Implicatiilejocului

Implicatiile jocului in educatia intelectuala a prescolarului

Caruntu Stefania Larisa Grupa 4 Anul 1 Stiinte ale Educatiei

Rezumat

Pedagogia este o disciplina socioumana ce isi contureaza domeniul gradat chiar exponential. Prin traditie dimensiunile fundamentale ale formarii umane comportamentale educatiei sunt educatia intelectuala, educatia morala, educatia religioasa, educatia estetica, educatia tehnologica si profesionala si educatia fizica. Ma voi opri la educatia intelectuala ce este considerata axa formarii integrale, demersul fundamental pentru formarea fiintei rationale si unui mod de a gandi pentru ca nu putem concepe baza formarii profesionale fara sa existe o dezvoltare intelectuala. Montaigne considera ca “a sti pe dinafara nu inseamna a sti cu adevarat, ca singura educatie valabila este cea pe care practica si experienta vietii ne-o dau”. Mai degraba un cap bine facut decat un cap plin. In lucrarea de fata se pune accent pe “Implicatiile jocului in educatia intelectuala a prescolarului” ceea ce este foarte importanta tinand cont de faptul ca prescolarii invata cele mai multe lucruri prin intermediul jocului, acesta satisfacandu-si nevoia de a actiona cu obiectele reale sau imaginare care il apropie de realitatile mediului inconjurator. Jocul didactic va fi folosit cu multa chibzuinta spre a nu transforma activitatea de instruire intr-o performanta de joc si de a diminua sau a anula cerintele de ordin cognitiv. Sub raport psihologic orice tip de joc constitue o imbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivationale. Jocul didactic poate fi folosit cu succes in captarea atentiei elevilor pe tot parcursul activitatii pentru inlaturarea plictiselii. Jocul didactic face ca prescolarul sa invete cu placere sa devina interesant fata de activitatea ce se desfasoara in capacitatile lor. Prin joc se formeaza asa zis spiritul de echipa prin faptul ca fiecare tine cont de celalalt.

Prin activitatea didactica cu prescolarii se foloseste jocul pentru a cunoaste atentia, inteligenta, vointa, caracterul dominant al copilului. In timpul jocului (didactic) copilul asteapta aprobarea celor din jur, incurajarea si indemnul educatorlui. Privit astfel jocul nu apare ca o joaca ci ca o modalitate ingenioasa de stimulare a activitatii de invatare, contribuind la evolutia psihointelectuala a scolarului mic.

IMPLICAŢIILE JOCULUI DIDCATIC ÎN EDUCAŢIA INTELECTUALĂ A PREŞCOLARULUI În programul zilnic intervin schimbări, dar jocul ocupă locul preferat. Interesul pentru joc rămâne foarte puternic, deoarece jucându-se, el îşi satisface nevoia de activitate de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a transpune în roluri diferite situaţii care îl apropie de realităţile mediului înconjurător. În sistemul influenţelor ce se exercită pe diferite direcţii pentru creşterea acţiunii formative a grădiniţei, jocul didactic ocupă un loc important, pentru că integrat în structura lecţiei, se realizează o îmbinare între activitatea de învăţare şi joc. Elementele de joc încorporate în procesul instructiv sunt de mare importanţă, mai ales în prima fază a învăţării, în care interesul obiectiv este minim. Deşi jocul este puntea de legătura a şcolii cu viaţa, activitate ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimţite la munca serioasă. “ Oare şcoala ideală nu tinde să transforme într-un joc serios toate eforturile creatoare ale copilului ?”.1 Jocul este “ una din principalele metode active, atractive, extrem de eficace în munca instructiv-educativă cu preşcolarii care imprimă un caracter mai viu şi mai atrăgător activităţii şcolare.”2 Educatorul este cel care conduce paşii copilului spre cunoaştere şi afirmare. Pe acest drum al pregătirii pentru viaţă din bogǎţia de mijloace şi procedee care stau la îndemâna educatorului jocul este o componentă de care trebuie să se ţină seama. Prin joc, copilul învaţă, se formează pentru el. Jocul didactic va fi folosit cu multă chibzuinţă, spre a nu transforma activitatea de instruire într-o performanţă de joc şi a diminua sau anula cerinţele de ordin cognitiv. Sub raport psihologic orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv – motivaţionale.

1 2

Teodora D., Individualitate şi educaţie,E.D.P.Bucureşti, 1974, p.17 Cerghit I., Metode de înv≠ tământ,E.D.P. Bucureşti, 1967, p.167

Jocul didactic are un conţinut bine organizat, subordonat particularităţilor de vârstă şi sarcini didactice. Se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult sub directa lui supraveghere, rol important căpătând latura instructivă. Un joc bine pregătit şi organizat consituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a copiilor cu viaţa înconjurătoare deoarece în desfăşurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor şi la valorificarea lor creatoare. Jocul didactic poate fi folosit cu succes în captarea atenţiei elevilor, pe tot parcursul activităţii pentru înlăturarea plictiselii, dezinteresului. Activitatea de învăţare desfăşurată în clasă sub conducerea educatoarei, ca şi cea desfăşurată în mod independent de către orice copil au ca obiectiv principal însuşirea unor noţiuni clare dar şi a cunoştinţelor şi legilor de bază într-un domeniu sau altul al cunoaşterii. Aceastǎ sarcină nu poate fi fără implicarea gândirii ca proces cognitiv specific omului. “ Gândirea efectuează o reflectare mijlocită a realităţii şi existenţei; căutând să surprindă dincolo de forme conţinuturile, dincolo de fenomene esenţiale.” 3 În toate jocurile didactice sunt solicitaţi şi antrenaţi principalii factori intelectuali: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, menţionaţi de J.P.Guilford. “ Aceşti factori ai creativităţii se diferenţiază, astfel cǎ jocurile didactice destinate dezvoltării vorbirii şi consolidării cunoştinţelor din domeniul literar, solicită fluiditatea, iar flexibilitatea este implicată în jocurile matematicii, iar prezenţa ambilor factori este întâlnită frecvent în jocurile de perspicacitate.” Rolul important în educarea şi dezvoltarea originalităţii îl are eduactorul prin felul în care realizează ultima verigă a jocului didactic, aprecierea. Jocul didactic face ca preşcolarul să înveţe cu plăcere să devină interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară în capacităţile lor, cu multă siguranţă şi tenacitate în răspunsurile lor. Educatorul nu trebuie să fie un şef, ci un animator pentru că atenţia obţinută prin constrângere poate avea efecte secundare. Există situaţii când jocul devine obositor, istovitor câteodată. Departe de a se naşte din lene, jocul se naşte din voinţă. Există deci raportul mutual între joc şi

3

Neveanu Popescu Paul, Rolul proceselor cognitive complexe în asimilarea cunoştinţelor,Psihologia şcolară, Bucureşti, 1987, p.73

muncǎ. Jocul conduce spre muncǎ, exersează nu numai muşchii, ci şi în mai mare măsură inteligenţa. Prin intermediul jocului copilul vine în contact cu alţii, se obişnuieşte să ţină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său original, ţinând cont că jocul este o activitate în grup. Prin el se formează aşa zis spiritul de echipă prin faptul că fiecare ţine cont de celălalt. În activitatea didactică cu preşcolarii, se foloseşte jocul pentru a cunoaşte atenţia, inteligenţa, voinţa, caracterul dominant al copilului. În timpul jocului copilul are o comportare activă înlăturând astfel oboseala, plictiseala, dezinteresul, captându-i mereu atenţia. Întrebându-ne “ de ce se joacă ?”, “cum se joacă ?”, “ce îşi rezolvă ?” prin intermediul jocului vom constata:  în primul rând că jocul răspunde nevoii de libertate spirituală şi de mişcare a copilului;  în al doilea rând, permite copilului nagajarea sa pe măsură în acţiune, participarea de bună voie, exact când doreşte şi cum doreşte acesta să se joace, căci nimeni nu este pedepsit, nici recompensat numai pentru că se joacă;  în al treilea rând, starea de joacă redă încrederea copilului pe măsură, oferindu-i siguranţa necesară, liniştea şi satisfacţia de a găsi în afara pericolului de a rata vreo acţiune importantă, aşa cum îi pretinde procesul de muncă sau efectuarea sarcinilor şcolare;  în al patrulea rând, activitatea de joc generează importante compensaţii psihice în viaţa copilului, între ceva real şi dorit cu ceea ce îşi reprezintă numai imaginar, închipuit şi deci, în mod ludic, obţinut. De aceea, în timpul jocului (didactic) copilul aşteaptă aprobarea celor din jur, încurajarea şi îndemnul educatorului, astfel elogiaţi reuşesc să obţină rezultate bune chiar copiii mai slab dotaţi, crescându-le performanţele. Desfăşurat într-un climat educaţional cu deschideri largi noului, organizat pe grupe de copii, jocul didactic poate constitui o metodă de stimulare a creativităţii. Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate se formează şi exersează cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot

parcursul preşcolarităţii, iar din acest punct de vedere jocul didactic satisface cerinţele la nivelul grădiniţei. Jocul didactic are influenţe pozitive la preşcolari, în succesul lor. Se impune dozarea ritmică a predării cunoştinţelor. Ţinând cont de puterea lor de concentrare la această vârstă, de nevoia şi variaţia de mişcare, activitatea trebuie completată sau intercalată cu jocul didactic. Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de modul în care educatorul ştie să asigure o corespondenţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosescă cuvântul ca mjloc de înfrumare a copilului prin întrebări, răspunsuri, indicaţii, explicaţii, aprecieri. Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune educatoarei respectarea unor anumite cerinţe metodice specifice jocului. Aceste cerinţe se referă la pregătirea grupei pentru joc, la explicarea şi fixarea regulilor şi la executarea lui de către copii. Copiii pot fi activaţi să rezolve în joc sarcini didactice cu valenţe mari formativ – educative, cum ar fi: analiza şi sinteza situaţiei problemă; identificarea situaţiei; descrierea acesteia; identificarea personajelor şi descrierea lor, formularea de întrebări pentru anumite clasificări, elaborarea de răspunsuri la întrebările formulate de colegi ori de educatoare, aprecierea soluţiilor prin comparare. “ Despre un copil nu se poate spune că el creşte şi atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”

4

- prin care pune în acţiune posibilităţile care decurg din

structura sa particulară, traduce în fapte potenţele virtuale care apar succesiv la suprafaţa fiinţei sale, le asimilează, le dezvoltă, le îmbină şi le complică, îşi coordonează fiinţa şi îi dă rigoare. Deci, asemenea mijloc instructiv-educativ are valori formative cu atât mai profunde cu cât decurg mai firesc din trebuinţele şi atracţiile copiilor şi creează climatul afectiv şi intelectual propice dezvoltării intelectuale independente, originale şi creative. Privit astfel, jocul nu apare ca o joacă, ci ca o modalitate ingenioasă de stimulare a activităţii de învăţare, contribuind la un tezaur de resurse formativ-educative deosebit de valoros pentru evoluţia psihointelectuală a şcolarului mic.

4

Chateau J.,Copilul şi joaca,Ediţia a II-a, E.D.P.Timişoara, 1967

Bibliografie

•

Momanu M., Introducere in teoria educatiei, Editura Polirom Iasi 2002

•

Chateau J., Copilul şi joaca,Ediţia a II-a, E.D.P.Timişoara, 1967

•

Neveanu Popescu Paul, , Rolul proceselor cognitive complexe în asimilarea cunoştinţelor, Psihologia şcolară, Bucureşti, 1987

•

Teodora D. Individualitate si educatie,E.D.P. Bucuresti, 1974

•

Cerghit I., Metode de înv≠ tământ,E.D.P. Bucureşti, 1967