D Document.docx

AUTOORGANIZAREA SINERGICĂ A PERSOANEI UMANE

Există variate fenomene naturale şi sociale destul de complicate şi complexe care, din lipsa unui limbaj şi metode ştiinţifice adecvate de cercetare, au fost superficial tratate pînă la apariţia sinergeticii sau a ştiinţei despre interdependenţă. Anume acest limbaj poate să ne dea o explicaţie mult mai clară în ce priveşte sistemele neliniar deschise, autoorganizarea acestora, corelaţia dintre ordine şi haos în cadrul sistemului, interdependenţa dintre echilibru şi dezechilibru, manifestarea interacţiunii părţilor unui întreg, şi cum influienţează mediul sistemului interacţiunea elementelor.( Prisac, I., „Sinergetica ca metodă de cercetare în ştiinţa contemporană”. În natură şi în societate există o mulţime de sisteme şi fenomene care sunt practic imposibil de controlat şi de organizat fiindcă, de fapt, ele însăşi se autoorganizează ca rezultat al interdependenţei elementelor proprii. Acesta a fost şi motivul care l-a determinat pe fizicianul german Hermann Haken de a alcătui o nouă ştiinţă menită să cerceteze astfel de sisteme denumite sisteme neliniar deschise care au o evoluţie neliară şi se autoorganizează cînd are loc trecerea la o nouă etapă de dezvoltare. Haken, pentru prima dată, a introdus termenul de sinergetică la prelegerile lui în cadrul Universităţii din Stuttgard în 1969, şi astfel acest an se poate considera anul fondării sinergeticii. El a ales acest termen pe motiv că multe denumiri ştiinţifice au o denumire de origine greacă. El a căutat un astfel de cuvînt care ar exprima o

activitate în comun, o energie comună pentru a face ceva, deoarece sistemul se autoorganizează şi are tendinţa de a crea noi structuri. El a urmărit scopul de a pune în mişcare o nouă ştiinţă care s-ar ocupa de problemele sus numite. Încă atunci, el a observat că există o mare asemănăre între fenomenele care se petrec în natură şi cele ce au loc în societate. De fapt, sinergetica mai poate fi denumită şi Teoria Complexităţii promovată de şcoala din Santa-Fe, SUA. Acest termen este pe larg răspîndit în sinergetică, deoarece sistemele neliniar deschise în majoritatea cazurilor sunt formate din mai multe subsisteme care permanent se autoorganizează. În literatura de specialitate putem găsi explicaţia clară care este diferenţa dintre complexitate şi complicitate a sistemului. Complicitatea exprimă gradul de structurare al sistemului, varietatea elementelor şi numărul lor. Pe cînd complexitatea mai implică şi gradul de schimbare al sistemului în timp, varietatea corelaţiilor elementelor şi schimbarea corelaţiilor elementelor .Prigogine a definit sistemele complexe ca şi capacitatea acestui sistem de aşi schimba forma şi caracteristicile în sistem. Pe cînd cele complicate sunt acele sisteme care sunt formate din diferite componente şi diferite subsisteme. Cînd Haken a formulat termenul de „sinergetică” el a mai adăugat o explicaţie – „ştiinţa despre interdependenţă”. Haken afirmă că sunt mai multe denumiri ale acestei ştiinţe – teoria complexităţii, teoria autoorganizării, teoria dezechilibrului, etc. Haken numeşte următoarele concepte care reprezintă esenţa sinergeticii . 1. Sistemele studiate se compun din cîteva sau mai multe părţi diferite sau similare care sunt într-o conexiune unele cu altele; 2. Aceste sisteme sunt neliniare; 3. Este vorba despre sisteme deschise (în chimie, fizică, biologie, ştiinţele sociale – care au tendinţa de a face o balanţă termică, informaţională, sau de substanţă); 4. Aceste sisteme sunt supuse fluctuaţiilor interne şi externe; 5. Sistemele pot deveni instabile; 6. În aceste sisteme se petrec schimbări calitative; 7. În aceste sisteme apar calităţi noi emergente; 8. Apar structuri spaţiale, temporale, spaţio-temporale şi funcţionale. 9. Strucutrile pot fi ordonate sau haotice; 10. În multe cazuri este posibilă matematizarea. Sinergetica deschide orizonturi noi cercetării psihologice nu numai în planul descrierii şi explicări, ci şi în acela al construcţiei umanului. Sinergetismul poate favoriza o învigorare a demersului teoretic şi experimental în psihologie, după cum psihologia poate să-i furnizeze sinergeticii noi linii de ascensiune (Mânzat, 1991, p.24). Diverse categorii de specialişti au

început să fie interesaţi de abordarea sinergetică a psihicului. Dan Farcş, matematician şi medic, consideră că abordarea sinergetică a psihicului uman ar implica studierea psihicului în trei planuri: în planul considerării lui ca un singur mare agent, desfăşurând o activitate unică, de mare complexitate, ceea ce ar favoriza evidenţierea caracterului unitar al activităţii psihice, dar ar fi unilaterală şi sărăcăcioasă; planul psihicului ca metaangent, deci ca rezultat al acţiunii concertate a unui număr imens de agenţi psihici, relativ autonomi, conduşi printr-o unică ierarhie, dar cu relaţii atât cooperatoare cât şi competitive între ei; planul psihicului ca o componentă a unui pluriagent (grup, societate) aflat în cooperare sau în competiţie cu aceşti alti agenţi (Zlate, M., 1996). Sinergetica are un limbaj interdisciplinar cum ar fi sisteme neliniar deschise, atractori, bifurcaţia, parametru de ordine, fluctuaţia, tezaurus, selector, detector, etc. Sinergetica scoate în evidenţă legităţi comune pentru oricare sistem neliniar deschis fie din natură, fie din societate. În “Psihologia sinergetică. În căutarae umanukui pierdut”(I. Mânzat, 1999, p.14 -145) arată că persoana umană se autoorganizează prin co-operarea unui mare număr de procese vii dotate cu capacitatae de retroacţiune şi de transformare: procesele cognitive, motivaţiona-afective, volitive etc. Acestora li se adaugă sistemul nervos (central şi vegetativ şi sistemul endocrin. Organicul, biologicul nu trebuie să fie exclus din cadrele persoanei. Psihismul »împreună şi deodată » cu toate sistemele biologice ale organismului uman şi cu contextul cultural în care trăieşte şi creşte omu co-operează sinergic în scopul formării şi dezvoltării pesoanei (I, Mânzat, 2003). Yoologul E. Wilson şi fizicianul C. Lumsden, în 1981, au făcut un remarcabil efort de generalizare filosofică susţinând că genele, psihismul şi cultura formează « împreună » un proces coevoluţionar. Această multiplicitate de « sisteme » nu atinge niciodată omogenitatea şi sistematicitatea îngheţată : în anumite perioade sunt predominante unele asupra altora în mod alternativ, în anumite momente unele sunt continue, altele sunt discontinue, unele au reacţii pozitive, altele au reacţii negative, unele sunt mai dinamice decât altele. Complexitatea aceasta vie şi dinamică explică, în esenţă coexistenţa şi coacţiunea elementelor biologice şi a celor psihice, a celor specific umane şi a celor preumane (fizice şi psihice), a celor umane şi a celor tranumane (cosmice) în marele univers al persoanei ; ea explică, de asemenea co-operarea, dar şi rivalitatea continuă dintre conştiinţă şi inconştient, dintre preconştient şi supraconştient, dintre conştiinţa cosmică şi inconştientul cosmic, pe scurt, dintre conştiinţă ca centru şi toate transformările sale sub- şi supraconştiente. Persoana ca totalitate a co.operărilor sinergice nu poate să fiinţeze, nu poate să se formeze şi să se perfecţioneze decât printr-o continuă şi perseverentă autoorganizare, sau mai corect ar fi « Selforganizare », adică prin autotransformarea ei neîntreruptă. Autoorganizarea persoanei relevă proprietăţi pe care nu le găsim la nivelul părţilor : autoreglarea, voinţa ca « reglaj al reglajelor », conştiinţa de Sine a persoanei. A ;a cum Sinele nu este doar con ;tient, ci deopotrivă subconştient şi supraconştient – adică deschis spre abisal cât şi spre cosmic şi divin – tot aşa nu există numai „conştiinţă de Sine”, ci şi „subconştiinţă de Sine”şi „supraconştiinţă de Sine”, adică aparţinând şi emanând din Sine; altfel ar fi absurd să vorbim de abisalitatea Sinelui sau de

cosmicitatea şi transcenderea Sinelui. Aşadar, Sinele realizează şi emană în Tot toate transformările conştiinţei sau, mai exact, el conţine transformările de Sine ale tuturor ipostazelor conştiinţei. Mânzat Ion afirmă în cartea Psihologia Sinelui. Un pelerinaj spre centrul Fiinţei (2000), că în acesta constă secretul procesului de sineizare. În psihologiesusţine S. Ogodescu (1918, p.100, apoi Mânzat 2003) – simplul nu poate explica complexul deoarece natura psihicului este interontică şi nu se poate reduce la o suprapunere de nivele înăuntrul unui întreg, divizibil în facultăţi psihice ». Pericolul debitării pe nivele şi straturi ierarhice a persoanei constă în dispariţia însăşi condiţiei sale existenţiale şi totalizatoare. Respingem, de aceea, modelul determinist liniar şi cel cibernetic dezumanizant, întrucât persoana constituie prin excelenţă un tip de autoorganizare neliniară, multidimensională şi transformativă, angajată într-un efor nesfârşit de geneză şi înnoire. Persoana este un organism biologic-spiritual, este o totalitate care se creează şi se dezvoltă prin conlucrarea sinergică a tuturor transformărilor conştiinţei multidimensionale. Rolul de sinergizor este jucat de SINE. Este totodată şi regizorul, nu numai actorul, sinergizării întru transformare şi pentru dezolvoltare. PARTICULARITĂŢI SINERGETICE ALE METODELOR ÎN PSIHOLOGIE AUTOORGANIZAREA SINERGICĂ A PERSOANEI UMANE Există variate fenomene naturale şi sociale destul de complicate şi complexe care, din lipsa unui limbaj şi metode ştiinţifice adecvate de cercetare, au fost superficial tratate pînă la apariţia sinergeticii sau a ştiinţei despre interdependenţă. Anume acest limbaj poate să ne dea o explicaţie mult mai clară în ce priveşte sistemele neliniar deschise, autoorganizarea acestora, corelaţia dintre ordine şi haos în cadrul sistemului, interdependenţa dintre echilibru şi dezechilibru, manifestarea interacţiunii părţilor unui întreg, şi cum influienţează mediul sistemului interacţiunea elementelor.( Prisac, I., „Sinergetica ca metodă de cercetare în ştiinţa contemporană”. În natură şi în societate există o mulţime de sisteme şi fenomene care sunt practic imposibil de controlat şi de organizat fiindcă, de fapt, ele însăşi se autoorganizează ca rezultat al interdependenţei elementelor proprii. Acesta a fost şi motivul care l-a determinat pe fizicianul german Hermann Haken de a alcătui o nouă ştiinţă menită să cerceteze astfel de sisteme denumite sisteme neliniar deschise care au o evoluţie neliară şi se autoorganizează cînd are loc trecerea la o nouă etapă de dezvoltare. Haken, pentru prima dată, a introdus termenul de sinergetică la prelegerile lui în cadrul Universităţii din Stuttgard în 1969, şi astfel acest an se poate considera anul fondării sinergeticii. El a ales acest termen pe motiv că multe denumiri ştiinţifice au o denumire de origine greacă. El a căutat un astfel de cuvînt care ar exprima o activitate în comun, o energie comună pentru a face ceva, deoarece sistemul se autoorganizează şi are tendinţa de a crea noi structuri. El a urmărit scopul de a pune în mişcare o nouă ştiinţă care s-ar ocupa de problemele sus numite. Încă atunci, el a observat că există o mare asemănăre între fenomenele care se petrec în natură şi cele ce au loc în

societate. De fapt, sinergetica mai poate fi denumită şi Teoria Complexităţii promovată de şcoala din Santa-Fe, SUA. Acest termen este pe larg răspîndit în sinergetică, deoarece sistemele neliniar deschise în majoritatea cazurilor sunt formate din mai multe subsisteme care permanent se autoorganizează. În literatura de specialitate putem găsi explicaţia clară care este diferenţa dintre complexitate şi complicitate a sistemului. Complicitatea exprimă gradul de structurare al sistemului, varietatea elementelor şi numărul lor. Pe cînd complexitatea mai implică şi gradul de schimbare al sistemului în timp, varietatea corelaţiilor elementelor şi schimbarea corelaţiilor elementelor .Prigogine a definit sistemele complexe ca şi capacitatea acestui sistem de aşi schimba forma şi caracteristicile în sistem. Pe cînd cele complicate sunt acele sisteme care sunt formate din diferite componente şi diferite subsisteme. Cînd Haken a formulat termenul de „sinergetică” el a mai adăugat o explicaţie – „ştiinţa despre interdependenţă”. Haken afirmă că sunt mai multe denumiri ale acestei ştiinţe – teoria complexităţii, teoria autoorganizării, teoria dezechilibrului, etc. Haken numeşte următoarele concepte care reprezintă esenţa sinergeticii . 1. Sistemele studiate se compun din cîteva sau mai multe părţi diferite sau similare care sunt într-o conexiune unele cu altele; 2. Aceste sisteme sunt neliniare; 3. Este vorba despre sisteme deschise (în chimie, fizică, biologie, ştiinţele sociale – care au tendinţa de a face o balanţă termică, informaţională, sau de substanţă); 4. Aceste sisteme sunt supuse fluctuaţiilor interne şi externe; 5. Sistemele pot deveni instabile; 6. În aceste sisteme se petrec schimbări calitative; 7. În aceste sisteme apar calităţi noi emergente; 8. Apar structuri spaţiale, temporale, spaţio-temporale şi funcţionale. 9. Strucutrile pot fi ordonate sau haotice; 10. În multe cazuri este posibilă matematizarea. Sinergetica deschide orizonturi noi cercetării psihologice nu numai în planul descrierii şi explicări, ci şi în acela al construcţiei umanului. Sinergetismul poate favoriza o învigorare a demersului teoretic şi experimental în psihologie, după cum psihologia poate să-i furnizeze sinergeticii noi linii de ascensiune (Mânzat, 1991, p.24). Diverse categorii de specialişti au început să fie interesaţi de abordarea sinergetică a psihicului. Dan Farcş, matematician şi medic, consideră că abordarea sinergetică a psihicului uman ar implica studierea psihicului în trei planuri: în planul considerării lui ca un singur mare agent, desfăşurând o activitate

unică, de mare complexitate, ceea ce ar favoriza evidenţierea caracterului unitar al activităţii psihice, dar ar fi unilaterală şi sărăcăcioasă; planul psihicului ca metaangent, deci ca rezultat al acţiunii concertate a unui număr imens de agenţi psihici, relativ autonomi, conduşi printr-o unică ierarhie, dar cu relaţii atât cooperatoare cât şi competitive între ei; planul psihicului ca o componentă a unui pluriagent (grup, societate) aflat în cooperare sau în competiţie cu aceşti alti agenţi (Zlate, M., 1996). Sinergetica are un limbaj interdisciplinar cum ar fi sisteme neliniar deschise, atractori, bifurcaţia, parametru de ordine, fluctuaţia, tezaurus, selector, detector, etc. Sinergetica scoate în evidenţă legităţi comune pentru oricare sistem neliniar deschis fie din natură, fie din societate. În “Psihologia sinergetică. În căutarae umanukui pierdut”(I. Mânzat, 1999, p.14 -145) arată că persoana umană se autoorganizează prin co-operarea unui mare număr de procese vii dotate cu capacitatae de retroacţiune şi de transformare: procesele cognitive, motivaţiona-afective, volitive etc. Acestora li se adaugă sistemul nervos (central şi vegetativ şi sistemul endocrin. Organicul, biologicul nu trebuie să fie exclus din cadrele persoanei. Psihismul »împreună şi deodată » cu toate sistemele biologice ale organismului uman şi cu contextul cultural în care trăieşte şi creşte omu co-operează sinergic în scopul formării şi dezvoltării pesoanei (I, Mânzat, 2003). Yoologul E. Wilson şi fizicianul C. Lumsden, în 1981, au făcut un remarcabil efort de generalizare filosofică susţinând că genele, psihismul şi cultura formează « împreună » un proces coevoluţionar. Această multiplicitate de « sisteme » nu atinge niciodată omogenitatea şi sistematicitatea îngheţată : în anumite perioade sunt predominante unele asupra altora în mod alternativ, în anumite momente unele sunt continue, altele sunt discontinue, unele au reacţii pozitive, altele au reacţii negative, unele sunt mai dinamice decât altele. Complexitatea aceasta vie şi dinamică explică, în esenţă coexistenţa şi coacţiunea elementelor biologice şi a celor psihice, a celor specific umane şi a celor preumane (fizice şi psihice), a celor umane şi a celor tranumane (cosmice) în marele univers al persoanei ; ea explică, de asemenea co-operarea, dar şi rivalitatea continuă dintre conştiinţă şi inconştient, dintre preconştient şi supraconştient, dintre conştiinţa cosmică şi inconştientul cosmic, pe scurt, dintre conştiinţă ca centru şi toate transformările sale sub- şi supraconştiente. Persoana ca totalitate a co.operărilor sinergice nu poate să fiinţeze, nu poate să se formeze şi să se perfecţioneze decât printr-o continuă şi perseverentă autoorganizare, sau mai corect ar fi « Selforganizare », adică prin autotransformarea ei neîntreruptă. Autoorganizarea persoanei relevă proprietăţi pe care nu le găsim la nivelul părţilor : autoreglarea, voinţa ca « reglaj al reglajelor », conştiinţa de Sine a persoanei. A ;a cum Sinele nu este doar con ;tient, ci deopotrivă subconştient şi supraconştient – adică deschis spre abisal cât şi spre cosmic şi divin – tot aşa nu există numai „conştiinţă de Sine”, ci şi „subconştiinţă de Sine”şi „supraconştiinţă de Sine”, adică aparţinând şi emanând din Sine; altfel ar fi absurd să vorbim de abisalitatea Sinelui sau de cosmicitatea şi transcenderea Sinelui. Aşadar, Sinele realizează şi emană în Tot toate transformările conştiinţei sau, mai exact, el conţine transformările de Sine ale tuturor ipostazelor conştiinţei. Mânzat Ion afirmă în cartea Psihologia Sinelui. Un pelerinaj spre

centrul Fiinţei (2000), că în acesta constă secretul procesului de sineizare. În psihologiesusţine S. Ogodescu (1918, p.100, apud Mânzat 2003) – simplul nu poate explica complexul deoarece natura psihicului este interontică şi nu se poate reduce la o suprapunere de nivele înăuntrul unui întreg, divizibil în facultăţi psihice ». Pericolul debitării pe nivele şi straturi ierarhice a persoanei constă în dispariţia însăşi condiţiei sale existenţiale şi totalizatoare. Respingem, de aceea, modelul determinist liniar şi cel cibernetic dezumanizant, întrucât persoana constituie prin excelenţă un tip de autoorganizare neliniară, multidimensională şi transformativă, angajată într-un efor nesfârşit de geneză şi înnoire. Persoana este un organism biologic-spiritual, este o totalitate care se creează şi se dezvoltă prin conlucrarea sinergică a tuturor transformărilor conştiinţei multidimensionale. Rolul de sinergizor este jucat de SINE. Este totodată şi regizorul, nu numai actorul, sinergizării întru transformare şi pentru dezolvoltare. BIBLIOGRAFIE

1

PSIHOLOGIA SINERGETICA. In cautarea umanului pierdut Autor : Ion Manzat

2

,, Sinergie Socială” Autor Ştefan Popov

3 PSIHOLOGIE TRANSPERSONALA Autor : Ion Manzat