Imr-concepte Referitoare La Risc C1.docx

Necesitatea managementului riscului în investiții Investițiile se definesc ca acele cheltuieli de capital ce se efectuează în scopul de a realiza, construi bunuri durabile care vor constitui suportul speranței privind obținerea, în viitor, a unui profit /venit așteptat, a unei valori, respectiv a unor avantaje utile dorite, necesare. Una din trăsăturile caracteristice ale investițiilor , prin care acestea se delimitează de alte cheltuieli și costuri ale agenților economici se referă la faptul că investițiile au caracter de cheltuieli certe, adesea ireversibile, efectuate în prezent iar avantajele/beneficiile sau efectele utile, economice, financiare, sociale, ecologice etc., anticipate, dorite a se obține pe seama lor, aparțin viitorului și sunt aleatorii, realizări probabile, scopul urmărit prin realizarea de investiții este virtual. Evaluarea proiectelor de investiții, operație esențială indispensabilă a activității de pregătire a deciziilor de investiții include alături de evaluarea/analiza economică, de evaluarea/analiza financiară și de analiza efectelor sociale și ecologice o analiză a riscului și incertitudinii. Această analiză este necesară deoarece decizia de investiții este marcată de incertitudine. Incertitudinea specifică investițiilor afectează toate elementele fluxului de trezorerie generat de un proiect de investiții. Sunt influențate îndeosebi valorile așteptate ale rezultatelor economice și financiare: profit, cash-flow, valoarea netă care depend de costuri, de prețul de vânzare, de volumul vânzărilor. De asemenea este incertă valoarea reziduală a capitalului fix la expirarea duratei de exploatare, pe care o luăm în calcul în analiza financiară a proiectelor. Unele din cele mai importante informații folosite în evaluarea proiectelor nu pot fi previzionate în mod riguros: volumul producției și serviciilor, structura și calitatea acestora, prețurile de vânzare, prețul și consumurile la resursele necesare desfășurării activităților în perioada de exploatare. Pe parcursul fazei de exploatare pot apărea modificări privind: dificultăți în obținerea resurselor necesare, modificări în rata dobânzii, evoluția nefavorabilă a inflației, etc. În lumea afacerilor nu există concepția de investiții fără risc. Orice proiect de investiții este purtător de risc, se caracterizează printr-un grad mai mare sau mai mic de risc și decizia va depinde de gradul de risc acceptabil pentru investitor. După gradul de risc, stabilit pe baza unor criterii cum ar fi durata de recuperare a capitalului din profit, noutatea soluțiilor incorporate în proiecte și a produselor oferite etc., deosebim: 





Investiții cu grad minim de risc; sunt avute în vedere proiectele de investiții de importanță națională, garantate de stat (construcția de centrale nuclearo-electrice, hidrocentrale, autostrăzi, etc.) Investiții cu grad mic de risc; investiții de amploare redusă în capacități din mica industrie, cu durată scurtă de recuperare (de 2-3 ani) a capitalului, de înnoire, de înlocuire, în cazul când nu se modifică procesele, tehnologiile, produsele, etc.; Investiții cu grad mediu de risc; proiectele au ca obiectiv schimbarea fluxurilor tehnologice, creșterea productivității la unități economice existente; proiectele care





vizează construirea unor noi capacități de producție de mărime medie, ușor adaptabile la reconversie, la care recuperarea capitalului se realizează în 3-4 ani; Proiecte de investiții cu grad ridicat de risc; proiecte care conduc la sporirea capacităților de producție existente cu peste 50%, cu modificări ale proceselor de producție; proiectele de anvergură, care solicită volume/costuri mari de investiții, cu durate de viață economică de până la 25 de ani și durata de recuperare a capitalului de peste 6-7 ani; Proiecte de investiții cu grad foarte ridicat de risc; proiecte care au la bază noile soluții tehnice, tehnologice, de construcții oferite de cercetarea științifică, neverificate în practică; proiecte care vizează lansarea de produse noi, ale căror rezultate sunt, de regulă, incerte.

Concepte referitoare la risc și managementul riscului Risc = efect al incertitudinii asupra obiectivelor propuse și asumate de către o organizație Efectul se traduce printr-o deviație pozitivă sau negativă de la rezultatul așteptat Incertitudine = o stare sau o situație, chiar parțială, a deficienței informaționale referitoare la înțelegerea sau cunoașterea unui eveniment, cu consecințe și probabilitate de a se produce Eveniment = o întâmplare sau o schimbare în cadrul unui set particular de circumstanțe, împrejurări sau condiții Natura, probabilitatea și consecința unui eveniment nu pot fi cunoscute în totalitate Un eveniment se poate produce o dată sau de mai multe ori și poate avea mai multe cauze Probabilitatea asociată cu un eveniment poate fi determinant Un eveniment poate implica neapariția unuia sau a mai multor circumstanțe. Un eveniment cu consecințe este uneori definit ca incident, în timp ce evenimentul fără pierderi este definit ca o întâmplare periculoasă.

Probabilitatea = șansa ca să se întâmple ceva, un anumit fapt măsurat subiectiv/obiectiv și scris utilizând termeni specifici matematicii statistice (probabilitate matematică sau frecvență de apariție într-o perioadă dată) Probabilitatea matematică reprezintă măsura șansei de producere a unui eveniment, exprimată ca un număr între 0 și 1, unde 0 este imposibilitatea apariției iar 1 este apariția sigură Consecința = o ieșire sau un rezultat al unui eveniment ce afectează obiectivele propuse Un eveniment poate conduce la un spectru divers de consecințe

O consecință poate fi atât sigură sau inevitabilă, cât și nesigură sau evitabilă și poate avea efecte pozitive sau negative asupra obiectivelor propuse și asumate. Expunere = măsura în care organizația este subiectul unui eveniment Reziliență = capacitatea unei organizații de a rezista, fiind afectată de un eveniment Sursa de risc = orice element singular sau în combinație cu alte elemente ce generează un potențial de apariție pentru risc Nu există risc când un alt obiect, altă persoană sau organizație nu are o interacțiune cu o sursă de risc, aceasta putând fi tangibilă sau intangibilă Vulnerabilitatea = o proprietate intrinsecă a unei organizații ce creează susceptibilitate unei surse de risc și care poate conduce la o consecință Risc strategic = axat pe anumite specificități: unde vrea să “meargă” organizația, cum își planifică să ajungă acolo și cum își poate asigura supraviețuirea? Risc operațional = riscul de a pierde sau de a câștiga, rezultat din aplicarea adecvată sau greșită a unor procese interne, utilizarea unui personal neinstruit, apelarea la sisteme necertificate sau datorat evenimentelor externe Risc de proiect = combinația probabilității de apariție a unui eveniment și a consecințelor acestuia pentru obiectivele proiectului. Managementul riscului = actul sau practica ținerii sub control a riscurilor prin procesele de planificare a managementului riscului, identificare a riscului, analiza calitativă a riscului, analiza cantitativă a riscului, planificarea răspunsului la riscuri, controlul și monitorizarea riscului

Elaine M. Hall, consultant în managementul riscului pentru dezvoltarea sistemelor software, a arătat că din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare a managementului riscurilor, o organizaţie se poate găsi în unul din următoarele cinci stadii.

Stadiul I: “ignorarea riscului” În acest stadiu, preocupările pentru identificarea riscurilor şi anticiparea eventualelor evenimente nefavorabile nu sunt văzute cu ochi buni în organizaţie. Angajaţii vor evita să aducă veştile proaste la cunoştinţa superiorilor, deoarece ştiu că reacţia acestora va fi negativă. Adesea, responsabilii din firmă au o idee foarte vagă cu privire la pericolele care o ameninţă, ca şi asupra probabilităţilor de producere a acestora. Preocuparea pentru riscuri îşi face loc numai atunci când acestea se materializează, ducând la apariţia adevăratelor probleme.

Stadiul al II-lea: “reducerea riscului” Pe această treaptă, managementul este preocupat de tehnicile de diminuare a impactului riscurilor asupra organizaţiei. Managerii încearcă să identifice sectoarele în care ar putea apărea probleme, să evalueze posibilele consecinţe şi să ia măsuri vizând reducerea probabilităţii de apariţie a acestora sau “amortizarea” impactului lor nefast asupra întreprinderii. Instrumentele utilizate pentru managementul riscului sunt, în principal, prevenirea daunelor, finanţarea (retrospectivă sau prospectivă) a pierderilor şi planurile de criză.

Stadiul al III-lea: “prevenirea riscului” Acest stadiu marchează, pe de o parte, trecerea de la un management al riscului reactiv, la unul proactiv, iar pe de altă parte trecerea de la concepţia privind managementul riscului ca activitate a unui singur om, la o concepţie privind managementul riscului ca activitate de echipă. Managementul riscului este înţeles în acest stadiu ca un proces complex şi dinamic ce nu poate fi realizat de o singură persoană. Toate departamentele din firmă au responsabilităţi în ceea ce priveşte gestiunea riscurilor. Responsabilii din organizaţie au acumulat experienţă în identificarea şi controlul diverselor categorii de riscuri, dar au mai puţine abilităţi în ceea ce priveşte cuantificarea riscurilor.

Stadiul al IV-lea: “anticiparea riscului” În această etapă are loc trecerea de la evaluarea subiectivă la măsurarea cantitativă a riscurilor. Cu ajutorul instrumentelor oferite de teoria probabilităţilor şi statistică, managerul de risc are posibilitatea de a prezice dimensiunea pierderilor viitoare şi probabilitatea de apariţie a lor, putând astfel ierarhiza riscurile în funcţie de impactul lor asupra organizaţiei şi aloca eficient resursele necesare preîntâmpinarii acestora.

Stadiul al V-lea: “recunoaşterea oportunităţilor” În acest ultim stadiu, membrii organizaţiei ajung la conştientizarea faptului că oriunde există un risc, există şi o oportunitate de câştig, într-un fel sau altul. Existenţa riscului este

percepută ca o şansă de a depăşi performanţele propuse prin planuri şi/sau de a economisi resursele organizaţiei. C.A. Williams, M. L. Smith şi P. C. Young propun un model al structurii organizaţionale care include managementul riscului, şi pe care ei l-au denumit modelul managementului strategic, operaţional şi al riscului. În concepţia celor trei autori, acestea trei sunt funcţiile centrale ale oricărei organizaţii. Modelul poate fi vizualizat în figura 2.1.

MANAGEMENTUL STRATEGIC

MANAGEMENTUL

MANAGEMENTUL

OPERAŢIONAL

RISCULUI

Figura 2.1. Modelul managementului strategic, operaţional şi al riscului

Astfel, în viziunea acestui model: managementul strategic constă din acele activităţi care au drept scop stabilirea misiunii şi a obiectivelor firmei, punerea la punct a planurilor strategice şi desemnarea modalităţilor de evaluare a progreselor firmei în drumul său spre realizarea misiunii. El este chemat să răspundă la întrebarea: care este scopul existenţei firmei noastre? - managementul operaţional defineşte acţiunile concrete care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivelor organizaţionale, răspunzând la întrebarea: cum îşi atinge întreprinderea scopurile sale? - în sfârşit, managementul riscului constă din toate acele activităţi care facilitează îndeplinirea cât mai rapidă şi directă a misiunii organizaţiei. Într-o lume absolut sigură, managementul strategic şi cel operaţional ar fi suficiente pentru orice întreprindere. Firma ar trebui doar să-şi fixeze obiectivele, să decidă asupra căilor de urmat pentru atingerea lor şi să acţioneze în consecinţă. În condiţiile în care incertitudinea şi riscul fac parte din existenţa noastră, devine necesară, pentru orice organizaţie, adăugarea unei a treia funcţii: managementul riscului. -

O perspectivă interesantă asupra a ceea ce se poate numi un management al riscului eficient, prezentată schematic în tabelul 2.1, ne oferă institutul Carnegie Mellon Software Engineering din Pittsburgh, SUA.

Perspectivă globală

Recunoaşterea atât a oportunităţilor, cât şi a impactului potenţial al evenimentelor negative

Orientare spre viitor

Identificarea incertitudinilor, anticiparea consecinţelor potenţiale ale acţiunilor şi a probabilităţilor acestora

Comunicare deschisă

Încurajarea schimbului (formal şi informal) de informaţii, valorificarea cunoştinţelor şi experienţei individuale în sfera gestiunii riscurilor

Management integrat

Tratarea managementului riscului ca parte integrantă a managementului firmei, adaptarea metodelor şi tehnicilor de management al riscurilor la structura şi cultura organizaţiei

Proces continuu

Identificarea, prevenirea şi anticiparea permanentă a pericolelor

Lucru în echipă

Cooperarea în vederea atingerii obiectivelor, punerea în comun a talentelor, abilităţilor şi cunoştinţelor

Tabelul 2.1. Perspectiva Institutului Carnegie Mellon Software Engineering asupra managementului riscului organizaţional (adaptare)