Ucraina, Spre Război.docx

S-a încheiat cea mai scumpă olimpiadă din istorie (50 de miliarde de dolari), cea de la Soci 2014, o olimpiadă de iarnă, de 25 de ori mai scumpă decât cea de la Calgary din 1992 (2 miliarde de dolari), Olimpiadă în care Rusia a încercat să-și demonstreze puterea și a reușit doar să se acopere de penibil, imagini cu dotările (inclusiv WC-urile comune) făcând deja deliciul internetului. Dar lucrurile nu vor rămâne așa, va urma reacția dură a Rusiei față de problemele geopolitice care nu pot lăsa ursul să doarmă. Iar prima care va fi vizată este Ucraina, urmează Moldova. Am fost întrebat mult ce cred despre situația actuală din Ucraina, având în vedere că am previzionat posibilitatea ruperii acestei țări acum patru ani în articolele … și chiar am scris o carte despre acest aspect și implicațiile potențiale asupra României (Când armele vorbesc). E oarecum ciudat, în Ucraina lumea se bucură, e fericită, dictatorul Ianukovici a fugit, se fac comparații cu fuga lui Ceaușescu din 22 decembrie 1989. Dar să fie chiar așa? Nu, nici pe departe. Să ne amintim puțin. Ceaușescu a ordonat represiunea cu gloanțe contra manifestanților, dar a fugit abia după ce a fost clar că a pierdut, în 22 decembrie, când coloanele de manifestanți se apropiau de locul în care se afla. Ori, Ianukovici a reprimat cu brutalitate și gloanțe manifestanții (dar unii dintre ei erau înarmați, să nu uităm asta), și de fugit a fugit abia mai târziu, după ce acceptă un armistițiu, de părăsit nu l-au părăsit cei fideli lui, cu excepția unor deputați și primari, deci baza puterii sale rămâne intactă. De fapt, fuga sa nu este o fugă, ci o regrupare pentru a pregăti o contrareacție, după cum vedem din declarațiile sale. Să ne amintim faptul că nu a recunoscut demiterea și că a considerat ilegale deciziile luate de parlament, și că a făcut aceste declarații la Rostov-pe-Don, foarte aproape de granița de est a Ucrainei și de baza sa de susținători, cei din partea estică a țării. Dar opoziția care a câștigat bătălia Maidanului și-a pierdut interesul comun odată cu plecarea lui Ianukovici, acum fiecare parte își va urma propria agendă, fie că vorbim de proeuropeni, de naționaliști sau extremiști. Părțile nu mai sunt unite de țelul comun, răsturnarea dictatorului. Vom asista, ca și în cazul tuturor revoluțiilor, și vedem că nici cele din zona arabă din 2011 nu fac excepție, la fărâmițarea grupărilor în funcție de propriile interese, fiecare ducându-și propria luptă după propria agendă pentru preluarea puterii. Să ne amintim exemplele din istorie, nu cine începe o revoluție o și termină, finalul aparține grupului nu neapărat cel mai numeros, ci cel mai hotărât și mai bine organizat, cum a fost cazul cu bolșevicii în 1917. Dacă lucrurile ar fi rămas neschimbate, am fi asistat

până la data alegerilor programate în mai la o luptă intensă între grupările învingătoare de la Kiev, fie că vorbim de grupările menționate, dar și de liderii care s-au grăbit să se anunțe ca și candidați la fotoliul de președinte. Până acum, deoarece se pare că Putin tocmai le-a dat celor de la Kiev șansa nesperată de a rămâne uniți, le-a oferit pe tavă dușmanul extern care să-i facă pe ucraineni să strângă rândurile. Aici e o greșeală majoră care arată din nou caracterul impulsiv al președintelui rus, care ar fi putut gestiona mult mai bine o situație de altfel foarte supărătoare pentru Rusia. Fără Ucraina Rusia nu își poate proiecta puterea în estul Europei, o Ucraină ieșită din orbita rusă ar face din Rusia o putere regională mai mult asiatică. Dar să ne amintim, Ucraina a mai încercat să se emancipeze în timpul Revoluției Portocalii din 2004 care l-a adus pe Viktor Iushcenko în scaunul de la Kiev. Dar Rusia a răsturnat situația prin alegerile din 2010, când președinte devine Ianukovici, de la care Rusia a obținut aproape tot ce și-a dorit: prelungirea perioadei de folosire a bazei de la Sevastopol pentru flota rusă până în 2042, cedarea obiectivelor economice Rusiei, cooperare deplină pe partea de servicii de informații etc. De ce Putin nu merge pe aceeași direcție, inventând un alt lider (Ianukovici are o mare problemă de percepție publică după împușcăturile de la Kiev) al minorității rusofone, îndemnându-și fidelii să-l voteze la alegerile anunțate pentru sfârșitul lui mai? Să ne amintim că baza electorală a Partidului Regiunilor este importantă, iar prin mobilizarea tuturor rusofonilor la vot, Putin și-ar putea impune un președinte și un guvern favorabil la Kiev. Ucraina este profund divizată între Rusia și Occident, de aceea Ianukovici a făcut timp de patru ani o echilibristică între cei doi poli geopolitici, fapt care l-a menținut la putere. Dar problema cu această politică este că ea nu poate merge la infinit, odată și odată trebuie sau ești nevoit să iei o decizie, și atunci vei nemulțumi profund una din părți. Ori, la final, când s-a pus problema tranșant semnării acordului cu UE, Ianukovici și-a arătat adevărata față și a refuzat, deși negociase mult și bine pentru a-i mulțumi pe ucrainenii care doreau orientarea spre UE. Dar rămâne un segment important al ucrainenilor care doresc o apropiere de Rusia, ori acesta este un bazin electoral care ar putea fi exploatat de Rusia. Rusia nu are rost să sprijine vreo mișcare secesionistă în Ucraina decât atunci când este convinsă că pierde Ucraina, atunci va lua părțile de est și Crimeea pentru a nu pierde tot, pe principiul minimizării pierderilor. Dar să fie Putin convins că a pierdut Ucraina și de aceea să facă mișcarea spre separarea Crimeii inclusiv printr-o intervenție militară, sau se teme de exportul de

revoluție în Rusia, de o formă de Maidan la Moscova? Sau nu s-a controlat și a luat decizii sub imperiul furiei? Deși lucrurile par să stea altfel. Pregătirea psihologică a început imediat după încheierea olimpiadei de la Soci, prin intermediul presei ruse total aservită puterii. S-a încercat chiar promovarea unui scenariu conform căruia România ar fi intenționat să invadeze Ucraina în nordul Bucovinei și sudul Basarabiei, cu amănunte tehnice cu ce trupe, direcții de atac, Batalionul Operațiuni Speciale Vulturii care securizează obiective de pe direcțiile de avans etc. În același timp, sub acest paravan, Rusia își întărea trupele de la Sevastopol și pregătea ocuparea punctelor strategice din Crimeea, în timp ce 150000 de militari ruși fac exerciții la frontiera estică a Ucrainei. Astăzi Duma rusă își dă acordul în unanimitate (act cu totul formal, Duma face ce zice Putin) pentru desfășurarea trupelor ruse pe teritoriul ucrainean, desigur pentru protejarea etnicilor ruși, aceeași formulare care a precedat toate intervențiile rusești de după 1990, de la Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud până la Georgia 2008. Ca să revenim, în cazul unei intervenții militare, Rusia va trebui să dea prima lovitură pentru a ocupa rapid și în forță provinciile cu majoritate rusă. Va fi o mișcare rapidă, pe două direcții principale, Crimeea și estul Ucrainei. Acestea vor trebui ocupate repede și creată o zonă defensivă, pe cât posibil pe un aliniament natural. În est acesta ar putea fi Niprul, iar Crimeea este ea însăși o fortăreață naturală, legătura cu restul Ucrainei putând fi făcută numai prin istmul Perekop. Acțiunea Rusiei va trebui precedată de desanturi aeriene pe aceste aliniamente, ocuparea căilor de acces și capturarea tuturor unităților ucrainene din zonă chiar în cazărmi de preferat, înainte de a se putea desfășura. Securizat estul și Crimeea, în cazul în care armata ucraineană va riposta, va avea de atacat un aliniament defensiv sprijinit pe obstacole naturale și pe un teren ostil datorită etnicilor ruși majoritari în aceste regiuni. Ori, acest scenariu a fost pus în practică deja în Crimeea, clădiri și obiective strategice (inclusiv în capitala Simferopol) au fost ocupate de persoane înarmate purtând cagule, fără vărsare de sânge, și fără să se știe sigur că sunt ruși! Urmează același scenariu și în est, apoi, după ce armata ucraineană se va pune în mișcare, cea rusă va sări să-i apere pe etnicii ruși împingând tancurile înainte pe un teritoriu cu obiectivele principale și punctele obligatorii de acces securizate de misterioșii cagulați!

Până la urmă, se pare că Putin va merge pe varianta războinică, deși poate ar fi avut mai mult de câștigat pe varianta cealaltă. Dar nu a luat în calcul reacția NATO. Aceasta va trebui să aibă o reacție, dar aceasta depinde în cea mai mare măsură de decizia președintelui Obama, care nu prea s-a remarcat prin atitudini ferme în astfel de cazuri. Dar ca NATO să intervină cumva, va trebui ca ucrainenii să lupte. Dacă vor sta cu brațele încrucișate și nu vor reacționa, nimeni nu va ridica vreun avion pentru ei. Deoarece cam asta va fi reacția militară a NATO dacă va fi, un răspuns aerian. Cel puțin în primă fază. Dar rămâne să vedem și să urmărim evoluția lucrurilor.