Imposibil Capitolul 10 - Evenimente Contrare

Imposibil by ANDRU Capitolul 10 – Evenimente contrare Din perspectiva lui Edward - Am vorbit cu Edward, se spovedi ea incet, sub privirile de Argus ale lui Alice. - Stiu, si eu si Rose am vorbit cu Jasper si Emmet, ciripi ea, framantandu-se extatica pe pat. Spiridus hiperactiv, gandi Rosalie amuzata, prin a carui minti monitorizam situatia. Nu ca nu ii dau dreptate, din acest punct de vedere. Alice in unele momente pare hiperactiva. Inca nu imi vine sa cred, gandi Alice. Adica, i-am spus ca stiu, iar el doar m-a privit trist, si surprins. Eram ciudat de calma oricum, desi imi venea sa ma panichez, dar apoi, cand mi-a spus ca ma iubeste... Se ineca in imagini din marturisirea si declaratia tripla care avusese loc astazi. Banuiam Jasper isi folosise darul pe ea, iar acum, gandurile lui Alice mi-o confirmau. - Cum a fost? rase ea din nou. Bella se crispa, si un fulger atat de rapid ii luci in ochi, incat Rosalie si Alice nu-l observara. Am simtit din nou vinovatia si durerea cuprinzandu-ma intr-o umbra neagra, dar cu asta aveam sa ma rafuiesc mai tarziu. Pe moment, ma concentram in a nu avea o cadere nervoasa chiar acolo, in copac. Nu de alta, dar era un copac frumos, si nu i-ar fi stat bine distrus... - La inceput, bine, murmura ea pe o voce sparta, privind in jos. - La inceput? ridica Rosalie o spranceana aurie. - Ce s-a intamplat? o grabi Alice nerabdatoare, vazand ca tace. M-am pregatit mental pentru ce urma, inspirand adanc si amintindumi de exercitiile de auto-control cu Aro. - Dupa ce hmmm, pai... mi-a spus despre sentimentele sale... i-am marturisit si eu de ale mele, iar el... se ineca Bella, o alta lacrima fina izvorandu-i din ochi. Lacrima ma arse, atingand tot ce insemna iubire si durere in mine. O rana deschisa, cutitul din ea fiind rasucit... De multe ori m-am gandit amuzat la aceasta expresie: „ a rasuci cutitul in rana”. Dar acum, stiu exact ce simbolizeaza.

- Ce? tipara Rosalie si Alice, enervate. Nu va fi de bine, gandi Alice, care o avea in raza vizuala dintr-un unghi mai bun acum, si am trecut in capul ei. - S-a suparat, sopti Bella. A marait la mine spunandu-mi sa stau departe de el. O alta lacrima ii aluneca pe obraz, o alta boaba de roua care ma târî prin chinurile iadului si inapoi. Nu intelegea? Nu intelegea de ce reactionasem astfel? Nu era evident? - Cum? striga brusc Alice, facandu-ma si pe mine sa tresar. Rosalie era mai rezervata, privind-o cu mila pe Bella. Stiu cum este. Daca as putea sa o fac sa inteleaga, nu merita sa planga pentru oricine. Royce nu a fost exact tipul de prieten care poate fi considerat iubitor, sau macar unul caruia i-a pasat de mine, trecand peste aspect. Mai ales, noaptea aceea... Am iesit din capul ei, lasandu-i intimitate. Ceva imi spunea ca nu voiam sa aud, si am trecut iarasi la Alice. Oh, nenorocitul, lipitoarea aia... cum a indraznit sa o raneasca asa? Am plecat capul in jos instinctiv, desi nu era nimeni langa mine... Numai eu si umbra mea, numai eu si intunericul. Singur, asa cum voi fi intotdeauna. Am scuturat din cap, alungand gandurile despre alegeri si chestii de genul, care ma faceau sa-mi doresc prea mult sa-i dau foc lui Jane. - Cum, acel ne... - Nu, ii puse Bella un deget pe buze. Nu, are dreptate. Nu este deajuns, ca sunt obsedata de el... il inteleg. Cred ca vrea sa scape de aceste sentimente, daca exista macar, si nu... n-nu ma vrea, suspina Bella cu ochii inchisi, barandu-mi sigurul drum spre gandurile ei. Un val de sentimente total contrare ma luara prin surprindere, dar puteam aprecia faptul ca durerea era cel mai intens, cel mai puternic. O facusem sa sufere, atat de mult. Cum am putut sa-i fac asa ceva ingerului meu...? Dar cealalta parte din mine, Negrul, monstrul, striga innebunit: Obsedata! Obsedata?! Serios? Si apoi,cum sa n-o vreau? Fericirea imensa nu putea fi descrisa in cuvinte. Bella ma iubea. Nici jumatate cum o iubeam eu, cu siguranta, dar ma iubea. Aripile frante unei sperante inexistente inainte, bateau din nou, si parea un

ghid, o lumina calauzitoare in haosul ce era reprezentat de mintea mea. Dar ratiunea isi striga drepturile, si maraiturile din capul meu nu puteau fi amuţite de zambetele si razele de soare trimise de acel simplu gand, dar care raspandea in mine trairi care imi dadeau fiori de fericire.De ce am lasat asta sa se intample? Da-o dracului de misiune, nu trebuia sa permit ca asta sa se intample! Din nou, simteam ca eram rupt in doua, si durerea care ma domina cu siguranta este mai mare decat oricata imi poate provoca Jane. Aro si Bella, doua tabere dusmane, total diferite, care dominau fiecare o parte din mine, fiecare neegale ca putere. Ca toti Volturii, aveam implantat in mine acel adanc respect, acea adorare fata de stapanii mei. Dar de cand o intalnisem pe Bella, parca Volturii disparusera de pe planeta. Ce bine ar fi fost daca era adevarat, am oftat. Regret? Pareri de rau? Iubire, furie? Soarta, o vrajitoare hidoasa, parca ma privea zambind malefic din umbra, un destin necrutator, care hotarase ca fericirea sa fie pentru mine un tel imposibil de atins. Furia crescu innebunitor, cand o imagine sugestiva imi traversa in minte si ramase acolo, facandu-ma sa tremur. Asta eram si eu, o sabie atarnand deasupra capului Bellei, ca in miturile grecesti, cel cu Sabia lui Damocles. Pot s-o omor in fiecare zi, oricat o iubesc, eu insami care vreau s-o apar de orice pericol, eu sunt cel mai mare pericol. Trebuie sa o apar de mine insumi. Dar cum? Nu pot pleca, nici daca as vrea. O avertizasem pe Bella sa faca ceea ce nu puteam eu, dar ea intelesese totul pe dos. Ce naiba sa fac? - Bella, imi pare rau, murmura Alice luand-o de mana. Dar ochii ei ciocolatii erau pierduti undeva pe fereastra. Expresia i se inaspri, si spuse repede: - Hm, eu trebuie sa ma culc de acum. Cred ca am nevoie sa fiu singura. Va multumesc. - Desigur, murmurara Rosalie si Alice, intristandu-se. Ne vedem la scoala. - Pa, raspunse absenta Bella. As fi vrut sa o pot ajuta... medita Rosalie. Of, Doamne, lucrurile mergeau atat de bine! De ce s-au intors a fi atat de aiurea pentru Bella? se plangea Alice iesind din camera.

Cand Rosalie si Alice inchisera usa, am blestemat din nou tacerea gandurilor Bellei, deoarece acum nu o mai puteam vedea. Doar am auzit pasii ei, apoi apa dusului, dupa ce zgomotul Porsche-ului galben al lui Alice se pierdu in padure. Am asteptat nerabdator sa revina. Pasii ei se auzira din nou, dupa o urare de noapte buna spusa tatalui ei in graba. Clicul intrerupatorului rasuna ciudat de tare in urechile mele prea atente, apoi arcurile patului scartaira de cateva ori, in timp ce probabil Bella isi schimba pozitiile. Liniste. Doua respiratii regulate si inimi in acelasi ritm se auzeau din casa alba, invaluita in intuneric. Nu era nimic care sa ma tina legat de viata, inafara de ea. Legat cu un lant imposibil de rupt, acum era ca si cum totul gravita in jurul ei. Am oftat, recunoscand dorinta stringenta de a o vedea, de a-mi umple plamanii si inima cu esenta ei.Trecuse in jur de o ora, adormisera, cu siguranta. Da, da, stiu, este cea mai mare greseala, i-am strigat constiintei in timp ce saream din copac, aterizand fara niciun sunet pe pavaj. M-am strecurat din nou la fereastra ei, inca certandu-ma cu tampita si pe moment, inutila mea constiinta. Ba sa avem pardon, am mai fost odata, m-am gandit triumfator, si nu i-am facut nimic. Asa ca taci! Oftand, mi-am aruncat privirea inauntru. Din pacate, Bella dormea cu fata spre perete, si nu puteam sa-i vad chipul. Dar simpla ei privire imi incalzi inima inghetata, parul ei negru raspandit ca algele pe perna facandu-ma sa ma simt intreg din nou. M-am lasat total in voia fericirii, lasand de-o parte grijile si gandurile care ma torturau. Trupul mi se relaxa, in timp ce pierdeam simtul timpului privindu-mi ingerul. O saptamana, tipa brusc de undeva un gand, fericirea pe care o simteam transformandu-se abrupt in furie. Ce fac dupa ce trece acea saptamana? O transform? O transform ca apoi sa mor eu ca prostul, cand as putea sa o am? Cea mai buna solutie, este sa mor doar eu si gata. - Mmm, de ce? balmaji Bella in somn. - Pentru tine as muri si de o suta de ori, prostuto, am murmurat, raspunzand la intrebarea ei care se potrivea inconstient cu gandurile mele.

Dar soapta ei nu facu decat sa ma atraga si mai tare, si m-am resemnat la o alta portie de flacari si de constiinte urlatoare. Am deschis geamul incet, si m-am lasat inauntrul camerei Bellei, asezandu-ma ca de obicei in balansoarul din colt, privind-o din profil. Nu respiram, desigur, dar va trebui, ca sa ma mai obisnuiesc. Pentru ce sa ma obisnuiesc? mi-am amintit brusc. Pentru o saptamana? - Edward, murmura Bella aproape ininteligibil. Se zvarcoli usor, intorcandu-se pe partea cealalta. - Nu! tipa ea tare si distinct, si isi inclesta pumnii in jurul paturii. Cu siguranta un cosmar, m-am gandit trist. Cum de am putut sa am indrazneala sa sper ca erau poate, vise frumoase? Dar blestematul de geam imi intrerupse sarcasmul, trantindu-se cu putere de perete la o pala de vant prost directionata. Bella tresari, si isi intoarse fata cu ochii deschisi brusc in sus. Am disparut instantaneu afara, dar desi inima incepuse sa-i bata neregulat, respiratia redeveni normala, si am auzit-o cascand. Precaut, am intrat cu pasi de pisica inapoi, si de data asta, am inchis geamul dupa mine, invartind manerul. Scartai putin cand l-am inchis, si m-am crispat la sunet. Data viitoare va trebui sa aduc ulei. M-am asezat inapoi in balansoar, trecandu-mi privirea deasupra Bellei, care acum se facuse colac, cu fata acoperita de patura. - Edward, respira Bella, inima batandu-i cadente ciudate. Probabil avea un cosmar despre mine exact asa cum merit... Trecura cateva minute, in care constiinta imi urla in cap din nou aceeasi concreta intrebare: Ce faci dupa o saptamana? Dar nu aveam nici cea mai microscopica idee cum sa-i raspund constiintei mele sacaitoare, dar practice. - Edward, spuse ea tare si clar de data asta, de parca era treaza. M-am incruntat. Are ochii inchisi, respiratia regulata, vorbeste in somn. Deci doarme... nu? - Edward! tipa ea deodata atat de tare incat ma facu sa tresar, si arunca patura deoparte. Ochii i se pironira pe mine, cu o expresie de uimire de nedescris. M-am repezit intr-o milisecunda la geam, dar era inchis. La naiba, la naiba, la naiba!

Si il mai inchisesem de tot, nu numai formal, pentru a nu mai fi trantit de vant! Cat de rau ar mai putea deveni. Am inceput sa sucesc manerul vechi care se blocase, nevrand sa-l distrug. - E-edward? Tu esti? Sau visez? intreba ea pe o voce tremuratoare ridicandu-se din pat. Idiotule, m-am apostrofat disperat. Au trecut 2, 5 secunde, si nu mai pot fi luat ca o concreta imaginatie. Am tras de geam fara sa ma mai gandesc la stricaciuni, deschizandu-l cu un arc de 180°, si am disparut in intuneric. Bella aproape imi atinsese haina inainte de a disparea intre crengile arborelui. Din copacul alaturat, am privit-o cum statea in cadrul geamului cercetand uimita si panicata peste tot. Dar nu ma putea vedea, de sus de unde eram. - Edward? incerca ea. Am tacut, nefacand nici cea mai mica miscare. - Edward, stiu ca esti pe acolo pe undeva... Inca nicio miscare. - Nu am viziuni. Te-am vazut, si stiu de super-viteza voastra. Altfel cum ai fi ajuns la mine sa ma salvezi atunci? sopti ea ganditoare, parand ca vorbeste mai mult pentru sine. Un impuls de a ma arata ma cuprinse, dar l-am inabusit si am tinut gura mea mare sub frau. Nu aveam sa stric totul din nou. - Te rog. Ai putea sa-mi explici, se ruga ea, facand o oferta foarte tentanta, prea tentanta. Mi-am inclestat dintii. - Bineeeee.... facu ea suparata. Daca nu vii acum, jur ca nu am sa vorbesc in viata mea alta data cu tine. Perspectiva acestei promisiuni groaznice imi schimba decizia. Am oftat, infrant, inspirand o gura mare de aer curat. - Da-te mai incolo, am mormait agatat deodata de streasina casei, in fata ochilor mariti de soc ai Bellei. Din perspectiva Bellei - De ce? l-am implorat pe Adonisul din fata mea. Dar Edward continua sa se afunde in padure, si am alergat dupa el, disperata, strigand dupa tot ce insemna viata pentru mine: - Edward!

Niciun raspuns. Picioarele imi incetineau pe frunzele care se ingalbeneau vazand cu ochii, si am privit uimita in jurul meu. Brusc, cosmarul deveni si mai cosmar decat era posibil. Eram inapoi in casa, pe patul din camera lui Edward. Buzele lui reci, dulci se desprindeau de ale mele, lasandu-ma total incoerenta. Dar un sunet minunat, o voce de catifea strapunse ceata in care ma infasuram. - Nu ai ce cauta aici, Bella! spunea el rece si ma tragea de brat pana la usa. Flacara aceea ce ardea in ochii lui de obicei, si pe care o adoram atat de mult, nu mocnea si acum. Era gheata in ochii lui de topaz, o gheata pe care o simteam cuprinzandu-ma cu fiori reci din varful unghiilor de la picioare pana la ultimul fir de par... - Nu! am reusit sa strig inainte ca Edward sa imi tranteasca usa in fata. Dar era ceva ciudat in acel sunet. Zgomotul imi bubui in urechi cu o rezonanta reala. Am deschis ochii brusc, trezita din cosmarul ingrozitor de geamul ce se trantise de perete. Ciudat, m-am gandit. Nu il deschisesem aseara, sau incep sa innebunesc? Cu inima inca galopand de la visul indeajuns de simbolic pana si pentru o incapabila mintal ca mine, am inchis ochii la loc si am incercat sa adorm din nou. Dar era imposibil. Fata rece din vis, fata perfecta si uimitor de frumoasa a lui Edward imi staruia in minte, si imi venea sa plang... din nou. Ca marmura, ca gheata ii era expresia. Emana raceala, emana respingerea. M-am strans covrig, si mi-am tras patura peste fata rosie de rusine, de durere, de lacrimi. La simteam formandu-se in colturile ochilor, dar le-am fortat inapoi. Era atat de stupid! Il aveam langa mine, in Forks, il doream atat de mult, iar acum si-a gasit el... Enervata, am deschis ochii, uitandu-ma la geam. Mi se paruse ca auzisem un scartait ciudat, in linistea completa ce stapanea casa. Dar nu am mai avut destula constiinta sa mai testez ipoteza nebuniei, avand in vedere ca fereastra era din nou inchisa fara s-o fi atins eu, deoarece Edward, Edward, statea in balansoarul din colt, privindu-ma. Razele lunii ii luminau chipul de inger indurerat, disperat dintr-un motiv pe care nu mi-l puteam imagina.

Hei, este vorba de o halucinatie aici! Inconstientul meu tampit nu poate sa-l faca zambitor, sau de ce nu-l face rece cum mi-l prezentase in cosmarul acela la fel de tampit? Dar desi trecura cateva zeci de secunde, superba plasmuire a imaginatiei mele epuizate si pensionate nu disparea. Nu cumva... Pai, sunt super-puternici, super-rapizi, sunt creaturi mitice, intr-un cunvant, sunt vampiri, de ce nu ar fi aici? Pentru ca nu are de ce, imi aduse aminte blestemata voce a constiintei. Nu il intereseaza de tine. Nu te iubeste. Cu adevarat, spusele de dinainte de dezastru fusesera anulate. - Edward, imi scapa o soapta nesigura. Halucinatia nu se misca, ci ma privi cu o durere plina de sarcasm nedisimulat. - Edward? am spus tare si clar de data asta, vrand sa stiu daca... chiar era el. El se incrunta, cercetandu-ma atent. Atunci, ma izbi. - Edward! am tipat si am aruncat patura la 10 metri de pe mine, sorbind faptura lui cu ochii mari. Edward cel real, nu halucinatie dupa cum s-ar parea, ma privi speriat si disparu din fata ochilor mei socati, dar aparu aproape imediat langa geam. Geamul era inchis, facandu-i imposibila evadarea. Incepu sa suceasca atat de repede de manerul vechi incat nici nu-i vedeam mana. Era o ceata alba. - E-edward? Tu esti? Sau visez? am intrebat extatica ridicandu-ma din pat si repezindu-ma spre el. Nu trecusera mai mult de 3 secunde de cand incerca sa deschida geamul fara sa-l strice, se pare, dar exasperat, smulse manerul si disparu pe geam. Aproape l-am atins inainte sa piara ca inghitit de pamant. Am inghitit greu, cu un nod in gat, sprijinandu-ma de cadrul geamului. Era el. Fusese el. Este el. De data asta, nu visam... cred. - Edward? am incercat. Nimic. Numai fasaitul frunzelor la trecerea unei brize. - Edward, stiu ca esti pe acolo pe undeva... am murmurat sigura pe mine. Inca nicio miscare. - Nu am viziuni. Te-am vazut, si stiu de super-viteza voastra. Altfel cum ai fi ajuns la mine sa ma salvezi atunci? am continuat

gandindu-ma la cat de frumos arata sub razele soarelui, ca sa nu mai vorbim de luna... M-am incordat, asteptand, dar din nou, nimic. Poate vorbesc cu aerul ca o idioata, m-am gandit furioasa. Nu ca n-as fi o idioata oricum. Daca era doar imaginatia mea? Am scuturat din cap, incercand din nou. - Te rog. Ai putea sa-mi explici, am scheunat, amintindu-mi cat de tare se zbatuse sa ma opreasca cu tentativa de a explica. Ce era de explicat in „nu te vreau”? Pricepusem partea asta, si inca prea bine. Mi-am muscat buza, ingustandu-mi ochii. - Bineeeee.... am facut eu enervata, sperand ca voi reusi sa conving poate, aerul. Daca nu vii acum, jur ca nu am sa vorbesc in viata mea alta data cu tine. Un juramant incalcat din primul moment. Nu voi fi niciodata in stare de asa ceva, am recunoscut simtindu-ma la fel de patetica ca intotdeauna. Eram pe punctul de a inchide infranta fereastra, blestemandu-ma si auto-flagelandu-ma cum nici Lauren sau Jessica nu sunt capabile, cand Edward aparu brusc in fata ochilor mei uimiti. Atarna de strasina intr-o mana, destins cu gratie in intunericul noptii, si aproape ma duru cand m-am uitat la fata lui perfecta, stiind ce urma sa simt. Dar ma surprinse. Nu era furioasa, sau rece cum ma astepptasem. - Da-te mai incolo, mormai el cu o fata de martir, si automat, mam dat un pas inapoi. El se legana gratios in aer, facandu-si vant pentru a ateriza in camera mea. Charlie, m-am gandit speriata, dar inainte sa-mi termin gandul el era deja in fata mea, fara nici cel mai mic sunet. L-am studiat cu atentie, fericita ca puteam sa o fac, ca puteam sa-l privesc. Fata lui perfecta, luminata de razele lunii era trista, retinuta. Trasaturile fine ii erau innasprite, pe cand buzele, acele buze, erau stranse intr-o linie dezaprobatoare. M-am simtit pe loc vinovata. Eu il obligasem sa se arate, sa faca ceva ce nu voia. Dar altceva imi acapara atentia. - Stiam eu, am exclamat vesela. Stiam ca erai cu adevarat tu. Pana la urma nu vorbisem cu aerul, nu? Este un punct castigat. Edward ma privi ciudat, probabil punandu-mi la indoiala sanatatea mea mentala. Abia atunci mi-am amintit ca eram suparata.

Enervata pe mine insumi, am fortat ranjetul imens de pe fata mea sa se micsoreze pana la disparitie, dar era greu. Foarte greu. Cu toate ca nu ma voia, in ciuda durerii ce mi-o provocase, eram fericita sa-l stiu aici, langa mine. - Deci... facu el neprivind in ochii mei. Am dat din cap repede, incercand sa-mi potolesc inima care o luase in galop nebun, ca de obicei. Eram ametita de tot ce se intamplase in aceasta noapte, niste evenimente de necrezut. Nu cumva visez inca? m-am intrebat neincrezatoare. - Ziceai ceva de explicatii? intreba el teapan, cu vocea lui de catifea fara nicio inflexiune. Din nou, am dat din cap, fiind patetic de incapabila sa scot un cuvant. Toata situatia era prea ciudata, coplesindu-ma. Pe de-o parte, imi venea sa strig: Hei, lume, Edward Cullen ma spioneaza! Ce tare! iar pe cealalta parte, partea rationala din mine mormaia: Ce naiba cauta el aici? Cum indrazneste sa-si arate mutra, sa ma spioneze? Dar niciodata nu am fsot tipul de om ratioanl si calculat eram foarte flatata, de fapt. Am incecat sa ma supar, dar nu am putut. - Deci...? am repetat si eu prima lui replica, cu o voce nesigura. El lua aer in piept, si mi se paru ca se crispase, strangand pumnii. Dar era prea intuneric, iar lumina lunii nu era de-ajuns pentru a-i deslusi cum trebuia fiecare gest. - Imi pare rau pentru astazi, incepu el incet. Imi pare rau ca te-am ranit, imi pare rau ca nu am iesit din viata ta cand trebuia. Dar Bella, nu pot sa ma abtin sa nu iti spun ca esti absurda! L-am privit pe jumatate uimita, pe jumatate jignita. Asta era explicatia? Daca-i pe asa, eu nu am terminat inca somnul de frumusete... - Nu o lua ca pe o ofensa, se scuza el, mai linistit. Dar ai inteles totul pe dos! Edward inclesta pumnii din nou, pe cand cuvintele ii curgeau atat de repede de pe buze incat trebuia sa ma concentrez serios ca sa pricep ceva. Ma privea acum cu un fel de exasperare comica, in ciuda situatiei care nu tinea nimic amuzant. - Bella, tu esti viata mea acum, te iubesc cum nimeni n-a mai iubit... Cum se presupunea sa te las sa iubesti un monstru? Tu nu

ai idee in ce pericol esti si acum, in aceasta clipa. Oricand as putea ceda... si... Masca de piatra de cazu o secunda de pe trasaturile lui, si am intrevazut o disperare uriasa care ma uimi. - Nu intelegi? Daca te iubesc, trebuie sa te protejez in primul rand de mine insumi, sopti el facand un pas inainte spre mine. Nu m-am miscat, in timp ce intelegerea mi se raspandea in minte cu un incendiu, arzand toate prejudecatile si conceptiile pe care le construisem in legatura cu el. Inclinam spre teoria visului din vis, dar m-am bucurat de iluzie cat mai era. Ma iubea. Adica, chiar ma iubea. Superbul Edward Masen o iubea pe plictisitoarea Bella Swan. Am clipit socata. - Bella? imi spuse el numele cu o nesfarsita gingasie. Ce este? - Pisca-ma, am icnit, lasandu-ma sfarsita pe pat. Nu visez? Edward rase – un raset de om chinuit. - Esti treaza, Bella. - Mda, asta vrei tu sa cred, am mormait, urmarindu-l asezandu-se langa mine. Fata lui magnifica era la doar cativa centimetri de a mea. Imagini din sarutul de astazi imi cuprinsera mintea, iar in acel moment abea ma abtineam sa nu imi lipesc buzele de ale lui. Fusese o senzatie electrizanta, uimitoare. In acea clipa nu mai exista nimic pe lume decat Edward si cu mine. Am oftat, luandu-mi privirea de la buzele lui si am mutat-o in sus. Ochii lui mocneau fixandu-ma intr-un mod, care s-ar presupune ca trebuia sa ma sperie. Ma privea cu un amestec de dorinta, disperare, si... M-am cutremurat. Dragoste. - Edward, i-am murmurat numele, jucandu-ma cu sunetele care mi se rostogoleau atat de placut pe limba. El imi raspunse cu o privire intrebatoare. - Si eu te iubesc. Fusese ca o bomba, care nu mai putea sa ramana inauntrul meu, si explodase. I-am auzit respiratia tacuta oprindu-se, si am continuat sa ma holbez, rosie ca un rac la fata, la covor. Dar nu puteam spune ceva mai adevarat. Il iubeam cu toata fiinta mea, irevocabil si neconditionat.

- Stiu ca acum vei avea probabil o criza de nervi, dar asculta mai intai, l-am oprit vazand ca deschisese gura. Ochii ii erau ca pietrele, de necitit. Numai ca verdele-auriu in care ma pierdeam lucea ca aurul in semi-intuneric, pe chipul lui intepenit. Nu mai spuse nimic. - Cred ca sunt trei lucruri pe care ai neaparata nevoie sa le stii, am inspirat socata de propriul curaj de a spune ceva ce exersasem de mii de ori doar in imaginatia mea. Unu, este alegerea mea daca vreau sau nu sa stau departe de tine. Doi, nu mi-ai facut rau pana acum... - Pana acum, izbucni Edward, luandu-ma brusc de mana pe care o sprijineam de saltea, inlantuindu-mi-o ca o catusa de piatra. Nu ma puteam gandi la altceva decat la faptul ca ma atingea. Inima mi-o luă razna, in timp ce ma cutremuram la atingerea lui rece. Un fior electrizant ma patrunsese, si senzatia uluitoare care urma ma facu sami doresc sa stau asa pentru o eternitate. Dar prin ceata pricinuita de momentul extraordinar, mi-am amintit ca aveam o misiune. - Nu mi-ai facut rau pana acum, si am incredere in tine ca nu-mi vei face. Trei, mai bine as muri decat sa stau departe de tine. Timida, asteptand alta criza, mi-am ridicat ochii spre fata lui Edward, dar expresia lui era de necitit, controlata. Mi-am infipt privirea in ochii lui, cautand adanc in kilometrii nesfarsiti dinautrul jarului din ei dupa un semn de emotie. - Exact asta are sa se intample, murmura el pe o voce de gheata, cu ochii undeva deasupra mea. Ai sa mori stand aproape de mine. - Nu-mi pasa. La soapta mea nedeslusita, ma privi socat, contrariat. Cu siguranta punandu-mi la indoiala sanatatea mentala din nou. Trecura cateva zeci de secunde, dar nu spunea nimic. Nu izbucnea, nu maraia, tot ce facea era sa se holbeze la fata mea rosie, cu ochii plecati in jos, la mana lui care o tinea pe mea. Expresia lui nu era cea care ma asteptasem, cand, simtindu-i degetele inclestandu-se pe incheietura mea, m-am uitat in sus. Ganditoare, infranta. Dar cand imi intalni privirea zambi cu zambetul acela strengar pe care il adoram, taindu-mi respiratia. Nu stiu cat am stat si ne-am holbat unul in ochii celuilat. Dar nu conta.

Descopeream o lume noua, un Univers uimitor in verdele-auriu al ochilor sai. Parca primeam parti din mine care nu stiam ca lipsesc dar care le simteam acum mai mult ca niciodata. Ma intregeam, cuprinsa de o fericire fara seaman. - Esti adorabil de nebuna, murmura el intr-un sfarsit. - Asta inseamna...? am respirat sperand cu salbaticie. - Sunt prea egoist ca sa fac lucrurile cum trebuie, constata el cu o ironie amara. M-am saturat sa ma mint pe mine insumi si sa incerc sa te opresc. Fac ce vreau eu si fie ce-o fi. - Si tu ce vrei? am intrebat din nou, cercetandu-l din nou. Voiam s-o aud spusa tare si clar. El isi dadu ochii peste cap. Zambetul nu-i parasise fata dar, deodata, un fulger ingrijorator ii traversa ochii de topaz. Brusc, imi trase mana in sus, indreptand-o spre fata sa. Am inghetat, simtind instinctele de auto-aparare urland, dar nu am facut nicio miscare. Nu v-ati invatam minte, le-am comunicat visatoare. Sunteti pensionare, in cazul meu.... Dar umorul trecator se risipi in momentul in care i-am simtit buzele reci pe pielea incheieturii mainii, si am tresarit. - Stai nemiscata, murmura Edward peste pielea mea. De data asta, am ascultat si mi-am golit mintea de orice, inafara de minunata senzatie a buzelor lui reci, matasoase, care imi sarutara cu blandete pielea, inaintand cu un centimetru mai sus. L-am simtit inhaland incet, iar degetele care imi sprijineau bratul se crispara usor. O secunda imi trecu prin minte de dintii dedesubtul buzelor acelora de miere... Poate asta incerca, sa ma sperie. Dar nu reusise. Ma indoiesc ca va reusi vreodata. Incet, isi desprinse gura de incheietura mainii mele, si imi lasa mana jos, cu blandete. Dar nu-mi dadu drumul, am observat multumita, cu inima inca galopand atat de tare, incat aproape mi-o auzeam bubuind in urechi. - Mai usor de fiecare data, constata el satisfacut. Exista sanse sa supravietuiesti. Tonul isi pierdu veselia la sfarsit, si imi arunca din nou una din privirile ciudate. - Ce? am ridicat dintr-o spranceana.

- Inca stept momentul in care ai fugi tipand infricosata, raspunse el aproape imperceptibil, cu ochii mocnind de o durere ascunsa. - Poti sa astepti mult si bine, am zambit visatoare. Mana lui inca staruia pe a mea. - Cred ca este timpul sa plec, spuse el uitandu-se spre geam. Trebuie sa te culci. Vru sa se ridice, dar de data asta, eu mi-am inclestat degetele in jurul mainii lui de piatra. Isi intoarse contrariat chipul spre mine. - Umm, nu ramai? am incercat eu sa nu sun chiar atat de patetica pe cat eram. El ma privi cu un amestec ciudat de infrangere si incantare pe fata lui perfecta. - Daca vrei tu.... Oricum, nimic nu este de facut noaptea, raspunse el ametindu-am cu un alt zambet. I-am dat drumul la mana, oftand in timp ce el se aseza in balasoarul din colt. Avusesem speranta secreta si prosteasca de-asemenea ca va sta cu mine in pat. M-am inrosit in timp ce ma ghemuiam in fundul patului, tragand cuverturile peste mine. M-am asezat in asa fel incat sa-l vad pe Edward cat se putea de bine. Iar sub privirea lui iubitoare, nespus de dulce, am adormit fericita. Din perspectiva lui Emmet - Of, Jane, unde naiba este Drawde? am intrebat inchizand TV-ul cu un oftat, constatand ca era trecut de miezul noptii. - Drawde? facu ea fara sa priceapa. Am izbucnit in ras. Trebuia sa-i tatuez lui Drawde noua porecla pe frunte, ceea ce nu este o idee rea pana la urma, ca sa stie cum i se spunea de-acum. - Adica Edward, am explicat printre chicote. - De ce Drawde? intreba Jane uitandu-se la mine ca la un nebun. - Duh! am exclamat plictisit. Nu este evident? EDWARD – DRAWDE. Literele inversate ale numelui lui. - Ah, mormai Jane. Atunci, nu stiu. Pleaca in fiecare noapte. Mi-am dat ochii peste cap. Asta stiam si eu, doar ca eram foarte curios sa aflu unde. Dar nu am indraznit niciodata sa ma duc dupa el. Nu

degeaba este el Eddie-rvantul Cititor de Ganduri. M-ar auzi si nu as sfarsi bine. Am inceput sa ma plimb prin camera, gandindu-ma la Rosalie. Minunea asta care este a mea. Nu-mi vine sa cred inca de norocul extraordinar ce a dat peste mine. - Jasper ce face? am intrebat dupa vreo 10 tururi de camera. - Citeste, raspunse Jane si isi baga nasul inapoi in laptop. La dracu’... Nu am sa-l desprind nici daca ii spun ca Alice nu-l iubeste, ca nu ma crede. E la fel de fericit ca mine in directia asta. Brusc, Barbie Girl se auzi din difuzorul Sonny Ericsson-ului meu, care vibra de zor in buzunar. Am scotocit dupa el si am privit ecranul. - Oups, am facut si am dus telefonul la ureche. - Cine este? intreba Jane curioasa. - Aro, am spus nelinistit si am apasat butonul verde. Am inspirat adanc inainte sa vorbesc cu sarpele asta. Niciodata nu am fost bun la diplomatie, si nici nu pot sa citesc minti ca nebunul de Drawde. Iar cu siguranta nu pot spune adevarul. Nu inca. Trebuie sa vorbeasca Edward, de el atarna misiunea asta. - Buna seara, stapane Aro, am spus tare, pe vocea aia fara nicio emotie pe care o urasc. Mi-a luat doua saptamani s-o invat, si inca una sa-i dovedesc lui Jane ca ma pricep... - Buna, Emmet, canta serpoiul din difuzor. Incepeam sa ma ingrijorez, de ce nu ne-ati mai telefonat? M-am intors spre Jane, care indica disperata ecranul laptopului. „Trebuia sa mi-l dai mie, urs prost! Tu nu ai nicio idee de cum sa minti ,de aceea te-a sunat pe tine. Oricum, nu pot vorbi din cauza ca ma va auzi prin difuzor, doar e vampir. Nu-i putem spune adevarul. Tu faci ce-ti zic... ma rog, ce citesti.„ scria mare si literar. Enervat, am dat din cap. De ce m-am nimerit eu cel cu capul sec? Dar esti amuzant, m-am consolat singur. Oricum, chiar daca Jane este nebuna, deoarece Aro ne va descoperi, chiar este necesara putina minciunica. Poate va avea loc o mica mare lupta, am ranjit mental. Iar daca lupta va fi pentru Rose a mea, definitiv este una castigata. Spune-i ca am fost prinsi in misiune, tasta Jane rapid. - Am fost ocupati cu misiunea stapane, prinsi chiar, am spus prompt.

- Nu ar trebui sa dureze atat de mult, l-am auzit pe Aro murmurand. Jane arata de parca ii venea sa isi foloseasca puterea... pe sine insusi. Am zambit, dar repede m-am intors la conversatia cu serpoiul. Nu am nicio idee!!!!!! scrise disperata Jane. Wow. Asta este o prima pentru ea. Ei bine draga, priveste si invata. - Carlisle si Esme Cullen sunt in parte motivul, am zis incercand sa par serios. Dar era greu sa nu ranjesc la mesajul de pe ecranul laptopului: Cum de nu m-am gandit eu la asta? - Ce s-a intamplat? Inspiratia de moment, nu ma parasi acum... te rog!!! - Pai, uhm... ei, intr-un fel sunt... da, suspiciosi. Nu ne putem da cu exactitate seama de ce, ne-am purtat impecabil. Dar le tin pe tinte departe de noi. - Vor sa le protejeze de vampiri, nu vor sa fie omorate, afirma Aro cu un zambet in voce. - Probabil, m-am agatat de puntea oferita. Esti un geniu, Einstein, tasta Jane cu o mutra speriata si ironica in acelasi timp. Arata ca o gaina disperata pentru a zbura. - Edward ce spune? intreba sarpele din nou, pe o voce dulce. Cine scrie la calculator? - Jane, stapane. Edward este plecat la vanatoare, am raspuns in graba. Jane dadu din cap dezaprobator. Soarta, mi-am dat eu ochii peste cap. - Ah, Jane? facu Aro. Intreaba-l daca vrea sa vorbeasca cu mine, Emmstein, scrise repede Jane, dandu-mi o porecla interesanta. Emmstein... Suna bine, desi Jane inca este amatoare in chestii de astea. - Vrei sa vorbesti cu ea, Aro? i-am indeplinit dorinta. - Nu, nu este nevoie, raspunse el. Oups, la naiba... De ce vrea sa vorbeasca cu mine? Nu eu sunt ala destept. - Deci, din cate ati vazut pana acum, ce credeti despre tinte? Am privit disperat la Jane, care arata de parca urma sa explodeze. As vrea s-o vad si pe asta, dar sa lasam umorul... Ca nu stiu!!! tasta ea rapid.

- Nu par sa stie. - Edward ce spune? se interesa Aro din difuzor. - Pai, ahem, spune ca... m-am balbait. Spune-i ca banuiesc!!! ma salva mesajul de pe monitorul laptopului. Aleluia, m-am gandit stapanindu-mi un oftat. - Ne-a spus ca tintele banuiesc... ca au gasit asemanari ciudate intre noi si parintii lor adoptivi. Dupa ce am terminat de rostit aceste cuvinte, l-am auzit pe Drawde pe undeva pe-aproape, alergand cu viteza. In cateva secunde, usa de la intrare se tranti si Edward, cu o fata ingrijorata, speriata aparu in camera. Este Aro, si m-am cam balbait. Ai grija, am impresia ca incepe sa miroasa ceva. Edward dadu din cap, cu o expresie de aceea ciudata, de Ice-berg. - A venit Edward, stapane, l-am anuntat sententios pe serpoi. - Oh, ce bine. Mi-l poti da putin, nu? spuse Aro dulce, si nerabdator - Desigur, cu mare placere, nu stii tu cata, am spus in gand ultima parte, si Drawde zambi. Jane rasufla usurata, si il privi cu o expresie concentrata. Edward dadu din cap rapid, inainte de a duce telefonul la ureche. Ce urasc conversatiile lui private cu ceilalti. - Buna, Aro, spuse el pe o voce egal de dulce cu a serpoiului. - Salut, Edward! Am aflat de la Emmet cateva vesti... lasa Aro propozitia in aer. - Da? facu smecherul de Eddie pe o voce candida. - Niste vesti intrigante, pe de-o parte, continua el pe vocea aceea binecunoscuta. O folosea atunci cand voia sa prinda o musca in plasa. De ce nu ne-ati ajuntat ca tintele banuiesc doar? Edward avea o fata de parca se straduia sa descopere legea gravitatiei. Brusc, in locul expresiei acelea amuzante, aparu alta pe care statea scris cu litere de tipar Evrika. Mi-am innabusit un chicot. Parca era Arhimede, sau cum naiba il cheama pe ala cu legea gravitatiei, nu? - Deoarece a trebuit sa ii mai iscodim pe partenerii Cullen, raspunse el cam cu intarziere. Voiam sa completam misiunea total. Este greu de razbatut la Culleni. - Deci... intreba Aro, pe o voce cu inflexiuni metalice de data asta.

- Mai avem nevoie de o saptamana, cel mai probabil, raspunse Eddie inca dulce. - Cred ca am sa va pasuiesc putin, murmura Aro. Bine, atunci! Dar sa nu se mai intample, se transforma vocea lui din nou in miere curgatoare pe pumnale. - La revedere, stapane, spuse Drawde si vru sa inchida telefonul. M-am pregatiti sa oftez usurat, luand o gura mare de aer. - Stai putin, zise serpoiul enervant. Jane, la ce scrii? Am inghitit aerul inapoi in piept. Eddie zambi amuzat. Las-o moarta in papusoi, Drawde. Zambetul disparu, inlocuit de o grimasa de enervare. Asa mai merge. - Um, lui Alec, raspunse ea. - Alec nu are internet la Dodge, spuse Aro cu o voce de gheata. - Oh, nu stiam. Dar nu-i scriam pe Messenger, si pe adresa de email. Va gasi mesajul odata si odata, o drese Jane. - Aha. Atunci, va las. O seara placuta in continuare, murmura el din nou si apoi, nimic. Inchisese. Am stati toti patru sa ne holbam unii la ceilati, deoarece Jasper statuse in capul scarilor si ascultase cu o mutra ingrijorata. Mda, seara ar fi fost placuta daca nu ar fi stricat-o serpoiul, m-am gandit mohorat. - Mda, facu Drawde. Chiar mi-a stricat ziua. M-am strambat, dar apoi... - Hei, Eddie! Nu i-ai auzit gandurile? am tipat brusc, simtindu-ma ca un veritabil Emmstein. - Cum sa i le aud? Aro este in Italia, raspunse Eddie pe un ton care adauga si un bineinteles propozitiei. - Nu le-ai auzit la telefon? am intrebat eu sperand. Jane izbucni in ras, urmata de Jasper si Edward. Mi-am inclestat dintii, nevrand sa rad de mine insumi, dar pana la urma am cedat. Nu strica niciodata o portie buna de veselie. Din perspectiva lui Edward - Ce crezi despre Aro? ma intreba Jane, intrerupandu-mi reveria in legatura cu evenimentele din aceasta noapte. M-am intunecat, sprijinindu-mi capul in maini.

- Banuieste ca ceva este in neregula, am raspuns. Dar nu stie cu exactitate ce. Cand va veti intoarce, probabil va va porunci sa il lasati sa va atinga. - Si nu va afla nimic, rase Jane, ciudat de tensionata. Vom face un ocol in Dodge, unde il voi ruga pe Alec sa ne stearga orice gand in legatura cu o faradelege. Dar inainte de asta, va trebui sa gandim si sa ne imaginam amintiri in legatura cu presupusa misiune, ca sa ne creada. - Complicat, mormai Emmet. - Mda, fu de acord Jasper, parcand Audi-ul. Conversatia cu Aro inca imi staruia in minte, in timp ce ieseam din masina si ii urmam pe prietenii mei. L-a sunat pe Emmet special pentru a-si da seama de adevar. Dar cand mi-am amintit de messengerul disperat a lui Jane pentru Emmstein (ha ha, asa ii spun lui Emmet de acum) am zambit. Ce idee trasnita! Nu era ca si cum viata mea se complicase mai tare. Se simplificase la doua lucruri: primul, tine-o pe Bella in viata si ramai si tu. Nu era posibil sa mor cand Bella ma iubea. Ar fi fost exact ca si cu as da cu piciorul la soare, sau la viata. Pentru ca Bella este viata mea, soarele meu. Numai langa ea ma simteam intreg, fericit. Dar vina nu-mi dadea pace. Cele doua parti din mine se razboiau din nou, si m-am crispat. Noaptea trecuta, cea mai fericita noapte din viata mea, acceptasem soarta. Ma resemnasem si lasasem balta incercarile de a o face sa se indeparteze de mine. Oricum, nu cred ca as fi reusit. Bella este atat de incapatanata. Intamplarile de ieri mi se perindara prin minte cu viteza fulgerului, si am oftat incet. Senzatia mainii ei calde, fine, fusese mai mult decat raiul. Fusese fericirea concentrata intr-un singur punct, sa vad ca nu se retrage. Fusese de asemenea o usurare sa vad ca ma puteam sa ma controlez. Numai la amintirea pielii de matase, al parfumului gatul imi lua foc. Setea isi cerea tributul, si am scuturat imaginile afara din capul meu. Ii simtisem sangele pulsand prin vene, mintea imi fusese incetosata de acel miros uimitor. Dar rezistasem. Printr-un miracol, rezistasem. Pentru a mia oara in aceeasi zi, mi-am promis sa nu ma mai gandesc la asta, dar ti-ai gasit. Nu puteam evada din propria minte, care nu era decat un haos de griji si ganduri disperate.

Dar nu-mi mai pasa de nimic. O aveam pe Bella. Inima de gheata aproape imi batea la aceste cuvinte... - Hello! Pamantul catre Drawde! chicoti Emmet. Oh. Am tresarit. - Scuze, am spus. Nu eram atent. Ca de obicei, gandi Jane nervoasa. - Am spus scuze, am repetat ridicand din sprancene. Bine, cum spui tu, se stramba Jane mental in chip de raspuns. - Ce ziceai, Emmstein? l-am intrebat pe Emmet. Nu am observat cat de enervanta poate fi o porecla... se gandi el iritat. - Uite ca acum ai aflat, am ranjit ironic. Deci? - Trebuie sa mergem la Engleza, raspunse el facand pe suparatul. - Bine, atunci ne vedem mai tarziu, spuse Jasper. - Pa, spuse si Jane absenta si il urma pe Jasper. - Hai odata, ma trase Emmet dupa el. Jane se purtase ciudat in ultima vreme. Dupa telefonul lui Aro, incepea un gand iar apoi trecea imediat la altceva. Ascundea ceva de mine. Iar cand Jane ascunde ceva, nu este de bine. Si toate astea dupa o mica excursie la vanatoare, singura. Am scuturat din cap, incercand sa ma concentrez pe prezent. Ne-am asezat in bancile noastre, pe cand Domnul Mason isi incepu ora despre romantismul in secolul 18. Nu ma prea interesa subiectul, dar am incercat sa fiu atent. Nu ca imi placea de profesor, era doar ca nu aveam chef sa ma pierd in alte ganduri pline de vina, in durere, dezamagire... si fericire. Nu aveam nici cea mai mica idee de cum avea sa se termine, dar pe moment nici nu-mi pasa. Urma sa traiesc fiecare clipa cu Bella, voiam sa gust fiecare strop de placere adus de timpul petrecut cu ingerul meu. Am blocat gandurile pline de Rosalie ale lui Emmet si am derulat din nou conversatia din noaptea asta, cu Bella. Un ranjet urias mi se largi pe fata, la cuvintele care imi rasunau si acum in minte: Si eu te iubesc. Imi spusese da. Mie. Dar apoi ma lovi durerea. Oare cat o va costa alegerea aceasta? Frate, ce-i cu mutra asta? Ai castigat la loterie? gandi Emmet ironic. I-am raspuns cu o privire care spunea: taci ca te bat. Avertismentul era destul de clar.

Dar expresia pe care o folosise Emmet ma puse pe ganduri. Probabil era doar noroc. Probabil n-ar trebui sa fac asta, sa ma sinucid la propriu. Cand clopotelul anunta sfarsitul orei, m-am ridicat incet, strangand cartile si caietele. Emmstein era ciudat de tacut, si vorbim de Emmet aici! Vor iesi bine lucrurile sunt sigur. O voi transforma pe Rose si totul va fi bine. Voi iesi din garda Volturilor. Imi voi da demisia, in pura Engleza. - Esti nebun? am intreabt neincrezator. - Iesi din capul meu, suiera el. Pun pariu pe toti banii din Banca Nationala ca si tu te-ai gandit la asta. - Nu sunt prea multi, am oftat. Criza financiara, iti amintesti? El pufni. Reusisem sa-i aduc putina veselie in ochi. Sclipirea ramase si dupa ce ne-am indreptat fiecare spre ale lui, eu spre Spaniola, el spre Trigonometrie. Desigur, Spaniola fu la fel de plictisitoare ca Engleza. Incercam sa localizez mintile lui Alice si Rosalie si am gasit-o pe Rosalie care avea Geometrie cu Bella. Am inspirat usurat la vederea Bellei prin filtrul gandurilor prietenei ei. Nu era deloc atenta la ora. Statea ca mine, cu capul sprijinit intr-o mana si cu ochii pierduti in ploaia de afara. In ochii ei mari, fascinanti, se citea confuzie. Si speranta. Brusc, se inrosi. Curiozitatea alterna setea pricinuita de abundenta de sange din obrajii ei, si am blestemat din nou tacerea gandurilor ei. Trigonometria si Sportul trecura in nerabdare si plictiseala continua. Tanjeam imens dupa Bella, cautand orice minte care o avea in vedere. Iar cand am evadat in cantina, langa un Jasper si un Emmet foarte veseli ma simteam de parca eram pe punctul de a exploda. Brusc, imi veni o idee. - Hei, va suparati daca stau singur astazi? i-am intrebat pe prietenii mei care se indreptau cu tavile spre masa lor obisnuita. - De ce? ma iscodi Emmet. - Las-o balta, Emmstein, am oftat jucaus. Ai sa vezi. Sa nu-mi spui mie Emmet daca nu faci pe craiul in papusoi pentru Bella, ranji el mental. - Taci, am spus incruntat. - Nu este nicio problema, interveni Jane.

Imi va fi mai usor, nu va trebui sa ma omor cu ascunsul... Oh, ce bluza tare are Jessica! trecu ea repede la alt gand, vazand ca ma uitam la ea ciudat. - Jane, ce se intampla? am intrebat moale. - Nu trebui sa-ti dau tie socoteala! tipa ea brusc. Daca te prind in capul meu nu prea o sa-ti placa ce va urma! Jane se intoarse scurt pe calcaie si se aseza la masa, cu mutra in tava. Ne-am holbat unul la celalalt, socati de explozia violenta a lui Jane. Si cativa elevi observasera, dar isi vazura de ale lor cand Jane le arunca o privire de gheata. Ce se intampla? m-am intrebat speriat, neindraznind s-o privesc. Nu... nu vreau sa fac asta, dar nu am alta cale... nu pot sa... Doar sunt prietenii mei! Oh, Doamne! dar nu am alta alegere... Twinkle, twinkle little star/How I wonder what you are... incepu ea un cantec, ca sa ma tina departe de problema. Jasper si Emmet dadura tacuti din cap, si se asezara langa ea. Jane emana atata parere de rau... si vina, ce se intampla? imi rasunara gandurile lui Jasper in cap. Ingrijorat, m-am asezat la o masa libera, si care urma sa ramana libera deoarece ma asezasem eu, ciudatul de Masen, la ea, inca gandindu-ma la purtarea lui Jane. Era ciudat. Foarte ciudat. Ce se intamplase la vanatoarea aia? - Nu, totul a iesit bine, pana la urma, spuse o voce moale, clara, cea mai frumoasa voce din lume. Capul imi zvacni in sus, tocmai la timp pentru a o vedea pe Bella, urmata de Alice si Rosalie intrand in cantina. Vederea ei imi lua o greutate de pe inima, si m-am simtit usor si fericit. Eram dependent de ea, marca mea de heroina. Am urmarit-o stand la coada si luandu-si mancarea, cu o expresie ciudat de trista pe fata. De ce era trista? m-am intrebat dorindu-mi sa ii citesc gandurile la fel de tare ca de obicei. Ochii Bellei rataceau peste mese, cand am strigat-o: - Bella! Stai cu mine astazi? Rosalie si Alice ma privira cu stupoare, ca apoi sa se uite la Bella. Ea se holba la mine, rosie ca un rac. Daca privirile lui Lauren si Jessica ar fi fost pumnale, ar fi sfasiat-o demult. Nu ca as fi permis eu asa ceva... Incet, isi facu loc printre mese spre mine. Cand ajunse in fata mea, lasa tava ezitanta si-si ridica ochii mari si adanci spre mine.

Era o uimire ciudata in ei. O neincredere contrariata. - Salut, am respirat peste flacarile care urmara, fericit ca era langa mine. I-am indicat scaunul, si am zambit strengareste. Nota autorului: Sunt o trei puncte de vedere in acest capitol, stiu, Bella, Edward si Emmet. Poate a iesit o mare varza, dar intr-un fel era necesar punctul de vedere a lui Emmet. Sper ca totusi sa va placa, si va rog lasati comentarii, ca sa stiu si eu daca chiar nu ma pricep la perspectiva lui Emmet. Nu am scris pana acum decat din p.d.v al lui Edward, deci... considerati-o prima incercare. apropo, mi-am facut si un blog personal pe care imi puteti urmari fanficul: http://byandru.wordpress.com/ . lasati si aici comentarii dak se poate:D:D