Motoare Si Actionari Electrice. Cap1.doc

7

1. ELEMENTE GENERALE 1.1 Definiţii. Elemente constructive Maşina electrică este un sistem de circuite electrice plasate pe miezuri magnetice în general mobile relativ, cuplate între ele magnetic, electric sau atât magnetic cât şi electric. Maşina electrică transformă energia electrică în energie mecanică (regimul de motor) sau energia mecanică în energie electrică (regimul de generator). Este cunoscut faptul că orice maşină electrică poate funcţiona în ambele regimuri (principiul reversibilităţii stabilit de Lenz în 1834). Un caz limită de maşină electrică fară corpuri în mişcare este transformatorul electric, utilizat în principal pentru modificarea nivelului tensiunii la frecvenţă de regulă constantă. Principalele elemente constructive ale maşinilor electrice sunt: statorul care este partea fixă, iar rotorul cea mobilă (figura 1.1). În stator şi rotor sunt plasate înfăşurările sau bobinajele maşinii electrice executate din conductoare de cupru sau aluminiu plasate potrivit în crestături practicate pe periferia miezului feromagnetic. Trecerea curenţilor prin înfăşurările maşinii determină apariţia de câmpuri magnetice. Partea maşinii care produce câmpul magnetic principal reprezintă inductorul, iar cealaltă parte se numeşte indusul maşinii electrice. 1 2 3

4

5

6 Fig. 1.1. Elemente constructive de bază: 1 – stator; 2 – miez feromagnetic; 3 – înfăşurări;

8 ELEMENTE GENERALE-1 4 – arbore; 5 – rotor; 6 – întrefier δ.

Întrefierul unei maşini electrice este distanţa dintre stator şi rotor. Acesta se realizează de ordinul mm şi de valori mai mari la maşinile electrice de putere mare. Dacă întrefierul este constant de-a lungul circumferinţei rotorului, maşina electrică este cu poli plini sau poli înecaţi (figura 1.2,a), iar dacă întrefierul nu este constant, maşina electrică este cu poli aparenţi sau proieminenţi (figura 1.2,b). Stator

Întrefier

Rotor a) d

q

q` d` b) Fig. 1.2. Secţiune transversală printr-o maşină electrică: a) cu poli plini; b) cu poli aparenţi.

9

Axa care trece prin mijlocul polului se numeşte axa câmpului sau axa longitudinală (se notează cu d-d’). Axa transversală sau cea neutră este bisectoarea unghiului format de două axe longitudinale consecutive (notată cu q-q’). Distanţa dintre două axe longitudinale (sau transversale) masurată pe periferia indusului spre întrefier se numeşte pasul polar şi se notează cu τ. Notând cu 2p numărul total de poli ai maşinii electrice se poate scrie relaţia: 2 p  D (1.1) unde D este diametrul rotorului. Numărul de axe longitudinale sau transversale este egal cu numărul perechilor de poli – p. Pe distanţa unui pas polar, repartiţia câmpului magnetic (inducţia magnetică) are o variaţie sinusoidală (figura 1.3) de forma: x B  Bm sin  (1.2)  Tensiunea electromotoare indusă de câmpul magnetic într-un conductor de lungime l plasat în rotor care se roteşte cu turaţia n este: uec  Blv (1.3) Alegând originea timpului când conductorul trece prin axa q, avem x  vt  2Rnt şi conform relaţiei (1.1) rezultă x  2 pnt . Înlocuind în (1.3) obţinem uec  Blv sin 2pnt sau: uec  Blv sin pt (1.4) unde viteza unghiulară a rotorului este  = 2n. Luând pe uec de forma uec  U ecm sin t , cu  = 2f şi ţinând cont de (1.4), rezultă: f  pn (1.5) adică, frecvenţa tensiunii induse depinde de numărul perechilor de poli şi turaţia rotorului. axa neutră

Bm

conductor

v t=0

τ

x

Fig. 1.3. Repartiţia câmpului magnetic de-a lungul pasului polar.

10 ELEMENTE GENERALE-1

1.2 Principiul de funcţionare Maşinile electrice funcţionează pe baza legilor fenomenelor electromagnetice aplicate la circuite electrice şi magnetice cuplate, aflate în mişcare relativă. Cele mai dese legi folosite în teoria maşinilor electrice sunt: legea inducţiei electromagnetice şi legea circuitului magnetic. Legea inducţiei electromagnetice – tensiunea electromotoare indusă (t.e.m), u e, de-a lungul unei curbe închise  , care delimitează suprafaţa S, este egală şi de semn contrar cu derivata în raport cu timpul, a fluxului magnetic care trece prin suprafaţa S : d ue   dt (1.6) sau: ue   E  dl =   Bt  ds +  (v  B ) dl  S  (1.7) În această formă dezvoltată a legii inducţiei electromagnetice primul termen reprezintă t.e.m indusă prin mişcare, v fiind viteza relativă a câmpului magnetic în raport cu conturul  . Pentru motoarele electrice sensurile pozitive alese pentru curenţi şi tensiuni corespund circuitului receptor, iar la generatoare sensurile corespund pentru un circuit sursă (figura 1.4).

i

i

u

ue

Г

u

ue

Г

a) Motor

b) Generator

Fig. 1.4. Sensurile pozitive pentru motor şi generator.

Aplicând legea inducţiei electromagnetice pe curba se obţine:

 , pentru regimul de motor

11

di  ue (1.8) dt iar pentru regimul de generator rezultă: di u   Ri  L  u e (1.9) dt Legea circuitului magnetic – integrala de linie a intensităţii câmpului magnetic H de-a lungul unei curbe închise  (tensiunea magnetomotoare) este egală cu suma dintre intensitatea curentului electric de conducţie care străbate orice suprafaţă deschisă S limitată de curba  şi derivata în raport cu timpul a fluxului electric prin aceeaşi suprafaţă: u  Ri  L





H dl 



S

J ds 

d dt

 D ds S

(1.10) Termenul al doilea din relaţia (1.10) reprezintă curentul de deplasare, care se poate neglija în teoria maşinilor electrice, fiind mult mai mic ca valoare faţă de curentul de conducţie. Pentru un ansamblu de “N” circuite parcurse de curenţi i k, legea circuitului magnetic devine:





H de   k 1 N k ik   n

sau folosind reluctanţa magnetică Rm  n

N i k 1

k k

(1.11)



C

dl

s

se obţine:

 Rm

(1.12) unde  reprezintă solenaţia. De menţionat faptul că sensurile pozitive ale elementului de linie dl pe curba  şi de suprafaţă ds la suprafaţa S se asociază după regula burghiului drept, unul dintre ele alegându-se arbitrar. Interacţiunea dintre câmpul magnetic al unei maşini electrice şi curenţii electrici din conductoare determină forţe ( J  B ) a căror rezultantă produce un cuplu electromagnetic. În cazul mişcării de rotaţie, la maşinile electrice, relaţia ce exprimă cuplul electromagnetic este:

M  p(

Wm )i 

iλ

(1.13)

unde energia magnetică Wm este scrisă în funcţie de variabila θ – unghiul electric dintre uλ axa înfăşurării statorice şi rotorice (figura 1.5).

θ δ iλ ` uλ`

12 ELEMENTE GENERALE-1

Fig. 1.5. Reprezentarea schematică a înfăşurărilor statorice şi rotorice.

Considerăm cazul unei maşini electrice care are m înfăşurări statorice şi m’ înfăşurări rotorice, în acest caz, energia magnetică are expresia:

Wm 

1 m 1 m` i   i `  `    2 2  1  `1

(1.14)

unde   ,  ` fiind fluxurile fazelor λ şi λ`. În funcţie de sensul cuplului electromagnetic raportat la sensul de rotaţie al rotorului deosebim regimul de motor – sensurile sunt aceleaşi, regimul de generator – sensurile sunt contrare şi regimul de frână– sensurile sunt contrare, motorul primind putere mecanică la arbore şi putere electrică pe la borne, cele două puteri transformându-se în căldură.

1.3 Clasificarea maşinilor electrice După felul curentului de la bornele principale ale maşinii, prin care maşina realizează principalul schimb de putere electrică cu reţeaua electrică, deosebim: -maşini de curent continuu; -maşini de curent alternativ. În funcţie de felul mişcării armăturii mobile se deosebesc: -maşini electrice rotative, care transmit mişcarea de rotaţie; -maşini electrice liniare, care transmit mişcarea de translaţie. Din punct de vedere al formei câmpului magnetic, maşinile se clasifică în două tipuri fundamentale: -cu câmpuri magnetice fixe (maşina de curent continuu, maşina de curent alternativ cu colector); -cu câmpuri magnetice învârtitoare (maşina asincronă, maşina sincronă).

13

În exploatare se deosebesc următoarele tipuri de maşini electrice: -Transformatorul electric (TE) este un caz de maşină electrică fară componente în mişcare cu ajutorul căruia se modifică tensiunea şi curentul la frecvenţă constantă; -Maşina asincronă (MA) este alimentată cu o tensiune alternativă, având un câmp magnetic învârtitor, cu turaţia rotorului în funcţie de sarcină; -Maşina sincronă (MS) este o maşină electrică cu indusul conectat la reţeaua de alimentare, iar inductorul este alimentat la o sursă de curent continuu.Turaţia rotorului urmăreşte fidel viteza câmpului magnetic al indusului, de unde denumirea de maşină sincronă; -Maşina de curent continuu (Mcc) este o maşină electrică alimentată cu tensiune continuă. Pe rotorul maşinii este dispus un comutator mecanic alcătuit din perii şi colector cu ajutorul căruia se transformă tensiunea alternativă din rotor în tensiune continuă; -Maşina de curent alternativ cu colector (Mcac) are statorul cu o înfăşurare monofazată (câmpul magnetic fix) sau trifazată (câmpul magnetic învârtitor), şi în rotor având o construcţie asemănătoare cu indusul maşinii de curent continuu cu colector; -Maşini electrice speciale au construcţia diferită de maşinile electrice prezentate anterior (ex.: ME cu istereză, servomotoare, ME pas cu pas, selsine, tahogeneratoare, maşini electrice statice etc).

1.4 Câmpuri magnetice în maşinile electrice În general câmpurile magnetice în maşinile electrice se obţin prin intermediul înfăşurărilor parcurse de curenţi de conducţie. Câmpul magnetic produs de înfăşurarea inductorului se numeşte câmp de excitaţie sau câmp principal, iar câmpul magnetic produs de înfăşurarea indusului se numeşte câmp de reacţie. Dacă curentul electric care produce câmpul este continuu, atunci şi câmpul magnetic produs este constant în timp. Un curent electric variabil în timp produce un câmp magnetic alternativ. Cu ajutorul unei înfăşurări alimentată cu tensiune continuă şi plasată în rotor, care se roteşte, se obţine un câmp magnetic învârtitor pe cale mecanică (generatorul sincron). Câmpul magnetic învârtitor obţinut pe cale electrică se realizează cu ajutorul unei înfăşurări polifazate (trifazate) parcursă de un sistem simetric de curenţi alternativi. Acest câmp se roteşte cu turaţia n 

f în raport cu înfăşurarea. p

Matematic se poate demonstra obţinerea unui câmp magnetic învârtitor cu ajutorul unei înfăşurări trifazate parcursă de un sistem simetric trifazat de curenţi alternativi. În aceste condiţii, câmpul magnetic produs are o repartiţie în timp determinată de curentul de conducţie şi o repartiţie în spaţiu determinată de plasarea fazelor, în felul urmator: x B1  Bm sin t sin   fazaI 

14 ELEMENTE GENERALE-1 2   x 2   B1  Bm sin t   sin     fazaII 3   3   2   x 2   B1  Bm sin  t  2  sin    2   fazaIII (1.15) 3   3   Câmpul rezultant se obţine prin însumare: 3 x B x x 4 B  B1  B2  B3  Bm cos(t   )  m [cos(t   )  cos(t    ) 2  2   3 x 4  cos(t    2 )  3 (1.16) sau: 3 x B  Bm sin(t   ) 2  (1.17) unde s-a ţinut cont că, suma mărimilor unui sistem trifazat simetric este nulă. 3 Bm şi viteză Expresia (1.17) reprezintă o undă învârtitoare de amplitudine 2 dx v  2f , constante. dt

1.5 Înfăşurările maşinilor electrice Înfăşurarea unei maşini electrice este construită din spire, grupate în bobine, aşezate în crestături. Crestăturile sunt repartizate uniform pe periferia inductorului sau indusului şi ca urmare tensiunile electromotoare induse (t.e.m) în conductoarele din crestături vor fi defazate între ele cu unghiul electric  de valoare: 2p   (1.18) NC Forma acestor crestături este prezentată în figura 1.6: figura 1.6,a reprezintă o crestătură deschisă; figura 1.6,b reprezintă o crestătură semideschisă; figura 1.6,c reprezintă o crestătură semiînchisă; figura 1.6,d reprezintă o crestătură închisă şi figura 1.6,e reprezintă o crestătură cu dublă colivie pentru înfăşurarea rotorică.

15

a)

b)

c)

d)

e)

Fig. 1.6 Diferite forme de crestături.

Fiecărei crestături îi corespunde un fazor, iar pentru N C crestături fazorii t.e.m induse formează steaua t.e.m. În figura 1.7 este prezentată steaua t.e.m pentru o maşină electrică cu N C  12 şi p  2 . 1,7

α=60°

12,6

2,8

Fig.1.7. Steaua t.e.m. 11,5

3,9 4,10

Steaua t.e.m se foloseşte pentru construirea înfăşurărilor de curent continuu şi de curent alternativ.

1.5.1 Înfăşurarea de curent continuu

16 ELEMENTE GENERALE-1 Înfăşurările de curent continuu sunt de două tipuri: înfăşurări buclate ( y  y1  y 2 ); şi înfăşurări ondulate ( y  y1  y 2 ). Distanţa y1 poartă denumirea de pasul de dus , y - pasul înfăşurării, iar y2 este pasul de întors. În figura 1.8 sunt reprezentate două bobine, fiecare alcătuită dintr-o singură spiră şi înseriate prin intermediul barelor de colector.

y

y2 pol

latură de dus

latură de întors

y1

lamelă 1

2

3

a)

y2

y1

y

b) Fig. 1.8. Tipuri de înfăşurări: a) buclată; b) ondulată.

Pentru înfăşurarea buclată (figura 1.8,a) se conectează consecutiv bobine sub aceeaşi pereche de poli, pentru înfăşurarea ondulată (figura 1.8, b) se conectează consecutiv bobine sub perechi de poli consecutivi.

17

Bobina pentru care y1   se numeşte bobină cu pas diametral, iar dacă y1   se numeşte bobină cu pas scurtat. Dacă bobinele au aceeaşi deschidere - înfăşurare cu bobine egale, iar dacă bobinele au deschidere diferită – înfăşurare în trepte. În figura 1.9 este reprezentată schema unei înfăşurări buclate simple (y = 1) pentru NC = 12, p = 2 şi numărul lamelelor de colector k = 12, având deschiderea 12  3 crestături. bobinelor y1    4

Fig.1.9.Schema înfăşurării buclate pentru NC = 12, k = 12, p = 2, y = 1, y1 = 3 .

Însumarea consecutivă a fazelor t.e.m din steaua prezentată în figura 1.7 formează o figură poligonală numită poligonul t.e.m (figura1.10). 2,8 P1, P3

3,9 1,7

Fig. 1.10. Poligonul t.e.m. 4,10

6,12 5,11

P2, P4

Pentru obţinerea t.e.m maxime este necesară plasarea periilor pe axa diametrală, în caz contrar performanţele maşinii sunt înrăutăţite. Partea de înfăşurare cuprinsă între două perii consecutive formează o cale de înfăşurare. Înfăşurarea de curent continuu se caracterizează printr-un număr par de căi de înfăşurare –2a. 1.5.2 Înfăşurarea de curent alternativ

18 ELEMENTE GENERALE-1 În cazul acesta, se deosebesc la maşinile electrice obişnuite, înfăşurări trifazate şi monofazate. Înfăşurările trifazate sunt cele mai des folosite, deoarece cu ajutorul lor se obţine câmpul magnetic învârtitor pe cale electrică. Se execută în două variante: într-un singur strat (în crestătură se plasează o latură de bobină) şi în două straturi (în crestătură sunt plasate două laturi de bobină). Steaua t.e.m se construieşte la fel ca şi la înfăşurările de curent continuu. Gruparea razelor pe fază se face în vederea obţinerii tensiunii maxime şi a unei înfăşurări simetrice. În acest context, numărul de crestături pe pol şi fază q trebuie să fie egal pentru toate fazele maşinii. Numărul total de crestături NC, la o maşină cu p perechi de poli verifică relaţia: N C  2 pqm (1.19) În figura 1.11 se prezintă steaua t.e.m şi schema înfăşurării întru-n strat, în două 24  2. etaje, pentru NC= 24 p=2 şi m=3. În cazul acesta avem: q  223

a)

b)

Fig. 1.11. Înfăşurare de curent alternativ : a) steaua t.e.m pentru NC= 24 p=2 şi m=3; b) schema înfăşurării întru-n strat, în două etaje, pentru NC= 24 p=2 şi m=3.

Pentru înfăşurările rotorice la maşinile asincrone şi sincrone se folosesc înfăşurări în colivie. O astfel de înfăşurare este constituită din N C bare echidistante plasate în crestăturile indusului şi sunt scurtcircuitate la capete prin două inele. În figura 1.12,a este prezentată o înfăşurare în colivie cu N C2 bare având curenţii 2p din bară I b defazaţi cu unghiul   şi curenţii I i din sectoarele de inel NC 2 cuprinse între două bare alăturate. Ib1

Ii1 Ii2

Ib1 Ib2

α Ii1

Ii2

19

a)

b) Fig. 1.12. Înfăşurare în colivie

Curentul barei 1 este legat de curenţii elementelor de inel adiacent prin relaţia I i1  I b1  I i 2 şi potrivit figurii 1.12,b avem relaţia:  I b  2 I i sin (1.20) 2 În analiza proceselor din maşină, înfăşurarea în colivie se consideră echivalentă cu o înfăşurare NC fazată în conexiunea stea, curenţii fazelor fiind curenţii barelor.

1.6 Tensiunile induse în înfăşurările maşinilor electrice În cazul unei înfăşurări de curent continuu, pentru o spiră plasată în crestătura indusului, care se deplasează cu viteza v  2 pn în câmpul magnetic având o valoare  1 medie a inducţiei  Bdx , se induce în spiră o t.e.m determinată de relaţia:



0



U es  2li v

1 Bdx  4 pn  0

(1.21) 

în care li este lungimea indusului şi   li  Bdx reprezintă fluxul magnetic polar. 0

Dacă înfăşurarea are N spire, atunci numărul de spire pentru o cale de înfăşurare N este , iar tensiunea indusă într-o înfăşurare de curent continuu are expresia: 2a Ue  sau:

N p U es  2 Nn . 2a a

U e  K e n

(1.22) (1.23)

20 ELEMENTE GENERALE-1 p unde K e  2 N este o constantă pentru o maşină dată. a Pentru înfăşurarea de curent alternativ formată din N spire, se aplică legea d  N cos t (  N sin t ) sau inducţiei electromagnetice: U e   dt U e  U em cos t şi deci valoarea efectivă a tensiunii induse este:

Ue 

U em   2 fN . 2

cu fluxul polar determinat de relaţia:  x 2   li  B sin dx  Bli 0





(1.24)

(1.25)

Cum spirele sunt repartizate uniform pe întreaga periferie a inductorului sau a indusului, este necesar ca ca t.e.m să se exprime cu ajutorul factorului de înfăşurare k b, în felul următor: U e   2 fNkb  (1.26) unde: kb  k y k c k q ; y k y  sin - factor de scurtare;  2

kC 

c  2 - factor de înclinare; c  2

sin

c–fiind înclinarea crestăturii faţă de generatoare;

 2 - factor de zonă. kq   q sin 2 sin q

Pentru înfăşurarea într-un singur strat, numărul de spire pe fază este N  2 pqsb , iar pentru înfăşurarea în două straturi N  2 pqsb , unde sb reprezintă numărul de spire pe bobină.

1.7 Inductivităţile maşinilor electrice Inductivitatea unei bobine formată din N spire este determinată de relaţia: N L , unde Ф reprezintă fluxul fascicular produs de curentul i. i

21

Câmpul magnetic în maşinile electrice este format din două componente, câmpul magnetic util şi câmpul magnetic de dispersie. Câmpul magnetic util înlăţuie toate înfăşurările maşinii şi stă la baza transferării puterii electromagnetice. Acest câmp determină inductivitatea principală, care pentru o înfăşurare monofazată are expresia:

Lhf  Nk b

u i

(1.27)

unde fluxul util Фu este determinat de relaţia (1.25). Din legea circuitului magnetic, tensiunea magnetomotoare a întregii maşini este dată de relaţia : U H   H dl   

(1.28) unde curba Г străbate întrefirul maşinii de 2p ori. Cum întreaga energie magnetică se consideră în întrefierul maşinii(  Fe   ), se poate scrie că :   2 pH '' (1.29) de unde rezultă inducţia magnetică în întrefier:

B

0  2 p ' '

(1.30)

cu considerarea întrefierului total de calcul δ`` şi a solenaţiei  

4 2



Nkb I

[D1.p.77]. Din relaţiile (1.25), (1.27)şi (1.30) rezultă inductivitatea principală sub forma:

Lhf 

4 0  Nkb  2 li '' 2  p

(1.31)

Inductivitatea principală a unei maşini electrice m-fazate simetrice în regim sinusoidal simetric este:

Lh 

m 2 2 l Lhf  20 m Nkb  i '' 2  p

(1.32)

Câmpul magnetic de dispersie înlăţuie numai spirele bobinei parcurse de curentul i şi nu contribuie la transferul de putere electromagnetică dintre stator şi rotor. Câmpul magnetic de dispersie la o maşină electrică are trei componente: 1. Câmpul magnetic de dispersie din crestătură -Фσc (figura 1.13,a); 2. Câmpul magnetic de dispersie al capetelor de bobină-Фσcb (figura1.13,b); 3. Câmpul magnetic de dispersie din capetele de dinţi -Фσcd (figura 1.13,a);

Г

b1 Ф

σc

x h1 Фσcd b2 b3 b4

h2 h3 h4

22 ELEMENTE GENERALE-1

a)

Фσcb

b) Fig.1.13. Câmpul magnetic de dispersie la o maşină electrică.

Inductivitatea de dispersie din crestătură L σc se calculează pornind de la energia magnetică a câmpului de dispersie din crestătură :

Wc

1  0 2

h1  h2  h3 h1  h2  h3  h4 h1  h2  h1 2  1 2 2 2 H dV   l b H dx  H dx  H dx  H dx   0 i 1 1 2 3 4      2 h1 h1  h2 h1  h2  h3  0 

h1  h2  h3  h4 2 k 0

(1.33) Aplicând legea circiutului magnetic pentru curba Г (figura 1.13,a) şi cosiderând nulă intensitatea câmpului magnetic în miezul feromagnetc (  Fe   ), se obţine: s i H1  b x h1b1 (1.34) Analog, se obţine: s i H2  b b2 (1.35)

23

H3 

sb i b2  b4 x cu b3  b2  b3 h3

(1.36)

H4 

sb i b4

(1.37) Din relaţia (1.33), după calcule se obţine: 1 2 Wc   0li  sb i  c 2 (1.38) unde permeanţa de calcul a crestăturii este:

c 

h1 h2 h3 b h   ln 2  4 3b1 b2 b2  b4 b4 b4

(1.39) Pentru o fază având

NC  2 pq crestături, rezultă energia magnetică totală: m

Wcf  2 pqWc   0

N2 li ci 2 pq

(1.40) Energia magnetică scrisă în funcţie de inductivitatea de dispersie din crestătură este: Wcf 

1 Lci 2 2

(1.41) Din echivalenţa energiilor magnetice rezultă expresia inductivităţii de dispersie din crestătură sub forma: Lc  2 0

N2 li c pq

(1.42) În mod analog [D1.p.107,108] se calculează inductivitatea de dispersie a capetele de dinţi şi de bobină, obţinându-se permeanţele de calcul: 5 cd  5b4  4 (1.43)  cb  0,47  0,3 lcb (1.44) unde lcb reprezintă lungimea capetelor de bobină. Inductivitatea de dispersie din capetele de dinţi este:

24 ELEMENTE GENERALE-1 Lcd  2 0

N2 li cd pq

(1.45) iar inductivitatea de dispersie al capetelor frontale de bobină se calculează cu relaţia: Lcb  2  0

N2 lcb cb p

(1.46) deoarece câmpul de dispersie înlănţuie qsb spire. Prin urmare, inductivitatea totală de dispersie a unei înfăşurări este suma acestora: L  Lc  Lcd  Lcb (1.47) cu ajutorul căreia se calculează reactanţa de dispersie: X  L (1.48) Câmpul de dispersie al capetelor de dinţi Фσcd se mai numeşte şi dispersia întrefierului, sau dispersia corespuzătoare armonicilor superioare. Inductivitatea proprie a unei înfăşurări este formată din suma dintre inductivitatea principală şi inductivitatea de dispersie , adică L  Lh  L . Trebuie subliniat că la maşinile electrice puternic solicitate magnetic, la curenţi ai înfăşurărilor de (1,5÷2) ori curentul nominal, inductivitatea de dispersie se reduce cu (10÷15)%, iar la curenţi de scurtcirciut (la tensiune nominală) cu (20÷30)%.