Metoda Punerii In Echivalență-raluca.docx

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR CENTRUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN SPECIALIZARE: MANAGEMENT CONTABIL, EXPERTIZĂ ŞI AUDIT ANUL II

Metoda punerii în echivalență

PROFESOR COORDONATOR, Lect. univ. dr. VĂRZARU ANCA

MASTERAND, NEGREA RALUCA FELICIA

DROBETA TURNU SEVERIN 2019

1.ASPECTE TEORETICE PRIVIND METODELE DE CONSOLIDARE A CONTURILOR 1.1. Noțiuni introductive privind consolidarea conturilor Pentru a obţine o imagine reală asupra patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului unui grup de întreprinderi ca şi cum ar fi o entitate unică se impune elaborarea conturilor de grup. Conturile anuale deşi formează un tot unitar nu sunt egale cu suma conturilor anuale ale întreprinderilor aparţinătoare grupului. Între societăţile aparţinând aceluiaşi ansamblu pot exista numeroase tranzacţii interne cum ar fi angajamentele de creanţe şi/sau datorii şi de venituri şi/sau cheltuieli. Asemenea operaţii majorează artificial valorile conturilor individuale, iar suma lor algebrică duce la o serie de anulări reciproce. Eliminarea acestor operaţii, este o condiţie esenţială a pertinenţei imaginii unui grup, ce nu reduce la simpla adunare a conturilor individuale. Conturile consolidate vor prezenta toate creanţele şi datoriile grupului faţă de persoanele juridice care nu fac parte din grup. Astfel că, potrivit literaturii de specialitate (în special cea franceză) consolidarea este definită … , ca o tehnică ce permite stabilirea conturile unice reprezentative ale activităţii globale şi ale situaţiei unui ansamblu de societăţi, având legături comune sau depinzând de un centru de decizie comun, dar păstrându-şi fiecare o personalitate juridică proprie. Consolidarea constă din punct de vedere al bilanţului în a substitui titlurile de participare care reprezintă societăţile deţinute în costurile anuale ale societăţii deţinătoare, cu activele şi pasivele corespunzătoare sau valoarea contabilă a acestora. La nivelul contului de rezultate, consolidarea constă în a prezenta ansamblul operaţiunilor realizate de grup, excluzând incidenţa celor realizate în interiorul grupului. Alături de bilanţ, cont de rezultate şi anexa consolidată, documentele de sinteză consolidate mai cuprind opţional sau obligatoriu în unele ţări tabloul de finanţare şi tabloul fluxurilor de trezorerie. Consolidarea este un proces de agregare sau unire a conturilor entităţilor, societăţilor din grup în vederea obţinerii unui bilanţ care să reflecte mijloacele aparţinând grupului ca şi cum fiecare a fost mai curând obţinut individual decât prin achiziţii de acţiuni, iar procesul de consolidare constă în adunarea, cumularea conturilor filialelor cu conturile societăţii mamă, eliminarea relaţiilor financiare şi comerciale din interiorul grupului ce dau naştere la conturi reciproce. 1.2. Importanţa şi rolul consolidării conturilor Obiectivul consolidării conturilor constă în a furniza o imagine fidelă privind patrimoniul şi situaţia financiară în cea ce priveşte rezultatul ansamblului consolidat format din întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare, de a prezenta situaţia financiară şi rezultatele unui ansamblu de societăţi ca şi cum acestea ar forma o singură societate cu mai multe filiale sau sucursale.

Rolul conturilor consolidate, ca şi conturi ale grupului, rezultă din posibilitatea pe care o oferă şi anume : de a pune în evidenţă tot patrimoniul de care dispune grupul ce poate fi compus din fabrici, active imobiliare , stocuri etc. ; prezintă situaţia financiară a grupului, toate creanţele şi datoriile grupului faţă de terţii grupului, creanţele şi datoriile dintre societăţile din cadrul grupului fiind eliminate. O asemenea prezentare este mult prea clară (explicită) pentru investitori şi creditori decât prezentarea făcută cu ajutorul conturilor individuale. Aşadar situaţia financiară a societăţii mamă poate fi foarte bună, în timp ce situaţia financiară a societăţilor din grup să fie foarte slabă sau chiar rea, sau invers. cuantificarea mai bine a volumului cifrei de afaceri realizate de grup şi mărimea rezultatelor grupului, întrucât conturile consolidate reţin numai cota parte din rezultatele realizate de fiecare societate din grup, ce revin grupului atât cele distribuite, cât şi cele trecute la rezerve ; asigură informaţii contabil-financiare privind performanţa grupului etc. Tehnic, consolidarea constă în substituirea valorii titlurilor de participare deţinute de societatea consolidantă cu partea din situaţia netă a societăţii consolidate şi din rezultatul exerciţiului ce corespunde titlurilor deţinute. Această substituire se realizează: • fie prin integrare în bilanţul societăţii consolidante a fiecărui element patrimonial al societăţii consolidate şi în contul de rezultate al societăţii consolidante a fiecărui element constitutiv al rezultatului societăţii consolidate. Integrarea se va efectua total (100%) sau proporţional cu interesele societăţii consolidante în societatea consolidată; • fie prin punere în echivalenţă, adică pe baza valorii echivalente a părţii din situţia netă şi din rezultat, aferentă proporţiei de titluri deţinute de societatea consolidantă în capitalul societăţii consolidate. În practică se cunosc trei metode de consolidare a conturilor, în funcţie de controlul exercitat de către societatea consolidantă asupra societăţilor consolidate şi în funcţie de legăturile existente între societăţi: integrarea globală, integrarea proporţională şi punerea în echivalenţă. Prin control se înţelege puterea de a dirija politicile financiare şi operaţionale ale unei societăţi în vederea obţinerii de avantaje din desfăşurarea activităţii societăţii controlate. Astfel, dacă o societate se află sub controlul exclusiv al societăţii consolidante, consolidarea se efectuează prin integrarea globală a bilanţului şi contului de rezultate ale societăţii consolidate în bilanţul şi contul de rezultate ale societăţii dominante-consolidante. Dacă o societate se află sub controlul concomitent al unui număr redus de acţionari, fiind o societate multigrup, substituţia se efectuează prin integrarea bilanţului şi contului de rezultate ale societăţii consolidate, proporţional cu interesele societăţii consolidante în ea, iar dacă societatea consolidată se află sub influenţa notabilă a societăţii consolidante se va utiliza metoda punerii în echivalenţă. În principiu, aceleaşi reguli de consolidare duc la constatarea aceluiaşi rezultat consolidat şi sunt aplicabile oricare ar fi metoda aplicată : integrarea globală, integrarea proporţională sau punerea în echivalenţă. Totuşi, sunt permise unele simplificări sau derogări care se practică în cazul utilizării punerii în echivalenţă, fie că societatea-mamă nu dispune de informaţiile necesare (faptul că

nu controlează societatea asociată), fie pentru faptul căci costul operaţiunii ar fi disproporţionat raportat la corecţiile ce trebuie aduse conturilor care vor fi consolidate. Ţinând cont, pe de o parte, de caracterul global al consolidării care încearcă să prezinte o vedere de ansamblu a patrimoniului şi a rezultatelor societăţii de referinţă, şi pe de altă parte, de costul ridicat al operaţiunii, corecţiile nu se efectuează decât dacă cerinţele informării dovedesc acest lucru ca fiind necesar. Corecţiile nesemnificative la nivelul grupului pot fi neglijate. Este preferabil să se obţină anumite informaţii serioase cu un anumit grad de aproximare, şi să fie date în timp oportun, faţă de unele informaţii precise, însă care sunt furnizate prea târziu pentru utilitatea celor care le întrebuinţează. 2.METODA PUNERII ÎN ECHIVALENȚĂ Dacă o societate se află sub influenţa semnificativă (notabilă) a altei societăţi din grup, fiind o întreprindere asociată grupului, consolidarea se va realiza prin punere în echivalenţă, metodă care constă în a substitui, valoarea contabilă a titlurilor deţinute de societatea dominantă cu valoarea care le corespunde din situaţia netă a societăţii consolidate. Influenţa notabilă asupra gestiunii şi politicii financiare a unei societăţi este presupusă că există atunci când o societate dispune direct sau indirect de o fracţiune cel puţin egală cu 20% din drepturile de vot ale acelei societăţi. Deţinerea a 20% din drepturile de vot constituie doar prezumţia influenţei notabile, pentru a şi exista este necesară manifestarea efectivă a puterii prin participarea la luarea deciziilor. Această metodă poate fi aplicată şi în cazul în care structura conturilor societăţilor aflate sub control exclusiv sau concomitent face imposibilă aplicarea metodelor de consolidare globală sau proporţională. De exemplu, filiala din cadrul unui grup industrial care desfăşoară o activitate în domeniul bancar, deşi este controlată exclusiv, datorită structurii diferite a conturilor prezentate în raport cu activitatea desfăşurată, pentru a fi cuprinse în conturile consolidate ale grupului se va folosi punerea în echivalenţă. Altfel, datorită eterogenităţii conturilor ar rezulta un amalgam de active şi pasive de naturi foarte diferite (industriale şi financiare) ce riscă să compromită interpretarea clară a conturilor şi realizarea unei corecte analize financiare a activităţii principale a grupului. În literatura de specialitate punerea în echivalenţă face obiectul a două definiri, antrenând şi două modalităţi diferite de înregistrări: a)Metoda de substituţie, prin care se substituie titlurile din bilanţul societăţii dominante reflectate la nivelul costului de achiziţie cu cota parte din capitalurile proprii (ce cuprind şi rezultatul) ale societăţii emitente care îi revin societăţii dominante. Diferenţa dintre valoarea cotei părţi din capitalurile proprii şi costul de achiziţie al titlurilor de participare este reflectată în rezervele şi rezultatul consolidat. b) Metoda de echilibrare, care constă în cumularea la valoarea titlurilor reflectate în bilanţul societăţii dominante la cost de achiziţie a eventualei cote părţi din profitul nedistribuit ce revine dominantei sau diminuarea valorii titlurilor cu eventuala cotă parte din pierderea ce revine dominantei, precum şi a cotei părţi din rezervele cumulate ale societăţii dominate.

În cazul ambelor metode, cota parte din rezultatul exerciţiului societăţii puse în echivalenţă este menţionată pe o linie separată (ca un post distinct) a contului de rezultate consolidat. Indiferent de metoda utilizată, rezultatul, respectiv valoarea reestimată a titlurilor de participare deţinute în societatea consolidată, este aceeaşi. Din punct de vedere practic, pentru consolidare este reţinută prima definiţie. Principalele etape care au loc în vederea aplicării metodei punerii în echivalenţă sunt: 1. înlocuirea în activul societăţii consolidante a valorii contabile a titlurilor de participare deţinute în societatea consolidată cu partea ce-i revine societăţii consolidante din capitalurile proprii ale societăţii consolidate prin punere în echivalenţă. 2. în contrapartidă, în pasivul bilanţului societăţii consolidante, diferenţa dintre partea cuvenită din capitalul, rezervele şi rezultatul societăţii puse în echivalenţă în raport cu valoarea contabilă a titlurilor este trecută asupra rezervelor consolidate şi rezultatului consolidat. Punerea în echivalenţă a contului de rezultate constă în parcurgerea etapelor: 1. la rezultatele societăţii consolidante se adaugă partea cuvenită acesteia din rezultatele societăţii consolidate formând rezultatul consolidat; 2. rezultatul consolidat va fi defalcat în rezultatul societăţii consolidante şi partea din rezultatul societăţii consolidate ce revine consolidantei. Conform acestei metode, în bilanţul consolidat se preiau integral toate elementele patrimoniale ale societăţii consolidante, iar valoarea contabilă a titlurilor de participare deţinute la întreprinderea asociată aflată sub influenţă notabilă este substituită cu cota parte din capitalurile proprii ce revine societăţii consolidante. Contul de profit şi pierdere consolidat preia numai elementele de venituri şi cheltuieli ale societăţii consolidante, iar „cota parte din rezultatul societăţii consolidate pusă în echivalenţă" apare distinct într-un post denumit „cota parte din rezultatul pus în echivalenţă" la partea de venituri sau cheltuieli, după caz, şi în mod corespunzător, în rezultatul consolidat. Diferit de metodele bazate pe integrare - globală sau proporţională, punerea în echivalenţă nu se realizează prin cumulul total sau proporţional al elementelor societăţii consolidate cu cele ale societăţii consolidante. Consolidarea prin punere în echivalenţă constă în corectarea valorii titlurilor întreprinderii asociate în bilanţul societăţii consolidante, datorită evoluţiei capitalurilor proprii ale societăţii consolidate de la data vânzării titlurilor de participare şi până la data consolidării. Din aceste considerente, punerea în echivalenţă pare a fi mai degrabă o metodă de evaluare, de reevaluare a titlurilor de participare, decât o metodă de consolidare. Punerea în echivalenţă a contului de rezultate se realizează prin simpla cumulare la rezultatul societăţii consolidante a cotei părţi din rezultatul societăţii consolidate. În contul de rezultate consolidat se va introduce postul „Rezultat consolidat" = „Rezultatul lui Mplus cota parte din rezultatul lui F" şi în partea opusă se va completa un post nou „ Cota parte din rezultatul lui F". Consolidarea prin punerea în echivalenţă a contului de rezultate constă în calcularea cotei părţi din rezultat, ce revine societăţii consolidante şi evidenţierea ei în contul de rezultate consolidat ca o contribuţie la rezultatul ansamblului consolidat.

În cazul în care rezultatul societăţii consolidate este o pierdere, în contul de rezultate consolidat pierderea va apare pe partea cu cheltuielile majorând totalul cheltuielilor din contul consolidat. Dacă în cursul exerciţiului societatea consolidantă a primit dividende de la societatea pusă în echivalenţă, ele se vor elimina din veniturile financiare prin transferare la rezerve consolidate. La aplicarea metodei punerii în echivalenţă apare o particularitate importantă în ceea ce priveşte tratamentul fondului comercial şi al diferenţelor de evaluare constatate la achiziţia titlurilor. Acest tratament constă în: • calculul diferenţei de achiziţie, cu cele două componente ale sale: diferenţele de evaluare şi fondul comercial: acestea nu se înregistrează însă în bilanţul investitorului; • calculul amortizării suplimentare a diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial (dacă este cazul); sumele rezultate influenţează doar partea investitorului în rezultatele filialei puse în echivalenţă, fără să aibă efecte asupra elementelor corespunzătoare de activ şi/sau de pasiv, pentru că acestea nu apar în bilanţul investitorului. În contul de profit şi pierdere apare, pe o poziţie distinctă, partea investitorului în rezultatele activităţii în care a investit, ajustată în funcţie de amortizarea suplimentară generată de existenţa diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial. Metoda punerii în echivalenţă este uneori considerată o metodă neuzuală de măsurare a profitului întreprinderilor asociate, deoarece permite raportarea unui profit pe care investitorul nu l-a primit, adică în situaţiile financiare ale investitorului apare un rezultat, chiar dacă nu au fost primite dividende. Argumentul invocat pentru criticarea acestei metode este că se prezintă un profit care nu generează fluxuri de trezorerie. Pentru a răspunde acestor critici, normalizatorii au impus prezentarea explicită a informaţiilor cu privire la rezultatele preluate prin punere în echivalenţă, precum şi excluderea acestor rezultate din fluxurile de trezorerie, atunci cînd se foloseşte metoda indirectă de întocmire a situaţiei fluxurilor de trezorerie.