Desert

DESERT Ma simt ca o un calator in desertul vietii mele. In fiecare secunda cred ca voi muri daca nu voi sorbi o picatura de iubire, dar calvarul continua, moartea ar fi o scapare. Si mai rezist si pentru secunda urmatoare, si pentru urmatoarea, si pentru urmatoarea. Miraje ale unor oaze imi apar din timp in timp si atunci se infiripa in mine speranta ca am ajuns , in sfarsit, la capatul suferintei.Imi strang toate fortele si alerg cu disperare spre ceea ce cred ca vad. Ce joaca cruda imi face viata! Ce mult ma inseala ochii mei! Ma prabusesc cu fata in nisipul fierbinte si gol pe care nicio picatura de apa nu l-a mai sarutat de secole. Nisipul imi multumeste ca , datorita mie, gusta din nou umezeala unui strop, a unei lacrimi. Raman acolo , jos, in nisip, rugandu-l sa ma inghita, sa ma absoarba, sa ma transforme in nisip si pe mine, sa ma divida in mii de particule care sa nu mai stie unele de altele, sa nu mai am sentimentele legate de trup si trupul de minte. Dar nisipul e nepasator si el la ruga mea. O sa ma ridic din nou, usor si voi face pas dupa pas. O privire inapoi si voi vedea ca in locul in care am cazut, crezand ca am gasit oaza , a ramas un semn ce ar semana cu o cruce. A mai murit acolo o speranta, speranta unei iubiri. Ce cimitir de sperante am in urma mea, dar el nu ramane pe loc, ci il trag dupa mine.