Mariana Toia.docx

Colegiul Tehnic„Ion Mincu ”Focsani

Proiect pentru examenul de atestat a Competentelor professionale nivel 4

Calificare : tehnician in Turism

Profesor îndrumator:

Elev:

Ing. Dinita Iulian

Toia Mariana

2018-2019

Turismul Religios in Nordul Moldovei

CUPRINS Argument………………………………………………………………

Capitolul 1 Manastiri in nordul Moldovei ……..……………………………………............. 1.1 Manastirea Agapia …………………………………………… .......... 1.2 ManastireaVoronet ……………………………………….…............. 1.3 Manastirea Humor……………………………………….……........... 1.4 Biserica Arbore…………………………………………..…….......... 1.5 ManastireaMoldovita…………………………………………............. 1.6 ManastireaSucevita………………………………………..….............. 1.7 Manastirea Putna...……………………………………………...........

Capitolul 2. Caile de acces................................................................ Capitolul 3. Sejur in nordul Moldovei 2 zile.............. ............................... Capitolul 4. Analiza s.w.o.t. a zonei de Nord a Moldovei........................... Concluzii........................................................................................................... Bibliografie........................................................................................................ Anexe…………………………………………………………….........

Argument

Manastirile din Moldova sunt unele dintre cele mai frumoase si mai vizitate obiective turistice din tara noastra. Fiecare dintre acestea este unica in felul ei si este importanta atat pentru cultura religioasa a locului, cat si pentru turism dintr-o multime de puncte de vedere. Pentru ca sunt foarte multe manastiri in aceasta regiune, ti-am pregatit o lista a celor mai importante 7 manastiri din Moldova pe care nu trebuie sa le ratezi. În perioada curentă, turismul prezinta o importanţă considerabilă atât pe plan national cat si pe cel internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale populaţiei actuale nu doar prin intermediul proporţiilor impresionante ale locuitorilor globului care-l practică, dar mai ales prin participarile sale. Denumirea de “turism” a primit în zilele noastre sensuri ce rexecuta o complexitate mare de situaţii, pornind de la necesitatea firească de a vedea, de a distinge sau de a descoperi, până la cerinţele refacerii intelectuale sau fizice. Termenul generic de “turism” asamblează însuşirile şi gusturile de a călători de placere, pedestru, ciclist, cu diverse mijloace de transport, sau pentru îngrijirea sănătăţii. Obiectul imediat al oricărei forme de turism scoate în evidenţă aspectele mai mult sau mai puţin “artistice” ale naturii spaţiilor, natura care cuprinde toate însuşirile pamântul, aerul, apa sau vegetaţia. Dar oricât de spectaculoase r putea fi asemenea caracteristici, ele pot da deplinătate doar în măsura în care sunt associate “civilizaţiei”, componentelor realităţilor istorice, economice,sociale privite ca atare, dar în mod special pe firul scimbărilor lor în timp şi spaţiu. Clădirile religioase scot în evidenţă cum au evoluat concepţiile şi stilurile arhitectonice. Răspândirea a avut loc pe toate continentele, reprezentând puncte importante de atracţie turistică. Majoritatea acestora au îndurat mari distrugeri în momentul în care forţele implicate în conflict aveau diferite religii sau aveau convingeri anti - religioase. Templele aztece sau incaşe au fost distruse de catreconchistatori, lăcaşurile de cult din Estul Europei de către comunişti sau bisericile creştine in Evul Mediu de către turci. Bisericile sunt clădiri religioase, caracteristice spaţiului euro-american, unde răspindirea rapidă a creştinismului,sub diferitele sale variante, a dus la ridicarea lăcaşurilor de cult potrivite. Vizitatorii fiind atraşi de ele prin vechime, fast, structura construcţiei, decoraţiuni interioare şi exterioare însă şi pentru însuşirile spirituale.

Mânăstirile formează ansambluri arhitectonice grupate în apropierea unei clădiri de cult din gruparea catedralelor sau bisericilor. Pe lângă atribuţia religioasă propriu-zisă,acestea reprezintă şi habitate specifice, care produc atracţii turistice (articole de artizanat, hramuri, pelerinaje) şi bunuri. În România se regăsesc în mod sepcial în zona Bucovinei şi Sub- Carpaţii Moldovei: Humor, Voroneţ, Bistriţa sau Putna, Suceviţa, Agapia, Dragomirna, Moldoviţa, Golia, Galata. Pelerinajul modern este considerat ca fiind un pact care a fost încheiat între industria turismului şi religia. Susţinătorii diferenţelor esenţiale dintre pelerinajul religios si turism marchează neîntelegerile majore. În stilul tradiţional pelerinajul înscrie călătoria ca un canon, însă se pare că în ziua de azi lucrurile au debutat cu multe schimbări. Cu toate că preotul este însoţitorul grupului, este acceptat stilul de viaţă al actualului pelerin şi sunt alese hoteluri de trei stele, deplasarea cu avionul, folosirea laptopurilor şi a telefoanelor mobile. În acest fel turismul religios aduce căştiguriatăt participanţilor cât şi binefăcătorilor. Afirmare turismului religios îşi poate face apariţia sub diferite forme: sub forma turismului de distanţă mică, el este limitat adesea prin deplasări scurte cu o perioadă de câteva ore până la una două zile în zona periurbană (vizita la Mănăstirea Dragomirna a unui sucevean) şi sub forma turismului de distanţă mare, ce include desfăşurarea unor activităţi în afara zonei periurbane sau a localităţii de reşedinţă, în mijloace de transport modern (vizita la Mănăstirea Voroneţ a unui francez). În privinţa duratei putem deosebi turismul de scurtă durată (1-3 zile) şi turismul de durată medie adecvat concediului anual, in acest loc se face referire la turiştii care îşi au originea în zone mai îndepărtate (alte regiuni ale ţării sau alte ţări). Turismul de lungă durată este întâlnit foarte rar şi se referă la vizitarea unui deplin lanţ de biserici şi mănăstiri dintr-o oarecare zonă. Turismul religios este tipul de turism care îşi propune să aibă ca scop principal vizitarea clădirilor religioase cu angajamente de ordin spiritual. Termenul de religios a fost dezvoltat de la sesizarea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa dintre alte forme de turism şi aceasta o reprezintă motivaţia religioasă a turiştilor. Turismul religios este caracterizat prin următoarele forme de manifestare: •vizite la lacaşurile sfinte; •tabere religioase pentru tineret; •pelerinaje religioase:

Capitolul 1 Manastiri din nordul Moldovei 1.1 Manastirea Agapia Manastirea Agapia sau Agapia Noua este o manastire ortodoxa de maici, situata in apropiere de TarguNeamt. A fost construita in perioada 1641-1643 si include mai multe obiectiv, printre care si Biserica “Sf. Voievozi”, Biserica din lemn “Sf. Ioan Bogoslov”, turnul cu clopotnita si chiliile, Bolnita “Adormirea Maicii Domnului” si multe altele. Cele mai importante obiective, avandatat valoare religioasa, cat si valoare artistica, sunt frescele pictate de Nicoale Grigorescu. Mănăstirea Agapia (denumită și Mănăstirea Agapia Nouă pentru diferențiere de Schitul Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri, la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec.[1] Perioada medievală Denumirea Agapia provine de la sihastrul Agapie, care s-a nevoit în poiana unde se află în prezent Schitul Agapia Veche. Deoarece acesta era greu accesibil, la începutul secolului al XVII-lea unii călugări s-au stabilit pe locul actualei mănăstiri, construind aici o biserică de lemn. Hatmanul Gavriil Lupu, fratele domnitorului Vasile Lupu, a hotărât să sprijine obştea de curând mutată şi să ridice o biserică de zid, în locul bisericii de lemn. Construcţia bisericii mari de la Agapia a început la 16 octombrie 1642 şi a fost terminată la 3 septembrie 1644, planurile acesteia fiind alcătuite de arhitectul grec Enache Ctisi de la Constantinopol. Sfântul lăcaș a fost târnosit la 12 septembrie 1646 de către Mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența voievodului Vasile Lupu. Îndelungata istorie a Mănăstirii Agapia a cunoscut şi momente de grea încercare, invazii care au adus mari pagube mănăstirii și uneori i-au făcut pe călugări să se refugieze în munții din împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai, și avarierea mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski, în perioada 1689-1693.

Agapia – mănăstire de maici În 1803, dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, Mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. Cei 15 călugării rămaşi la Agapia la 1803 au fost mutaţi la Neamţ şi Râşca. Odată cu venirea obştii de maici a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora Mitropolitului Veniamin Costache. În 1821, liniştea mănăstirilor din Moldova este tulburată de răscoala eteriştilor greci. La 16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci, iar călugăriţele sunt nevoite să pribegească doi ani prin munţi. După plecarea eteriştilor din Moldova şi restabilirea liniştii, maica Elisabeta readună obştea împrăştiată şi începe a reface bisericile arse, clădirile incintei, toate acestea fiind însemnate pe pisania de pe peretele din partea de nord. Împreună cu fratele ei, Mitropolitul Veniamin, Maica Elisabeta a ctitorit pe latura de sud a incintei mănăstirii un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților, care să fie pentru pomenirea lor. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de la Mănăstirea Bisericani de către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), paraclisul fiind sfințit la 31 august 1847, după moartea celor doi ctitori, în timpul stareţei Amfilofia Morţun. În vâltoarea secolului XX În timpul Primului Război Mondial, maicile au participat la îngrijirea răniţilor şi lucrează haine pentru soldaţi. Stareţa Epraxia Deme va organiza apoi un orfelinat pentru copiii celor morţi în război, cărora le va asigura şi şcolarizarea. În perioada interbelică se înfiinţează la Agapia un atelier de broderie şi ţesătorie, primul din ţară în care se pot coase mitre arhiereşti. Filantropia mănăstirii se va manifesta şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Agapia, pe lângă contribuţia la Crucea Roşie, adăposteşte refugiaţi şi întreţine studente orfane. Până în 1959 Agapia devine cea mai importantă mănăstire de maici din Moldova, găzduind aici şi Seminarul monahal pentru călugăriţe. Decretul 410 din 1959, de alungare a călugărilor din așezămintele monahale, duce la închiderea seminarului şi la îndepărtarea obştii, aproape în întregime. Maicile rămase, împreună cu cele care reuşesc să revină, duc mai departe flacăra dragostei creştine. În perioada comunistă, la cârma Agapiei au stau două dintre marile personalităţi ale monahismului românesc din secolul XX: maicile stareţe Veronica Constantinescu şi EustochiaCiucanu.

Manastirea Agapia

Pe drumul dragostei creştine în secolul XXI

Revoluţia din 1989 a adus deopotrivă posibilitatea primirii celor care doreau să devină maici, dar şi greutatea formării duhovniceşti a tinerelor care au intrat pe poarta mănăstirii. În 1990 a fost redeschis Seminarul Monahal „Cuvioasa Parascheva”, la iniţiativa Maicii Eustochia şi cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, actualul Părinte Patriarh Daniel. În 1995 au început ample lucrări de restaurare a acestui monument istoric, ele fiind finalizate la începutul anului 2009. O mare atenţie a fost acordată picturilor murale originale aparţinând lui Nicolae Grigorescu, acestea fiind supuse unor lucrări de refacere şi recondiţionare. La vechile ateliere s-au adăugat cele de cojocărie, broderie manuală şi computerizată, pictură în stil bizantin, încondeiere, pictare şi mărgelare ouă. S-a reluat studiul muzicii tradiţionale bisericeşti, de factură bizantină, un grup de 30 maici cântând în fiecare duminică şi sărbătoare la strana Agapiei.Dintre toate evenimentele de după 1989, cea mai mare însemnătate o are canonizarea Sfinţilor Rafail şi Partenie, la 21 iulie 2008. Cu teamă sfântă şi cu multă bucurie, maicile au participat la alcătuirea slujbelor sfinţilor şi au pictat icoanele acestora. Astăzi, obştea Mănăstirii Agapia numără aproximativ 340 de maici şi se situează pe locul al doilea între cele mai mari mănăstiri de maici din ţară, după Văratec. La Agapia, aproape 100 de maici vieţuiesc în obştea mănăstirii, iar celelalte în satul monahal

1.2 Mănăstirea Voroneț ManastireaVoronet este una dintre cele mai cunoscute si mai vizitate dintre manastirile Moldovei, fiind apreciata pentru unicitatea sa, data de asa-numita culoare “albastru de Voronet”. A fost supranumita Capela Sixtina a Estului, pentru ca, in afara de celebra culoare, manastirea se mai mandreste si cu un numar impresionant de picturi. Construita in anul 1488, ManastireaVoronet este cea mai valoroasa ctitorie a lui Stefan cel Mare. Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (14571504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire.Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.

Zece lucruri mai puţin ştiute despre Mănăstirea Voroneț: 1.Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme; 2.Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, fiind realizată în 1496, iar pictura exterioară a fost realizată în perioada lui Petru Rareş; 3.Biserica Mănăstirii Voroneţ este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe faţada de vest care ilustrează „Judecata de Apoi” 4.La Mănăstirea Voroneţ şi-a petrecut Daniil Sihastrul ultimii 26 de ani din viaţă. Pustnicul a murit în 1496 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.

5.Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru, aşa-numitul „Albastru de Voroneţ”, ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni 6.Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var); 7.Suprinzător, pictura include şi cele 12 semne zodiacale, în imediata apropiere a Mântuitorului; 8.Desfiinţată în 1785, de ocupanţii austrieci, Mănăstirea Voroneţ îşi reaia activitatea abia în 1991; 9.Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost declarată monument istoric în urmă cu 97 de ani, în 1918; 10.A fost inclusă în 1993 în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Istoric Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de lemn. Când lucrările de construcție se apropiau de final, Ștefan cel Mare dăruiește mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani. Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.

Ștefan cel Mare a fost cel ce a dăruit mănăstirii pe lângă o serie de moșii și mai multe cărți, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar și veșminte și odoare bisericești. Acest lucru a fost practicat și de urmașii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu care dăruiesc sau confirmă anumite donații către mănăstire. Deseori aceste donații se făceau cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, cât și la alte sărbători religioase.

Astfel, la 27 martie 1598, la hramul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Ieremia Movilă dăruiește „1 bute săcară, 1 bute slad, 1 poloboc vin, 1 poloboc stridie, 3 camene pietre ciară, 6 taleri de chieltuială, 3 zloți la tămâie ”, ca la 3 aprilie 1602 același voievod să vină cu daruri cu ocazia aceleiași sărbători. La 21 aprilie 1614 întocmește „catastif de praznic ce au dat și miluit .... sfintei sale mănăstiri a Voronețului” Ștefan Tomșa voievod, care vine cu aceeași ofrandă. Constantin Mavrocordat dă mănăstirii Voroneț, la 7 noiembrie 1733, „din vama mare cîte 2 ocă de untdelemn și cîte 8 dramuri tămâe pe lună ca să fie pentru luminarea înaintea sfintelor icoane”. În pomelnicul mănăstirii sunt înscriși spre pomenire boieri cu cele mai înalte ranguri, cu membrii familiilor lor, ceea ce arată importanța mănăstirii ca fiind unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale Moldovei pe parcursul secolelor XV-XVIII. Pictura Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos). Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcatuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul. O notă caracteristică a acestor fresce o constituie și bogata imaginație creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziție elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În interiorul bisericii rețin atenția jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilț domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Roșca, din pridvor, mormântul sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos.

1.3 Manastirea Humor

Manastirea Humor se afla in apropiere de Suceava, ca si ManastireaVoronet, insa a fost ctitorita de Toader Bubuiog in anul 1530 si poarta Hramul Adormirii Maicii Domnului. Ruinele caselor manastiresti sunt aici obiective extrem de importante si interesante, completand peisajul creat de Bisericile “Adormirea Maicii Domnului” si “Sf. Gheorghe”, dar si de cele doua turnuri impresionante. Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an la data de 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie). Istoric Portretul lui Ștefan cel Mare pe Evangheliarul de la Humor (1473) Potrivit predaniilor din bătrâni, pe la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), "panul Ivan vornicul care era la Humor" a înălțat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul. Aici exista un schit de călugări care avea anterior o biserică de lemn. În cursul secolului al XV-lea, în jurul bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor. Printr-un uric din 13 aprilie 1415, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit „mănăstirii panului Ivan vornic (...) care este la Humor” moșia Pârteștenilor care cuprindea Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică „un sat la obârșia Solonțului, unde au fost Tatomir și Pârtea”, și Pârteștii de Jos, adică „seliștea Dioniș”. Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise. Dintre manuscrise, se mai păstrează și astăzi Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit Mănăstirii Humor în anul 1473 de către Ștefan cel Mare. Pe acest manuscris se precizează că Ștefan cel Mare "a dat de s-a scris un Tetraevanghel cu mâna ierodiaconului Nicodim". Pe una din filele acestei cărți de cult se află o miniatură de o rară frumusețe care o înfățișează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus. În partea de jos a miniaturii era pictat Ștefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i Maicii Domnului, Tetraevangheliarul. Acesta este unul dintre primele portrete laice din Moldova.

Iconografia Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior și în interior, cu picturi în frescă, ca și bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița. Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici. Din cauza intemperiilor, pictura exterioară a fost deteriorată parțial. Pictura de pe peretele nordic este cel mai afectat, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filozofi și chipul starețului Paisie. Pe peretele de vest este reprezentată Judecata de Apoi. Picturile de pe fațada sudică și de pe abside sunt mai bine păstrate. Printre scenele reprezentate sunt cele 24 de scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Soborul Fecioarei, Asediul Constantinopolului de către perși în anul 625 (în cele trei scene perșii sunt înlocuiți de turci), Rugul în flăcări, Viața Sfântului Nicolae (în 15 scene), precum și Parabola Fiului Risipitor. Într-una din scenele din Asediul Constantinopolului este pictat un călăreț care aruncă o lance spre unul dintre conducătorii armatei otomane. Zugravul Toma din Suceava i-a împrumutat chipul său acelui călăreț. Pe abside sunt pictați heruvimi, serafimi, îngeri, profeți, apostoli, ierarhi și cuvioși. Pictura interioară continuă tradițiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Ștefan cel Mare, punându-se însă accent mai mult pe caracterul narativ al prezentării, ceea ce a dus la înmulțirea scenelor și registrelor. Pe cupola pronaosului este reprezentată Fecioara rugându-se, având la piept medalionul cu pruncul Iisus, iar pe pereții acestei încăperi sunt pictați îngeri, prooroci, evangheliști, cele șapte sinoade ecumenice, apoi sfinți, martiri și cuvioși.[16] Picturile din încăperea mormintelor sunt degradate, distingându-se unele scene din viața Sfintei Fecioare Maria. Pr bolta naosului este reprezentat Iisus Pantocrator înconjurat de îngeri, prooroci și patriarhi, iar pe pereți sunt pictate momente din viața Mântuitorului (în special ciclul Patimilor). Pe bolta altarului este pictată Maica Domnului cu pruncul, înconjurată de heruvimi și seerafimi, iar pe pereți se află scena Cinei cea de Taină, precum și chipuri de ierarhi. Biserica Mănăstirii Humor se remarcă prin faptul că are mai multe tablouri votive. Pe peretele vestic al naosului este zugrăvit domnitorul Petru Rareș și familia sa în calitate de ctitori ai bisericii. Domnitorul are fața rotundă, barba scurtă, părul lung, iar pe cap poartă o coroană de aur cu mici ramuri. Lângă el se află Doamna Elena îmbrăcată în haine de brocart de aur pe fond verde și având pe cap aceeași coroană, iar între domnitor și soția sa se află unul dintre fiii domnești.

În colțul sud-estic al încăperii mormintelor, deasupra nișei unde a fost înmormântat logofătul Toader Bubuiog, este reprezentat ctitorul bisericii oferind biserica Mântuitorului, prin mijlocirea Maicii Domnului. Bubuiog este îmbrăcat într-o haină galbenă cu brandemburguri albastre. Pe peretele nordic al aceleiași încăperi este pictată Anastasia, soția ctitorului, îmbrăcată în haine boierești de epocă, îngenuncheată în fața Maicii Domnului. În colțul de sud-est al pronaosului se află un alt tablou în care sunt reprezentați hatmanul și pârcălabul Daniil de Suceava și soția sa Teodosia în fața tronului domnesc pe care stă Maica Domnului cu pruncul. Acel boier a făcut Mănăstirii Humor mai multe danii. Pe pereții bisericii sunt reprezentate multe elemente de factură locală cum ar fi: instrumente muzicale din Moldova (buciumul, cobza), animale care trăiau în Moldova (lupul, ursul, veverița ș.a.), diferite arme (sulița, arcul și sabia) sau țesături moldovenești (lavița, ștergare)

Manastirea Humorului

1.4 Biserica Arbore

Biserica “Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” din Arbore a fost construita in anul 1502 de catre Hatmanul Luca Arbore. Asemenea ManastiriiVoronet, Biserica Arbore are numeroase picturi pe peretii exteriori, care s-au estompat mai mult sau mai putin in timp, dar care sunt inca de o deosebita frumusete. Turnul cu clopotnita si biserica sunt cele care formeaza ansamblul locasului de cult de la Arbore. În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica Arbore, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Voroneț și Sucevița), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. Istoric Ctitorul Luca Arbore Biserica veche din Arbore se află de-a lungul drumului național DN2K, care leagă orașele Milișăuți și Solca din județul Suceava. Ctitorul bisericii este boierul Luca Arbore, fiul bătrânului Arbore, pârcălabul de Neamț. El a îndeplinit o lungă perioadă (din 1486) rangul de portar al Sucevei, fiind unul dintre marii boieri ai lui Ștefan cel Mare (1457-1504), sfetnicul de seamă al lui Bogdan cel Orb (1504-1517) și tutorele politic al lui Ștefăniță Vodă (1517-1528). Hatmanul Luca Arbore a fost decapitat în aprilie 1523 la Curtea domnească din Hârlău, din ordinul domnitorului Ștefăniță Vodă (1517-1528). El a fost acuzat de trădare de către voievod, dar nu a fost găsit vinovat și nici măcar judecat. După moartea sa, în urma unei porunci a domnitorului au fost uciși și doi fii ai hatmanului: Toader și Nichita. În letopisețul său, cronicarul Grigore Ureche relatează astfel acest eveniment: "Într-acest an (7031), în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefăniță Vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie, iară lucrul adevărat nu să știe. Numai atâta putem cunoaște că norocul fie unde are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescut Ștefan vodă pre palmile lui, avându atâta credință și în tineréțile lui Ștefan vodă toată țara otcârmuia, unde mulți vrăjmași i s-au aflatu, cu multe cuvinte réle l-au îmbucat în urechile domnu-său. Ci pururea tinerii să pleacă și cred cuvintele céleréle (a puhlibuitorilor). Și acea plată au luat de la dânsul, în loc de dulceață amar, pentru nevoința lui cea mare, că nici judecatu, nici dovedit au pierit. De care lucru mulți înspăimântați din lăcuitorii țării au început a gândi cum vor lua și ei plată ca și Arburie, că nu multă vréme după acéia, într-același an, au tăiat și pe ficiorii lui Arburie, pre Toader și pre Nichita." Cronicarul scrie că decapitarea harmanului a constituit începutul unei puternice mișcări boierești împotriva domnitorului.

Din întreg ansamblul de clădiri construite de Luca Arbore s-a păstrat până în zilele noastre doar biserica. Curtea boierească a Arboreștilor s-a ruinat în decursul timpului, fiind distrusă de un incendiu. Pe la sfârșitul celui de-al treilea sfert al secolului al XIX-lea, terenul pe care se afla curtea a ajuns în proprietatea unui anume Ion Vichiuc, care a dărâmat-o. Prin anul 1926 se mai vedea aici doar un morman de ruine. Ea se afla la circa 75 m sud-est de biserică, de locul unde era mai amintind astăzi doar un dâmb cunoscut astăzi sub numele de "La Movileanca". Cercetările arheologice au scos la iveală fragmente de cahle și plăci cu motive heraldice, zoomorfe și elemente decorative gotice care indică o construcție solidă și luxoasă. Prima atestare a satului Arbore are loc într-un document întocmit la 15 ianuarie 1418, la curtea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). Această localitate a făcut parte din moșia Solcii, ale cărei pământuri se întindeau de la Pietrele Muierii până în apa Sucevei, cuprinzând toate localitățile din acest areal. Inițial, satul s-a numit Solca de Jos.

La 7 martie 1502, Luca Arbore a cumpărat satul Solca de la nepoții lui Cârstea Horaeț și ai lui Șandru Gherman. În primele zile ale lunii următoare, el a început să construiască o curte domnească și o biserică pe moșia acestui sat. Biserica a fost construită pe locul unui schit străvechi și era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore. Lucrările de construcție au început la 2 aprilie 1502 și au fost finalizate, în același an, la 29 august, după cum atestă pisania. Arhitectura Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Arbore are un plan asemănător cu al bisericii din Reuseni, prezentând multe elemente comune cu biserica Mănăstirii Dobrovăț, ambele construite de Ștefan cel Mare în anii 1503-1504. Ea a fost construită din piatră brută, iar la bolți s-a folosit cărămida. Edificiul are un plan mixt, având o formă dreptunghiulară în exterior și o formă treflată în interior. Dimensiunile bisericii sunt următoarele: lungimea - 22 m, lățimea - 9,10 m și înălțimea - 8,5 m. Lăcașul de cult este lipsit de turle, având un acoperiș în patru ape rotunjit spre răsărit ca urmare a curburii absidei. Sub acoperiș se află o cornișă de piatră cioplită. Absida altarului este semicirculară și decroșată față de restul construcției. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcției este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale (cu circa 2,5 m) legate printr-un arc semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această nișă exterioară de pe fațada vestică era folosită odinioară drept clopotniță. La momentul respectiv, această nișă constituia o inovație în arhitectura moldovenească, ea fiind preluată ulterior și de biserica din Reuseni.

Iconografia Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Arbore este renumită prin pictura murală în frescă, de însemnată valoare artistică, care împodobește atât interiorul, cât și exteriorul. Pictura interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504. Ea a fost deteriorată în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova din 1538. Deasupra ușii din naos se află o inscripție pictată cu următorul text: "Dragosin zugrav, fiul popii Coman din Iași a zugrăvit. Ana a fiicei lui Arbure cel bătrân a plătit Ana 20 de zloți; anul 7049". Din această inscripție se deduce că pereții exteriori ai bisericii au fost zugrăviți în anul 1541, odată cu refacerea parțială a picturii interioare. Autorul frescelor este pictorul moldovean Dragoș Coman. Acesta nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Acest lucru transpare din spontaneitatea picturii, din transparența culorii, aidoma unei acuarele, din construcția siluetelor, care au uneori gesturi și atitudini necanonice. Prin Biserica Arbore, Dragoș Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice monumente de artă moldovenească. Pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII, când edificiul a rămas fără acoperiș. O mare parte a picturii interioare se vede însă suficient de clar. În pronaos se remarcă portretul Sfintei Macrina, figurile vii cu nimburi aurite și în relief și cu o vestimentație bogată ale participanților la Sinoadele ecumenice sau Cavalcada împăratului Constantin cel Mare, scenă aflată pe peretele vestic al pronaosului și care apare în iconografia moldovenească numai la Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți și are un puternic mesaj antiotoman de natură să dezvolte sentimentele patriotic ale credincioșilor. Din pictura naosului sunt de menționat chipurile expresive ale sfinților militari, iar din cea a altarului figurile ierarhilor. În biserică se află două tablouri votive: unul pe peretele sudic al pronaosului, în interiorul chivotului de piatră, iar celălat pe peretele vestic al naosului. Tabloul votiv din pronaos, în care Luca Arbore apare înconjurat de soția sa, Iuliana, și de doi copii, pare a fi pictat după construirea bisericii. Se remarcă vestimentația somptuoasă a cneaghinei Iuliana, având pe mânecile tunicii motive populare asemănătoare celor de pe cămășile populare de astăzi. În tabloul votiv din naos ctitorul apare alături de soție și de cinci copii, acest lucru dovedind că a fost zugrăvit în ultima parte a vieții sale. Pictura exterioară a bisericii este de o rară valoare artistică. O parte a frescelor s-au deteriorat ca urmare a faptului că lăcașul de cult a fost descoperit o lungă perioadă de timp. Pictura murală nu s-a mai păstrat deloc pe peretele nordic și doar parțial pe absida altarului. Ea sa păstrat, cu unele deteriorări, pe fațada sudică și integral pe cea vestică.

1.5 ManastireaMoldovita

Manastirea Moldovita este una dintre cele mai importante si mai vechi asezaricalugaresti. Biserica este de asemenea una pictata la exterior si a fost construita in anul 1532 sub ctitoria lui Petru Rares, avand Hramul Buna Vestire. Stilurile arhitecturale bizantin si gotic au fost imbinate aici pentru a crea una dintre cele mai frumoase manastiri ale Moldovei si un simbol al culturii religioase ortodoxe. Istoric Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintind de existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au ocrotit-o. Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de ctitori, mănăstirea a dăinuit până la sfârșitul secolului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele ei se văd și astăzi, la circa 500 m distanță de actuala mănăstire. La S-E se află pârâul Ciumărel și Valea numită a Ciumârnei. Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram „Buna Vestire”. În aceeași epocă, Domnul împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Petru Rareș. Aici au loc evenimente politice consemnate de Starețul Agaton. Astfel în anul 1595 Hanul tătar are o misiune diplomatică... probabil încasarea unui bir... pentru a preîntâmpina o posibilă năvălire tătară... care de fapt va avea loc în nord în regiunea Volâniei. În anul 1621 este înscăunat Ștefan Tomșa iar în 1628 Miron Barnovschi. Din anul 1454 avea dreptul "să vândă și să cumpere" căci stăpânea la Baia 5 mori, o sladniță de făcut bere și o piuă de sumane. Negustorii mănăstirii făceau negoț cu sare și miere, până la gurile Dunării de unde aduceau pește. Cele mai mari venituri constau din taxele vamale, percepute pentru mărfurile aduse din Transilvania. În privilegiul comercial acordat în anul 1408 de Alexandru cel Bun negustorilor din Lwow, locul de plată a taxelor era stabilit în satul Moldovița.

Arhitectura Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești, stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal. Pictura interioară, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă, alături de pictura Mănăstirii Voroneț, un excepțional document artistic al epocii de strălucire spirituală din vremea celor două domnii ale lui Petru Rareș. Tendința de umanizare a figurilor divine și prezența simțămintelor profund omenești în multe din scenele ciclului evanghelic sunt trăsături proprii ale minunatelor fresce de la Moldovița, care și-au păstrat nealterate prospețimea și strălucirea culorilor. În tabloul votiv este înfățișat ctitorul Petru Rareș, împreună cu familia sa. Deși păstrează caracterul unui portret oficial, acesta indică preocuparea artistului anonim de a reda viața interioară a personajelor reprezentate. Unul dintre punctele de atracție al Mănăstirii Moldovița îl constituie pictura exterioară (executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune condiții. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și chiar din arta Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareș.

Manastirea Moldovita

1.6 Manastirea Sucevita

ManastireaSucevita este atestata din anul 1582 si este localizata in apropiere de Radauti. Complexul manastirii are la baza o legenda, ce spune ca, pentru rascumpararea unor pacate, o femeie a adus, timp de 30 de ani, piatra pentru constructie cu carul sau tras de bivoli. Decorata cu picturi murale de interior si de exterior, manastirea este una dintre cele mai frumoase reprezentari ale stilului bizantin si gotic. Istoric Tradiția așează pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul. Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domnești și beciuri. Arhitectura Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament. Biserica Învierii de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în siturile protejate care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Pictura, care respectă tradiţia perioadei lui Petru Rareş (prima jumătate a sec. al XVI-lea), îmbracă fiecare centimentru din interiorul lăcaşului de cult. Unele subiecte au influenţe specifice zonei Munteniei, cum este scena din altar, numită „Cortul Mărturiei“.

Pereţii naosului sunt împodobiţi cu un mozaic miniatural de întâmplări din „Viaţa lui Iisus“, reprezentări ale Sfintei Treimi şi trei imagini ale Genezei. Natura este prezentă din abundenţă prin maci, garofiţe şi viţă-de-vie. În partea stângă a uşii naosului se află tabloul votiv, din care se desprind figurile membrilor familiei lui Ieremia Movilă. În partea opusă se găseşte un al doilea tablou votiv, care îl înfăţişează pe mitropolitul Gheorghe Movilă - iniţiatorul construirii bisericii - şi pe tatăl fraţilor Movilă, Ioan Movilă, fost logofăt, călugărit la bătrâneţe cu numele de Ioanichie. Cu totul deosebită, unică în iconografia noastră, este scena miniaturizată a ocniţei „Viaţa lui Moise“. Din înălţimea boltei, pictată cu flori în nimb, pe un fundal montan, veghează Maica Domnului. Pronaosul cuprinde scene din Viaţa Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viaţa Sfântului Nicolae. În pridvor, ochii celor ce vor cerceta atent vor descoperi „ Judecata de Apoi“ şi o naraţiune în culori a „Întâmpinării moaştelor Sfântului Ioan cel Nou“ la curtea lui Alexandru cel Bun. După părerea specialiştilor, o trăsătură cu totul aparte a picturii de la Suceviţa este înclinaţia spre naraţiune, cu reprezentări complete din vieţile unor sfinţi (Sfântul Pahomie, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mucenic Gheorghe etc). Paleta cromatică este dominată de nuanţa unui verde crud, pe care cei doi zugravi moldoveni, Sofronie şi Ion, l-au adăugat cu pricepere şi bun-gust, după rânduială iconografică. La fel de buni cunoscători s-au dovedit cei doi meşteri şi în privinţa arhitecturii italiene - cu scena reprezentativă, la sud, a „Imnului acatist“ - sau a celei ruseşti - „Pocrovul“ -, între ferestrele gotice.

1.7 Manastirea Putna

Manastirea Putna este una dintre cele mai cunoscute locasuri de cult de acest tip din Moldova, fiind construita in anul 1466, sub ctitoria lui Stefan cel Mare. Manastirea ortodoxa de calugari are Hramul Adormirii Maicii Domnului si este un important centru cultural si artistic, nu numai religios, incluzand un muzeu bogat in lucrari ale calugarilor. Desigur, mai sunt multe alte manastiri demne de a fi vizitate in Moldova, insa acestea sunt printre cele mai reprezentative ale regiunii. In plus, UNESCO a inclus, in anul 1993, o parte dintre manastirile pictate ale Moldovei in lista de Situri de Patrimoniu Mondial, printre care se numara si Manastirea Arbore, Manastirea Humor, ManastireaMoldovita, ManastireaSucevita si ManastireaVoronet. Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Istoric Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478. Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481. Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui TimușHmelnițki. Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.

Arhitectura Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat și „Turnul clopotniței” construit în anul 1882. Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i sau adăugat noi spații. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul IachintUnciuleac. Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către patriarhul Teoctist Arăpașu în timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei. Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaș. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice și renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care amintește de lucrările de reconstrucție ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropnița) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit în secolul al XVII-lea peretele desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația interioară.

Curiozităţi despre Mănăstirea Putna. A rezistat la incendii, năvăliri sau ocupaţii străine Pe 15 martie 1484, un incendiu puternic izbucnit în interiorul mănăstirii, distrugând chiliile şi afecând parţial biserica. Ştefan cel Mare a poruncit atunci restaurarea bisericii şi pictarea ei, atât în interior, cât şi în exterior. În anul 1653, biserica Mănăstirii Putna este distrusă de oştile lui TimuşHmelniţki. Domnitorul Vasile Lupu a început refacerea bisericii în anul 1653, lucrările fiind continuate de voievozii Gheorghe Ştefan şi Eustatie Dabija şi finalizate în 1662. În perioada în care Bucovina a fost ocupată de imperiul habsburgic (1774−1918), biserica Mănăstirii Putna a suferit mai multe modificări, între anii 1901 - 1902, ea fiind restaurată de arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer. Turnul Tezaurului este singura clădire a mănăstirii care a rămas neschimbată încă din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Aici erau ascunse în urmă cu cinci veacuri obiectele valoroase ale mănăstirii. În interiorul Mănăstirii Putna se mai află Turnul Clopotniţei şi Turnul lui Eminescu, nume date clădirii în care, în anul 1871, cel mai mare poet român a înnoptat mai multe nopţi. Eminescu este cel care a supranumit Mănăstirea Putna - Ierusalimul Neamului Românesc. Aici sunt înmormântaţi: Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa - ultima soţie a domintorului, Maria de Mangop - a doua soţie a domintorului, Bogdan cel Orb - fiul domintorului şi alţi urmaşi ai săi până la Petru Rareş. În 1966, la recomandarea UNESCO, cei 500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna au fost sărbătoriţi pe plan mondial. Mănăstirea Putna, situată la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, care a fost concepută pentru a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa .

Capitolul 2. Caile de acces

Sunt reprezentate de o compactă reţea de noduri şi linii în cadrul căreia se desfăşoară un ansamblu de distribuiri ale produsului şi fluxului turistic. Căile de legătură au constituit obiectul unor dinamice preocupări în ultimul timp prin renovarea celor mai vechi şi clădirea unora noi. Renovarea şi variaţia mijloacelor şi căilor de transport este reprezentată de economisirea timpului liber, ceea ce ii dă turistului probabilitatea unui sejur prelungit sau vizitarea într-o unitate mai vastă de mănăstiri.Repartiţia căilor de comunicaţii este inegală,fiind atinse densităţi mai vaste în zonele de podiş comparativ cu partea vestică, muntoasă. Ele fiind diversificate : căi rutiere, ferate, aeriene, rent-a-car. 2.1 Caile rutiere : Căile rutiere de liberă-trecere pot fi naţionale (DN), europene (E), judeţene (DJ) şi comunale. Artera rutieră principală este E 85, pe direcţia Siret-Suceava-Fălticeni-Drăguşeni, aceasta continuăndu-se până la Bucureşti. Din ea se detaşează un drum judeţean spre Rădăuţi şi în prelungire la Suceviţa sau Putna. Celelalte drumuri judeţene te poartă spre Slatina, Râşca sau Dragomirna. Un alt drum de o considerabilă însemnătate automobilistică este DN 17 cuprins în clasa drumurilor europene (E 576) .Suceava- Gura Humorului- Câmpulung Moldovenesc- Vatra Dornei –Poiana Stampei- Bistriţa. Din acesta decurg drumuri judeţene ce conduc spre mănăstirile Voroneţ, Humor sau Vatra Moldoviţei . Din DN 17 se delimiteză DN 17A care face conexiunea între zone consacrate prin biserici şi mănăstiri antice: Câmpulung MoldovenescSodova- Vatra Moldoviţei – Suceviţa – Rădăuţi. 2.2 Caile ferate Linia feroviară cea mai importanta este Bucureşti –Bacău –Suceava-Vicşani. Este o arteră de însemnătate internaţională, sprijinind transportul de trecere din Polonia şi Ucraina spre mănăstirile din Bucovina. Din acesta reiese linia transcarpatică dubla Suceava-Vatra DorneiBeclean -Dej. Aceasta are ramnificaţii precum :Vama- Moldoviţa (20 km) şi Suceava Rădăuţi – Putna. Cel mai important nod feroviar îl reprezintă municipiul Suceava. 2.3 Caile aeriene si modalitatea rent-a-car Aeroportul de la Salcea, poziţionat la o distanţă de 15 km de Suceava face un serviciunumaitraficului intern de persoane. Se pot procura maşinile de închiriat prin mijlocirea agenţiilor de turism de la asociatia pentru turism Bucovina.

Capitolul 3 3.1 Sejur in nordul Moldovei 2 zile

ZIUA 1: BRAŞOV – BACAU-PIATRA NEAMT – MANASTIREA – VARATEC – MANASTIREA AGAPIA – TARGU NEAMT Plecare din Braşov, (la solicitare preluarea se poate face şi de pe traseu) – întâlnire la ora 06:00 în Livada Poştei. Deplasare pe traseul Braşov-Bacau–Piatra Neamt–TarguNeamt. Se viziteazaManastireaVaratec, care este cea mai mare manastire de maici din Romania ( peste 400 de maici). A fost fondata in 1785 si din 1839 a devenit manastire independenta fata de manastireaAgapia.Puteti admira Biserica “Adormirii Maicii Domnului” , Turnul clopotniţă de poartă, Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”,Biserica”Schimbarea la Faţă” si chiliile. Ne continuam traseul spre Manastirea Agapia, a doua manastire de maici ca marimedupamanastireaVaratec, fondata intre anii 1641 – 1643, unde veti admira frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861,Biserica „Sf. Voievozi”, Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”, Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov”, Turnul clopotniţă, Bolniţa de lemn „Adormirea Maicii Domnului” si chilia in care locuia scriitorul Alexandru Vlahuta in vizitele sale. Cazare la hotel in Suceava. ZIUA 2: MANASTIREA VORONET – MANASTIREA PUTNA – MANASTIREA MOLDOVITA – MANASTIREA SUCEVITA Mic dejun. Plecare spre ManastireaVoronet, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare Biserica, a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, lacas inclus in patrimoniul mondial UNESCO, unde vom admira faimoasele fresce exterioare si din interiorul bisericii. Ne indreptam spre Mănăstirea Putna ( 1466 – 1469) ctitorie a lui Ştefan cel Mare, unul din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti, supranumită si „Ierusalimul Neamului Românesc”. Veti admira Turnul cu arc boltit, Paracliculmanastirii, Turnul Clopotnitei, Casa Domneasca, Turnul Tezaurului. Ne continuam traseul spre ManastireaMoldovita, si ea inclusa in patrimoniul cultural mondial UNESCO, una din vechile asezaricalugaresti din zona ce ne va incanta prin frescele exterioare si interioare. Ultimul popas il facem la ManastireaSucevita, cu hramul Invierea Domnului, care a fost construita in ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala familiei de boieri Movila. Cazare la hotel in Suceava. Pret 200 lei de persoana Durata : 2 zile

Capitolul 4 Analiza s.w.o.t. a zonei de Nord a Moldovei

Analiza Swot a zonei scoate în evidenţă urmatoarele puncte tari, puncte slabe, oportunităţi si ameninţări: 4.1 Puncte tari 1.Zona posedă suprafeţe de terenuri agrare, cu soluri roditoare, favorabil unei pomiculturi şi zootehnii actuale şi plante melifere propice apiculturii. 3. Zona are la dispoziţie materii prime (cherestea, buşteni). 3.Potentialul nevalorificat poate fi adus la un nivel cat mai mare de rentabilitate. 4.2 Puncte slabe 1.Lipsa unei retele de transport dezvoltate; 2.Completa lipsă a infrastructurii de utilităţi şi mediu (canalizare, epurare, gaze, managementul deşeurilor, comunicaţii ); 3.Preocupări în etapa iniţială de atragere a fondurilor structurale; 4.Lipsa şi nivelul scăzut al infrastructurii de agrement şi turistice; 5.Regiunea sătească cu o însemnătate mare a populaţiei preocupate de agricultură şi o profit scăzut al activităţilor agricole datorită fărâmiţării terenurilor, instituţiilor roditoare reduse, tehnologizarii micşorate etc; 6.Serioasele probleme cu lipsurile materiale din societatea sătească, domenii volubile instabile; 7.Dificultăţile de mediu, mai ales cu privire la managementul deşeurilor; 8.Valoarea redusă a substructurii sănătăţii; 9.Distanţa între instruirea dăruită de şcoală şi cerinţele de pe pieţa muncii; 10.Infrastructura de educaţie nesatisfăcătoare şi neadaptabilitatea standardelor actuale în materie; 11.Distanţa informaţională faţă de mediul urban;

12.Extinderea limitată a domeniului industrial; 13.Redusa educaţie antreprenorială. 4.3 Ameninţări 1.Sporirea ratei şomajului ca rezultat al privatizării întreprinderilor şi a modificării industriale; 2.Lărgirea UE va avea drept urmare creşterea întrecerii pentru produsele agricole, fiind posibilă defavorizarea anumitor sectoare tradiţionale, în momentul de faţă concurente la export; 3.Masiva migraţie a tineretului către zonele civilizate sau chiar în afara ţării din cauza inexistenţei locurilor de muncă; 4.4 Oportunităţi 1.Extinderea sectorului serviciilor va propune oportunităţi pentru întemeierea de actuale locuri de muncă: 2.Uniunea Europeană atribuie baze semnificative pentru protejarea mediului şi a resurselor umane; 3.Disponibilitate crescută pentru agricultura ecologică, în mod special pomicultura, apicultura si zootehnia; 4.Adaptabilitatea forţei e muncă pentru recalificare şi amplificarea abilităţilor; 5.Dezvoltarea reuşitei instituţionale a administraţiei publice prin coerenta implementare şi totalizarea de sisteme informatice incluse, în contextul executării la stadiu de judet a unei organizări intranet; 6.Integrarea în orarele de difuzare a instrumentelor IT, cu posiblitatea organizării unor studii de instruire şi perfecţionare în conformitate cu modelul „Licentei Europene de Operare pe Calculator”(ECDL); 7.Începerea unor relaţii nemijlocite cu instituţiile şi organizaţiile regionale şi internaţionale ori diverşi parteneri interni şi externi;

Concluzii

Turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate opera o distincţie clară între cei ce vizitează aceste lăcaşuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are vizitarea putând fi sau nu religios. Se manifestă două tendinţe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop motivaţia turistică şi cele care îmbină această motivaţie cu cea culturală. Multitudinea de motivaţii corespunde mai bine complexităţii omului modern. Turismul religios în România este identificat cu următoarele forme: vizitarea unor monumente sfinte-de cult, vizitarea sanctuarelor religioase, vizitarea unor obiective culturalreligioase (monumente din Moldova, Oltenia etc.), vizitarea destinaţiilor religioase cu ocazia serbării anumitor evenimente, circuite de vizitare şi tabere pentru tineret. Turismul religios continuă să aibă o pondere importantă în fluxul turistic total (26%), la nivel mondial, mărimea sa putând fi chiar mai mare dar înregistrarea numărului de turişti nefăcându-se foarteprecis, nu se cunoaşte numărul exact de turişti. În România în anul 2002, a fost în jur de 1.000.000 de turişti cu motivaţie religioasă.\ Pelerinajul este văzut ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter religios. După opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influenţarea pshicului prin instalarea liniştii sufleteşti, împlinirea spirituală ci consideră că o cale de atingere a acestei stări este biciuirea fizicului. Călătoria în sine,la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitenţă, o suferinţă necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual.

Bibliografie

Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,Judeţul Suceava,Ed. Academiei RSR, Bucureşti. Opriş, I.,2002, “Monumente istorice din România”, Bucureşti. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpaţii Orientali –studiu de geografie umană”, Ed. Presa Universitară Aurelia – Felicia Stăncioiu, Strategii de marketing în turism, Editura Economică, Ediţia a doua revizuită şi adaugită, Bucureşti, 2004. Revista Capital, nr. 20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în conditii de trei stele. www.geocities.com www.manastiri-bucovina.go.ro www.manastirea-putna.go.ro Dumitrache,V.,2002, “Mănăstirile şi schiturile României pas cu pas”, Ed. Nemira.

Anexa

Manastirea Putna

Manastirea Agapia

ManastireaVoronet

ManastireaHumor

Biserica Arbore

ManastireaMoldovita

ManastireaSucevita

Manastirea Putna