Model Teza Debate

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport

LICEUL GAUDEAMUS Conferinţa ştiinţifică elevilor

“Cutezanţă, Muncă, Talent”

Secţia Istorie şi Ştiinţe Politice

“ Soluţionarea problemelor comunităţii prin intermediul dezbaterilor” Elaborare: cl. a Coordonator:

Chişinău 2010

1

Cuprins Introducere…………………………………………………………….3 Capitolul I. Dezbaterile – metodă de activizare a cetăţenilor 1. Argumentarea propriei decizii privind schimbarea fenomenului educaţional al dezbaterilor 2. Descrierea demersurilor de organizare şi desfăşurare a dezbaterilor de diferite tipuri.

Capitolul II. Conţinutul şi acţiunile de schimbare a fenomenului educaţional prin implicarea tinerilor în acţiuni comunitare. Propuneri şi concluzii. ……………………………………………36 Repere bibliografice .................................................................39 Anexe ........................................................................................40

2

Şi dacă este să alegem - în spadă să ne tăiem sau cu argumente să ne măsurăm- intr-o lume agresivă şi dură este de preferat puterea cuvîntului şi a raţiunii. Dezbaterile ne oferă o mânuire deosebită a cuvântului.

Introducere Actualitatea temei şi scopul ei O societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, care nu pot fi realizate de la sine, dacă nu sunt înţelese corect şi nu se ajunge la un echilibru. Pentru ca democraţia să funcţioneze din plin, membrii societăţii ar trebui să aibă o cultură civică, să cunoască şi să demonstreze abilităţi de negociere şi compromis. Altfel nu poate să se dezvolte o personalitate liberă şi deschisă, capabilă să acţioneze în condiţii de schimbare şi să judece în funcţie de calităţile pe care le consideră necesare şi importante: corectitudinea, onestitatea, toleranţa. Aceste şi alte calităţi sunt cultivate, participînd în dezbateri, pentru a înţelege ce este cu adevărat important, bun sau drept. În cadrul dezbaterilor elevii vor avea posibilitatea să pună în discuţie şi să analizeze valorile democraţiei şi să le exerseze în diverse contexte. Dezbatere (din engleză-debate) este o discuţie, o polemică în contradictoriu a unei chestiuni, urmărindu-se formarea unei gândiri critice şi logice pentru însuşirea şi exersarea dialogului democratic. Această metodă este un cadru destinat unei discuţii structurate în baza unor tematici variate. Această metodă este utilă atât la ore, dar şi în activităţile extracurriculare. Dezbaterile sunt lucruri obişnuite în viaţa de zi cu zi şi fiecare (în familie, la şcoală, la serviciu, în grupele de interese etc.) încearcă în felul său să-i convingă pe cei din jur asupra veridicităţii punctului lor de vedere. Spre deosebire de adolescenţii, care nu practică dezbaterile, adolescenţii antrenaţi în acest joc intelectual se deosebesc substanţial şi anume prin modul de prezentare, organizare, argumentare a discursului său, dar şi pprin partciparea cu interes în acţiuni comunitare. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat, că metoda dezbaterilor este foarte efectivă pentru dezvoltarea capacităţilor de exprimare fie în limba maternă sau în o limbă străină, contribuind la formularea şi expunerea unor gînduri clare, concise şi coerente, precum şi pentru dezvoltarea capacităţilor retorice. Această metodă promovează curajul, siguranţa de sine şi încrederea în forţele proprii, înţelegerea şi toleranţa faţă de puncte de vedere diferite, capacitatea de a lucra în echipă, de a reprezenta o cauză comună, capacitatea de a asculta şi de a urmări critic un mesaj. Folosind metoda dezbaterilor, tinerii se pregătesc pentru a acţiona independent, a-şi asuma răspunderi personale, a adopta decizii mature etc. Scopul lucrării este de a propaga metoda dezbaterilor şi de a activiza potenţialul tinerilor. Ar avea de câştigat nu numai tinerii, care vor obţine o pregătire mai desăvârşită pentru viaţă, ci şi profesorii, căci dezbaterile ca metodă interactivă: • descătuşează comportamentul tinerilor; • le formează abilităţi de comunicare interpersonală; • oferă situaţii propice de extiorizare a potenţialului creativ al tinerilor; • realizează o interacţiune intelectuală, afectivă, axiologică; • permit interînvăţarea –tânărul poate învăţa de la colegii săi. În concluzie vom demonstra, că dezbaterile ne oferă o gamă largă de valenţe formative.

3

Subiectul şi etapele cercetării aplicative Dezbaterile în înţelesul unor discuţii ale problemelor cu conţinut contradictoriu, au semnificaţia unui schimb de idei, de critică şi propuneri în jurul unei chestiuni. Dezbaterile provoacă în gîndirea elevilor situaţii conflictuale, urmărindu-se influenţa convingerilor, atitudinilor şi conduitei participanţilor. Totodată elevii dobîndesc cunoştinţe noi, este exersată creativitatea, gîndirea divergentă, flexibilă etc.. În Moldova în anul 1998 programul obţine statutul de organizaţie nonguvernamentală înregistrată sub numele „Liga Naţională de Dezbateri Preuniversitare”, care promovează dezbaterile la ore şi în activitîţoiile extracurriculare. Dezbaterile au devenit pentru noi metoda de cercetare, când orice material nou îşi găsea o aplicaţie practică imediată. Cercetările în acest domeniu erau legate nemijlocit de viaţa practică. Profesorii şi membrii clubului de dezbateri au sesizat, că dezbaterile au o mare valoare practică. Unul din cele mai importante lucruri pe care le constatăm frecvent în viaţa reală este faptul, că teama de a prezenta un discurs în public trece dincolo de intelect sau de vârstă, de domeniul de activitate sau de starea socio-economică. Putem învăţa relativ uşor să vorbim clar, coerent şi cu impact, practicînd dezbaterile.

Capitolul I. Dezbaterile – metodă de activizare a cetăţenilor 1. Argumentarea propriei decizii privind schimbarea fenomenului educaţional al dezbaterilor „Dacă nu ştii unde să ajungi, ai impresia, că orice drum este bun” proverb arab.

Proverbul de mai sus este plin de învăţăminte pentru problema la care ne referim. Dacă educaţia înseamnă o acţiune cu un conţinut informaţional orientat spre modificarea sau menţinerea capacităţii de procesare umană a informaţiei, atunci sunt desigur şi căi specifice pentru a putea realiza acest lucru. Depistarea şi caracterizarea acestor căi rezolvă problema metodei în educaţie. Metoda nu este, deci, o cale, un drum, în sensul fizic al termenului, pe care informaţia păşeşte pentru a ajunge la cel de educat din multiplele căi care se deschid, ci ţine de ordinea interioară a informaţiei. Metoda este legată nemijlocit de oferta de informaţie şi de receptarea acestei oferte. Calitatea organizării informaţiei oferite şi a celei posibil de receptat se numeşte metodă. Dezbaterile sunt folosite alături de alte metode activ participative ca brainstormingul, problematizarea, studiul de caz, învăţarea prin cercetare etc.. Aceste şi alte metode contribiue la includerea elevului în acţiune, prin transformarea lui în subiect al propriei deveniri, dispun de un bogat potenţial în procesul de formare a orientărilor axiologice ale personalităţii, dezvoltării gândirii divergente şi flexibile. Dezbaterile sunt una din cele mai populare şi mai eficiente metode practicate în licee în ultimii ani. Ele desemnează o polemică în contradictoriu a unei chestiuni, urmărindu-se formarea unei gândiri pentru însuşirea şi exersarea dialogului democratic. Este necesară implementarea dezbaterilor şi prin faptul că tinerii se pregătesc pentru a acţiona independent, a-şi asuma răspunderi personale, a adopta decizii mature etc.. Aceste şi alte obiective pe care le practicăm la cursul „Noi şi legea” prin prisma dezbaterilor, îi ajută pe tineri să perceapă o problemă într-un mod deosebit. Cu atât mai mult este necesară deoarece tinerii îşi formează şi pot mânui aşa abilităţi, care le dau posibilitatea de a însuşi mai eficient toate disciplinele şcolare. Puterea magică a dezbaterilor constă în faptul că elevului îi aparţine ideea de a-şi lărgi orizontul cunoştinţelor într-un domeniu; el îşi determină izvoarele de unde va obţine cunoştinţe; independent studiază subiectul propus; îşi 4

fortifică cunoştinţele, expunându-le coechipierilor săi, apoi evaluează cunoştinţele cu echipa sa în faţa publicului, astfel ne convingem, că acţiunea principală de achiziţionare şi valorificare a cunoştinţelor o îndeplineşte elevul din propria iniţiativă, formându-şi anumite aptitudini şi atitudini, adică el face acei paşi mici în propria dezvoltare, convingîndu-se de schimbările, ce au survenit în comportamentul său. Valoarea educaţională a dezbaterilor Comunicarea verbală este forma cea mai uzuală a schimbului de informaţii. Nu însă şi cea mai simplă. Pentru o comunicare eficientă este nevoie de claritate în exprimare şi putere de convingere. Aceasta este deja o artă. Procesul de democratizare ne pune adesea în situaţii inedite, în care trebuie să ieşim pe scena vieţii sociale, să ne exprimăm părerea într-o problemă, să negociem chiar în aparent măruntele probleme cotidiene. Cunoaştem cu toţii fascinanta putere de convingere a marilor oratori. Dar avem şi experienţa unor discursuri interminabile, incoerente şi plictisitoare. Dar propriile pledoarii? Putem spune cu mâina pe inimă, că nu ne-am plictisit şi noi interlocuitorii?! Metoda dezbaterilor ne oferă o şansă reală de dezvoltare a capacităţii de exprimare clară, concisă, coerentă şi convingătoare. Caracterul ei competitiv ne ajută să cîştigăm încredere în forţele proprii, stimulînd spiritul de concurenţă în sensul bun al cuvîntului. Abordarea de tip Pro-Contra, specifică dezbaterilor ne ajută să privim o problemă intr-un mod mult mai deschis, mai flexibil. Ne ajută să fim atenţi la punctul de vedere al adversarului. Toate acestea sub forma unei dispute palpitante, a jocului cinstit, interesant, în care există numai câştigători. Dezbaterile nu sunt un simplu exerciţiu retoric, ci sunt o incitantă competiţie a argumentelor, o adevărată dispută şi elevul este participantul direct la această dispută. Este bine cunoscut spiritul competitiv specific vârstei şcolare. Concluzie: Considerăm metoda dezbaterilor destul de eficvientă pentru analiza critică şi constructivă a diverselor probleme civice, juridice, ecologice etc., care poate fi practicată atât la ore, cât şi în activităţile extracuuriculare.

2. Descrierea demersurilor de organizare şi desfăşurare a dezbaterilor de diferite tipuri. În întâlnirile noastre zilnice interacţiunea umană este tot mai puţin caracterizată printr-un grad înalt de cooperare, cu participanţi dispuşi să se angajeze într-un proces de negociere cu privire la cine va vorbi, ce se va aborda şi cum va decurge discuţia. Capacitatea noastră de exprimare este prea mult considerată un lucru de la sine înţeles, presupunîndu-se în general, că un nivel dezvoltat de cunoştinţe gramaticale şi lexicale este suficient ca cineva să fie capabil să producă o alocuţiune inteligentă în mod automat. Dacă vorbitul în public este stresant pentru mulţi, cu atît mai mult poate deveni stresantă pentru elevi în discutarea unui subiect contraversat. Unii nu se simt dispuşi să-şi susţină punctil de vedere, în timp ce alţii tind să devină dominatori şi să manifeste lipsă de respect faţă de opiniile partenerilor în discuţie. Dezbaterile ne altoiesc acele aptitudini necesare pentru întreţinerea unei discuţii civilizate, echitabile, interesante. Karl Popper a fost un filosof şi logician englez de origine austriacă, care a întemeiat un model original de dezbateri . Forma de dezbateri Karl Popper este cea mai răspândită din lume în mediile gimnaziale, liceale şi universitare. Dezbaterile Karl Popper se defăşoară după anumite reguli. În cadrul dezbaterilor de tipul Karl Popper participă două echipe a cîte trei membri, arbitrii acreditaţi, o persoană ce măsoară timpul şi desigur, publicul, care în unele cazuri poate avea şi drept de vot. Prima echipă, care susţine moţiunea/tema se numeşte afirmatoare (vorbitorii au anumite roluri – A-1; A-2; A-3), cea de-a doua, care o contrazice, este negatoare (N-1; N-2; N-3). Echipele

5

concurează între ele, dar au în vedere, că trebuie să convingă arbitrii şi publicul. Vorbitorii se ridică în picioare în timpul când îşi prezintă discursurile sau pun/răspund la întrebări. Time-keeper-ul cu cronometrul înregistrează durata de timp folosită în dezbateri de fiecare vorbitor. La intervale regulate anunţă timpul, care s-a scurs. El semnalează, când vorbitorii îşi încep discursurile sau cross-ex-ul şi când trebuie să-şi încheie argumantaţiile. Ambele echipe, atât cea afirmatoare, cât şi cea negatoare, au dreptul să folosească în timpul jocului câte 8 minute de consultare, acordate la cererea lor. În timp ce o echipă se consultă, cealaltă poate face acelaşi lucru fără a i se cronometra timpul. Fiind propus un anumit subiect pentru dezbateri echipa purcede la alcătuirea cazului. Cazul prezintă ideile privind ceea ce vrei să demonstrezi, precum şi felul în care vrei să ordonezi ideile (argumentele). Un caz afirmator se construieşte, de obicei după următoarele etape : I.

Introducerea – ce are ca scop captarea atenţiei şi exprimarea poziţiei echipei afirmatoare. În introducere se folosesc citate, exemple anecdotice, maxime... II. Moţiunea legată de introducere şi interpretată de afirmatori. III. Definiţia clară, rezonabilă, exactă a termenilor- cheie şi prezentarea lor în concordanţă cu moţiunea propusă. IV. Criteriul este ceea ce dorim să obţinem, afirmînd sau negînd moţiunea. Deşi pare simplu la prima vedere, construcţia, prezentarea, atacarea şi reconstrucţia argumentelor în timpul dezbaterilor e un lucru pe cît de dificil pe atît de interesant, deoarece anume argumentele sunt principalele instrumente de susţinere a propriului caz şi de atac a cazului oponent. Se poate spune cu certitudine, că numai cel care posedă arta argumentării are sorţ de izbîndă în cadrul dezbaterilor. Partea negatoare are menirea să dezbată validitatea termenilor- cheie prin prezentarea unei alternative viabile. Ei au datoria ca prin setul lor de argumente să nege moţiunea. Pe parcursul jocului negatorii evidenţiază greşelile şi neajunsurile părţii oponente. În concluzie ei demonstraeză, că cazul lor este net superior celui propus de afirmatori. Evidenţa şi analiza ei. Evidenţa constituie baza argumentului. Ea poate fi o statistică, o factologie, o deducţie logică etc. Un argument fără evidenţă devine o opinie. Dezbaterea se efectuează în baza argumentelor şi nu a părerilor personale despre un fenomen sau altul. Arbitrul nu trebuie să solicite de la jucători evidenţa. Valoarea evidenţei depinde de modul în care ea este analizată de către vorbitori. Jucătorii îşi pun reciproc un şir de întrebări fulger. Întrebările fulger sunt etapele în care vorbitorii chestionează direct adversarii. Întrebările fulger pot avea dreprt scop precizarea anumitor lucruri neclare din discursul adversarilor, obţinerea de informaţii noi, plasarea adversarului într-o situaţie de contrazicere faţă de propriul caz etc.. Arbitrul nu trebuie să ţină cont de rezultatele întrebărilor fulger pînă la momentul menţionării lor în cadrul discursurilor ulterioare. În timpul întrebărilor fulger arbitrii nu trebuie să admită apariţia momentelor de tensiune. Cu toate acestea intervenţia arbitrului în timpul întrebărilor fulger este varianta finală admisă. Arbitrajul este înfăptuit de 1-3-5 arbitri. Corpul de arbitri trebuie să decidă în două privinţe:care dintre echipe este cea cîştigătoare; performanţele individuale ale vorbitorlilor. Deciziile se iau individual, fără dreptul de a se consulta nici în cursul dezbaterii, nici după, pentru a nu se influenţa reciproc. Arbitrul- şef adună foile de arbitraj, anunţă echipa cîştigătoare, după care fiecare arbitru îşi motivează succint decizia. Deciderea echipei câştigătoare trebuie să se bazeze pe următoarele principii călăuzitoare:

• conţinutul discursului prevalează asupra stilului („meritul tehnic” asupra „impresiei artistice”);

6

• celula de bază a discursului trebuie să fie argumentul (afirmaţie plus întemeiere

suficientă); • apreciem în primul rînd calitatea nu cantitatea argumentelor- cu cât argumentele sunt mai bine sudate între ele cu atît calitatea sistemului este mai bună; • obligaţia fundamentală de rol a afirmatorilor este să susţină moţiunea în discuţie. Negatorii trebuie să o respingă. Dacă negatorii se limitează la prezentarea propriei interpretări, fără a respinge argumentele afirmatorilor, cîştigă afirmatorii în situaţia în care au într-adevăr argumente şi nu doar păreri şi exemple. În dezbateri vorbitorii trebuie să înţeleagă un lucru simplu şi esenţial: ca să fie convingători, trebuie să se facă înţeleşi. Dar cum să folosim eficient persuasiunea? Herb Cohen, american de origine, consideră că forţa persuasiunii depinde de trei factori:

• inteligibilitatea mesajului-este interesul celui care vrea să convingă;

• întemeierea mesajului cu argumente indubitabile pentru adversar; • comportament care să exprime consideraţie pentru adversar. Sociologii americani Pratkanis şi Aronson, în lucrarea lor celebră „Era propagandei”, definesc patru trăsături majore ale unui mesaj convingător: • semnificativ (îl codificăm în limbajul celuilalt); • plin de acurateţe (ţinteşte precis la obiect); • personalizat (încorporează atitudini, sentimente proprii); • memorabil (este interesant, accesibil, atractiv, cu exemplificări, metafore etc.). Dacă învăţăm să îmbinăm cele de mai sus într-un discurs credibil, adică potrivit omului, locului şi situaţiei, atunci avem în mînă toate atuurile unui discurs persuasiv. Dezbaterea Karl Popper în comparaţie cu dezbaterea Policy Se practică diferite stiluri de dezbateri, care încurajează dezvoltarea abilităţilor de comunicare eficientă. Dintre acestea , cele mai cunoscute sunt : • dezbaterea Lincoln-Douglas; • dezbaterea de Strategie; • dezbaterea Parlamentară; • dezbaterea Policy; • bineînţeles dezbaterea Karl Popper. Dezbaterea Policy este un nou format, care în ultimul timp capătă o răspîndire mai frecventă în instituţiile de învăţămînt. Ce este comun şi deosebit între dezbaterile Karl Popper şi Policy? Dacă dorim să percepem dezbaterea ca un fenomen social, nu numai ca o activitate educaţională, cel mai eficient mod de a găsi exemple de dezbateri în viaţa cotidiană este sfera politicii. Tipul de dezbateri academice au menirea să dezvolte educabililor anumite abilităţi, una fiind capacitatea de a gîndi şi de a găsi soluţii pentru problemele ce afectează societatea contemporană. Iată de ce Asociaţia Internatională de Dezbateri a decis să introducă elemente de dezbatere Policy. Introducerea elementelor de dezbateri Policy este o schimbare importantă, fiind modificate unele reguli care au fost aplicate anterior în modelul Karl Popper. Însă nu e vorba de o schimbare radicală în domeniul dezbaterilor, întrucît modificările nu afectează principiile de bază ale dezbaterilor, adică capacitatea de a crea raţionamente şi argumente convingătoare. Formatul de dezbateri Karl Popper, după felul în care au avut loc dezbaterile pînă acum este mai aproape de dezbaterea de „valori” decît de dezbaterea Policy. Moţiunile de valoare oferă tinerilor participanţi la aceste dezbateri posibilitatea de a reflecta asupra lucrurilor care sunt 7

dezirabile, mai bune, justificate, corecte din punct de vedere moral. În dezbaterea de tipul Karl Popper ambele părţi trebuie să împartă o povară mai mult sau mai puţin egală. Se cere ca afirmatorii să demonstreze, că moţiunea este în general adevărată. Ei trebuie să justifice moţiunea , folosind o afirmare exactă (da ,noi ar trebui să cenzurăm expresia artistică). În timp ce partea negatoare trebuie să demonstreze, că moţiunea, în general, este neadevărată (nu, noi nu ar trebui să cenzurăm expresia artistică). Ambele echipe trebuie să pregătească din timp cazurile, bazându-se pe o anumită viziune, scop, ideal sau valoare. Atunci când participanţii la dezbateri sunt rugaţi să dicute o temă, folosind formatul Policy, filosofia dezbaterilor se schimbă. Mai întîi de toate ei trebuie să elaboreze o politică, adică un mod special de rezolvare a unei probleme anumite. Odată ce afirmatorii au identificat o problemă anumită ei sunt rugaţi să prezinte un mod aparte de rezolvare a problemei. În cazul acesta echipa negatoare nu mai trebuie să dezbată o moţiune. Ea trebuie să studieze planul prezentat de echipa afirmatoare. Astfel, datorită elementelor dezbaterii Policy toată dezbaterea îşi schimbă accentul de la constatarea că „ această situaţie este mai bună decît cea precedentă” la cea despre faptul că „acest mod de obţinere a rezultatelor dorite este mai bun decît cel propus anterior”. În dezbaterea Karl Popper echipa afirmatoare nu este datoare să demonstreze un plan de rezolvare a problemei, însă atunci cînd dezbaterile se desfăşoară în formatul Policy, afirmatorii trebuie să apere un plan anumit de acţiune. Dezbaterea Policy cere ca ambele echipe să se bazeze pe multe dovezi. Atunci cînd dezbaterile se desfăşoară în formatul Karl Popper, participanţii, deasemenea, folosesc dovezi; ei trebuie să cunoască multe lucruri despre tema luată în discuţie, dar de la ei nu se cere prezentarea multor exemple cu sens foarte specific. Atunci, însă, cînd participanţii la dezbateri apără o politică anume, ei trebuie să folosească o mulţime de exemple specifice, care vor arăta cum ceea ce propun ei va afecta starea prezentă a lucrurilor. Structura dezbaterilor Policy Esenţa Afirmatorii apără o schimbare anumită în politica curentă, iar negatorii se opun acestei schimbări. Scopul echipei afirmatoare este : 1. să apere un plan (Ce va fi făcut, cum va fi făcut?); 2. să identifice unul sau mai multe avantaje (În ce constă problema? Cum este această problemă generată de politicile existente? În ce mod planul propus va putea rezolva problema?). Scopul echipei negatoare este : 1. Să pună la îndoială posibilitatea obţinerii de către afirmatori a avantajelor în urma implementării planului lor (nu există nici o problemă, ea nu este cauzată de status quo, planul propus nu va putea rezolva problema ); 2. Să identifice unul sau mai multe dezavantaje, care ar putea fi cauzate de implementarea planului afirmatorilor. Identificarea problemei Fiecare dezbatere Policy necesită cel puţin două elemente : 1. Agentul care propune un plan (spre exemplu, guvernul); 2. O anumită schimbare- schimbarea faţă de ceea ce este acum şi ceea ce pare a fi un rezultat dorit în viitor. Primul lucru pe care afirmatorii ar trebui să-l facă este să arate, că există o problemă, care aduce daune şi deaceia este nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte modul cum sunt făcute lucrurile la etapa actuală (status quo). Este foarte important ca problema identificată de afirmatori să reprezinte moţiunea. De exemplu, cînd se dezbate tema „ Guvernul ar trebui să amelioreze sistemul educaţional”, afirmatorii ar trebui să ia în dezbatere o problemă specifică ce ţine de moţiune. Astfel, afirmatorii ar putea să se concetreze esupra discutării uneia dintre problemele următoare : programul de învăţămînt supraîncărcat, lipsa standartelor cinstite de notare, calificaţia profesorilor etc.. Afirmatorii ar trebui să evite alegerea unor probleme prea specifice şi obscure. De exemplu, n-ar fi

8

rezonabil ca afirmatorii să îngusteze moţiunea până la problema cunoaşterii insuficiente a limbii engleze de către domnul „X” un profesor dintr-o şcoală medie din localitatea „Y”. Oricum, lipsa cunoştinţelor în domeniul limbilor străine în rândul profesorilor din Moldova (în special în lumina aspiraţiilor noastre de a ajunge în Consiliul Europei) este o îngustare permisă a moţiunii, deoarece acest lucru afectează activitatea unui număr considerabil de oameni. Pentru a fi convingători, afirmatorii trebuie să demonstreze cu dovezi corespunzătoare, că problema întradevăr există şi nu este imaginară. Pentru a fi cu adevărat convingători, afirmatorii ar trebui să demonstreze, că problema poate avea un impact negativ asupra societăţii şi să arate că problema este de o importanţă majoră. Identificarea cauzei După identificarea problemei, explicînd natura ei şi arătîndu-i importanţa, echipa afirmatore ar trebui să prezinte cauza problemei. Afirmatorii arată, că ori politicile existente nu pot soluţiona în mod eficient problema, ori detestă o lipsă de politici pentru abordarea eficientă a problemei. În primul caz se cere o scimbare în politica prezentă , iar în a doua situaţie se cere introducerea unei politici noi. Afirmatorii arată că există o problemă reală în situaţia curentă a lucrurilor, că ea este într-atît de semnificativă încît sunt justificate cheltuielile financiare şi alte resurse, că în situaţia prezentă problema nu va putea fi rezolvată şi dacă nu vom întreprinde nimic, vom suferi din cauza consecinţelor negative ale status-quo– ului. Prezentarea planului Primul afirmator are doar şase minute pentru prezentarea întregului caz şi deaceea el prezintă doar schiţa planului timp de aproximativ un minut. El trebuie să fie pregătit să răspundă la nişte întrebări specifice în timpul chestionării încrucişate. Al doilea afirmator oferă detalii pentru a apăra planul de atacul negatorilor. Deci, planul trebuie să fie clar, cuprinzător şi bine gîndit, iar afirmatorii să fie conştienţi de limitarea în timp impusă dezbaterilor de regulile jocului. În timpul elaborării planului afirmatorii se gîndesc la următoarele elemente şi răspund la următoarele întrebări:

• Cine va implementa planul? (Agentul ) • • •

Ce se va întîmpla conform planului? (Schimbările, timpul) Cum va fi realizat planul ? (Modul implementării) Cum va fi plătită realizarea planului ? (Cost, surse de venituri).

Câte odată agentul poate fi specificat în moţiune. De exemplu, ONU ar trebui să extindă protecţia drepturilor culturale. Alte ori afirmatorii aleg singuri agentul. De obicei afirmatorii ar trebui să aleagă cea mai puternică organizaţie capabilă să soluţioneze problema dată. Alegerea agentului va fi legată direct de problema luată în discuţie. Alte ori afirmatorii crează un agent nou, care va încerca să implementeze planul propus. Este, însă, foarte important ca afirmatorii să cerceteze minuţios tema înainte de a sugera crearea unui nou agent, întrucît noua instituţie cere cheltuieli suplimentare şi este de lungă durată. Pe lîngă aceasta, o instituţie netestată are o mai mare probabilitate să eşueze, astfel ea devine inutilă. Deci, ar trebui propuşi agenţii care deja există şi care sunt capabili să îndeplinească planul. Unicul lucru necesar ar fi extinderea puterii acestor agenţi. Afirmatorii ar putea prezenta schimbările propuse în formă de etape, indicînd, de asemenea şi timpul în decursul căruia ele ar putea să fie realizate. Etapele prezentate de primul afirmator sunt doar schematice, atribuindu-le doar titluri, deoarece el nu va avea timp pentru a le dezvolta în discursul său. De exemplu: Etapa 1. Ministerul învăţământului va crea un consiliu naţional de examinare cu ramificări regionale în toate oraşele mari(cu populaţie de peste 50 mii de locuitori), care va fi compus din cei mai buni învăţători din ţară. Etapa 2. Consiliul naţional, împreună cu toate filialele sale regionale, vor propune profesorilor din localităţi să elaboreze seturi de programe pentru fiecare obiect în decurs de doi ani.

9

Etapa 3. Consiliul naţional va organiza treninguri pentru profesori şi va forma o echipă de examinatori, care vor monitoriza examinarea elevilor prin externat timp de trei ani. Etapa 4. Primele examinări prin externat vor avea loc anul viitor.

Afirmatorii trebuie să explice cum, în ce mod planifică ei să implementeze prevederile planului. Ei trebuie să arate cum au de gînd să facă faţă statu-quo – ului atunci, cînd vor fi introduse schimbările. În plan trebuie să fie luate în consideraţie şi obstacolele care apar în mod inevitabil şi care trebuie să fie depăşite atunci cînd planul propus va fi implementat. Afirmatorii sunt pătrunşi de responsabilitatea de a stabili costurile cauzate de introducerea schimbărilor. Ei nu sunt datori să introducă în plan un buget riguros. Ei doar precizează în ce mod vor fi obţinuţi banii necesar pentru efectuarea anumitor lucrări. Ei numesc sursele concrete de obţinere a veniturilor şi propun cîteva surse de venit alternative. La finele discursului echipa afirmatoare explică de ce politica elaborată de ei este mai bună decît status-quo – ul. Este important să ţinem minte, că fiecare schimbare necesită anumite cheltuieli. Este nevoie să depunem eforturi pentru depăşirea situaţiei existente, se cer anumite sume de bani, sunt influenţate mentalitatea, opiniile şi atitudinile oamenilor. Plus la toate, schimbările poartă în sine o anumită doză de risc. Către sfîrşitul discursului echipa afirmatoare subliniază, că schimbările propuse vor aduce mai multe avantaje decît daună şi în viitorul apropiat sau puţin mai tîrziu societatea va avea de beneficiat în urma acestor schimbări. În urma cîntăririi avantajelor în comparaţie cu status-quo – ul existent argumentele prezentate de afirmatori vor deveni mai convingătoare. Este foarte important de evedenţiat, că avantajele pot să sporească în urma introducerii planului, pot deveni deosebit de însemnate, influenţînd în mod pozitiv status-quo – ul. Este important ca aceste avantaje să producă un impact pozitiv asupra societăţii, asupra comunităţii internaţionale etc.. Echipa afirmatoare are foarte mult de lucru în foarte puţin timp (6 minute pentru afirmator I şi cîte 5 minute pentru ceilalţi vorbitori). Dacă afirmatorul I prezintă politica propusă numai în linii generale, afirmatorul II prezintă multe dovezi şi detalii ale planului, iar afirmatorul III concluzionează, reliefînd avantajele. În discursurile lor ei trebuie să se refere la toate elementele politicii elaborate (problemă, cauză, status-quo, daună, învinuire, plan, soluţie, costuri, avantaje, intrarea în vigoare). Concluzie: Dezbaterile în viaţa cotidiană sunt un aspect, care surprind prin calitate. Dezbaterile prezintă acea relaţie între generaţia adultă şi generaţiile de copii, care are un mare efect de pregătire a copiilor pentru viaţă, pentru integrarea lor în societate.

Capitolul II. Conţinutul şi acţiunile de schimbare a fenomenului

educaţional prin implicarea tinerilor în acţiuni comunitare. „Copiii trebuie să-şi spună unii altora şi să spună lumii ceea ce ştiu – pentru a afla ce ştiu. Spunând, vor învăţa. Spunând vor interpreta lumea aşa cum o văd ei, pentru noi ceilalţi... Mai important însă este cum spun şi cum simt ceea ce spun...” Judit Renzi

Societatea civilă, pe care tindem s-o construim, trebuie să promoveze valorile democraţiei, unde este încurajată diversitatea de opinii şi căutarea punctelor comune. Scopul principal al dezbaterilor ca o activitate umană este comportamentul etic al participanţilor la discuţie. Oponentul, care poate fi un viitor prieten devotat, trebuie stimat şi respectat, căci doar datorită existenţei lor avem motive întemeiate pentru competitivitate şi progres. Valoarea educaţională a dezbaterilor o depistăm în conţinutul activităţilor practice pentru însuşirea oricărui element din orice tip de dezbateri . Voi analiza conţinutul şi acţiunile de schimbare în însuşirea şi valorificarea unor elemente principale din formatul de dezbateri Karl Popper şi voi selecta acele strategii ce le foloseşte echipa negatoare în formatul de dezbateri Policy .

10

Cunoaştem că în echipă sunt trei debeiteri. Practica ne demonstrează, că prin împărţirea stabilă a rolurilor după aptitudinile fiecărui vorbitor în parte se obţin nişte echipe bine închegate. După principiul „efectul primei impresii” anume vorbitorii mai versaţi, mai impozanţi îşi aleg rolul primului vorbitor. Dacă primul vorbitor doar expune cazul şi răspunde la eventualele întrebări fulger, apoi poziţiile doi şi trei sunt alese de vorbitori cu spirite polemice, capabile să reacţioneze promt la argumentele adversarului. Însuşirea rolurilor specifice ce revin vorbitorilor I, II, III o realizez nu numai prin împărţirea adecvată a rolurilor, ci şi prin anumite exerciţii pentru îmbunătăţirea deprinderilor de prezentare. Activăm după principiul : „Dacă vrei să dezbaţi cu siguranţă, practici acest lucru cît mai des”. Pentru ca vorbitorul începător să fie mai sigur în timpul discursului propun un şir de exerciţii ce scad din tensiunea fizică, exerciţii cu referire la respiraţie, la mişcările maxilarelor, capului, umerilor. Pentru scăderea tensiunii mentale şi emoţionale propun următorul exerciţiu. Încep discuţia despre nervozitate, arătînd cauzele şi manifestările ei, precum şi modurile de a o depăşi. Elevii recunosc uneori că sunt dominaţi de nervozitate şi astfel intrând în discuţie se începe a rupe lanţul prin care acesta se autodegenerează. Apoi propun elevilor să facă o analiză de pe postura de arbitru sau de public a unei dezbateri ipotetice în contextul a două- trei teme difetite, de exemplu, fumatul, avortul şi asistenţa socială. Elevii decid, dacă conţinutul, structura şi rostirea intervenţiilor pentru aceste teme ţin cont de caracteristicile publicului sau arbitrilor, ca: vârstă, sex, mediu, nivel de educaţie, interese academice, scopuri educaţionale, vederi politice etc.. Cele trei scopuri ale acestui exerciţiu sunt de a-i învăţa pe participanţii la dezbateri să emită ipoteze despre caracteristicile publicului, să se simtă mai în largul lui în dezbatere, receptînd-o ca pe o activitate realistă şi folositoare şi îi ajută pe elevi să-şi identifice propriile lor caracteristici, pentru a putea face diferenţa dintre argumentele care i-ar convinge pe ei înşişi şi cele care i-ar convinge pe membrii publicului sau pe arbitri. Practic exersarea discursurilor pînă atunci, pînă cînd elevii se simt în largul lor şi stăpîni pe sine ca participanţi la dezbateri. O mare parte din această exersare o practic în perechi. Vorbitorul apoi solicită comentarii şi sugestii din partea colegului care-l ascultă. În timpul prezentării o importanţă deosebită o are folosirea gesturilor potrivite. Deja e cunoscut, că participanţii cu experienţă în dezbateri gesticulează firesc pe măsură ce atrag atenţia şi interesul ascultătorilor. Practicarea anumitor exerciţii permit ca începătorii să folosească aceleaşi mişcări de mîini şi braţe pe care le folosesc în fiecare zi. Pentru ca gesturile lor să nu fie mai frecvente sau mai puţin frecvente, mai accentuate sau mai puţin accentuate atunci cînd participă la dezbatere, propun să evite prea multe sau prea puţine gesturi, să evite gesturile artificiale şi mişcările nervoase (joaca cu părul, cu hainele etc..). Contactul vizual este folosit pentru a sublinia unele afirmaţii sau pentru a capta atenţia ascultătorilor. Vorbitorul trebuie să privească direct în ochii arbitrilor sau ai membrilor publicului, aşa cum ar face, dacă ar vorbi unei alte persoane în timpul unei conversaţii. Din multiplele tipuri de exerciţii practicate cel mai rezultativ l-aş selecta pe următorul „Elevii exersează stabilirea contactului vizual în timpul unui discurs de un minut. Fiecărui vorbitor i se desemnează un partener cu care să stabilească contactul vizual. Dacă partenerul decide, că vorbitorul nu mai stabileşte contactul vizual, ridică mina pentru a întrerupe discursul. Colegii de echipă se întrec în a stabili cine vorbeşte mai mult timp fără să fie întrerupt de partener”. Acest exerciţiu permite eficient să observi cît de des îşi ia vorbitorul privirea de la public, îşi verifică notiţele, se uită peste capul publicului etc.. Generarea argumentelor Argumentul ocupă locul principal în orice dezbatere. Un argument este o concluzie bazată pe dovezi şi raţionamente. Cum începem generarea argumentelor? Cel mai frecvent folosesc asaltul de idei sau brainstormingul. Brainstormingul este o tehnică de generare a ideilor, care a devenit cunoscută în anii ’60 ai secolului XX şi este utilă în elaborarea argumentelor pentru o moţiune. Conceptul permite tuturor membrilor grupului să lanseze idei şi sugestii într-o ambianţă pozitivă, lipsită de constrîngeri. Acest concept este folosit de echipă pentru a identifica probleme, a căuta soluţii şi a genera idei. În practică nu ne limităm la notarea doar a ideilor pro sau contra. Adeseori o idee pro va genera două idei contra. Brainstormingul este primul pas în generarea unui argument. Atunci cînd lansăm o moţiune 11

nouă, brainstormingul îl folosim în cadrul grupului din Clubul de Dezbateri. Mai târziu, însă, îl folosim ca metodă de lucru al echipei. Exersarea lui este axată pe aplicarea regulii Nr.1 – fără critici: o persoană notează ideile generate de elevi, nimeni nu este omis, ci dincontra este încurajat să înainteze idei. Un brainstorming reuşit cu siguranţă generează idei valoroase. Acum a sosit momentul cînd aceste idei trebuie transformate în argumente structurate, clare. Acest lucru nu este dificil, pentru că oricum facem aşa ceva tot timpul. Rolul definiţiilor Este destul de bine însuşit faptul că definiţiile sunt un moment crucial în orice caz. Ele stabilesc limitele desfăşurării dezbaterilor. Membrii Clubului de Dezbateri au conştientizat, că întreaga rundă poate fi cîştigată sau pierdută din cauza definiţiilor înaintate de echipa oponentă. Ele trebuie să fie largi, focusate şi cele mai bune. O muncă minuţioasă se duce în cadrul clubului nostru pentru a forma la elevi deprinderea de a munci cu dicţionarul (în genere) şi cu diferite dicţionare în special. De ce? Dezbaterile se desfăşoară în baza definirii termenilor cheie. Raportată la conţinut definiţia este operaţia logică prin care precizăm SFERA şi CONŢINUTUL unei noţiuni. SFERA noţiunii este totalitatea obiectelor la care se referă (de exemplu, cîine- totalitatea cîinilor). CONŢINUTUL noţiunii este totalitatea trăsăturilor majore şi dinstinctive ale obiectului la care se referă ( de exemplu, cîine- patruped, latră, păzeşte casa omului...). Cunoaştem mai multe tipuri de definiţie: logică, descriptivă, prin analogie, instrumentală, mixtă. Ce acţiuni de schimbare se produc în cadrul dezbaterilor în baza definiţiilor? Definiţiile sunt foarte importante, fiindcă necesită existenţa unor limite la ce se poate şi ce nu se poate de discutat. La fel definiţiile concrete ajută arbitrul să înţeleagă mai bine cazul şi contextul argumentelor propuse. Limita ce poate şi ce nu poate fi discutat în dezbateri o practicăm ca o strategie. Avînd numai o oră pentru a dezbate o moţiune, e foarte important de a o îngusta suficient pentru a ne permite să o prelucrăm efectiv în timpul dat. Ca exemplu, în cursul de istorie contemporană este frecventă întrebarea controlului armelor, care este foarte justificată printre naţiuni. Această întrebare este înţeleasă ca o restricţie a folosirii armelor sau ca o accesibilitate a lor de către societate. Jucătorii clubului nostru de dezbatere şi-au format o strategie proprie, însuşind că o bună definiţie înseamnă doar începutul. Este important în dezbateri CUM comunici definiţiile oponenţilor şi juriului. Jucătorii noştri nu îşi asumă obligaţia înţelegerii termenilor de către echipa adversă sau arbitri. Înţelesul precis al cuvîntului este folosit de către ei ca un subiect de dezbatere. Este deja însuşit, că dacă afirmatorii îşi ignoră drepturile de a defini termenii, negatorii la sigur o vor face în avantajul lor. Pe lîngă exerciţiile de lucru cu dicţionarul propun elevilor exerciţiul de a verifica, dacă subiectele puse în dezbateri, la care au partucipat pînă acum: • se bazează pe cuvinte sau expresii cheie; • implică unele forme de comparaţie şi utilizează verbul „ar trebui”; • sunt discutabile şi presupun interpretări; • implică adevărul propoziţiei. De fapt, elevii îşi fac o autoevaluare a cunoştinţelor acumulate. Evidenţa. Analiza critică a documentaţiei Ştim ce este evidenţa, ştim că ea apare în rezultatul unui proces complex de studiere a surselor informaţionale. În baza practicii de muncă, punînd la temelie cuvintele lui H.F. Amiel „... Povestind observi, afirmînd examinezi, arătînd priveşti, scriind gîndeşti.”. Sursele informaţionale adunate formează şi completează portofoliul. Metoda portofoliului este principala cale de documentare a subiectului propus pentru dezbatere. Elevii cunosc de istorie,

12

filosofie şi alte obiecte cum se înfăptuieşte selectarea materialelor în portofoliu şi cum are loc prezentarea lui. După aceasta are loc prezentarea portofoliului la şedinţa clubului de dezbateri. Se prezintă în linii mari conţinutul, argumentele ce comentează sursele utilizate. Se utilizează numai materialele incluse în portofoliu pentru a avea posibilitatea de a fi prezentate în cadrul rundei echipei oponente sau arbitrului (după necesitate). Din experienţa acumulată cunoaştem că este necesar de a analiza etapele de alcătuire a portofoliului ( ce a fost valoros?ce a mers bine?ce a prezentat dificultăţi?); ce achiziţii (cunoştinţe, aptitudini, atitudini) a obţinut elevul lucrînd asupra portofoliului; ce ar face altfel, dacă ar lucra asupra unui nou portofoliu; cum ar putea folosi experienţa acumulată pentru a se autoperfecţiona în viitor? Punând la bază principiul lui Confucius: „ Aud şi uit, văd şi ţin minte, fac şi înţeleg”, elevul în procesul alcătuirii unei evidenţe bune este pus în situaţia de a se autoconduce, de a colabora, de a se adapta, de a se cultiva. În cadrul dezbaterilor sursa de evidenţă uneori este tot atît de importantă, ca şi concluziile care rezultă din această evidenţă. Este foarte important ca sursa de evidenţă să fie credibilă. Prin exerciţii practice elevii: • • •

identifică sursa de evidenţă ale cazului său; înscriu denumirea surselor pe o foaie aparte; pentru fiecare sursă determină gradul de credibilitate, ţinînd cont de competenţă, obiectivitate, siguranţă. Pentru a deveni cu siguranţă un cititor reflexiv propun elevilor întrebările: • De ce ai ales sursa dată? • Ce parte ţi-a plăcut mai mult? • Ce parte a fost neclară ? • Unde ai putea afla ceva suplimentar la acest subiect? • Ce întrebări ai fi dorit să pui autorului? • Ai găsit cuvinte necunoscute? • Cum le-ai înţeles sensul? Cum practicăm analiza critică a evidenţei după conţinut? Când se testează evidenţa după sursă, de fapt se răspunde la întrebarea “ Care este autorul informaţiei?”. Cînd testăm evidenţa după conţinut, se răspunde la întrebarea “ Ce conţine informaţia dată?”. Conţinutul fiecărei porţiuni de informaţie va fi mai apoi prezent în procesul de argumentare şi concluzionare. Unele concluzii se bazează pe fapte veritabile, altele – pe opiniile subiective ale vorbitorului, bazate pe anumite sisteme valorice. Nu e neapărat ca opiniile să fie superioare faptelor şi invers. Este important ca înainte de a utiliza opinia sau faptul vorbitorul să determine gradul de suport al opiniei sau faptului dat pe argumentul concret. Practica demonstraeză că în timpul rundei de dezbatei vorbitorii nu corect interpretează evidenţa pentru suportarea argumentului dat. De exemplu, pe baza unui articol în ziarul “Timpul”, în care se demască utilizarea torturilor în penitenciare, elevii argumentează necesitatea utilizării torturilor pentru depistarea criminalilor. Deoarece se pun în dezbateri probleme actuale e nevoie ca evidenţa să fie deasemenea cât mai proaspătă. Evidenţa trebuie abordată din perspectiva gândirii critice, pentru aceasta elevul: • gândeşte activ; • explorează situaţiile create cu ajutorul întrebărilor; • gîndeşte independent; • vede situaţia din diferite perspective; • bazează perspectivele (concluziile) pe evidenţă şi idei; • discută ideile într-o manieră organizată.

13

Ansamblul tehnicilor folosite în mod conştient şi într-un cadru organizat altoiesc elevilor deprinderea de a evita erorile de conţinut sau judecată. Thuczdides spunea: „Mă tem mai mult de propriile greşeli decît de planurile adversarilor”. Deşi se spune, că a greşi e omeneşte, iar a ierta e Dumnezeieşte, este foarte important ca elevul să comită în dezbateri cît mai puţine greşeli de conţinut şi să depisteze greşelile comise de echipa oponentă. În cadrul dezbaterilor se comit voluntar sau involuntar greşeli factuale, interpretative, de analiză şi de sinteză. Se ştie că neajunsurile noastre sunt continuarea calităţilor noastre. Permanent le este altoită deprinderea ca elevul să nu tolereze chiar cel mai neînsemnat neajuns al lor, fiindcă el poate distruge cea mai bună calitate. Omul care insită într-o greşală este cîte o dată ridicol. Iată de ce este foarte important să ne învăţăm a evita greşelile în identificarea elementelor unui proces, fenomen, în formularea unor generalizări, concluzii, predicţii. O greşală depistată este pe jumătate corectată. Pentru evitarea greşelilor de conţinut şi erorilor de judecată propun următoarele sarcini:

• elevul depistează tipul greşelii de judecată din următoarele exemple: „În timpul unui proces judiciar un avocat a spus: - Clientul meu şi-a recunoscut vina, adică afirmă că el este autorul furtului. Aceasta este o destăinuire foarte preţioasă, care denotă, că e vorba de o persoană volitivă şi cinstită. Dar e posibil oare, ca o persoană cu aşa calităţi să fie un hoţ ordinar?” • Ce n-ai, pierdut-ai. Coarne n-ai pierdut. Deci ai coarne. • În cadrul unei runde de dezbateri un vorbitor a întrebat: „ Poţi, oare, demonstra, că nimeni nu poate citi gîndurile altora?”, „Nu , nu pot”,-a fost răspunsul. „Deci trebuie să fii de acord, că cineva o poate face!”, a concluzionat triumfător oponentul.

Acestea sunt doar unele elemente dim modelul de dezbateri Karl Popper care cel mai reuşit le folosesc elevii în cadrul rundelor de la competiţii. În formatul de dezbateri Policy ne-am cunoscut cu responsabilităţile echipei afirmatoare. Deoarece echipa negatoare trebuie să reacţioneze expromt la planul propus de afirmatori, ei pot folosi următoarele strategii. Strategia Nr 1- negatorii susţin că problema nu există, nu este de mare valoare, nu este importantă şi poate fi neglijată. Reuşind pe parcursul întregii runde să demonstreze acest fapt, atunci cazul echipei afirmatoare nu va fi valabil. Strategia Nr 2-negatotii susţin şi aduc dovezi că deşi problema persistă, ea se va rezolva de la sine la etapa actuală, folosind mijloacele existente, acordîndu-i-se destul timp pentru rezolvarea ei. Status-quo-ul va putea oferi soluţii. Dacă reuşesc să convingă arbitrul şi publicul de acest fapt, atunci în cazul acesta negatorii pot susţine, că cele mai complexe fenomene (de ordin social, economic, internaţional) nu pot fi rezolvate într-o perioadă limitată de timp. Strategia Nr 3- negatorii susţin că afirmatorii au identificat o cauză greşită a apariţiei problemei şi de aceea soluţia propusă nu este eficientă. Strategia Nr 4- negatorii pot înfăptui un atac asupra planului propus de către afirmatorii şi să facă aceasta la diferite nivele (agentul, etapele, mecanismul, costul ). Strategia 5- echipele bine pregătite pot înainta un contraplan. Contraplanul trebuie să fie prezentat de către primul vorbitor al echipei negatoare, astfel încît echipa afirmatoare să aibă posibilitatea să înceapă respingerea lui. În timpul rundei de dezbateri negatorii, folosind măcar una din strategii demonstrînd pe parcurs eficienţa ei, pot cîştiga runda. Din experienţa de utilizare a dezbaterilor soluţionarea şi implementarea proiectelor în comunitate

14

Dezbaterea este parte componentă a unui şir de activităţi organizate sub egida ONU, în cadrul programului Global Debate is March 2008: "Resolved: Water should be considered national property.", site: www.thepeoplespeak.org. Materialele au fost pregătite şi amplasate pe adresa http://abecedar.wen.ru/gaudeamus/ şi expediate pentru a participa în concursul internaţional Global debate de la New-York. Rezultatele concursului pot fi gasite pe adresa http://thepeoplespeak.org/schools/ . Ne bucurăm că participarea tinerilor din liceul “Gaudeamus a fost apreciată cu 5.350 de puncte, şi suntem plasaţi pe locul IV printre cele 40 de instituţii din lume. Activităţile au avut loc în liceu în lunile ianuarie-martie 2008: dezbateri, concursuri, poze, proiecte, eseuri, video, demersuri adresate autorităţilor publice locale etc. Elevii au prezentat un joc de dezbatere în cadrul seminarului practicum de la 29 februarie, la care au participat elevi, profesori, studenţi, invitaţi. Dezbaterea publică a fost organizată pe data de 14 martie 2008, în Sala de Festifităţi, unde au fost prezenţi 100 de elevi din liceu, în rolul de arbitri din clasele a IX-XII, precum profesori, care au completat formulare de arbitraj. În calitate de oaspete a fost Şeful Direcţiei juridică de la Consiliul municipal, Chişinău, dl Alexandru Tănase. Dezbaterea s-a desfăşurat după un algoritm prestabilit, în care s-a inclus şi publicul cu întrebări şi constatări, replici şi sugestii. Trăind într-o societate industrializată, considerăm că nu doar adulţii ar trebui să cunoască sursele grave ale poluării, ci şi copiii pentru a se implica activ în făurirea viitorului. Cu acest scop a fost lansat programul ONU de dezbateri a stării apei potabile, în care cu succes s-au implicat elevii din mai multe ţări. Pentru a cunoaşte mai bine problema în liceul Teoretic „Gaudeamus”, din municipiul Chişinău, s-au propus organizarea de mese rotunde, dezbateri, discuţii, excursii cu prezentarea unor propuneri concrete de soluţionare a problemei apei potabile în comunitate. Cele mai eficiente activităţi au fost cele legate de proiecte concrete în comunitate: participarea la curăţirea fântânilor, izvoarelor, lacurilor, amenajarea locurilor publice etc. Jucători: Afirmatori: Roşca Iulian-IX -3, Cazacu Cristian, cla IX – 3; Negatori: Moţpan Olga-XI fm 2, Pociumban Anastasia-XI fm2. Afirmatorii şi negatorii au adus argumentele lor, printre care: Secvenţe din argumentele pro: Considerăm că trebuie implicată întreaga naţiune în elaborarea şi implementarea proiectelor pentru a asigura cetăţenii cu apă potabilă de calitate. Rezultatele unei comunităţi mici pot fi atinse doar prin consolidarea statului şi a naţiunii. De aceea sunt necesare investiţii mari şi de durată din partea statului, care ar trebui să aibă o politică prioritară în asigurarea calităţii apei (prin educaţie, investiţii, atragerea capitalului străin, programe naţionale etc.). De asemenea e necesar un control strict din partea organelor guvernamentale pentru respectarea legilor, pentru a nu permite fraude şi încălcări, atât din partea cetăţenilor, cât şi a persoanelor responsabile. În soluţionarea problemelor cu apă potabilă de calitate, statul ar trebui să colaboreze cu toate structurile existente, să mobilizeze potenţialul societăţii civile şi a persoanelor particulare. Secvenţe din argumentele contra: Apă bună şi de calitate poate fi asigurată doar dacă va fi proprietate privată. Statul nu are posibilităţi materiale, cu atât mai mult că corupţia şi alte fărădelegi nu permit soluţionarea problemelor cetăţeanului. Ar trebui de pornit de la interesul personal şi a celor apropiaţi, prin procurarea şi instalarea de filtre şi educaţia în familie. De asemenea sunt eficiente programele educaţionale promovate de ONG. Problema calităţii apei nu poate fi rezolvată fără soluţionarea altor probleme globale (ecologică, sărăciei, analfabetismului, corupţiei etc.). Credem că este foarte importată atitudinea noastră faţă de natură în general şi faţă de apa potabilă în special, deoarece bem ceea ce suntem şi devenim ceea ce bem. Cu acest scop facem apel către toţi oamenii de bună credinţă de a se implica mai activ în proiecte pentru a soluţiona problema calităţii apei potabile în comunitate. 15

Moţiunea susţinută de afirmatori a fost că apa potabilă ar trebui să fie proprietate naţională. Cu acest scop organele de stat ar trebui să propună strategii concrete, prin care să se realizeze proiectele declarate. Statul ar trebui să investească resursele necesare şi să mobilizeze oamenii pentru a aduce în ordine bazinele acvatice şi mediul din jur. Statul, în special autorităţile publice locale, ar trebui să aibă sub control permanent calitatea apei în lacuri şi râuri, izvoare şi fântâni şi să contribuie la menţinerea ei în stare bună. Negatorii, însă, s-au bazat pe raţionamentele că doar proprietarii particulari ar putea să asigure apă potabilă de calitate. Deoarece apa potabilă este un bun necesar tuturor oamenilor, echipa negatoare a accentuat că fiecare persoană ar trebui să se implice cu mai multă insistenţă în menţinerea ei într-o stare bună. Societatea civilă este conştientă de starea apei potabile şi propune soluţionarea problemelor prin proiecte concrete în comunitate şi implicarea dezinteresată a membrilor ei în implementarea practică a aşteptărilor cetăţenilor. La şedinţa clubului a asistat şeful comisiei juridice din Consiliul Municipal Chişinău, Dl Alexandru Tănase, care a apreciat înalt iniţiativele elevilor şi capacităţile de organizare a dezbaterilor. Domnul consilier a demonstrat profunzime în cunoaşterea problemei, a relatat despre intenţiile autorităţilor publice locale de a ameliora starea apei potabile în capitală şi a analizat stategiile aplicate de responsabilii aleşi pentru aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă de calitate. Tinerii au propus mai multe proiecte prin care pot să-şi aducă contribuţia la protecţia mediului şi implicarea în soluţionarea problemelor comunităţii. Printre ele sunt: studierea minuţioasă a problemei ecologice în localitate, elaborarea de proiecte sociale, organizarea de dezbateri şi demersuri către autorităţile publice etc. Experienţa clubului a fost publicată în mass-media: „Timpul”, „Jurnal de Chişinău”, „Moldova Suverană”.

Propuneri şi concluzii. Oratorii sunt făcuţi, nu născuţi – spune un proverb. O societate deschisă şi democratică, spre care tindem are nevoie de oameni cu spirit analitic şi critic. Democraţia nu este o totalitate de adevăruri fixe, ci mecanisme vii, care prin intermediul dezbaterilor şi compromisului, indivizii pot căuta, afla şi promova adevărul. Prin dezbatere, negociere şi comunicare în societatea democratică se poate obţine un grad substanţial de consensus - condiţie importantă a vieţii sociale, a rezolvării paşnice a disputelor politice etc. Prin participarea în dezbateri se exersează comportamentul moral, deoarece atunci cînd se pune în dezbatere un subiect din perspective diferite, este exersată alegerea anumitor valori care sunt fundamentul unor societăţi democratice şi civilizate. Cei ce practică dezbaterile se învaţă să-i respecte pe alţii aşa cum ar dori ca ei să fie respectaţi; să asculte şi vor fi ascultaţi; să promoveze binele şi vor fi apreciaţi după merit; să nu tolereze vicleşugul şi mediocritatea şi vor fi respectaţi; să se schimbe pe sine şi atunci lumea se va schimba de la sine. Finalitatea principală a dezbaterilor este abilitatea tinerilor pentru a face faţă cu succes discursului în spaţiul public într-o societate democratică. Oferind elevilor formate diferite de dezbateri, oferindu-le posibilitatea de a acumula deprinderi de limbaj şi comunicare prin abordarea de tip pro-contra, ajutîndu-i să privească mai flexibil o problemă, dezvoltînd capacitatea de a asculta activ şi de a fi receptiv la punctul de vedere al partenerului de discuţie, propun ca dezbaterile să devină curs obligatoriu în orarul elevilor la treapta gimnazială şi cea liceală. Propunerea mi-o întemeiez pe faptul că dezbaterile dezvoltă calităţi afectiv-relaţionale în procesul comunicării şi competenţe de tip practic, instrumental, necesare omului în viaţa privată şi publică. Noul curs de dezbateri ce ar trebui implementat ar oferi elevilor un anumit număr de noţiuni puse în diferite contexte şi exersate în practica dezbaterilor academice, a diferitelor tehnici de argumentare, a construcţiei şi reconstrucţiei unui caz din perspective diferite. Această abordare urmăreşte dezvoltarea toleranţei, a unei comunicări deschise şi pozitive între membrii societăţii. Diversitatea temelor care pot fi abordate în noul curs de dezbateri ar permite ca dezbaterile ca metodă de comunicare eficientă să efectuieze o abordare interdisciplinară şi transcurricilară a procesului instructiv educativ.

16

Noutatea metodei dezbaterilor constă în relaţia de empatie, care se stabileşte între profesor şi elev în căutarea împreună a unor soluţii eficiente a problemei abordate. Noul curs de dezbateri ar asigura tînărul cu elementele necesare comunicării eficiente şi pregătirii tinerilor pentru un dialog coerent social. Există diverse metode de luptă pentru afirmare: unii folosesc armele şi luptele de palat, alţii puterea cuvîntului şi a convingerii prin dezbateri. Ultimii sunt mai liberi şi rezultatele lor sunt mai eficiente, deoarece dezbaterile ne învaţă să nu căutăm adevărul în cuvinte, ci cuvintele în adevăr. Judecata lui Goethe: „Tratează-l pe om aşa cum este şi aşa va rămîne. Tratează-l aşa cum poate şi ar trebui să fie şi omul va deveni aşa cum poate şi ar trebui să fie” şi-a demonstrat valabilitatea dea lungul multor generaţii. Generaţia de astăzi, practicînd dezbaterile obţine un şir de beneficii. Fiecare elev obţine capacitatea de comunicare în cadrul interacţiunii cu diferiţi oameni, îşi dezvoltă autocontrolul şi îşi întăresc automotivaţia. Concluzionez cu certitudine, că cei care participă în dezbateri obţin succese mai mari în organizarea propriilor idei şi gînduri, se învaţă să analizeze aspectele tari şi cele slabe ale punctelor de vedere opuse şi să examineze atent generalizările. Debeiterii sunt mai conştienţi de valorile pe care îşi întemeiază judecăţile, cu mai multă precauţie folosesc resursele disponibile pentru rezolvarea unor probleme. Merită ca dezbaterile să devină curs în orar fiindcă îi învaţă pe elevi să fie mai liberi şi mai hotărîţi în luarea de decizii; să fie mai competenţi în problemele vieţii; să deosebească convingerea emoţională de ideea argumentată; să aprecieze diverse surse de informaţie din perspectiva gîndirii critice. Dezbaterile dezvoltă gîndirea critică. Ele învaţă a prelua idei, a le examina implicaţiile, a le pune la îndoială, a le compara cu alte puncte de vedere, a argumenta, a defini atitudinea în baza unor argumente. Dezbaterile dărâmă „zidurile „ din mintea noastră. Dezbaterile îi ajută pe elevi să producă, să creeze şi nu doar să reproducă, să repete. Dezbaterile oferă posibilitatea de exersare a capacităţilor de gîndi, a înţelege, a deduce, a interpreta, a comunica pro şi contra cele descoperite. Astfel dezbaterile transformă învăţarea într-un proces util şi plăcut. Dezbaterile demonstrează cât de actuale sunt cuvintele lui Mihai Eminescu : „... devreme ce există enciclopedii, dicţionare, glosare nici nu trebuie să i se pretindă elevului să devină o enciclopedie”. Dezbaterile îi motivează pe elevi, le trezeşte interesul pentru studiu. Pentru a forma generaţiile tinere ale vremii de mîine, noi profesorii, trebuie să ne înnoim veşnic odată cu ele. Dezbaterile ne oferă aşa o posibilitate. În pregătirea şi desfăşurarea dezbaterilor atît profesorul cît şi elevul utilizează un şir de tehnici interactive de învăţare şi de muncă intelectuală, în care sunt exersate operaţii de cunoaştere (memorarea faptelor,definirea termenilor cheie, localizarea şi organizarea informaţiei), înţelegere (reformularea, abstractizarea, traducerea, transformarea, decodificarea, descrierea), aplicare (interpretarea informaţiei, investigarea, clasificarea, formularea conceptelor), analiză (analizarea, teoretizarea, caracteristica conceptelor, evidenţierea secvenţelor, asocierea, gîndirea creativă, divergentă, simularea), sinteză (adoptarea deciziilor, sintetizarea informaţiei şi a argumentelor, formularea ipotezelor rezonabile, identificarea şi rezolvarea problemelor, adoptarea deciziilor, enunţarea concluziilor) şi evaluare (criticare, argumentarea deductivă, compararea, enunţarea concluziilor garantate, susţinerea argumentelor pe baza faptelor, participarea activă). Aceste şi alte exerciţii sunt orientate spre formarea aptitudinilor cognitive şi dezvoltarea gîndirii critice, care stimulează la elevi o atitudine flexibilă orientată să menţină legătura permanentă între cunoştinţele abilităţile de participare şi de comunicare. Dezbaterea este o metodă care le permite elevilor să devină mai autonomi, mai independenţi, mai democratici. Avantajele dezbaterilor sunt enorme: are efecte pozitive asupra performanţelor academice şi autoaprecierii, asupra relaţiilor sociale şi dezvoltării personale. Metoda dezbaterilor reprezintă un sistem de comunicare perfecţionat ce vizează formarea unei personalităţi capabile să susţină saltul „De la specialistul curînd depăşit” – datorită exploziei informaţionale- „La generalistul adaptabil” prin valori şi comportamente fundamentale. 17

Folosind metoda dezbaterilor adolescenţii îsi cultivă şi consolidează gîndirea logică şi critică, îsi dezvoltă capacităţile: • să se pună în situaţia altora; • să găsească alternative şi ieşire din orice situaţie; • să conştientizeze şi să accepte propriile limite în „HANUL CUNOAŞTERII” şi sensibilitatea personală în funcţie de prejudecăţi şi înclinaţii; • să examineze necesitatea evaluării şi să fie conştient de valorile pe care îşi întemeiază judecăţile; • să folosească toate resursele disponibile pentru a rezolva o problemă, căutînd cea mai bună şi cea mai eficientă soluţie; • să descompună ideile şi apoi să le reconstituie; • să recunoască contradicţia ca factor de dezvoltare; • să evalueze consecinţele acţiunilor, ideilor, credinţelor etc.; • să sintetizeze şi să analizeze cunoştinţele; • să poată să-şi organizeze propriile gînduri, idei, convingeri şi să le concentreze asupra unei probleme etc.

Repere bibliografice 1. Alternativa XXI. Revistă a SIEDO. Chişinău. Nr.1-2, 2001. 2. Bulgar B. şi alţii, DEX, Bucureşti, 1997. 3. Marcu F., Dicţionar de neologisme, Ed. „Ştiinţa”, Chişinău, 1997. 4. Zăinescu G., Petrescu I., Draiu D., Manual de dezbateri . Aplicaţii ale logicii, Editura Naţional, Bucureşti, 2000. 5. Manual de dezbateri, Chişinău, 2001

ANEXE Materiale xerox, poze, articole, scheme, harti, tabele etc.

18

Anexe Anexa nr. 1

Moţiunea 1: ”Implicarea tinerilor în soluţionarea problemelor comunitatii asigură viitorul. Îngustarea problemei: Funcţionarea ineficientă a autoconducerii şcolare în liceele din sectorul Ciocana

Cuvinte cheie: implicarea tinerilor - atragerea tinerilor într-o anumită acţiune, un proces; soluţionarea problemelor - rezolvarea unor chestiuni care prezintă aspecte neclare, discutabile, care se pretează la discuţii; asigura viitorul -a da o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru în viitor. DESCRIEREA PROBLEMI: În contextul unei societăţi democratice, educarea cetăţeanului activ civic şi implicarea tinerilor în viaţa socială, economică şi politică reprezintă viitorul ţării. Astfel exista necesitatea de a implica elevii liceelor în activităţi educative extraşcolare, pentru a învăţa elevii să trăiască democraţia, pentru ca ei sa-şi poată asigura viitorul. Lipsa autoconducerii şcolare sau acţiunea ei formală în multe instituţii de învăţământ periclitează procesul de formare a cetăţeanului, privind în acelaşi timp elevii ca un sistem de educaţie civică, care ar permite dezvoltarea competenţelor civice, poziţiilor şi intensificarea activităţilor civice. Apare un decalaj între dorinţa tinerilor de a se afirma în comunitate şi conservatismul maturilor. ACUZATUL (Cine este acuzat(vinovat de nesoluţionarea calitatică a problemei?) Ministerul Educaţiei şi Tineretului din R. Moldova - prin lipsa unei concepţii clare cu referire la implicarea elevilor în activităţi extraşcolare, bazate pe principiile autoconducerii şcolare; Administraţia instituţiilor - prin atitudinea pasivă faţă de situaţia existentă; Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport din sect. Ciocana – nerealizarea obiectivelor cu privire la lucrul cu tinerii, lipsa de iniţiativă [486(67%) elevi nou-veniţi în liceul Gaudeamus sunt din liceele din sect. Ciocana. 21% afirma ca nu exista noţiune de autoconducere în liceu, 46% afirmă că există, dar numai formal]

AGENTUL (Cine va putea contribui la soluţionarea problemei?) Liceul Gaudeamus – prin existenţa uni sistem eficient de autoconducere şcolară „O nouă civilizaţie”, schimb de expirienţă folosind experienţa internaţională [Licee din Tartu (Estonia), St. Petersburg , Polonia] Asociaţia obştescă pentru susţinerea înăţământului – prin susţinerea financiară a desfăşurării seminarelor, meselor rotunde, conferinţelor, forumurilor civice etc. Direcţia generală educaţie Tineret şi Sport din mun. Chişinău - prin promovarea sistemului de autoconducere şcolară în instituţiile de învăţământ preuniversitar; Elevii, profesori, absolvenţii din liceul Gaudeamus - voluntariat, schimb de expirienţă SIEDO – susţinere logistică a programului „Tinerii în acţiune” şi materiale instructive (pliante, manuale, ghiduri, postere etc.)

CE? (Acţiuni) • Crearea grupului de iniţiativă (profesori şi elevi din liceul Gaudeamus – Consiliul elevilor) • Detreminarea strategiei acţiunilor comune cu elevii din liceele sect. Ciocana •

•

Implimentarea principiului psihopedagogic, bazat pe implicarea elevilor – subiecţi ai educaţiei; Proiectarea activităţilor educative şcolare şi extraşcolare, prin stabilirea relaţiilor de colaborare cu comunitatea educaţională locală; Pregatirea broşurilor informative despre autoconducere (principii, activităţi, sugestii etc)

• CUM? (Metode) • Pregătirea planului organizatoric şi graficul desfăşurării activităţii programului „Schimb de experienţă pe problemele autoconducerii şcolare cu implicatea liceelor din sec. Ciocana;

19

• • • •

Organizarea acţiunilor comune de binefacere, ecologice, economice etc. cu elevii din liceele din sec. Ciocana; Motivarea elevilor şi profesorilor, prin susţinerea în elaborarea unui plan ce ar viza schimbări pozitive de calitate; Crearea organelor de autoconducere în instituţii (ministerele, parlamentul, compania electorală, organizarea alegerilor); Organizarea şedinţelor lunare a ecologilor, economiştilor, parlamentarilor etc.

• • • • • • •

Lupta pentu afirmarea de sine şi realizarea obiectivelor personale; Stabilirea echilibrului între interesele proprii şi binele public; Formarea competenţelor necesare omului în socium de integrare; Iniţiative şi participare civică în comunitate; Democratizerea societătii, schimbarea sistemului rigid şi bazat pe supunere; Învăţarea reciprocă şi valorificarea experienţei avansate; Creşterea imaginii instituţiilor de învăţământ în comunitate.

CÂT? (Cheltuieli de resurse umane de timp şi financiare) • Resurse umane - 35 persoane (elevi şi profesori); 11 parinţi (reprezentanţii consiliului) • Timp: pregatire – o luna; realizare – 6 luni; evaluare – 2 luni; • Finanţe: Total: 2000 lei (birotica 600 lei; remunerarea profesorilor 700 lei (7*100); alimentaţie 700 lei). AVANTAJE: (Ce obţinem dacă soluţionam problema)

Anexa nr. 2

Moţiunea 2:

„Apa potabilă ar trebui să fie considerata proprietate de stat” CAZ AFIRMATOR:

Scop: Distribuirea eficientă a apei potabile de calitate pe teritoriul Republicii Moldova Cuvinte cheie: Apa potabila – apa care poate fi consumata de om, direct sau indirect, timp indelungat fara a-i prejudicia sanatatea; ar trebui – a fi nevoie de ceva, este necesar; a considera – a face posibil; propritate – stapinire deplina asupre ceva, in baza unui drept recunoscut; stat – care apartine sau este propriu unei natiuni, unui stat. Argumentul 1 - Apa potabila este un bun comun. Explicaţie: Apa este un bun al comunităţii (comunitatea este şi statul), o resursă naturală, respectiv toate resursele dintr-un stat sunt proprietate naţională. Pentru a fi proprietate privata ea trebuie delimitată iar aceasta nu poate fi realizat, adica este imposibil. Exemplu: Râul Nistru, un fluviu principal care curge pe teritoriul republicii, ţi îşi ia izvorul în munţii Carpaţi. Intra pe teritoriul raionului Briceni si continuă în raionul Ocniţa, oare poate raionul Ocniţa să plăteasca raionului Briceni pentru apa din râu care trece prin acest teritoritoriu sau ca oamenii din Moldova sa plateasca pentru apa . Credem că este un non-sens! Râul nu poate fi delimitat sau apa să fie oprita în acest râu. Concluzie: Râulile si izvoarele nu pot apartine proprietatilor private deoarece ele sunt resurse naturale ale ţării şi conform legii cu privire la resursele naturale, capitolul III, Articolul 8, paragraful 2 si 3, resursele naturale în care se include şi apa de pe teritoriul statului sunt proprietate nationala. Argumentul 2 - Apa este un bun strategic Explicaţie: Toate statele lumii încearca să detina toate bunurile strategice disponibile pentru a nu depinde de altcineva. Exemplu: Intr-un timp în orasul Balti ai fost realizate mitinguri deoarece se consideră plata înaltă pentru serviciilecomunale, pentru apa potabila introduse de companiile private şi SA din raionul Balti. Aceste conflicte duc la dezechilibrarea situatiei din stat si la manipulari politice a populaţiei. Concluzie: Astfel bunurile strategice trebuie sa fie o proprietate nationala pentru bunastarea si echilibrul din tara. Argumentul 3 - Proprietarul trebuie sa aiba resurse financiare suficiente pentru investitii de durata

20

Explicaţie: Pentru asigurarea calitatii apei potabile si intretinerea sistemelor de livrare sunt nevoie de sume mari de bani, si numai statul poate acoperi aceste cheltuieli. (buget + investitii straine + implicarea sectorului privat şi a populaţiei.) Exemplu: Cum se stie pe teritoriul Gagauziei apa este în deficit şi foarte poluata, unitatile administrativ - teritoriale au decis sa soluţioneze problema apei, dar nu au avut destul capital pentru a le realiza atunci ei sau adresat guvernului republicii. Acuma guvernul realizeaza pe teritoriul Gagauziei proiecte de filtrare si epurare a apei, în baza unui proiect susţinut de Turcia Concluzie: Astfel, unica putere care poate asigura cu apa potabila oamenii civili este statul, care poate acorda bani pentru realizarea proiectelor. Argumentul 4 - Colaborarea statului cu societatea civila si cu statele straine. Explicaţie: Intr-o tara, apa nu poate fi monitorizata pe un teritoriu limitat, iar statul trebuie sa fie principalul gospodar pe umerii caruia cade cea mai mare responsabilitate, astfel pentru a rezolva problema apei potabile, statele crează relatii de cooperare bilaterala. Exemplu (societatea civila): Compania “Vitanta” are o fintina arteziana de unde iau apa pentru produsele lor. Nu la mari distante de aceasta fintina apa este poluata. Cu timpul, pesticidile pătrund în pământ şi apoi în izvoarele subterane, de unde ajung in fintina arteziana si bauturile racoritoare se primesc poluate si de o proasta calitate, chiar dacă se încearcă să se folosească şi filter. .Desigur consumatorii nu vor procura asa produse aceasta ducând la scaderea profitului companiei. Pentru a avea o calitate mare a produselor ca la inceput, ei incep sa colaboreze cu cei care polueaza apa impunindu-i sa ia masurile necesare pentru a respecta norme. Aceasta ducând la o colaborare roditoare si pentru compania “Vitanta”, dar si pentru simplii cetateni. Aici se observa ca nici o companie privata nu poate monotoriza un teritoriu, deoarece în afara fintânii (ca in exemplu) exista si apele subterane si ploile care nu sunt controlate de aceste companii Concluzie: Astfel, numai statul poate regal procesul pe teritoriul ţării şi armoniza realţiile dintre diferiţi subiecţi Concluzie finala: Din cele spuse se observa ca unica putere care va putea realizea destribuirea calitativa a apei potabile pe teritoriul tarii si asigurarea viitorului este statul, dar nu companiile private şi nici cetăţenii ţării în parte. CAZ NEGATOR: Notiuni: Apa - compus hidrogenat cu oxygen care formeaza unul din invelisurile pamintului, presupus de a fi consumat timp indelungat fara a prejudicial sanatatea; potabila - care indeplineste toate calitatile bune de a putea fi consumata; ar trebui - a avea nevoie, a fi obligatoriu, a fi necesar;; a deveni - a se transforma, a ajunge; proprietate - stapinire a unui bun(de o persoana fizaca); nationala - care e propriu, apartine unei natiuni, stat. Scopul: Imbunatatirea calitatii vietii umane Argumentul I. Proprietatea private - soluţie pentru o apă potabilă de calitate Explicaţie: Interese personale in imbunatatirea calitatii apei potabile sunt mai importante Exemplu: Tot mai multe familii îşi cumpără filtre, instalate în apartamente. Dacă în anul 1990, doar 12 % din populaţie îşi permiteau să aibă filtre, în 2007 cifra a crescut la 19 %. Sunt folosite de asemenea pastille efervescente pentru purificare deplina a apei. Concluzie: Interesul poartă fesul. Argumentul II. Asigurarea unui bun comun, pornind de la un interes personal Explicaţie: fiecare persoana e cointeresata de binele apropiatului sau se cauta cai de perfectionare a produsului potabil fara a nua duce daune cunsiderabile dupa consumarea indelungata a acestuia

21

Exemplu: Un iaz a carui ingrijire este dirijata de o personae fizica este considerabil mai curat decit unul care e sub evidenta statala =>statul are mai multe probleme de rezolvat sin u are timp pentru lucruri marunte (care trebuie efectuate numaidecât) Concluzie: Educatia si cultura fiecariu cetatean in parte depinde de noi, de fiecare în parte. ''Suntem ceea ce bem si bem ceea ce suntem''. Argumentul III. Proprietatea mixta – soluţie pentru apaă potabilă de calitate Explicaţie: Întreprinderile cu capital privat sisusţinuţi de structuri internationale promoveaza o cultura de privatizare in scop deschis p/u binele comun. Exemplu: Întreprinderea SA “Apa-Canal”, fiind una din cele mai avantajoase din Republica Moldova, tinde mereu spre perfectiunea utilajurilor de purificare, care la rindul lor duc la imbunatatirea considerabila a calitatii apei potabile. Exemplu: circuitul apei pe pamint este divers si la fel cum e imposibil de a privatize aerul ,e absurd sa privatizam apa care exista in diverse forma: lichida, solida si gazoasa. Concluzie: Apa este oriunde in diferite forme si e imposibil de a o privatiza. Argumentul IV. Prioritatea rezolvarii problemelor globale – soluţionarea şi problemei apei potabile. Explicaţie: Comform statisticilor afirmate de ONU observam ca statele sarace au cele mai mari probleme cu valorificarea apei poatbile. Credem că cu implicarea tuturor statelor din lume poate fi soluţionată această problemă. -intr-un stat in care exista mai multe probleme:ecologica, saraciei, analfabetismului,coruptiei statul trebuie sa se imparta in rezolvarea acestora, si p/u problema valorificarii apei potabile nu mai exista destul timp...ceea ce face ca purificarea ei san u fie la nivelul standartelor ecologice Exemplu: Tarile din Asia Mijlocie din cauza saraciei duc lipsa apei potabile de mai mulţi ani. Concluzie. Calitatea apei potabile ar trebui să fie prioritate a oamenilor, familiei, organizaţiilor, unde sunt stăpâni concreţi, de la care putem avea aşteptări, dar şi să cerem responsabilitate.

22