Contributia Lui Alecsandri La Crearea Si Dezvoltarea Teatrului (autosaved) !!!'.docx

Contributia lui V.Alecsandri la crearea si dezvoltarea dramaturgiei si a prozei romanesti

Proiect elev:Alexandru Lazarovici-Stanescu Clasa a-XI-a R2 Colegiul National "George Cosbuc" Profesor Teodora Rosca

1

Contributia lui V. Alecsandri la crearea si dezvoltarea teatrului ROMANESC

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Pe V. Alecsandri il putem considera ca fiind primul mare scriitor care orienteaza comedia si, in sens mai larg, dramaturgia pe fagasul criticii severe a randuielilor social-politice, innobilind-o cu fapte de interes general, desprinse din cea mai stringenta actualitate. El ridiculizeaza totodata mania imitatiilor , a limbajului cosmopolit si a aberatiilor latinismului lingvistic. O alta directie in care Alecsandri se manifesta pilduitor este aceea a aducerii in scena (si prezentarii in permanenta cu simpatie) a reprezentantilor maselor populare, ai poporului, singurul pastrator autentic al virtutilor nationale. El propune de asemenea, dramaturgiei noastre, prin piesele scrise in ultima parte a vietii, valorificarea unei teme de mare frumusete: conditia omului de geniu.

Contributia lui Vasile Alecsandri la crearea si dezvoltarea teatrului romanesc a fost apreciata de el insusi intr-un chip pe care istoricul literar nu are decat sa-l aprobe: "Nu stiu daca am creat teatrul national, dar stiu ca i-am adus un mare concurs". Intr-adevar, daca primele reprezentatii teatrale in limba romana au fost puse la cale in Moldova de Gheorghe Asachi in 1818, adevaratul teatru national s-a nascut in Moldova, in 1840, sub directia lui M. Kogalniceanu, C. Negruzzi si V. Alecsandri, iar in Tara Romaneasca, de-abia in 1852, sub directia lui C. Caragiale.

2

Teatrul de moravuri al lui Alecsandri cuprinde numeroase personaje, unele desprinse din comediile antice: tipul stupidului si natangului, tipul femeii usuratice, servitorul, cuplul comic, barbatul incornorat, fanfaronul, batranul senil, parazitul.

Atasat idealurilor pasoptiste, V. Alecsandri a fost liderul miscarii literare a epocii, fiind un deschizator de drumuri pentru diferite specii si genuri literare. De asemenea, a avut un rol hotarator in formarea si dezvoltarea teatrului romanesc national.  Mare parte din piesele comice ale lui V. Alecsandri (comedii, vodeviluri, farse) au caracter satiric si critic impotriva moravurilor sociale si politice ale vremii, impotriva starii pe loc, dar si a falsului progres, ridiculizand demagogia, snobismul si parvenitismul. Formele hibride ale civilizatiei romanesti la mijlcul secolului al XIX-lea sunt satirizate in comediile de moravuri (Iorgu de la Sadagura si ciclul "Chiritelor"). Ciclul Chiritelor:  Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă (1850),  Chirița în provinție (1855),  Chirița în voiagiu (1865),  Chirița în balon (1875)

Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca, comedie cu cintece in trei acte, s-a reprezentat pentru prima data in 1850, si a cunoscut un mare succes de public. Chirita vine in Iasi sa caute gineri pentru odraslele ei, Aristita si Calipsita, nemultumita de paharnicul Brustur si caminarul Cociurla, "simpli razesi", cu care vrea sa le marite Grigore Birazoi. Troienita la bariera Pacurarilor, Chirita e intampinata de doi "ipochimeni" escroci, Pungescu din Bucuresti si Bondici din Iasi, luati drept spatarul Pungescovici si aga Bondicescu. Invitati cu totii de vaduva Afin la un bal, Pungescu si Bondici triseaza la carti pe sardarul Cuculet, director de agie, sunt observati si de Luluta, copila gazdei si dusi la inchisoare mai inainte de a se fi logodit cu Aristita si Calipsita.

Chirita se preface ca lesina, fara a putea sa intimideze pe Barzoi, 3

sosit la momentul potrivit pentru a-si lua fetele acasa si a le marita cu alesii lui. Nereusind sa se faca "cuscra-n Ies" nineaca este nevoita sa se intoarca la tara cu "pupuicele" eu (unele incidente sunt luate din comedia Les Provinciuax a Paris de Picard).

Chirita in provintie, comedie cu cantece in doua acte, reprezentata in 1852, scoate si mai bine in evidenta ambitia clasei micilor proprietari de a patrunde in protipendada, de a-si spori averea prin exploatarea taranimii, jecmaneala si acapararea de functii. Toate au in centrul lor acelasi personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca imediat de dupa 1848 si pentru un anumit tip uman: boieroaica de provincie dornica de parvenire.

Tema piesei este demascarea parvenitismului, a snobismului si a abuzurilor administratiei.

Conflictul dintre conceptia conservatoare reprezentata de Barzoi sau de fals progres, reprezentata de Chirita, personaje zugravite caricatural, si ideile noi, progresiste, reprezentate de Leonas, un tanar istet si cinstit, indragostita de Luluta, se desfasoara gradat, intr-o actiune complica cu situatii comice pline de neprevazut.

Cucoana Chirita si-a maritat fetele, dar n-a renuntat de loc la dorinta de a parveni. Imbracata in costum de amazoana, ea umbla pe mosie calare si ameninta, pe taranii care cer dreptate, cu cravasa, nescotindu-i din mojici, "buni de gura si rai de lucru". Desi la tara, Chirita se tine in curent cu moda, fumeaza, si-a tocmit preceptor de franceza pentur Gulita si a invatat ea insasi frantuzeste intr-un chip hazliu, traducand in limba lui Moliere chiar si expresiile romanesti intraductibile (a bea o tigara: boire une cigarre; doba de carte: tambour d'instruction; de flori de cuc: Pour les fleurs de coucou; a vorbi ca apa: perler comme l'eau etc.).

Dorinta cea mai mare a Chiritei este sa ajunga ispravniceasca "cu jandari la poarta si-n coada". Justificarile numirii lui Birzoi ca 4

ispravnic contin o ascutita satira la adresa reactionarilor din timpul revolutiei de la 1848. Chirita arata ca le-a pierit atunci "vro zace capete de vite", Barzoi a avut friguri de frica (striga si prin somn c-a venit "zavera"), iar pe ea a durat-o groaznic o masea. Cand Barzoi scrie ca s-a ispravnicit si cheama pe Chirita la oras, aceasta, incredintata c-a "mocnit" destul la tara, pleaca indata "sa mai fantaxasc si eu pin tirg, ca altele". Planurile ei sunt s-o duca numai in sindrofii si voiajuri: " Deacum sa videti bontonuri si tenechele".

Alt plan ascuns al Chiritei este sa marite pe Luluta, acum pupila ei, cu Gulita, pentru ca averea copilei sa nu se instraineze, plan pe care i-l va dejuca tanarul Leonas, intors tocmai de la studii din Paris. Ca ispravniceasca, Chirita primeste cu nerusinare plocoane din partea impricinatilor cum spune singura intr-un cuplet: Toata lumea mi ses-nchina, Caci aice eu domnesc Si din oricare pricina Eu intai ma folosasc.

O singura suparare are, ca Barzoi nu se ciopleste de loc, de i se vede "rugina de-o schioapa la ceafa". Barzoi s-a intepenit in tabieturi siar vrea ca nevasta sa-i faca mancari sanatoase si usuoare, "vrun cheschet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro baclava.. vro ciulama", nu sa sada toata ziua "pe tanduri, la tauleta", si din "blanmajale, din bulionuri, din garnituri nemtasti" sa nu-l mai slabeasca. Barzoi e avar, uraste mobila de lux, si mai ales marsandele si modistele, care vand rochii si capele ("sandra-mandra"). Paltonul cu bumbi cat niste farfurioare il stringe, si el s-ar imbraca mai bucuros cu antereu si giubea, fiind retrograd pana si-n vestiminte, spre deosebire de Chirita, care a intinerit subit si se da in vant dupa complimentele unui "oficer" musafir (Leonas).

Oricat mai departe intriga ia aspecte inverosimil burlesti (Luluta se preface nebuna, spre a intarzia logodna cu Gulita si cere sa fie logodita cu o femeie - Leonas travestit in actrita), Chirita si Barzoi, 5

reprezentand caricatural tendintele inovatoare si conservatoare, raman doua personaje memorabile. Mai putin convingator ca reprezentant al ideilor noi ne apare Leonas.

Cuplul romantic Leonas si Luluta, tinerii cinstiti, reprezentati ai ideilor noi, progresiste, are si rolul de a pune in lumina cracterul Barzoienilor, prin antiteza. Cu toate ca sunt zugravite caricatural, personajele negative sunt mai bine individualizate, in timp ce tinerii indragostiti sunt personaje schematizate, inconsistente.

Din grupul taranilor care apar ca personaj colectiv se desprinde Ion, feciorul din casa, care comenteaza cu ironia si cu bunul simt al omului simplu "moda" si tertipurile stapanilor. Alaturi de comicul de moravuri, in piesa presarata cu cantece ca in vodevilurile vremii, este prezent comicul de situatii si de limbaj, valorificat in portretizarea personajelor.

Expresie a unui fenomen tippic pentru vremea sa, boieroaica de provincie cu dorinta de parvenire nu este o aparitie respingatoare sau grotesca, ci este ingrosata caricatural. Reprezentand o lume hibrida, Chirita este un personaj comic realizat din contraste: "o burgheza cu dor de parvenire, dar si o inteligenta deschisa pentru ideea de progres, o bonjurista.".

Cantoneta Cucoana Chirita in voiaj (1863) infatiseaza evolutia Chiritei in urma voiajului ei cu vaporul si cu trenul la Paris, unde a dus pe Gulita "sa invete politica". In capitala Frantei, Chirita si-a tocmit pe datorie toalete la casele celebre de mode si a jucat frenchcancan la Mabille (deci satira a snobismului si cosmopolitismului).

In farsa de carnaval Cucoana Chirita in balon (1867) Chirita a devenit "hailaifa, model de bonton" si manifesta dorinta de a se "ascensiunarisi" in cer ca sa vada "si alte lumi, nu tot asta de la noi", care-i plina de "bazaconii".

6

Este interesant ca autorul nu ridiculizeaza de data aceasta extravaganta eroinei sale, dedicandu-i, dimpotriva, un elogiu, fie si buf: "Bravo, zmeita, care-a zburat prin nori".

Chirita este un personaj comic realizat din contraste: "o burgheza cu dor de parvenire, dar si o inteligenta deschisa pentru ideea de progres, o bonjurits."

ALECSANDRI, PRECURSORUL LUI CARAGIALE

E. Lovinescu arata ca opera lui Caragiale trebuie privita in strinsa legatura cu ceea ce a dat Alecsandri, adevaratul intemeietor al teatrului de satira sociala: "Cum amandoi dramaturgii au trait in epoce de prefacere era, dealtfel, firesc sa fi incercat fixarea oamenilor de la rascrucea a doua varste si a doua culturi, nelimpeziti inca sufleteste, nesincronizati, uneori trecand dincolo, si alteori ramanand dincoace de spiritul timpului". Si Alecsandri si Caragiale au lasat opere care demonstreaza o constiinta critica indreptata asupra unei societati in plina transormare, cu o paleta larga de prefaceri in perioasa 1848-1879 (de aici si bogatia modelelor si observatia mai generala la Alecsandri) care a evoluat spre un regim constitutional (timp in care va opera adanc si taios indeosebi Caragiale). "Tara lui Caragiale - scrie E. Lovinescu - incepuse prin a fi tara lui Alecsandri" si se intelege ca, daca autorul "Scrisorii pierdute" s-ar fi nascut mai devreme, ar fi aplicat dictonul "Nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult ca rasul", deopotriva si asupra islicelor si tombaterii.

7

Continuandu-l pe Alecsandri, Caragiale a reusit sa rupa definitiv cu traditia comediei usoare, "nevinovate", de un comic superficial, fiind unul dintre creatorii structurilor dramatice moderne pe plan europena.

Comedia umana a societatii lui Alecsandri este magristral completata de Caragiale.

Teatrul comic al lui Alecsandri a militat pentru indreptarea moravurilot, impotriva starii pe loc, dar si a falsului progres, ridiculizand demagogia si pledand pentru dreptate sociala. Ideile democratice si patriotice ale revolutiei de la 1848 (independenta nationala, unirea, emanciparea taranilor, abolirea sclaviei, etc.) sunt idei calauzitoare ale teatrului lui Alecsandri, uneori aproape tezist. Tot ce tine de aceste idealuri generoase, cu limitele respective, conditionate istoric, reprezinta latura romantica in sens progresist a dramturgiei lui Alecsandri.

Proza lui Vasile Alecsandri

Afirmatia criticului George Călinescu,

in Istoria literaturii

romăne de la origini pana in prezent, vizează tema civilizatiei

hibride, intalnită in diverse opere ale lui Vasile Alecsandri şi ale scriitorilor paşoptişti, dar realizată magistral in povestirea BaltaAlbă: „Sinteza intre Occident şi Orient, ce forma insă şi structura intimă a fiintei sale, o face Alecsandri in spiritualul tablou al civilizaţiei române, aşa cum o vede un francez la Balta- Albă."

Necazurile dar si deliciile unui occidental intr-o statiune romaneasca balneara la 1847, sunt savuros relatate in naratiunea "Balta Alba", publicata in "Calendarul Albinei" pe 1848.

8

Un pictor francez debarcat la Braila face cunostinta cu: -zdruncinul carutei de posta care-l proiecteaza si la pamant -cu strajerul statiunii, un om inarmat cu un ciomag potrivit pentru a turti un taur - cu patul de scinduri din locuinta lui, instrument de sfarimat ciolanele - cu echipajele, costumatia si conversatia europeneasca, a vizitatorilor -spectacolul inedit al amenajarii bailor, demn de penelul lui Doussault , Bouquet sau Raffet: "Pe marginea unei bălți late zării deodată un soi de târg ce nu era târg, un soi de bâlci ce nu era bâlci; o adunătură extraordinară, o înșirare neregulată de corturi, de căsuțe de scânduri, de vizunii, făcute în rogojini, de brașovence, de cai, de boi, de oameni, care formau de departe una din priveliștile cele mai originale de pe fața pământului. Lângă o cutie de scânduri, unde bogatul trăgea ciubuc, se clătina de vânt o șatră de țoluri rupte, în care săracul se pârlea la soare. Aproape de aceasta, se ridica o cușcă de rogojini lipită de o brașoveancă ce slujea de cameră de culcat. Mai încolo, un car mare, coperit de un lăicer, figura ca un palat cu două rânduri, căci la rândul de sus, adică în car, stau grămădiți o femeie cu trei copii, iar la rândul de jos, adică sub car, găzduia bărbatul, împreună cu un câine, ș.c.l."

Culmea contrastului, frantuzul ia masa cu trei tineri valahi care vorbesc limba sa, bea vin de Bordeaux si asista la un bal de peste doua sute de persoane, cu toalete scumpe, flori, contradant, valt si lumina, intr-o atmosfera de Halima.

Sursele Povestirii

Întors recent dintr-o călătorie in Occident, scriitorul petrece la Balta-Albă o scurtă perioadă de odihnă, in vara anului 1847. Impresiile lăsate de acest loc devin sursa de inspiratie pentru povestirea Balta-Alba, scrisă in 1847 şi publicată in 1848 .

9

Tema

Tema civilizatiei hibride, in care convieţuiesc forme orientale şi occidentale, moderne şi arhaice se grefează in povestire pe tema călătoriei.

Cum „contrasturile originale" sunt mai pregnante pentru ochiul străinului, Alecsandri utilizează motivul literar al „călătorului străin", impus in scrierile iluminiştilor francezi din secolul al XVIII -lea (Montesquieu, Scrisori persane), procedeu des întâlnit şi la prozatorii noştri din perioada paşoptista.

Relatarea călătoriei la Balta-Albă este pusă pe seama unui francez, implicat ca protagonist al intamplării, căruia i se atribuie o perspectivă exterioară (occidentală) in observarea critică şi satirică a civilizaţiei româneşti a epocii.

Povestirea Balta-Albă este o naratiune subiectivizată,care se limitează la relatarea unui singur fapt epic:călătoria la Balta-Albă. intâmplările şi situaţiile neobişnuite sunt situate intr-un plan al trecutului (evocarea), fiind infătişate cu umor.

Suspansul este intretinut de contrastul dintre aşteptările călătorului străin si realitătile descoperite, dintre Orient şi Occident. In povestire, stransa relaţie dintre narator şi receptor prepusupune: oralitate, atmosferă, aspecte realizate aici prin tehnica povestirii in ramă (formă de incadrare/inserţia unei naratiuni de sine stătătoare intr-o altă naratiune, care constituie rama acesteia), care face relatarea mai credibilă.

10

Tehnica Povestirii in Rama

Tehnica povestirii in ramă presupune duplicarea instantei narative. In povestirea Balta-Alba există doi naratori ce relatează la persoana I. Primul este un localnic cu identitate nediferenţiată (noi), in timp ce al doilea este un „zugrav" francez, personaj-narator al experienţelor sale de călătorie in Valahia.

Primul narator descrie cadrul favorabil relatării călătorului străin, la care asistă şi el ca martor: „Intr-o sară din luna trecută eram adunati mai multi prietini, toti lungiti pe divanuri, după obiceiul oriental, şi inarmati cu ciubuce mari. Afară cerul era invălit de nori vineţi, care se spărgea deasupra Iasului..." Tot primul narator introduce in povestire pe naratorul strain, fixând câteva elemente de portret: „Printre noi se găsea un tanar zugrav francez, care pentru intaia data iesise din ţara lui spre a face un voiaj in Orient."

Ineditul si comicul intamplarilor provine dintr-o serie de contrste: dintre ceea ce se asteapta tanarul calator sa gaseasca in Valahia sau la Balta-Alba si ce gaseste de fapt, din amestecul de oriental si occidental, de mordern si arhaic, de civilizatie si il percepe uimit.

Ajungs la Balta-Alba, unde credea ca va gasi o statiune de factura occidentala, cu hotel si restaurant, calatorul da peste un sat izolat de lume si e nevoit sa innopteze intr-o casa taraneasca, pe un pat de lemn, fara asternuturi. Impresia francezului ca se afla intr-un tinut de salbatici se adanceste in dimineata urmatoare cand este trezit de zgomotele infernale ale cailor si trasurilor care se indreptau spre balta facatoare de minuni. Contrastul frapant dintre modern si arhaic, amestecul de civilizatie si salbaticie, discrepanta dintre bogatia unora si saracia altora il vor surprinde in continuare pe calatorul strain in Valahia.

11

Astfel el petrece o zi intreaga in preajma apei tamaduitoare, unde se imprieteneste cu trei tineri romani extrem de educati si buni vorbitori de limba franceza. Ei il invita la un pranz tipic romanesc, il duc apoi la o plimbare cu un asa-zis vapor, care nu este altceva decat o pluta, pentru ca seara sa-l conduca la un bal, unde bogatia echipajelor, frumusetea toaletelor si conversatia frantuzeasca sunt menite sa modifice impresiile pictorului asupra starii de salbaticie a Valahiei.

De pe urma acestei calatorii, tanarul francez ramane cu imaginea unei tari a contrastelor, nelamurit "daca Valahia este o parte a lumii civilizate sau de este o provintie salbatica".

Personajele

Puține personaje sunt implicate in situaţiile neobişnuite ale povestirii.

Protagonistul şi naratorul intamplărilor este străinul, călătorul francez, tanăr ieşit pentru prima dată din tinuturile natale, care intalneşte o altă civilizatie. Fragmentele de caracterizare directă surprind trăsăturile care pot motiva atitudinea străinului fată de meleagurile noastre.

Portretul realizat de naratorul povestirii-cadru surprinde naivitatea, cunoscător exclusiv al civilizatiei occidentale (francez): „Pintre noi se găsea un tanăr zugrav francez, care pentru inteia dată iesise din tara lui spre a face un voiaj in Orient."

Autocaracterizarea insoteşte fiecare nouă intâmplare, căci „artistul" are imaginatie, cultură şi umor, care colorează comentariile sale. Aceste calităţi compensează naivitatea, lipsa de informatii geografice. Faptul că protagonistul relatează intamplările la persoana I 12

conferă credibilitate naratiunii. Efectele contactului său cu formele hibride ale civilizatiei romaneşti sunt mărturisite direct: uimirea, buimăceala, sentimentul de irealitate: „acel amestec de toate contrasturile mă silea să mă cred and intr - o insulă din Oceania, and intr- o capitalie a Evropei, şi prin urmarenu ştiam cu siguranţie dacă acele ce videam era un vis alinchipuirei mele sau lucruri in fiintă."

Situatiile comice sunt produse de contrastul dintre aşteptărilei, prejudecata călătorului şi realitătile locului. Asemenea situatii comice sunt: debarcarea la Brăila, unde se aşteaptă să găsească sălbatici, dar este intâmpinat de consulul francez, apariţia „echipajului", pornirea cărutei, cavalcada noctura provocata de neintelegerea limbii, speranta ca BaltaAlba este o statiune cu dotari occidentale, etc.

Modalitatile nararii prezente in text sunt: relatarea, reprezentarea, povestirea, iar dominantele stilistice sunt oralitatea si comicul.

Relatarea se realizeaza intr-un ritm alert, peripetiile se succed rapid, fiind redate prin apelu la diferite forme ale conmicului: umor, ironie sau autoironie. Efectul este atat farmecul naratiunii, cat si critica mascata a hibridizarii civilizatiei romanesti in epoca.

CONCLUZIE

Consider afirmatia criticului G.Călinescu formulează succint tema povestirii Balta-Alba„Sintezaintre Occident şi Orient, [...] spiritualul tablou al civilizatiei române, aşa cum o vede un francez la Balta-Albă."

13

BIBLIOGRAFIE George Calinescu-Istoria Literaturii Romane De La Origini Pana In Prezent Emil Ghitulescu-Monografii Vasile Alecsandri (Editura Albatros) Alexandru Pira-Analize si Sinteze Critice (Editura Scrisul Romanesc) L. Paicu, M. Lupu si M. Lazar-Eseul Literatura Romana Vasile Alecsandri- Teatru (Editie ingrijita de Virgil Vintilescu) Dumitru Tiutiuca-Antologia nuvelei romanesti

14

15

16