Maternitatea, Nasterea

Maternitatea şi Naşterea

Corpul femeii însărcinate • Este comparat cu un câmp sau cu pământul care se deschide pentru a primi “germenul copilului”; • Legătura dintre corpul matern şi cel al fătului era sublimată şi în imaginea raportului dintre arbore şi fruct; • În mentalitatea populară rom., maternitatea este o îndatorire sacră a femeii, “care o scoate din conul de umbră al anonimatului familial şi social, spălând-o de păcate şi redând-o comunităţii în forma benefică a specificului său.” (Carmen Huluţă-Mihalache)

• Impuritatea sexualităţii, anatemizată în textul biblic, este ştearsă de puritatea maternităţii, al cărei model prin excelenţă este cel marianic. • Termeni prin care este denumită femeia însărcinată: în altă stare, în starea darului, în starea binecuvântată

Naşterea lui Hristos, Şcoala flamandă, începutul sec. al XV-lea

Pietro Lorenzetti, Naşterea Fecioarei, 1342

Femeia însărcinată • În lumea tradiţională, se credea că femeia însărcinată are acces la tainele lumii şi îi erau atribuite puteri paranormale; • O femeie gravidă putea transmite fertilitatea ei vegetaţiei şi animalelor; putea aduce ploaia (aruncând mac în fântâni în timpul perioadelor de secetă) etc.

• Sarcina era înţeleasă ca un moment de instabilitate sacră, de aceea se impuneau tot felul de restricţii de natură sexuală, alimentară, vestimentară pentru protecţia mamei şi a fătului; • Femeia gravidă NU trebuia să ofere apă, să descalţe pe cineva, să sufle în foc, să toarcă, să rostească vorbe de ocară, să se mire de lucruri urâte, să cunune, să facă pomeni, să lovească animalele, să râvnească la ceva, să-şi părăsească odaia noaptea etc.

Superstiţii şi practici populare legate de femeia gravidă Pe timp de secetă, femeile gravide erau stropite cu apă ca să provoace ploaia. În acelaşi scop, de la femeile gravide se furau câte trei linguri cu toartele noi, pe care le aruncau în fântână; În timpul incendiilor, gravida înconjura casa în flăcări şi focul se potolea; Pe tot timpul sarcinii trebuia să poarte diferite obiecte apărătoare împotriva duhurilor rele: aţe roşii, panglici, brâie multicolore, noduri, ac, cuţit, aşchii de la un copac lovit de trăsnet;

Superstiţii şi practici populare legate de femeia gravidă Pentru preîntâmpinarea naşterilor premature: se bea apă de ploaie de pe o găleată întoarsă cu fundul în sus; se afumă cu coji de ceapă sau nări de vulpe; se bea o licoare preparată din seminţe de castraveţi, din miez de nucă („cruce de nucă”) sau din coadă de păun uscată şi râşnită; Pentru uşurarea naşterii, femeii gravide îi este interzis să stea pe prag; să păşească peste par, osie, greblă, mătură şi funie; „La cine se uită o femeie mai cu drag, când e însărcinată, aceluia îi va semăna copilul” (A. Gorovei – Credinţi şi superstiţii).

“Controlul” asupra fecundităţii încă din momentul cununiei • În Oltenia – câte hornuri număra mireasa pe drumul spre biserică, atâţia ani urma să întârzie venirea pe lume a primului copil; • Miresele atingeau uşile bisericii cu atâtea degete câţi copii îşi doreau, iar pentru a întârzia prima naştere, îşi strecurau în sân nuci coapte pe care le îngropau la venirea de la cununie într-un loc ştiut numai de ele şi le dezgropau atunci când doreau să rămână gravide;

“Controlul” asupra fecundităţii încă din momentul cununiei • Oferirea unui ou răscopt mirilor de către soacră atunci când se aşezau la masă; • Pentru amânarea primei naşteri se îndeplineau “pe dos” practicile magice de asigurare a fecundităţii (mireasa omitea să-şi pună bani în sân, nu lua copii în braţe, nu mânca din găina împodobită adusă naşilor la încheierea ospăţului)

Practici populare divinatorii pentru stabilirea sexului copilului • Partea în care mişcă pentru prima dată copilul (stânga – fată; dreapta – băiat); • Forma burţii gravidei; • Diverse “teste”: se pune sare pe creştetul femeii gravide fără ca aceasta să ştie (“De se va prinde cu mâna de gură, va avea fată; de se va prinde de nas, va avea băiat.”)

Se crede că există o suită de factori care influenţează viaţa nou-născutului • • • • •

Ora naşterii (ceasuri bune şi ceasuri rele); Ziua naşterii: Duminica – “copiii norocului”; Lunea – copii norocoşi şi cu viaţă lungă; Miercurea – “vor trăi cam 30 de ani şi vor fi sărăcăcioşi”; • Vinerea – copii fără noroc; • Sâmbăta – prunci care nu vor trăi mult; • Indiferent de ziua naşterii, destinul lui va fi similar cu cel al omului care a părăsit lumea în acea zi.

Gravură, Sfr. sec. al XVI-lea

• Părul nou-născutului poate fi şi el un semn referitor la destinul (caracterul) acestuia: • Dacă este des, va fi cu noroc; dacă este creţ, va fi un mincinos; dacă este roşu, va fi un om rău;

Naşterea propriu-zisă • Naşterea naturală / Cezariana; • Cezariana – cea mai veche consemnare a acestei practici pe cadavrul unei femei datează din sec. VIII-VII î. d. Hr. • Apariţia noilor tehnici obstetrice: forcepsul (inventat de William CHAMBERLEN, în jurul anului 1650; este introdus în practică la jumătatea veacului al XVIII-lea); • Tehnicile de anesteziere (cloroform, dietil eter etc.) se dezvoltă abia la jumătatea sec. al XIX-lea.

Naşterea propriu-zisă • Problema naşterii rămâne vreme îndelungată o chestiune exclusiv feminină (bărbaţii, chiar şi medicii, fiind excluşi); • Naşterea este “un act riguros privat şi feminin, chiar şi atunci când este vorba de povestirea sau amintirea ei, temă mereu prezentă în conversaţia femeilor.” (Ph. Ariès)

Moaşa Iniţial este selectată din rândul “femeilor iertate”, cu experienţă în chestiuni legate de naştere; are un rol aproape la fel de important ca al preotului în comunităţile rurale; Din sec. al XVII-lea începe să fie desemnată de către Biserică în Occident, pt că ea va fi responsabilă de viaţa copilului şi va avea dreptul să-l boteze în caz de primejdie iminentă;

• În sec. al XVIII-lea (cca 1760), Madame de Coudray a conceput un soi de “instalaţie” cu ajutorul căreia a oferit cursuri pentru moaşe, străbătând timp de 25 de ani satele Franţei.

“Instalaţia” dnei de Coudray, Muzeul Flaubert şi de Istoria Medicinei (Rouen)

Naşterea asistată – statistici din diverse zone, în perioada modernă • În Paris, către 1860, doctorii asistau 35 % din naşteri (majoritatea în familii înstărite); 12 % dintre femei năşteau în spitale, iar restul de 53 % preferau încă moaşele. • În Rusia, femeile născute înainte de 1912, refuzau asistenţa calificată în domeniu, preferând să nască asistate de o bătrână din sate sau singure; • În sec. al XVIII-lea apar în majoritatea ţărilor europene manuale moderne şi şcoli de obstetrică

Franţa, 1950, naşterea acasă, asistată de medic

Operaţie asupra fătului în viaţa intra-uterină

Problema mortalităţii infantile (în Occidentul sec. XVI-XVIII, 1 copil din 4 moare înainte de împlinirea vârstei de 1 an)

Tehnici de modelare a corpului nou-născutului • Aranjarea corpului nou-născutului imediat după naştere, de către moaşă; • Se credea că imediat după naştere, corpul este maleabil, poate fi aşadar “aranjat” cum trebuie; • Toate aceste “tehnici” erau menite să “desăvârşească” nou-născutul, perceput ca o fiinţă neterminată;

• Partea cea mai “uşor” de aranjat – capul (încă moale); • Exista obiceiul, în mediul rural francez, de a tăia lung cordonul ombilical al băieţilor, pentru a le asigura virilitatea;

• “A aranja” corpul însemna a-l introduce din spaţiul naturii în cel al culturii; • Primul act de socializare a copilului este îndeplinit de tată, care îşi scoate cămaşa pentru a înveli copilul în ea; • Se trece astfel de la placenta maternă (obiect natural) la cămaşa paternă (obiect cultural)

• Cordonul ombilical şi placenta sunt “martorii” legăturii dintre mamă şi copil; de aceea e important ce se va întâmpla cu ele; • De pildă, se credea că aruncarea în foc a cordonului ombilical, ar putea da naştere pericolului morţii copilului în foc; • Teama de copilul-monstruos (dacă ritualurile nu erau bine îndeplinite de către moaşă sau de către preot);

• Toate gesturile care îl însoţeau pe copil în primele zile de viaţă erau puternic valorizate; • De pildă, se credea că în funcţie de partea pe care va fi culcat (stânga sau dreapta), va fi stângaci sau dreptaci; (Conotaţiile negative ale mâinii stângi – sinistra);

• Istoricii copilăriei au tratat practicile de creştere a copilului drept un indicator al gradului de dezvoltare / de înapoiere al unei societăţi; • 3 aspecte esenţiale ale acestor practici au fost discutate: ÎNFĂŞATUL, ALĂPTATUL şi PROBLEMA DOICILOR

• Importanţa acordată alăptării (se credea că prin lapte se pot transmite o suită de calităţi şi defecte); • O formă de “desăvârşire” a copilului este şi BOTEZUL, moment când primeşte o identitate creştină (prin nume) şi o filiaţie spirituală (prin naşi);

Bibliografie selectivă • Constantin Bărbulescu, Imaginarul corpului uman. Între cultura ţărănească şi cultura savantă (secolele XIX-XX), Buc., Ed. Paideia, 2005, cap. „Naşterea”, pp. 199-212; • Philippe Ariès, L’enfant et la vie familiale sous l’Ancien Régime, Paris, Ed. Seuil, 1973;

Bibliografie selectivă • Jacques Gélis, L’Arbre et le Fruit. La Naissance dans l’Occident moderne, Paris, Ed. Fayard, 1984; • J. Gélis, M. Laget, M.-F. Morel, Entrer dans la vie. Naissances et enfances dans la France traditionnelle, Paris, Ed. Gallimard, 1978;

Bibliografie selectivă • Sylvie Laurent, Naître au Moyen Age. De la conception à la naissance: la grossesse et l’accouchement, XIIe-XVe siècle, Paris, Ed. Le Léopard d’Or, 1989; • Françoise Loux, Le corps: pratiques et savoirs populaires dans la société traditionnelle, Paris, Ed. Berger-Levrault, 1979, cap. „Le façonnage du corps”, pp. 61-70.