Ce nu este în regulă cu McDonald’s? McDonald’s cheltuie peste 2 miliarde $ în fiecare an în lumea intreagă pe reclame şi promoţii, încercând să cultive o imagine de companie “verde”, responsabilă, care este un loc distractiv pentru a mânca. Copiii sunt ispitiţi – trăgându-şi parinţii după ei – fiindu-le promise jucării şi alte păcăleli. Dar după faţa zâmbitoare a lui Ronald McDonald se află realitatea: singurul interes al McDonald’s este banul, obţinerea profitului de la oricine şi prin orice mijloace, la fel ca restul companiilor multinaţionale. Vânzările companiei sunt acum de 40 miliarde $ pe an. Expansiunea continuă a lanţurilor de magazine “fast food” înseamnă uniformizare, mai puţine opţiuni, şi subminarea comunitaţilor locale.
PROMOVAREA MANCĂRII NESĂNĂTOASE McDonald’s işi promovează mâncarea ca “nutritivă”, dar realitatea este că aceasta este o mâncare foarte nesanatoasă – puternica în grăsimi, zahăr şi sare, şi slabă în fibre şi vitamine. O dietă de tipul acesta este strâns legată cu un mare risc de aparţie a bolilor cardiace, cancerului, diabetului şi a altor boli. Mâncarea lor conţine de asemenea mulţi aditivi, dintre care unii pot provoca indispuneri, şi hiperactivitate la copii. Cultivarea modernă intensivă şi metodele de producţie sunt folosite pentru a maximiza profitul. Ca şi rezultat, folosirea larg răspândită a practicilor nefireşti şi a chimicalelor a afectat sănătatea oamenilor. EXPLOATAREA ANGAJAŢILOR Angajaţii din industria de fastfood-uri au salarii foarte mici. McDonald’s nu plătesc orele suplimentare chiar dacă angajaţii sunt forţaţi de multe ori să facă acest lucru. Presiunea de a menţine profiturile ridicate si costurile salariale scăzute rezultă în angajarea a mai puţine persoane decât necesar, astfel cei angajaţi trebuie sa lucreze mai mult şi mai repede. Ca o consecinţă, accidente cum ar fi arsurile, sunt obişnuite.
Majoritatea angajaţilor sunt oameni care au puţine opţiuni privind locurile de muncă, astfel neavând nici o altă alternativă decât să fie împinşi dintr-o parte în alta de şefi şi exploataţi – pe langă asta mai sunt constrânşi să şi zâmbească! Nu în mod surprinzător schimbarea angajaţilor la McDonald’s se întâmplă des, astfel făcând imposibilă sindicalizarea şi lupta pentru slujbe mai bune. Acest fapt ajută McDonald’s, care au fost întotdeauna împotriva drepturilor angajaţilor şi sindicatelor. Aceste amănunte sunt valabile şi pentru muncitorii care sunt exploataţi în fabricile McDonald’s din China, cei ce produc jucăriile din “happy meal”. TÂLHĂRIREA SĂRACILOR Cerinţele făcute de companiile multinaţionale pentru aprovizionarea cu mâncare ieftină rezultă în exploatarea muncitorilor agricultori în lumea intreagă. Zone vaste în ţările sărace sunt folosite pentru recolte uriaşe, pentru ferme de vaci, sau pentru a creşte grâne pentru animalele ce urmează să fie mâncate in vest. Toate acestea pe seama nevoilor locale de alimente. McDonald’s işi promovează în continuare produsele din carne, încurajând oamenii să mănânce carne cât mai des, ceea ce distruge din
ce în ce mai multe resurse de alimente. 7 milioane de tone de grâne pentru hrana animalelor, “produc” doar 1 milion de tone de carne si produse anexe. Cu o dietă bazată pe plante şi pământurile împărţite corect, fiecare regiune s-ar putea auto-susţine în mâncare. DISTRUGEREA MEDIULUI Pădurile din întreaga lume – vitale pentru viaţă – sunt distruse cu o viteză alarmantă de către companiile multinaţionale. De asemenea folosirea pământurilor de către multinaţionali şi partenerii acestora forţează rezidenţii din zonă să se mute in alte zone. McDonald’s sunt cea mai mare companie ce foloseşte şunca. Metanul emis de vacile crescute, intr-un mod artificial, pentru industria de şuncă este un factor important ce contribuie la criza “incălzirii globale”.
Folosirea in exces a chimicalelor in agricultura modernă distruge viaţa sălbatică, plantele şi solul. În fiecare an McDonald’s folosesc peste un milion de tone de ambalaje de plastic si hârtie, inutile. Pentru producţia acestora este nevoie de substanţe chimice, ce dăunează mediului şi degradează pădurile. Majoritatea ambalajelor ajung aruncate pe străzi sau poluând pămantul la gropile de gunoi. CRUZIME FAŢĂ DE ANIMALE Meniurile lanţurilor de magazine fast food sunt bazate pe tortura şi uciderea a milioane de animale. Majoritatea sunt crescute “intensiv” fără acces la aer curat sau lumină solară şi fără libertate de mişcare. Vieţile lor scurte sunt curde, iar uciderea lor este barbarică. Putem face alegerea de a mânca sau nu carne, dar miliardele de animale masacrate pentru mâncare în fiecare an nu au nici o opţiune.
CE POŢI FACE TU Mâncarea este esenţială pentru vieţile noastre de zi cu zi, totuşi nu avem, aprope deloc, control asupra producţiei şi distribuţiei ei. Felul în care mâncăm, chiar şi felul în care privim mâncarea este manipulat de aceste instituţii puternice şi campaniile lor sofisticate de marketing. Totuşi, în ciuda eforturilor stresante în campaniile de marketing, McDonald’s este dispreţuit in lumea întreagă, şi “reputaţia“ sa – alături de aceea a industriei fast food în general – continuă să se scufunde din ce în ce mai mult. În fiecare an pe 16 Octombrie se organizează Ziua Internaţională de Acţiune împotriva McDonald’s şi a tot ceea ce ei susţin – cu demonstraţii în lumea întreagă. Împreună putem lupta împotriva instituţiilor care, în acest moment, ne coduc viaţa şi planeta, astfel putem crea o societate mai bună, fără exploatare sau asuprire. Oamenii se pot organiza pentru a lupta pentru drepturi şi demnitate. Aceştia sunt din ce în ce mai conştienţi de nevoia de a se gândi serios la alimentele pe care, ei şi copiii lor, le mănâncă. Proteste şi companii ecologice şi pentru drepturile animalelor cresc in toată lumea. Oamenii în ţările sărace se organizează pentru a rezista companiilor multinaţionale şi băncilor ce domină economia mondială. De ce să nu te alături în lupta pentru o lume mai bună? Vorbeşte cu prietenii şi familia, vecinii şi colegii de servici despre aceste probleme. Vă rugam copiaţi şi faceţi ca acest manifest să circule cât mai mult posibil.