Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
28
METODE DE ANALIZĂ A PERICOLELOR Şl ESTIMARE A RISCULUI (după Anexa B la SR EN 1050: 2000 Securitatea maşinilor: Principii pentru aprecierea riscului)
GENERALITĂŢI: Anexa B la SR EN 1050: 2000 prezintă numai metodele analiză a riscului care combină analiza pericolului cu estimarea riscului; → fiecare metodă a fost dezvoltată pentru o aplicaţie particulară; din acest motiv, pentru o utilizare specifică la maşini, poate fi necesar a se modifica anumite detalii. →
METODE: → ANALIZA PRELIMINARĂ A PERICOLELOR (APP) este o metodă inductivă al cărui obiectiv este de a identifica, pentru fiecare fază de viaţă a unui sistem/subsistem/componentă, pericolele, situaţiile şi evenimentele periculoase care ar putea provoca un accident; permite identificarea factorilor de accidentare şi evaluarea calitativă a gradului posibilelor leziuni sau de afectare a sănătăţii; ulterior se prezintă propuneri de măsuri de securitate şi rezultatul aplicării acestora; se recomandă ca metoda să fie ţinută la zi pe toată durata fazelor de proiectare, construcţie şi încercări în scopul de a depista noile pericole şi, dacă este necesar, a se face corecţii; descrierea rezultatelor obţinute poate fi făcută în diverse moduri (de exemplu, tabele, grafice tip arbore). → METODA „CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ” este o metodă inductivă. pentru aplicaţii relativ simple sunt trecute în revistă proiectarea, funcţionarea şi utilizarea maşinii; la fiecare etapă se formulează întrebarea „ce se întâmplă dacă” şi se răspunde evaluând efectele defectării componentei sau erorile procedurale asupra creării pericolelor la maşină; pentru aplicaţii mai complexe, metoda poate fi mai bine aplicată prin utilizarea unei liste de verificare şi divizarea muncii în scopul de a încredinţa studiul anumitor aspecte privind funcţionarea maşinii unor persoane având cea mai mare experienţă sau calificare în evaluarea acelor aspecte (se face un audit privind experienţa operatorului şi cunoştinţele sale profesionale; se apreciază adaptarea echipamentului, concepţia maşinii, sistemul său de comandă şi echipamentul său de securitate; se trec în revistă efectele materialelor care sunt prelucrate şi se examinează registrele de fabricaţie şi întreţinere). →
ANALIZA MODURILOR DE DEFECTARE Şl A EFECTELOR LOR (AMDE) este o metodă inductivă al cărei obiectiv principal este de a evalua frecvenţa şi consecinţele defectării unei componente; în cazul în care procedurile de operare sau erorile operatorului au un rol important, alte metode pot fi mai adecvate; poate necesita mai mult timp decât un grafic tip arbore pentru defectări, deoarece pentru fiecare componentă se iau în considerare toate modurile de defectare; anumite defectări au o probabilitate de apariţie foarte mică; dacă aceste defectări nu sunt în detaliu analizate, această decizie trebuie să fie consemnată în documentaţie. este prezentată în CEI 812 „Tehnica de analiză a fiabilităţii sistemelor Procedura de analiză a modurilor de defectare şi a efectelor lor (AMDE)”.
Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
29
→ SIMULAREA DEFECTELOR PENTRU SISTEMELE DE COMANDĂ este o metodă inductivă în care procedurile de încercare se bazează pe două criterii: tehnologia şi complexitatea sistemului de comandă; sunt aplicabile următoarele metode: - încercări practice asupra circuitului real şi simularea de defecte asupra componentelor reale, în special în părţile în care performanţele identificate în timpul examinării şi analizei teoretice prezintă incertitudini; - simularea comportamentului comenzii (de exemplu, prin intermediul modelelor hardware şi/sau software); când sunt încercate părţi complexe, referitoare la securitatea din sistemul de comandă, este necesar în mod uzual să se împartă sistemul în câteva subsisteme funcţionale şi să se supună la încercările de simulare a defectului numai interfaţa; această tehnică poate fi aplicată şi altor părţi ale maşinii. →
METODA MOSAR (Metodă Organizată Sistemic de Analiză a Riscurilor) reprezintă un demers complet în zece etape; sistemul de analizat (maşină, proces, instalaţie etc.) este considerat ca un număr de subsisteme care interacţionează; se utilizează un set de tabele pentru: - identificarea pericolelor, situaţiilor şi evenimentelor periculoase. - studierea gradului de adecvare a măsurile de securitate şi a interdependenţei acestora; - clasificarea, prin consens, a scenariilor de producere a accidentului (tabel de gravitate); - stabilirea, prin consens, a legăturii dintre gravitate şi obiectivele de realizat prin măsurile de securitate şi specificarea nivelelor de performanţă ale măsurilor tehnice şi organizatorice; măsurile de securitate sunt integrate într-un grafic tip arbore logic, iar riscurile reziduale sunt analizate prin intermediul unui tabel de acceptabilitate definit prin consens.
→ ANALIZA PRIN GRAFIC TIP ARBORE DE DEFECTĂRI (AGAD) este o metodă deductivă în care se porneşte de la un eveniment considerat indezirabil şi permite utilizatorului acestei metode să găsească totalitatea căilor critice care conduc la evenimentul indezirabil; într-o primă etapă se identifică evenimentele periculoase sau de vârf, iar apoi toate combinaţiile defectărilor individuale care pot conduce la acel eveniment periculos sunt reprezentate sub forma logică a graficului tip arbore de defectări; prin estimarea probabilităţilor de defectare individuală şi utilizând expresiile matematice corespunzătoare, poate fi calculată probabilitatea producerii evenimentului de vârf; impactul modificărilor în sistem asupra probabilităţii apariţiei evenimentului de vârf poate fi evaluată cu promptitudine şi astfel este posibil să se examineze cu uşurinţă impactul măsurilor de securitate alternative; a fost utilizată cu succes în determinarea cauzelor accidentelor; este descrisă în CEI 1025 „Analiza prin grafic tip arbore de defectări”. → TEHNICA DELPHI constă în chestionarea, în mai multe etape, a unui grup de experţi; în etapele I şi II se comunică tuturor participanţilor rezultatele etapei precedente împreună cu informaţii suplimentare, iar în etapele III şi IV întrebările sunt anonime şi concentrate asupra acelor aspecte pentru care nu s-a ajuns la un consens; este o metodă previzională care este utilizată pentru a genera idei.
Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
30
ANALIZA CRITICĂ A METODELOR APRIORICE DE EVALUARE A NIVELULUI DE SECURITATE/RISC A MUNCII ÎNTR-UN SISTEM 1. Metodele existente constituie abordări disparate, concepute pentru sisteme locale, funcţie de necesităţi; din acest motiv, generalizarea uneia sau alteia dintre metode pentru a avea un instrument unic de evaluare a nivelului de securitate este practic imposibilă. 2. Metodele existente utilizează modele particulare ale producerii accidentului de muncă; în consecinţă conceptele, noţiunile, criteriile de evaluare, instrumentele de lucru etc. variază de la o metodă la alta; lipsa unui model teoretic generalizat nu permite o abordare sistematică, unitară, a riscurilor. 3. Evaluarea riscurilor se face în multe cazuri numai sub aspect calitativ, ceea ce nu permite o comparare a diverselor sisteme; evaluarea cantitativă este mai frecventă în metodele bazate pe fiabilitatea sistemelor, dar astfel de analize cuprind doar echipamentul tehnic. 4. Metodele existente nu iau în considerare toate categoriile de factori de risc: • controalele şi verificările sunt axate pe factorul tehnic (maşini, instalaţii etc.); • metodele inspirate din modelul Heinrich analizează cu precădere acţiunile periculoase ale operatorului; • metodele bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor sunt concepute pentru evaluarea siguranţei în funcţionare a sistemelor tehnice închise; • metodele ergonomice, deşi reprezintă analize globale ale sistemului avut în vedere, au ca obiectiv principal optimizarea sistemelor sub aspectul îmbunătăţirii performanţelor de productivitate şi condiţiilor de muncă; securitatea muncii apare ca unul din criteriile de evaluare a organizării ergonomice a sistemului analizat şi ca atare este tratată superficial. 5. Din analiza metodelor existente, a oportunităţii şi a limitelor lor, se desprind o serie de sugestii metodologice şi necesităţi pentru elaborarea unei metode cu arie largă de aplicare, axată exclusiv pe securitatea muncii; un asemenea demers presupune: a. elaborarea unui model teoretic generalizat al accidentului de muncă, de o manieră care să permită identificarea tuturor categoriilor de riscuri; b. delimitări conceptuale şi metodologice în sensul modelului teoretic; c. stabilirea modalităţilor de identificare şi cuantificare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională; d. evaluarea riscurilor pe baza frecvenţei şi gravităţii consecinţelor; e. stabilirea instrumentelor de lucru care vor fi utilizate în cadrul metodei (liste de factori de risc; grile de evaluare a riscurilor; fişă de evaluare a securităţii muncii pe loc de muncă; clasificarea locurilor de muncă din punct de vedere al periculozităţii şi nocivităţii etc.); f. redactarea metodei de evaluare a securităţii muncii într-un sistem: - scop: - etape; - instrumente de lucru; - mod de aplicare; - exprimarea rezultatelor; - interpretarea rezultatelor; g. experimentarea metodei; h. efectuarea eventualelor corecţii rezultate în urma experimentării; i. redactarea finală a metodei.