cazul suinelor creșterea duratei zilei-lumină reduce vârsta atingerii pubertății. Domesticirea este un factor care a dus la reducerea vârstei la care se instalează maturitatea sexuală. Astfel la scroafele domestice, maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 5-8 luni, pe când la scroafele sălbatice maturitatea apare la vârsta de 18-19 luni. Factorul social este reprezentat de totalitatea interacțiunilor dintre animalele, care alcătuiesc aceeași specie. Rolul acestui factor în cadrul proceselor de reproducție a suinelor este unul destul de actual. Prezența vierului înte scrofițele cu vârsta cuprinsă între 150-170 de zile favorizează apariția maturității sexuale. Efectul poate crește în momentul în care se utilizează, prin rotație, mai mulți vieri. Creșterea scrofițelor în boxe individuale sau în boxe comune, cu maxim trei indivizi, poate duce la întârzierea apariției pubertății cu aproximativ 7 zile, comparativ cu sistemul de creștere al scrofițelor de reproducție în boxe comune, cu un număr de peste 10 indivizi/boxă (Tănase D. și colab., 2005). Stresul este alt factor foarte frecvent întâlnit în creșterea suinelor. În creșterea suinelor există mai mulți factori stresanți care acționează, de obicei, negativ asupra reproducției. Însă există și o serie de factori stersanți, care pot avea un rol pozitiv asupra apariției maturității sexuale la suine, cum ar fi schimbarea mediului înconjurător la scrofițele cu vărste mai mici de 6 luni, care reduce perioada de timp până la manifestarea primului estru, favorizând o grupare a intrării în călduri în următoarele 4-6 zile. Transportul scrofițelor cu vârste cuprinse între 150-170 de zile influențiază pozitiv apariția maturității sexuale. În cazul în care cei doi factori actionează concomitent, rezultatele sunt unele foarte bune (Tănase D. și colab., 2005).

1.2. Ciclul sexual la scroafă Scroafa este poliestrică, ciclurile sexuale ale acesteia succedându-se pe tot parcursul anului, însă pe parcursul sezonului cald se constată o reducere a fecundităţii, care se datorează, în principal, nivelului crescut de temperatură.

12

Durata ciclului sexual la scroafă este, în medie, de aproximativ 20-21 de zile, cu variaţii între 18-25 de zile. Durata ciclului sexual este influenţată de către rasă, climatul asigurat, de temperatura mediului ambiant, de individ și de starea de sănătate a animalului etc. Scroafele manifestă anestru de lactaţie. Post-partum, estrul poate apărea după 5-7 zile de la înţărcarea purceilor. Anestrul de lactaţie reprezintă, de fapt, un subestru, care se datorează secreţiei de prolactină (PRL) (Tănase D. și colab., 2005). Ciclul sexual la scroafă se evidentiază prin următoarele: - manifestările clinice sunt destul de evidente, femela refuză să se hrănească, este agitată, umblă prin tot padocul și guiță; - vulva scroafei este congestionată și tumefiată, iar printre labiile vulvare se poate observa scurgerea unui mucus de culoare gălbuie; - în cea de-a 2-a zi spre final și cea de-a 3-a zi scroafa prezintă sindromul de imobilitate; - ovulația este una spontană, aceasta producându-se la majoritatea foliculilor între 24-36 de zile de la debutul căldurilor; - monta/însămânțarea se recomandă a se realiza în zilele 2-3-4 de la începutul căldurilor. În cazul scroafelor care au fost deja fecundate, durata ciclului sexual crește până la 145155 zile, incluzând inclusiv perioda de gestație și pe cea de alăptare a purceilor. După parturiție, căldurile se manifestă la scroafă în primele zile de la înțărcare, cu mici variații în funcție de vârsta la care se face înțărcarea purceilor. Apariția caldurilor după înțărcarea purceilor poate fi influențată de tehnologia și sistemul de creștere și exploatare. Astfel, în cadrul aplicării unui sistem de creștere gospodăresc, în cazul scroafelor ce au fiost înțărcate la 5-8 săptămâni de la fătare, caldurile se manifestă în mod normal la aproximativ 10 zile de la înțărcare, procentul mediu zilnic al scroafelor care intră în calduri fiind de cca. 10 %. În condiții de întreținere și de furajarea optime scroafele înțărcate pot intra în călduri, într-un procent de 80-85 %, încă din primele 15 zile (Păsărin B., 2007). Din punct de vedere comportamental scroafele în călduri se manifestă printr-un guițat diferit, acestea refuză hrana, sunt agitate, se plimbă continuu prin boxă, sar pe alte femele și se sprijină cu membrele anterioare pe pereții care separă boxele. Pentru a preciza perioada în care se recomandă realizarea montei scroafelor, trebuie să ne referim doar la stadiul de monta, ce corespunde estrului și care se manifesta prin starea de imobilitate. În cadrul acestui stadiu trebuie să se stabilească exact momentul optim al realizării montei și să se țină seama de elementele care pot influenșa numărul de ovule fecundate: - ovulația scroafelor are loc la o perioadă de timp de 30-36 de ore de la apariția reflexului de imobilitate; - perioada de ovulație ține, de obicei, între1-6 ore; 13

- capacitatea ovulelor de a fi fecundate este de cca. 6-8 ore, perioadă în care acestea nu coboară mai mult de treimea superioara a oviductului unde se realizează fecundarea; - durată maximă a capacității spermatozoizilor de a fecunda în interiorul organului genital al scroafei este de 24 de ore, perioadă necesară în vederea ajungerii spermatoizilor în treimea superioară și câștigării puterii fecundante, care este de 6 ore. De obicei, se recomandă ca monta sau însămânțarea artificială să se realizeze la aproximativ 12-30 de ore de la apariția reflexului de imobilitate al scroafelor, în funcție de sistemul și tehnica de montă care se folosește (Stan Tr. și colab., 2001). Scroafele care sunt depistate dimineața trebuie montate în partea a doua a zilei, iar cele depistate după amiază trebuiesc montate a doua zi dimineață. Repetarea montei se realizează la aproximativ 12 ore de la realizarea primei monte. Pe parcursul ciclului sexual, scroafele au un comportament sexual caracteristic doar în stadiu de estru, în timpul fazei foliculare, care durează aproximativ 2-3 zile, iar în unele cazuri se poate extinde la 3-6 zile. În unitățile de tip industrial, depistarea căldurilor la scroafe se realizează cu ajutorul unui vier încercător, scroafele acceptând să fie montate de către vier sau să fie însămânțate artificial doar în faza de estru. 1.2.1. Stadiile ciclului sexual La scroafe se disting 4 faze ale ciclului sexual și anume: - faza de proestru - durează 2-3 zile; - faza de estru - durează 2-3 zile; - faza de metestru - durează 7 zile; - faz de diestru - durează 8 zile. Faza de proestru - se carcaterizează de o serie de modificări ale organului genital femel. Astfel, ovarele devin foarte intens congestionate, cresc în volum, iar pe suprafața acestora se pot observa între 10-20 de foliculi pe cale de a se matura, care se găsesc diseminați printre mai mulți corpi galbeni ce se găsesc în faze diferite de regresie. Uterul scroafelor crește în volum, este congestionat, gâtul uterin este umed și hiperemiat. Epiteliul de la nivelul mucoasei vaginale este îngroașat, iar numărul straturilor de celule crește de la 3-6 straturi la 10-15 straturi. Buzele vulvei sunt tumefiate și devin ușor congestionate (Bogdan A.T. și colab., 1999). Faza de estru - este faza în care are loc congestionarea ovarului, pe suprafață căruia apar numeroși foliculi maturi. Numărul acestora poate diferi în funcție de rasă, putând fi între 10 și 20. Coarnele uterine sunt rigide, fapt datorat contracției de la nivelul miometrului. Mucoasa uterină se congestionează, are culoarea roșie, vaginul prezintă o mucoasa umectată de către un 14

mucus de culoare albăstruie. Vulva este congestionată și tumefiată, iar la nivelul comisurii vulvare se poate observa scurgerea unui mucus transparent, filant, acre uneori poate fi sangvinolent. În această etapă, scroafele manifestă căldurile rintr-un guițat strident, acestea nu vor să se hrănească, sunt agitate, suportă apăsarea la nivelul crupei fără a se mișca, execută salturi pe alte scroafe, iar unele scroafe devin destul de agresive. În această fază, spre finalul ei, are loc ovulaţia, care este determinată de către o serie de mecanisme enzimatice, influențate de către hormonii gonadotropi (Păsărin B., 2007). Faza de metestru - este caracterizată de dispariția congestiei de la nivelul ovarelor. Între corpii galbeni vechi de culoare vânăt-cenușie, apar noi corpi galbeni ce au forma unei rozete. De asemenea, congestia de la nivelul oviductelor dispare, însă uterul rămâne crescut în volum, rigid și prezintă contracții neregulate. Hiperemia activă de la nivelul vaginului se transformă în una pasivăm după care dispare treptat. Este prezentă o secreție vaginală abundentă și foarte vâscoasă. În această perioadă scroafele nu mai acceptă monta, acestea fiind liniştite. Dacă nu s-a realizat fecundaţia, în ultimile 3-4 zile ale acestei perioade se formează noi foliculi ovarieni (Stan Tr. și colab., 2001). Faza de diestru - este faza în care corpii gabeni se află în regresie totală, proces care poate dura între 30 și 50 de zile. Uterul se micșorează în volum, pereții acestuia devin mai subțiri, mucoasa vaginală este de culoare roz, iar vulva se contractă. Din cadrul ciclului sexual al scroafelor, ne intereseaza cel mai mult stadiul de estru, deoarece acesta corespunde manifestării intense a căldurilor, astefl încât ne putem da seama care este momentul optim pentru efectuarea montei sau a însămânțării artificiale. Maturarea foliculilor ovarieni în cazul suinelor se face pe parcursul a aproximativ 7 zile, respectiv durata proestrului și a estrului. În această perioadă se maturează între 10-30 foliculi ovarieni (numărul acestora poate varia în funcție de rasă), ceea ce ulterior se concretizează printr-o prolificitate crescută, care caracterizează această specie. În mod normal, numărul crescut de foliculi ovarieni dau ovarului un aspect specific de ”ciorchine” (Bogdan A.T. și colab., 1999). 1.2.2. Ovulația Ovulația reprezintă un proces biologic, care se manifestă ciclic și constă în eliberarea ovulului apt de fecundare, de către foliculul ovarian matur, proces care debutează după instalarea maturității sexuale și dispare înainte de climacterium. Acest fenomen foarte complex, în care procesele de integrare și de reglare nervoasă dețin un rol deosebit de important, este dominat de interacțiunile coordonate care au loc între sistemul nervos central și sistemul endocrin al scroafelor (Bogdan A.T. și colab., 1999).

15

Pe parcursul evoluţiei gametului feminin, ovulaţia este considerat un bioritm ce constă în eliberarea unuia sau a mai multor gameţi feminini, după o prealabilă plesnire a foliculului ovarian, pentru a putea fi fecundaţi. În cursul acestei activităţi ciclice care are loc la nivelul ovarelor, în evoluţia foliculilor ovarieni se cunos două perioade și anume: - prima perioadă este caracterizată de o creștere moderată a foliculilor ovarieni, urmată de o degenerescenţa celulară a unora dintre aceștia; - a doua perioadă debutează printr-o creştere rapidă a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni, care se vor deschide spontan. Ovulația la scroafe se desfăşoară sub stricta coordonare a sistemului neuro-endocrin, astfel dezvoltarea foliculilor ovarieni preantrali este influențată doar de un control intra ovarian, fapt ce face ca ovarul să nu răspundă la acţiunea hormonilor gonadotropi. Principalul hormon care influențează creşterea foliculului antral este reprezentat de FSH, care poate acţionează împreună cu LH-ul. Sub acţiunea hormonului FSH, celulele granuloasei produc o serie de enzime aromatizante, care ajută la sinteza estradiolului din androgenii ce sunt secretaţi la nivelul tecii interne, drept răspuns la nivelurile mici de LH. Foliculii care vor ovuleza cresc în diametru, celulele de la nivelul granuloasei vor prolifera foarte rapid, producând cantităţi ridicate de estradiol, a cărui nivel plasmatic poate atinge un vârf de 6090 picograme/ml la scroafă, în cea de-a noua zi (Wrathall A.E., 1980). În momentul în care hormonii estrogeni ajung la nivelul maxim sunt declanşate două fenomene foarte bine legate între ele, scroafa intră în estru, fiind programat timpul de ovulaţie. Ovulaţia este determinată de către un mecanism de tip feed-back pozitiv, hormonii estrogeni acţionează prima dată asupra hipotalamusului, care secretă o cantitate ridicată de GnRH, ce va contribui la stimularea eliberării LH-ului de la nivelul hipofizei. În momentul eliberării nivelului maxim de LH, foliculii ovarieni maturi prezintă un perete destins, ce este aproape transparent, la interior conţin un lichid clar, care mai târziu devine unul vâscos, iar celulele cumulus din jurul ovocitului se detaşează. În perioada de estru avansat, peretele foliculilor ovarieni îşi modifică însușirile, acesta devine unul fluctuant, datorită scăderii presiunii din interiorul. Astfel, apar unele zone hemoragice, datorate ruperii capilarelor sangvine, care se găsesc în teaca internă. Toate aceste modificări, împreună cu ruperea peretelui folicular sunt datorate prostaglandinelor din interiorul foliculului şi a enzimelor proteolitice produse de către valul de LH (Wrathall A.E., 1980). Dintre zecile de mii de foliculi primordiali care se găsesc în ovarele scroafelor în momentul nșterii, marea majoritate a acestora degenerează, prin intermdeiul unui proces de atrezie, proces ce este întâlnit la majoritatea speciilor de animale. 16

Ovulaţia la suine poate fi influențată de mai mulți factori, atât interni, cât și externi, printre care se numără vârsta, rasa, alimentaţia şi diversele boli. La scroafe, factoriii externi şi cei interni (activitatea hormono-estrogenică şi progesteronică a ovarului) determină momentul apariției, în cadrul ciclului sexual, a activării hipotalamice iniţiatoare a excreţiei de LH şi de FSH. Astfel, mărirea nivelului estradiolului sanguin influențează acţiune de eliberare a Gn-RH-lui, care va conduce la o descărcare de LH, ce va ajunge la un nivel maxim - ovulator, moment ce coincide cu un vârf de FSH. Ovulaţia scroafelor are loc la 36-48 de ore de la începutul estrului (Derivaux J., 1971), aceasta debutând, în medie, la aproximativ 38,5 ore şi se sfârșește la 42,3 ore după ce are loc apariţia estrului (Signoret J.P., 1971). Reglarea și controlul oviulației se face printr-un sistem supraetajat, autoreglabil, care antrenează toate procesele bioritmului ovarian. Acest sistem prezintă un complex fundamental, conexiunile supraetajate ale acestuia fiind de natură corico-hipotalamo-hipofizo-ovariene, dar și homonale sau chimice. Funcționarea ciclică a ovarelor, dar și ovulația sunt inlfuențate atât de sistemul nervos simpatic, cât și de cel parasimpatic. Ovulația se produce atunci când organismul femel dispune de condiții de mediu optime (lumină, căldură, umiditate), când este hrănit cu furaje ce au o valoare biologică ridicată și atunci când este sănatos. Durata ovulației depinde de raporul cantitativ și în timp, dintre hormonii FSH, LH și hormonii steroizi. Cu cât cantitatea de FSH și de estrogeni, întru-un anumit moment al dezvoltării foliculului, este mai ridicată, cu atât perioada de călduri este mai lungă, dehiscența foleculară producându-se înainte de terminarea estrului. 1.2.3. Factorii care influențiază ciclul sexual la scroafă Ciclurile sexuale la scroafă se repetă pe tot parcursul anului, acestea au o durată medie de 21 zile, însă pot varia între 16-25 zile. Variaţia duratei ciclului sexual la suine poate fi influenţată de unii factori cum ar fi: rasă, temperatura mediului ambiant, alimentaţia administrată, sistemul de întreţinere practicat, individualitatea şi starea fiziologică și de sănătate, iar intensitatea manifestărilor ciclului sexual poate fi influențată de stadiul de ameliorare al scroafelor şi de sezon (Păsărin B., 2007). Principalii factori care pot influența ciclul sexual la suine sunt: alimentaţia, sezonul, stres-ul, factorii sociali, factotii de microclimat, presiunea atmosferică, factorul om, sănătatea femelelor, echilibrul hormonal, organizarea proceselor de reproducţie, etc. Alimentaţia are una dintre cele mai mari influenșe asupra menţinerii în parametri normali a funcţiei reproductive la scroafe. Subnutriţia, supraalimentaţia, cât și diversele carenţe 17

de natură alimentară pot afecta iremediabil desfăşurarea ciclului sexual. Astfel,pot apărea o serie de tulburări trofice sau funcţionale la nivelul gonadelor, cât și unele tulburări morfofiziologice ale căilor genitale feminine. Sezonul intervine foarte frecvent în desfăşurarea optimă a ciclului sexual la scoafe, acesta desfășurându-se în ăarametri mult mai buni în anumite perioade ale anului. Stres-ul este un factor întâlnit destul de frecvent în creşterea suinelor și constituie una dintre principalele cauze care favorizează apariția dezechilibrelor hormonale cu repercusiuni grave asupra ciclicităţii normale a scroafelor. Factorul social poate provoaca o serie de modificări fiziologice şi de comportament la suine, care, în anumite condiții, se impun pentru menţinerea unei reproducţii normale. Creşterea scroafelor în boxe alăturate de cele ale masculilor influenţează pozitiv manifestarea ciclului sexual. Microclimatul necorespunzător poate influenţa negativ sănătatea scroafelor şi deci şi funcţia de reproducţie a acestora. Anumiți agenţi patogeni, care prezintă un tropism pentru aparatul genital femel, prin intermediul tulburărilor pe care le pot provoca în sfera genitală, perturbă ciclul sexual la scroafe. Factorul om poate influența creşterea incidenţei apariției unor tulburări de reproducţie prin aplicarea unor măsuri de profilaxie și a unor tratamente total greşite, prin punerea unor diagnostice eronete a tulburărilor de reproducţie şi prin aplicarea unor tratamente inadecvate pentru vindecarea lor. Dintre factorii de microclimat cel mai important este reprezentat de temperatura din adăpost, care în mod normal, nu trebuie să depășească anumite limite, cel puțin în perioada de pregătire în vederea montei. Mișcarea animalelor în padocuri exterioare și prezența sexului opus în boxele situate în apropiere stimulează apariția ciclului sexual la scroafe (Bogdan A.T. și colab., 1999).

1.3. Particularitățile însămânțărilor artificiale la suine Practicarea însămânţărilor artificiale la suine a debutat în perioada anilor 1930, prim adată în SUA şi Japonia, iar mai apoi şi în multe alte ţări ale lume în care se creșteau suine. În Europa, tehnica însămânțărilor artificiale, a fost introdusă pentru prima dată în anul 1950, însă sa realizat pe efective relativ reduse. Primele încercări de inseminare artificială la suine au fost făcute în anii 1926-1927 de către Z. Ivanov, încercări ce au fost continuate între anii 1930-1936 de către Milovanov (Serdiuk S.I., 1970). Diluanții folosiți de către Milovanov în anii 1931-1933, pentru diluarea spermei au fost sulfatul și tartratul de glucoză (Milovanov V.K., 1962; Johnson L.A. și colab., 2000).

18

Principalul factor care a limitat practicarea însămânțărilor artificiale a fost reprezentat, şi încă este reprezentat, de perioada relativ scurtă de conservare a materialului biologic, fapt care se datorează, în mare măsură, conţinutului ridicat în apă. În prezent, practicarea însămânţărilor artificiale reprezintă o metodă de intensivizare a reproducţiei pentru unităţile industriale de creștere a suinelor, însămânțările artificiale pot condiționa într-o foarte mare măsură rentabilitatea creşterii suinelor (Păsărin B., 2007). În România, practicarea însămânțărilor artificiale a fost practicată pentru prima dată după anul 1970, când s-au obținut rezultate bune şi foarte bune, mai ales în marile unităţi ce creșteau suine în sistem industrial. Răspândirea acestei metode a fost şi încă este condiţionată de dotarea laboratoarelor de analiza, de dificultatea obținerii materialului biologic, de lipsa personalului specializat, care să deservească punctele de însămânţări artificiale şi să se ocupe de organizarea pregătirii scroafelor în vederea însămânțării artificiale. Dacă pentru marile unităţi specilizate în producţia suinelor însămânțările artificiale reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea rentabilităţii, pentru unităţile specializate pe selecţie problema este pusă oarecum diferit: aici trebuie să se țină cont de variabilitatea indivizilor, care sunt obținuți în urma practicării acestor înspmânțări, metoda utilizându-se doar în cazul în care se dorește obţinerea un număr ridicat de descendenţi de la un anumit vier, care are o mare valoare zootehnică. Principalele avantaje ale însămânţărilor artificiale sunt (Păsărin B., 2007): - reducerea numărului de vieri de 5-10 ori, astfel se pot utiliza la reproducere doar a celor mai buni reproducători; - reducerea cheltuielile cu furajarea, întreţinerea şi procurarea vierilor; - posibilitatea controlorii materialului seminal atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, putându-se lua măsuri din timp în vederea eliminarea de la reproducție a vierilor cu rezultate ce nu corespund obiectivelor propuse; - necesitatea unui efectiv redus, caruia i se poate acorda o îngrijire corespunzătoare, o exploatare foarte eficientă şi o alimentaţie de calitate; - materialul seminal poate fi recoltat şi de la vierii în vârstă, care au o mare valoare zootehnică, dar care nu mai pot realiza saltul montei; - prevenirea răspândirii unor boli, care se pot transmite în timpul montei (leptospiroză, bruceloză, trichomonoza etc.). Practicarea însămânţărilor artificiale poate avea și o serie de dezavantaje cum ar fi: - materialul seminal nu poate fi conservat pentru o perioadă foarte mare de timp, ci doar pentru 48-72 de ore, iar tehnologiile de congelare necesită echipamente speciale și costisitoare; 19

- numărul de doze care pot fi preparate dintr-un singur ejaculat este unul destul de redus (4-5 doze pentru scroafe și respectiv 6-9 doze pentru scrofiţe), comparativ cu sperma proaspătă; - necesitatea unui personal calificat, foarte bine instruit, respectiv o organizare perfectă în vederea depistării la timp a scroafelor în călduri, efectuării activităţilor de laborator şi de însămțnțare a materialului biologic la scroafe. Condiţia reuşitei însămânțării artificale la suine depinde de o serie întreaga de condiții care trebuie respectate, începând cu rasa, vârsta şi greutatea corporală înregistrate la prima montă, depistarea la timp a căldurilor, calitatea spermei folosite, tehnica însămânţării, alimentația asigurată, bunăstarea și igiena reproducătorilor etc. (Forgaciu D., 2010). 1.3.1. Recoltarea materialului seminal de vieri Reușita însămânţărilor artificiale la suine este condiţionată de desfăşurarea a trei acţiuni și anume: recoltarea materialului seminal, controlul şi diluarea acestuia şi însămânţarea scroafelor cu materialul seminal recoltat de la vieri, care în prealabil a fost verificat și diluat corespunzător (Păsărin B., 2007). În prezent sunt folosite mai multe metode şi tehnici de recoltare a materialului seminal, dintre care cele mai folosite sunt: recoltarea materialului seminal cu ajutorul vaginului artificial, recoltarea manuală şi recoltarea prin folosirea electroejaculatorului. Acțiunea de recoltare a materialului seminal este precedată de obișnuirea vierilor cu manechinul, care la început poate fi reprezentat de o scroafă în călduri sau de către un manechin artificial, special confecționat în acest sens, care imită formatul corpului unei scroafe. Sperma obținută în urma recoltării este colectată într-un pahar special, izoterm, ce este prevăzut cu filtru confecționat din tifon, destinat separării fracțiunii gelatinoase. Cu toate că sistemele automate de colectare a materialului seminal de la vieri au fost realizate cu mulți ani în urmă, încă se practică colectarea spermei cu ajutorul mâinii înmănușate sau a vaginului artificial, de la vierii instruiți în vederea montei scroafelor inactive. Recoltarea spermei cu vaginul artificial - presupune o serie de măsuri pregătitoare: - obișnuirea vierului cu partenerul de recoltare; - obișnuirea vierului cu sala în care se va realiza recoltarea; - obișnuirea vierului cu operatorul care va realiza recoltarea. Pentru recoltare materialului seminal se poate folosi un partener natural (o femelă în călduri) sau un partener artificial (manechinul) (fig. 1.1). Vaginul artificial (fig. 1.2) este alcătuit dintr-un tub vaginal, care are o lungime de cca. 20 cm, o cămașă vaginală, ce este confecționată dintr-un cauciuc subțire și un prelungitor vaginal, confecționat confecționat dintr-un material plastic rezistent sau un pahar colector. 20

Fig. 1.1. Recoltarea spermei cu ajutorul manechinului (http://web2.mendelu.cz) Paharul colector trebuie menținut și termostat la o temperatură de 41-43° C, până în momentul în care se realizează recoltarea, astfel încât pe durata recoltării temperatura acestuia să nu coboare sub 35-36 ° C.

Fig. 1.2. Vagin artificial folosit la recoltarea spermei de vier (https://www.veterinarul.ro) Recoltarea materialului seminal prin metoda manuală (fig. 1.3) - este cea mai raspândită metode de recoltare a materialului seminal la suine, deoarece este o metodă de recoltare foarte simplă, care nu necesită o aparatură foarte complicată, calitatea materialului seminal care se obține fiind una forte bună (Ciornei Șt.G., 2012).

21

Fig. 1.3. Recoltarea materialului seminal prin metoda manuală (http://www.wattagnet.com) Vierul este condus într-o boxă specială pentru recoltare, unde are loc saltul pe manechinul artificial, după care operatorul, plasat în partea dreaptă a manechinului, prinde cu ajutorul mâinii stângi penisul exterior și-l trage lateral și în jos. Extensia penisului și presiunea exercitată de către mână la nivelul porțiunii spiralate are rolul de a declanșa fluxul de ejaculare. Cu mână cealaltă este ținut paharul colector, care este pravăzut cu un filtru din tifon, în apropierea extremității libere a penisului în vederea recoltării spermei. Primele jeturi de spermă, care prezintă un aspect lăptos sunt colectate în pahar, recoltarea realizându-se până la eliminarea întregii cantități de material seminal. Fracțiunea gelatinoasă este reținută de către filtru, după care este înlăturată, iar paharul colector, în care s-a recoltat sperma de la vier, este trimis către laborator în vederea evaluării și prelucrării (Ciornei Șt.G., 2012). În vederea evitării apariției unor reflexe negative ale vierului se recomandă ca acesta să fie scos din boxă de către același operator, să urmeze același traseu până la boxa în care are loc recoltatrea, boxa sa fi mereu aceeași, respectiv recoltarea să se facă de către același recoltator. Recoltarea materialului seminal prin elecroejaculare - este o metodă care ajută la examinarea materialului seminal de la vierii de la care nu se poate obține ejacularea pe manechin sau în cazurile de ipotență. Este folosită în realizarea unor cercetări, în vederea examinării secrețiilor glandelor anexe la vierușii care nu au atins încă maturitatea sexuală (Ciornei Șt.G., 2012). Pentru realizarea acestei metode este folosit un elecroejaculator ce este prevăzut cu un electrod bipolar, respectiv o sursă de curent alternativ, care să asigure o tensiune de circa 10-30 V și o intensitate cuprinsă între100-1000 mA. În acest scop, vierul este contenționat, după care este igienizat la nivelul prepuțului cu o soluție izotonica de NaCl 0,9 %, se realizează o clismă rectală cu o soluție de NaCl de concentrație 10% în vederea eliminării conținutului rectal. Electrodul 22

bipolar este introdus în rect, astfel încât electrozii să ajungă la nivelul regiunii lombare, între vertebrele L2 și L4. Prima dată sunt introduse șocuri electrice de 5V, respectiv o intensitate de cca. 50-100 mA, apoi tensiunea și intensitatea sunt crescute progresiv la fiecare impuls. După efectuarea fiecărui impuls electric se ia o pauză de aproximativ 5-10 secunde. Eliminarea materialului seminal la vieri este produsă atunci când tensiunea curentului este de aproximativ 15-20 V, iar intensitatea de cca. 500-1000 mA. 1.3.2. Evaluarea materialului seminal Importanța controlului și a evaluării materialului seminal rezultă din necesitatea cunoșterii calității acestuia înainte de a fi diluat, în vederea posibilității excluderii materialului seminal care este necorespunzător, dar și pentru stabilirea gradului optim de diluție pentru fiecare ejaculat în parte. De asemenea, evaluarea maerialului semminal se face pentru verificarea calității spermei diluate atât pe parcursul diferitelor etape de prelucrare, cât în urma conservării, dar pentru aprecierea calității de reproducător a masculilor folosiți la montă. Controlul materialului seminal trebuie să se realizeze într-un laborator specializat, care trebuie să fie amplasat în apropierea punctului în care se fac însămânţările artificiale. Datele care se obțin sunt consemnate în registrele unității de reproducere (Păsărin B., 2007). În vederea evaluării materialului seminal recoltat de la vieri se folosesc metode de laborator, care pot fi cele: macroscopice, microscopice, biochimice și bacteriologice. În cazul examinării macro şi microscopice a spermei se are în vedere evaluarea volumului, culorii şi mirosului, a desimii spermei, a mobilității, viabilității şi rezistenţei spermatozoizilor, dar și a pH-ului spermei etc. Iar în funcţie de rezultatele care se obțin se trece mai apoi la diluarea spermei. Spermograma include determinarea principalilor parametrii spermatici, cum ar fi: volumul, culoarea, mirosul, pH-ul, concentraţia, mobilitatea şi morfologia spermatozoizilor (Frunză I.M., 2009). Calitatea materialului seminal recultat de vieri poate fi influenţată de o serie de factori, dar și de vârsta reproducătorului, aceasta fiind luată în considerare la evaluarea şi compararea rezultatelor obținute cu privirea la mobilitatea spermei (Frunză I.M., 2009). Volumul spermei este definit ca și cantitatea totală de spermă, care provine de la o singură ejaculare. Volumul reprezintă un parametru fizic al spermei, care poate fi apreciat imediat după ce a avut loc recoltarea matarialului sexual. Aprecierea volumului spermei se poate face foarte ușor, prin observare directă a gradațiilor de pe recipientul de recoltare. Volumul ejaculatului este dependent de rasă, de ritmul de recoltare, de alimentația asigurată, de tehnologia de creștere aplicată, de vârstă și de sezon. În medie, un ejaculat de vier 23

are un volum de aproximativ 200 ml, însă poate prezenta variații destul de mari (50-500 ml, mai rar 700 și excepțional 1000 ml), în funcție de vârsta acestuia, stare de întreținere, de particularitățile individuale, dar și de tehnica de recoltare folosită. Mirosul materialului seminal trebuie să fie unul inodor. În cazul în care acesta este contaminat cu urină sau cu secreții ale glandelor prepuțiale, acesta degajă un miros ”sui generis” care seamănă cu mirosul unui os proaspăt ras. Culoarea materialului seminal este apreciată direct în paharul în care s-a făcut colectarea, imediat după filtrare, aupra părții lichide, care este folosită la însămânțare. Variabilitatea culorii poate fi destul de mare, aceasta fiind determinată de către concentrația în spermatozoizilor. De obicei, culoare spermei este una alb-gălbuie cu unele reflexe albăsrtui (fig. 1.4). Culoarea normală a spermei de vier poate prezenta o gamă destul de variată de nuanțe, care se datorează numeroșilor factori de influență.

Fig. 1.4. Culoarea spermei la vier (foto original) Concentraţia reprezintă un indicator extrem de important al calităţii spermei şi reprezintă punctul de pornire, pe parcursul tehnologiilor de conservare a spermei, în vederea stabilirea gradului de diluţie care se aplică spermei (Frunză I.M., 2009). Aprecierea calităţii materialului seminal se realizează prin întocmirea completă şi corectă a spermogramei pentru fiecare vier în parte. Pentru aprecierea fertilităţii vierilor, controlul calităţii materialului spermei reprezintă un factor foarte important. Fecunditatea unui mascul se calculează în funcţie de cantitatea şi calitatea spermei acestuia (Stăuceanu I., 2015). 24

Densitatea sau greutatea specifică reprezintă raportul dintre greutatea unui mililitru de spermă și cea a unui mililitru de apă distilată la 15° C. Aceasta poate caria în funcție de numărul spermatozoizilor care se găsesc în spermă, de raportul dintre spermatozoizii maturi și cei imaturi, dar și de presiunea osmotică a spermei. Densitatea poate fi apreciată direct în paharul colector, prin înclinarea acestuia și readucerea lui la poziția sa inițială. Dacă sperma aderă la pereții paharului în care s-a realizat colectareaputem spune că densitatea este una mare. Vâscozitatea spermei depinde foarte mult de numărul de spermatozoizi care se găsesc în aceasta și influențează foarte mult mișcările pe care le fac spermatozoizii (Ciornei Șt.G., 2012). Presiunea osmotică a materialului seminal trebuie să fie indentică cu presiunea osmotică a spermatozoizilor. Sedimentarea reprezintă separarea spermatozoizilor din plasma seminală și are loc atunci când sperma stă în repaus o perioadă mai mare de timp. Viteza de sedimentare este mai ridicată în cazul spermei cu un volum mare și o densitate redusă. Examenul microscopic are drept scop determinarea prezenței sau a absenței spermatozoizilor, dar și desimea și mobilitatea acestora. Prezența sau absența spermatozoizilor poate fi determinată prin examinarea materialului seminal între o lamă și o lamelă. La nivelul câmpului microscopic al spermei de calitate bună trebuie să se poată observa spermatozoizii care se află în mișcare, respectiv caracteristicile morfologice normale ale acestora. Mobilitatea spermatozoizilor reprezintă procentul total de spermatozoizi dintr-un singur ejaculat care prezintă mișcări de înaintare rectilinii. Determinarea concentrației spermei reprezintă principalul parametru de care se ține seama la diluarea spermei. Aceasta se poate realiza folosind metode directe, cu ajutorul unor camere de numărat, sau metode indirecte, cu ajutorul unui electro fotocolorimetru (Ciornei Șt.G., 2012). 1.3.3. Diluarea spermei de vier Diluarea spermei de vier se face cu scopul asigurării viabilității spermatozoizilor până în momentul îmn care se realizează însămânţarea scroafelor, dar și pentru crește numărul de femele însămânţate, prin împărțirea ejaculatului în mai multe doze. Mărimea dozelor se stabilește în funcție de volumul şi calitatea spermei, asigurându-se între 4-5 miliarde de spermatozoizi pentru scroafe, respectiv 3-4 miliarde pentru scrofiţe în aproximativ 100 ml material seminal (Păsărin B., 2007). Diluarea materialului seminal reprezintă o etapă deosebit de importantă în procesul de conservare al spermei. Mediile de diluţie care se folosesc la diluarea spermei de vier conţin unele substanţe ce ajută la menţinerea capacității de fecundare a spermatozoizilor (Frunză I.M., 2009). 25

Pentru menținerea unu pH normal, în cadrul mediului de diluție se încorporează anioni polivalenți (cum ar fi citratul de sodiu), gălbenușul de ou sau lecitina. Pentru protejarea spermatozoizilor de efectul șocului termic în mediul de diluție pot fi introduse unele substanțe chelatoare (cum ar fi complexon III). Tehnica diluării spermei este una relativ simplă, diluția trebuind să se realizeze într-un timp cât mai scurt de la recoltare, la o temperatura de 33° C, prin adăugarea treptată a unui diluant peste sperma colectată (fig. 1.5), în condiții izoterme, într-o baie de apă a cărei temparatură a fost în prealabil reglată.

Fig. 1.5. Diluarea spermei la vier (foto original) Gradul de diluție este stabilit în funcție de concentrația acesteia, de mobilitatea spermatozoizilor din fiecare doza de însămânțare (Tănase D. și colab., 2000). 1.3.4. Conservarea spermei Conservarea spermei se face în termostate, la temperaturi de aproximativ 18-20° C, pentru o perioadă de timp de cel mult 48 ore (Păsărin B., 2007; Tănase D. și colab., 2000). După diluare, sperma de vier este ambalată în recipiente confecționate din material plastic, care au o capacitatea de cel mult 100 ml. Conservarea spermei la temperatura camerei este un procedeu folosit la majoritatea speciilor de animale, însă are o utilizare mai mare la suine. Pentru reuşita acestei metode sunt folosiți diluanţi special concepuți în acest scop, alcătuiți dintr-o soluţie ce are capacitate ridicată de tamponare, cantităţi mici de gălbenuş de ou, catalază şi unele combinaţii de antibiotice. 26

Materialul seminal nediluat se poate păstra pentru o perioadă de timp de 1-2 ore la o temperatură de 18-20º C, înainte de inoculare. Acest interval este absolut necesar în vederea controlului ejaculatului, a transportului până la femelele în călduri şi pentru realizarea inoculării (VaroGhiuru F., 2013). Refrigerarea materialului seminal diluat a reprezentat o perioadă destul de lungă de timp singura şi cea mai întâlnită metodă de conservare a spermei de vier, dar a fost înlocuită treptat de către congelare. Cu toate modificările petrecute în compoziţia chimică a soluţiei saline folosite, gălbenuşul de ou a rămas la un nivel maxim acceptat de aproximativ 20%, nivel care asigură protecţia spermatozoizilor față de şocul termic datorat temperaturii foarte scăzute. Conservarea spermei de vier prin congelare, sau crioconservarea, are la bază principiul conform căruia temperaturile mici determină o scădere a mişcării moleculare de la nivel intracelular, respectiv o scădere a metabolismului până la un nivel foarte redus, abținându-se aşa numita anabioză. Astfel, la o temperatură de -150º C toate procesele biologice din interiorul celulelor se opresc, iar la o temperatură de -196º C (temperatura azotului lichid) toate reacţiile termice care au loc în sistemele apoase se opresc, instalându-se anabioza. Cu toate că folosirea materialului seminal congelat duce la obţinerea unor produşi vii, rata fătărilor este una mult mai redusă, comparativ cu cea obținută în cazul folosirii spermei de vier diluate. Cu toate că rezultatele obținute în cazul folosirii spermei congelate sunt inferioare, există argumente foarte puternice, care susţin rolul spermei de vier congelate în anumite segmente ale ramurii industriale de creștere a suinelor (Varo-Ghiuru F., 2013). Chiar dacă răcirea foarte rapidă de la temperatura corporală la temperatura de congelare este destul de dăunătoare deoarece că produce o serie de modificări ireversibile la nivelul membranelor celulare, spermatozoizii de vier pot dobândi o anume rezistenţă față de şocul termic, dacă sunt incubaţi în prealabil 2-7 ore în plasmă seminală (Butler W.J. și colab., 1975). Răcirea prea rapidă a spermei de la temperatura corporală la temperaturi aproape de cele ale punctului de îngheţ, cauzează o reducere ireversibilă a mobilităţii spermatozoizilor (Watson P.F. și colab., 1987). O răcire prea rapidă determină, de asemenea, eliberare unor enzime intracelulare (Pursel V.G. și colab., 1974), o eliberare de lipide (Darin-Bennet A. şi colab., 1973) şi o redistribuire a concentraţiei ionilor intracelulari. Eforturile în direcţia conservării spermei de vier prin congelare au fost răsplătite în anul 1970, când s-a reușit fertilizarea ovulelor la scroafă după realizarea unei inseminări intraoviductale cu spermă conservată prin congelarea şi apoi decongelată (Woelders H. şi col., 1991). Acest succes fiind urmat şi de altele, procedeul de inseminare folosit, fiind de această dată reprezentat de inseminarea intracervicală (Crabo B. şi colab., 1971; Sotoc O., 2011). 27

1.3.5. Inocularea materialului seminal Inocularea materialului seminal la scroafe se realizează cu ajutorul seminetelor sau a cateterelor spiralate confecționate din cauciuc, după o anumită tehnică, astfel încât materialul seminal să poată fie depus intrauterin. Operaţiunea de însămânțare se repetă la aproximativ 10-12 ore de la prima însămânţare şi mai rar după alte 10-12 ore de la cea de-a doua însămânțare (Păsărin B., 2007). Succesul însămânțării artificiale la suine este asigurat în principal de doi factori foarte importanți și anume: calitatea materialului seminal și momentul inoculării. În ceea ce privește momentul optim de inoculare al materialului seminal, acesta se determină pornind de la anumite faze fiziologice, la care se face o corecție pentru a putea avea o anumită marjă de siguranță. Se cunosc numeroase recomandări care pornesc de la momentul depistării, însă toate presupun executarea însămânâțării duble. Cu privire la momentul optim al realizării însămânțării artificiale, se pleacă de la același premiză ca și în cazul montei naturale, și anume că însămânțarea trebuie realizată cât mai apropiată de momentul ovulației. Se recomandă practicarea însănțarii duble, la 12-24 de ore de la depistarea căldurilor.

1.4. Factorii care influențiază prolificitatea la scroafă Prolificitatea este însușirea femelelor din speciile de animale multipare de a da naștere unui număr mare de produși la o fătare sau într-o anumită perioadă de timp (an). Termenul de prolifictate a fost adoptat, mai nou, și la femelele din speciile unipare. La suine, prolificitatea se poate exprima atât în valori absolute, cât și în valori relative. Această însușire biologică influențează, în cazul speciilor multipare, productivitatea acestora, deoarece femelele care produc un număr mai mare de produși la o fătare sau într-o anumită perioadă de timp sunt mai productive (Colă M., 2010). Prolificitatea scroafelor este dependentă de numeroși factori genetici și de mediu, cum ar fi: rasa, populaţia, individul, calitatea spermatozoizilor, numărul ovulelor mature, fecunditatea, alimentaţia, condițiile de îngrijire, tratamentele hormonale, vârsta femelelor, greutatea corporală a scroafelor, sezonul montei), ce pot fi controlaţi de către specialiştii din acest domeniu. Fiind influențată de o multitudine de factori, prolificitatea scroafelor poate varia în limite extrem de largi atât în raport cu rasa sau individul, cât mai ales sub influența diferitelor condiții de mediu. În cazul suinelor prolificitatea este una ridicată, aceasta poate varia, însă, în funcție de rasă. Astfel, sunt unele rase prolifice, cum este rasa Marele alb, de la care se obțin în medie 1012 purcei la o fătare, în timp ce rasa Mangalița este o rasă mai puțin prolifică, ce produce în medie 5-7 purcei la o fătare (Colă M., 2010). 28

Rasa influenţează într-o mare măsură prolificitatea, astfel rasele materne (Marele alb, Landrace, Yorkshire), prezintă o producţie de 11-12 purcei, faţă de rasele paterne (Duroc, Hampshire, Pietrain și Linia Sintetică Periş 345), care prezintă o prolificitate medie de aproximativ 8-9 purcei. De asemenea, în cadrul aceleiași rasei pot apărea unii indivizi cu o prolificitate mai ridicată sau mai scăzută. Creşterea prolificităţii spoate fi obținută prin utilizarea la reproducţie a unor scroafe hibride, obținute prin combinarea unor rase cum ar fi Landrace x Marele alb. Scroafele hibride, datorită fenomenului heterozis pe care-l manifestă, prezintă o prolificitate mai mare cu 10-15 % față de rasele pure. În prezent, la nivel mondial peste 95% din producţia de carne de porc se realizează pe baza hibrizilor. Populaţia şi individul. În cadrul fiecărei rase de suine se găsesc populaţii şi în cadrul acestora unii indivizi care au o prolificitate mult mai ridicată. Pe baza variabilității individuale se face selecţia în vederea obținerii unor populaţii cu o prolificitate ridicată. Vârsta. Prolificitatea scroafelor depinde și de vârsta acestora, în sensul că prolificitatea este mai scăzută la prima fătare, însă creşte progresiv până la fătarile III și IV, se menţine până la fătarea a IV-a, după care aceasta scade. În vederea realizării unei prolificităţi relativ constante în cadrul unei ferme destinate creșterii suinelor, se recomandă ca numărul scroafelor care se află la prima fătare să nu fie mai mare de 20 % din numărul total al scroafelor, iar scroafele prea bătrâne să fie reformate la momentul optim. Starea de întreţinere a scroafelor este, de asemenea, un factor care poate influenţa prolificitatea. Astfel, scroafele prea slabe sau cele prea grase produc un număr redus de ovule, respectiv un număr mai redus de purcei. În cazul scroafelor prea slabe este recomandată amânarea montei cu un ciclu, iar la cele prea grase se recomandă reducerea cantităţii de hrană administrată şi creșterea perioadei destinate mişcării. Bolile cum sunt leptospiroza și bruceloza pot afecta foarte grav funcţia de reproducţie, putându-se ajunge până la sterilitatea scroafelor. Alimentaţia deficitară atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ dar şi o alimentaţie mult prea abundentă pot influenţa nefavorabil prolificitatea scroafelor. În perioada de pregătire în vederea montei se recomandă o furajare stimulativă cu cantităţi de nutreț combinat de aproximativ 3-3,5 kg pe cap de scroafă/zi. Furajarea stimulativă ajută la producerea unui număr ridicat de ovule. După montă este recomandată continuarea furajării stimulative cu aproximativ 3 kg nutreţ combinat/zi pe cap de scroafă pentru realizarea unei bune nidaţii, dar și pentru o refacere mult mai rapidă a organismului. 29

Condițiile de microclimat. În perioada premergătoare montei şi a gestaţiei scroafele sunt întreţinute în boxe comune (cu o capacitate de 4-15 capete) asigurându-se pentru 1,5 m2 pentru fiecare scroafă. După efectuarea montei, pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni se recomandă întreţinerea scroafelor individual, deoarece acest lucru are un efect favorabil asupra prolificităţii scroafelor. Temperatura. În cazul scroafelor pregătite pentru montă se recomandă asigurarea unei temperaturi de 15-18° C. În perioada de vară, datorită temperaturilor ridicate, se obține un număr mai mic de fătări și un număr mai redus de purcei. Acest fapt a dus ca temperatura să fie considerată unul dintre principalii factori responsabili de scăderea prolifucității scroafelor în perioada de vară. Se recomandă ca temperatura mediului ambiant în adăposturile în care se intrețin scroafele să fie controlată și să se asigure în jurul a 20° C, mai ales în cazurile în care se asigură așternut sau unde se administrează nivele mai crescute de furajare. Mişcarea scroafelor. În perioada în care are loc pregătirea pentru montă şi gestaţie este recomandată mişcarea scroafelor prin scoaterea acestora în padocul extern. Mişcarea are un efect foarte favorabil asupra funcţiei reproductive, a prolificităţii scroafelor, dar şi asupra viabilităţii purceilor obţinuţi, ușurând și fătarea femelelor. Nu trebuie uitată şi importanţa vierilor de reproducţie, astfel utilizarea neraţională a masculilor folosiți la reproducție, nerealizarea montei în momentul optim, hrănirea şi întreţinerea neraționale a vierilor pot influenţa în mod negativ prolificitatea scroafelor. Viteza curenților de aer la nivelul scroafelor nu trebuie să fie mai mare de 0,2-0,3 m/s. În sezonul cald, în vederea asigurării temperaturii și a umidității optime se recomandă realizarea unei ventilație maxime, iar cu ajutorul unor pulverizatoare se recomandă stropirea pardoselilor cu apă. Umiditatea relativă optimă este de aproximativ 60-70 %, iar nivelul gazelor nocive să nu depăşească limitele maxime ce sunt admise (CO2 0,3 %; NH3 0,03 %, H2S 0,01 %). Coeficientul de luminozitate în cazul scroafelor de reproducție trebuie să fie de 1/10. Realizarea unor rezultate bune în ceea ce privește reproducția scroafelor depinde într-o foarte mare măsură de modul de întreținere și exploatare a acestora, de sistemul de adăpostire, de tehnologiea de explotare, de materialele de construcții folosite la construirea adăposturilor, de echipamentele interioare și de gradul de mecanizare. La amenajarea adăposturilor pentru scroafe trebuie să se ține seamă de faptul că trebuie să se asigure cel puțin 5 m2 pentru fiecare 100 de kg greutate vie, iar pentru scroafele gestante în primele 2 luni o suprafață de boxă de 2-2,5 m2/ scroafă. Pardoseala trebuie să fie contruită din materiale impermeabile, foarte bine izolate de sol pentru a menține o căldură constantă și să fie suficient de netedă pentru a putea permite curățirea și dezinfecția la nevoie (Gligor V. și colab., 1962). 30

CAPITOLUL II. PREZENTAREA CADRULUI NATURAL, ORGANIZATORIC ȘI INDUSTRIAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE Cercetările necesare realizării acestui proiect au fost efectuate în cadrul unității SC Suinprod SA Roman (fig. 2.1), unitate ce este amplasată în comuna Săbăoani, judeţul Neamț, la o distanță de aproximativ 750 metri de drumul european E85.

Fig. 2.1. SC Suinprod SA Roman (foto original) Principalul obiect de activitate al unității este reprezentat de creșterea, îngrășarea, multiplicarea, selecția și ameliorarea suinelor în sistem intensiv cu circuit închis. Celelalte obiecte de activitate ale SC Suinprod SA Roman sunt reprezentate de: recoltarea, importul, exportul, comerțul intracomunitar de material seminal, animale vii, precum și activitați specializate de curațenie în cadrul complexului zootehnic. Complexul zootehnic ce aparține societății SC Suinprod SA Roman este împărțit in 3 zone distincte și anume: - zona curată (interiorul fermei, halele de producție, filtrul sanitar, sala de mese, dezinfectorul și exteriorul ei și până la nivelul buncarelor de stocare a furajului); - zona gri (drumul de acces al autospecialelor pentru alimentare cu furaj, spațiile verzi); 31

- zona murdară (sediul administrartiv, drumurile de acces comun, lagunele pentru dejecții și terenul agricol). Efectivul mediu de suine din cadrul fermei este de 38.974 capete dintre care: - 2.600 scroafe; - 16 vieri; - 8 vieruși; - 250 scrofițe pentru prăsilă cu vârsta cuprinsă între 6-8 luni; - 21.500 porci grași cu vârsta cuprinsă între 3-6 luni; - 9.500 exemplare tineret creștere cu vârsta cuprinsă între 1-3 luni; - 5.100 purcei sugari cu vârsta cuprinsă între 0-1 lună. Activitatea de producţie a SC Suinprod SA Roman se desfăşoară în 27 de hale, împărțite în 3 sectoare distincte după cum urmează: I. Sectorul de reproducție cu un total de 8 hale: Hala nr. 2 - cuprinde 2 compatimente distincte: - compartimentul nr. 1 este reprezentat de un laborator de însămânţări artificiale (fig. 2.2) și farmacie veterinară; laboratorul este utilat cu aparatură specializată modernă achiziționată de la firma IMV din Franța, astfel încât recoltarea și procesarea materialului seminal de la vieri se face în condiții optime de igienă.

Fig. 2.2. Laboratorul de însămânțări artificiale (foto original) - compartimentul nr. 2 este alcătuit din 24 de boxe individuale destinate întreținerii vierilor (fig. 2.3) şi 2 boxe echipate cu manechin, ce sunt destinate recoltării materialului seminal de la vieri.

32

Fig. 2.3. Boxe individuale destinate vierilor (foto original) - Halele 9/1 si 10/1+2 sunt dotate cu un număr de 812 boxe individuale (fig. 2.4), în care are loc însămânțarea scroafelor și cazarea lor în primele 30 de zile de gestație.

Fig. 2.4. Boxe pentru însămânțarea scroafelor (foto original) - Halele nr. 3, 4, 8/6, 9/2 și 10/1 sunt alcătuite din boxe comune (fig. 2.5), care totalizează un număr de 1.299 de locuri și sunt destinate scroafelor gestante. În aceste boxe scroafele sunt cazate de la 31 de zile și pâna împlinesc 111 zile de gestație, asigurându-se un spațiu minim de 2,475 m2/cap de scroafă. - Hala 14/1+2 are un număr total de 350 locuri, unde sunt cazate scrofițele și scroafele în așteptare.

33

Fig. 2.5. Boxe comune pentru scroafele gestante (foto original) - Halele nr. 5, 6 și 8 sunt hale de maternitate (fig. 2.6), care au un număr total de 688 locuri de cazare, unde scroafele gestante sunt aduse cu aproximativ 3-4 zile înainte de fătare, iar vârsta medie de înțărcare este de 25 de zile.

Fig. 2.6. Boxe individuale în maternitate (foto original) Fiecare boxa este prevazută cu pătuț cald și lampă cu bec infraroșu, asigurându-se astfel un microclimat optim pentru purcei imediat dupa fătare.

34

PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII

35

CAPITOLUL III. SOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE LUCRU 3.1. Scopul lucrării În creșterea suinelor există preocupări permanente pentru înțărcarea unui număr cât mai mare de purcei de la fiecare scroafă. Acest lucru se poate realiza prin exploatarea de hibrizi cu o prolificitate mare și asigurarea condițiilor necesare pentru manifestarea potențialului biologic. Prolificitatea este determinată genetic, dar poate fi influențată și de numeroși factori de mediu extern. Măsura în care acești factori influențează numărul de purcei/fătare trebuie cunoscută pentru a putea ajunge la un număr de purcei/fătare cât mai apropiat de potențialul rasei sau a hibridului. Printre factorii regăsiți în literatura de specialitate noi ne-am axat doar pe studierea influenței asupra prolificității a următorilor factori: - paritatea scroafelor; - sezonul însamânțării; - proveniența materialului seminal; - vechimea materialului seminal; - alimentația asigurată; - numărul de doze folosite; - intervalul de înțărcare. Prin lucrarea de față ne-am propus studiem care sunt principalii factori care influențează prolificitatea hibridului Libra crescut în condițiile oferite de către SC Suinprod SA Roman. 3.2. Materialul biologic Materialul biologic care a făcut obiectul acestei cercetări este reprezentat de efectivul de scroafe și scrofițe Hypor Libra (fig. 3.1), un hibrid rezultat din încrucișarea raselor Landrace și Marele Alb, crescut în cadrul SC Suinprod SA Roman. Scroafele hibride Libra sunt considerate cele mai echilbrate scroafe F1 din lume. Aceste scoafe sunt robuste, solide, cu lanțuri mamare ce sunt capabile să înțarce un număr mare de purcei, ceea ce duce la o creștere sporită în efectiv. 36

Fig. 3.1. Scroafe hibride Libra intreținute în boxe comune (foto original) Scroafele hibride Libra prezintă un estru puternic manifestat, ușor de recunoscut și un interval scurt între înțărcare și însămânțare, fapt ce face ca aceste scroafe hibride să fie foarte eficiente și ușor de gestionat. Uniformitatea, rata de creștere, eficiența utilizării furajului și calitatea carcasei sunt printre obiectivele principale ale selecției materne. Ca material genetic, pentru obiectivele selecției paterne sunt folosiți vieri Hypor Magnus și Hypor Maxter. Hypor Magnus (Duroc) este vierul terminal numărul unu în America de Nord în ceea ce privește rata de creștere și livrarea de porci grași pe piață într-un timp scurt. Hypor Maxter (Pietrain) a atins un succes extraordinar la nivel mondial datorită procentului de carne în carcasă, eficienței ridicate și a ratei forte bune de creștere. Pentru fiecare factor de influență studiat, pe parcursul anului 2016, din materialul bilogic care a făcut obiectul acestor cercetări s-au conceput următoarele loturi: Paritatea scroafelor: - paritatea I - 85 scroafe; - paritatea II - 85 scroafe; - paritatea III - 85 scroafe; - paritatea IV - 85 scroafe; - paritatea V - 85 scroafe; - paritatea VI - 85 scroafe; - paritatea VII - 85 scroafe. Sezonul însamânțării: - sezonul de primăvară - 85 scroafe; 37

- sezonul de vară - 85 scroafe; - sezonul de toamnă - 85 scroafe; - sezonul de iarnă - 85 scroafe. Proveniența materialului seminal: - homospermie - 85 scroafe; - heterospermie - 85 scroafe. Vechimea materialului seminal: - ˂ 3 ore - 85 scroafe; - 24 ore - 85 scroafe; - 48 ore - 85 scroafe; - 72 ore - 85 scroafe. Alimentația asigurată: - furaj scroafe gestante - 85 scroafe; - furaj scroafe gestante + zahăr 4 zile - 85 scroafe. Numărul de doze folosite: - 2 doze - 85 scroafe; - 3 doze - 21 scroafe. Intervalul de înțărcare: - 21 de zile - 85 scroafe; - 28 de zile - 85 scroafe. 3.3. Metodele de lucru Prolificitatatea reprezintă numărul de purcei obținut în cazul unei scroafe la o fătare. Procentul de prolificitate reprezintă numărul de purcei obținuți la o fătare, raportat la numărul femelelor fătate în acea perioadă. Metodele de lucru utilizate au fost cele specifice cercetării științifice (observații, lotizări, calcule matematice) și caracteristice fluxului tehnologic din unitate. Aprecierea instalării maturității sexuale la scroafe s-a realizat folosind mai multe metode și anume: - după numărul de sfârcuri dezvoltate, în cazul scroafelor mature numărul de sfârcuri dezvoltate trebuie să fie 14;

38

- după vârsta apariției primului ciclu, care în mod normal apare atunci când scroafele împlinesc vârsta de 170-180 zile; - după manifestarea căldurilor, scroafele ajunse la maturitate sexuală manifestă un comportament specific perioadei de călduri. Descoperirea scroafelor în călduri Manifestarea căldurilor la scroafe diferă ca intensitate în funcție de vârstă, anotimp și de particularități individuale. În cadrul unității SC Suinprod Roman SA depistarea scroafelor în călduri se face prin metoda vierilor încercători, care sunt aleși de regulă dintre aceia ce manifestă un instinct genetic mai intens, adică acei vieri care prezintă o reacție sexuală mult mai puternică față de scroafele aflate în călduri. În vederea depistării scroafelor în călduri, vierii încercători se introduc de două pe zi (dimineața și după-amiază) în boxele scroafelor care se află în așteptare pentru montă. Scroafele care sunt în călduri se apropie de vier, îl miros, apoi îl urmăresc, iar acelea care manifestă călduri foarte intens se recunosc ușor, datorită manifestării reflexului de imobilitate pentru vier. La vederea vierului încercător scroafa rămâne imobilizată cu urechile ciulite, iar manifestarea căldurilor se verifică apăsând pe spatele acesteia pentru a vedea dacă acceptă saltul (fig. 3.2).

Fig. 3.2. Verificarea manifestării căldurilor la scroafă (foto original) Depistarea scroafelor care nu au rămas gestante în urma montei se face și prin plimbarea vierului prin fața boxelor individuale pentru sroafe, depistându-se astfel sroafele întoarse din grupa scroafelor gestante.

39

Scroafele depistate în călduri sunt scoase din lotul scroafelor în așteptare și sunt introduse în boxa destinată scroafelor pentru montă, urmând a fi montate după cca. 12 ore. Pregătirea materialului seminal Însămânțările artificale s-au realizat cu material seminal diluat și refrigerat. Pentru a putea fi folosit la însămâțările artificiale materialul seminal trebuie să aibă o progresivitate de cel puțin 60% și o mobilitatea de cel puțin de 70% (fig. 3.3).

Fig. 3.3. Aprecierea mobilității spermatozoizilor (foto original) Diluantul pentru materialul seminal se obține prin adaugarea unui plic de diluant kubus la un litru de apă bidistilată (fig. 3.4).

Fig. 3.4. Obținerea diluantului pentru materialul seminal (foto original) Diluarea materialului seminal s-a realizat în condiții optime, astfel diluantul a fost încălzit 37-38° C, în vederea evitării șocul termic al spermatozoizilor (fig. 3.5). 40

Fig. 3.5. Încălzirea diluantului (foto original) Volumul unei dozei folosite la însămânțarea scroafelor este de 80 de ml, cu un număr aproximativ de 3,5 miliarde de spermatozoizi pe doză (fig. 3.6). Din valoarea de 83,8 g, indicată la balanța electronică se scad 3 g, ce reprezintă greutatea inițială a ambalajului dozei.

Fig. 3.6. Cântărirea dozelor de material seminal (foto original) Împărțirea materialului seminal în doze - După cântărirea materialului seminal (fig. 3.7) s-a realizat o diluție de 1/25 în vederea determinării concentrației de spermatozoizi pe mililitru, dar și mobilitatea și progresivitatea acestora. Numărul total de spermatozoizi s-a calculat făcând produsul dintre numărul de spermatozoizi pe mililitru și cantitatea de spermă ejaculată în mililitri, iar numărul total de doze rezultă din împărțirea numărului total de spermatozoizi la 3,5. Greutatea unei pungi de spermă brută este de 205 grame de spermă brută, valoare obținută după scăderea greutății pungii, care este de 14 grame. 41

Fig. 3.7. Cântărirea material seminal diluat (foto original) După efectuarea diluării de 1/25 se determină numărul de spermatozoizi pe mililitru, care de această dată este de 895 milioane spermatozoizi. Pentru aflarea numărului total de spermatozoizi se înmulțește numărul de spermatozoizi pe mililitru cu volumul total, apoi totul se împarte la 1000: (895 x 205) : 1000 = 183,4 (numărul total de spermatozoizi) miliarde Determinarea numărului total de doze se face folosind următoarea formulă: 183,4 : 3,5 ≈ 52 (doze) Având în vedere că în materialul seminal brut există și unii spermatozoizi neviabili, pentru a elimina riscul de a avea mai puțin de 3,5 miliarde de spermatozoizi viabili pe doză am făcut doar 40 de doze. Conservarea dozelor de spermă s-a făcut prin menținerea acestora la o temperatură constantă de 16° C (fig. 3.8).

Fig. 3.8. Menținerea dozelor de material seminal la temperatură constantă (foto original) 42

În sectorul de gestație sroafele ajung după înțărcare. După 12 ore de la depistarea căldurilor se face prima însămânțare cu material seminal. După însămânțare scroafele sunt cazate în boxe individuale pentru o perioadă de timp de 30 de zile, după care sunt mutate în boxe colective în care se pot caza până la 111 112 scroafe gestante. Cu 4 zile îninte de data fătării scroafele sunt mutate în maternitate (fig. 3.9), unde vor rămâne până când purceii vor fi înțărcați, la vârsta de 21 sau 28 de zile.

Fig. 3.9. Scroafă cu purcei în maternitate (foto original) Cei șapte factori studiați, care influențează prolificitatea scroafelor sunt: Paritatea scroafelor: Pe parcursul cercetărilor, pentru a analiza modul în care paritatea influențează prolificitatea scroafelor, s-a calculat prolificitatea unui număr de 595 de scroafe, câte 85 de scroafe pentru fiecare paritate (I-VII). Sezonul însămânțării: Scroafele care se află în perioada de călduri sunt însămânțate artificial în toate cele patru sezoane ale anului (primăvară, vară, toamnă, iarnă). Cele mai multe scroafe manifestă căldurile în anotimpul rece, motiv pentru care atunci au loc cele mai multe însămânțări artificiale. Proveniența materialului seminal: De obicei, pentru însămânțarea unei scroafe se folosesc două doze de material seminal, care se administrează la 24 de ore una de alta, ce provin de vieri diferiți. Există și unele excepții, când scroafele sunt însămânțate cu 2 doze de material seminal ce provin de la același vier, și anume, această metodă se practică la vierii tineri ce sunt testați la reproducție. 43

Vechimea materialului seminal: Pentru însămânțarea scroafelor în călduri se folosește material seminal cu o vechime cuprinsă între ˂ 3 ore și 72 de ore. După recoltare și diluare, materialul seminal destinat însămânțării scroafelor este păstrat la o temperatură constantă de 16° C timp de maxim 72 de ore. Alimentația asigurată: Hrănirea scroafelor și a scrofițelor pe perioada gestației s-a făcut cu același furaj concentrat, însă cantitatea administrată zilnic a fost diferită, scrofițele fiind hrănite zilnic cu o cantitate de furaj sensibil mai mare (tab. 3.1). Tabelul 3.1 Cantitatea de hrană administrată scroafelor și scrofițelor gestante Perioadă gestație Categoria 1-10 zile

11-35 zile

36-84 zile

85-111 zile

Scrofițe

2,15 kg

2,65 kg

2,40 kg

3,40 kg

Scroafe

2,0 kg

2,10 kg

2,05 kg

2,75 kg

Atât la scrofițe, cât și la scroafe furajul administrat a fost același, pe toata perioada gestației, acesta prezentând următoarele ingrediente (tab. 3.2). Tabelul 3.2 Compoziția furajului folosit în aliemantația scroafelor gestante Ingrediente Poromb Orz Tarate de grau Srot de Floarea Soarelui Srot de soia Cretă furajeră Sare Lizina HCL L-Treonină

Procent 34 % 33 % 21 % 6,5 % 3,2 % 1,5 % 0,43 % 0,32 % 0,05 %

O parte din efectivul de scroafe a beneficiat de suplimentarea alimentației cu zahăr, în primele 4 zile după înțărcare, când acestora li s-a administrat câte 200 g de zahăr/cap de animal/zi. Zahărul oferă un aport de energie ce ajută la maturarea unui număr mai mare de foliculi ovarieni.

44

Numărul de doze folosite: Pentru însămânțarea artificală a scroafelor în călduri se folosesc, în mod oligatoriu, 2 doze de material seminal, care se administrează la 24 de ore una de cealaltă. În cazul în care, după administrarea celei de-a doua doze de material seminal, scroafa încă mai manifestă călduri se administrează și o a treia doză, la 24 de ore de cea de-a doua. Intervalul de înțărcare: În ceea ce privește vârsta de înțărcare, acesta poate varia în funcție de greutatea purceilor, astfel aceștia sunt înțărcați la vârsta de 21 de zile, în cazul purceilor dezvoltați normal, respectiv 28 de zile, în cazul purceilor subdezvoltați. În momentul înțărcării purceii au o greutate cuprinsă între 5 și 9 kg. Scroafele încep să manifeste căldurile după 3-4 zile de la înțărcare. Metode statistice de prelucrare a datelor Datele obţinute în urma cercetărilor realizate au fost prelucrate statistic, calculându-se: media aritmetică, varianţa, abaterea standard a mediei și coeficientul de variabilitate. Media aritmetică 𝑥̅ - De-a lungul dezvoltării sale atât în timp, cât şi în spaţiu, un fenomen oarecare poate înregistra o serie de niveluri individuale. Media acestora este expresia sintetizării într-un singur nivel reprezentativ pentru tot ce este esenţial, tipic şi obiectiv în apariţia, manifestarea şi dezvoltarea fenomenelor de masă. Este recomandat ca nivelurile individuale (n) ale fenomenului asupra căruia este realizată analiză statistică, să ia valori cel puţin egale cu 4, în caz contrar media şi ceilalţi indicatori statistici pot avea grad redus de semnificaţie. Formula matematică de calculare a mediei aritmetice este următoarea:

x̅ =

∑𝐱 𝐧

unde: ∑ x = suma valorilor individuale; n = numărul de probe. Varianţa (s2) mai este denumită şi pătratul mediei și oferă informații cu privire la variabilitatea caracterului studiat, dar şi asupra gradului de dispunere a variabilei în jurul valorii centrale. Acesta se poate calcula cu ajutorul următoarei formule:

s2 =

∑ 𝐱² -

(∑ 𝐱)² n

n-1

unde: ∑ x² = ∑(x - x̅)² = suma pătratelor abaterilor faţă de medie; n-1 = numărul gradelor de libertate. 45

Gradele de libertate (GL) indică numărul valorilor care sun independente între ele. De exemplu, dacă media a 5 valori date este 10, iar primele 4 valori sunt 5, 14, 11, 7, neapărat valoarea celei de a 5-a este 13, deoarece totalul datelor trebuie să fie 50. Doar 4 din cele 5 date pot varia, sunt libere, cea de a cincia fiind fixată de către medie. Deci, GL = 5 - 1 = 4. Deviaţia standard (s) sau abaterea standard a valorilor individuale se prezintă în valori absolute specifice fiecărui caracter analizat. Variabilitatea unui caracter analizat este direct proporţională cu mărimea înregistrată în cazul deviaţiei standard. Cu cât mărimea deviaţiei standard este mai ridicată, cu atât şi variabilitatea este mai mare şi invers. Formula de calcul utilizată pentru determinarea deviaţiei standard este:

s = ±√s² Abaterea standard a mediei (±s𝑥̅ ) reflectă gradul de încărcare cu eroare a mediei şi indică limitele între care se găsește media adevărată. Formula folosită pentru calcul este: s (± sx̅) = ± √n Coeficientul de variabilitate (Cv %) reprezintă măsura variabilităţii caracterului analizat şi se exprimă în procente. Cu ajutorul acestui estimator se poate compara gradului de variabilitate a diferitelor caractere care pot avea unități de măsură diferite. În funcţie de mărimea acestui coeficient probele sunt apreciate ca fiind cu o variabilitate mică, când acesta are valori mai mici sau egale cu 10 %; cu variabilitate mijlocie când coeficientul are valori cuprinse între 10 şi 20 % şi cu o variabilitate mare când coeficientul de variabilitate are valori mai mari de 20 %. Formula de calcul folosită pentru calcularea coeficentului de vriabilitate este: s V = x 100 x

46

CAPITOLUL IV. REZULTATE ȘI DISCUȚII 4.1. Rezultate privind prolificitatea în funcție de paritatea scroafelor Pentru analiza acestui factor, pe parcursul anului 2016, am luat în studiu un număr total de 595 de scroafe, de la I-a la cea de-a VII-a fătare. Numărul de purcei fătați a fost diferit de la o fătare la alta (tab. 4.1). Tabelul 4.1 Prolificitatea în funcție de paritatea scroafelor Nr. scroafe

Fătarea

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

I

939

11,05±0,12

7-13

10,35

85

II

1122

13,20±0,20

10-17

14,26

85

III

1282

15,08±0,21

11-19

12,87

85

IV

1150

13,53±0,22

9-18

14,85

85

V

1131

13,31±0,21

10-17

14,49

85

VI

1072

12,61±0,24

8-16

17,52

85

VII

908

10,68±0,17

6-13

14,75

Astfel, la prima fătare s-au obținut în medie 11,05±0,12 purcei, număr care a crescut până la 15,08±0,21 purcei la fătarea a III-a, apoi a început să scadă, ajungând la o valoare medie de 10,68±0,17 purcei la fătarea a VII-a (fig. 4.1).

Fig. 4.1. Prolificitatea în funcție de paritatea scroafelor 47

Din totalul de purcei fătați au existat și purcei morți, procentul acestora s-a situat între 0,93 și 2,09 % din totalul purceilor fătați și, în general, aceștia au fost subdezvoltați din punct de vedere corporal (tab. 4.2). Tabelul 4.2 Supraviețuirea purceilor de la fătare până la înțărcare Total purcei fătați Fătarea vii

Total purcei înțărcați

morți purcei

%

nr. purcei

%

Pierderi pe prioada lactației morți purcei %

I

939

12

1,27

929

98,94

10

1,06

II

1122

13

1,16

1114

99,29

8

0,71

III

1282

12

0,93

1273

99,30

9

0,70

IV

1150

14

1,2

1139

99,04

11

0,96

V

1131

17

1,5

1123

99,29

8

0,71

VI

1072

20

1,87

1065

99,35

7

0,65

VII

908

19

2,09

900

99,12

8

0,88

În ceea ce privește supraviețuirea purceilor din momentul fătării și până la înțărcare, aceasta a prezentat valori cuprinse între 96,46 și 97,42 %, majoritatea pierderilor fiind datorate strivirii purceilor de către scroafe în maternitate.

Pierderi (%)

Pureci fătați morți

Purcei morți în perioada de lactație Pureci fătați morți, VII, 2.09 Pureci fătați morți, VI, 1.87

Pureci fătați morți, V, 1.5 Purcei morți în Pureci fătați morți, Purcei morți în Pureci fătați morți, de fătați morți, Purcei morți în I, perioada 1.27 Pureci de IV,perioada 1.2 lactație, I, 1.06 II,Purcei 1.16 morți în perioada de Purcei morți în Purcei morți în Pureci fătați morți, lactație, IV, 0.96 Purcei morți în perioada de perioada de lactație, VII, 0.88 perioada de III, 0.93 perioada de lactație, II, 0.71 lactație, V, 0.71 lactație, III, 0.7 lactație, VI, 0.65

Paritatea

Fig. 4.2. Procentul de purcei fătați morți și cel de purcei morți în perioada de lactație Conform datelor ce sunt prezentate în fig. 4.2, se poate vede faptul că pierderile înregistrate în perioada de lactație s-au situat în intervalul 0,6-1,06 %, iar procentul de purcei morți înregistrat la fătare a prezentat valori cuprinse între 0,93 și 2,09 %.

48

4.2. Rezultate privind prolificitatea în funcție de sezonul însamânțării În vederea analizării acestui factor au fost luate în studiu un număr total de 340 de scroafițe, care au fost însămânțate pe parcursul celor 4 sezoane (primăvară, vară, toamnă, iarnă), datele obținute fiind prezentate în tab. 4.3. Tabelul 4.3 Prolificitatea în funcție de sezonul însamânțării Nr. scroafe însămânțate

Sezon

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

Primăvară

978

11,51±0,16

9-16

13,11

85

Vară

927

10,91±0,21

7-15

17,54

85

Toamnă

1022

12,02±0,30

9-18

23,21

85

Iarnă

1118

13,15±0,24

8-18

17,02

Conform datelor prezentate în fig. 4.3, se poate observa că valorile cele mai mari ale prolificității s-au obținut în cazul scroafițelor ce au fost însămânțate artificial în sezonul rece (13,15±0,24 purcei), iar cele mai mici (10,91±0,21 purcei) au fost înregistrate în cazul scroafelor însămânțate în sezonul cald. Acest aspect se poate datora influentei temperaturii ridicate din timpul verii care induce stresul termic. Fenomenele endocrine de adaptare conduc la deprecierea calității mediului uterin și explicit la mortalitate embrionară (Paraipan V, 1977).

Fig. 4.3. Prolificitatea în funcție de sezonul însămânțării În sezoanele de primăvară și toamnă valorile medii obținute în cazul prolificității au fost asemănătoare, acestea situându-se în apropierea valorii de 12 purcei/cap de scroafă.

49

4.3. Rezultate privind prolificitatea în funcție de proveniența materialului seminal Pentru analiza acestui factor am luat în studiu 170 de scroafe la paritatea a doua, însămânțate diferit, 85 homeospermie și 85 heterospermie. Analiza prolificității în funcție de proveniența materialului seminal a evidențiat o valoare mai mare, de 13,66±0,32 purcei, obținută în cazul scroafelor ce au fost însămânțate cu material seminal provenit de la 2 vieri diferiți, comparativ cu valarea medie obținută în cazul folosirii pentru însămânțarea artificială, a materialului seminal de la un singur vier, care a fost de 11,19±0,21 purcei (tab. 4.4). Tabelul 4.4 Prolificitatea în funcție de proveniența materialului seminal Nr. scroafe însămânțate

Proveniență material seminal

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

Homospermie

951

11,19±0,21

7-15

19,07

85

Heterospermie

1161

13,66±0,32

9-19

23,53

De regulă, la însămânțarea femelelor se folosește materialul seminal de la un singur vier doar atunci când se dorește testarea acestuia, cu toate că valorile medii care se obțin sunt mai mici (fig. 4.4). Practicarea acestei metode se face doar în cazul vierilor tineri, în vederea determinării valorii de reproducție. Homospermie

Heterospermie

Număr purcei

12

13,66 11,19

8

4

0 Homospermie

Heterospermie

Proveniența materialului seminal

Fig. 4.4. Prolificitatea în funcție de proveniența materialului seminal Însămânțarea femelelor cu cele 2 doze de material seminal, provenite de la același vier sau de la 2 vieri diferiți se face în ziua depistării scroafelor în călduri cu prima doză, respectiv la 24 de ore cu cea de-a doua doză. 50

4.4. Rezultate privind prolificitatea în funcție de vechimea materialului seminal Pentru analiza influenței vechimii materialului seminal folosit la însămânțari asupra prolificității au fost luate în studiu un număr de 340 de scroafe. Materialul seminal folosit la însămânțarea scroafelor a avut o vechime cuprinsă între 3 și 72 de ore. Acesta a fost diluat și depozitat la o temperatură constantă de 16° C timp de cel mult 72 de ore. După această perioadă nu se mai recomandă folosirea lui deoarece rezultatele care se obțin sunt slabe (tab. 4.5). Tabelul 4.5 Prolificitatea în funcție de vechimea materialului seminal Nr. scroafe însămânțate

Vechime material seminal

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

˂ 3 ore

1165

13,71±0,29

8-18

19,72

85

24 ore

1126

13,25±0,30

7-17

20,54

85

48 ore

1091

12,84±0,32

8-19

22,72

85

72 ore

1072

12,61±0,26

5-18

18,84

Conform datelor din tabelul 4.5, valorile cele mai bune în cazul prolificității s-au obținut, așa cum era de așteptat, în cazul folosirii la reproducție a materialului seminal proaspăt recoltat, cu o vechime mai mică de 3 ore (fig. 4.5).

Fig. 4.5. Prolificitatea în funcție de vechimea materialului seminal Valorile medii obținute în cazul folosirii materialului seminal conservat au scăzut direct proporțional cu timpul de conservare. Astfel, rezultatele cele mai slabe (12,61±0,26 purcei) s-au obținut în cazul utilizării de material seminal conservat timp de 72 de ore.

51

4.5. Rezultate privind prolificitatea în funcție de alimentația asigurată Cu toate că hrana administrată scrofelor pe durata cercetărilor a fost aceeași, o parte din efectivul analizat (85 de scroafe) a beneficiat de suplimentarea alimentației cu zahăr, timp de 4 zile, imediat după înțărcare, când acestea au primit în rație câte 200 g de zahăr pe zi. Tabelul 4.6 Prolificitatea în funcție de alimentația asigurată Nr. scroafe însămânțate

Alimentația asigurată

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

furaj scroafe gestante

1129

13,28±0,32

7-18

21,97

85

furaj scroafe gestante + zahăr 4 zile

1194

14,05±0,28

9-18

18,48

Conform datelor din tabelul 4.6 se poate observa că, în urma administrării de zahăr în rația zilnică s-a înregistrat o creștere a prolificității cu 0,77 %, comparativ cu lotul care nu a beneficiat de suplimentarea alimentației cu zahăr (fig. 4.6).

Fig. 4.6. Prolificitatea în funcție de alimentația asigurată Prin utilizarea zahărului în alimentația scroafelor, anterior perioadei montei, s-a adus un aport energetic ridicat, care a contribuit la maturarea unui număr mai mare de foliculi ovarieni și la creșterea prolifictății la 14,05±0,28 purcei pe scroafă.

4.6. Rezultate privind prolificitatea în funcție de numărul de doze de material semninal folosite La însămânțarea artificală a scroafelor din loturile analizate au fost folosite oligatoriu câte 2 doze de material seminal/scroafă, iar la o parte din ele (21 de scroafe) s-a administrat și o 52

a treia doză, la o perioadă de timp 24 de ore după cea de-a doua. Motivul administrării celei de-a treia doză a fost reprezentat de manifestare căldurilor la cele 21 de scroafe, după ce în prealabil li s-a administrat câte două doze de material seminal. Rezultatele obținute în urma calculării prolificității în funcție de numărul de doze administrate sunt prezentate în tabelul 4.7. Tabelul 4.7 Prolificitatea în funcție de numărul de doze folosite Nr. scroafe însămânțate

Număr de doze

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

2 doze

1101

12,95±0,30

9-18

21,54

21

3 doze

276

13,14±0,46

8-16

16,19

Valorile medii ale prolificității înregistrate în cazul scroafelelor care au fost însămânțate cu 3 doze de material seminal au fost de 13,14±0,46 purcei, față de 12,95±0,30 purcei cât s-a înregistrat în cazul scroafelor la care s-au administrat doar două doze de material seminal (fig. 4.7).

Fig. 4.7. Prolificitatea în funcție de numărul de doze folosite Cu toate că valorile obținute în cazul scroafelor la care s-au administrat trei doze de material seminal au fost sensibil mai mari, numărul scroafelor la care se administrează acest număr de doze este destul de mic, cea de-a treia doză administrându-se doar la nevoie.

4.7. Rezultate privind prolificitatea în funcție de durata de alăptare În mod normal, purceii sunt înțărcați la vârsta de 21 de zile, însă în practică se întâmplă ca la unele scroafe, aceștia să nu aibă o dezvoltare corespunzătoare, motiv pentru care sunt ținuți împreună cu scroafa până la vârsta de 28 de zile. Astfel, se crește intervalul dintre fătare și montă, fapt ce are repercursiuni și asupra prolificității scroafelor (tab. 4.8). 53

Tabelul 4.8 Prolificitatea în funcție de intervalul de înțărcare Nr. scroafe însămânțate

Intervalul de înțărcare

Total purcei fătați

Nr. mediu de purcei fătați

Limite

Cv (%)

85

21 zile

1204

14,16±0,06

8-19

17,12

85

28 zile

1067

12,55±0,32

6-18

23,53

Pentru determinarea influenței intervalul de înțărcare asupra prolificității scroafelor au fost luate în studiu un număr de 170 de scroafe, împărțite în două loturi a câte 85 scroafe fiecare. La primul lot, la care purceii au fost înțărcați la vârsta de 21 de zile s-a obținut o medie a prolifictății de 14,16±0,06 purcei, iar la cel de-al doilea lot, la care vârsta de înțărcare a fost de 28 de zile, valoarea medie a prolificității a fost de 12,55±0,32 purcei (fig. 4.8).

Fig. 4.8. Prolificitatea în funcție de numărul de intervalul de înțărcare În urma acestui studiu se poate observa că prolificitatea scroafelor poate fi influențată de o multitudine de factori, motiv pentru care aceasta poate varia în limite extrem de largi. Dintre acești factori, unii pot fi controlați de către om (sezonul însămânțărilor, vechimea materialului seminal, intervalul de înțărcare, proveniența materialului seminal, alimentația, numărul de doze), pe când alții nu pot fi controlați (vârsta scroafelor).

54

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI Prolificitatea scroafelor poate fi influențată de o multitudine de factori, motiv pentru care aceasta poate varia în limite extrem de largi. Dintre acești factori, unii pot fi controlați de către om, pe când alții nu. În ceea ce privește numărul de purcei fătați, acesta a variat de la 10,68±0,17 purcei, cât s-a înregistrat în cazul fătării a VII-a, la 15,08±0,21 purcei, cât s-a înregistrat în cazul fătării a III-a. Din totalul de purcei fătați au existat și unii purcei morți, procentul acestora a fost unul mic, situat între 0,93 și 2,09 % din totalul purceilor fătați. Cu privire la sezonul realizării montei, s-a putut observa că valorile cele mai crescute ale prolificității s-au obținut în cazul scroafelor ce au fost însămânțate artificial în sezonul rece, când s-a înregistrat o prolifictate de 13,15 purcei, comparativ cu 10,91 purcei, cât s-a înregistrat în timpul sezonului cald. Analiza prolificității în funcție de proveniența materialului seminal a evidențiat o valoare mai mare, de 12,66 purcei, în cazul scroafelor ce au fost însămânțate cu material seminal provenit de la vieri diferiți, comparativ cu valorile obținute în cazul folosirii materialului seminal de la un singur vier. Așa cum era de așteptat, valorile cele mai bune în cazul prolificității, s-au obținut în cazul folosirii la reproducție a materialului seminal proaspăt recoltat, cu o vechime de sub 3 ore. Ca urmare a administrării de zahăr în rația zilnică a scroafelor s-a înregistrat o creștere a prolificității cu 0,77 %, comparativ cu valorile obținute în cazul scroafelor care nu au beneficiat de suplimentarea alimentației cu zahăr În cazul scroafelor care au fost însămânțate cu 3 doze de material seminal s-a obținut un număr mediu de 13,14 purcei, față de 12,95 purcei cât s-a înregistrat în cazul celor la care s-au administrat doar două doze de material seminal. Durata lactației de 21 respectiv 28 de zile nu a influențat considerabil prolificitatea la fătarea următoare. La finalul acestui studiu recomand monitorizarea permenentă și intervenția asupra factorilor care influențează prolificitatea scroafelor, în vederea creștereii numărului de purcei obținuți de la fiecare scroafă. De asemenea, recomand eliminarea de la însămânțare a femelelor ajunse la paritatea a VII și a celor care au o prolificitate scăzută, deoarece de la acestea se obține un număr redus de purcei. 55

BIBLIOGRAFIE 1. Bogdan, A.T., Mantea, Șt., Bogdan, D. 1999 -

Tratat de reproducție și însămânțări

artificiale la suine. Editura Tehnica Agricolă, București. 2. Butler, W.J., Roberts, T.K., 1975 - Effects of some phosphatidyl compounds on boar spermatozoa following cold shock or slow cooling. J. Reprod. Fert. 43, 183-187. 3. Cernescu, H., 1995 - Ginecologie veterinară. Editura Helicon. 4. Ciornei, Șt.G., 2012 - Materialul seminal de vier și biotehnologii de reproducție la suine. Editura Ion Ionescu de la Brad. Iași. 5. Colă, M., 2010 - Zootehnie I și II. Manual universitar pentru învățământul la distanță. Universitatea din Craiova. 6. Crabo, B., Einarsson, S., 1971 - Fertility of deep frozen boar spermatozoa. Acta. Vet. Scand. 12:125-127. 7. Cristea, N.L., 2007 - Cercetări privind creşterea confortului (tehnologic) în îngrăşătoriile de porci pentru maximizarea indicilor de producţie şi reproducţie. Rezumat al tezei de doctorat. USAMV București. 8. Darin-Bennett, A., Poulos, A., White, I.G., 1973 - The effect of cold shock and freeze-thawing on release of phospholipids by ram, bull and boar spermatozoa. Aust. J. Biol. Sci. 26, 1409-1420. 9. Derivaux, J., 1971 - Reproduction chez les animaux domestiques. Tome 1 et 2 Editions Dérouaux. Lièges; T:157, T2:175. 10. Forgaciu, D., 2010 - Cercetări privind influenţa unor factori de zooigienă asupra indicilor de reproducţie la suine în diferite sisteme de creştere şi exploatare. Rezumat al tezei de doctorat. USAMV Cluj-Napoca. 11. Frunză, I.M., 2009 - Cercetări privind performanțele reproductive la vierii exploatați în sistem intensiv industial. Rezumat al tezei de doctorat. USAMVB Timișoara. 12. Gligor, V., Radu, A., Iordănescu, I., 1962 - Creșterea porcilor. Ed. Agro-Silvică București. 13. Grosu, H., Oltenacu, P., 2005 - Programe de ameliorare genetică în Zootehnie. Editura Ceres, Bucureşti. 14. Hunter, R.H.F., 1982 - Reproduction of Farm Animals. Longman, London and New York. 15. Johnson, L.A., Weitze, K.F., Fiser, P., Maxwell, W.M.C., 2000 - Storage of boar semen. Animal Reproduction Science 62, 143-172. 56

16. Milovanov, V.K., 1962 - Biology of reproduction and artificial insemination of animals. Selhozizdat, Moscow, 696 pp. 17. Paraipan, V., 1977 - Infertilitatea la suine, Editura Ceres, București. 18. Păsărin, B., 2007- Creşterea suinelor. Editura Ion Ionescu de la Brad. Iaşi. 19. Pursel, V.G., Johnson, L.A., 1974 - Glutaraldehyde fixation of boar spermatozoa for acrosome evaluation. Theriogenology 12 , 63-68. 20. Rotaru, I., 2013 - Manifestarea calităţilor reproductive la suine de diferite genotipuri în condiţii intensive de exploatare a animalelor. Institutional Repository in Agricultural Sciences of State Agrarian University of Moldova, Chișinău. 21. Serdiuk, S.I., 1970. Artificial Insemination of Pigs, in Russian , Kolos, Moscow, 144 pp. 22. Signoret, J.P. 1971 - The mating behaviour of the sow. in: D.J.A. Cole (Ed.) Pig Production. Butterworths, London, 295-313. 23. Solomon, J., 2005 - Cercetări privind variabilitatea genetică a principalelor caractere de producţie şi reproducţie la unele rase de suine crescute în România. Rezumat al tezei de doctorat. USAMV București. 24. Sotoc, O.C.S., 2011 - Cercetări privind crioconservarea materialului seminal de vier. Rezumat al tezei de doctorat. USAMV Cluj-Napoca. 25. Stăuceanu, I., 2015 - Cercetări privind supravegherea nutrițională a proceselor de reproducție la suine. Rezumat al tezei de doctorat. USAMV Iași. 26. Tănase, D., Nacu, G., 2005 - Biologia reproducerii animalelor. Editura Alfa, Iași. 27. Tănase, D., Manole, I., Nacu, G., 2000 - Biotehnici şi biotehnologii de reproducţie în zootehnie. Editura ion Ionescu de la Brad. 28. Stan, Tr., Păsărin, B., 2001 - Creşterea suinelor. Editura Vasiliana 1998, Iaşi. 29. Varo-Ghiuru, F., 2013 - Crioconservarea materialului spermatic provenit de la unele rase locale de suine. Rezumat al tezei de doctorat. USAMV Cluj-Napoca. 30. Watson, P.F., Morris, G.J., 1987 - Cold shock injury in animal cells. In: Bowler, K., Fuller, B.J. Eds., Z.Temperature and Animal Cells. Symposium of the Society for Experimental Biology vol. 41 The Company of Biologists, Cambridge, pp. 311-340. 31. Woelders, H., 1991 - Overview of in vitro methods for evaluation of semen quality, Proceedings of the second International Conference on Boar Semen Preservation, KF Weitze and B Colenbrander (Editors), Paul Parey Scientific Publishers, Berlin and Hamberg, pp. 145-165. 32. Wrathall, A. E. 1980 - Ovarian disorders in the sow. Vet. Bull. 50:253-272. 33. http://web2.mendelu.cz/af_291_projekty2/vseo/files/38/4521.jpg 34. http://www.wattagnet.com/ext/resources/uploadedimages/WattAgNet/Articles 35. https://www.veterinarul.ro/images/articole/animela_de_ferma/reproductie%20porci1.png 57