Linia Peluzei Nr. 5

Linia Peluzei FCD SUD nr 5.

7 octombrie 2007

Astia suntem!

[email protected]

www.tenisclub.ro/ultras-tei/sud.html

www.dinamo-online.net/gallery2/v/Suporteri/Sud_0/

Buna seara, Cainilor. Dupa cum stiti, pe 5 octombrie 2007 s-au implinit 7 ani de cand l-am pierdut pe Unicul Capitan, Catalin Hildan. In memoria acestuia, la Boras am ridicat un mesaj: "Drumul a fost lung si greu, la fel ca in ultimii 7 ani". La mormant, devenit loc de pelerinaj, am depus ca de obicei o coroana din partea tuturor Sudistilor. Am rememorat si retrait momentele de fericire pe care ni le-a oferit, dar si de durere pricinuite de plecarea lui. Am numarat momente cruciale in care lam fi vrut alaturi de noi si de Dinamo. Ne-am intristat realizand ca in foarte putini mai traieste spiritul Catalin Hildan, pe care noi l-am vrea in fiecare. Jucatorii de azi ne aduc aminte de Catalin doar cand ii pomenesc in interviuri, nu prin atitudinea si daruirea din teren. Ei nu vor intelege niciodata ca doar daruirea din teren, coloana vertebrala si dragostea sincera pentru Dinamo ii face unic.

Inca pe drumul de intoarcere din lunga si costisitoarea deplasare in Suedia, am avut timp sa analizam mai bine problema stabilitatii financiare a membrilor unei peluze. Ne aducem aminte cu placere (desi putin masochista) de "sandwichurile-submarin” cu cateva felii de parizer, impartite pe peronul unei gari, de cele cateva zeci de mii de lei stransi cu greu pentru nas, de berea la plastic si tigarile la bucata. Suntem constienti de durerea mamelor noastre cand, in a doua zi de Pasti, cu ouale rosii pe masa, inca ne asteptau sa ne intoarcem de la Brasov sau Arad. Ne aducem aminte cum am ratat nenumarate bairame, aniversari, party-uri, cum ne-am modificat concedii dupa calendarul echipei, cum am cumparat panze si vopsele in loc sa scoatem in oras colega de banca pe care am iubit-o la prima vedere. Ne amintim cum socoteam alocatiile in ziua deplasarii, ne amintim cum ne sufocam parintii., cu pretentii peste limita suportabilitatii financiare, totul pentru o "nebunie". Ne dam seama, dupa o intalnire cu un fost coleg de scoala sau de munca, de drumul diferit ales in viata, motivat (in cazul nostru) de nevoia de timp pentru Dinamo si uneori parca ne vine sa dam cate un pumn in masa. Intelegem romantismul acelor vremuri, cand amenzile nu depaseau costul a 5-6 beri, dar acum ii intelegem altfel. Parca nu doar cu nebunia unui adolescent care pleaca chiar si fara bani in deplasare la Timisoara.

Unii au facut trecerea spre normalitatea reprezentata de autofinantare in cadrul familiei. Unii au crezut ca la aceasta normalitate se poate ajunge doar renuntand la Dinamo, si au facut-o brusc, rupandu-se radical de ceea ce numeau un "mod de viata", si trecand la ceea ce ei numesc acum "maturitate, cariera", si noi numim "cetatenie". Pentru ca noi intelegem maturitatea altfel. Pentru ca noi ne vedem si peste 15-20 ani tot in peluza, si nu ca niste batrani ratati si ramoliti, betivi si fara dinti in gura, neglijenti cu sotiile si copiii din cauza meciurilor. Credem ... credem si ne zbatem, sa aratam tuturor care gandesc, ca inca nu ne-a venit mintea la cap, ca te poti realiza, ca poti sa-ti intemeiezi o familie, ca poti sa-ti cresti singur copilul (si sa cobori cu el in brate intr o buna zi treptele stadionului), chiar daca nu renunti la Dinamo ! Nu este o forma a teribilismului, ci o latura extrema a unei credinte, a unei dragoste ce nu cunoaste limite. De aceea am incurajat si continuam sa incurajam “tinerii” sa-si continue studiile, sa-si pastreze locurile de munca, sa-si ajute familiile din punct de vedere financiar, sa-si caute un echilibru si o stare de normalitate in viata sociala. E foarte evident ca pentm a ramane alaturi de echipa si in cadrul unei peluze inchegate, fiecare trebuie in paralel sa-si asigure stabilitatea financiara si sa-si construiasca o cariera (insotita, intr-un curs natural, de închegarea unei relatii serioase si apoi a unei familii). Locul de munca nu trebuie sa aiba ca unica destinatie asigurarea “vietii de peluza”.