Functiile Fundam. Ale Snc

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT MASTER: KINETOTERAPIA ÎN RECUPERAREA NEUROMOTORIE, ANUL I

TEMĂ REFERAT: „ FUNCŢIILE FUNDAMENTALE ALE SNC”

PROFESOARĂ: AVRAMESCU ELENA TAINA

STUDENTĂ: FILIP RICARDA

1

FUNCŢIILE FUNDAMENTALE ALE SNC Diferitele segmente ale SNC au două funcţii fundamentale: de conducere a impulsurilor în sens ascendant (centripet) sau descendent (centrifug); funcţia reflexă sau de integrare a diferitelor informaţii şi de elaborare a unui răspuns. A. FUNCŢIA DE CONDUCERE. Căile de conducere sunt: scurte – deservite de axoni nemielinizaţi, cu viteză de conducere redusă, care fac legătura între etajele aceluiaşi segment nervos şi lungi, care la rândul lor pot fi cu synapse puţine (conducere rapidă) – căile ascendente senzitivo-senzoriale sau cele descendente (motorii sau multisinaptice), cu viteză mai lentă. a). Căile ascendente. Informaţiile provenite de la extero, intero şi proprioreceptori ajung la nivelul scoarţei pe căi ascendente specifice şi nespecifice. a..1). Căile ascendente specifice. Caracteristici generale: sunt proprii fiecărui tip de sensibilitate; transmit impulsuri senzitivo-senzoriale care permit perceperea şi discriminarea fină a excitanţilor, care acţionează într-o anumită zonă a organismului; se proiectează pe scoarţă nîntr-o zonă strict localizată; impulsurile nervoase sunt conduse cu viteză mare (2-15 ms); sunt căi formate din trei neuroni: spinal, medular sau bulbar şi thalamic. Protoneuronul, primul neuron al tuturor sensibilităţilor se găseşte în ganglionii spinali de pe rădăcina senzitivă (posterioară) a nervului spinal sau în ganglionii omologi de pe traseul nervilor cranieni. Dendrita acestuia se află în legătură cu receptorii specializaţi – tactili, termici, dureroşi pentru sensibilitatea exteroceptivă, proprioceptivă pentru sensibilitatea proprioreceptori şi viseroceptori pentru cea interoceptivă, iar axonul pătrunde în măduvă prin rădăcina posterioară a nervului spinal, unde se comportă diferit în funcţie de sensibilitate. Tipuri de sensibilităţi: 1.Sensibilitatea exteroceptivă: tactilă, termică, dureroasă. Axonii ce aduc informaţii exteroceptive, ce permit localizarea precisă a unor puncte de pe suprafaţa organismului (tactilă, fină sau epicritică) pătrund în măduvă şi urmează un traseu ascendent spre bulb pe calea sistemului cordoanelor posterioare, în timp ce axonii care conduc informaţii somestezice – tact difuz, cald, rece, durere (sensibilitatea protopatică) fac sinapsă în neuronii senzitivi din coarnele posterioare (deutoneuronul), după care au un traiect ascendant pe calea sistemului spinotalamic antero-lateral. Sistemul cordoanelor posterioare (Fasciculele Goll şi Bourdach). Este format din axonii neuronilor din ganglionii spinali, care după ce pătrund în nevrax prin rădăcina posterioară a nervului spinal se îndreaptă către bulb, unde se găseşte deutoneuronul (nucleii gracilis şi cutaneus). În cordoanele posterioare, fibrele care vin din jumătatea inferioară a corpului au localizare centrală, iar cele din segmentele lombare, toracice şi cervicale ocupă partea laterală. Axonul deutoneuronului se încrucişează la scurtă distanţă de emergenţă şi se îndreaptă spre thalamus pe calea lemniscului medin, unde în nuclei ventro-bazali se află al treilea neuron al căii. Axonul acestuia se proiectează în cortexul somatosenzitiv ipsilateral (de 2

aceiaşi parte), localizat în lobul parietal, aria primară SI (girusul postcentral) şi aria secundară SII (cuprinde partea laterală a girusului postcentral, adiacentă lobului temporal, închisă de şanţul Silvius). La nivelul ariei SI, suprafaţa contralaterală a corpului se proiectează punct cu punct, reprezentarea (homunculus senzitiv) fiind proporţională cu densitatea receptorilor periferici. Şi la nivelul ariei SII există o reprezentare somatotopică a segmentelor corpului, dar proiecţia este bilaterală. Cordoanele posterioare sunt formate din fibre groase, mielinizate, cu viteză mare de conducere. Prin viteza mare de conducere şi prin capacitatea de a transporta un număr mare de stimuli pe unitatea de timp, acest sistem permite răspunsuri rapide, immediate care constau în îndreptarea atenţiei către zona stimulată şi declanşarea unor reacţii adecvate pentru evitatea pericolelor. Sistemul cordoanelor antero-laterale (calea lemniscului spinal): conduce stimuli care nu necesită o localizare precisă şi nici viteză mare de conducere. Aceste căi conduc: excitaţiile termice (cald şi rece), stimuli nociceptivi, senzaţiile tactile cu capacitate redusă de localizare şi discriminare a intensităţii, senzaţiile de gândire, prurit sau cele sexuale. Deutoneuronul acestei căi se află în coarnele posterioare ale măduvei, de unde axonii neuronilor care transmit informaţii tactile protopatice trec în cordonul anterior de partea opusă, formând fasciculul spinotalamic anterior, iar cei care conduc informaţii termice şi dureroase trec în cordonul lateral de partea opusă, formând fasciculul spinotalamic lateral. Ambele tracturi fac sinapsă cu al treilea neuron în talamus şi se proiectează somatotopic atât în aria SI cât şi SII. Informaţiile exteroceptive de la nivelul feţei şi capului sunt preluate de dendride ale neuronului senzitiv al nervului trigemen. Axonii pătrund în trunchiul cerebral şi fac sinapsă cu deutoneuronul în punte şi mezencefal, iar după încrucişare ajung la al treilea neuron în thalamus. Neuronii talamici se proiectează somatotopic în aria SI, reprezentarea fiind somatotopică. 2.Sensibilitatea interoceptivă. Aceste căi conduc informaţii preluate de la viscere, fie prin terminaţii nervoase libere, fie prin intermediul unor receptori specializaţi: baro, chemo şi osmoreceptori. Axonul protoneuronului din ganglionul spinal se ataşează rădăcinuu posterioare a nervului spinal, unde face sinapsă atât cu deutoneuronul căii aferente (din porţiunea posterioară a coarnelor laterale) cât şi cu cel al căii exteroceptive. Căile aferente vegetative urcă prin substanţa cenuşie periependimară până la formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral şi de aici la nuceii reticulaţi talamici, care se proiectează difuz pe întreaga arie somatosenzitivă. Fibrele care au făcut sinapsă cu deutoneuronul căii exteroceptive se ataşează căii spinotalamice laterale. Deoarece fibrele sensitive cutanate şi viscerale converg spre aceeaşi neuroni ai căii spinotalamice, durerea viscerală va iradia şi în alt teritoriu cutanat decât cel care corespunde topographic viscerului respective. De exemplu, fibrele care aduc excitaţii nocive de la nivelul cordului converg în măduvă către aceeaşi neuroni ca şi cei care aduc stimuli de pe marginea internă a membrului superior stâng şi din regiunea precordială. Prin urmare, durerea cardiacă va fi resimţită precordial şi pe marginea cubitală a antebraţului. 3.Sensibilitatea proprioceptivă. Protoneuronul căii este localizat în ganglionul spinal, iar axonul pătrunde în măduvă unde: -

sensibilitatea mio – artrokinetică conştientă va urma calea fasciculelor spinobulbare Goll şi Burdach (cordoanele posterioare) către bulb unde se află deutoneuronul căii. Al treilea neuron se află în nucleul ventropostero-lateral din thalamus, iar axonii acestuia se proiectează contralateral, în aria somestezică I; 3

-

sensibilitatea miokinetică inconştientă are deutoneuronul în neuronii coloanei Clarke şi nucleul Bechterev din coarnele posterioare ale măduvei. Axonii acestor neuroni trec în cordonul posterior de partea opusă – fasciculul spinocerebelos încrucişat (Gowers) sau de aceeaşi parte – fasciculul spinocerebelos direct (Flechsig)n şi se termină la nivelul paleocerebelului.

a2). Căile ascendente nespecifice. Aceste căi sunt reprezentate de sistemul reticulat activator ascendant SRAA, format din substanţa reticulată a trunchiului cerebral. Sunt căi derivate, care conduc spre scoarţa cerebrală impulsuri senzitivosenzoriale primate de la căile aferente specifice, de la nervii cranieni şi cerebel. Transmiterea se face lent datorită numărului mare de synapse, iar informaţiile sunt nespecifice şi difuze, cu rol informative redus. La nivelul scoarţei, impulsurile aduse de SRAA produc o stare de hiperexcitabilitate difuză şi nespecifică – reacţia de trezire, care pregăteşte cortexul pentru perceperea stimulilor cu cea mai mare importanţă biologică. La rândul ei,scoarţa trimite impulsuri excitatorii către SRAA menţinând o stare de excitabilitate a neuronilor reticulaţi,circuitul cortico-reticulo-cortical prin care se regleaza tonusul funcuţional cortical. b). Căile descendente. Centrii de comandă motorie sunt localizaţi în diverse etaje ale SNC. De aici pleacă impulsuri care ajung în final la motoneuronii medulari şi omologii lor cranieni. De la aceşti neuroni pleacă impulsuri efectorii, care permit coordonarea activităţii musculare, realizarea motilităţii voluntare şi menţinerea tonusului musculaturii scheletice. Există doua căi principale prin cae impulsurile ajung la organele efectoare: căile piramidale si căile extrapiramidale. b1). Căile piramidale: au originea în neuroni ai girusului precentral din lobul frontal, dar şi în alte zone corticale. În girusul precentral, musculature corpului este reprezentată asemănător sensibilităţii conştiente, adică musculature picioarelor la vârful girusului, iar cea a feţei la baza lui. În afara musculaturii feţei, care este reprezentată bilateral, ceilalţi muşchi sunt reprezentaţi unilateral şi de partea opusă, datorită încrucişării fibrelor piramidale. În componenţa căilor piramidale intră: fasciculul geniculat, care se opreşte la nuclei motori ai măduvei; fasciculele piramidale sau corticospinale care ajung prin cordoanele antero-laterale la nuclei motori din coarnele anterioare ale măduvei. Aproximativ 90% din fibrele corticospinale se încrucişează la nivelul bulbului, formând fasciculul piramidal încrucişat, care coboară către măduvă prin cordoanele laterale, restul fibrelor intrând în cordoanele anterioare, de aceeaşi parte cu emisfera din care provin, încrucişându-se ametameric prin comisura albă – fasciculul piramidal direct. Funcţia fasciculelor piramidale este de a iniţia mişcări fine, voluntare. Lezarea acestor fascicule are consecinţe diferite la om şi la maimuţă, care nu ţin de anatomia sau rolul diferit al fasciculelor, ci de condiţiile în care se realizează leziunea. Astfel, secţionarea experimentală numai a tracturilor piramidale (unilateral, la nivelul bulbului) este urmată la maimuţă de paralizia flască a membrelor de partea opusă leziunii, în timp ce la om se produce o stare de spasticitate şi abolirea motilităţii voluntare. Această diferenţă s-ar datora faptului că la om, leziunile piramidale se însoţesc constant de leziuni ale căilor piramidale, care explică starea spastică.

4

b2). Căile extrapiramidale. Originea: - o parte din acestea au originea în diferite zone ale scoarţei cerebrale. Axonii acestor neuroni coboară prin tracturi situate în afara celor piramidale, unii dintre aceştia făcând sinapsă cu diverşi nuclei subcorticali. - cei mai mulţi neuroni de origine sunt situaţi subcortical, în : nucleul roşu din mezencefal de unde pleacă fasciculele rubrospinale; în tuberculii cvadrigemeni – fasciculele tectospinale; în olivele bulbare – fasciculele olivospinale; în nucleul vestibular Deiters – fasciculele vestibulospinale şi în formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral – fasciculele reticulospinale. Rol: Conduc impulsuri motorii cu rol important în menţinerea tonusului muscular, a echilibrului, li a mişcărilor posturale. Aceste impulsuri acţionează asupra neuronilor motori spinali şi ai nervilor cranieni cărora le modifică starea funcţională în sens facilitator (stimulator) sau inhibitor. Sistemul activator descendent – facilitator este reprezentat de nucleii vestibulari, care prin fibrele fasciculului vestibulospinal cresc tonusul muscular şi stimulează componenta tonică a reflexelor. Efecte asemănătoare au şi neuronii din substanţa reticulată dorsolaterală a bulbului, care prin fasciculul reticulospinal amplifică reflexele medulare. Sistemul activator descendent are un tonus propriu întreţinut de aferenţe de la labirint şi de aferenţe sensitive, în special de la proprioreceptori. Sistemul inhibitor descendent este alcătuit din fibre provenite de la substanţa reticulată ventromedială a bulbului, nu au tonus propriu şi reprezintă calea finală comună pentru influenţele inhibitorii realizate de lobul anterior al cerebelului, nuclei caudat şi lenticular şi zonele inhibitoare ale lobului frontal cortical. Aceste influenţe ajung la măduvă pe calea reticulospinală şi acţionează asupra celulelor inhibitoare care la rândul său inhibă activitatea motoneuronilor medulari. Prin asfel de influenţe este reglată sensibilitatea fusurilor neuromusculare şi deci pragul reflexelor osteotendinoase, în acest fel controlându-se tonusul postural. B. FUNCŢIA REFLEXĂ. Stă la baza activităţii SNC, datorită ei realizându-se legătura dintre diferite segmente ale organismului, precum şi dintre organism şi mediul înconjurător. Actul reflex: este un proces fiziologic care constă în răspunsul la un stimul care acţionează asupra unui camp receptor şi are ca substrat morphologic arcul reflex. Acesta este format din calea aferentă, centrul nervos, calea eferentă şi efectori. Calea aferentă este constituită din receptori şi fibrele nervoase aferente. Receptorii sunt, fie formaţiuni specializate, fie dendrite ale neuronilor din ganglionii spinali sau ai ganglionilor nervilor cranieni. Axonii acestor neuroni conduc informaţia culeasă de la periferie către centrii nervoşi situaţi în nevrax. La nivelul centrilor se realizează analiza şi sinteza informaţiilor primate şi se generează impulsuri efectoare care ajung pe căi descerndente la neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei, la neuronii motori ai nervilor cranieni sau neuronii visceromotori din coarnele laterale ale măduvei. Reflexele pot fi: somatice sau vegetative. După numărul sinapselor: monosinaptice sau polisinaptice, segmentare, intersegmentare. După tipul receptorilor: exteroceptive – tactile, termice, dureroase, vizuale, auditive etc; proprioceptice – miotatice sau osteotendinoase; interoceptive – respiratorii, cardiovasculare, digestive etc; După sediu: medulare, bulbare, pontine, mezencefalice etc. 5

BIBLIOGRAFIE

Mircea Dănoiu, Suzana Dănoiu, Alice Gusti, Veronica Sfredel ’Fiziologie – curs’ – UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

6