Met Ode

ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE 1. Învăţarea prin cooperare. Definiţie Reprezintă folosirea grupurilor mici în scopuri instrucţionale astfel încât, lucrând împreună, elevii îşi maximizează atât propria învăţare, cât şi a celorlalţi colegi. Elevii depind astfel într-un mod pozitiv unii de alţii, iar această interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup, devotament de tipul “ înotăm sau ne înecăm cu toţii”. 1.1 Avantajele cooperării 1. Scopul grupului, maximizarea învăţării tuturor membrilor, îi motivează pe elevi să obţină mai mult decât achiziţii strict personale, ci rezultate bune pentru echipă. 2.Membrii grupului se consideră, fiecare în parte şi ca grup, responsabili pentru a face muncă de calitate. 3.Ei îşi oferă reciproc sprijin intelectual şi personal, personal, bazat pe devotament şi grijă faţă de celălalt. 4.Ei învaţă deprinderi sociale şi le folosesc pentru a-şi coordona eforturile pentru îndeplinirea scopurilor . 5.Toţi membrii acceptă responsabilitatea de a conduce grupul. grupul. Ca rezultat, grupul reprezintă mai mult decât suma părţilor. 6.Toţi elevii au performanţe şcolare mai bune decât dacă ar lucra individual. 2. Scopurile grupului clasă : 1.Structurarea individualistă; 2.Structurarea competiţională; 3.Structurarea cooperatistă; 2.1 Structurarea individualistă Grad redus de interacţiune între elevi; Independenţa scopurilor; Slabă exploatare a resurselor grupului; Succesul sau eşecul unui elev nu afectează pe ceilalţi; Nu creează motivaţie pentru învăţare; Nu ajută la formarea abilităţilor de comunicare; Cultivă independenţa elevilor şi responsabilitatea pentru ceea ce fac. 2. 2 Structurarea competiţională Generează conflicte şi comportamente agresive; Interacţiune slabă între colegi; Lipsă de comunicare; Amplifică anxietatea elevilor, teama de eşec; Egoism; Stimulează efortul şi productivitatea individului; Promovează norme şi aspiraţii mai înalte; Micşorează distanţa dintre capacitate şi realizări; 2.3 Structurarea cooperatistă Generează sentimente de acceptare şi simpatie; Stimulează interacţiunea dintre elevi; Încurajează comportamentele de facilitare a succesului celorlalţi; Creşterea stimei de sine; Încrederea în forţele proprii; 3. Cum organizăm învăţarea în clasă? clasă? 1.Frontal; 2.Individual; 3.Pe grupe 3.1 3.1 Organizarea frontală Tratăm elevii ca şi când toţi ar avea aceleaşi caracteristici; Ca metode, expunerea şi conversaţia sunt dominante; Întrebările adresate sunt diferenţiate, ca şi timpul acordat pentru răspuns; 4. 2 Organizarea individuală Respectăm individualitatea copiilor; Adaptăm sarcinile de instruire la caracteristicile individuale, atât din punctul de vedere al timpului, cât şi al conţinutului; Dar, cum rezolvăm problema educaţiei prin cooperare şi a incluziunii? Dimensiuni ale individualităţii elevilor

Aptitudini; Temperament; Interese; Abilităţi; Nivel de dezvoltare; Imaginea de sine; Vârsta; Sex; Cultura familiei; Stilul de învăţare; Etc 3.3 Organizarea grupală Respectăm particularităţile elevilor (abilităţi, interese, relaţii interpersonale, temperament, imagine de sine, etc); Construim diferenţiat sarcini de învăţare care să faciliteze succesul; Dezvoltăm competenţe sociale care influenţează atât învăţarea şcolară, cât şi învăţarea socială şi imaginea de sine; sine; Chiar dacă din punct de vedere al vârstei vorbim de clase omogene, practic omogenitatea este imposibilă, imposibilă, deoarece fiecare elev constituie o individualitate; 4. Grupurile de învăţare prin cooperare Nu reprezintă scopuri în sine, ci mijloace pentru atingerea obiectivelor; Fiecare elev învaţă mai bine în grup, grup, decât ar învăţa de unul singur. singur. 5. Structura grupului Specialiştii relevă faptul că elevii trebuie amestecaţi în funcţie de nivelul abilităţilor, de sex, etnie, nivelul socio-economic al familiei, etc; Se recomandă grupuri eterogene; eterogene; Profesorul trebuie să ia în consideraţie nivelul de cunoştinţe şi deprinderi, motivaţia pentru învăţare, competenţele sociale ale elevilor; Profesorul se va gândi şi la elevii resursă pentru ceilalţi. 6. Cum grupăm elevii? 1.Gruparea la întâmplare; 2.Distribuirea stratificată; 3.Formarea grupurilor de către cadrul didactic; 4.Elevii se grupează singuri; 5.Etc. Dar, din perspectiva educaţiei inclusive, gruparea elevilor este o probă de măiestrie şi profesionalism didactic. E necesar să respectăm principiile incluziunii şi să asigurăm egalitatea de şanse în învăţare. 7. Roluri în grup: grup: Facilitatorul; Controlorul; Căutătorul de dovezi; Furnizorul; Secretarul; Moderatorul; Responsabil cu securitatea elevilor; Responsabil cu liniştea în grup; Rezolvitorul de conflicte; Responsabil curăţenie; Raportorul; Responsabilul cu timpul; Etc. 8. Mărimea grupurilor Depinde de : *Obiectivele lecţiei; * Conţinuturile de învăţare; *Vârsta elevilor; Etc. *Experienţa de lucru în grup; *Materialele şi echipamentele disponibile; *Timpul alocat activităţii respective; * Etc. 9. Elemente esenţiale ale lecţiei bazate pe învăţarea prin cooperare 1.Interdependenţa pozitivă; 2.Responsabilitatea personală şi de grup; 3.Promovarea interacţiunii de tipul “ faţă în faţă”; 4.Deprinderi de interacţiune interpersonală şi de lucru în grup; 5.Reflecţia asupra lucrului în grup; 10. Stadii ale învăţării prin cooperare 1. Orientarea; 2. Stabilirea normelor; 3. Rezolvarea conflictelor; 4. Productivitatea; 5. Destrămarea 10. 1. Orientarea Constă în tot ceea ce face cadrul didactic pentru ca elevii: elevii: *să se cunoască; cunoască; *să *să se familiarizeze unii cu alţii; alţii; *să aibă încredere unii în alţii; alţii;

*să *să discute principalele aşteptări. aşteptări. Exerciţii pentru orientare Activităţi de orientare în primele zile de şcoală: şcoală: Elevii vorbesc despre ei, despre materiile preferate, preferate, despre ce aşteaptă şi speră să realizeze în noul an şcolar etc; Mulţi profesori folosesc aceste activităţi de orientare pentru a prezenta normele şi obiceiurile care trebuie să guverneze activitatea în clasă; 10.2 Stabilirea normelor Reprezintă o problemă a responsabilităţii grupului, a capacităţii de reacţie la ceilalţi, a cooperării, a luării deciziilor prin consens, a rezolvării de probleme etc 10.3 Rezolvarea conflictelor Conflictele fac parte din viaţa noastră, noastră, sunt fireşti. Apar conflicte dintre elevi şi profesori, între copii şi părinţi, iar elevii petrec mult timp urmărind modul în care ceilalţi îşi exercită puterea asupra lor. În procesul de dezvoltare a cooperării, conflictul este inevitabil. inevitabil. Din moment ce se concep reguli noi, apare o stare de disconfort, disconfort, atât la nivelul elevilor cât şi al cadrului didactic. 10.4 Productivitatea Apare o identitate a grupului şi se lucrează în cooperarea. cooperarea. Acum coeziunea grupurilor mici, ca şi a clasei, este puternică. Apar uneori conflicte, dar elevii sunt conştienţi de proces şi pot depăşi conflictele, conflictele, continuându-şi activitatea. 10.5 Destrămarea Mutarea elevilor de la o grupă la alta poate produce disconfort pentru anumiţi elevi, deoarece trebuie să se acomodeze cu alţi coechipieri. Profesorul îi ajută pe elevi să conştientizeze că parteneriatul cu alţi colegi poate oferi şanse noi de împărtăşire a unor experienţe eficiente de învăţare. 11. Condiţii ale eficacităţii 1.Stabilirea clară a obiectivelor; 2.Anunţarea obiectivelor; 3.Precizarea instrucţiunilor şi a recomandărilor; 4.Plasarea elevilor în grupuri eterogene; 5.Elevii trebuie să fie asiguraţi că au şanse egale de reuşită; 6.Angajarea elevilor în sarcini care presupun interdependenţă pozitivă; 7.Elevii acceptă că recompensele vor reveni echipei şi nu indivizilor; 8.Elevii au interacţiuni “ faţă în faţ㔺i sunt dispuşi “ umăr lângă umăr”; 9.Exercită roluri, comportamente, atitudini specifice interacţiunilor sociale; 10.Elevii au acces la informaţii şi au posibilitatea de a le prelucra; prelucra; 12. Cum pregătim lecţiile de ÎPC Orice lecţie în care folosim ÎPC presupune precizarea: 1.obiectivelor 1.obiectivelor specifice lecţiei; 2. obiectivelor privind deprinderile sociale, interpersonale şi de lucru în grup pe care elevii le vor învăţa pentru a coopera cu ceilalţi. 13. 13. Principii privind predarea 1.Predarea trebuie să genereze şi să susţină motivaţia elevilor pentru învăţarea continuă; 2.Predarea presupune crearea de oportunităţi de învăţare pentru fiecare elev; 3.Profesorul descoperă şi stimulează aptitudinile şi interesele elevilor; 4.Predarea presupune şi formarea de comportamente şi atitudini; atitudini; 5.Predarea trebuie să faciliteze transferuri de informaţii şi competenţe de la o disciplină la alta;

6.Predarea trebuie legată de viaţa cotidiană; 14. Principii privind învăţarea 1.Elevii 1.Elevii învaţă nvaţă în în stiluri şi moduri diferite; diferite; 2.Învăţarea presupune investigaţii continue, efort şi disciplină; 3.Învăţarea dezvoltă atitudini, capacităţi şi contribuie la însuşirea de cunoştinţe; 4.Învăţarea se produce atât prin studiu individual cât şi prin activităţi d grup; 5.Învăţarea trebuie să urmărească dezvoltarea personală a elevului pentru inserţia sa în viaţa socială; 15.Principii 15.Principii privind evaluarea 1.Evaluarea este o componentă esenţială a activităţii didactice; 2.Evaluare este multicriterială şi multiinstrumentală; multiinstrumentală; 3.Evaluarea este un proces reglator, reglator, nu pedepeseşte, pedepeseşte, nu cataloghează, ci urmăreşte dezvoltarea a ceea ce este pozitiv. 4.Evaluarea este dublată de autoevaluarea permanentă; 5.Se bazează pe standarde curriculare de performanţă 6.(precizate de programele şcolare) şcolare) care va pregăti elevul pentru intrarea în viaţa socială; 16. Modalităţi de stimulare a cooperării Limitarea resurselor oferite grupului poate stimula interdependenţa pozitivă în cadrul grupului; Etc. 17. Ce monitorizăm şi evaluăm? evaluăm? 1.Conţinuturile învăţării; 2.Procesul învăţării; 3.Climatul clasei; 4.Rezultatele elevilor (toate categoriile de rezultate şcolare, progresul/ regresul în învăţare; 5.Alocarea resurselor (materiale, de timp, informaţionale, strategice etc) în vederea ameliorării continue a performanţelor şcolare ale elevilor; 6.Aspecte instrucţionale: cum au reacţionat copiii, a crescut motivaţia, care sunt dificultăţile. 7.Aspecte interacţionale: elev-elev, elev-cadru didactic, ameliorarea comunicării, gradul de relaxare a copiilor, conflictele, … 18. Evaluarea activităţii în grup 18. Membrii grupului: ……………………………………. Comportament observat (Da/ Nu /Comentarii) A vorbit fiecare? Membrii grupului au ascultat? Elevii au pus întrebări? Şi-au argumentat ideile? Au înţeles sarcina? Au acceptat interdependenţa pozitivă? Lucrează în funcţie de criteriile stabilite? Criteriile stabilite asigură succesul elevilor? 19. Numele Membrii echipei: Aspecte observabile : Lansează idei; Încurajează participarea; Verifică înţelegerea Oferă indicaţii grupului.

Fişa

echipei echipei:

METODA CONVERSAŢIEI Conversaţia este o metodă care valorifică dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de învăţământ. Formularea întrebărilor presupune respectarea următoarelor cerinţe: să fie formulate corect, simplu, accesibil; să fie adresate întregii clase; să nu sugereze răspunsul; să fie gradate şi variate; să stimuleze operaţiile gândirii, să declanşeze, pentru găsirea răspunsului, o activitate intelectuală cât mai intensă; să fie urmate de o pauză suficientă pentru construirea răspunsului. Elevii trebuie solicitaţi şi îndrumaţi să adreseze şi ei întrebări cadrului didactic sau colegilor. O altă categorie de cerinţe vizează răspunsurile. Acestea vor fi: corect formulate, din punct de vedere ştiinţific, stilistic şi gramatical; complete; argumentate; sancţionate (confirmate) de cadrul didactic sau colegi. În practica didactica este necesar sa se instituie un dialog autentic între participanti astfel încât predarea sa ia – adeseori – forma unei comunicari bilaterale, în care profesorul actioneaza asupra elevilor prin solicitari verbale, elevii reactionând la stimul si oferind raspunsuri. Cea mai utilizata este metoda conversatiei didactice, care prezinta urmatoarele forme (în consonanta cu momentele principale ale lectiei): •

conversatia euristica destinata însusirii unor cunostinte noi. Întrebările sunt de tip productiv, solicitând cu prioritate gândirea în prelucrarea şi sistematizarea datelor cunoscute în vederea unor comparări, interpretări sau exprimări de opinii personale. Se ajunge astfel la cunoştinţe noi, „descoperite” de elevi prin efort personal

(etimologic: "evriskein", gr. = "a descoperi"). Se mai numeşte şi conversaţie socratică; părintele ei fiind considerat filosoful grec Socrate. •

conversatia de reactualizare folosita pentru a împrospata memoria elevilor si pentru a facilita trecerea la predarea noilor cunostinte.

•

conversatia de fixare pentru consolidarea cunostintelor si sistematizarea acestora.

•

conversatia de verificare utilizata în momentul verificarii orale a cunostintelor are rolul de a stimula gândirea elevilor, a asigura însusirea cunostintelor, a fixa cunostintele noi predate. Întrebările sunt de tip reproductiv, vizând cunoştinţe predate şi învăţate şi solicitând cu prioritate memoria. Daca se ia drept criteriu functia didactica pe care o poate îndeplini conversatia,

atunci distingem urmatoarele variante: ◄ conversatia de comunicare ◄ conversatia de repetare si sistematizare ◄ conversatia de fixare si consolidare ◄ conversatia de verificare si apreciere ◄ conversatia introductiva ◄ conversatia finala Desigur, conversatia poate lua forma discutiilor individuale

sau a discutiilor

colective (dezbaterile). În orice situatie, însa, importante sunt relatia profesor – elev si elev – elev. Pentru a fi autentic, dialogul didactic (asta este, de fapt, conversatia) trebuie: ■ sa ofere elevilor libertate de initiativa si de exprimare ■ sa solicite inteligenta productiva, spontaneitatea si curiozitatea elevilor ■ sa asigure participrea efectiva a elevilor la toate fazele elaborarii cunostintelor ■ sa solicite operatiile mintale de baza (analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea etc.) ■ sa ofere elevilor posibilitatea de a efectua ei însisi rationamente ■ sa permita elevilor sa puna, la rândul lor, întrebari profesorului sau colegilor lor etc. Toate aceste cerinte deriva din scopurile metodelor conversative (dialogate), respectiv:

1. stimularea gândirii elevilor, astfel încât acestia sa poata descoperi si singuri adevarul, sa motiveze raspunsurile date, sa sesizeze legaturile cauzale dintre cunostinte / fenomene 2. aprofundarea cunostintelor, a problemelor supuse discutiei si chiar, avansarea de noi explicatii / solutii de rezolvare 3. formarea gândirii logice a elevilor astfel încât ei sa poata sesiza care este esenta problemei, precum si logica interna a unei discipline. 4. deprinderea elevilor de a rezolva si singuri o problema de învatare (sa poata aplica singuri o regula, o definitie, o teorema). Cea mai solicitata metoda este conversatia euristica. Metoda consta în formularea cu abilitate a unor întrebari, în alternanta cu raspunsuri de la elevi, destinate descoperirii de noi date, informatii. Practic, calauzit de întrebari si bazat pe cunostintele anterioare la care se adauga experienta sa de învatare, elevul va putea sa sesizeze singur relatiile cauzale, caracteristicile si esenta lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor si, pe aceasta baza, în final va putea sa formuleze logic o regula, sa elaboreze o definitie, sau sa formuleze concluzii logice; pe aceasta cale elevul redescopera adevaruri cunoscute deja de stiinta. Conversatia euristica – privita ca metoda didactica – se pregateste atent de catre profesor, astfel încât elevul sa descopere informatii cu totul noi, adoptând o strategie euristica, se adreseaza elevilor întrebari a caror succesiune trebuie atent stabilita, respectându-se logica stiintei, procedând de la simplu la complex, de la particular la general, de la usor la greu. Este, asadar, importanta natura întrebarilor. Întrebarile sunt productive daca solicita gândirea, daca incita la actiune si la descoperirea adevarului împreuna cu profesorul. Conversatia euristica (de descoperire) presupune schimburi verbale între parteneri, numite „episoade”. Fiecare episod este initiat printr-o operatie verbala, în general o întrebare cu rol diferit de la caz la caz. În didactica moderna se vorbeste despre diverse tipuri de întrebari, care canalizeaza comunicarea profesor – elev – elev în directia cautarii si explorarii astfel încât sa se ajunga la rezultatul scontat: descoperirea de noi cunostinte. Întrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinându-l pe elev sa învinga dificultatile inerente cunoasterii. Pentru ca un astfel de tip de învatare sa fie posibila, elevii trebuie sa activeze propriile cunostinte apelând la memorie si reflectie, realizând conexiuni care sa faciliteze descoperirea de noi cunostinte.

Tipurile de întrebari se stabilesc în functie de urmatoarele criterii: A. Dupa nivelul si modul de adresare: Frontala (generala) - adresata întregii clase (directa) - adresata unui elev anume Nedirijata - adresata de un elev profesorului si retransmisa elevului de catre profesor De releu si de completare - Un elev întreaba. Profesorul preia întrebarea si acesta o dirijeaza spre un alt elev. Sau: Raspunsul la o întrebare pusa de profesor este completata de mai multi elevi Imperativa - Formulata ca o solicitare expresa, categorica, fara drept de apel De controversa - Sunt întrebari mascate care solicita elevului un punct de vedere personal B. Dupa obiective urmarite De definire - Solicita: definirea unor termini, evidentierea unor trasaturi specifice, definirea unui mod de actiune Factuale - Solicita recunoasterea /descrierea unui obiect, fenomen...., identificarea unui element De interpretare - I se solicita elevului sa gaseasca echivalente verbale care sa exprime sensul celor învatate (poate fi si o speculatie filosofica) De comparare - Cere sa fie stabilite asemanarile / deosebirile dintre 2 obiecte, evenimente, fenomene; De opinie - Se solicita un punct de vedere personal De justificare - Presupune formularea de argumente/a ratiunilor care au stat la baza unor fapte/manifestari C.Dupa efortul intelectual solicitat elevului: Reproductive Solicita mai ales memoria si vizeaza raspunsuri simple Reproductiv-Cognitive - Cer o descriere, insistând pe puterea de reactualizare si redare a cunostintelor Productiv –Cognitive - cele mai benefice elevului - Cer elevului sa explice, sa se mobilizeze, sa plaseze cunostintele în alt context, sa afle solutii, sa argumenteze, sa compare Anticipative- Activeaza imaginatia De evaluare - Solicita emiterea de judecati de valoare cu privire la o stare de fapt

Sugestiva - Sugereaza sau raspunsul, sau modul de rezolvare, sau domeniul la care se fac referiri Aplicarea metodei euristice necesita o deosebita pregatire prealabila si maiestrie pedagogica. Succesul depinde de respectarea unor conditii: ♦ întrebarile se aleg si se formuleaza cu grija, fara improvizatii ♦întrebarile trebuie gradate ca dificultate si exprimate în asa fel încât elevul sa le înteleaga ♦ întrebarile se formuleaza corect, dar si concis ♦ între întrebare si raspuns se lasa suficient timp de gândire si elaborare ♦ atunci când raspunde, elevul nu trebuie întrerupt, pentru a se evita inhibarea, cu exceptia unui raspuns care este în afara întrebarii ♦ daca este necesar, se adreseaza întrebari ajutatoare / suplimentare, pentru a facilita întelegerea, elaborarea raspunsului, corectarea raspunsurilor gresite ♦ nu se pun întrebari voit gresite sau încuietoare, deoarece acestea pot bloca sau induce în eroare elevii.

Metoda dezbaterilor. Considerată ca variantă a metodei conversaţiei, metoda dezbaterilor presupune luarea în discuţie, de către un grup de cursanţi, a unei probleme, în condiţiile în care: cursanţii dispun de o pregătire în domeniu; există un climat favorabil schimbului de opinii; profesorul are rolul de moderator.

UNITATEA DE INVATARE: Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 10 Nr. ore: 16

Detalii de conţinut Adunarea cu 1

Scaderea cu 1

Adunarea cu 2

Scaderea cu 2

Nr. ore 1

1

1

2

Activităţi de învăţare -Introducerea conceptului de ,,adunare’’ prin operatii cu multimi de obiecte concrete si cu reprezentari simbolice: -Reprezentarea grafica a operatiei de adunare prin simbolurile (+) si (=); -Enuntarea in limbaj matematic a operatiei de adunare; -Introducerea conceptului de ,,scadere’’ prin operatii cu multimi de obiecte concrete si cu reprezentari simbolice: -Reprezentarea grafica a operatiei de adunare prin simbolurile (+) si (=); -Enuntarea in limbaj matematic a operatiei de adunare; -exerciţii-joc de calcul cu sprijin concret : beţişoare, nuci, cas-tane ; -exerciţii de numărare în ordine crescătoare şi descrescătoare a nr. naturale în concentrul 0- 10 ; -exerciţii de ordonare a cifrelor în ordine crescătoare şi descrescătoare ; -exerciţii de comparare a numerelor folosind diferite reprezentări ; -exerciţii de compunere şi descompunere a numerelor naturale 0 -10 cu sprijin ; -cunoaşterea terminologiei ; -exerciţii de identificare a operaţiei după o imagine dată ; - formulare orală de exerciţii cu nr. cuprinse între 0 – 10 ; - exerciţii– joc de verificare a unor rezultate date, de găsire a rezultatului corect ; -exerciţii de numărare după o regulă dată , în ordine crescătoare şi descrescătoare ; -exerciţii de adunare şi scădere ; -exerciţii de scriere a operaţiilor ; -exerciţii de analiză a părţilor unei probleme ; -exerciţii de formulare a problemelor după desen sau pornind de la un exerciţiu dat ; -probleme ilustrate ; -jocuri cu numere. -Rezolvarea de probleme pe baza unor imagini

Resurse

Evaluare-instrumente

• Jocul didactic, conversaţia, exerciţiul; • Manuale, fişe de lucru, creioane colorate; Activitate individuală, frontală, în perechi

• Observare sistematică

• Jocul didactic, conversaţia, exerciţiul; • Manuale, fişe de lucru, creioane colorate; Activitate individuală, frontală, în perechi

• Probă practică

• Exerciţii-joc, conversaţia, explicaţia; • Figuri geometrice, planşe, jetoane, beţişoare; • Act. Frontală, individuală, pe grupe.

• Probă orală

• temă de lucru în clasă • evaluare reciprocă

• Temă în clasă • Observarea sistematică

• Temă în clasă • Evaluare reciprocă