Doua Capodopere Eminesciene.docx

Două capodopere eminesciene și „Visul lui Tudor Vladimirescu” Dr. Grigore Bușoi În rândurile ce urmează supunem atenției cititorilor o posibilă asociere, în plan circumstanțial – creativ, între poeziile Revedere și Despărțire, două dintre capodoperele eminesciene, și poezia populară Visul lui Tudor Vladimirescu. Ce elemente susțin această apropiere? În vara anului 1878, Mihai Eminescu a fost oaspetele junimistului N. Mandrea la conacul acestuia din Florești, județul Gorj. Or, Eminescu, care iubea și trăia cu adâncă simțire producțiile populare și istoria poporului său, nu putea să nu cunoască imnul de suflet al gorjenilor care era Visul lui Tudor Vladimirescu, mai ales că îl iubea și-l admira pe erou. Am amintit că în popasul său la Florești, Eminescu traducea cartea lui Eudoxiu Hurmuzaki Fragmente zür Geschichete der Rumänien, iar în localitatea Florești, parte a drumului istoric de la Padeș la București al Revoluției lui Tudor, ecoul pașilor pandurilor bătea încă viu în inima oamenilor locului. Poeziile Revedere și Despărțire au apărut în revista „Convorbiri literare”, din 1 octombrie 1879. Dacă acestea sunt datele cadru, lectura celor trei poezii atestă unele elemente comune. Atât Visul lui Tudor Vladimirescu, cât și Revedere se deschid cu o invocație, iar în ambele poezii metrica este identică, ele putându-se întrepătrunde fără disonanță. Visul lui Tudor Vladimirescu începe cu versurile: - Tudor, Tudor, Tudore, Dragul mamii voinicel! De când mama ți-ai lăsat Și olteni ți-ai adunat… Mult la față te-ai schimbat Și mi te-ai întunecat!, iar în Revedere întâlnim ceva asemănător: - Codrule, codruțule, Ce mai faci, drăguțule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut Și de când m-am depărtat Multă lume am îmblat. Le apropie, de asemenea, adresarea prin diminutive și repetiția în invocare. În răspunsul codrului din finalul poeziei către cel care interpelează apare formularea: Numai omu-i schimbător Pe pământ rătăcitor…

Observăm că-n ambele poezii elementul primar ce definește omul este caracterul său de a fi schimbător. În ceea ce privește poezia Despărțire, aici apar versurile: „Când prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis?” Eminescu ar putea să aibă în vedere visul lui Tudor Vladimirescu, respectiv omul chemat de istorie. Această asociere pe care o propunem pare a fi întărită de versurile: „Apoi-de vor-m-arunce în margine de drum … ………………………………………………… Răsar-o vijelie din margini de pământ, Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt…” Cunoscând evenimentele istorice (mișcarea eteristă pornită din margini de țară, moartea violentă a lui Tudor și urmările revoluției) referirile eminesciene par a viza pe Tudor Vladimirescu. Și apoi visul lui Tudor, revederea și despărțirea de cei dragi, se împlinește eminescian, fiind transpus în titlurile celor două poezii: Revedere și Despărțire. Desigur, așa cum sublinia G. Ibrăileanu, laboratorul de creație eminescian este complex și foarte greu de descifrat; în acest context (deși există multe elemente comune, ca să nu le spunem coincidențe) încercarea noastră de față apare ca temerară. Indiferent dacă se va confirma sau nu filiațiunea propusă, dragostea noastră față de cei doi mucenici ai simțirii autohtone și întemeietori prometeici de țară modernă românească, îngăduie să-i alăturăm, prin vorba și fapta lor. Poate cea mai bună încheiere o reprezintă versurile lui Eminescu scrise în perioada trecerii sale prin Floreștii Gorjului. Să ne reamintim, deci, poezia: O, rămâi…