MCS-C6 Metode de cercetare utilizate in stiinta Fiecare domeniu de activitate isi creeaza propriile instrumente de investigatie si de aceea numarul metodelor este foarte mare; metodele existente sunt facute sa fie depasite, deci sunt dinamice, se schimba. Din multiplele incercari de clasificare a metodelor se desprinde tendinta metodologiei de a clasifica metodele astfel: a).Metode cu caracter general: metoda cibernetica; metoda operationala; metoda sistematica; metoda analogiei si modelarii; metoda statistica; metoda matematica; metoda axiomatica; metoda istorica. b).Metode de investigatie propriu-zisa (metode particulare): metoda observatiei; metoda experimentala; metoda anchetelor… c).Metode de analiza si prelucrare-interpretare a datelor cercetarii: metoda statistica; metoda grafica; metoda logica. Intre aceste tipuri de metode exista o stransa legatura. Caracterul pluridisciplinar si interdisciplinar va determina folosirea metodelor din mai multe stiinte particulare, deci se mareste eficienta cercetarii. In domeniul nostru sunt utilizate metode ale biologiei, ale biomecanicii, ale fiziologiei, ale psihologiei, ale sociologiei si metode pedagogice si toate acestea in functie de tema propusa si de directia in care se face cercetarea. Fenomenele din domeniul nostru trebuie studiate din mai multe puncte de vedere, pe mai multe planuri, dar si unitar si de aceea metodele diferitelor stiinte particulare sunt constituite in “metoda complexa”, iar cerinta acesteia este coordonarea metodelor particulare si subordonarea lor scopului propus in cercetare. Metode cu caracter general: Metoda istoricaprincipiul istorismului. Acest principiu presupune considerarea fenomenului in procesul aparitiei, dezvoltarii si disparitiei lor, toate intr-un context obiectiv social sau natural si privite intr-o viziune structurala sistemica din care se desprind modelele generatoare de valoare si perenitate. Principiul istorismului presupune: -studierea fenomenului in legatura lui indisolubila cu conditiile istorice si sociale concrete care l-au generat; -surprinderea legilor care stau la baza procesului de dezvoltare necontenita a unui domeniu de la aparitie si pana in prezent; -surprinderea progresului; -desprinderea ideii evolutiei domeniului studiat-istorismul este un principiu al cunoasterii realitatii si devenirii ei, prin urmare el devine o cerinta metodologica. Principiul istorismului nu se refera numai la rememorarea de fenomene, ci mai ales la intelegerea esentei fenomenelor, a cauzelor lor prin inlaturarea elementelor nesemnificative. In stiintele particulare, asa cum este si a noastra, o parte din studiile lor sunt dedicate istoriei acestora, istorie privita din multe puncte de vedere (metodologic, institutional, al personalitatilor care l-au slujit, al evolutiei domeniului…). Cercetatorul oricarui domeniu simte nevoia sa cunoasca istoria acestui domeniu ca fond de cultura generala, precum si istoria temelor abordate in mod special. Astfel exista riscul ca necunoscand ce s-a realizat intr-un anumit domeniu, cercetatorul neinformat sa reia teme irosind timp, fonduri si energie. Istoria esecului in cercetare sau a drumurilor inchise poate fi egal de importanta (la fel de importanta ca si cercetarea in sine).
2 Folosind principiul istorismului, ceea ce intereseaza nu este colectia de date sau lucrari, si ele importante in faza initiala, ci mai ales invatamintele luate din evenimentele trecute pentru a prefigura cunostintele viitoare. Metoda hermeneutica (interpretarea sumelor): termenul de “hermeneutica” este folosit mai mult in cultura, fiind o metoda de decodificare a unor simboluri; initial hermeneutica a fost denumirea data ansamblului de reguli, metode folosite in interpretarea vechilor texte religioase, a textelor din antichitate saturate de simbolica, analogii, abstractizari in vederea dezvaluirii sensurilor lor ascunse. In stiinta contemporana cuvantul desemneaza disciplina interpretarii si intelegerii informatiei stiintifice. Astazi termenul indica tehnicile de descifrare ale unui dat (obiect, fenomen, text…) considerat ca simbolic, fiind frecvent folosit in psihanaliza, in interpretarea viselor, a simbolurilor acestora, cat si in analiza structurala. In sens contemporan hermeneutica apare ca teorie a decodificarii si interpretarii semnelor, ca reflexie filosofica asupra simbolurilor religioase, miturilor, emotiilor, viselor sau oricaror forme de expresie umana. Din teoria interpretarii textelor, monumentelor si a evenimentelor traite, pentru a le prinde sensul si a le intelege, hermeneutica este astazi o metoda de cunoastere in stiintele umaniste, acolo unde metodele experimentale nu o pot controla deplin. Decodificand si interpretand semnificatia unor produse ale culturii umane, hermeneutica completeaza cunoasterea stiintifica, depasind limitele in care se afla omul de stiinta de varf. Cand studiul experimental nu poate controla realitatea se apeleaza la hermeneutica, asa cum se intampla in cercetarile umaniste unde este necesara o cunoastere multidisciplinara si interdisciplinara. Simboluri in domeniul sportiv: fenomenul sportiv are diferite forme de manifestare (social, politica, economica-cupele mondiale, olimpismul, ritualurile olimpice, fair play-ul) reprezentand un domeniu de cercetare in care experimentarea are rol redus. Dar interpretarea simbolica a flacarii olimpice sau a cercurilor olimpice si a ritualurilor respective au un rol important. Flacara olimpica simbolizeaza deschiderea jocurilor olimpice, viata si stafeta generatiilor si spiritul de prietenie si sportivitate al intrecerilor. Olimpia, orasul olimpiadelor, semnifica aspiratia continua spre perfectionare, perfectiune (performanta, sanatate, record/cultura-pace-prietenie). Imnul, steagul, juramantul, satul olimpic sunt alte simboluri sportive. Metoda axiomatica: este specifica matematicii (geometriei in special), aplicata apoi fizicii. Metoda axiomatica isi dovedeste valoarea prin extinderea ei si la alte stiinte ce au atins un grad superior de dezvoltare. Metoda axiomatica consta in colectarea tuturor notiunilor si faptelor adevarate (fundamentale) din care pot deriva pe cale de definitie sau deductie notiunile si principiile unei stiinte. Cu ajutorul metodei axiomatice se poate construi o disciplina stiintifica prin alegerea unui numar de adevaruri initiale numite axiome si apoi sa se deduca din ele celelalte adevaruri cuprinse in stiinta respectiva pe baza legilor sau a regulilor logice finale. Axioma este un adevar evident prin sine care nu mai necesita demonstratie. Acesta este sensul vechi, clasic al termenului. In sens contemporan, axioma este un adevar luat fara demonstratie, dar care nu este neaparat evident si care in alt sistem sau context poate fi o simpla teorema sau ipoteza. Extinderea metodei axiomatice in diferite stiinte este justificata de cel putin 2 aspecte: -rolul demersului logic in orice discurs stiintific;
3 -in fiecare stiinta s-au acumulat adevaruri evidente, indiscutabile pe baza experientei de zi cu zi, care pot fi considerate axiome si care pot deveni baza pentru deducerea logica a altor adevaruri. Conditiile unui sistem axiomatic: a).sistemul de axiome sa fie lipsit de contradictii; b).axiomele sa fie independente unele de altele; c).axiomele sa fie suficiente pentru deducerea celorlalte adevaruri. Metoda axiomatica nu este propriu-zis o metoda de cercetare, ci o metoda de verificare mentala si intemeiere logica a adevarurilor fundamentale ale unei stiinte neavand nevoie sa fie experimental controlata. Metoda matematica: in stiinta moderna, contemporana, matematizarea stiintelor a devenit o realitate pentru ca: -in fiecare stiinta se face studiul cantitativ al lucrurilor si fenomenelor cuprinse in orice domeniu, iar metoda matematica este legata de acest studiu cantitativ; -matematizarea este faza de abstractizare superioara a unei stiinte; -matematizarea asigura urmatoarele avantaje: o deductie riguroasa a cunostiintelor; precizare reala a semnificatiilor; posibilitatea axiomalizarii; posibilitatea testarii si evaluarii; posibilitatea formularii ipotezelor; -utilizarea matematicii in diferite stiinte particulare incepe prin aspectul ilustrativ (grafice sau relatii matematice tip procent, raport), apoi printr-o prelucrare statistica autentica. Statistica este o ramura a matematicii devenita stiinta separata si metoda, dezvoltandu-se din necesitatea de a explica natura probabilistica a fenomenelor specifice stiintelor umaniste. Ca metoda, statistica descopera legaturi si corelatii intre fenomene, lucruri, procese…Ca metoda de prelucrare si interpretare a datelor cercetarii preluate prin observatie sau experiment, statistica s-a impus in cercetarea contemporana, iar cunoasterea ei este indispensabila oricarui om de stiinta.