Detergenţi
Capitolul
4
Aprecierea calităţii detergenţilor comportă verificarea caracteristicilor organoleptice şi fizico-chimice.
4.1 Examinarea caracteristicilor organoleptice a) Aspectul se determină vizual astfel: • pentru detergenţii condiţionaţi în stare solidă, sub formă de granule sau sub formă de praf, se apreciază uniformitatea mărimii granulelor sau particulelor, prezenţa aglomerărilor şi impurităţilor; • pentru detergenţii condiţionaţi în stare lichidă se examinează gradul de limpezime, omogenitatea, prezenţa impurităţilor şi depunerilor. b) Mirosul se examinează la produsul ca atare, cunoscând că detergenţii trebuie să-şi menţină mirosul parfumat minimum 90 zile de la data fabricării, după care nu trebuie să aibă miros neplăcut. c) Culoarea se examinează vizual, apreciindu-se şi uniformitatea acesteia. Pentru detergenţii lichizi examinarea culorii se efectuează folosind o eprubetă, unde se introduce proba de analizat, şi se priveşte prin transparenţă. Pentru o determinare mai exactă se folosesc mostrele etalon pentru comparare.
Mărfuri nealimentare
4.2. Determinarea caracteristicilor fizico-chimice Verificarea caracteristicilor fizico-chimice ale detergenţilor presupune în principal următoarele determinări: aspectul soluţiei de concentraţie 1% produs, ph-ul soluţiei de concentraţie 1% produs, densitatea în grămadă în stare netasată şi puterea de spumare.
4.2.1 Aspectul soluţiei 1% produs Aspectul soluţiei de concentraţie 1% produs dă indicaţii asupra solubilizării în apă a detergentului. Mod de lucru 1 g de produs cântărit la balanţa tehnică se va introduce într-un pahar Berzelius de 250 cm³ şi se dizolvă în 100 cm³ de apă distilată, prin agitare cu o baghetă de sticlă. Se examinează apoi aspectul soluţiei, prin transparenţă. Soluţia de detergent nu trebuie să fie tulbure.
4.2.2 Determinarea pH-lui soluţiei 1% produs Valoarea pH-lui soluţiilor apoase de detergenţi determină domeniul de utilizare al acestora, astfel: • detergenţii cu pH neutru până la slab alcalin sunt destinaţi spălării produselor textile din lână, mătase şi fibre sintetice; • detergenţii cu pH-ul alcalin şi puternic alcalin sunt destinaţi spălării produselor textile de natură celulozică (bumbac, in, cânepă). Pentru determinarea pH-lui cu ajutorul hârtiei indicatoare se foloseşte soluţia de detergent pregătită pentru determinarea aspectului soluţiei 1% produs. Cu ajutorul unei baghete de sticlă se pune o picătură de soluţie pe hârtia indicatoare (sau se introduce
Mărfuri nealimentare
puţin capătul hârtiei indicatoare în soluţia de detergent 1% produs. Se compară apoi culoarea obţinută cu scara de culori a cartelei hârtiei indicatoare, citindu-se valoarea pH-lui, indicată în dreptul culorii identice cu culoarea hârtiei pe care s-a aplicat soluţia de detergent.
4.2.3 Determinarea densităţii în grămadă, în stare netasată Pentru detergenţii condiţionaţi sub formă de granule sau praf, densitatea în grămadă dă indicaţii asupra uniformităţii formei şi mărimii particulelor şi asupra solubilităţii (detergenţii cu particule fine, de mărime uniformă se solubilizează mai uşor şi mai complet). Mod de lucru Un cilindru gradat de 250 cm³, uscat şi cântărit la balanţa tehnică, se umple până la reper cu detergentul de analizat. În timpul umplerii, cilindrul se ţine înclinat, apoi prin rotire uşoară, se aduce în poziţie verticală, lăsând să cadă produsul fără să se taseze. Cilindrul umplut cu detergent până la reperul de 250 cm³ se cântăreşte la balanţa tehnică. Densitatea în grămadă, în stare netasată se calculează după formula: d = (m1 – m / 250) x 1000 (g/dm³) m = masa cilindrului (g) m1= masa cilindrului umplut cu detergent (g)
4.2.4 Determinarea puterii de spumare Puterea de spumare este capacitatea soluţiilor apoase ale detergenţilor de a uşura formarea spumelor şi de a mări stabilitatea lor.
Mărfuri nealimentare
Referitor la spumare, se mai determină şi stabilitatea spumei şi desimea spumei. • Principiul metodei Se măsoară volumul de spumă obţinut după căderea de la înălţimea de 450 mm a 500 ml soluţie de detergent, pe o suprafaţă lichidă din aceeaşi soluţie, aflată într-un cilindru gradat. • Aparatura Aparatura este formată dintr-o pâlnie de separare, constituită dintr-un rezervor sferic (l) cu capacitatea de 1000 ml, prelungit cu tubul (2) cu lungimea de cca 200 mm, prevăzut la extremitatea inferioară cu robinetul (3) şi cu un reper (3’) la 150 mm deasupra robinetului .
Fig. nr. 33 Aparatul pentru determinarea puterii de spumare
Mod de lucru Pâlnia de separare se fixează pe un stativ metalic. La partea inferioară a pâlniei se găseşte un cilindru gradat de 1000 ml, cu ajutorul căruia se măsoară volumul de soluţie şi de spumă format. Se prepară 1 l de soluţie detergent de concentraţie 1%, într-un balon cu fund plat, folosind apa de canal. În cilindrul gradat se introduc 50 ml soluţie, fără ca să se formeze spumă, turnând soluţia pe baghetă. Se introduc 150 ml soluţie de detergent până la reperul (3’) de pe tubul cilindric al pâlniei. Se toarnă încă 500 ml în pâlnie, care se lasă apoi să curgă liber în cilindrul gradat, până ce volumul soluţiei ajunge la reperul (3’). Se măsoară exact volumul spumei după 30 secunde, 3 minute şi 5 minute de la oprirea curgerii. Se fac 3-4 determinări, folosind aceeaşi soluţie şi se ia drept rezultat final media aritmetică a rezultatelor obţinute.
Mărfuri nealimentare
Calcul a) puterea de spumare (Psp) se exprimă în ml şi reprezintă spuma formată după 30 secunde (Vo), 3 minute şi 5 minute după oprirea curgerii soluţiei (Vt) = 500 ml. b) stabilitatea spumei (Ssp) se calculează cu formula: Ssp = Vt/Vo c) desimea spumei (Dsp) se calculează cu formula: Dsp = 550 – Vt/Vo Rezultatele se trec în tabelul următor: Determinare 1
V0
Vt3
Vt5
30’’
Psp 3’
5’
3’
Ssp 5’
3’
Dsp 5’
2 3 Valoare medie
4.3 Lucrare practică Să se aprecieze calitatea unui detergent, efectuându-se examenul organoleptic şi fizico-chimic, completând fişa de apreciere a calităţii conform tabelului de mai jos:
Mărfuri nealimentare
Fişă de apreciere a calităţii Produs...................... Nr. crt. 1
Examinări Ambalare şi marcare
Natura ambalajului Elementele de identificare
2
Caracteristici organoleptice
Aspect Miros Culoare
3
Caracteristici fizicochimice
Aspectul soluţiei de 1% detergent pH-ul Densitatea în grămadă în stare netasată Puterea de spumare
4
Concluzii
Constatări