Din_istoria_castelului_peles.pps

Sound ON

Click!

• ,,Măreţia acestei construcţii face în ţara întreagă o impresie excelentă şi toată lumea se bucură, fiindcă vede o garanţie a stabilităţii regimului. Chiar de acum îl numesc “Castelul regesc” ceea ce poate că va fi într-o zi. Dea Domnul ca înainte de toate să devină leagănul dinastiei noastre, căci fără aceasta, viitorul ţării nu este asigurat.” Regele Carol I

cel mai important edificiu de tip istorist din România • În Europa reşedinţelor monarhice, castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, are un profil bine determinat. Creaţie a gustului regelui Carol I al României (1866 – 1914), dar şi a ştiinţei arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, precum şi a măiestriei unor decoratori prestigioşi ca J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena, castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istorist din România, avind caracter de unicat. Totodată, el este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul dintre cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Planurile pentru reşedinţa de vară de la Sinaia

Între anii 1872 şi 1876, Wilhelm von Doderer a realizat trei proiecte pentru reşedinţa de vară de la Sinaia, încercând să răspundă cerinţelor suveranului român, al cărui demers constructiv se afla în epocă sub semnul austerităţii financiare, dar regele le refuză.

Conducerea şantierului i-a fost încredinţat arhitectului Johannes Schulz. • Colaborator al profesorului-arhitect Doderer, în 1873 Johannes Schulz a devenit diriginte de şantier la Sinaia, iar în 1876, conduce şantierul şi realizează noi serii de planuri. Proiectul final, propunând o clădire cu aspectul unui chalet, după cum era privită în epocă, a corespuns atit viziunii şi gustului artistic, cit şi posibilităţilor financiare ale comanditarului. Edificiul s-a realizat în intervalul 1879 – 1883. Decoraţia interioarelor era preponderent în stilul neorenaşterii germane, doar două încăperi diferind stilistic: salonul turcesc şi budoarul neorococo al reginei Elisabeta, astăzi dispărut.

ŞANTIERUL

• Construcţia a fost finanţată din caseta particulară a lui Carol I, dar şi din lista civilă. Costurile etapei 1873 – 1883, atit pentru construcţie, cit şi pentru lucrări de decoraţie s-au ridicat la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, pină în anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur. • Dificultăţile tehnice, respectiv alunecările de teren ce necesitau ziduri puternice de susţinere, cit şi prezenţa multitudinii de izvoare subterane care trebuia captate într-o reţea de drenuri, au impus aducerea la Sinaia a unei autorităţi în materie, arhitectul-profesor Wilhelm von Doderer. După planurile acestuia şi în condiţii tehnice identice celor de la Sinaia, se construise complexul balnear de la Mehadia, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar. Lupta cu elementele capricioase ale naturii şi supunerea acestora a durat doi ani.

CEREMONIA PUNERII PIETREI DE TEMELIE

• Problemele tehnice au determinat aminarea ceremoniei punerii pietrei de temelie pentru anul 1875, în data de 10/22 august. Momentul, cu deosebită valoare simbolică, s-a desfăşurat cu mult fast, încheindu-se cu următoarele cuvinte ale regelui Carol I: “Să se ridice acest castel şi să fie terminat, pentru a putea deveni leagănul Dinastiei mele, al Dinastiei naţionale”. În temelii, s-au zidit actul de fundaţie şi actul de construcţie, alături de citeva monede cu efigia lui Carol I.

MONEDĂ cu efigia lui Carol I

O PLACĂ cu efigia Reginei ELISABETA

IMPORTANŢA MOMENTULUI • Prezenţa la ceremonie a clerului, a guvernului, a armatei, precum şi intonarea imnului de stat, şi nu în ultimul rind, cuvintele ctitorului au subliniat în mod pregnant importanţa momentului, care, prin extensie, devenea un eveniment naţional cu valoare simbolică, găsindu-şi rădăcinile în ritualuri străvechi. • Pe perioada de funcţionare a şantierului, suveranul a urmărit cu foarte mare atenţie lucrările, pină în cele mai mici detalii. Datorită acestui fapt, edificiul devine expresia cea mai elocventă a gustului primului rege al României.

Castelul Peleş va trece ulterior, în intervalul 1890 – 1914, printr-o etapă de ample transformări datorate în special arhitectului Karel Liman, dar şi arhitectului francez André Lecomte du Noüy.

ilustrarea ideii de reşedinţă regală • Prin amploarea sa, proiectul realizat de Karel Liman s-a apropiat de ilustrarea ideii de reşedinţă regală, aşa cum şi-a dorit-o suveranul la începuturi. Noul arhitect, admirator al artei italiene, îmbina în plastica faţadelor stilurile neorenaşterii italiene şi neorenaşterii germane, iar în interior transforma Peleşul într-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură istoristă, prin combinarea mai multor neostiluri. Tot atit de important, prin amenajările de după 1900, la nivelul etajului al doilea a luat naştere unul dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din România. Reşedinţa a fost supraînălţată cu un etaj, de asemenea şi turnul principal, subliniindu-se astfel maiestuozitatea faţadei principale. În forma sa finală, clădirea se desfăşoară pe o suprafaţă de 3200 mp, beneficiind de 160 de camere şi peste 30 de băi. După moartea lui Karel Liman, şeful biroului regal de arhitectură de la Sinaia a devenit arhitectul Jean Ernest.

Jean Ernest (1875 – 1950?) era colaboratorul lui Liman, anterior anului 1911. Începind cu 1930, el s-a ocupat, în mod special, de întreţinerea edificiilor regale de pe valea Peleşului, a realizat pavilionul de gardă de la podul Carmen Sylva, precum şi proiecte de reamenajări în castel. A deţinut această calitate pină în anul 1948.

REŞEDINŢA REGALĂ DE LA SINAIA VALOARE SIMBOLICĂ ŞI FUNCŢIUNI OFICIALE

Între funcţiunile cu care regele Carol I şi-a investit reşedinţa particulară, menţionăm: funcţia de reprezentare, loc de decizii politice şi lăcaş de cultură, rol conferit de regina Elisabeta. Funcţia de reprezentare implica, în primul rind, punerea în operă a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de şefi de stat, evenimentele de stat şi de familie care au avut loc la castelul Peleş, pină în anul 1947.

o serie de vizite de stat ale unor capete încoronate

• Schimbarea statutului politic al României în Europa şi, totodată, relaţiile de rudenie ale regelui şi reginei României cu numeroase familii regale şi princiare, aveau să determine o serie de vizite de stat ale unor capete încoronate. Înalţii oaspeţi erau primiţi oficial la castelul Peleş şi nu la Palatul regal de pe calea Victoriei din Capitală.

În anul 1896, are loc cea mai importantă vizită a unui şef de stat, Împăratul Franz Joseph. Impresionat de palat, acesta mărturisea într-o scrisoare datată 2 octombrie 1896: “Castelul regal, înconjurat de o serie de alte clădiri, este situat într-un foarte frumos peisaj, pe un deal cu grădini amenajate în terase, totul înconjurat de păduri imense. Castelul impresionează mult prin tot ce a acumulat ca bogăţii: pinze originale şi noi, mobilier vechi, arme, tot felul de alte obiecte, totul aranjat cu gust.”

Odată cu moartea regelui Carol I, în anul 1914, castelul Peleş a fost moştenit de regele Ferdinand. Acesta, împreună cu regina Maria, vor locui, însă, la Pelişor, iar Carol al IIlea şi Mihai I la Foişor. Între anii 1914 – 1930, aici are loc un singur mare eveniment, şi anume ceremoniile care au precedat Încoronarea de la Alba Iulia, din octombrie 1922

Un aspect important al reşedinţei regale de la Sinaia îl constituia viaţa artistică patronată de regina Elisabeta (1843 – 1916). Alături de exigentul şi austerul Carol I, pentru care datoria şi rigoarea erau mai presus de orice, principialitatea şi solemnitatea nepărăsindul niciodată, regina s-a dedicat operelor de binefacere, a fost un mecena pentru artişti şi un filantrop pentru cei săraci.

Temperament romantic, uneori cu o fantezie debordantă, ea a încurajat poeţi, pictori, muzicieni, de la personalităţi marcante, la artişti obscuri; cunoştea, însă, adevăratele valori ale artei şi este de notorietate aprecierea pe care o avea faţă de George Enescu, protejatul său şi oaspetele obişnuit al castelului.

• După expulzarea din ţară a Familiei Regale, la 30 decembrie 1947, castelul PELEŞ a fost naţionalizat de guvernul comunist şi transformat în muzeu, publicul avind acces numai la o parte din cele 160 de camere.