Insula Prosta (2)

Insula Prosta În această lucrare voi încerca să prezint un text din volumul : Ion Ghica, Scrisori către V. Alecsandri, din1976, şi anume : Insula Prosta (1885), text în care după cum avea să afirme îşi va reevalua rătăcirile socialiste numindu-le o „excentricitate” a tinereţii. Aceasta reprezintă una dintre cele mai interesante din scrisorile către V.Alecsandri trimisă de la Londra la 30 mai 1885. În anul 1816 la data de 12 august s-a născut scriitorul Ion Ghica ca fiu al lui Dimitrie (Tache) Ghica, descendent al marii familii boiereşti domnitoare din Muntenia, şi al Mariei Câmpineanu. În anul 1830 frecventează cursurile profesorului Vaillant, dascăl al generaţiei de scriitori revoluţionari, iar în 1835 pleacă la studii în Franţa unde îl va cunoaşte si pe V.Alecsandri. În 1840 se întoarce în ţară avănd să ajungă în 1848 membru în comitetul revoluţionar şi în comisia supremă executivă. Este numit ministru de interne şi prim ministru în anul 1859 cand ia parte activă la eforturile de modernizare a ţării cu instituţii noi. Treptat se desolidarizează de politica lui Cuza, înscriindu-se în tabăra adversarilor săi, pregătind în acest fel între 1864-1865 actul “monstroasei coaliţii”. În 1874 este ales membru al Academiei Române iar în 1875 devine preşedinte al acestei instituţii, funcţie ce o va deţine până în 1881. În anul 1879 începe să-şi scrie opera sa capitală Scrisorile către V. Alecsandri, pe care o va continua în anii următori, tipărind-o în cea mai bună parte în Convorbiri Literare. În anul 1881 este numit ministrul României la Londra, iar în 1890 I. Ghica îşi încheie cariera diplomatică, se retrage la Ghergani, unde îşi termină zilele în anul 1897. În cartea Scrisori către V.Alecsandri din 1976 ne sunt prezentate 24 de scrisori Insula Prosta fiind cea de-a 24 scrisoare . În acest text este relatată calătoria şi interacţiunea cu localnici din insulă. După descrierea autorului aceasta s-ar afla “ în gura Atlanticei, un mic pământ pe suprafaţa mării, cu un numar de 90.000 de suflete.”

1

În toamna anului 1884, aflându-se la bordul vaporului Urania care abordase întrun port al insulei numit Vacile se coboară simţindu-se răcit şi trage la hotelul Braţele deschise. Îşi angajează un servitor de piaţă şi porneşte să viziteze oraşul. Este atras de frumuseţea oraşului dar mai ales de câmpul şi fermele bine gospodărite. În urma dorinţei de a cunoaşte pe unul din proprietarii acelor ferme primeşte drept răspuns ca aceştea sunt nişte proşti săraci care nu vorbesc despre altceva înafară de plug şi creşterea vitelor. În ciuda imaginii negative create de către “îndrumatorul” său se porneşte înspre una din casele de cultivatorii unde este primit cum se cuvine şi i se oferă promisiunea tuturor lamuririlor ce le avea gazda în ceea ce priveşte traiul oamenilor din Insula Prosta. Memorialistul, Ion Ghica, scoate la suprafaţa, în cele ce urmează, imaginile familiare ale lumii de alta dată, gesturi sau fizionomii care toate îl proiectează chiar în trecutul propriu. Astfel începe să culeagă informaţii despre modul de viaţă a prostenilor, şi despre legile înfăptuite de aceştea. Începe mai întâi cu o inspecţie a grajdurilor, în urma invitaţiei gazdei care mai devreme îi adusese la cunoştinţă ca în Prosta nu se poate lucra în agricultură fără creşterea de vite şi invers, cele două fiind dependente una de alta. Următoarele pasaje prezintă plăcuta impresie pe care şi o face autorul, în urma vizionării gospodăriei foarte bine organizată, şi înflăcărarea de origine patriotică, cu care povesteşte fermierul, cum s-au obţinut de-a lungul anilor în urma unor selecţiuni succesive cele mai bune produse indigene(vaci, cai, porci, fân sau grâu) şi metodele prin care acestea sunt obţinute. Între cei doi se porneşte apoi o discuţie legată de probleme funciare, despre modul în care este administrată moşia şi cum este lăsat moştenire lotul de pământ celui mai mic dintre fii, restul fiilor având să împartă cealaltă avere şi urmând să fie despăgubiţi pe o perioadă de 20 de ani cu un credit echivalent cu valoarea pământului pe care îl primeşte mezinul. Fermierul îi mai explică prin exemple şi alte modalităţi de împărţire a loturilor de pământ după legea locală. Autorul scoate în evidenţă în pasajele următoare , dependenţa insulei de importul de anumite produse,dar şi modul admirabil prin care aceştea reuşesc să facă speculă cu

2

străinii oferind bunurile lor la un preţ mai mare şi cumpărând la un preţ mult mai mic neavând taxe vamale. Locuitorii insulei, avem să aflăm că se ghidează după crezul : ” mâna omului e maşina cea mai perfectă care poate esista şi că de la acest instrument făcut de Dumnezeu a izvorât toată civilizaţiunea în lume, că din ea a ieşit pictura, sculptura, arhitectura, toate artele toate meşteşugurile şi toate meseriile şi chiar literatura.” Pe insulă de asemeni nu se află nici un fel fabrici singurile ramuri de industrie fiind agricultura, pescăria si comerţul. În şcolile din insulă toţi copiii deprind un meşteşug de la dulgherie pentru băieţi până la cusături pentru fete. Cu toate acestea în Prosta exzistă instituţii de credit pentru orice proprietar care îndeplineşte nişte criterii precum prezentarea la banca rurală cu cu un certificat iscălit de trei proprietari cunoscuţi şi înscrişi în tabela băncii. Cei doi vor purta de asemeni şi o discuţie legată de cooperativă şi ce presupune aceasta şi pentru o lămurire mai amănunţită a cee presupune aceasta fermierul îl trimite la un văr de al său pe nume d. Peter ce este un fel de contabil sau secretar la o băcănie foarte mare din Vacile. Explicaţia domnului Peter asupara a ceea ce înseamnă cuvăntul cooperativă este una detaliată pe înţelesul omului simplu. Astfel aflăm ca participarea lucrătorilor la benificiul realizat şi munca ce are rolul ei la partea câştigurilor patronului se numeşte cooperaţiune, “adică cointeresare a muncii

în capital”, într-un cuvant contopirea

interesului capitalului cu interesul muncii. De asemeni mai aflăm de la domnul Peter că aceasta poate fi de două tipuri prin asocierea patronului cu lucrătorii sau prin asocierea numai a lucrătorilor între ei fiind tot odată şi conducătorii afacerii. Drept exemplu sunt oferite ţări precum Anglia (Englitera) , Franţa şi Germania ţari în care aceste asociaţii se află într-un numar destul de mare cele mai rentabile fiind cele formate pentru plasare. Englezii sunt cei care au inventat ceea ce ei numesc cooperative stores (depozite sau magazii cooperative) înfiinţate prin acţiuni sau asociere cu clienţii deveniţi chiar ei acţionarii întreprinderii. De la această discuţie plină de exemple de societăţi formate în toate cele 3 state enumerate mai sus şi de descriere a capitalului obţinut de aceste societaţi în fiecare ţară ,şi scurta comparaţie a autorului în

3

care raportează o afirmaţie de-a domnului Peter la un caz din România, când un amic deal sau procedează în mod asemănător cu moşia sa, acesta face o trecere la ceea ce se întâmplă în jurul său. Doi inşi se răfuiesc în urma unor cuvinte ce şi le aruncă unul altuia, iar autorul nu poate să nu remarce atitudinea impasibilă a doi-trei sergenţi, şi doreşte lămuriri despre sistemul juridiciar care pare să fie destul de încâlcit . Ca o scurtă pauză autorul face o trecere la situaţia din Londra în care numărul celor care nu găsesc de lucru creşte simţitor, lucru datorat după explicaţia acestuia producţiei care a devenit prea mare şi întrece trebuinţele consumaţiei. Apoi sunt prezentate pe rând situaţiile din Franţa şi Germania şi cei care vin cu soluţii pentru rezolvarea eventualelor probleme. Totul e făcut în aşa fel încât sa contracareze ideile socialiste ale lui Lasalle şi ale lui Karl Marx pe care Ion Ghica, departe de a le ignora, le credea combătute cu succes de sistemul liberal organizat pe iluzoria asociaţie dintre capital şi muncă. În acest stat utopic, avocaţii nu lipsesc, dar le lipseşte clientela, prin buna înţelegere generalizată. Autorul dezbate toate problemele cu care se confruntă marile state capitaliste, examineză ideiile socialiste, comuniste şi anarhiste, nu în cea mai bună ordine, ca să încheie cu respingerea acestor aşa-zise „aberaţiuni” , la lumina idilică a Insulei Prosta şi a locuitoriilor ei, prostii (adică oamenii mai aproape de natură, în simplitatea lor firească şi a soluţiilor bunului simţ).

4

Insula Prosta

Adrian Alin

5