Imigrantii Economici Si Societatea Deschisa

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

IMIGRANŢII ECONOMICI ŞI SOCIETATEA DESCHISĂ Lect. univ. drd. Marian COVLEA MA, MS, MSL 1. Societatea deschisă Societatea deschisă este definită de filozoful austriac Karl Popper ca o societate în care "indivizii se confruntă cu decizii personale."[1] (p.198 a ediţiei în limba română). Într-o asemenea societate, deciziile politice pot fi luate în mod raţional, în urma unor discuţii argumentate. Popper identifică unele principii importante care stau la baza unei societăţi deschise: •

Umanitarismul - compasiunea pentru semenii noştri [1] (p.209)

• Individualismul - indivizii sunt mai importanţi decât grupul sau statul din care fac parte. Drepturile individuale nu vor fi sacrificate în favoarea intereselor de stat sau de grup. •

Egalitarismul - indivizii trebuie să fie egali în faţa legii, iar legea trebuie să nu discrimineze indivizii după apartenenţa la un grup sau altul.

•

Protecţionismul - funcţia principală a statului ar trebui să fie protejarea indivizilor împotriva abuzurilor care ar putea veni din partea unor indivizi mai puternici sau mai bine înarmaţi decât alţii. 1

•

Contractualismul - statul ar trebui să funcţioneze ca o inţelegere între indivizi care îşi garantează reciproc drepturile. Conceptul de societate deschisă este descris în cartea "Societatea deschisă şi

duşmanii săi." [1] În această carte, Karl Popper critică totalitarismul, fascismul, naţional-socialismul şi comunismul, bazate pe ideologii care au la origine filozofia lui Platon, a lui Hegel şi a lui Karl Marx, mai ales afirmaţia lor privind caracterul de lege a evoluţiei istoriei (vezi şi conceptul de istoricism). Conceptul de societate deschisă este opusul celui de societate închisă. Societatea închisă este definită ca o societate în care oamenii nu se consideră responsabili pentru deciziile lor personale. Deciziile personale sunt luate potrivit unor credinţe magice, a unor credinţe de "grup" şi a unor credinţe în predestinare. [1] (p.197) Într-o societate deschisă, instituţiile pot fi modificate în urma unor decizii raţionale. Experimentând prin schimbări treptate, oamenii pot învăţa să reformeze instituţiile statului fără să cauzeze suferinţe inacceptabile semenilor lor.[1] (Cap. 9) Într-o societate închisă, schimbările se încearcă să fie oprite sau controlate potrivit unor legi despre care se crede că ar guverna societatea umană. Cel mai bun regim politic, după Popper, este democraţia, pe care Popper o redefineşte ca un regim unde este posibil ca cei care conduc statul să fie schimbaţi prin mijloace paşnice. Aceasta, şi nu afirmaţia conform căreia majoritatea ar avea dreptate, este cel mai mare atu al democraţiei. Statele industrializate occidentale sunt cele mai apropiate de conceptul unei societăţi deschise. Opusul societăţii deschise în post-modernitate este totalitarismul. 2. Complexitatea şi subtilitatea relaţiilor dintre nativi şi imigranţi Societate deschisă fără să rişte autodistrugerea ca societate, fără să rişte implozia sau explozia, nu se poate. Şi bineînţeles, prin societate deschisă nu se întelege o societate fără frontiere.

2

În aceste condiţii, eticheta de rasism pusă pe atitudinea populaţiei şi autorităţilor din ţările democratice de destinaţie a migranţilor economici1 este o acuzaţie pripită, de suprafaţă, care generalizează prea mult şi riscă să dea rezultate contraproductive. Spectrul relaţiilor cu şi atitudinilor faţă de nou-veniţi este divers şi complicat. În multe cazuri reacţia nativilor este mai ales pentru apărarea locului de muncă şi a salariului. Alteori, în cele mai multe cazuri, este vorba despre o reacţie la creşterea gradului de infracţionalitate şi a insecurităţii personale (şi chiar naţionale), despre focarele de mizerie, boli şi lipsă de igienă în aşezările improvizate ilegale, despre incompatibilitate culturală, parazitism şi grevarea bugetelor sociale în ţările de destinaţie, etc. Este problema numărul unu pusă de imigranţii din Răsărit în ţările din Uniunea Europeană. 3. “Dă ca să primeşti”2 A intra într-o comunitate pluralistă înseamnă a dobândi şi a da de la tine în acelaşi timp, nu numai a cere, a cerşi şi a pretinde zgomotos drepturi la infinit. Străinii care nu sunt dispuşi să dea de la ei ceva în schimbul a ceea ce dobândesc, care-şi propun să rămână în afara comunităţii în care pătrund, ajungând să-i conteste, fie şi parţial, înseşi fundamentele şi principiile ei de bază (munca, învăţătura de carte, respectarea legii, plata impozitelor, respectarea regulilor de comportament civilizat, de igienă şi protecţia mediului, egalitatea femeii, etc.), sunt străini care stârnesc inevitabil reacţii legitime de respingere, de teamă şi ostilitate. Salarizarea separată pentru imigranţi produce dintr-o societate deschisă societăţi închise. După abolirea iobăgiei care îl leagă pe ţăran de pământ astăzi riscăm să inventăm o neo-etno-iobăgie.

1 2

Spania, Franţa, Germania şi în special Italia, urmare valului de imigranţi de după 1 ianuarie 2007. Do ut Des (adagiu latin de drept, semnificând caracterul sinalagmatic al obligaţiilor contractuale).

3

O politică de imigrare care nu face deosebirea între feluritele stranietăţi (limbaj, cutumă, religie, etnie) este o politică greşită, menită falimentului: vorbim despre integrarea cui? integrare cum? integrare de ce? 4. Impactul imigranţilor economici asupra pieţei muncii în ţările-gazdă Vreme de două veacuri Europa a exportat emigranţi deoarece creşterea demografică se accelerase şi europenilor şi se oferea un spaţiu primitor şi liber în Lumea Nouă. Astăzi Europa importă migranţi. Dar nu îi importă fiindcă este (neapărat) subpopulată. Unul din motivele importului ar fi că europenii au devenit bogaţi şi, prin urmare, nici măcar cei săraci nu mai sunt dispuşi, în Europa, să accepte orice fel de muncă. Refuză muncile umile, degradante şi parţial muncile grele. Şi fiindcă şomajul în Europa este de ani buni de 2 până la 4 ori mai mare decât în SUA, obiectiv vorbind, nu este adevărat că muncitorul oaspete este necesar. Adevărul e că el a devenit necesar datorită faptului că ajutorul de somaj îi îngăduie europeanului să trăiască fără să muncească, ceea ce demonstrează falimentul politicii sociale a UE. Chiar şi aşa se observă cu ochiul liber că Europa se află sub asediu, şi că în prezent primeşte imigranţi deoarece nu mai ştie (sau nu are voie, sau nu mai poate) cum să-i oprească. Nu mai poate sa îi oprească fiindcă mareea e în creştere şi fiindcă Uniunea Europeană este legată de mâini de propriile valori, principii morale şi norme juridice. De ce? Variabila care motivează cel mai mult creşterea mareei este suprapopularea şi sărăcia din ţările de origine. Dar şi erodarea populaţiei agricole. Şomajul caracterizează aglomeraţiile urbane din lumea a treia. Agricultorul care cade în capcana tentaţiei urbane (în România au fost izgoniţi de la sate prin deposedarea de proprietăţi funciare, prin cooperativizare) îşi pierde hrana naturală şi trebuie să facă faţă unor cheltuieli suplimentare pentru casă şi serviciu. Aşadar fluxurile migratoare care iau cu asalt Europa sunt îngroşate de trei noi armate: •

cea a sedentarilor trecutului (populaţiile agricole);

4

•

cea a urbanizaţilor care mor de foame la oraş, trăind mai mult din surse bugetare şi din munca în economia “gri”;

•

cea a nou-născuţilor în exces, neviabili fizic, psihic şi social, salvaţi de medicină, dar nu şi controlaţi de aceasta. Presiunea lor nu este nici conjuncturală, nici ciclică. Cei intraţi nu reduc

automat numărul celor care vor să intre, dimpotrivă, atrag eventual şi mai mulţi. Cei care reuşesc să intre nu reduc total numărul celor care rămân afară, căci acel total este oricum în creştere. Admiterea imigranţilor are şi un motiv demografic: îmbătrânirea şi scăderea populaţiei din ţările occidentale. Dar efectul este dual, cu două tăişuri, contracararea scăderii şi îmbătrânirii populaţiei având efect: •

favorabil dpdv numeric, cantitativ (creştere);

•

net nefavorabil dpdv calitativ, al modificării semnificative a structurii profesionale, religioase şi culturale, al implicaţiilor infracţionale, al tensiunilor sociale şi etnice, al grevării bugetelor sociale, al metisării ca risc pentru identitatea populaţiei gazdă, etc. Integrarea va trebui să aibă loc numai şi numai dacă subiecţii de integrat o

acceptă şi o consideră prielnică. Dacă nu, nu. Vom constata că integrarea devine o realitate în rândul integrabililor (reciprocitate şi acceptarea regulilor de coexistenţă ale gazdei), iar cetăţenia acordată imigranţilor neintegrabili nu duce la integrare, ci la dezintegrare. Imediat ce o comunitate din lumea a treia atinge o masă critică într-o ţară gazdă, se configurează perspectiva revendicării drepturilor propriei identităţi cultural-religioase, compromisă şi sfârşită prin asaltarea nativilor. A încetăţeni prin simpla acordare a cetăţeniei nu înseamnă a integra. Cele două lucruri nu funcţioneaza pe bază de automatism, iar conferirea cetăţeniei dă de fapt forţă şi greutate unor nuclee de contra-cetăţeni.

5

Majoritatea imigranţilor ştiu să facă de toate pentru că nu ştiu să facă nimic. Întrebarea firească este în ce măsură piaţa muncii din secolul XXI seamănă cu cea din secolul trecut. În trecut hamalâcul, munca necalificată, era ceva normal pe piaţa muncii. Nu numai că era de folos, dar era departe de a crea o subclasă blestemată de muncitori. Piaţa muncii globalizată este prin forţa lucrurilor o piaţă a cărei competitivitate se bazează pe tehnicizarea şi dematerializarea economiei. Este o piaţă a muncii care favorizează calificarea înaltă, cunoştinţele, specializarea şi muncitorii specializaţi, şi care înlătură şi renunţă definitiv la cei ce ştiu să muncească doar manual. În schimb, lumea a treia, care presează la porţile Europei, furnizează o forţă de muncă cu faţa îndreptată spre trecut, nu către viitor. Şi chiar o forţă de muncă sub nivelul celei cerute în trecut. Imigranţii lumii a treia ajung obligatoriu la munci prost plătite şi care nu promit nici un fel de mobilitate verticală. Imigrantul sărac este deposedat şi de bunul cel mai preţios: posibilitatea de a spera în viitor. Se creează o contradicţie foarte puternică: economia globală doreşte diminuarea numărului de necalificaţi, în timp ce piaţa imigranţilor îl multiplică în proporţii uriaşe. 5. Referinţe bibliografice 1.

a b c d e

Karl R. Popper, Societatea deschisă şi dusmanii ei, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1993. În original: The Open Society and Its Enemies, Routledge and Kegan Paul, London, 1945, apud. http://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_deschisă

6