Dialogul Inter Si Stabilitatea Europeana Ips

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE FACULTATEA DE TEOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI MASTER DSEBC II DIALOGUL INTERRELIGIOS SI STABILITATEA EUROPEANA

Prozelitismul religios și consecințele sale

Titular curs: IPS Nifon Seminar: Pr. Lect. Dr. Adrian Ignat Masterand: Ghiță Ion-Liviu DSEBC II

2019

CUPRINS

1. Preliminarii 2. Misiunea Bisericii 3. Mișcarea ecumenică și propovăduirea Adevărului 4. Prozelitismul – piedică în calea libertății misionare 5. Ecumenismul, mișcare în libertate spre unitate 6. Concluzii

2

1. Preliminarii Odată cu întrupare lui Dumnezeu și cu trimiterea la vremea potrivită, a Răscumpărătorului făgăduit, lumea întreagă a intrat într-o nouă dimensiune a existenței. Fiul lui Dumnezeu se face om, pentru ca prin exemplul divin de purtare divino-umană și omenesc-dumnezeiască să ne arate calea spre noua viață, spre plinătatea scopurilor divine de la începuturi. Întreaga activitate a Mântuitorului, a transmis tot timpul mișcare iar nu static, drum deschis iar nu închis, dragoste nefățarnică, sinceră și jertfelnică. Deși, Mântuitorul pleacă lăsând lumea aparent fără El, nu ne lasă orfani lăsându-ne pe Mângâietorul, continuatorul și împreună lucrătorul alături de Tatăl în această iconomie divină. Odată cu nașterea Bisericii, prin jertfa pe Cruce cea unică și irepetabilă și prin pogorârea Sântului Duh, se primește și o nouă misiune aceea de a pleca în această lume pentru a transfigura-o, prin cateheză și prin Botez. Misiunea Bisericii deci se face simțită încă din primele momente ale existenței, când prima predică aduce și primele mii de creștini sau de sfinți cum erau numiți în primele veacuri, și cum sunt încă numiți la Dumnezeiasca Liturghie, de fiecare dată, membrii Bisericii. Putem vedea că, propovăduitorii creștini sau misionarii, niciodată în istoria primelor 3 secole și mai departe nu au folosit altceva decât forța și vigoarea Duhului și a Cuvântului. Cuvântul era, cuvânt cu putere multă pentru că era însoțit de exemplul personal al fiecăruia, iar mărturia lor devine martirie pentru Hristos. Ceea ce au vrut să transmită a fost mesajul Evangheliei, un mesaj al libertății, al păcii între oameni, al bunului simț, dar și al luptei cu stăpânitorul lumii acesteia și împotriva propriei amăgiri a eu-lui. Acesta este unul din motivele pentru care misiunea nu a mai avut același succes ca mai înainte, pentru că din pricina ego-urilor anumitor oameni, în decursul istoriei am văzut că majoritatea a avut de suferit. Motivele pentru care astăzi în lume avem, atât de multe denominațiuni creștine, atât de multe credințe în diferite zeități sau dumnezeii, se datorează într-o oarecare măsură și abaterii creștinilor în sensul autentic de următor al lui Hristos, de la misiunea pe care acesta o are.

3

Unul din dogmatiștii de seamă ai secolului XX, a făcut o afirmație cu adevărat, punătoare a unor semne de întrebare în legătură cu vocația și înțelegerea reală și adevărată a Adevărului. Justin Popovici a afirmat că, teologia romano-catolică, a primit un vicar, în chipul Papei, în locul lui Hristos, protestanții și neoprotestanții de mai târziu au primit Evanghelia sau mai bine spus, Hristos în locul său a lăsat Evanghelia pe când ortodocșilor, Hristos nu a lăsat pe altcineva decât pe El însuși. După mai bine de un mileniu de încetare a dialogului frățesc dintre Apus și Răsărit, nevoia și necesitatea unei apropieri între cele două puncte cardinale creștine, într-o lume aflată în continuă descreștinare și desacralizare, este de o mare nevoie socială, spirituală, cât și culturală, datorită acestei lungi pauze care a adâncit și mai mult ceea ce despărțea Răsăritul creștin de Apus. Această mișcare de refacere a unității văzute a Bisericii, trebuie făcută în libertate, într-un dialog sincer în care discernământul și profunzimea credinței să fie cele ce primează, iar nu interesele de orice fel de natură, numai nu după Voia lui Dumnezeu. Interesul care trebuie să fie primoridal să fie cel al Bisericii, iar nu cel personal, care rupe de comuniune și duce în singurătate și în izolarea de ceilalți.

2. Misiunea Bisericii Misiunea creștină nu este altceva decât „trimiterea Bisericii în lume în vederea extinderii Împărăției”1. Scopul principal este acela ca lumea să se facă Biserică, adică săși însușească cele 4 principii enunțate în articolul 9 al Simbolului de Credință enunțat la Niceea și Constantinopol, cu alte cuvine să devină Una, Sfântă, Catholică (Sobornicească) și Apostolică. Acesta este scopul Bisericii, acesta este și scopul lumii. În cele mai multe explicări ale cuvântului lume se arată sensul de seculum, secular, însă de fapt sensul cuvântului lume ar fi de la latinescul lumen, lumină. Trebuie să ne aducem aminte, că la crearea lumii în prima zi a fost făcută Lumina, deși în a 4 zi a creației Dumnezeu a lucrat facerea Luminătorilor. Lumea are prin rațiunea ei de a fi, ca punct de

1

Prof. Dr. Nifon Mihăiţă, Misiologie creştină, Editura Asa, Bucureşti, 2006, p. 13;

4

plecare lumina, care după ultimele cercetări științifice din cadrul fizicii quantice este continuă mișcare, energie și informație.2 Misiunea comunității creștine este aceea de a transmite mesajul lui Dumnezeu, în duhul părinților, nu după vreo metodă personală de interpretare, ci ținând cont de experiența istorică și duhovnicească a înaintașilor. Iar pe de altă parte misiunea constă nu numai prin transmiterea mesajului viu, prin viu grai sau astăzi prin diversele tehnici performante, ci prin însușirea mesajului ceea ce duce la o mărturie a propriei vieți, o martirie, o pătrundere a mesajului evanghelic. Pentru a putea transmite un mesaj, pentru a putea avea impact, trebuie tu să fii prezent în acel mesaj, să crezi cu toată tăria, să ți-l faci propriu și să ai experiența eclesială și personală cu Dumnezeu. Trimiterea la propovăduire, acest „Mergând, învățați toate neamurile…” (Matei XXVIII, 19), nu este un simplu act de propovăduire, ci este dublat sau întărit și de actul nașterii din nou, acest Botez, care încorporează pe neofit în trupul tainic al lui Hristos. De altfel misiunea la care este trimisă Biserica, iar prin Biserică mă refer la fiecare creștin botezat, este aceea de întări Trupul lui Hristos, de a ajuta celelalte mădulare și de a mărturisii prezența Absolutului și de a-l face accesibil.3 Teologia eclesiologică a Sfântului Apostol Pavel exprimată cel mai bine în pericopa epistolei către Efeseni, capitolul V, este și trebuie să rămână modelul desăvârșit al relației Hristos Biserică, o relație bazată în primul rând pe iubirea nefățarnică, sinceră, desăvârșită a lui Dumnezeu cel necreat pentru fiul său. Modelul eclesiologiei ecumenice al Bisericii ortodoxe acesta este, enunțat de Apostolul Pavel, unul al relației directe cu Hristos, cap al singurei Biserici, iar trupul, mădularele extinse peste tot cuprinsul lumii, indiferent de cultura din care facem parte. Hristos a venit pentru toți cei care vor, nu pentru cei care nu au dorința. Acesta este darul cel mai de preț pe care Dumnezeu l-a dat, omenirii din punct de vedere moral și este ceea ce vrea de la noi: relație liberă, conștient și responsabil asumată, cu El și cu toți ceilalți oameni, indiferent de „culoarea” credinței, ideilor, statutului social, economic și cultural. De altfel, predicarea trebuie făcută după Tradiția părinților, iar noi asumând această Tradiție, ne păstrăm apostolici și contemporani, pentru a putea face cerințelor și 2

Pr. Lect. Dr. Stoica Ion, Lumea ca plasticizare a rațiunii supreme, în Analele Universității Valahia, Facultatea de Teologie, Târgoviște, 2005, p. 291; 3 † Emilianos Timiadis, Preot, Parohie, Înnoire, trad. Paul Brusanowski, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, p. 43;

5

dezvoltării din ce în ce mai rapide a lumii secularizate și desacralizate. Pregătirea propovăduitorilor nu trebuie să fie numai din sfera teologică, deoarece lumea astăzi are acces la informație foarte rapid și foarte diversificat, de aceea pregătirea misionarilor trebuie să fie din toate sferele culturale și informaționale, iar aplicarea învățăturilor să fie făcută conform persoanei căreia te adresezi. Foarte important de știut este că Dumnezeu ne-a făcut pe toți unici, în modul nostru de a fii, de a ne comporta, de a subzita; de aceea și modul receptării unui mesaj, este unic pentru fiecare în parte de aceea, pentru fiecare om în parte predicatorul trebuie să aibă cuvântul potrivit, în orice moment.

3. Mișcarea ecumenică și propovăduirea Adevărului Mișcarea ecumenică a apărut ca expresie și ca dorință a refacerii unității văzute a Bisericii lui Hristos, despărțită și mutilată după anul 1054 și chiar mai devreme. Trebuie spus că despărțirea aceasta nu este una de Întemeietorul ei, ci este una în interiorul și în organizarea acesteia, ca urmare a continuării pe alte planuri ale celor 2 centre creștine: Constantinopolul și Roma. Din păcate, în Occident odată cu această despărțire, RomanoCatolicitatea, a suferit iarăși o ruptură internă, prin mișcarea protestantă, care și aceasta la rându-i a suferit alte schisme în interior până am ajuns astăzi să avem un număr ireal de „biserici” ale lui Hristos sau nu. Dacă în trecut ecumenismul (oikoumene), desemna odinioară „lumea locuită în înțelesul său geografic”4, astăzi folosim cuvântul ecumenism pentru acest proces de „creștere împreună”5, de redescoperire în dialog a fratelui de lângă noi. Propovăduirea și mișcarea spre celălalt nu trebuie făcute pe un ton agresiv sau de pe poziții de forță deoarece sunt vizibile reacțiile care câteodată nu sunt atât de cordiale sau diplomatice ale unor reprezentanți al comunităților aflate în dialog. Pașii spre descoperirea a peste un mileniu de tăcerea se fac fie într-un ritm alert fie cu atenție și cu dragoste.6

4

Prof. Dr. Nifon Mihăiţă, op. cit., p. 185; Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Criterii ortodoxe ale ecumenismului, în Almanah Bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Târgoviște, 2001, p. 138; 6 Pentru mai multe declarații și decizii luate în comun la discuțiile întâlnirilor ecumenice, vezi http://www.oikoumene.org/en/resources/documents.html; 5

6

Adevărul în acest proces al re-cunoașterii, reciproce ale valorilor comune și individuale ale fiecăruia, trebuie arătat limpede și clar. Biserica Ortodoxă a fost recunoscută în majoritate, ca păstrătoarea cea mai fidelă a învățăturii și a adevărului revelat de Dumnezeu, prin Întruparea Cuvântului. Profesorul Nikos Matsoukas, aduce în cercetarea dogmatică, valoarea istoriei și arată prezența lui Dumnezeu în lume de-alungul întregii istorii, care devine astfel din istoria seculară, istoria mântuirii. 7 Adevărul fiind unul singur, nu se poate spune despre Acesta că este deținut de cineva. Afirmând acest lucru categoric, excludem posibilitatea participării și celor care „nu îl dețin ca noi”, la vederea Acestuia așa cum este. Adevărul te deține, în măsura apropierii personale de El. Adevărul este Hristos, Dumnezeul-Om, cel care se întrupează, pentru a-i da omului posibilitatea să își urmeze drumul ontologic sădit în el. Misiunea ecumenică în primul rând a Ortodoxiei este de a realiza ecumenismul în propria Biserică, adică de a realiza Ortodoxia. „Misiunea Bisericii este de a întării mădularele ei în veșnicie și nemurire…de a crea în fiecare membru al ei convingerea că starea normală a personalității omenești o constituie nemurirea și veșnicia…Biserica este veșnicia divino-umană întrupată, în limitele timpului și ale spațiului”8 După realizarea aceasta conștientă și după responsabilizarea fiecărui creștin cu privire la misiunea sa, atunci propovăduirea la nivel extra eclesial și extra local va avea eficiență maximă. Accesibilitatea adevărului, și facilizarea lui pentru toți, nu poate fi făcută decât numai de Adevărul însuși, care a venit pentru ca lumea să aibă viață veșnică, prin cunoașterea lui Dumnezeu (Ioan XVII, 3). Prin activarea laicatului în propovăduirea ecumenică mai ales în diaspora, asistăm la punerea în discuție a „dinamismului pastoral și misionar al întregii Biserici”.9 Ortodoxia dorind să împlinească cuvântul Mântuitorului, de unitate a tuturor, participă și chiar a inițiat această mișcare spre unitatea văzută a tuturor creștinilor. Însă există o problemă destul de grea în acest sens și această problemă este cea a prozelistismului religios, care se poate desfășura fie într-un mod tacit,

7

A se vedea, Nikos A. Matsoukas, Teologie Dogmatică şi Simbolică, traducere Nicuşor Deciu volumul II, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006; 8 Arhim. Justin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om, studiu introductiv și traducere, Pr. Prof. Ioan Ică și Diac. Ioan. I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997, p. 75; 9 Radu Preda, Rolul catehetic al laicilor în Biserică”, în Viață liturgică și etos comunitari, editori Picu Ocoleanu și Radu Preda, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007, p. 171;

7

neagresiv, fie într-un mod agresiv cum se întâmplă în cazul prozelitismului sectar, al neoprotestanților.

4. Prozelitismul – piedică în calea libertății misionare Adevărul despre atitudinea prozeliților, este că aceștia nu au nimic în comun cu predicarea și cu misiunea în sens evanghelic. Scopul acestora este de a încerca să facă adepți (prozeliți), prin mijloace contrare simțului evanghelic și misiunii adevărate. Nu folosesc mărturia ci împotrivă-mărturia, deoarece principalul mod de a propovădui este atacul la persoană sau asupra instituției, șantajul, specula și publicitatea negativă. Din păcate fiind împotriva mărturiei evanghelice, această acțiune de a face ucenici, după alte metode, care pot fi numite anti-evanghelice, ajunge de cele mai multe ori la provocare, însă datoria creștinului autentic rămâne întotdeauna una de defensivă, de pază iar nu una războinică, privindu-i ca pe niște adversari.10 Invocarea libertății de exprimare a fiecăruia, este un drept al fiecăruia garantat nu atât de lege cât de firea lucrurilor, însă libertatea și de exprimare își încheie starea odată cu încălcarea dreptului celuilalt la libertate. 11 Furtul acesta josnic, prin mijloace materiale și denigratoare, furt de identitate, batjocură spirituală și minciună împotriva evidenței, sunt metode de racolare tipic sectare, nevaând nimic în comun, cu bunul simț, cu respectarea libertății celui de lângă tine, cu încercarea de a trăi pașnic și în înțelegere cu toți oamenii. Prozeliții situându-se împotriva a tot ceea ce este ortodox (deși există puncte comune în învățătură), arată o înverșunare nu numai asupra învățăturii dar și împotriva preoților, oamenilor care sunt bine fundamentați în învățătură și în cultul ortodox, împotriva Bisericii. Diferența de planuri este vizibilă și nu mai necesită exemplificări în plus (se știe că principalul punct pe care vrea să îl atingă misiunea nu este cantitatea, ci calitatea vieții reilgioase, aprofundarea și adâncirea în înălțimile lui Dumnezeu, pe când prozelitismul de tip neoprotestant nu urmărește decât, sub falsul chip al noului și al schimbării vieții, cantitatea de membrii cotizanți cu zeciuala 10

Pr. Dr. P. Deheleanu, Manual de Sectologie, Tipografia Dieceszana, Arad, 1948, p. 31; În unele state precum Norvegia de exemplu prozelitismul abuziv este condamnat cu închisoarea, iar în Republica Moldova este interzis prin Lege; a se vedea, Legea 125 din privind cultele religioase, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=324889; 11

8

biblică. Cuvântul prozelit însemna străin, primind sensul de convertit din păgâni, din străini.12 O altă formă de prozelitism, nu atât de dură și de agresivă ca cea prezentată mai devreme, dar poate mai periculoasă, este cea făcută de către romano-catolici asupra uniaților din Transilvania, care prin metode perverse și nedemne, au atras preoții ortodocși într-un fel de struțo-cămilă, duhovnicească, în ceea ce se numește Biserica greco-catolică. Este un atentat asupra dialogului frățesc această atitudine jignitoare, de a face prozeliți într-o țară majoritar ortodoxă, unde Biserica Ortodoxă nu numai că nu are nevoie de o atitudine de luptă misionară, mai ales având în vedere vechimea creștinismului pe aceste meleaguri românești, dar nu este cazul, mai ales din pricina angrenării în discuții ecumenice, de misionarism abuziv, în Transilvania. Aceste metode de prozelistism sunt împotriva principiilor biblice de a face misiune apelând la libertatea fundamentală a omului, chiar și acolo unde nu ești primit aducând mesajul lui Dumnezeu. Principiile ecumenismului și ale misiunii ecumenice, tocmai acestea sunt de încercare a propovăduirii mesajului de pace, mesajului lui Hristos acolo unde ești primit. Altă metodă de propovăduire, iar nu de „vânzare” - „cumpărare” a lui Hristos sau a lui Dumnezeu, este cea a înțelegerii celui di fața ta, de a înțelege cultura din care face parte, de a înțelege suferința sa profundă ontologică a despărțirii sale de Dumnezeu; numai printr-un mesaj profund schimbarea din viața omului poate fi profundă, iar rolul ortodoxiei acesta este de a repun lumea pe drumul spiritualității autentice, nu pe căutarea lui Dumnezeu acolo unde nu este prezent sau are doar o umbră de adevăr. Misiunea trebuie făcută, cum am spus mai întâi în sânul Bisericii Ortodoxe, în sânul celorlalte religii să le spunem, iar după o fundamentare puternică în credință, în învățătură, a tuturor să putem avea un mesaj puternic, „smintitor” față de lumea aceasta, pentru a trezi în om conștiința trăirii vieții autentice în Dumnezeu, alături de semenii săi în comunitate dar și în comuniune, aspectul cel mai important al propovăduirii. Păstrând fidel, hotărârile Bisericii alături de celelalte aflate în dialog, considerăm că în unele momente ar trebui să se evite acest tip de toleranță care ne ține tăcuți atunci când avem un mesaj valoros de împărțit cu ceilalți; poate acest lucru ar deschide și ar lăsa

12

Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura IBMBOR, Bucrești, 1995, p. 427;

9

dreptul la replică sau poate l-ar stimula pe cel în cauză, să răspundă sau să caute Adevărul.

5. Ecumenismul, mișcare în libertate spre unitate Am văzut în capitolul anterior că, în cadrul mișcării ecumenice, nu se dorește o abordare de tip pseudo-misionar, ci se dorește o mișcare vie, liberă, dialogală, alături de ceilalți, prin respect reciproc, prin urmărirea lucrurilor comune și prin încercarea de a ajunge la scopul pe care toți ar trebui să și-l dorească cu adevărat: atingerea stadiului eclesialității pauline, și trecerea de la comuniunea formală, din aceste momente, la intercomuniunea dogmatică, la nivelul învățăturii, apoi la cea euharistică, pentru a putea desăvârși din punct de vedere unitar, „plinătatea Bisericii”.13 Sensul slujirii în Biserica Ortodoxă este ca cel mai mare să slujească celui mai mic, de aici și aspectul misionar al diaconiei ca mijlocire prin intermediul cuvântului 14. Mișcarea fiecăruia spre celălalt, trebuie înțeleasă ca o mișcare liberă, spre cel care este fratele al aceluiași Tată, punând în valoare purtarea chipului lui Dumnezeu în fiecare. Dacă libertatea ajunge să fie înțeleasă ca „anulare a oricărei determinări, a oricărui contact limitator”15, atunci eul fiecăruia ar fi bazat exclusiv pe autodeterminare și autoafirmare.16 Libertatea aceasta de mișcare se deschide mereu spre celălalt, într-o continuă liturghie a aproapelui sau mai bine zis, comuno-liturghie, în care jertfirea reciprocă, să nu fie bazată pe nici un interes ascuns, perfid și pervers. Religiile lumii reușesc să aibă un dialog comun, în pace, în dialogul acesta pulrireligios, prin câteva puncte important de urmărit în drumul spre respectul și unitatea dorită: 

Fiecare religie să vorbească pentru ea



Dialogul cu și despre credințele luate individual, iar nu general

13

A se vedea Rugăciunea de după Amvon, *** Liturghier pastoral, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004, p. 221; 14 A se vedea, Pr. Lect. Univ. Dr. Picu Ocoleanu, Iisus Hristos Mijlocitorul, Editura Christiana, București, 2008, pp. 110-117; 15 Idem, Liturghia Poruncilor Divine, Editura Christiana, București, 2008, p. 252; 16 Ibidem;

10



Respectul față de credintele pe care le țin cu sinceritate cei de altă religie



Acordarea permisiunii fiecărei persoane libertatea de a urma ce credință dorește.17

Misiunea fiecăruia ar trebui din punct de vedere social să fie una de pace, iar din punct de vedere spiritual, una a legăturii frățești în virtutea chipului divin, din fiecare și în virtutea încercării de a ajunge la aceași realitate a cunoașterii Adevărului, ca punte între timp și veșnicie. Unitatea nu va putea fi realizată decât numai în Hristos și numai prin smerenie și renunțare la ceea pune sinele fiecăruia mai presus de interesele Bisericii, celei Una, care e chipul și reprezentarea și locul în care cerul se face viu și timpul își încetinește mișcările introducându-ne în clipa veșniciei. Biserica Ortodoxă, are rolul important de a propovădui celorlalte confesiuni, religii și foste părți ale vechiei Biserici Apostolice, plinătatea harică pe care o are, continuitatea apostolică neîntreruptă, sfințenia nealterată, datorată de conducătorul de drept al ei adică Hristos; are datoria de a prezenta tuturor Adevărul așa cum este el, pur, deschis, fără ocolișuri, într-un mod diplomatic, nejignitor, cu toată dragostea și bunătatea. „Prin urmare, lumea creștină trebuie să devină ortodoxă”.18 Acest lucru nu înseamnă închiderea ortodoxiei într-o carapace inaccesibilă, ci deschiderea spre toți, pentru ca toți să privească și să înțeleagă pe cât posbil nouă creaturilor, Taina lui Dumnezeu păstrată intactă de la Apostoli în Biserica Ortodoxă.

6. Concluzii În cele spuse până acum am încercat să facem o prezentare pe scurt a misiunii pe care Biserica Ortodoxă o face, modul de propovăduire, cât și încercări de a privii ecumenismul în forma sa actuală, ca pe o necesitate cerută de întreaga creștinătate, 17 18

http://www.christianitytoday.com/ct/2011/april/proselytizingmultifaith.html?start=3; Serghei Bulgakov, Ortodoxia, traducere Nicolae Grosu, Editura Paideia, București, 1997, p. 207;

11

datorită suferințelor milenare, care au măcinat în trupul Bisericii, lăsând în mii de părticele Adevărul împrăștiat pe la fiecare. Lucrurile stau de fapt altfel, Ortodoxia, necunoscând adevăruri multiple, ci un singur Adevăr și acela viu, personal, care se pune în legătură de comuniune cu omul, nu îl lasă, nu se depărtează de el, ci îl sprijină îi este aproape și îi arată continuu calea către veșnicie. Biserica în calitatea ei de corp activ al lui Hristos, are datoria de a se îngriji nu numai de „parohia internă” cât și de cei care sunt fii risipitori, încercând să găsească înțelegerea lucrurilor în altă parte, necăutând cu adevărat acolo unde răspunsul poate fi găsit cel mai rapid și cel mai cu ușurință. În sine însuși. Prozelitismul, nu este și nu poate face parte din ritmul misiunii și al propovăduirii, deoarece, punctele de bază și de plecare ale sale, sunt altele, cu totul diferite de predica apostolică, pe care propovăduirea ortodoxă o urmează îndeaproape. Într-o societate în continuă mișcare, care nu își poate găsi locul din pricina continuei desacralizări, continuei goane după timp, după consum, după materie și material, singurul care poate aduce acel echilibru de care are nevoie oricine, în orice moment, este Omul-Dumnezeu, activat în viața fiecărui credincios, trăit și experiat zilnic, făcut martirie exemplificatoare, fără de care viața nu își are sensul și nu își găsesște liniștea în această epocă a vitezei, a consumismului și a neliniștii. Deși foarte mulți înclină să spună că este un miraj, o nălucă, libertatea își găsește fundamentul desăvârșit în cel care dă libertatea tuturor celor care îl caută. Misiunea Bisericii este misiunea fiecărui creștin ortodox, deoarece nu numai clerul face parte din Comunitate, ci toți cei care trăiesc conștient, din proprie voință și libertatea, asumate cu responsabilitate și îndrăzneală, credința creștină, în dragoste față de toți, în frică față de Dumnezeu și rușinea cea bună față de aproapele, care fac din viața lor, loc de bucurie pentru cei de lângă ei, deoarece conștientizează clipa aceasta care trece ca o secundă, pe care noi o numim viață și se pregătesc activ de înveșnicire. Aceștia sunt adevărații misionari, care fac din viața lor o liturghie pentru toți ceilalți și nu numai pentru ceilalți, ci și pentru natura care îi înconjoară. Hristos, asumându-și firea omenească, liber fără constrângere din afară, ci din dragoste față de omul căzut, ne cere și nouă aceleași lucruri pe care le-a săvârșit și El: asumarea Crucii pentru drumul acestei vieți, căutarea păcii, a liniștiei și a buneiînțelegeri, cu aproapele, dar și asceză și renunțare în privnța sinelui însuși, prin smerenie,

12

ascultare și chenoză slujitoare continuă. Toate acestea însă, nu au nicio valoare dacă nu sunt valorificate cum trebuie de libertatea conștient asumată și de viața trăită în verticalitate și cu demnitate.

„Un înțelept chiar sclav, e liber; de unde rezultă că, rege fiind un prost, tot sclav rămâne” – Sfântul Ambrozie al Milanului

BIBLIOGRAFIE 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001; 2. *** Liturghier pastoral, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004;

13

3. Bria, Pr. Prof. Dr. Ion, Criterii ortodoxe ale ecumenismului, în Almanah Bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Târgoviște, 2001; 4. Bulgakov, Serghei, Ortodoxia, traducere Nicolae Grosu, Editura Paideia, București, 1997; 5. Deheleanu, Pr. Dr. P. Deheleanu, Manual de Sectologie, Tipografia Diecezana, Arad, 1948; 6. Matsoukas, Nikos A., Teologie Dogmatică si Simbolică, volumul II, traducere Nicuşor Deciu, Editura Bizantină, București, 2006; 7. Mihăiţă, Prof. Dr. Nifon, Misiologie creştină, Editura Asa, Bucureşti, 2006; 8. Mircea, Pr. Dr. Ioan, Dicţionar al Noului Testament, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1995; 9. Ocoleanu, Pr. Lect. Univ. Dr. Picu, Liturghia Poruncilor Divine, Editura Christiana, București, 2008; 10. Idem, Iisus Hristos Mijlocitorul, Editura Christiana, București, 2008; 11. Popovici, Arhim. Justin, Omul și Dumnezeul-Om, studiu introductiv și traducere, Pr. Prof. Ioan Ică și Diac. Ioan. I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997; 12. Preda, Radu, Rolul catehetic al laicilor în Biserică”, în Viață liturgică și etos comunitari, editori Picu Ocoleanu și Radu Preda, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007; 13. Stoica, Pr. Lect. Dr. Ion, Lumea ca plasticizare a rațiunii supreme, în Analele Universității Valahia, Facultatea de Teologie, Târgoviște, 2005; 14. Timiadis, † Emilianos, Preot, Parohie, Înnoire, traducerea Paul Brusanowski, Editura Sophia, Bucureşti, 2001; Surse internet: http://www.christianitytoday.com/ct/2011/april/proselytizingmultifaith.ht ml?start=3; http://lex.justice.md/index.php? action=view&view=doc&lang=1&id=324889; http://www.oikoumene.org/en/resources/documents.html.

14