Moneda Studiu.docx

Cuprins I. Apariția și definirea creditului ............................................................................2 II. Elementele și trăsăturile creditului........................................................................3 III. Formele şi varietatea creditului……………………………………………….8 IV. Condițiile creditului.............................................................................................17

1

I.

Apariția si definirea creditului

Ca si moneda, creditul este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb. Schimbul in natura (trocul), a fost printre primele operatiuni cu caracter economic savarsite de indivizi care au trecut de la o viata izolata la forma de viata sociala. Ca o consecinta imediata a lui, a aparut creditul, care este tot un schimb, particularitatea lui este ca intre momentele schimbului se interpune factorul timp. Deci, creditul a existat si in economiile premonetare (fara moneda) dar in prezent, relatiile de credit nu pot fi privite izolat de moneda. Indiferent de modul cum a aparut si a evoluat activitatea economica a omenirii, creditul a aparut inaintea oricarui sistem si instrument de schimb. Etimologic, creditul isi are originea in cuvantul latin ”creditum- credere” care inseamna ”a crede”,”a avea incredere”. Aceasta origine pune in evidenta un element psihologic indispensabil operatiunii de imprumut si anume increderea. Creditul a reprezentat obiectul unor cercetari ample in literatura de specialitate, constatandu-se o diversitate de opinii. Astfel, pentru definirea creditului este necesar sa prezentam trei opinii care s-au distins cu privire la acest termen: ● creditul ca incredere; ● creditul ca forma a relatiilor de redistribuire; ● creditul ca expresie a relatiilor de schimb. Creditul ca incredere este o optiune care pune la baza relatiilor de credit, ideea de incredere, de aici decurgand caracterul subiectiv al acestora. In practica, increderea se manifesta in relatiile dintre debitor si creditor, in sensul ca debitorul trebuie sa prezinte o anumita bonitate pentru a se bucura de incredere din partea creditorului. Creditul ca forma a relatiilor de redistribuire este o abordare care isi are originea in continutul specific economic al creditului si anume transferul unei parti din produsul social de la unii participanti la circuitul economic catre altii. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de redistribuire a veniturilor (impozite, taxe), care au caracter definitiv, creditul este o forma particulara a acestor relatii, prin transferul temporar din economie. Creditul ca expresie a relatiilor de schimb constituie un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o anumita suma de bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare. Prin luarea in considerare si corelarea acestor trei abordari obtinem definirea completa a creditului. Astfel, creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si

2

se creeaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice. In literatura de specialitate gasim mai multe definitii ale creditului care in esenta au acelasi continut: schimbul unei valori monetare actuale contra uneia viitoare. Astfel, profesorul W. Sombrat ofera o definitie sintetica, afirmand: ”creditul este puterea de cumparare fara a detine numerar”; profesorul C. Gide defineste creditul ca fiind ”schimbul unei bogatii prezente contra unei bogatii viitoare”; in timp ce profesorul A. Page spune ca reprezinta credit ”schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”. La randul sau, V. Stanescu afirma: ”este vorba de o operatiune de credit sau ne gasim in fata unui fapt economic numit credit, ori de cate ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic catre altul, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai tarziu, la un termen fixat, suma primita plus o suma de bani care se cheama interes sau dobanda”.

II.

Elementele si trasăturile creditului

Creditul este o relatie baneasca care se stabileste intre o persoana fizica sau juridica, denumita creditor, care acorda un imprumut mai multor persoane fizice sau juridice denumite debitori, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui cost numit dobanda. Pentru a evidentia caracteristicile si functiile creditului trebuie sa prezentam elementele incluse in relatiile de credit si anume: ● participantii la raportul de credit; ● promisiunea de rambursare; ● scadenta; ● pretul creditului (dobanda). 1. Participantii la raportul de credit, debitorul (cel care se imprumuta) si creditorul (cel care imprumuta) sunt denumiti in literatura de specialitate, ”subiecte ale raportului de credit ”. De regula intro operatie de credit, un agent economic se poate situa numai intr-una din cele doua ipostaze. Analizand subiectii raportului de credit constatam o mare diversitate in ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele specifice angajarii in raportul de credit si durata angajarii sale. Daca luam drept criteriu natura participantilor la relatia de credit, distingem trei mari categorii de agenti economici care actioneaza in cadrul sistemului financiar: populatia, intreprinderile si statul. Daca avem in vedere modul cum se plaseaza participantii la o relatie de credit, agentii economici se vor polariza numai in doua categorii de subiecti: ● subiecti care vor sa economiseasca, adica sa-si amane consumul sub inclinatia psihologica a ”fricii de riscurile investitiei”; ● subiecti care doresc temporar sa se imprumute deoarece veniturile lor s-au diminuat temporar, sau pentru ca un imprumut le-ar permite sa obtina resursele necesare pentru o productie mai mare.

3

Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate, de debitor si creditor, remarcanduse in principal prin rolul important pe care il are in asigurarea resurselor de creditare deoarece are sume disponibile care depaseste cu mult datoriile sale. Agentii economici ocupa un loc important in randul creditorilor in situatia in care obtin rezultate financiare pozitive pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata monetara sau de capital. Astfel, disponibilitatile banesti ale intreprinderilor se constituie in resurse de creditare, de finantare a activitatii agentilor economici care au nevoie de fonduri, fie direct, fie prin intermediul bancilor si a altor institutii financiare. Aceste resurse de creditare ale intreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilitati in depozite la termen; portofolii de titluri detinute ca participanti la capitalul social al altor societati comerciale; titluri emise de stat subscrise de acestea. In mod curent, agentii economici se situeaza pe pozitia de debitor prin apelarea la credite pentru desfasurarea activitatii curente, pentru realizarea de investitii etc. Statul apare in cadrul procesului de creditare in calitate de creditor doar in situatia inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor sume indreptate catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii. Cel mai adesea, statul apare in calitate de debitor in toate economiile contemporane, ca urmare a inregistrarii de deficite bugetare. 2. Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a restitui la scadenta valoarea capitalului imprumutat si de a plati dobanda, ca pret al creditului. Ea presupune risc si necesita prin urmare angajarea unei garantii. Principalele riscuri care apar in relatiile de credit sunt: ● Riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amanarii platii de catre debitor, sau a incapacitatii de plata a acestuia datorata conjuncturii economice, dificultatilor sectoriale sau deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea si eliminarea acestui risc, este necesar sa se adopte la nivelul creditorului masurile necesare, printr-o analiza laborioasa a celui care solicita credite, sub diverse aspecte: -

originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;

-

organizarea administrativa si tehnica;

-

relatiile intreprinzatorului cu clientii si furnizorii;

-

gradul de indatorare

-

motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa imediata;

-

perspectivele gestiunii intreprinzatorului;

-

situatia financiara;

-

criteriile de repartizare a profitului, etc.

4

● Riscul de imobilizare apare la nivelul bancii sau la detinatorul de depozite care nu este in masura sa satisfaca cererile de plata ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni defectuoase a portofoliului de credite. Atat riscul de nerambursare cat si riscul de imobilizare apartin grupei riscurilor bancare financiare, cele a caror producere afecteaza operatiunile active si pasive ale bancilor comerciale, cu reflectare in bilantul bancar, de la data aparitiei pana in momentul eliminarii acestora prin utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate amplitudinii si duratei de manifestare a fiecarui risc. Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie sa solicite garantii, debitorului, astfel, in functie de natura obiectului garantiei distingem: garantie personala si garantie reala. Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la scadenta in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata. Garantia reala are la baza valori materiale prin a caror valorificare pot fi obtinute sumele necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca, retinerea si privilegiul. Dreptul de retinere da creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal atata timp cat nu a fost achitat integral, chiar daca este proprietatea debitorului. Bunul corporal retinut de creditor trebuie sa aiba legatura cu creanta iar creanta sa fie certa si exigibila. Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garantie a creditului. Gajul poate fi cu sau fara deposedare. Daca are loc fara deposedare, creditorul va primi un titlu de recunoastere a gajului (de exemplu gajarea fondurilor de comert). Titularul gajului are mai multe drepturi: de preferinta (adica de a fi platit inaintea altora in cazul vanzarii bunului care reprezinta garantia); de retinere (pastrare a obiectului gajului) si de vanzare (ca urmare a hotararii in justitie a bunului gajat). O forma distincta de garantie reala o reprezinta ipoteca, respectiv actul prin care debitorul acorda creditorului, dreptul asupra unui imobil, fara deposedare. Ca drepturi, ipoteca confera dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Privilegiul reprezinta dreptul pe care il dobandesc prin lege unii creditori de a avea prioritate in ceea ce priveste plata, atunci cand dispune de o garantie asupra unei parti sau a intregului patrimoniu al debitorului. Cea mai potrivita forma de garantare a creditelor o constituie garantia financiara, prin asigurarea in viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea creditului si plata dobanzii. In acest sens se recurge la garantarea creditului cu elemente patrimoniale ale debitorului si anume active fixe si circulante. In practica se mai utilizeaza garantarea creditelor pe seama portofoliului de efecte comerciale detinute de agentul economic care solicita credite. 3. Scadenta se stabileste in contractul de credit si difera in functie de particularitatile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarului de credite. Cunoaste o mare varietate, de la 24 de ore ( in cazul pietei interbancare), pana la durate medii si lungi (20; 30 de ani), in cazul 5

imprumuturilor obligatare. Creditele pe termen scurt, cum sunt cele de consum se caracterizeaza prin rambursare integrala la scadenta. In schimb, creditele pe termen mediu si lung presupun de regula rambursarea esalonata, adica pe parcurs la termenele stabilite (lunare, trimestriale etc.), odata cu plata dobanzii se ramburseaza o parte din principal (suma imprumutata). Prin contractul de credit se poate stabili ca rambursarea imprumutului sa se faca cu perioada de gratie, termenul de gratie reprezentand perioada intre momentul angajarii creditului si inceperea rambursarii lui. In aceasta perioada se plateste numai dobanda. 4. Dobanda reprezinta pretul capitalului utilizat sau ”chiria” pe care o plateste debitorul pentru folosirea capitalului imprumutat. La modul general, nivelul dobanzii se coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzator. Marimea dobanzii depinde de capitalul avansat, perioada de timp cat a fost folosit acest capital si de nivelul ratei dobanzii. Rata dobanzii este pretul la care poate fi obtinut imprumutul acceptat de solicitant. D = C*r*t/360 unde: D = marimea absoluta a dobanzii calculata ca dobanda simpla; C = soldul capitalului (principalului); r = rata anuala a dobanzii exprimata sub forma de coeficient; t = perioada de acordare a imprumutului exprimata in zile. Dobanda compusa are in vedere faptul ca dobanda este mentinuta ca investitie pana la scadenta finala, adica incepand cu al doilea termen de scadenta, dobanda se calculeaza atat asupra principalului, cat si asupra dobanzii acumulate pana in momentul respectiv. Cn = Co*(1+r)t unde: Cn = suma ce se obtine dupa n perioade de capitalizare a principalului (Co) si a dobanzii; (1+r)t = factor de compunere; n = numarul de perioade; Co = capitalul avansat initial (principalul). Cererea de capital variaza invers proportional cu nivelul ratei dobanzii. Astfel, un nivel redus al ratei dobanzii antreneaza o cerere ridicata de credite, ceea ce determina efecte favorabile asupra productiei si economiei. In schimb, o rata a dobanzii ridicate, implica un cost mare al creditelor, ceea ce conduce la diminuarea cererii de credite. Daca luam in considerare rata inflatiei in comparatie cu rata dobanzii utilizata in contractul de credit, constatam ca in perioadele cu inflatie ridicata, creditul reprezinta pentru debitori o modalitate perfecta de finantare.

6

Aprecierile referitoare la nivelul dobanzii sunt valabile atata timp cat stabilitatea monetara asigura la scadenta, recuperarea integrala a valorii avansate, respectiv o putere de cumparare echivalenta momentului acordarii imprumutului. Apare riscul eroziunii capitalului ce se refera la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate inregistra prin faptul ca, valoarea reala (la momentul de referinta) a ratelor de rambursare a imprumutului, sa nu poata acoperii integral capitalul imprumutat, evaluat in aceiasi termeni. Astfel, in conditii de inflatie, rata dobanzii implica: - dobanda nominala; - dobanda reala, ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului. Conform ecuatiei lui Fisher, dobanda reala este direct proportionala cu dobanda nominala si invers proportionala cu gradul de depreciere monetara.

Dobanda trebuie sa contina stimulente economice, fara de care sistemul de finantare a reproductiei nu poate functiona si nu-si poate indeplini functiile. Din acest punct de vedere, principala functie a dobanzii in conditiile actuale din tara noastra, consta in stimularea ofertei de capitaluri precum si stimularea economica a alocarii si utilizarii rationale a resurselor financiare respective. Actualmente, in Romania nivelul ratei dobanzii continua sa fie stabilit in mare parte prin decizii administrative si nu prin jocul cererii si ofertei. Pentru creditor, dobanda reprezinta o compensatie speculativa pentru renuntarea la folosirea de catre el insusi a fondurilor imprumutate, insa nivelul dobanzii percepute nu constituie inca factorul hotarator care sa-l determine sa-si redimensioneze volumul creditelor acordate. Pentru debitor, dobanda platita constituie un stimulent pentru cresterea eficientei utilizarii fondurilor proprii si imprumutate, dar nu este inca un criteriu esential in deciziile de a apela sau nu la imprumuturi. Analizand ambele aspecte, constatam ca dobanda este un stimulent economic, dar functiile reglatoare se manifesta cu o intensitate redusa. In concluzie, rata dobanzii este si in tara noastra o variabila esentiala a legaturilor functionale care exista in domeniul formarii acumularilor de capital si investitiilor, precum si al cererii si ofertei de mijloace financiare dar nu are acelasi rol reglator ca in economia de piata. Acum ca am vazut care sunt elementele si trasaturile creditului, ne vom indrepta atentia catre conditiile care sunt necesare pentru desfasurarea normala a procesului de creditare.

Formele şi varietatea creditului Creditul poate fi structurat după mai multe criterii, ceea ce permite o mai bună cunoaştere şi analiză a lui. Diversitatea formelor sub care se manifestă creditul în economie a impus utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare, precum: 

natura economică şi participanţii; 7



destinaţia dată creditului;



natura garanţiilor ce servesc ca acoperire;



termenul la care trebuie rambursat;



fermitatea scadenţei;



modul de stingere a obligaţiilor de plată.

Deşi fiecare criteriu de grupare a creditului îşi are însemnătatea sa, dintre acestea se detaşează structurarea creditului după natura lui economică şi participanţi.

Creditul comercial este cea mai reprezentativă formă a creditului în economia de piaţă şi constă în acordul reciproc de amânare a plăţii de către agenţii economici datorită vânzării mărfurilor. El apare din faptul că unii agenţi economici dispun de mărfuri fabricate şi pregătite pentru vânzare, în timp ce alţi agenţi economici au nevoie de aceste mărfuri, dar nu dispun, o perioadă de timp, de mijloacele băneşti pentru cumpărare. În felul acesta, creditul comercial favorizează desfacerea producţiei respective înainte ca agentul economic cumpărător să dispună de cantitatea de bani necesară şi accelerează circuitul şi rotaţia capitalului ocupat în sfera producţiei şi circulaţiei. În economia contemporană, creditul comercial este o formă predilectă prin care furnizorul finanţează activitatea cumpărătorului, acoperind o parte semnificativă a resurselor financiare ale întreprinderilor: 10-15% în SUA; 20-22% în Franţa; 30-35% în Japonia. Creditele comerciale se caracterizează prin următoarele: ♦reprezintă creditul pe care şi-l acordă agenţii economici la vânzarea mărfii sub forma amânării plăţilor; ♦avantajul acestei forme de credit constă în faptul că întreprinzătorii îşi pot desface producţia fară să aştepte momentul în care cumpăratorii vor deţine bani. Se apreciază, astfel, că se accelerează circuitul capitalului real; ♦creditul comercial prezintă unele limite, în sensul că orice întreprinzător va putea vinde marfa pe credit în masura în care acesta deţine rezerve de capital care să îi permită continuarea activităţii; 8

♦o limită a creditului comercial derivă din destinaţia mărfurilor vândute prin acest tip de credit, respectiv, cei doi participanţi la raportul de credit trebuie să aparţină aceluiaşi sector de activitate. Cu toate avantajele pe care le presupune, creditul comercial are totuşi o serie de îngrădiri:  în primul rând, el este limitat de mărimea capitalului disponibil al producătorului. Orice întreprinzător va putea vinde mărfuri pe credit numai în măsura în care dispune de suficiente rezerve de capital care să-i permită continuarea activităţii de exploataţie;  în al doilea rând, proporţiile creditului comercial depind de regularitatea încasării contravalorii mărfurilor vândute anterior pe credit. Dacă nu încasează la timp contravaloarea mărfurilor livrate, producătorul va trebui să restrângă vânzarea cu plata ulterioară. Creditul bancar exprimă relaţiile economice dintre creditor şi debitor şi se oferă contra plată cu condiţia să fie asigurat, rambursat la termen, utilizat în scopuri bine determinate. La baza formării creditului bancar se află disponibilităţile devenite temporar libere în urma rotaţiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice. Astfel, disponibilităţile băneşti mobilizate din anumite ramuri ale economiei pot fi dirijate către întreprinzători, indiferent de sfera lor de activitate. Creditul bancar – ca formă de suplinire şi completare a celui comercial, se delimitează de acesta acoperind o arie mai extinsă, fiind mai elastic şi mai eficient. La baza formării creditului bancar se află disponibilităţile devenite temporar libere în urma rotaţiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice. Participanţii la angajarea creditului bancar sunt, pe de o parte, băncile, care apar în calitate de creditori, iar, pe de altă parte, diferite persoane fizice/juridice care solicită credit, în calitate de debitori. Prin creditul de consum se subînţelege creditul acordat pentru a fi folosit nu în scopuri productive, ci în scopuri de consum. Acest credit contribuie, pe de o parte, la realizarea stocurilor de producţie, creând, în aşa mod, condiţiile necesare pentru continuarea ciclurilor de rotaţie a capitalurilor agenţilor economici (una din cauzele de ieşire din criza de supraproducere), iar pe de altă parte, acest credit creează condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii persoanelor particulare. Sursa de rambursare a creditelor de consum este una din veniturile activităţii de bază a împrumutului. Creditele de consum reprezintă un credit pe termen mijlociu sau scurt, acordat persoanelor individuale şi destinat acoperirii costului bunurilor şi serviciilor de care acestea benefeciază, prin reţeaua de comercializare şi servicii. În acest caz, relaţia de credit se caracterizează prin obiectul creditului: finanţarea cumpărării de mărfuri şi servicii de către populaţie. Obiectul creditului poate fi reprezentat de cele mai diverse bunuri şi servicii, cu modificări substanţiale în timp şi diferenţe mari de la o ţară la alta, în funcţie de legislaţie şi amploarea sferei de consum. Cea mai populară formă de credit de consum eşalonat o reprezintă creditele de revolving (succesiv) acordate prin intermediul cărţilor de credit eliberate de către bănci clienţilor solvabili. 9

Pe plan general, aşa cum experienţa a evidenţiat, creditul de consum a contribuit direct la creşterea nivelului de trai al populaţiei, stimulând, în acelaşi timp, producţia de bunuri de consum de nivel tehnic şi oportunitate ridicată. Creditul ipotecar este destinat activităţii imobiliare, este creditul garantat cu proprietatea imobiliară şi are ca principal obiectiv susţinerea dezvoltării acestei proprietăţi. Această formă a creditului este puternic dezvoltată în ţările în care pământul este obiect de vânzare-cumpărare. Asigurarea creditului prin imobil este considerată una din cele mai bune forme de asigurare a creditelor. În cadrul sistemelor bancare ale diferitelor ţări există bănci comerciale specializate în domeniul creditului ipotecar. Funcţionarea acestor bănci se bazează pe legislaţia specială, care asigură posibilitatea realizării drepturilor de proprietate gajată. Creditul ipotecar priveşte activităţile imobiliare şi reprezintă una dintre cele mai importante forme de credit în cadrul unei economii care cultivă, dezvoltă, sprijină şi susţine proprietatea individuală. Creditul ipotecar se bazează pe un acord realizat între împrumutant şi împrumutat, în care sunt prevăzute următoarele:  proprietatea folosită drept garanţie;  dacă aceasta mai este grevată de alte ipoteci;  condiţiile şi scadenţele de rambursare;  penalităţile pentru nerespectarea scadenţelor de rambursare;  circumstanţele în care, prin nerespectarea condiţiilor de împrumut, debitorul poate pierde proprietatea. Creditul public reprezintă relaţiile dintre persoana fizică sau juridică, care evoluează în rol de creditor, pe de o parte, şi administraţia publică de diferite nivele, în rol de debitor, pe de alta, prin care prima acordă o sumă de bani sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar aceasta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri cuvenite. Cel mai adesea, creditul public se materializează preponderent, pe lângă alte titluri de împrumut, în obligaţiuni ale împrumutului de stat, ceea ce-i conferă şi titulatura de credit obligatar. Creditul public trebuie să se folosească pentru crearea noilor capacităţi de producere, care în viitor vor servi la completarea veniturilor bugetare. Folosirea neproductivă a mijloacelor creditului public nu creează posibilitatea rambursării acestuia (plata salariilor, bursei etc.), în acest caz, unica posibilitate de a rambursa creditul este de a emite un pachet nou de hârtii de valoare, ceea ce va duce la mărirea deficitului bugetar. Creditul obligatar exprimă acea formă a relaţiilor de credit în care, pe de o parte, intervin instituţiile statale sau întreprinderile economice în calitate de debitori, care emit obligaţiuni, iar pe de altă

10

parte, subscriptorii de obligaţiuni, în calitate de creditori, care îşi avansează capitalul în scopul obţinerii unei dobânzi. Obligaţiunea este un titlu de recunoaştere a datoriei, care reprezintă o creanţă financiară, pe care deţinătorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul). Altfel spus, obligaţiunea este o promisiune scrisă a debitorului de a plăti o sumă de bani la o dată stabilită, deţinătorul încasând periodic dobânzile cuvenite în raporturile de credite. Dezvoltarea pe scară largă a creditului obligatar a reactivat şi extins activitatea instituţiilor de rating. Ratingul este un proces de evaluare a standingului financiar al unui titlu de împrumut. Se poate concluziona că obligaţiunile, în sine, reprezintă fondul material al unor ample operaţiuni bancare active, generând numeroase şi variate operaţiuni de credit bancar. Prin credit obligatar se subînţelege creditul acordat de persoanele fizice şi juridice bugetului de stat. Acest credit se acordă în formă de emisiune de hârtii de valoare de stat, în momentul cumpărării hârtiilor de valoare de stat. Acest credit se foloseşte pentru acoperirea deficitului bugetar. În Republica Moldova, creditul public, în marea majoritate, se acordă de sistemul bancar, BNM . Creditele obligatare au următoarele caractere: ♦constituie

o

formă

a

creditului

contractat

de

stat

prin

lansarea

titlurilor

de

împrumut(obligaţiuni, bonuri de tezaur) în scopul acoperirii deficitului bugetar; ♦în economiile moderne, creditul obligatar deţine o pondere importantă, care se măsoară ca pondere a datoriei publice faţă de produsul intern brut; ♦principala formă de existenţă a creditului obligatar o reprezintă creditul public. Creditul bugetar exprimă creditul acordat de către administraţia publică de diferite nivele din bugetul public respectiv agenţilor economici, anumitor categorii de cetăţeni, administraţiei publice de alte nivele. Creditul internaţional este creditul acordat de rezidentul unei ţări, rezidentului altei ţări sau creditul acordat de un organism financiar internaţional (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.). În prezent, aria acestei forme de credit s-a extins înglobând creditele acordate şi de instituţiile financiare internaţionale şi regionale, băncile din străinătate şi creditele atrase de pe pieţele financiare internaţionale de administraţiile publice centrale şi locale, de organele acestora, de Banca Centrală, băncile comerciale, companiile financiare, întreprinderile industriale etc. După destinaţia dată creditului, se disting:  credite productive;  credite neproductive. Creditele productive sunt cele destinate unei activităţi de producţie.

11

Creditele neproductive au ca destinaţie consumul individual. Aceasta nu înseamnă că numai prima categorie de credite este importantă, iar cealaltă – lipsită de semnificaţie. Dimpotrivă, rezultatul final al utilizării unui credit de consumaţie poate fi cu efecte productive comparabile sau superioare. După natura garanţiilor ce servesc ca acoperire, creditul poate fi:  real;  personal. Creditul real este creditul acordat pe temeiul unor garanţii materiale certe, care acoperă cu prisosinţă valoarea creditului, punând la adăpost pe creditor de orice risc. Creditul personal are la bază încrederea de care se bucură debitorul, reputaţia sa de a-şi îndeplini prompt obligaţia, calităţile morale ale solicitatorului, dar şi situaţia sa materială. Chiar dacă nu se cere o garanţie efectivă sub raport juridic, ca în cazul creditului real, calităţile morale ale debitorului nu pot fi ignorate. Creditele personale, după natura garanţiei, pot fi considerate acoperite sau descoperite. Un credit personal negarantat prin bunuri reale nu este neapărat descoperit, ci el devine acoperit dacă o terţă persoană garantează rambursarea lui la scadenţă. După termenul la care trebuie rambursate, creditele pot fi:  pe termen;  fără termen. Creditele pe termen trebuie rambursate la o dată stabilită, cum sunt, de exemplu, creditele cambiale. Nerespectarea termenului de rambursare atrage sancţiuni. În cazul creditelor fără termen, contractarea obligaţiei de credit nu stipulează data lichidării ei. De exemplu, ne găsim în situaţia unei operaţii de credit fără termen în cazul creditelor de cont curent, care presupun relaţii continue şi curente. De asemenea, creditele pe termen pot fi considerate credite pe termen scurt, credite pe termen mediu sau lung. Termenul de lichidare a unei operaţii de credit este important. Activitatea economică poate impune întreprinzătorilor să solicite şi să obţină credite pe termen mediu şi lung (cel mai frecvent pentru investiţii). Când operaţia comportă un circuit economic cu lichidare rapidă (vânzare-cumpărare de mărfuri), creditul va fi pe termen scurt. Nefiresc este cazul în care creditele pe termen scurt devin credite pe termen lung. Această situaţie provoacă neajunsuri creditorilor angajaţi şi ei faţă de terţi. În concluzie, analizând formele de credit, cu tipurile şi categoriile lor, cu particularizările lor proprii, rezultă că, în general, raporturile de credit se desfăşoară în mod necesar pe două planuri:

12

1) un plan este acela al mobilizării resurselor băneşti temporar disponibile la întreprinderi şi populaţie, realizându-se astfel o sporire a capitalului destinat activităţii economico-sociale şi o mai bună utilizare a factorilor de producţie în vederea lărgirii şi diversificării producţiei; 2) al doilea plan priveşte distribuirea resurselor băneşti între diferite întreprinderi şi ramuri, favorizând astfel desfacerile de mărfuri pe o scară largă şi, în general, tranzacţiile comerciale. În felul acesta, creditul se constituie într-unul din mecanismele de bază ale vieţii economice, cu efect multiplicator asupra întregii activităţi economice. Băncile care activează pe teritoriul Republicii Moldova, pentru asigurarea unor standarde unice, urmează să efectueze operaţiunile de creditare în conformitate cu actele normative emise de BNM. Banca va elabora instrucţiunile privind politica generală de creditare a băncii, care vor cuprinde următoarele: structura organizatorică, autorităţile de creditare, strategia de afaceri şi marketing, tipurile de credite, limitele generale de creditare, activitatea de creditare la nivel de filială, gajul considerat acceptabil şi suficient, modul de acordare şi de rambursare a creditelor, principiile stabilirii mărimii ratei dobânzii, distribuirea şi diversificarea pe ramuri a portofoliului de credit, revizuirea şi controlul portofoliului de credite etc. Creditele bancare sunt oferite de băncile comerciale. Acestea acordă clienţilor săi diverse tipuri de credite bancare, care pot fi clasificate în baza mai multor criterii: 

În funcţie de perioada de acordare;



În funcţie de tipul de valută;



În funcţie de modul de acordare;



În funcţie de beneficiarul creditului;



După tipul de garantare;



În funcţie de destinaţia creditului;



După modul de acordare şi rambursare;



După nivelul de risc.

Creditele ce se acordă în funcţie de perioadă (durată) se pot grupa în: 

credite la vedere;



credite pe termen.

Creditele la vedere sunt cele ce se acordă pe termene scurte (termenele se stabilesc de fiecare bancă în mod particular, în funcţie de politica de creditare internă) agenţilor economici cu o situaţie economică foarte bună care, din anumite motive, justificate economic, nu pot face temporar faţă plăţilor. Creditele acordate pe un termen anumit implică rambursarea creditului la scadenţa/scadenţele stabilite şi negociate între bancă şi creditor. Creditele la termen pot fi acordate atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Cel mai mic termen de acordare a creditului este de o zi – creditul overnight. Acest credit

13

se acordă numai băncilor în scopul menţinerii lichidităţii. Creditele pe termen lung pot fi acordate până la câteva zeci de ani. De regulă, aceste credite poartă un caracter investiţional sau ipotecar. Creditele pe termen se împart în:  credite acordate pe termen scurt (pe o durată ce nu depăşeşte 12 luni);  credite acordate pe termen mediu (termene cuprinse între un an şi cinci ani);  credite acordate pe termen lung (cu o durată de cinci şi mai mulţi ani).  Pornind de la tipul de valută, sunt credite acordate:  în lei moldoveneşti, destinate utilizării în Republica Moldova sau, după convertire, folosite pentru executarea operaţiilor de import;  în valută străină, destinate pentru executarea numai a operaţiilor de import.  Pornind de la modul de acordare, deosebim credite:  în numerar – suma creditului în lei, eliberată debitorului prin casa creditorului;  fără numerar – suma creditului în lei sau în valută, transferată în contul curent al debitorului, deschis în bancă, sau transferată direct în contul(urile) curent(e) al (ale) partenerului(ilor) de afaceri al (ale) debitorului; În ambele cazuri, suma creditului acordat se înregistrează în contul de credit al debitorului, deschis la creditor-bancă, sau în fişa de evidenţă a împrumutului, perfectată de împrumutător. Credite acordate populaţiei. În aproape toate ţările dezvoltate, băncile au dobândit şi menţin poziţii dominante în ceea ce priveşte creditarea populaţiei, având prioritate în faţa instituţiilor nebancare. Această poziţie rezultă din faptul că celelalte structuri care acordau credite de consum şi-au restrâns activitatea sau, în timp, şi-au reorganizat activitatea nebancară în activitate bancară. Formele creditării persoanelor fizice sunt următoarele: a) Credite acordate pentru procurarea bunurilor de consum. Aceste credite pot fi utilizate la achiziţionarea de bunuri: mobilă, televizoare, covoare, frigidere, maşini de spălat rufe, tehnică de bucătărie etc. De obicei, ele sunt acordate pe termen scurt. Băncile comerciale acordă credite (pe o perioadă de până la 12 luni) persoanelor fizice ce intenţionează să procure bunuri de consum pentru ca acestea să realizeze cumpărări cu plata în rate în baza convenţiei încheiate de bancă cu societăţile specializate în comercializara bunurilor. Aceste credite nu pot depăşi cuantumul maxim (stipulat de convenţii) pentru care banca percepe dobânda comercială negociată la zi, dobândă ce poate fi modificată în funcţie de evoluţia generală a dobânzilor pe piaţa bancară. Acest tip de credite presupune garanţii certe, iar nivelul dobânzii percepute se uniformizează pentru întreaga perioadă a creditării (stabilită în funcţie de proiectul creditării). Calitatea debitorului (garanţia sa morală, în primul rând) influenţează rata dobânzii şi procesul de luare a deciziei de acordare sau neacordare a creditului. O nouă modalitate de acordare a creditelor de consum, în Republica Moldova, constă în implementarea de către bănci a cardurilor de credit sau 14

acordarea creditelor „overdraft” în cardurile de debit (de salarizare). Prin intermediul cardului bancar, care se alimentează cu linii de credit, utilizatorul are posibilitatea să-şi procure diverse bunuri de consum. b) Credite pentru cumpărarea, construcţia caselor individuale de locuit. Băncile, îndeosebi cele ipotecare, acordă credite persoanelor fizice pentru procurarea sau construcţia caselor de locuit. Aceste credite sunt acordate de bănci pe termen lung (10-30 ani). Ipoteca este un contract imobiliar ce ia naştere din convenţia părţilor potrivit normelor prevăzute de lege şi care nu produce obligaţii decât celui ce o constituie. Această formă de credit aduce băncii venituri din dobânzile percepute şi din comisionul iniţial plătit de debitor la acordarea creditului şi, deci, la întocmirea, respectiv aprobarea dosarului de creditare. c) Credite pentru cumpărarea automobilelor. Garanţia acestor credite este, de regulă, automobilul, precum şi alte garanţii suplimentare. Termenul de rambursare a creditului pentru acest tip de operaţiune va fi de 2-5 ani; ratele de dobândă sunt relativ reduse. De obicei, aceste credite sunt cumpărate de către bancă de la distribuitorul specializat de automobile în pachet de valori mari. În ţările cu o economie de piaţă dezvoltată, băncile comerciale sunt concurate în forţă de companiile financiare, aflate în proprietatea marilor companii constructoare de automobile. Pentru a stimula vânzarea unei mărci de automobile, companiile financiare ajung să perceapă dobânzi de rizorii, acaparând o mare parte a acestei pieţe. d) Credite pentru studii. Acest tip de credite este mai puţin profitabil pentru bănci şi are o pondere mică în portofoliul de creditare. Se acordă pentre întreţinerea studenţilor pe perioada studiilor şi poate să acopere, parţial sau total, taxele şcolare. Rambursarea creditului are loc în perioada de derulare din sursele unei persoane terţe, de obicei ale părinţilor, rudelor studentului. Dar se practică şi rambursarea creditului după anii de studii din veniturile tânărului specialist ce a beneficiat pe perioada studenţiei de credit. Credite acordate agenţilor economici (persoanelor juridice). În Republica Moldova se acordă credite agenţilor economici rezidenţi. Agenţilor economici străini li se acordă credite în baza garanţiei unei bănci a ţării de origine a persoanei date ori în baza altor garanţii întâlnite în practica bancară. Banca îşi sprijină activ agenţii economici, fiind cointeresată de desfăşurarea unei activităţi rentabile prin păstrarea şi fructificarea economiilor băneşti în cont, cât şi de creditarea activităţilor de producţie, de comercializare, de prestări de servicii, de comerţ exterior sau de realizarea unor investiţii productive sau gospodăreşti. În Republica Moldova, agenţii economici, în comparaţie cu populaţia, au posibilitatea de a solicita credite atât în moneda naţională, cât şi în valută. Creditele în valută sunt acordate agenţilor economici ce practică activitate comercială externă, respectiv pentru achitarea plăţilor la operaţiunile de import sau a celor ce au beneficiat de credite de la organizaţiile financiare internaţionale. Credite acordate altor bănci şi instituţii financiare 15

a) Credite acordate băncilor. Băncile pot acorda credite altor bănci comerciale cu scopul de a menţine cota rezervelor obligatorii, lichiditatea băncilor comerciale, dar şi în alte scopuri. Creditele acordate altor bănci sunt, de obicei, pe termen scurt: de la o zi până la câteva luni. În comparaţie cu creditele acordate persoanelor fizice şi celor juridice, acestea au o rată a dobânzii mai mare. Cu toate acestea, ele implică un risc de nerambursare mai mic şi, în consecinţă, sunt mai sigure. Banca Naţională a Moldovei acordă credite băncilor comerciale ca creditor de ultimă instanţă, sub formă de credite ,,overnight”, facilitate de lombard şi operaţiuni REPO de cumpărare. Aceste credite sunt acordate atât în scopul menţinerii politicii monetare în stat, cât şi a lichidităţii băncilor comerciale. Drept asigurare a acestor credite servesc valorile mobiliare de stat, mijloacele băneşti ale rezervelor obligatorii, cât şi mijloacele din contul corespondent la BNM. b) Credite acordate companiilor de leasing. Băncile pot acorda societăţilor de leasing credite pe termen de cel mult 5 ani pentru cumpărarea de active care fac obiectul tranzacţiilor de leasing. Nivelul creditelor nu poate depăşi 85% din preţul de achiziţie a activelor ce urmează a fi închiriate. Totodată, se va ţine cont de cuantumul chiriei ce urmează a fi percepută de societatea de leasing, deoarece aceasta reprezintă principala sursă de rambursare a creditului. Acordarea creditelor pentru operaţiuni de leasing presupune respectarea următoarelor condiţii: 

existenţa contractelor de leasing;



activele care fac obiectul contractelor de leasing trebuie să fie asigurate;



termenul de acordare a creditului nu va depăşi durata contractului de leasing;



contractul de leasing nu trebuie să fie reziliabil pe perioada acordării creditului;



plata chiriei se va efectua din contul societăţilor de leasing.

Garanţiile constituite pentru creditul de leasing vor include în mod prioritar activele ce fac obiectul contractelor de leasing şi cesiunea de creanţă asupra încasării chiriilor. c) Credite acordate altor instituţii financiare. În Republica Moldova, băncile pot acorda credite şi altor instituţii financiare. De exemplu, B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. acordă credite asociaţiilor de economii şi împrumuturi ale cetăţenilor, iar aceste instituţii plasează creditele în sectorul rural, în special în agricultură. Credite acordate statului. Banca centrală, precum şi băncile din sistem, acordă credite statului pentru ca acesta să poată finanţa sectorul social, să poată construi clădiri de stat (spitale, policlinici, case de cultură şi de artă etc.), să instaleze sisteme energetice, să acopere cheltuielile în caz de forţă majoră (cutremure de pământ, inundaţii, alunecări de teren etc.), să instaleze trasee de combustibil, să întreţină orfelinate, case de bătrâni etc. Banca Naţională a Moldovei acordă credite guvernului pentru acoperirea deficitului bugetar, răscumpărarea valorilor mobiliare de stat plasate pe piaţă şi pentru onorarea datoriilor externe etc. Drept asigurare pentru creditele acordate statului pot servi valorile mobiliare de stat şi garanţiile de stat. 16



Credite acordate pornind de la modul de asigurare a creditului:



Creditele neasigurate nu implică nici un fel de garanţie imobiliară sau mobiliară ori chiar

fideiusiune. Aceste credite sunt acordate celor mai buni clienţi, având un rulaj de mijloace băneşti în contul deschis la banca dată şi o istorie de credit anterioară foarte bună. De obicei, creditele neasigurate sunt acordate sub formă de ,,overdraft’’, în cardurile de credit, sau sub formă de avansuri, în conturile curente. Astfel de credite se acordă pe un termen scurt, bazându-se pe credibilitatea şi încrederea creditorului. Odată cu implicarea băncilor autohtone în procesul de microcreditare a businessului mic şi de consum, BNM simplifică reglementarea de acordare şi asigurare a creditelor. Astfel, începând cu anul 2005, băncile comerciale pot să acorde credite neasigurate dacă soldul acestora nu depăşeşte 30 mii de lei. Rambursarea creditelor respective se bazează pe obligaţia debitorului şi pe procedurile asiguratorii interne ale băncii. 

Creditele asigurate sunt însoţite de:



Gaj, care este un drept real, în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde

satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj, în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată de gaj; 

Fideiusiunea – contract în scris, prin care o parte (fideiusor) se obligă faţă de cealaltă

parte (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului; 

Garanţia bancară – angajament scris, asumat de o bancă sau de o altă instituţie

financiară (garant) la cererea unei alte persoane (ordonator), de a plăti creditorului/ordonatorului (beneficiarului) o sumă de bani, în baza cererii scrise a beneficiarului. 

Poliţa de asigurare – certificat perfectat de societatea de asigurare, în care se indică că

societatea de asigurare se obligă să plătească creditorului prima de asigurare în contul creditului şi, după caz, şi a plăţilor aferente, la producerea riscului, asigurat de debitor. 

Credite acordate în funcţie de domeniul (destinaţia) de activitate al debitorului şi în

strictă conformitate cu destinaţia indicată în contractul de credit: a)

credite de consum;

b)

credite productive.

Creditele de consum se acordă populaţiei pentru achiziţii de automobile personale, aparate de uz casnic, mobilă, pentru achitarea taxelor şcolare, pentru cheltuieli de concediu, medicale etc. Aceste credite sunt acordate pe termen scurt sau mediu persoanelor fizice pentru cultură, sănătate, învăţământ etc., fiind destinate să acopere costurile bunurilor şi serviciilor de care beneficiază. Creditele productive, la rândul lor, se divid în credite pentru activitatea curentă şi credite pentru investiţii. Creditele pentru activitatea curentă sunt cele acordate pe un termen scurt (până la 1 an) agenţilor economici pentru desfăşurarea activităţii curente. Ele cuprind toată gama de credite şi sunt oferite pentru susţinerea activităţii agenţilor economici. Creditul se acordă pe o perioadă stabilită, iar 17

rambursarea se face, de obicei, integral la scadenţă; dobânda calculată se achită lunar. Drept asigurare pentru astfel de credite pot servi ipoteca, gajul cu deposedare şi fără deposedare, depozitele bancare, garanţiile bancare, cauţiunile etc. Creditele pentru investiţii se acordă pe termen mediu şi lung şi sunt destinate construcţiilor de locuinţe, de obiecte industriale. Acest tip de credit are un coeficient mai mare de risc şi presupune calcule de actualizare, precum şi de eficienţă a investiţiilor. Rambursarea se face conform contractelor de credit, în general, plata se face în tranşe cu plata lunară a dobânzii aferente, garanţia materială în acest caz fiind însăşi investiţia plus alte obiecte ce aparţin agentului economic.

III. Condițiile creditului Creditarea poate fi privita ca un serviciu bancar pe care banca il ofera celor care-l solicita. Pentru ca procesul creditarii sa se desfasoare normal, pentru valorificarea la maxim a avantajelor si diminuarea la minim a dezavantajelor este necesara indeplinirea mai multor conditii obiective si subiective: 1. Existenta unui sistem juridic, prin care sa se reglementeze cadrul general al operatiunilor de credit si anume: ● drepturile si obligatiile creditorilor si debitorilor; ● masurile de asigurare si de protectie pentru participantii la relatiile de credit; ● modul de solutionare a conflictelor dintre parti si organele competente. Conditiile de ordin juridic-legal trebuie sa fie flexibile, pentru a permite afirmarea liberei initiative, dar si categorice astfel incat sa creasca increderea agentilor economici si sa limiteze riscurile. 2. Conditii de ordin institutional, infrastructural, se refera la existenta unui ansamblu de institutii si organisme specializate, cu o retea vasta dispusa in teritoriu, dar si cu relatii de corespondenta cu institutii similare din strainatate. 3. Existenta unui cadru economic favorabil, legat de situatia pe ansamblu a economiei nationale, de perspectivele ei, de gradul de dotare tehnica si profesionala a sectoarelor din economie. O importanta deosebita o are si situatia resurselor din economie si aflate la dispozitia agentilor economici, accesul la acestea dar si structura economiei nationale, situatia pietei financiare si a pietei de marfuri. 4. Conditii de ordin social - politic se refera la cadrul general social- politic in care se desfasoara procesul creditarii. Astfel, un climat stabil politic si social ofera premisele unei bune desfasurari a activitatii de creditare, pe cand un mediu social caracterizat prin convulsii si un regim politic instabil, contestat, o politica economica oscilanta, fara perspective clare, va influenta elementul esential al creditului si anume increderea. Se descurajeaza nu numai tendintele de economisire prin intermediul institutiilor specializate ci si cererea de credite si chiar acordarea lor. 5. Conditii de ordin psihologic si de traditie vizeaza atat increderea ca element esential al creditului, cat si comportamentul agentilor economici si al populatiei in ansamblu. 18