Cartea Neagra-2005

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT Membru IS şi PSE

Preşedinte Executiv

INTERNATIONAL SERCRETARIAT

Regimul Băsescu - primele şase luni. Cartea neagră a unui guvern neputincios

Iunie 2005

Cuprins Un tsunami politic distrugător....................................................................4 Revenirea dezechilibrelor economice.......................................................7 2.1. Reforma fiscală, un fiasco al Coaliţiei de dreapta..........................7 2.2.Majorări de preţuri şi tarife pentru a plăti marile salarii ...................9 2.3. Iarna la bloc cu 28% mai scumpă.............................................12 2.4.Instabilitatea fiscală ......................................................................13 2.5.Colectarea veniturilor la buget – înapoi la arierate........................15 2.6.Scăderea investiţiilor străine.........................................................18 3. Reformă prin politizare în justiţie.........................................................19 3.1. Situaţia justiţiei după şase luni de guvernare de dreapta.............19 3.2. Reformă după criterii neeuropene................................................20 3.3. Adevărata agendă a reformei justiţiei...........................................25 4. Haos şi abuzuri în administraţia actuală.............................................26 5. Algoritmul clientelar............................................................................27 6. “Restitutio in integrum”: dreptate pentru câţiva...................................28 7. Tratamentul aberant al serviciilor publice locale.................................32 8. Gestionarea deficitară a situaţiilor de urgenţă ...................................32 9. Radiografia crizei în sănătatea publică...............................................33 10. Protecţia socială – marele perdant al guvernării de dreapta.............40 10.1.Deruta pe piaţa muncii..............................................................41 10.2.Degringolada pensiilor şi protecţiei socială...............................44 11.Agricultura în declin...........................................................................48 12. Industria fără direcţie........................................................................54 13. Transporturi şi infrastructură – producţia de scuze şi acuze.............61 13.2. Transportul feroviar....................................................................61 13.3 Transporturi navale.....................................................................61 13.4.Metroul Bucureşti .......................................................................62 13.5. Infrastructura rutieră...................................................................63 13.6.Programul de locuinţe pentru tineret...........................................64 13.7.Programul de săli de sport.........................................................64 14. Educaţia publică nu face parte din Guvernul de coaliţie..................64 15. Protecţia mediului înconjurător – opacitate şi indiferenţă.................67 15.1.Cartonaşul galben din partea Uniunii Europene .........................67 15.2. Slăbirea capacităţii instituţionale ...............................................68 15.3. „Poliţie politică” în domeniul mediului.........................................69 15.4.Criza inundaţiilor - 110 milioane Euro mai puţin pentru protecţie socială.................................................................................................70

2

15.5. Incoerenţe privind utilizarea Fondului de Mediu.........................71 15.6. Prima de casare – un succes împrumutat .................................71 15.7.Presa ignorată.............................................................................72 16. Integrarea europeană – promisiuni neonorate .................................72 17. Politica de apărare şi reforma armatei..............................................77

3

Un tsunami politic distrugător

Guvernarea de coaliţie PD-PNL-PUR-sl(PC)-UDMR este produsul improvizat al negocierilor euforice din decembrie 2004, facilitate de şantajul politic la care au fost supuşi foştii aliaţi ai Partidului Social Democrat de către preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii săi parlamentari. După alegerea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, foştii aliaţi ai Partidului Social Democrat au fost forţaţi să formeze o coaliţie de guvernare apreciată chiar de preşedintele Băsescu ca incluzînd o „soluţie imorală”. Lipsită de o platformă de guvernare comună (PUR a intrat în campania electorală cu o ofertă de stânga, liberalii cu o ofertă de centrudreapta, iar democraţii fără nici o ofertă politică), coaliţia a reuşit formarea unui guvern compus din oameni cu stare materială considerabilă, dar lipsiţi de viziune politică. Ca urmare, întreaga filozofie de guvernare a coaliţiei s-a rezumat la impunerea cotei unice de 16 % asupra veniturilor salariale şi impozitului pe profit, iniţiativă care a reuşit să majoreze fiscalitatea din România şi a reaprins inflaţia. În primele şase luni de activitate, singurele preocupări notabile ale Guvernului de coaliţie au fost:  pertractările şi revenirile continue asupra modificărilor Codului fiscal;  războiul declaraţiilor politice faţă de FMI;  presiuni de intimidare şi hărţuire a autorităţilor locale conduse de social democraţi;

4

 activităţile de control politic asupra instituţiilor administraţiei centrale;  impunerea algoritmului politic în numirile în funcţii de conducere la nivel central şi local;  gestionarea mediatică a unor acţiuni judiciare, informative şi de siguranţă naţională. Pe fondul incoerenţei actului executiv, adevăratul lider politic al coaliţiei a devenit preşedintele Traian Băsescu, metamorfozat în mai puţin de opt luni din primar general al Capitalei şi co-preşedinte al Alianţei DA în farul politic al Cotrocenilor. Adversar al propriului guvern, Traian Băsescu s-a sprijinit pe serviciile de informaţii nu numai pentru a rezolva criza ostatecilor români din Irak, ci şi pentru a impune coaliţiei aflate la guvernare o agendă neconstituţională:  A dat termene precise puterii judecătoreşti pentru a „livra” cazuri;  A stabilit sarcini precise serviciilor de informaţii pentru a se „democratiza”;  Traian Băsescu a cerut public în repetate rânduri alegeri anticipate, ameninţând stabilitatea puterii executive şi legislative din România, fapt fără precedent de la începutul anilor 90;  Traian Băsescu pare să fi intrat în grevă prezidenţială, refuzând să nominalizeze candidaţii săi legali pentru Consiliile de Administraţie ai TVR şi SRR. Construcţia nesănătoasă a coaliţiei aflate la guvernare a impus amputarea puterii executive din România cu efecte deja vizibile asupra

5

bugetelor de stat, creşterii economice, investiţiilor străine şi asupra unor sectoare sensibile ale serviciilor publice din România (sănătate, educaţie,

asistenţă

socială,

protecţia

mediului,

infrastructură

şi

transporturi). Ne-am întors la o epocă pe care o consideram de mult apusă: cea în care un singur om asmute puterea executivă împotriva puterii legislative, puterea judecătorească împotriva administraţiei publice, serviciile secrete împotriva clasei politice, administraţia fiscală împotriva micilor întreprinzători şi o parte a mass-media âmpotriva tuturor. Deşi rolul constituţional al Preşedintelui României este de a asigura echilibrul între instituţiile statului şi societăţii civile, s-a ajuns la introducerea unei stări artificiale de tensiune şi confruntare. România are recuperat decalaje istorice faţă de partenerii noştri europeni, nu să devină exponentul unei axe imaginare. Puterea executivă trebuie să asigure resursele pentru dezvoltare, nu să se ascundă în spatele unor controale politizate. Puterea judecătorească trebuie să asigure aplicarea legii, nu răzbunările politice ale unui mic grup de frustraţi îmbogăţiţi. Consensul asupra dezvoltării accelerate, obţinut cu greu în timpul guvernării social democrate din perioada 2001-2004 este de domeniul istoriei. Societatea românească, care părea a intra într-o perioadă de normalitate, este din nou împinsă către confuzie şi derută. Guvernul de coaliţie, născut cu forcepsul în timpul valului tsumani din Asia, se dovedeşte la fel de distrugător pentru interesele de dezvoltare şi modernizare ale românilor ca şi această catastrofă naturală.

6

Documentarul de faţă exprimă îngrijorarea a peste 50 % din populaţia României faţă de cursul actual al evenimentelor politice din România.

Revenirea dezechilibrelor economice 2.1. Reforma fiscală, un fiasco al Coaliţiei de dreapta În primul semestru al anului 2005, situaţia economică şi socială din România s-a deteriorat sub multiple aspecte, datorită unor măsuri de politică economică care au fost aplicate in mod necontrolat, periclitând stabilitatea macroeconomică, iar pe termen mediu şi lung posibilitatea de dezvoltare durabilă a României. Cererea internă a depăşit nesustenabil oferta, iar dezechilibrele macroeconomice şi-au făcut din nou apariţia. Alianţa D.A. a făcut promisiuni fără acoperire în campania electorală, contrare intereselor economico-sociale ale României, iar după preluarea puterii a fost obligată să le implementeze, fără a obţine nici consensul social, nici cel al instituţiilor internaţionale. Principalele măsuri adoptate în aşa-numita „reformă fiscală”, contestate şi contestabile, sunt următoarele:  Introducerea cotei unice de impozitare asupra veniturilor salariale şi profitului contabil al întreprinderilor;  Creşterea unei largi categorii de taxe şi impozite ca răspuns la necesitatea de a acoperi deficitul fiscal înregistrat şi introducerea iminentă a unei majorări de TVA;

7

 Adoptarea unor creşteri de tarife şi accize mai devreme decât fusese negociat cu UE, pentru a acoperi acelaşi deficit;  Inconsecvenţa în anunţarea măsurilor fiscale, ajungîndu-se la patru modificări şi trei amânări ale Codului Fiscal în mai puţin de şase luni;  Scăderea dramatică a ratei de colectare a veniturilor bugetare în ansamblu datorită măsurilor poliţieneşti de agresare a contribuabililor din toate categoriile;  Tensionarea mediului de afaceri prin lipsa de predictibilitate în materie de fiscalitate;  Inducerea în eroare a populaţiei în legătură cu relaxarea fiscală şi simplificarea sistemului de impozite şi taxe. Principalele

consecinţe

al

acestui

dilentantism

managerial

sunt

următoarele:  deficitul comercial pe primele 4 luni depăşeşte 2,3 miliarde euro,

fiind

cu

40%

mai

mare

decât

in

perioada

corespunzătoare a anului 2004;  s-au înregistrat majorări semnificative de preţuri şi tarife pe piaţa liberă, ca efect al majorărilor de accize, preţuri şi tarife, în special la energie; 

inflaţia anualizată realizată pe primele cinci luni 2005 a revenit la două cifre, afectând în special persoanele cu venituri fixe în lei;

 prin introducerea cotei unice de impozitare, 3,2 milioane de salariaţi fie nu au beneficiat de nici un câştig la salariul net, fie au câştigat între 50 mii lei şi 200 mii lei, în timp ce 350 mii

8

salariaţi cu salarii mari şi foarte mari au câştigat lunar peste 10 milioane lei fiecare;  persoanele fără venituri sau cu venituri reduse au devenit mai sărace întrucât nu au mai primit ajutoarele sociale. Menţionăm că introducerea venitului minim garantat a avut o contribuţie esenţială la reducerea gradului de sărăcie şi sărăcie severă între 2001 şi 2004;  recalcularea pensiilor este un simplu balon de săpun, peste 3 milioane de pensionari nu vor primi nimic în plus în anul 2005; după a doua etapă de recalculare au beneficiat de majorări circa 400 mii pensionari din cei 1,1 milioane la care au fost verificate dosarele de pensie;  ca urmare a reducerii veniturilor bugetare s-a accentuat criza din sistemul de sănătate, fiind oprit procesul atât de necesar de reformare a acestui sistem;  a fost redus sprijinul pentru susţinerea unor activităţi economice (în special agricultura şi marile lucrări de infrastructură);  investiţiile

străine

s-au

redus

faţă

de

perioada

corespunzătoare a anului precedent cu peste 40% din cauza instalării unui adevărat haos in domeniul fiscal.

2.2.Majorări de preţuri şi tarife pentru a plăti marile salarii Modificarea legislaţiei fiscale, în sensul introducerii cotei unice de 16%, a determinat creşterea cotelor de CAS cu 2 % faţă de cele

9

aprobate pentru anul 2005 de Guvernul social democrat, concomitent cu dublarea impozitului pe venitul microîntreprinderilor. Pentru microîntreprinderi aceste măsuri au fost o lovitură puternică, care le poate afecta viitorul, iar pentru salariaţi au fost un beneficiu evident al celor cu salarii mari şi foarte mari. În plus, s-au eliberat aproape 25.000 miliarde de lei care vor rămîne în consum, accentuând deficitul balanţei comerciale a României şi producînd iluzii masei de consumatori. Suplimentul de venituri pentru salariaţi s-a transformat în consum de bunuri din import, accentuând deficitul balanţei comerciale. Prin creşterile de preţuri la gazele naturale, ţigări, alcool, combustibili etc. s-a încercat o diminuare a sumelor suplimentare rămase la populaţia cu venituri mari,

dar nu s-a ţinut

seama de faptul că populaţia cu venituri mari consumă produse şi servicii în special din import. Aşa se explică creşterea deficitului de cont curent cu aproape 40% pe primele 4 luni, a consumului cu peste 12% şi a producţiei industriale cu numai 5%. De fapt, cota unică de impozitare din România a redus deficitul comercial al Greciei, Turciei şi Spaniei prin încasările suplimentare de la turiştii români şi a accelerat la un nivel greu de imaginat importurile de autoturisme de lux. Cota unică accentuează decalajele sociale într-o ţară cu clivaje oricum ridicate între grupele sociale. Pentru a acoperi deficitele apărute brusc, Guvernul a fost obligat să majoreze preţurile şi tarifele încă aflate sub controlul său. Creşterea preţului gazului metan şi a energiei electrice în 2005 este ilustrată în tabelul de mai jos.

10

Evoluţia procentuală a preţurilor Gaz metan + 5% + 20%*) + 10,2%**)

1 ianuarie 1 aprilie 1 iulie *)

Procente calculate la valoarea din 1 ianuarie

**)

Procente calculate la valoarea din 1 aprilie.

Energie electrică + 4,6% + 6,8%*) + 5%**)

Faţă de sfârşitul anului 2004, scumpirea este de: + 38,9% la gaz metan + 17,3% la energia electrică. Scumpirea energiei termice va deveni mai evidentă la finalul anului 2005 cînd o bună parte din subvenţia pentru căldură va fi eliminată. Preţul plătit de cetăţean va fi mai mare cu cel puţin 20 – 25% faţă de 1 ianuarie 2005. Puterea de cumpărare va scădea în continuare prin trecerea la majorarea TVA de la 9% la 19% pentru medicamente, turism, cercetare, construcţia de lăcaşuri de cult, unele activităţi agricole.

Impozitele se măresc, cu efecte negative asupra nivelului de trai: 2004 • impozit pe dobândă 1% • impozit la tranzacţiile 10%

2005 10% 16%

imobiliare Pensionarii vor plăti o nouă contribuţie pentru asigurări sociale de 6%. Evoluţia preţurilor de producţie din industrie în primele şase luni 2005 indică premisa certă a unui creşteri importante, în lunile următoare, a preţurilor de consum pe piaţa internă. Astfel, creşteri peste rata inflaţiei

11

sunt estimate la

produse alimentare şi tutun, produse rezultate din

prelucrarea ţiţeiului, materiale de construcţii. Efectul va fi în lanţ şi, împreună cu efectul creşterii tarifelor la gaze naturale, energie electrică şi termică, va determina o inflaţie mai mare decât în 2004, deci cu două cifre. De curând, ministrul de finanţe a anunţat creşterea la TVA de 22% de la începutul anului 2006. Majorarea TVA va afecta toate categoriile de cetăţeni, cu prioritate cei cu venituri fixe, ca pensionarii şi salariaţii aflaţi la baza piramidei salariale. Creşterea TVA este o dovadă a erorii istorice de a reduce impozitul pe venit la 16%. Noua cotă de TVA va majora arieratele la bugetele de stat. Pe lângă creşterile de preţuri şi tarife, intervine şi fenomenul „păcălirii

consumatorilor”.

Preşedintele

Agenţiei

Naţionale

pentru

Reglementarea domeniului Gazelor Naturale a promis şi realizat recalcularea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea abonamentului, stabilind noile tarife valabile de la 1 iunie a.c. Evident, greşind în plus. Astfel, pentru grupa 1 de consumatori casnici - cei mai numeroşi - conform tarifului cu abonament, suma ce trebuia plătită (fără TVA) pe un an de zile la un consum de 2.400mc este de 13.182.396 lei (4.808,29 x 2.400mc+4.500 x 365 de zile ). Conform noilor tarife la acelaşi consum se vor plăti 15.246.379 lei (6.352,658*2.400), respectiv cu 2.063.983 lei în plus sau cu 15,65% mai mult decât tariful cu abonament. Dacă adăugam si TVA suportat de populaţie, diferenţa în plus se ridică la 2.456.140lei. Tariful corect calculat printr-o simpla operaţie aritmetică este de 5.492.665 lei/1000mc (13.182.396 împărţit la 2.400).

2.3. Iarna la bloc cu 28% mai scumpă

12

Românii care locuiesc la bloc vor avea parte de noi surprize cînd administratorul va afişa la avizier lista de întreţinere pentru luna iulie 2005. Adevărata lovitura va veni în toamnă, când locuitorii vor fi obligaţi să suporte o altă majorare a preţului gigacaloriei, dată de eliminarea unei bune părţi din subvenţia pentru căldură. În acest fel costul întreţinerii va creşte numai pentru apa caldă şi căldură cu cel puţin 20%. Dacă în luna decembrie a anului trecut, întreţinerea unui apartament cu 3 camere, locuit de 3 persoane era de 2.900.000 lei, aceeaşi locuinţă va figura la iarna cu 3.700.000 lei. O creştere cu 28% in 12 luni! Populaţia plăteşte acum 896.000 lei pentru o gigacalorie în timp ce preţul ei real este de 1.560.000 lei. Diferenţa este acoperită dintr-o subvenţie de 700.000 lei. Din acest an, statul a redus subvenţia cu 33%,iar de la anul cu încă 33%. Pentru a menţine preţul actual, subvenţia trebuia preluată de bugetele locale. În majoritatea oraşelor mari, nu au fost găsite fonduri pentru acoperirea acestor sume. Astfel, diferenţa de subvenţie va ajunge pe factura fiecărei asociaţii de proprietari. Dacă ţinem seamă de majorarea tarifului gigacaloriei de la 1 iulie cu 9% , dar şi de lipsa fondurilor de la bugetul local pentru acoperirea diferenţei de subvenţie, majorările vor fi cu cel puţin 20% . Dacă în iulie şi august 2005, pentru un apartament cu 3 camere, întreţinerea va ajunge la 1.875.000 lei, în decembrie aceasta va urca la peste 3.700.000 lei.

2.4.Instabilitatea fiscală Aberaţiile manageriale ale Guvernului de coaliţie au creat o mare neîncredere mediului de afaceri şi au periclitat credibilitatea externă a României, inclusiv acordul cu F.M.I. Reforma fiscală iniţiată de Guvernul de coaliţie a creat cea mai mare instabilitate fiscală posibilă, după ce se reuşise o intrare în normalitate, modificând de patru ori Codul Fiscal până acum şi propunând o nouă modificare prin pachetul de 18 legi pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

13

Totodată, nu au fost elaborate la timp normele de aplicare a modificărilor aduse Codului Fiscal, ceea ce a dat naştere la incertitudini privind corecta aplicare a acestuia, în special din cauza Ministerului Finanţelor Publice. Impozitul majorat de la 1% la 10% pe dobânzile la depozitele bancare şi taxarea cu 10% a vânzării caselor şi terenurilor deţinute mai puţin de trei ani au intrat in vigoare începând din 4 iunie, după trei amânări, fără a exista însă norme de aplicare a acestor prevederi. Prin noua legislaţie s-a creat posibilitatea ca, prin modificarea datei contractelor sau prin diverse scheme de donaţii între persoane fizice sau între persoane fizice şi firme, să se poată evita complet plata impozitelor pe tranzacţii cu case şi terenuri, lăsându-se un gol legislativ in favoarea celor care ştiu despre ce este vorba. Aceste scăpări nu sunt chiar greşeli neintenţionate. Politica de dreapta a actualei coaliţii s-a reflectat şi în domeniul social, în sensul că prin noile impozite si taxe au avut de suferit cei cu venituri mici şi cei fără venituri cărora, pe lângă faptul că nu li s-a mai actualizat nivelul ajutoarelor, nu au mai primit nici sumele la care aveau dreptul potrivit legislaţiei privind venitul minim garantat. Majorarea impozitului pe terenul agricol de la 30 eurocenti/ha/an la o medie de circa 10 euro/ha/an, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2006 este o măsură prin care actuala coaliţie doreşte să umple golul creat la bugetul de stat cu sume suplimentare. Aceste impozite constituie în prezent venituri la bugetele locale, iar Guvernul a decis să le schimbe destinaţia către bugetul de stat, contrazicându-se principiile de descentralizare afirmate prin Programul de guvernare al Alianţei DA.

14

Pe termen mediu şi lung, noua politică fiscală este nesustenabilă. Acest lucru îngrijorează mediul de afaceri şi contribuabilii din România, conştienţi că nu se va putea face faţă scăderii veniturilor bugetare altfel decât prin majorarea indicelui de inflaţie. Ne-am întors la anii de început ai reformei economice. De data aceasta însă datorită incapacităţii manageriale şi nu din cauze obiective. Este bine cunoscut că, potrivit principiului predictibilităţii fiscale, actualul Guvern trebuia ca până la finele lunii iunie 2005 să stabilească modificările Codului Fiscal care ar fi urmat să intre in vigoare începând cu 1 ianuarie 2006. Din păcate, Guvernul de coaliţie a adoptat calea înfruntării proceselor obiective şi confruntării cu masele de contribuabili. 2.5.Colectarea veniturilor la buget – înapoi la arierate Veniturile bugetare nu se colectează corespunzător. Cumulat, pe primele cinci luni ale anului 2005, faţă de primele cinci luni ale anului 2004, veniturile bugetului general consolidat au fost mai mici, ca pondere în PIB, cu 0,26%, respectiv cu peste 2% faţă de veniturile bugetare (de la 11,76 % pondere în PIB în primele cinci luni ale anului 2004 la 11,5% in primele cinci luni ale anului 2005). Rezultatul este un deficit de colectare de peste 10 mii de miliarde lei. Acesta este motivul pentru care rectificarea bugetară, prevăzută în acordul cu FMI pentru luna martie 2005 a fost amânată sine die. Iar când va veni va fi cu certitudine negativă. Diminuarea veniturilor colectate este şi mai vizibilă dacă am simula existenţa aceloraşi cote de impozitare ca în Legea Bugetului pe anul 2005. Astfel, raportând încasările efective realizate în luna mai 2005 la

15

cele din luna mai 2004 vom constata că, aduse la condiţii comparabile, acestea sunt cu 4% mai mici ca pondere in PIB. Alarmant este gradul de colectare la bugetul asigurărilor sociale de stat, unde în primele cinci luni ale acestui an ar fi trebuit să se încaseze cu 23,7% mai mult decât s-a încasat în perioada corespunzătoare a anului precedent. De fapt, încasările efective sunt cu 8% mai mici decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. În luna mai 2005, faţă de luna mai 2004, încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt şi mai alarmante deoarece sunt, în condiţii comparabile,

cu 22% sub

nivelul planificat. Contribuţiile la bugetul asigurărilor de sănătate si de şomaj încasate in primele cinci luni sunt mai mici cu circa 4 % faţă de cele ce se impuneau a fi încasate în raport cu creşterea fondului de salarii. La bugetul de stat, veniturile încasate pe primele cinci luni ale anului 2005 sunt

mai mici ca pondere in PIB cu 3,5% iar accizele

încasate in luna mai 2005 nu reflecta majorarea stabilită începând cu 1 aprilie 2005 (suma încasată în luna mai 2005, 6.255 miliarde lei, este mai mică decât cea încasată în luna martie 2005, respectiv 6.545 miliarde lei). Guvernul de coaliţie a reuşit performanţa cederistă de a majora accizele şi de a reduce încasările la buget. Piaţa neagră, redusă, dar nu eliminată cu atâtea eforturi în perioada 2001-2004, se înviorează. Din analiza execuţiei bugetare pe partea de cheltuieli se observă o scădere de la o luna la alta a sumelor cheltuite de la bugetul asigurărilor sociale de stat (13.008 miliarde in luna martie 2005, 12.968 in aprilie, 12.859 in mai 2005). Este evident că recalcularea pensiilor este invenţie propagandistică.

16

Să adăugăm că sumele totale cheltuite de la bugetul de stat în luna mai 2005 sunt în valori nominale mai mici decât cele cheltuite în luna mai 2004. Bugetul îşi pierde treptat funcţia de stimulator al creşterii economice. În ciuda declaraţiilor propagandistice, aplicarea cotei unice de impozitare de 16% a avut un efect dezastruos asupra veniturilor bugetare, generând inechitate în impozitarea veniturilor din salarii şi reducerea cheltuielilor bugetare. Cel mai grav aspect însă este faptul că o parte a cheltuielilor cu caracter social au avut şi vor avea în continuare o scădere alarmantă ca urmare a reducerii drastice a veniturilor bugetare, pe primele cinci luni 2005, fapt vizibil în tabelul de mai jos: Program, potrivit noilor Realizat •

Veniturile

bugetului

reglementări fiscale de + 24%

-8%

asigurări sociale, din care: - luna mai • Venituri

- 22% la

bugetul

asigurărilor de sănătate şi de

100%

96%

şomaj • Veniturile bugetului de stat

100%

96,5%

17

2.6.Scăderea investiţiilor străine Bâlbâielile în aplicarea unor măsuri fiscale pripite au determinat un deficit semnificativ de credibilitate faţă de Guvernul de coaliţie. Urmarea imediată este scăderea fluxului de investiţii străine, oricum cel mai mic din regiune. Efectele directe sunt următoarele: • 232 societăţi europene, cu capital social de 33,5 mild.€, au părăsit România, din care 180 societăţi din Regiunea de Dezvoltare Bucureşti; • Investiţiile străine realizate în primele patru luni ale anului 2005 reprezintă doar circa 70% din volumul corespunzător aceleaşi perioade din 2004, de departe cel mai scăzut nivel din ultimii ani; • Unii investitori străini s-au mutat deja din România în ţări cu mediu de afaceri prietenos şi forţă de muncă mai ieftină. Reducerea dramatică a investiţiilor străine are şi alte două cauze: neglijarea completă a parcurilor industriale şi oprirea marilor lucrări de infrastructură, lucrări care solicită fluxuri constante şi masive de capital, expertiză şi personal cu înaltă calificare din străinătate. Pierderea ritmului în investiţiile străine este vizibilă şi pe piaţa bursieră, pur şi simplu bruscată de „emanaţiile” ministrului de finanţe. Ca şi în cazul majorării accizelor, care în loc să determine creşterea, a generat scăderea încasărilor bugetare, reducerea cotei de impozitare nu a stimulat fluxul de investiţii străine, ci l-a strangulat.

18

3. Reformă prin politizare în justiţie 3.1. Situaţia justiţiei după şase luni de guvernare de dreapta Majoritatea propunerilor cuprinse în Programul de Guvernare al Alianţei DA sunt de ordin legislativ, de modificare a cadrului normativ existent la data preluării guvernării, decembrie 2004, în timp ce planul implementării propriu–zise este complet neglijat. Cadrul normativ existent la sfârşitul anului 2004 era complet şi corespundea standardelor europene aşa cum reiese din Raportul de ţară al Comisiei Europene, unde se subliniază clar faptul că eforturile viitoare trebuie concentrate pe implementarea legilor deja adoptate. Cele 6 luni de guvernare au fost marcate, în ceea ce priveşte justiţia, de permanente stări de tensiune şi de numeroase şi repetate scandaluri publice între ministrul justiţiei şi celelalte structurii ale puterii judecătoreşti - Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul General, Parchetul Naţional Anticorupţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - de intimidarea magistraţilor, de eliminarea, prin modificări legislative, a competenţelor decizionale şi de avizare ale Consiliului Superior al Magistraturii, de amestecul brutal al factorului politic, prin intermediul puterii executive, în ceea ce priveşte cariera magistraţilor şi absenţa oricăror consultări a magistraţilor privind deciziile guvernamentale care îi priveau. Această stare de lucruri nu mai poate continua. Diminuarea serioasă a competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii, la numai şase luni de la alegerea acestuia, este o dovadă clară a intenţiilor noii puteri de influenţare şi repolitizare a justiţiei române. Obligaţia fundamentală în anul 2005, aşa cum a fost ea asumată în negocierile cu UE, era aceea de a asigura implementarea măsurilor adoptate în 2004. Totuşi, Guvernul de coaliţie a preferat să se

19

concentreze pe ideea resubordonării justiţiei factorului executiv şi în consecinţă a operat o serie de modificări substanţiale ale pachetului de legi adoptate în 2004. 3.2. Reformă după criterii neeuropene Modificările propuse de Ministerul Justiţiei reprezintă un regres în raport cu statutul actual al magistraţilor şi cu cerinţele UE privind independenţa sistemului judiciar. Dacă se continuă promovarea unui sistem de subordonare politică a justiţiei, România va încălca criteriile de integrare în Uniunea Europeană. Prin diminuarea drastică a rolului CSM ca şi garant al independentei justiţiei şi crearea unor mecanisme prin care Ministerul Justiţiei să controleze procesul de numire în funcţiile de conducere a magistratilor din România, se revine la dreptul discreţionar al politicului de a dispune asupra magistraţilor, în special a procurorilor. Potrivit principiilor statului de drept, politicul nu are şi nu poate avea decât obligaţia de a contribui, prin rolul Guvernului şi al Parlamentului, la iniţierea şi adoptarea legilor care reglementează organizarea şi funcţionarea justiţiei, neputându-se implica, sub nici o forma şi sub nici un motiv, în activitatea de înfăptuire a justiţiei. Singura autoritate constituţională care poate să se implice în problemele interne ale

justiţiei

este

Consiliul

Superior

al

Magistraturii

-

garantul

independenţei justiţiei (art. 133 din Constituţia României). Cetăţenii români sunt nemulţumiţi pe bună dreptate de birocraţia enormă, generatoare de corupţie, mai ales la nivelul instanţelor, de durata inadmisibil de mare a proceselor, de dezinteresul şi incompetenţa unor magistraţi. Prin informatizare, prin pregătire modernă şi sistematică,

20

prin redistribuirea numărului şi a amplasamentelor instanţelor, aşa cum a fost început acest proces în 2004, se pot rezolva problemele justiţiei. Modificarea Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor 1. Articolul 29, alin. 6 potrivit căruia „În circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi” încalcă prevederile art.16 alin.(1) şi art.41 alin.(1) din Constituţie ce garantează egalitatea în drepturi si dreptul la muncă. 2. Abrogarea al. 1 al art. 8, potrivit căruia „magistraţii nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor politice” deschide calea subordonării procurorilor scopurilor şi doctrinelor politice. Această prevedere este împotriva cerinţelor elementare de independenţă şi a Cartei Europene a Judecătorilor. 3. Abrogarea alin 2 al art. 9, potrivit căreia magistraţilor nu le este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale, hotărârile sau soluţiile pe care le-au pronunţat, deschide drumul atitudinilor publice partinice, de orice fel, ale magistraţilor. 4. Prin abrogarea art 41 se limitează, la un simplu aviz consultativ, capacitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a decide în legătură cu întreaga carieră profesională, inclusiv promovarea, în ceea ce-i priveşte pe magistraţi. Această responsabilitate a fost preluată, în anul 2004, de către Consiliul Superior al Magistraturii de la Ministrul Justiţiei şi reprezintă o garanţie importantă privind independenţa puterii judecătoreşti Prin aceasta se încalcă prevederile art. 125, alin. (2) din Constituţie, în care se menţionează că propunerile de numire precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. 5. Introducerea articolului 481 , alin. 1. „Numirea în funcţiile de Procuror General al Parchetului care funcţionează pe lângă Curtea de Apel, prim procuror al parchetului judeţean, prim procuror al parchetului judeţean specializat sau prim procuror al parchetului local şi adjuncţii acestora, se face numai prin concurs organizat, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, alin. 5 „Comisia de examinare este numită de Procurorul General al României...” şi alin. 7 „Procurorul General al României validează rezultatul concursului şi propune Preşedintelui României numirea procurorilor în funcţiile de conducere” încalcă prevederile art.134, alin (1) din Constituţia României care prevăd „Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.” 6. Modificarea articolului 53 reprezintă cea mai clară dovada a faptului că se reintroduce dreptul factorului politic, reprezentat prin Ministrului Justiţiei, de a decide cu privire la numirea sau schimbarea conducătorilor Parchetului General şi ai Parchetului Naţional Anticorupţie până la nivel de şefi de secţie. Se încalcă în acest fel cea mai importantă obligaţie asumată de România în negocierile cu UE în acest domeniu şi se încalcă prevederile art.134, alin.(1) din Constituţie potrivit cărora numai Consiliul Superior al Magistraturii poate propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor. Se creează astfel posibilitatea

21

imixtiunii influenţelor politice, prin intermediul Ministrului Justiţiei reprezentant al Guvernului, în activitatea procurorilor. 7. Una dintre cele mai îngrijorătoare prevederi propuse de Ministerul Justiţiei este, însă, cea de a declanşa concursuri pentru numirea în funcţii de conducere la toate nivelurile, judecătorii, tribunale, curţi de apel şi ICCJ, fiind subterfugiul care va asigura înlocuirea tuturor preşedinţilor de instanţe neconvenabili puterii politice. Legea nr.303/2004 a intrat în vigoare la data de 29 septembrie 2004. Modificarea prevederilor privind ocuparea funcţiilor ar duce la numai 8 luni de zile, la bulversarea activităţii instanţelor şi parchetelor şi îndepărtarea magistraţilor de la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public.

Modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară 1. Abrogarea Secţiunii a II-a „Competenţa instanţelor judecătoreşti”, duce la eliminarea prevederilor privind tribunalele pentru minori şi familie, tribunalele de muncă şi asigurări sociale, tribunalele comerciale şi tribunalele administrativ-fiscale, în condiţiile în care în Codul de procedură civilă nu au fost încă reglementate procedurile de soluţionare ale acestor cazuri. 2. Potrivit art. 66 alin. 1, ministrul justiţiei poate, din proprie iniţiativă, să exercite control asupra procurorilor în ceea ce priveşte modul în care aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu. Practic, reprezentantul executivului - ministrul justiţiei - va avea controlul total asupra carierei şi activităţii profesionale a procurorului, ceea ce echivalează cu exercitarea controlului politic asupra actului de justitie. Şi această prevedere este neconstituţională. Potrivit competenţelor acestui minister, autoritatea ministrului justiţiei asupra procurorilor este una de ordin administrativ. Ea nu poate justifica posibile ingerinţe în atribuţiile profesionale ale procurorului, fiindcă, în soluţiile dispuse, procurorul este autonom şi se supune doar legii. 3. Articolul 751 potrivit căruia „Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, încalcă prevederile art.1 alin (4) din Constituţia României care prevăd că: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. Textul este neconstituţional, încălcând prevederile art.33 alin. (1) din Constituţie, întrucât Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este subordonat doar administrativ ministrului justiţiei, iar profesional, din punct de vedere al competenţei funcţionale, C.S.M.-ului. Consiliului Superior al Magistraturii - ca reprezentant al autorităţii judecătoreşti este garantul independenţei justiţiei, iar în cadrul său ministrul justiţiei este doar membru de drept. 4. Prin modificarea art 78, alin.1 potrivit căruia „Parchetul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror general, asimilat Procurorului General al României...”. se conferă un alt statut procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi se

22

creează un cadru juridic pentru un parchet extraordinar, situat în afara sistemului judiciar, cu încălcarea prevederilor art.131, alin. (2), a art.133, alin. (2), litera c) şi a art.134, alin. (2) din Constituţia României. 5. Articolul 83, alin.1. „Parchetul Naţional Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al Procurorului General al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii”, alin.6, „Comisia prevăzută la alin.(2) este numită prin ordin al Procurorului General al Parchetului Naţional Anticorupţie, şi este formată din 3 procurori de la Parchetul Naţional Anticorupţie. Din comisie pot face parte şi specialişti în psihologie, resurse umane şi alte domenii” şi alin.8. „Procurorii numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.” încalcă prevederile art.134 din Constituţia României deoarece, contrar acestuia, numirea, evaluarea şi revocarea procurorilor se face de către Procurorul General. 6. Prin introducerea articolul 831 potrivit căruia “ Parchetul Naţional Anticorupţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului Naţional Anticorupţie” se încalcă prevederile art.1 alin (4) din Constituţia României care prevăd că: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. Se încalcă de asemenea si prevederile art.33 alin. (1) din Constituţia României care prevăd: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei” şi se reintroduce controlul politic asupra Ministerului Public prin înlăturarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii şi subordonarea politică de către executiv şi legislativ. 7. Deşi se pretinde a fi o lege de organizare judiciară, în mod inexplicabil proiectul nu mai prevede competenţa instanţelor judecătoreşti (curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii), astfel cum era prevăzută în toate legile anterioare, reglementându-se doar competenţa instanţei supreme. Această secţiune este abrogată fără nici o motivare sau măcar o trimitere la dispoziţiile generale din Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală ori legi speciale. 8. În proiectul de lege, potrivit art. II din dispoziţiile finale, funcţiile de judecător inspector şi procuror inspector se desfiinţează, iar atribuţiile de control sunt scoase din competenţa magistraţilor inspectori şi delegate unor „judecători şi procurori anume desemnaţi”, categorie de personal neprecizată şi care scapă oricărei reglementări. Desfiinţînd compartimentul inspecţie, proiectul înlocuieşte controlul ierarhic (prevăzut în Constituţie), cu un posibil control necalificat, neprofesionist şi deci nelegal, de natură să afecteze însuşi statutul magistratului (în independenţa sau stabilitatea lui, după caz). 9. Întreaga reglementare a organizării şi funcţionării Parchetului Naţional Anticorupţie, din Cap. II, Secţiunea a -2-a, este neconstituţională. Prin organizarea sa, ca structură autonomă cu independenţă absolută atât în cadrul sistemului judiciar, cât şi în raport cu orice altă autoritate publică (inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii), prin încadrarea sa cu procurori numiţi prin ordin al Procurorului General al Parchetului Naţional Anticorupţie, iar nu prin decret al Preşedintelui

23

României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, prin stabilirea unor proceduri de revocare din funcţie, evaluare, etc. derogatorii de la prevederile general - aplicabile, se creează cadrul juridic al legitimării unui parchet extraordinar, situat în afara sistemului judiciar, prevăzut în Constituţie, subordonat şi controlat de executiv.

Modificarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii 1. Prin eliminarea sintagmei potrivit căruia CSM este „reprezentant al autorităţii judecătoreşti”, din articolul 1, alin 1, se încalcă prevederile art.1, alin.(4), art.125, alin.(2), art. 134, alin.(1), (2) şi (4) din Constituţia României şi se încearcă preluarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii de către ministrul justiţiei şi imixtiunea politicului în autoritatea judecătorească, ministrul justiţiei devenind reprezentant al autorităţii judecătoreşti. 2. Prin eliminarea articolului 3 potrivit căruia “Prin exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii asigură funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor”, se desfiinţează atribuţia de bază a activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor şi se încalcă prevederile art.125 alin. (2), art.133, alin.(1) şi 134, alin.(1), din Constituţia României. Consecinţa o reprezintă lipsa de independenţă a Consiliului Superior al Magistraturii şi în final a justiţiei. 3. Prin introducerea alin 51, al art. 39, „Consiliul Superior al Magistraturii elaborează, anual, un raport privind activitatea proprie, pe care îl prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României până la data de 15 februarie a anului următor” Se încalcă prevederile art.1, alin.(4) din Constituţie care prevăd că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale” se încalcă prevederile art.124, alin.(3) din Constituţie care prevăd că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, prevederile art.133, alin.(1) din Constituţie care prevăd că „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei” şi prevederile art.1, alin.(5) din Constituţie care prevăd că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. 4. Abrogarea articolelor 65- 67 este nelegală şi încalcă prevederile art.15 alin.(2) din Constituţie, textele reprezentând dispoziţii tranzitorii care au produs efecte şi în raport de care Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează. Abrogarea textelor indicate ar pune Consiliul Superior al Magistraturii în situaţia de a nu putea îndeplini nici un fel de activitate.

24

3.3. Adevărata agendă a reformei justiţiei  Implementarea imediată a celor trei legi care impun şi consfinţesc reforma sistemului judiciar: Legea nr. 303 privind statutul magistraţilor, Legea nr. 304 privind organizarea judiciară, Legea nr. 317 privind organizarea şi funcţionarea CSM;  Consolidarea poziţiei CSM prin neimplicarea forţată şi la limita legii a Ministrului justiţiei în activitatea acestui organism;  Ministrul Justiţiei să renunţe a face presiuni pentru reintroducerea acelor atribuţii care puneau problema unei eventuale imixtiuni a politicului în justiţie şi care fac imposibilă respectarea obligaţiilor pe care ni le-am asumat la încheierea Capitolului 24 şi care pun de asemenea în pericol integrarea României în UE;  Finalizarea informatizării instanţelor şi parchetelor;  Finalizarea achiziţionării mijloacelor tehnice necesare repartizării aleatorie a dosarelor la nivelul tuturor instanţelor; 

Imbunătăţirea activităţii instanţelor şi a parchetelor;



Continuarea reformei sistemului penitenciar, cerinţa de bază pentru

integrarea în UE; 

Continuarea întăririi cadrului legal de luptă împotriva corupţiei;  Eliminarea suprapunerilor şi fragmentărilor la nivel instituţional, strategic şi de punere în aplicare a măsurilor de combatere a corupţiei;  Consolidarea dialogului cu cetăţenii în lupta împotriva corupţiei nu prin instigarea lor la realizarea de cereri pentru imixiunea MJ în judecarea unei cauze ci prin crearea percepţiei unui mecanism instituţional public eficient, sensibil şi reactiv la sesizările privind cazuri de corupţie primite din partea cetăţenilor;

25

 Respectarea promisiunii din campania electorală de salarizare corespunzătoare a magistraţilor. Din informaţiile pe care le avem de la Bruxelles, rezultă că, pentru pachetul legislativ pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea în 22 iunie 2005, nu a fost consultată Comisia Europeană, fapt recunoscut şi de ministrul Ene Dinga la audierile de săptămâna trecută în Comisia Parlamentară pentru Integrare Europeană. Mai mult, putem vorbi şi de dezinformarea Comisiei Europene deoarece s-a raportat îndeplinirea măsurilor pe legile existente, după care s-a procedat la modificarea fundamentală a acestora. 4. Haos şi abuzuri în administraţia actuală În perioada 2001-2004 a fost început un program intens de modernizare a administraţiei publice locale, domeniu extrem de dificil, în care România avea tradiţii istorice reduse. Programul de guvernare 2005-2008 al Alianţei PNL-PD, în capitolul 11 – Reforma administratiei publice, vorbeşte despre “continuarea procesului de descentralizare”. Confundând însă descentralizarea cu dezagregarea sistemului, programul susţine eliminarea celor 41 de consilii judeţene ca verigă intermediară în estimarea necesarului şi virarea sumelor defalcate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, mergând pe ideea unei relaţionări directe a Guvernului cu mii de localităţi din ţară. O

altă

exagerare

a

Programului

în

ceea

ce

priveşte

descentralizarea fiscală este recunoaşterea prin lege a dreptului autorităţilor locale de a majora sau diminua cu 50% nivelul de impunere în localitate, o marjă de toleranţă enormă, care poate lăsa loc la abuzuri.

26

5. Algoritmul clientelar Prin Programul de Guvernare 2005-2008 al Alianţei PNL-PD, la capitolul “Managementul resursei umane” Guvernul de coaliţie îşi propune: “- modificarea legii privind codul de conduită a funcţionarilor publici;” şi “- depolitizarea funcţiei publice, prin eliminarea categoriei de înalţi funcţionari publici, a evaluării profesionale de factorii politici şi constituirea comisiilor de disciplina ca instanţe în afara autorităţilor publice.” Cu alte cuvinte, se renunţă la întreg sistemul construit până în prezent, cu aprobarea Parlamentului şi prin negociere cu comisiile europene, pentru a face posibilă legiferarea ocupării funcţiilor publice pe baza carnetului de partid, conform algoritmului politic al Alianţei PNL-PD. Este o situaţie penibilă să vedem ţara împărţită ca o pradă între partide al căror singur ţel este de a smulge cât mai multe funcţii în urma unei singure victorii electorale – cea din alegerile prezidenţiale. Contează numai algoritmul politic, chiar dacă posturile în administraţie ajung să fie ocupate de clienţii politici cei mai corupţi si neprofesionişti. Aflat in campanie electorală pentru funcţia de preşedinte al Partidului Democrat, dl. Emil Boc – primar al municipiului Cluj-Napoca, nu s-a sfiit sa facă apologia persecuţiei politice în administraţie, aducând un grav afront Corpului funcţionarilor publici, cetăţenilor români care exercita aceasta profesie şi dreptului lor constituţional la libertatea de exprimare. Dispreţul reprezentanţilor PNL-PD faţă de principiile statului de drept este exemplificat de recentele cazuri din judeţele Satu Mare, Sibiu, Gorj s.a. prin care preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene au fost împiedicaţi de prefecţi să se implice nemijlocit în procesul de menţinere a ordinii publice in judeţ. Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au confundat intenţionat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică din judeţ cu un simplu consiliu de administraţie, sancţionând aleşii locali membrii ai PSD pe motiv că nu ar fi compatibili cu asemenea activităţi. Sunt semnalate însă frecvent cazuri în care aleşii locali ai PNL-PD determină şi participă la votarea propriilor interese în Consiliile locale, fără a fi sancţionaţi conform legii (cazuri semnalate de mass-media în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul local al sectorului 6 din Municipiul Bucureşti, s.a.).

27

Actualul Guvern de coaliţie doreşte modificarea Legii administraţiei publice în sensul de a fi suficient votul a DOAR jumătate plus unu dintre consilieri pentru schimbarea conducerii unui consiliu judeţean. Această măsură este gravă şi conduce la destabilizarea puterii locale, ameninţând un proces abia demarat în perioada 2001-2004: gestionarea locală a resurselor alocate de la bugetul consolidat şi a celor provenite din taxe şi impozite locale. A renunţa la prevederea unei majorităţi calificate de două treimi din totalul voturilor pentru aprobarea unor hotărâri de importanţă deosebită este o minimalizare excesivă si nedemocratică a principiilor unei administraţii moderne.

6. “Restitutio in integrum”: dreptate pentru câţiva Prima consecinţă care decurge din modul în care Guvernul de coaliţie modifică legile proprietăţii funciare este atragerea cetăţenilor întro nouă serie de conflicte şi neînţelegeri care nu vor putea fi rezolvate pe cale administrativă. Zeci de mii de oameni vor fi târâţi prin noi procese în tribunal din cauza efectelor produse de modificarea acestor legi. O altă consecinţă, care prejudiciază patrimoniul public al statului, este faptul că nu sunt definite măsuri clare de protecţie a investiţiilor existente în exploataţii agricole, bazine piscicole amenajate, sere, plantaţii viticole sau pomicole proprietate de stat, terenurile administrate de institutele de cercetare, rezervaţiile ştiinţifice, pădurile monumente ale naturii, lucrările hidroameliorative de îmbunătăţiri funciare, construcţiile

28

de pe terenurile forestiere, drumurile forestiere, alte amenajări silvice, instalaţii şi mijloace fixe. Cele mai controversate aspecte ale modificărilor propuse sunt: a) Eliminarea din Legea nr.10/2001 a măsurilor reparatorii referitoare la acordarea despăgubirilor băneşti şi a titlurilor de valoare nominală. În proiectul de lege elaborat de guvernul social democrat şi discutat cu asociaţiile proprietarilor, despăgubirile băneşti erau acordate în rate, pe o perioada de 10 ani. Aceasta soluţie a fost negociată în cadrul procesului de aderare la UE, la capitolul “Politici bugetare”. b) Modificările si completarea OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase aprobată cu modificări prin Legea nr.501/2002 vizează extinderea sferei de aplicabilitate a măsurilor reparatorii la lăcasele de cult (biserici) şi terenuri intravilane. Aparent coerente, cele două măsuri şi aplicarea lor vor genera dublarea costurilor măsurilor reparatorii care vor trebui acordate. Menţionăm că, în acest caz, este vorba de peste 6.000 de imobile, construcţii şi terenuri din intravilan situate, unele dintre ele, în zona comercială a oraşelor. Numai biserica Greco-catolică revendică peste 2.200 astfel de imobile. c) Proiectul de lege privind modificarea şi completarea OUG nr.83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, aprobată prin Legea nr.66/2004 va avea ca şi consecinţă faptul că nota de plata a societăţii româneşti va creşte cu aproximativ 2 miliarde de Euro; multe instituţii publice ca şcoli şi spitale vor rămâne fără sute de sedii.

29

d) Proiectul de lege privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor imobilelor preluate în mod abuziv, în afara faptului că porneşte de la o premisa falsă, şi anume posibilitatea înlocuirii despăgubirilor băneşti directe şi imediate cu titluri de participare la un fond de risc, denumit pompos “Proprietatea” , cuprinde soluţii şi abordări excesiv de politizate sub aspectul instituţiilor implicate şi cu un mare risc de corupţie. În acest fel, se creează o adevărată “industrie” a restituirilor. Iar faptul ca Guvernul de coaliţie a inclus pe lista surselor de finanţare a acestui fond datoriile pe care le are de recuperat de la diferite ţări ale lumii, reprezintă o dovadă clară a lipsei de respect cu care actuala putere înţelege să îi trateze pe foştii

proprietari.

Dreptatea

câtorva

se

obţine

astfel

prin

nedreptăţirea celor mulţi. Toate cele expuse mai sus ne conduc inevitabil spre următoarele concluzii asupra variantei de “restitution in integrum” dorită de guvernarea PNL-PD:  actuala

coaliţie

de

guvernare

tratează

cu

absolută

superficialitate problemele de fond pentru toate domeniile propuse spre reglementare;  legislaţia propusă va avea ca efect instituţionalizarea corupţiei în zona retrocedărilor prin politizarea excesivă şi prin arbitrariul deciziei;  aceste reglementări vor avea consecinţe grave asupra economiei naţionale prin dublarea costurilor generate de înlocuirea măsurii despăgubirii băneşti;  lipsa unor măsuri active de protecţie pentru persoanele care vor fi evacuate.

30

Un aspect care a fost menţionat de reprezentanţii asociaţiilor foştilor proprietari (care reprezintă peste 100 de mii de dosare, cu peste 700 de mii de persoane fizice implicate) este diferenţa de evaluare. Unele proprietăţi confiscate au fost deja vândute de guvernele anterioare (în special în perioada 1997-2000) la preţuri foarte reduse. Diferenţa dintre preţul mic încasat de guvern de la cumpătătorii de bună credinţă din acea perioadă şi evaluarea la preţuri de piaţă pe care vor fi înregistrate restituirile diferenţă totală de circa 2,3 miliarde euro) va fi suportată de întreaga populaţie. În paralel, eliberarea clădirilor restituire în natură ar fi trebuit în mod obligatoriu însoţită de un plan de investiţii centralizate pentru construcţia sediilor unităţilor publice eliberate. Un asemenea plan nici măcar nu este prevăzut în actuala legislaţie, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. Menţionăm de asemenea că legislaţia promovată de Guvernul de coaliţie nu se referă de loc la restituirea poprietăţilor care au aparţinut asociaţiilor, fundaţiilor şi sindicatelor (sindicatul

lucrătorilor

CFR,

sindicatul

înainte de 1947

ziariştilor,

Uniunea

Scriitorilor, sindicatul lucrătorilor apă-canal, sindicatul vatmanilor etc.) Chiar dacă nu în toate cazurile există moştenitori legali ai acestor asociaţii, se pot prevedea proceduri legale pentru distribuirea porţionată a fostelor posesiuni între organizaţiile civile similare.

31

7. Tratamentul aberant al serviciilor publice locale Ministrul Vasile Blaga a declarat intenţia guvernului de a-şi asuma răspunderea privind modificarea legilor administraţiei, urmând aceeaşi cale a evitării dezbaterii publice şi parlamentare. Obiectivele reale ale acestei strategii le putem distinge din bilanţul unui an de administraţie locală “portocalie” în unele dintre cele mai importante oraşe şi municipii:  concesionarea serviciilor de gospodărire comunala a devenit exclusiv subiect de aranjament politic;  cetaţenii care locuiesc la bloc vor fi obligaţi să umple de bani buzunarele producătorilor şi comercianţilor de centrale termice individuale;  reducerea la un simplu rol decorativ a Agenţiei Nationale pentru Reglementare în domeniul Serviciilor de Gospodărie Comunală (A.N.R.S.C.), căreia i s-a amputat funcţia de reglementare şi control.

8. Gestionarea deficitară a situaţiilor de urgenţă Neimplicarea eficientă şi la timp a Guvernului PNL-PD în situaţia creată în Banat a determinat un adevărat exod al populaţiei din zonă, locuitori ai comunelor Ionel si Otelec părăsindu-şi gospodăriile şi locurile natale din cauza urgiei abătute peste ei în urma cu trei luni. Inundaţiile din primăvara anului 2005 au generat foarte multă emoţie şi solidaritate la nivelul societăţii româneşti, dar au scos în evidenţă

32

incompetenţa Guvernului de coaliţie de a gestiona astfel de situaţii de urgenţă, atât în ce priveşte managementul riscurilor, dar mai ales în incapacitatea de a administra desfăşurarea crizei. În raportul întocmit de Ministerul Administraţiei şi Internelor privind efectele inundaţiilor şi al alunecărilor de teren produse în lunile apriliemai, se evaluează pagubele produse la cca. 17.000 de miliarde lei, ceea ce înseamnă o cifra reală de cel puţin trei ori mai mare. În baza acestor dovezi de incompetenţă şi iresponsabilitate, Partidul Social Democrat a solicitat public în luna mai demisia ministrului democrat al Mediului si Gospodăririi Apelor, d-na Sulfina Barbu.

9. Radiografia crizei în sănătatea publică Sistemul sanitar românesc trece prin cea mai gravă criză din ultimii 15 ani. Principala cauză o reprezintă amatorismul echipei de la Ministerul Sănătăţii, care în loc să continue reforma începută în perioada 20012004, a blocat sistemul prin lipsa evidentă a unei strategii proprii. În loc să găsească soluţii, Ministrul Mircea Cinteză caută vinovaţi. În mintea dlui Cinteză, vinovată este fosta guvernare social democrată care ar fi fost prea generoasă cu bolnavii. De asemenea vinovaţi sunt medicii deoarece prescriu medicamente. Vinovaţi sunt şi directorii de spitale pentru că internează oamenii bolnavi, ca şi distribuitorii de medicamente pentru că cer bani pentru marfa livrată. Deficienţele punctuale ale sistemului de sănătate, resimţite de bolnavi şi semnalate frecvent de mass-media, pălesc în faţa crizei fără

33

precedent în care a intrat sistemul sanitar românesc, la şase luni de guvernare de coaliţie. Consecinţa este prăbuşirea sistemului sanitar românesc, paralizînd astfel toate domeniile sale de activitate: îngrijiri spitaliceşti, medicamente în ambulatoriu, investigaţii paraclinice, profilaxie, îngrijiri la domiciliu, recuperare. Principalele probleme asupra cărora avem obligaţia să atragem atenţia actualei guvernări, dar şi opiniei publice, sunt următoarele: 1. La ora actuală este evident faptul că nu există o strategie coerentă în domeniul sănătăţii, ceea ce nu face altceva decât să ducă la stagnarea reformei; 2. Promisiunile electorale s-au dovedit baloane de săpun cel puţin în ceea ce priveşte sănătatea. “SĂ TRĂIŢI BINE!”, spunea dl. Cinteză pentru sănătate înseamnă o suplimentare a fondurilor sănătăţii pînă la 6% din PIB, lucru care nu s-a produs, ba mai mult promisiunea a fost modificată: bani nu s-au dat, ci s-au luat; 3. Haosul şi minciuna din noul sistem de compensare al medicamentelor. Sistemul vechi de compensare se baza pe trei liste: compensare 50%, 65% şi gratuite. La el s-a adăugat în august 2004 o compensare de 90% pentru pensionari, diferenţa fiind suportată de la bugetul de stat. Sistemul a fost acuzat că avea costuri mari, dar banii erau folosiţi pentru ca oamenii bolnavi şi mai ales cei săraci să poată fi trataţi la nivelul unei ţări civilizate, cu costuri oricum mult mai mici decât în restul Europei. Actuala guvernare a promis în campania electorală bani mai mulţi pentru sănătate, dar prima sa preocupare a fost să taie fondurile pentru medicamente. Aşa s-a ajuns la noul sistem, elaborat într-o totală lipsă de transparenţă şi fără consultarea partenerilor Ministerului Sănătăţii conform legii. S-au păstrat cele trei liste, ba mai mult lista A (compensare

34

50%), redusă numeric, a fost extinsă pentru toţi asiguraţii. Sistemul a fost apoi prezentat ca fiind în beneficiul bolnavilor. Din păcate, totul este o păcăleală, căci restricţiile impuse sunt aşa de multe (plafon valoric, plafon de număr de medicamente şi altele) încât un om bolnav ar trebui să fie foarte sănătos pentru a se putea trata fără să scoată bani mulţi din buzunar. Mai mult, lista C de medicamente gratuite are acum un preţ de referinţă care va obliga pe majoritatea bolnavilor să plătească pentru un medicament aşa-zis "gratuit". Sistemul este inaplicabil deoarece îi transformă pe doctorii (care şi aşa se plângeau de prea multă birocraţie), în contabili care tratează bolnavi nu pe baza principiilor medicale, ci pe baza principiilor fiscale ale Guvernului. Sistemul de compensare al medicamentelor a fost cu buna ştiinţă distrus şi astfel mulţi pacienţi nu-şi mai pot trata bolile de care suferă. Medicamentele lipsesc din farmacii, pacienţii vor ajunge să se trateze cu plante medicinale, care sunt mai ieftine şi nu necesită fonduri suplimentare; 4. Ministrul Sănătăţii are o strategie caracterizată prin lipsa totală de transparenţă. Aceasta consta în ignorarea organizaţiilor profesionale: Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România şi societatea civilă. Sistemul propus şi gestionat de dl Ministru Cinteză a reuşit pentru prima oară în România să trezească nemulţumirea întregii populaţii şi a corpului medical. Colegiul Medicilor, asociaţiile patronale din sănătate, asociaţiile asiguraţilor, asociaţiile sindicale şi-au exprimat nemulţumirea şi decizia de a apela în ultimă instanţă la acţiuni în justiţie. Ministerul Sănătăţii rămâne orb şi surd la suferinţa oamenilor bolnavi şi la revolta medicilor obligaţi să încalce jurământul lui Hipocrate atunci când aleg ce boală să trateze pentru a nu depăşi bugetul per bolnav stabilit complet arbitrar;

35

5. Guvernul de coaliţie a mai dat o lovitură celor bolnavi şi fără resurse. Prin Ordonanţă de Urgenţă s-a stabilit că acele categorii speciale de populaţie care până acum beneficiau de toate medicamentele gratuite (copii, studenţi, gravide, veterani de război, persoane cu handicap etc.) să beneficieze doar de compensare la preţ de referinţă, eliminând gratuitatea. Este abuziv şi imoral ca nici măcar cei mai vulnerabili pacienţi să nu mai beneficieze de gratuitate; 6. Strategia reformei în sănătate a Guvernului de coaliţie presupune subordonarea totală a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin desfiinţarea consiliului de administraţie, care a rămas practic cu

rol

decorativ. Folosirea ultimilor bani din fondul de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va conduce inevitabil la falimentul acesteia. Neutilizarea tuturor banilor colectaţi pentru sănătate a fost laitmotivul tuturor acuzaţiilor Guvernului de coaliţie faţă de politica guvernului

anterior,

dar

constatăm

că

astăzi

aceşti

bani

sunt

redirecţionaţi spre alte “necesităţi”; 7. Proasta gestionare a Programelor Naţionale de tratament în Diabet, Cancer, SIDA. Aceste programe (alături de altele mai puţin cunoscute) au asigurat în ultimii ani tratamente gratuite pentru toţi bolnavii cu aceste afecţiuni grave. Am asistat cu toţii la calvarul bolnavilor de diabet din ultimele luni, umiliţi şi lăsaţi fără medicamentele care înseamnă pentru ei viaţă. Dacă o astfel de criză s-a produs la începutul anului din cauza proastei gestionări a unor fonduri oricum insuficiente, anticipăm cu maximă îngrijorare ce se va întâmpla în a doua parte a anului când banii se vor termina. O situaţie explozivă s-a creat şi la programele pentru bolnavii de cancer sau SIDA care aşteaptă de pe o zi pe alta să rămână fără medicamente. Singura explicaţie a faptului că aceste programe care nu mai funcţionează, deşi fondurile nu sunt mai mici ca anul trecut, este

36

tentaţia de a se introduce medicamente mult mai scumpe. Firmele furnizoare sunt probabil fericite, dar noi nu putem tolera ca zeci de mii de oameni să rămână fără tratamentul de care depinde viata lor; 8. Hărţuirea fără precedent a medicilor. După ce i-a transformat pe medici în conţopişti, Guvernul de coaliţie a găsit şi sursa marii corupţii din România - medicii. Ei sunt consideraţi potenţialii infractori şi vor fi demascaţi prin înscenări periodice coordonate de Ministerul de Justiţie. De asemenea, dacă medicii se vor gândi la binele bolnavului, prescriind medicamentele necesare şi nu se vor gândi la politica fiscală a Guvernului României, vor fi amendaţi şi apoi lăsaţi pe drumuri. O asemenea culpabilizare în bloc a întregului corp medical nu a existat niciodată. O considerăm nu numai inacceptabilă dar şi periculoasă pentru actul medical, care se bazează dintotdeauna pe o relaţie de încredere între bolnav şi medicul său curant. A uitat profesorul Mircea Cinteză jurământul pe care l-a depus la începutul carierei profesionale? Nu vom fi niciodată de acord şi nu vom tolera niciodată atitudinea medicilor şi cadrelor medicale care pretind cadouri pentru a-şi face meseria. Ei trebuie excluşi din sistemul sanitar şi sancţionaţi pe măsură. Dar nu putem fi de acord nici cu aruncarea anatemei asupra întregului corp medical doar fiindcă e nevoie de un ţap ispăşitor pentru incapacitatea evidentă a guvernului de dreapta de a gestiona problemele sociale; 9. Favorizarea laboratoarelor private de analize medicale, a unor firme de medicamente şi farmacii private. În condiţiile în care finanţarea este oricum precară, Ministrul Sănătăţii, Mircea Cinteză a stabilit prin Normele la Contractul-cadru pe anul 2005 că laboratoarele de spitale nu mai pot face investigaţii decât pentru bolnavii internaţi. Zeci de laboratoare din marile spitale judeţene sau municipale, dotate în ultimii ani cu aparatură

37

performantă din bugetul Ministerului Sănătăţii îşi vor restrânge activitatea, concediind o mare parte din personal. Toţi banii vor fi direcţionaţi spre laboratoarele private pentru a satisface o clientelă politică, cu preţul sacrificării sistemului public de sănătate care are obligaţia să asigure servicii pentru toţi cetăţenii. O serie de firme particulare care au avut cu dl. Ministru Cinteză “contracte de sponsorizare” sunt astăzi favorizate. Totodată ministerul autorizează preferenţial farmaciile, fără a cere măcar părerea faţă de acest subiect a Colegiului Farmaciştilor din România. 10. O situaţie dramatică se va crea prin introducerea “listelor de aşteptare” în toate spitalele. Este o măsură cinică şi ea va condamna la moarte mii de bolnavi fără altă vină decât faptul că Guvernul de coaliţie nu are bani pentru sănătatea lor; 11. Inventivitatea Guvernului de coaliţie nu are limite. Un exemplu elocvent este scoaterea medicamentelor româneşti ieftine de pe listele compensate şi înlocuirea lor cu medicamente străine, mult mai scumpe. Şi ca un adevărat guvern de dreapta¸ a hotărât şi renunţarea la acordarea de medicamente gratuite pentru gravide, lehuze, copii, adolescenţi; 12. Doar 10% din farmacii

mai eliberează medicamente gratuite şi

compensate, iar renunţarea la programul social de acordare a celor trei medicamente gratuite româneşti pentru pensionarii cu venituri mici duce populaţia în pragul disperării; 13. Stoparea reformei în sănătate. Reforma sistemului sanitar în România presupune accentuarea prevenirii îmbolnăvirilor (profilaxie), întărirea reţelei medicilor de familie prin sprijin în dotarea cu aparatură şi instruire continuă, dezvoltarea centrelor medico-sociale pentru a prelua oamenii fără adăpost, găzduiţi până acum în spitale. De asemenea,

38

reforma mai presupune eficientizarea spitalelor, (inclusiv prin închiderea unor locaţii, externalizări şi parteneriat public-privat), îmbunătăţirea medicinei de urgenţă (ambulanţe, elicoptere, AVIASAN, servicii medicale de urgenţă prespitalicească), dezvoltarea îngrijirilor la domiciliu şi a serviciilor de recuperare şi reabilitare. În noua strategie a Ministerului Sănătăţii a rămas doar vânzarea cabinetelor medicale, idee pe care o susţinem, dar ea e departe de a rezolva problemele sistemului; 14. Spitalele se afla la cota de avarie datorită lipsei de produse de bază: spirt, ace, seringi, perfuzii, feşe, etc., medicina în spitale transformânduse într-una de tranşee; 15. Salariile personalului medical vor fi plătite până în luna august – septembrie, când banii se vor termina la fel cum şi tichetele de masă se vor termina în luna iulie, situaţie fără precedent până acum; 16. Domeniul privatizării este unul foarte atrăgător pentru dl. Ministru Cinteză. Astfel se doreşte privatizarea celui mai mare spital din România - Spitalul Fundeni - în condiţii dubioase, fiind vorba doar de interese de grup. Terenul pe care se află Spitalul Fundeni are o valoare foarte mare pentru actualul guvern, mult mai mare decât soarta spitalului şi a bolnavilor trataţi acolo. La ora actuală Guvernul de coaliţie şi Ministerul Sănătăţii se află întrun blocaj managerial în faţa crizei din sănătate pe care au provocat-o. Este evident că un sistem care a funcţionat pînă acum se prăbuşeşte în momentul în care bugetul de stat nu mai dispune de resursele necesare pentru a-l echilibra. Iar lipsa banilor este cauzată de politica fiscală a actualei guvernări care lasă sănătatea fără resursele necesare.

39

Soluţii există. Trebuie doar un guvern care să înţeleagă că statul are obligaţia să asigure serviciile de sănătate pentru toţi cetăţenii şi mai ales pentru cei săraci, cu resurse financiare limitate. În loc să-si mascheze incompetenţa căutând vinovaţii în alte părţi, Guvernul de coaliţie ar trebui să privească în propria ogradă şi să recunoască faptul că amatorismul, incompetenţa şi nepăsarea au adus sistemul sanitar românesc în cea mai gravă criză din ultimii 15 ani, criză care se va agrava, punând în pericol viaţa a sute de mii de români a căror singură vină este că s-au îmbolnăvit. Opţiunea pentru medicamente străine Asociaţia Producătorilor de Medicamente din România (APMR) consideră că eliminarea a 350 de medicamente romaneşti de pe lista produselor compensate şi înlocuirea lor cu unele mai scumpe din import încalcă directivele europene în domeniu si afectează bugetul de sănătate. Prin aceasta industria farmaceutică romaneasca a suferit un nou recul. Bugetul CNAS a fost majorat cu 1700 miliarde leisuma echivalenta cu 2 luni de plata pentru medicamentele compensate in condiţiile înlocuirii lor cu medicamente străine cu acelaşi efect terapeutic, dar care sunt de 3-4 ori mai scumpe. Trebuie de subliniat faptul ca industria farmaceutica românească cuprinde 35 de producători certificaţi GMP (Good Manufacturing Practice) producerea lor în piaţă fiind de 25% ca valoare şi 75% ca volum. Prin aceasta decizie industria farmaceutică romaneasca este în mod vizibil defavorizată.

10. Protecţia socială – marele perdant al guvernării de dreapta

Acţiunea politică a actualului guvern a acordat socialului un rol secundar, pe alocuri chiar obscur. Dacă în primele lor acţiuni pe tărâm social, reprezentanţii actualului executiv au părut mai degrabă neinspiraţi (introducerea pe site-ul MMSSF a unui proiect de modificare a Codului Muncii fără o discuţie prealabilă cu partenerii sociali, folosirea expresiei “ce, vreţi să va facem hotel?” adresată sinistraţilor din Banat

40

etc.), recenta schimbare ideologică a Partidului Democrat, singura grupare din coaliţia de dreapta care mima, din când în când, preocupări în sfera socială, ne arată că, de fapt, suntem în faţa unui program asumat. 10.1.Deruta pe piaţa muncii Sunt câteva elemente care au caracterizat evoluţia pieţei muncii în această perioadă: a) Dialog social aproape inexistent, chiar şi în momentele de criză. Incapacitatea executivului de a determina ajungerea la un compromis a dus nu numai la apariţia unor conflicte majore (mitingurile referitoare la Codul muncii, protestele asistenţilor medicali, greva ceferiştilor), dar şi la o situaţie confuză în privinţa cuantumului salariului minim pe economie: 3.100.000 lei stabilit prin H.G., 3.300.000 lei negociat în Contractul Colectiv de muncă la nivel naţional. În mod logic, Guvernul ar fi trebuit să ia notă de înţelegerile dintre patroni şi salariaţi şi să modifice hotărârea de guvern cu pricina. În lipsa unei astfel de decizii, aproape 1,4 milioane de muncitori remuneraţi cu salariul minim brut pe economie, pierd lunar 200.000 lei, sumă importantă pentru cei cu astfel de venituri. b) Diminuarea, până la renunţare, a măsurilor active pe piaţa muncii şi revenirea la o politică pasivă de protecţie socială a şomerilor, similară celei utilizate de guvernele CDR, între 1997-2000. În cele 6 luni de când s-a instalat, actuala putere a scăzut puternic fondurile alocate măsurilor active de stimulare financiară a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a categoriilor de şomeri cu un acces mai greu pe piaţa muncii, cum sunt spre exemplu: şomerii de lungă durată,

41

tinerii absolvenţi, persoanele în vârstă de peste 45 de ani, întreţinătorii unici de familie, persoanele din mediu rural, persoanele cu dizabilităţi. De asemenea au scăzut în mod îngrijorător interesul, fondurile şi numărul de şomeri cuprinşi în cursuri de formare profesională, în special prin calificări, recalificări şi specializări în meserii cerute pe piaţa muncii, ca element esenţial de adaptare a forţei de muncă disponibilă aflată în şomaj. Ponderea şomerilor cuprinşi în cursuri de formare profesională a scăzut la un procent extrem de mic şi anume sub 2,5%. Reducerea cheltuielilor cu finanţarea măsurilor active şi a formării profesionale vor conduce în perioada următoare la creşterea şomajului cronic de lungă durată şi dezvoltarea efectelor sociale grave ce decurg din aceasta. c) Apariţia unor efecte contradictorii în politica veniturilor, mai ales în privinţa veniturilor salariale, ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare de 16%. Ceea ce a fost prezentat ca fiind piatra unghiulară a politicii Alianţei D.A., un adevărat izvor universal de bunăstare pentru români, s-a dovedit a fi altceva. Datorită măririi accizelor pentru un număr de bunuri şi servicii şi unei rate a inflaţiei mai mare decât cea prognozată în primul trimestru al anului, mare parte din beneficiile cu care era creditată cota unică s-au docedit o iluzie pentru majoritatea covârşitoare a salariaţiilor. 80% din cele aproximativ 32.000 mld.lei care n-au mai ajuns la bugetul statului au rămas în conturile a doar 20% din cei care au fost beneficiarii măsurii. În schimb, alte impozite şi taxe au fost mărite sau inventate pentru a compensa pierderea la bugetul statului. Desigur, prin scăderea impozitului pe profit la 16% câteva sute de mii de persoane pot

42

spune că au un capital mai mare; dacă acest profit s-a transformat în capital productiv sau în noi activităţi economice este greu de spus. Din păcate, dublarea impozitului la microintreprinderi – de la 1,5% pe cifra de afaceri, la 3% - este o măsură de descurajare a spiritului de iniţiativă a celor care nu dispun de capitaluri semnificative. În acest fel, o dinamică pozitivă accelerată de formare a clasei mijlocii în România a fost sacrificată de dragul principiului neutralităţii fiscale. În acest fel, probabil că mii de locuri de muncă sunt puse în pericol, în zonele mai slab dezvoltate ale României, în care microintreprinderile au reprezentat o soluţie de activare economică. De asemenea, creşterea de zeci de ori a impozitului pe dobânzile bancare afectează sever pe micii deponenţi, mai ales pe vârstnicii care apelează în mod frecvent la mica economisire. Dar cea mai nocivă măsură guvernamentală a fost adoptată de guvern de curând şi este parte a pachetului pe care acesta îşi angajează responsabilitatea: creşterea impozitului pe terenul agricol de câteva zeci de ori. Un impozit de până la 600.000 de lei pe hectarul de teren s-ar putea să fie o povară mult prea grea pentru ţăranii români. Mai mult decât în alte direcţii, în domeniul fiscal s-au adoptat măsuri cu impact social major asupra a milioane de familii din ţara noastră. Am putea spune că aici nu este important ce s-a spus în campania electorală sau s-a scris în programul de guvernare, ci ceea ce nu s-a spus, ceea ce a fost trecut sub tăcere.

43

10.2.Degringolada pensiilor şi protecţiei socială Şi în aceste domenii, guvernul de coaliţie şi-a jalonat activitatea prin măsuri aflate în vădită contradicţie cu promisiunile electorale. a) Prima etapă a recalculării pensiilor a reamintit beneficiarilor că la pomul lăudat nu trebuie să mergi niciodată cu sacul. Printr-una din primele ordonanţe de urgenţă, guvernul Alianţei a legiferat modul în care se va face recalcularea pensiilor. Deja peste 214.000 de pensionari, cei mai vârstnici, au primit aceste pensii recalculate. Chiar dacă recalcularea s-a făcut după o formulă matematică deja stabilită prin legea 19/2000, şi explicitată printr-o hotărâre de guvern din toamna anului 2004, câteva noutăţi esenţiale au intervenit în domeniu: (1) în primul rând, recalcularea se face în trei etape şi pensionarii vor primi pensiile recalculate de la data recalculării de etapă, nu de la data primelor plăţi din cadrul procesului, ceea ce este o nedreptate; (2) pentru pensionarii care au la acest moment un punctaj mai mare decât cel indicat de recalculare, pensia intră intr-un proces de congelare, astfel încât aceştia nu vor mai primi nici o majorare, timp de unul sau mai mulţi ani, până în momentul în care pensia lor va ajunge să reprezinte punctajul reieşit din recalculare. Acest al doilea aspect este materializarea unei minciuni în relaţia statului cu cetăţenii săi, este trădarea unui contract social în care pensionarii păgubiţi nu mai au nici o modalitate de intervenţie. În fond, pensiile celor care au ieşit din activitatea profesională înainte ca noua lege a pensiilor să intre în vigoare, aveau un contract ferm cu statul român, un contract conform căruia dacă ei munceau o viaţă întreagă aveau dreptul la o pensie calculată pe baza celor mai buni ani de activitate. Pe aceşti pensionari, statul român, aflat în mâinile reprezentanţilor Alianţei D.A., i-a trădat. Mai

44

mult, faţă de promisiunile făcute, conform cărora pensionarii vor avea numai de câştigat, faptul că numai 40% din pensionarii vizaţi de prima etapă de recalculare au primit o pensie majorată, în copleşitoare proporţie doar cu sume nesemnificative, este o păcăleală în plus! b) Abordarea problemelor asistenţei sociale ne atrage însă atenţia că ceea ce este mai rău, încă nu s-a produs. Din prima zi de guvernare, Alianţa D.A. a ales să atace, prin cei mai proeminenţi reprezentanţi ai săi, programele sociale dezvoltate în ultimii ani, care s-au dovedit esenţiale în reducerea gradului de sărăcie severă în România. Primul Ministru a atacat, într-unul din primele sale interviuri în noua calitate oficială, programul de acordare a indemnizaţiei universale pentru copii, spunînd că acest gen de asistenţă ar trebui să se rezume doar la cei care sunt săraci. Chiar dacă am ignora faptul că un drept universal al copilului ar fi astfel retras, nu putem înţelege atunci caracterul universal al unui nou tip de alocaţie care se acordă tinerilor adulţi care se căsătoresc pentru prima dată, drept care a fost egal promis de Alianţă tuturor, fie că sunt şomeri sau miliardari. De asemenea, continua defăimare a programelor “Cornul şi laptele”, “400 de săli de sport”, “Lapte praf gratuit pentru nou-născuţi”, “Venit minim garantat”, “Informatizarea şcolilor”, reprezintă un grav semnal de alarmă pentru toţi beneficiarii acestor programe şi pentru comunităţile locale din care ei fac parte. Sub pretextul că politica asistenţială descurajează munca, multe din aceste programe vor fi reduse, ajustate sau anulate în următorul an bugetar. Se va repeta astfel o experienţă deja cunoscută, din perioada 1997-2000, cînd rata sărăciei a crescut, sub presiunea unor politici haotice şi antisociale, de la 20% la 35%. Faţă de CDR, Guvernul de coaliţie a schimbat doar două lucruri:

45

 Erodarea socială nu se mai petrece haotic, ci sistematic şi

riguros,

ca

urmare

a

unei

agende

politice

subordonate ideologic. Credinţa Alianţei că PSD este simpatizat mai degrabă de vârstnici, săraci, familii cu mulţi copii şi ţărani se concretizează într-o adevărată politică de retorsiune la nivelul acestor grupuri şi categorii sociale;  Adoptarea unor politici şi măsuri pentru care guvernul Alianţei nu a fost învestit cu încredere, pentru care nu a solicitat voturile electorilor români, se demonstrează a fi mai importantă şi mai nocivă, prin efecte, decât am fi putut crede. Agenda ascunsă este partea periculoasă a acţiunii politice a Alianţei D.A. Agenda promisă este doar cortina care ascunde adevăratele interese politice. În realitate, guvernul adoptă multe măsuri concrete, cu efecte majore în societate, fără a fi solicitat şi fără a fi primit

votul

de

încredere

al

românilor

şi

al

Parlamentului. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România a adresat o scrisoare deschisă Primului-Ministru Călin Popescu Tăriceanu care cuprinde următoarele: “NEMULŢUMIRI ALE PENSIONARILOR Guvernul nu şi-a respectat angajamentul de a proteja puterea de cumpărare a pensiilor, acestea nefiind indexate trimestrial (măsură prevăzută în Programul de Guvernare), cu toate că rata inflaţiei (în luna mai 2005 a fost de 3,5), creşterea preţurilor la utilităţi şi la unele produse alimentare de bază impuneau această măsură. Peste 50% din numărul total al pensionarilor nu va beneficia în acest an potrivit declaraţiilor primului ministru şi ministrului Muncii – de nici o majorare a pensiilor. A fost modificată, parţial, metodologia de recalculare stabilită în septembrie 2004. Pensionarii nu mai sunt informaţi, anterior emiterii deciziei privind pensia recalculată,

46

în legătură cu datele necesare recalculării care lipsesc din dosarele lor şi nici nu li se mai trimit buletinele de calcul cu procentajul mediu anual determinat. Luarea în calcul a salariului minim pe economie în procesul de recalculare a pensiilor în situaţiile în care pensionarii nu pot prezenta, din motive obiective, adeverinţe pentru toate veniturile realizate în perioada activă. Din această cauză, pensionarii ingineri, medici, economişti, etc. nu vor beneficia de majorările la care profesia şi venitul corespunzător acesteia le dă dreptul. Exemplu: un profesor care în anul 1956 avea un salariu de aproximativ 1.300 lei şi nu are adeverinţă pentru acest venit, i s-a luat în calcul venitul minim pe economie de 220 lei, ceea ce îi diminuează în mod evident majorarea la care ar avea dreptul. Propunerile privind modificarea acestui criteriu înaintate autorităţilor, nu au fost luate în considerare. Procesul de recalculare a dus la majorarea pensiilor, în prima etapă doar la cca. 42% din numărul pensionarilor. Exemple: În Judeţul Mureş dintr-un număr de 104.044 dosare de pensii incluse în procesul recalculării, în prima etapă au fost evaluate 6.973 de dosare, iar din acestea numai 35% au înregistrat majorări ale punctajului anual. În Judeţul Giurgiu, în prima etapă a pocesului de recalculare au beneficiat de majorări numai 27,5% din totalul pensionarilor ale căror pensii au fost recalculate, iar în etapa a doua vor beneficia de majorări numai 35,24% din total. În Judeţul Galaţi, în etapa întâi au benefiat de majorări 35,7% din totalul celor ale căror dosare au intrat în procesul de recalculare, iar în etapa a doua vor beneficia de majorare numai 42% În Municipiu Bucureşti, în urma primei etape de recalculare au beneficiat de punctaje superioare doar 37,96% dintre cei care au făcut obiectul acestei etape. Punerea în plată în patru etape a drepturilor rezultate în urma recalculării, produce o nouă discriminare între pensionari. S-a cerut ca plata acestor drepturi să se facă retroactiv, pentru toţi pensionarii din etapele II, III, IV, începând cu luna martie 2005. Guvernul nu şi-a respectat, de asemenea, angajamentul de a majora pensiile. FNSPR a solicitat ca pensiile să fie majorate de o manieră care să permită, ca puterea lor de cumpărare să ajungă la cel puţin 80% faţă de cea existentă în octombrie 1990”. Profunde nemulţumiri au provocat în rândul pensionarilor modificarea de către Guvern a listelor medicamentelor şi regimului lor de compensare valabil până în aprilie 2005. Se apreciază că aceste modificări influenţează degradarea sănătăţii şi indicatorii de morbiditate şi mortalitate. Legea proprietăţii, recent prezentată de Guvern, a creat nesiguranţă în rândul pensionarilor, şi nu numai, care locuiesc în imobile naţionalizate şi urmează a fi retrocedate. Se cere adoptarea unei hotărâri pentru protejarea acestora, prin care să se garanteze, că aceştia nu vor fi forţaţi să-şi părăsească apartamentele, decât în momentul în care li se vor asigura alte locuinţe corespunzătoare. Temeiul acestei solicitări – pe lângă faptul că asigurarea locuinţei pentru vârstnici este o prevedere a Cartei Social Europene - o constituie următoarele: - pensionarii nu au venituri şi nu pot obţine credite care le-ar permite să-şi cumpere o locuintă (apartament); - zecile de mii de imobile care au fost construite până în anul 1989 s-au realizat şi din contribuţia acestor oameni. Este moral, în această situaţie, ca statul să-i „despăgubească” aşa cum acordă despăgubiri altor categorii sociale – acordândule locuinţe corespunzătoare.

47

Toate nemulţumirile mai-sus menţionate şi altele au constituit motivele iniţierii unei PETIŢII de către FNSPR, care a fost semnată de aproape 165.000 de pensionari şi care a fost înaintată Guvernului spre soluţionare.

11.Agricultura în declin Consecvenţi intereselor lor de politicieni ai clasei urbane avute, membrii Guvernului de coaliţie au redus sau au eliminat subvenţiile din agricultură, după cum urmează: a) Pentru micii producători agricoli, deţinătorii suprafeţelor de pînă la 5 hectare teren arabil :  eliminarea subvenţiilor pentru cultura porumbului, ovăzului şi plantelor furajere, care afectează circa 3 milioane de producători agricoli;  reducerea subvenţiilor de la 2,5 milioane lei / ha la 1,5 milioane lei / ha . b) Pentru producătorii agricoli organizaţi în exploataţii agricole :  eliminarea subvenţiei pentru producţia marfă la cultura de floarea soarelui;  reducerea cantităţii subvenţionate la producţia marfă pentru cultura grâului de la 1800 mii tone la 750 mii tone. Consecinţe imediate:  aproximativ 1 milion de hectare teren arabil a rămas nelucrat, aceasta fiind cea mai mare suprafaţă agricolă necultivată după anul 1990;

48

 neexecutarea lucrărilor agricole prevăzute în tehnologiile de producţie ale fiecărei culturi ;  creşterea costurilor de producţie la produsele agricole şi falimentarea multor producători agricoli ;  întreruperea procesului de dezvoltare şi modernizare a exploataţiilor agricole;  scăderea producţiei agricole totale faţă de cea realizată anul trecut;  scumpirea produselor agricole pe piaţa agroalimentară. Mai mult decât atât, Ministrul Agriculturii a cerut Guvernului şi a obţinut schimbarea mecanismului de subvenţionare. A fost eliminată acordarea subvenţiilor în bani şi reintrodus sistemul cupoanelor, celebru deja prin distorsiunile produse în timpul guvernării CDR. Acordarea subvenţiilor prin bonuri valorice (cupoane) a fost un eşec total, acest sistem fiind considerat : a) Birocratic. S-au tipărit 70 milioane de cupoane, în greutate de 140 tone, pe care au fost aplicate 140 milioane de ştampile şi 280 milioane de înscrisuri, blocându-se, timp de două luni, activitatea curentă a miilor de funcţionari din ţară; b) Costisitor. S-au cheltuit peste 63 miliarde lei pentru tipărirea cupoanelor, la care s-au adăugat cheltuielile ocazionate de transportul şi distribuirea acestora; c) Ineficient. Cupoanele au ajuns târziu la producătorii agricoli. Ţăranii au fost puşi pe drumuri pentru a ridica cupoanele şi a căuta furnizorii de îngrăşăminte şi pesticide. Este drept că s-a făcut o cinică economie: foarte mulţi producători agricoli au renunţat să ridice

49

cupoanele care li se cuveneau. S-a creat o piaţă neagră a cupoanelor. Foarte multe cupoane s-au tranzacţionat la preţuri reprezentând jumătate din valoarea lor nominală. „Cuponiada” a determinat scumpirea produselor furnizate producătorilor agricoli. Diferenţa dintre timpul de acordare şi cel de decontare a cupoanelor a determinat pe distribuitorii de îngrăşăminte ( şi nu numai ) să crească preţul acestui produs. Astfel, îngrăşămintele pe bază de azot ambalate în aceeaşi saci, avînd aceeaşi greutate, livrate din acelaşi loc, s-au cumpărat cu 450.000 lei / sac - cu plata în numerar, dar cu 650.000 lei / sac - cu plata prin cupoane.

Un alt pachet de acţiuni guvernamentale a condus la bulversarea pieţei grâului şi introducerea în faliment a producătorilor de cereale. Guvernul a luat decizia de scoatere din rezerva de stat a unor cantităţi de grâu, în condiţiile în care producătorii agricoli nu şi-au valorificat producţia din anul 2004. Prin această decizie preţul grâului a scăzut de la 4.500-5.000 lei /kg, cât era în toamna anului 2004, la 3.500 lei /kg, în prezent, reducând dramatic veniturile producătorilor agricoli. Guvernul nu a introdus, până în prezent, preţul minim garantat la grâu, aşa cum este prevăzut în Programul de Guvernare al Guvernului de coaliţie aprobat de Parlamentul României. Ministrul Agriculturii a mai propus o “revoluţie” : trecerea personalului ocupat cu consultanţa la nivelul judeţelor din postura de funcţionar public în personal cu contract de muncă, precum şi reducerea retribuţiei lunare a acestuia cu circa 40%. Trecerea acestui personal la statutul de personal contractual reprezintă o dovadă a faptului că statul român nu mai are printre priorităţi agricultura şi producţia agricolă. Acest act este la fel de grav ca şi colectivizarea forţată.

50

În domeniul silviculturii, un sector critic pentru economia şi societatea românească, lucrurile sunt încă şi mai grave. În primele 6 luni s-au “obţinut”:  reducerea volumului de masă lemnoasă exploatată;  reducerea preţului de vânzare a masei lemnoase pînă la 50%;  abandonarea plăţii anticipate a masei lemnoase – ceea ce favorizează clientela politică şi speculanţii;  reducerea activităţii de producţie în domeniul procesării fructelor de pădure;  abandonarea activităţilor de silvoturism şi turism ecvestru;  abandonarea

Programului

Naţional

de

Împădurire

în

terenurile degradate şi a perdelelor de protecţie;  diminuarea

drastică

a

investiţiilor,

respectiv

drumuri

forestiere, corectarea torenţilor etc. cu efecte imprevizibile pentru mediul înconjurător;  înlăturarea specialiştilor şi introducerea în sistem a unor persoane alese pe criterii politice;  falimentarea sectorului de creştere a cailor de rasă prin abandonarea păşunilor, abaterea de la tehnologiile de creştere, vânzarea la preţuri subevaluate a exemplarelor valoroase;  nerespectarea

prevederilor

contractuale

între

Regia

Naţională a Pădurilor şi Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor privind ariile protejate. În domeniul agriculturii şi silviculturii se înregistrează mari întârzieri în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Bătălia pentru

51

integrarea agriculturii şi spaţiului rural pare a fi fost deja pierdută. Guvernul actual nu pare conştient de pericolul enclavizării, respectiv al existenţei unor zone ale ţării care nu se vor integra in UE, din punct de vedere al siguranţei alimentelor. Zonele în care vor fi identificate anumite probleme în domeniu vor fi considerate o perioadă de timp în afara UE. Timo Summa, director în cadrul DG Extindere, a arătat, în data de 9 iunie 2005, în cadrul lucrărilor Subcomitetului 1- agricultură şi pescuit, că tabelele de monitorizare cuprind datele transmise de partea română la mijlocul lunii mai şi că în urma analizei situaţiei a rezultat că agricultura se confruntă cu dificultăţi în a se alinia la cerinţele comunitare, de unde şi derapajele faţă de calendarul stabilit. Ca urmare, DG Extindere a decis să includă acest capitol printre cele şapte care fac obiectul scrisorii de avertizare („early warning letter” ) transmisă de Comisie autorităţilor române pe data de 9 iunie a.c.

În cadrul programului SAPARD, repornit cu greu în perioada 20012004, au loc întârzieri privind implementarea şi absorbţia fondurilor. Astfel, s-au depăşit deja termenul de acreditare a măsurilor convenite cu experţii Uniunii Europene pentru silvicultură, grupuri de producători, agromediu, controlul sanitar-veterinar. În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor, datorită exceselor în operaţiile de validare şi control,

pe

primele 6 luni s-au plătit doar 50 mil. Euro. Pe baza rezultatelor înregistrate in primele 6 luni s-a constituit un scenariu, în variantă optimistă, de către experţii Uniunii Europene, care indică o pierdere a cel puţin o treime din fondurile SAPARD. În sectorul fitosanitar, Comisia Europeană a salutat decizia de a reînfiinţa Direcţia Fitosanitară din cadrul MAPDR, considerând o mare greşeală desfiinţarea acestei direcţii de către dl. Gh.Flutur, în condiţiile in care în acest sector au fost înregistrate progrese semnificative care dovedesc existenta unei structuri bine organizate.

52

Prin acţiunile întreprinse în domeniul dezvoltării zonelor montane, actualul guvern nu a depăşit faza campaniei electorale pe care o prelungeşte şi în prezent. Practic ne găsim tot la nivelul promisiunilor. Se onorează cu foarte mare întârziere plata subvenţiilor la produsele animaliere, ministerul agriculturii neavând un program financiar coerent, prioritar şi stimulativ. Ministrul agriculturii a anunţat că sunt alocate 300 miliarde lei pentru a subvenţiona cu 60% din preţul de achiziţie a utilajelor noi şi a echipamentelor de procesare lapte pentru asociaţiile şi producătorii agricoli din zona de munte. Pentru a beneficia de subvenţie, producătorii agricoli trebuie să deţină 2ha teren agricol sau 2 vaci lapte, ori 10 oi sau capre, precum şi posibilităţi de acoperire a avansului de 40% din valoarea utilajului. Având în vedere că valoarea de 300 miliarde lei subvenţie totala se adresează la peste 1.000.000 locuitori din zona de munte, suma de 300.000 lei pe locuitor nu prezintă nici un fel de importanţă pentru finalizarea acestei acţiuni.

Lipsa unor politici agricole de cointeresare a crescătorilor de animale din zona de munte conduce la menţinerea stării de necunoaştere a obiectivelor şi condiţiilor integrării in UE, a incapacităţii financiare a acestora de a accesa programale SAPARD (măsura 3.1 exploataţii agricole). În perioada acestei guvernări nu s-au depus proiecte SAPARD specifice zonei de munte pe măsura 3.1. S-a abandonat fără nici un fel de justificare programul de redresare a pajiştilor naturale, afectând în mod serios furajarea animalelor din zona de munte. Actualul guvern nu are strategii de punere în valoare a resurselor locale specifice spaţiului montan şi nici pentru încurajarea agroturismului.

53

Subvenţii în agricultură - Mil. lei / ha Nr. crt. 1.

2005 Subvenţii prevăzute în Programul de 2,5

2008 4,5

Guvernare social democrat (pentru 2

toate culturile) Subvenţii alocate

3

Alianţei D.A., din care: - pentru porumb

de

Guvernul 1,5

0,0

0,0

0,0

12. Industria fără direcţie După şase luni se poate vedea că, în majoritatea lor, măsurile luate nu au nici o legătură cu Programul de Guvernare. Neconformitatea dintre platforma program din campania electorală, programul de guvernare şi deciziile curente este o dovadă de inconsecvenţă, dar si de moralitate – confirmându-se faptul că Alianţa DA nu se ţine de cuvânt. Este limpede că în domeniul industriei asistăm la desfăşurarea activităţii din inerţie, fără a iniţia nici un proiect nou. Politica economică a actualului Guvern blochează proiecte din lipsa fondurilor de finanţare:  Cernavodă –Unitatea 2;

54

 dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport gaze naturale, respectiv

blocarea

execuţiei

tronsonului

Arad-Szeghed,

alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor din Drobeta Tr. Severin şi Giurgiu;  proiectul Nabucco;  CET Paroşeni;  sistem de alimentare cu energie electrică a localităţilor neelectrificate din România;  noi distribuţii de gaze naturale;  blocarea activităţii de înmagazinare la depozitul Tg. Mureş etc. În domeniul industriei asistăm la compromiterea autonomiei şi independenţei autorităţilor de reglementare, cu consecinţe dezastruoase în asigurarea funcţionării în condiţii de transparenţă a activităţii sectorului energetic, precum şi urmare a aplicării incorecte a metodologiilor de stabilire a preţurilor şi tarifelor:  abonamentul la gaze naturale;  majorarea în 4 tranşe a preţului la gazele naturale;  funcţionarea netransparentă a pieţei de energie electrică şi gaze naturale. Este de asemenea de menţionat că nerespectarea angajamentelor asumate cu BM şi FMI privind desfăşurarea procesului de restructurare a societăţilor din sectorul energetic a devenit un principiu de guvernare, în special pentru proiectele privind piaţa de echilibrare (Piaţa de contracte bilaterale,Sistemul de matering OMEPA,Sistemul EMSCADA,Bursa de energie,Conpet – Petrotrans etc). S-a trecut la un regim de supraimpozitare a activităţii de exploatare, transport şi distribuţie a petrolului şi a activităţii de exploatare în sectorul minier, în paralele cu o creştere aberantă a preţurilor la

55

consumatorul final. Redevenţa petrolieră a fost majorată de la 5% la 8%. S-a introdus cota de înmagazinare de 3% pentru depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi o nouă cotă de 2,5 % pentru exploatarea suprafeţelor miniere, ce se constituie într-o dublă impozitare, adăugată fiind la redevenţa deja colectată pentru aceeaşi activitate. S-au introdus accize la energie electrică, gaze naturale, CLU, păcură. Toate acestea contribuie la majorarea galopantă a preţurilor la utilităţi, peste ţintele asumate de România. A reapărut ″ trocul de energie″

ca o măsură de subvenţie

încrucişată între producătorii de energie electrică, ceea ce falsifică gradul de deschidere al pieţei şi blochează programul de restructurare al companiilor din sectorul energetic. În paralel însă, programul de restructurare şi modernizare în principalele compartimente ale sectorului energetic este încetinit sau chiar abandonat. Astfel, deşi în Programul de guvernare era prevăzută înfiinţarea de societăţi mixte hidro-termo, măsura a fost abandonată. Programul investiţional şi susţinerea financiară pentru complexele energetice şi societăţile termo nu a mai fost respectat în cele şase scurse de la începutul anului. Introducerea de impozite, taxe, cote noi precum şi de majorare a redevenţei pentru societăţile din sectorul petrolier şi minier, au condus la o diminuare a surselor de finanţare pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare în paralel cu inducerea unor costuri suplimentare, neprevăzute, care se vor regăsi în factura consumatorului final, în a doua jumătate a anului 2005. Incapacitatea actualului Guvern de a interveni în economia reală face să se resimtă efectul impozitelor conexe impuse de Guvern pentru

56

a-şi susţine singura măsură consecventă, cea de introducere a cotei unice de impozitare. Cum ″ un rău nu vine niciodată singur″ ,reprezentanţii Guvernului au decis creşterea preţurilor, justificând necesitatea continuării procesului de susţinere financiară a proiectelor de investiţii pentru modernizarea şi funcţionarea în condiţii de siguranţă a Sistemului Energetic Naţional. Astfel s-a decis introducerea unei cote de 3 % la înmagazinarea subterană, măsură arbitrară şi care exemplifică disperarea în umplerea golurilor de venit la Buget. Se estimează o colectare suplimentară de circa 100 mld lei pe an. Activitatea de înmagazinare este o operaţiune de gospodărire, de umplere a cămării pentru iarnă, pentru aceste gaze fiind deja plătită o dată redevenţa, impozitul pe gaze, taxa de exploatare, TVA. Este ca şi cum i-am cere unei gospodine o taxă pentru cartofii din cămară, după ce i-a plătit o dată la piaţă, numai pentru că şi-a propus să-i folosească la iarnă. Această cotă se va resimţi în nerealizarea programului de înmagazinare gaze naturale pentru iarna 2005-2006, pentru care avem deja o întârziere de 1 lună, precum şi în încetinirea ritmului de susţinere a finanţării pentru programele de investiţii şi de modernizare, în fapt anularea argumentului, a motivaţiei de susţinere a creşterii preţului gazelor naturale. Va fi afectat programul de dezvoltare a unor noi depozite de înmagazinare subterană. În primele 6 luni nu s-a finalizat nici o acţiune în ce priveşte depozitele de la Gherceşti, Mărgineni, mai mult s-a întrerupt activitatea la depozitul de la Tg.Mureş.În primele 6 s-a înmagazinat mai puţin de 50% din cantitatea aferentă anului 2004, pentru aceeaşi perioadă. Programul investiţional nu va fi realizat nici la jumătatea celui din 2004.

Creşterea redevenţei de exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale de la 5% la 8% va deschide un lung şir de procese criticat de investitorii din domeniu, care motivează alegerea României tocmai datorită nivelului taxelor de exploatare şi redevenţei mici. Însă mirajul celor 600 mld lei estimate a fi colectate, este mai important

astăzi

pentru

guvernanţi

decât

certitudinea

alungării

investitorilor din acest domeniu. Din punct de vedere al consumatorului final, al cetăţeanului obişnuit nici o speranţă. Aceste sume se vor regăsi în final în factura de energie electrică, gaze naturale, CLU, benzina, motorină, servicii, etc. Cota de 2,5% pentru suprafeţe de exploatare minieră, reprezintă o dublă impozitare cu acelaşi efect pentru investitori ca şi în cazul

57

redevenţei. Suma estimată a fi colectată este, alături de creşterea taxei pentru activitatea de exploatare de la 3% la 8 % de 950 mld lei. În total noile taxe, cote şi redevenţa vor induce un cost suplimentar pentru agenţii din sectorul minier şi de petrol şi gaze de cca 500 milioane Euro. Începând cu a doua jumătate a anului 2005 aceste biruri suplimentare se vor regăsi în factura cetăţeanului, prin noi majorări de preţuri precum şi în diminuarea surselor de investiţii, şi de întreţinere a echipamentelor şi instalaţiilor din Sistemul Energetic naţional (SEN). Lipsa susţinerii financiare în termenul planificat a lucrărilor de investiţii pentru centrale noi, modernizarea sistemului de transport energie electrică şi gaze naturale, precum şi de diversificare a surselor de alimentare, va induce costuri suplimentare, dar cel mai grav induce riscul neacoperirii curbei de sarcină a SEN în următorii 2-3 ani. Majorările de preţuri sunt stabilite fără o prezentare transparentă a costurilor operatorilor din SEN, fiind determinate în mare parte şi de managementul deficitar indus în ultimele luni de aplicarea algoritmului politic. Au fost numiţi manageri şi membri în consiliile de administraţie în societăţi din sectorul energetic persoane care nu au avut nici un minut de activitate în acest sistem, care au condus sex cluburi au ajuns să fie manageri în centrale termoelectrice.

Nu este însă nici o surpriză când însuşi Ministrul Economiei şi Comerţului anunţa în prima sa conferinţă de presă, referitor la situaţia societăţilor Termoelectrica ″ Trebuie să curăţăm balastul din aceste societăţi – faliment sau reorganizare″ . Falimentul este imposibil de realizat atâta timp cât cele patru centrale, Doiceşti, Brăila, Paroşeni, Borzeşti, sunt indispensabile Sistemului Energetic Naţional (SEN). În perioada iernii, pe perioadă de secetă, de defecţiune a altor centrale din

58

sistem sau de intrare în revizie a centralei nucleare de la Cernavodă, aceste centrale sunt indispensabile siguranţei şi securităţii SEN. A doua variantă menţionată, cea a reorganizării prin crearea unor noi entităţi termo-hidro, atractive pentru investitori dar şi pentru oferta cu adevărat concurenţială pe piaţa de energie, a fost abandonată imediat. Astăzi aflăm că Hidroelectrica exportă energie electrică cu 17 USD/MWh, în condiţiile în care piaţa oferă cu 10 USD/MWh mai mult. De asemenea în acelaşi timp importăm energie electrică în plină perioadă de supraproducţie pe sectorul hidro, la nivelul a 350MW lunar. Supraproducţia de energie hidro vândută la export, precum şi importul de energie electrică pe timpul nopţii în golul de sarcină al SEN, afectează direct producţia tuturor CET-urilor din România, inclusiv a complexelor energetice, Turceni, Rovinari, Craiova. Toate aceste centrale şi-au redus producţia de energie electrică cu 50 %. (suprastocarea ar putea provoca autoaprinderea celor 600.000 tone de huilă din depozitele CET Mintia). Importurile pe timpul nopţii obligă centralele termice să-şi oprească o parte din grupurile energetice, cu costuri foarte mari şi cu afectarea securităţii în funcţionare. Aceste costuri se regăsesc tot în factura consumatorului final, oamenii fiind nevoiţi să suporte un preţ în mod netransparent, despre care ştiu doar că va creşte periodic, ca urmare a condiţionalităţii de acoperire a tuturor costurilor operatorilor. Soluţia dată de MEC este una arbitrară, respectiv ″ trocul de energie″

între

complexele energetice şi CET Mintia. Pierderea înregistrată ca urmare a diferenţei de preţ va fi suportată de complexele energetice - Turceni, Rovinari, Craiova.. Concret, complexele energetice vor fi obligate să-şi reducă producţia proprie şi vor cumpăra energie electrică produsă de Mintia, care produce însă la preţuri mult mai mare decât ele. Motivaţia

59

trocului nu este în nici un caz una economică. Iată că soluţiilor economice legate de funcţionarea corectă a pieţei şi de finalizarea procesului de restructurare sunt date de ″ trocul de energie″ , care prevesteşte o criză viitoare imposibil însă de soluţionat fără costuri foarte mari. Pe lîngă aceste majorări de preţuri, populaţia va fi nevoită să suporte şi un set de măsuri de impozitare menite să contrabalanseze golurile din veniturile la buget, urmare a aplicării cotei unice de impozitare (anularea cuponului de încălzire, anularea deducerilor pentru încălzirea imobilului, centrala termică individuală sau pentru izolarea termică a clădirilor). În acest sens acciza va fi de 0,12 Euro/MWh, urmând să ajungă la o jumătate de euro/MWh în 2010. Creşterea va fi şi mai mare pentru electricitatea utilizată în scopuri comerciale (pentru uz casnic) .Începând din acest an se va introduce pentru această categorie o acciză de 0,26 euro/MWh, urmând să ajungă la 1 euro/MWh în 2010. Din cauza devansării graficului de majorare a accizelor, conform înţelegerii actualului Guvern cu FMI, românii vor plăti mai scump, mai devreme, benzina, motorina, alcoolul, tutunul, gazele naturale, păcura, CLU, etc. Astfel, numai ca urmare a accizării un litru de motorină va fi mai scump cu 1800 lei, iar cel de benzină cu 2.000 de le/litru de pompă. Să mai menţionăm că în cele şase luni scurse de la începutul anului, Ministerul Economiei şi Comerţului a iniţiat doar cinci noi acte normative, dintre care două OUG şi trei legi. Este cel mai scăzut nivel de activitate în ultimii 10 ani. În ce priveşte legile promovate de MEC, acestea sunt adresate SIDEX şi RAFO, iar din cele două ordonanţe de urgenţă, una este referitoare la privatizarea societăţii Tractorul Braşov,

60

iar cealaltă se referă la separarea Petrotrans de Conpet, încălcând acordul PSAL 2, încheiat cu Banca Mondială. 13. Transporturi şi infrastructură – producţia de scuze şi acuze În primele 6 luni, în domeniul transporturilor, amenajarea teritoriului, construcţia de locuinţe, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu a atins nici unul din obiectivele care aveau termen în luna iunie 2005. 13.1. Programe de investiţii şi dezvoltare  Nu a fost lansat nici un program nou;  Programele începute de Guvernul social democrat au fost blocate datorita incompetenţei actualei conduceri a MTCT;  Au fost stopate toate programele si contractele in derulare. 13.2. Transportul feroviar CFR CALATORI: • Sub actuala conducere a MTCT se înregistrează cea mai lungă grevă din istoria CFR, cu pierderi de 6 miliarde /zi în zilele lucrătoare şi 10 miliarde/zi în week–end; • Banii revendicaţi de grevişti pentru mărirea salariilor în anul 2005 erau prevăzuţi în buget; • Zilnic pe căile ferate circulă aproximativ 1.725 trenuri din care: 74 internationale; 42 InterCity; 76 rapide; 54 accelerate;1.480 trenuri personale.

13.3 Transporturi navale În prezent:

61

- se lucrează foarte încet la terminalul de pasageri; - nu se lucrează la terminalul de barje la portul turistic, terminalul de cereale, prelungirea digului de Nord; - traficul în port a scăzut cu aproximativ 1/3 din traficul anului 2004. La Canalul Dunăre – Marea Neagră şi Canalul Sulina nu se continuă lucrările de dragaj şi amenajare de maluri din lipsă de fonduri. 13.4.Metroul Bucureşti S-au stopat toate investitiile prevăzute în programele aprobate:  continuarea lucrărilor la magistrala 1Mai – Zarea;  începerea lucrărilor la artera Eroilor – Drumul Taberei – Ghencea;  studiu de fezabilitate pentru platforma Pipera şi Aeroportul Băneasa;  dotarea cu noi trenuri în locul celor care urmau a fi modernizate;  darea în folosinţă a tronsonului Theodor Pallady – Policolor; În prezent:  zona 1Mai – Zarea – nu se lucrează;  zona Theodor Pallady – nu se lucrează. Nu au fost prevăzute fonduri pentru trim.I şi II;  prelungirea magistralei Eroilor – Ghencea – se află în discuţii pentru identificarea surselor de finanţare.

62

13.5. Infrastructura rutieră Autostrăzi:  autostrada Bucureşti–Braşov. S-au stopat Parteneriatele publice private pentru tronsoanele Bucureşti – Ploieşti, Câmpina – Predeal, Predeal – Braşov;  autostrada Transilvania – după primele 6 luni în care s-a încercat, împreună cu partea americana (contractul BECHTEL), modificarea şi chiar stoparea contractului, s-a ajuns la concluzia ca “este vorba despre un contract complex şi complicat” care nu poate fi modificat. S-au pierdut astfel şase luni de lucrări efective.  Autostrada Bucureşti – Piteşti – s-au abandonat lucrările de reparare a căii 1 de rulaj ( Km. 23 – 46)  S-a abandonat Parteneriatul public privat pentru construcţia centurii Bucureştiului. PODUL PESTE DUNĂRE LA BRĂILA – proiect abandonat. PODUL PESTE DUNARE CALAFAT – VIDIN – proiect abandonat. Programele de pietruiri drumuri comunale şi alimentările cu apă la sate şi comune sunt oprite pentru moment. În anul 2004, Guvernul social democrat a semnat cu Banca Mondială un program pilot pe plan mondial pentru prevenirea efectelor dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren. Programul prevedea şi o componentă pentru întărirea capacităţii administraţiei publice centrale şi locale în materie de gestionare a catastrofelor naturale majore.

63

Programul de consolidare a unor clădiri publice cu grad mare de vulnerabilitate nu a început încă, după şase luni ! Despre o politică în materie de prevenire a efectelor cutremurelor, nici un cuvânt. 13.6.Programul de locuinţe pentru tineret Dacă în perioada guvernării social democrate au fost construite locuinţe pentru tineret destinate închirierii prin intermediul ANL, în prezent, până la această dată, nu exista indicii ca programul va fi continuat. Fondurile destinate locuinţelor pentru tineri au fost redirijate către locuinţele distruse de inundaţii. 13.7.Programul de săli de sport În perioada Guvernului social democrat au fost construite 415 săli de sport. Actuala conducere a lansat o noua licitaţie pentru construcţia sălilor de sport, mult mai puţine la număr şi cu dimensiuni mai reduse. 14. Educaţia publică nu face parte din Guvernul de coaliţie

În primele şase luni ale anului 2005, propriul Program de Guvernare nu a fost o referinţă pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării. De altfel, Programul de Guvernare în domeniul educaţiei stabilea drept obiectiv important generalizarea învăţământului obligatoriu de 10 clase, dovedind necunoaşterea sistemului,

întrucât obiectivul fusese deja

îndeplinit în 2003. Gestionarea sistemului de învăţământ în cele 6 luni practic nu are nici o legătură cu Programul de Guvernare.

64

Este de remarcat, lipsa unei strategii atât pentru învăţământul preuniversitar cât şi pentru învăţământul universitar cu excepţia unui singur obiectiv – politizarea în masă a sistemului. Într-un timp record au fost înlocuiţi inspectori generali, inspectori şcolari, directori, funcţionari publici din minister şi din structurile acestuia. Schimbările pe criterii strict politice au înlocuit profesioniştii provocând bulversarea sistemului de învăţământ. Schimbările politice operate cu patimă în cele şase luni au transformat obiectivul “depolitizării” din Programul de Guvernare în politizare cu performanţe maxime. Stoparea

descentralizării

şi

autonomiei

universitare

prin

neaplicarea legii finanţării invăţământului preuniversitar reprezintă , de asemenea, o altă “realizare” a acestor şase luni. “ Guvernul va

aplica o noua filosofie in domeniul finanţării

educaţiei, prin mărirea investiţiei in învăţământ (pentru educaţie şi cercetare guvernul va aloca de la bugetul de stat resurse financiare echivalând cu 6% din PIB) susţine Programul de Guvernare. Dacă adăugăm şi promisiunea

“Guvernul României va asigura o creştere

substanţială a salariilor personalului din educaţie peste creşterea medie a salariului din economie” şi încercăm să

evaluăm în ce s-au

materializat aceste promisiuni fără îndoiala bilanţul este nesatisfăcător.  În programul de guvernare al executivului actual nu există nici un capitol despre sport, fapt fără precedent pentru programele de guvernare de după 1990.  Neînscrierea României la Jocurile Mondiale Universitare, cea mai mare competiţie după Jocurile Olimpice, este o pată care prejudiciază România. Trebuie să menţionăm că de acestea se face vinovat Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organizator şi

65

Agenţia Naţională pentru Sport care nu se implică de loc şi vegetează în loc să ia atitudini.  Cele 400 de săli de sport finalizate în anul 2004 nu sunt folosite în scopul pentru care au fost create decât în mică măsură datorită indolenţei factorilor locali. În schimb, trebuie precizat că, programele de nunţi, botezuri, chermeze şi alte activităţi nesportive abundă.  Pe lîngă faptul că nu se mai acordă fonduri pentru finalizarea bazelor sportive, programul de desfiinţare al celor existente continuă, în ciuda prevederilor legii 69 a educaţiei fizice şi sportului.  Abandonarea cluburilor sportive şcolare este un fapt demonstrat prin faptul că în anul 2005 au primit un buget identic cu cel de acum şase ani.

66

15. Protecţia mediului înconjurător – opacitate şi indiferenţă

La Capitolul 22 – Mediu, România a primit cartonaşul galben de la Uniunea Europeana. Comisarul european pentru extindere Ollie Rehn a trimis o scrisoare de avertizare Guvernului de coaliţie ca urmare a intârzierii

implementării

legislaţiei

aferente

anumitor

capitole

de

negociere, printre care şi mediu. Eşecul activităţii desfăşurate în aceste şase luni este reflectat, pe de o parte, de costul facturii pe care trebuie să o suporte populaţia ca urmare a proastei gestionari a crizei inundaţiilor, iar pe de altă parte, de nerespectarea angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la UE. Cauzele privind eşecul implementarii politicilor de mediu rezidă atât în proasta organizare internă a ministerului, cât şi din preocuparea permanentă a ministrului de a se debarasa de obligaţiile şi răspunderea negociate în cadrul Capitolului 22 - Mediu. 15.1.Cartonaşul galben din partea Uniunii Europene Implementarea algoritmului politic a fost o constantă acţiune de decuplare a implementarii legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi de îndeplinirea angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Pentru finalizarea în anul 2004 a cadrului instituţional, România a beneficiat de asistenţă tehnică din partea UE concretizată prin implementarea unui program Phare de 3,5 milioane Euro.

67

H.G. nr. 459 din 19 mai 2005 modifică structura organizatorică, agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia mediului trecând din subordinea Ministerului Mediului în subordinea Agenţiei Naţionale de Mediu. În aceste condiţii, se realizează suprapuneri de atribuţii între anumite departamente din cadrul celor două instituţii. Atât ministerul cât şi Agenţia Naţională cuprind în organigramă Direcţia de Control a Poluării şi Management al Riscului, precum şi Direcţia de Protecţie a Atmosferei şi Schimbări Climatice, pentru a satisface doleanţele formaţiunilor politice care alcătuiesc coaliţia guvernamentală. Prin acest HG s-a dat un termen de 60 zile în care vor fi elaborate regulamentele de organizare şi funcţionare ale noilor structuri. În această perioadă punerea în aplicare a planurilor de implementare stabilite în cadrul Capitolului 22 sunt amânate şi nerealizate, specialiştii aşteptând reorganizarea.

15.2. Slăbirea capacităţii instituţionale Strategia Naţională şi Planul National de Acţiune în domeniul schimbărilor climatice s-a transformat în strategia de „schimbări politice”. Un exemplu semnificativ este faptul că numai în cadrul ministerului a cooptat 52 de “specialişti de mediu” din Primăria Capitalei. În plină criză a inundaţiilor au fost schimbaţi toţi directorii Direcţiilor Bazinale din Administraţia Naţională „ Apele Române” fiind înlocuiţi, tot pe criterii politice, cu oameni a căror pregătire nu avea nici o legătură cu domeniul. Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost schimbat cu un director al unei companii de salubritate din Tulcea, după o hărţuire de câteva

luni,

materializată

prin

controale

fără

fond.

Directorul

68

Administraţiei Naţionale de Meteorologie a fost demis din cauza “prognozelor inexacte”. Şeful Gărzii de Mediu a fost schimbat deoarece nu avea abilităţi de a face poliţie politică. 15.3. „Poliţie politică” în domeniul mediului Singura preocupare a Ministrului Mediului până în prezent a fost “poliţia politică”. Pentru orice situaţie care impunea găsirea unor soluţii, vina este aruncată asupra guvernării social democrate. De fiecare dată, ministrul se antepronunţă asupra vinovăţiei foştilor oficiali vizaţi de controalele declanşate. Stupefiantă în acest sens este declaraţia ministrului Sulfina Barbu din 3 mai 2005 pentru BBC, când la întrebarea dacă are dovezi pentru “suspiciunile sale”, răspunsul a fost: “O dovada certă, în prezent, nu există !”. La sfârşitul lunii martie, la comanda Ministrului Mediului, comisarii Gărzii de Mediu din toate judeţele au demarat un control asupra legalităţii actelor de reglementare emise in perioada 1 ianuarie 2004-1 martie 2005 de agenţiile regionale şi judeţene de protecţia mediului. Dispoziţia ministrului este complet ilegală, deoarece Garda de Mediu nu deţine, potrivit legislaţiei, nici o atribuţie şi competentă privind verificarea legalităţii avizelor şi acordurilor de mediu emise de agenţiile de protecţia mediului. Dispoziţia a creat, însă, un război surd între cele două instituţii care a blocat pentru o perioada activitatea lor. Rezultatul acestei acţiuni s-a răsfrânt asupra populaţiei. Acelaşi tip de controale s-a declanşat şi în cazul Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Un caz în care s-a mers mai departe a fost anularea a 198 de contracte de închiriere a plajelor de către agenţii

69

economici care deţin hoteluri sau unităţi de alimentaţie publică pe malul mării, motivarea învederând serviciile de „proastă calitate”.

15.4.Criza inundaţiilor - 110 milioane Euro mai puţin pentru protecţie socială Complet depăşit de criza inundaţiilor, Ministerul Mediului a acţionat doar ca o portavoce a Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi a altor organisme din subordine pentru a transmite în teritoriu avertizări şi prognoze, fără a lua măsurile de urgenţă necesare în aceste situaţii de criză. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu a funcţionat deloc, deşi este organismul care trebuie să reacţioneze în caz de catastrofe naturale. Ministrul mediului s-a deplasat abia la o săptămâna în zona calamitată, iar când s-a deplasat nu a venit cu nici o soluţie constructivă de eliminare a efectelor inundaţiilor, neştiind nici măcar că în România există producţie de pompe utile în astfel de situaţii. Responsabilitatea a fost aruncată pe seama guvernării social democrate, cu intenţia de a distrage atenţia de la incompetenţa actualului Guvern de a gestiona criza. În realitate, lucrările de investiţii realizate în perioada 2002–2004 s-au comportat corespunzător scopului pentru care au fost proiectate şi realizate. Deşi Ministrul Mediului a acuzat AQUAPROIECT Bucureşti, această companie nu a proiectat nici o lucrare hidrotehnică în partea de jos a bazinelor hidrografice, acolo unde au avut loc inundaţiile. Cele 110 milioane de Euro pe care Guvernul îi alocă pentru lucrările de reconstrucţie a caselor şi de refacere a infrastructurii rutiere si feroviare afectate de inundaţii sunt doar jumătate din necesar, conform

70

bilanţului realizat chiar de Guvern. Aceasta sumă ar fi fost suficientă dacă guvernanţii ar fi reacţionat prompt, limitând pagubele înregistrate. Lipsa de responsabilitate a actualilor guvernanţi ne costă acum 110 milioane de Euro, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru protecţia socială. 15.5. Incoerenţe privind utilizarea Fondului de Mediu Lipsa unei strategii coerente privind utilizarea Fondului de Mediu, prin permanenta schimbare a legislaţiei şi a cadrului instituţional a făcut ca în primele şase luni de guvernare să nu fie finanţat nici un proiect din acest fond. Mai mult, o propunere recentă prevede amendarea legislaţiei privind Fondul de Mediu cu o nouă prevedere prin care se pot aloca fonduri pentru înlăturarea efectelor calamităţilor. Aceasta este în totală contradicţie cu prevederile legislaţiei de mediu, care preia normele Uniunii Europene în domeniu. 15.6. Prima de casare – un succes împrumutat “Prima de casare a

avut un succes deosebit şi, văzând acest

lucru, ne gândim serios ca programul să fie reluat pentru anul viitor” este declaraţia premierului Tăriceanu prin care confirmă faptul ca iniţiativa guvernului social democrat de a finanţa înlocuirea autoturismelor depăşite fizic şi moral este un succes. Cu toate acestea, OUG iniţială a fost retrasă pentru a fi modificată, sugerându-se unele implicaţii de corupţie. În realitate, Ordonanţa de Guvern nr. 99/2004 privind instituirea programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional auto a fost modificată de şapte ori în primele patru luni de guvernare pe principiul „fă-te că lucrezi”, demonstrând atât lipsa de

71

pregătire profesională a colectivului coordonat de Ministrul Mediului, cât şi tentativa de a specula succesul acestui act normativ elaborat de guvernul social democrat. 15.7.Presa ignorată Ministrul Mediului s-a evidenţiat printr-o proastă gestionare a relaţiei cu presa. Un prim exemplu ar fi raportul Greenpeace privind marii poluatori din România, când ministrul nu a fost de găsit pentru a da o declaraţie în această problemă. În 5 aprilie 2005 la conferinţa de presă organizată pentru a explica stadiul în care se află aplicarea Ordonanţei nr.99/2004, ministrul, nedorind să răspundă posibilelor întrebări legate de numeroasele probleme apărute, nu a fost prezentă, fiind înlocuită de purtătorul de cuvânt. În 7 aprilie 2005, purtătoarea de cuvânt a ministerului se evidenţiază prin afirmaţia referitoare la „tâmpiţii” care lucrează în minister şi la „ţara pe care o meritaţi”. Ca urmare, purtătorul de cuvânt şi-a prezentat demisia, fiind insă reactivat în cadrul ministerului doua zile mai târziu. In 17 mai 2005, cu ocazia vizitei în România a Ministrului Mediului din Ungaria, Ministrul Mediului român a refuzat să dea declaraţii unor reporteri maghiari pe motiv că nu acordă „exclusivităţi” presei străine.

16. Integrarea europeană – promisiuni neonorate În decembrie 2004, Guvernul PSD a finalizat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană.

72

Concluziile Consiliului European au fost, astfel, favorabile faţă de demersurile administraţiei de la Bucureşti, recomandând semnarea Tratatului de Aderare cu România în aprilie 2005. La 17 decembrie 2004, concluziile Consiliului European constatau că România se află în stadiul în care progresele înregistrate în domeniul îndeplinirii criteriilor de aderare, îndreptăţeau o evaluare conform căreia, dacă se continuă în acelaşi ritm, la 1 ianuarie 2007 ţara noastră devine membru al Uniunii Europene. Raportul de ţară, dat publicităţii în octombrie 2004, concluziile negocierilor, semnarea Tratatului de Aderare, toate acestea au arătat că pregătirea pentru aderare, în toate domeniile, se desfăşoară conform cerinţelor comunitare şi că termenul propus pentru aderare va deveni realitate dacă se vor depune eforturi suplimentare în toate domeniile, inclusiv Justiţie şi Afaceri Interne, Mediu, Concurenţă, acolo unde România şi-a asumat 11 angajamente suplimentare. Încă de la începutul mandatului noii puteri, PSD a atras atenţia asupra multiplelor aspecte care mai trebuiau acoperite în vederea rămânerii în calendarul aderării, şi anume: concentrarea eforturilor în vederea implementării legislaţiei deja preluate, a îndeplinirii stricte a angajamentelor asumate faţă de UE şi asupra unui aspect foarte important – cel al poziţionării favorabile a României în contextul evoluţiilor tumultoase din cadrul Uniunii. Încă de la instalarea Alianţei D.A. la guvernare, declaraţiile liderilor ei referitoare la modul în care s-a negociat şi criteriile de aderare la UE au dovedit că au ample lacune privitoare la

rezultatele concrete ale

negocierilor, dar şi la procesul de aderare, în ansamblu. S-a “uitat” că România a obţinut de la UE cele mai multe perioade de tranziţie, derogări şi aranjamente tehnice în domenii importante, precum şi o sumă

73

importantă de fonduri necesare reformei. PSD a semnalat Guvernului actual aspecte referitoare la impactul aplicării cotei unice de impozitare asupra pregătirilor pentru aderare. Astfel, în condiţiile aplicării cotei unice, sursele bugetare se diminuează, iar investiţiile publice în domenii ca justiţia, administraţia publică, securizarea frontierelor, sănătate, mediu vor scădea şi ele sau vor dispărea, deşi astfel de investiţii sunt absolut necesare pentru alinierea la standardele comunitare. De asemenea, PSD a arătat că această măsură financiară pune în dificultate şi co-finanţarea programelor UE aflate deja în desfăşurare în România (PHARE, ISPA şi SAPARD). Totodată, efectele aplicării aşa-zisei reforme fiscale s-au văzut dar în mod negativ, prin devansarea calendarului de accizare la gaze naturale şi altele. Astfel, s-a susţinut de către actuala coaliţie guvernamentală, în mod eronat, că introducerea abonamentelor la gazele naturale ar fi o consecinţă a angajamentelor asumate în cadrul negocierilor la Capitolul 14, Energie. Aceste afirmaţii au fost menite să de-responsabilizeze promotorii unor măsuri nepopulare luate pe platforma venirii la putere prin discursuri populiste. Totodată, asemenea susţineri arată lipsa de soluţii realiste ale celor care astăzi guvernează România, ei sugerând că nu sunt altceva decât executanţii unor directive primite de la Uniunea Europeană atunci când au probleme, iar atunci când se întâmplă lucruri pozitive în relaţia cu Uniunea Europeană meritul este strict al guvernanţilor vremelnici.

În ceea ce priveşte politica de dezvoltare regională în perioada 2005 – 2006, declaraţiile ambigue făcute de reprezentanţi ai coaliţiei guvernamentale referitoare la modificarea structurii regiunilor de dezvoltare a României afectează credibilitatea ţării noastre în ceea ce

74

priveşte angajamentul de a îndeplini criteriile asumate pentru aderare, inclusiv cele rezultate din Capitolul 21. O astfel de modificare a structurii regionale

a

ţării

pune

în

primejdie

capacitatea

instituţională,

administrativă şi chiar politică României, de a atrage fondurile pentru dezvoltarea regională, care au fost agreate deja pentru perioada 20072009. Capitolul 7 – Agricultura este un exemplu concludent al impasibilităţii actualei coaliţii guvenamentale faţă de problemele reale ale ţării şi aici ne referim la capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare. Astfel, deşi în urma negocierilor la acest capitol s-a obţinut un pachet financiar bun, România se găseşte acum în situaţia de a i se diminua şansele de a obţine banii negociaţi. În domeniul Justiţiei, actualul guvern, în loc să se ocupe de implementarea acquis-ului şi de punerea în practică a măsurilor negociate, a propus modificarea legislaţiei, care nu va duce decât la întârzieri în calendarul aderării. Aceste întârzieri ce determină ar putea duce la un raport negativ de ţară pentru 2005, ceea ce va pune atât instituţiile comunitare cât şi Statele Membre în situaţia de a privi cu suspiciune aderarea României la 1 ianuarie 2007. Tot astfel, imixtiunea politicului în domeniul Justiţiei nu face decât să lezeze credibilitatea, aflându-ne în situaţia în care să ne fie pusă la îndoială îndeplinirea criteriul politic de aderare. În cele şase luni de guvernare, constatăm următoarele aspecte în sfera pregătirii pentru aderare:  Lipsa de profesionalism a celor care ocupă funcţii înalte în guvern şi administraţie;

75

 Lipsa interesului de angajare în implementarea proiectelor agreate cu UE, pentru că această direcţie de acţiune ar deranja interesele “patrulaterului portocaliu”;  Politica demonstrată de coaliţia de guvernare este cea a vorbelor, nu a faptelor;  Crearea, prin lozinci şi declaraţii nelalocul lor, a unui mediu conflictual în relaţiile cu instituţiile comunitare şi cu state membre, care ne-au susţinut în eforturile noastre spre o normalitate politică, economică, etc;  Bagatelizarea criteriilor economice, făcând ca îndeplinirea unui alt criteriu de aderare – cel al economiei de piaţă funcţională, capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale din interiorul Uniunii – să fie devină îndoielnică. Recentele avertismente şi modul în care cei cu atribuţii în domeniul pregătirii României pentru aderare au reacţionat la ele arată că actuala putere nu este nici pregătită, nici decisă să aplice măsurile de realizare a angajamentelor ci doar să acţioneze în direcţia propriului interes de moment. Se pare că actuala guvernare este ameţită de puterea în sine şi nu mai ţine seama de faptul că se află în slujba poporului. Pe fondul previziunilor negative în ceea ce priveşte ratificarea Tratatului constituţional european în Statele Membre, putem doar să intuim o similaritate în ceea ce priveşte ratificarea Tratatului de Aderare a României (şi Bulgariei) la UE, mai ales că mult-aşteptatul Raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de ţara noastră are în vedere multiple aspecte problematice, şi anume: competiţia, ajutoarele de stat, mediul, justiţia, lupta anticorupţie, controlul graniţelor şi

76

agricultura. De altfel, scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene din 9 iunie a.c., constată că la şapte capitole România are încă restanţe care au generat şi îngrijorarea autorităţilor comunitare. Să nu uităm că mai multe State Membre ale Uniunii Europene au anunţat că vor amîna ratificarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la UE pînă după Raportul de monitorizare, astfel că votul acestor state va fi cu certitudine influenţat dacă raportul evidenţiază probleme majore. Nu negăm, şi nu am făcut-o niciodată, că România mai are mult de lucru pentru aderarea la UE. Dar în decembrie 2004 aveam un calendar şi o foaie de parcurs foarte clare pentru ceea ce mai avem de făcut în diferite domenii. Toate aceste măsuri sunt la îndemâna autorităţilor şi implementarea lor depinde în primul rând de voinţa acestora.

17. Politica de apărare şi reforma armatei În decembrie 2004, la finele mandatului PSD, România era deja un membru activ şi respectat al NATO. Este important de subliniat faptul că România nu a obţinut, graţie viziunii şi politicii PSD, doar un loc în comunitatea euro-atlantică, dar s-a bucurat rapid de o poziţie de prestigiu în Alianţa Nord-Atlantică. În noiembrie 2004, România a fost gazda reuniunii miniştrilor apărării din NATO şi a Consiliului NATO-Rusia, fiind a doua ţară central europeană( după Polonia) care a găzduit o asemenea reuniune şi prima din valul de 7 ţări admise în NATO, la Praga. Astfel, dacă şansele României de admitere în NATO erau practic nule la momentul câştigării alegerilor de către PSD în anul 2000, în numai patru ani de guvernare social-democrată România devenea unul dintre cei mai importanţi şi activi membri ai alianţei, recuperând timpul irosit şi plasându-se în avanpostul proceselor politice, diplomatice şi militare ale comunităţii euro-atlantice.

Deşi programul alianţei D.A. prevedea continuarea politicii de apărare şi a reformelor militare care au condus la creşterea imensă a

77

prestigiului României în relaţiile internaţionale, o combinaţie de incompetenţă, rea-voinţă şi incapacitate de a înţelege valoare reformei apărării tinde să coboare brusc şi brutal acumulările din ultimii ani. La conducerea ministerului au venit persoane incompetente sau incapabile să înţeleagă fenomenul politico-strategic, multe dintre acestea fiind cele care au gestionat de fapt eşecul de la Madrid pe linia admiterii în NATO şi care au contribuit la blocarea structurală a reformelor militare. Aventurile politicii fiscale ale actualului guvern tind să afecteze din ce în ce mai vizibil bugetul ministerului apărării, care în acest ritm nu va mai putea face faţă obligaţiilor de aliat. Deja procentajul de 2, 38% din PIB, care ar fi trebuit să fie alocat ministerului apărării potrivit înţelegerilor cu NATO, nu mai este respectat. Dincolo de încălcarea unui angajament de principiu faţă de Alianţă, dacă tendinţa de marginalizare financiară a ministerului va continua, va genera în scurt timp blocaje pe calea reformei, îndeplinirii obiectivelor faţă de NATO, dar şi serioase probleme sociale în rândul militarilor şi personalului civil. E cunoscut faptul că una dintre unităţile de elită ale forţelor navale – fregata MARIA a fost pusă în situaţia de a gestiona nemulţumirile sociale ale echipajului în mijlocul mării, fapt fără precedent în istoria ministerului. Se vede deja că planificarea resurselor începe să funcţioneze din ce în ce mai prost atât datorită subfinanţării, cât şi incapacităţii de comunicare între statul major şi structurile cu atribuţii specifice din minister. Deşi s-a promis în repetate rânduri că se va trece la o reorganizare a structurilor centrale ale ministerului pentru a se elimina aşa-zisele paralelisme, nici până acum nu s-au adoptat actele legislative necesare, sau un proiect care să fie cunoscut public. În schimb s-au eliminat structuri create pentru adaptarea ministerului la exigenţele calităţii de

78

membru NATO şi de ţară activă în planul proceselor politico-militare. În ceea ce priveşte viitoarea structură de forţe a armatei, confuzia este maximă. Dacă anul 2007 este considerat încă un punct de reper privind crearea unei structuri de forţe flexibile, profesioniste, deteritorializate şi cu un pronunţat caracter expediţionar, acum se vorbeşte de o viziune pe termen lung a transformării, pînă în anii 2015-2020!! Este de fapt un tertip pentru a amâna decizii dificile referitoare la continuarea transformării pe direcţiile deja asumate în NATO. Programul Alianţei prevedea eliminarea stagiului militar obligatoriu şi profesionalizarea completă a armatei, ca un element de continuitate faţă de politica fostului guvern PSD, care a eliminat restricţiile legale în domeniu şi a dezvoltat un program pentru abolirea completă a conscripţiei în 2007. Declaraţii fulminante ale unor lideri ai alianţei din campania electorală, afirmau că acest lucru se va petrece deja la finele lui 2005, criticând guvernul PSD pentru aşa-zise tergiversări în această chestiune. De curând s-a afirmat însă că incorporările vor continua şi în 2008. Relaţia ministerului cu opinia publică este cvasi-inexistentă. Cele câteva conferinţe de presă susţinute de conducerea ministerului nu au comunicat nimic pe linia preocupărilor, a reformei sau a dialogului politic şi strategic pe care ar trebui să-l promoveze ministerul în NATO şi în relaţiile internaţionale. În schimb s-au emis diverse alegaţii legate de legalitatea şi oportunitatea anumitor programe de înzestrare. Acest lucru este cel puţin ciudat având în vedere că toate programele de înzestrare sunt oricum monitorizate din punct de vedere al eficienţei şi al contribuţiei la întărirea capacităţilor NATO, în contextul participării României la planificarea colectivă NATO. În situaţia în care se doreşte operarea unor ajustări, acest lucru se poate realiza din şi prin planificare,

79

fiind un aspect normal şi uneori chiar necesar ţinând cont de dinamica transformărilor care au loc în planul adaptării armatelor la mediul internaţional de securitate şi la provocările strategice ale noilor ameninţări. Politizarea acestor chestiuni nu face decât să lovească în credibilitatea internaţională a ministerului şi armatei, dobândite cu atâta efort în ultimii ani. Dacă în programul alianţei D.A. consolidarea statutului României în NATO era considerat un punct central al programului de guvernare, nimic din ce s-a realizat până acum nu dovedeşte vreun progres pe acest plan. Dimpotrivă, în condiţiile tendinţelor de subfinaţare şi a problemelor de planificare menţionate, problema va deveni în curând nu “consolidarea statutului României în NATO” ci prezervarea unui statut cât de cât rezonabil în organizaţie şi evitarea unor situaţii stînjenitoare care au marcat, din păcate, parcursul altor state admise recent în alianţă. Deşi au trecut 6 luni de la preluarea guvernării, nu s-a văzut nici o contribuţie sau reacţie a ministerului la definirea strategiei de securitate naţională. Ministerul nu a avut nimic de zis în ceea ce priveşte lansarea abruptă a conceptului de lovituri preventive, rămânând pasiv la dezbaterea privind elaborarea unei noi strategii de securitate. Oricum aceasta a întârziat deja peste limitele legale. Deşi problema strategică a Mării Negre este continuu agitată la nivel de discurs al actualei puteri, nu este clar ce a făcut pînă acum ministerul apărării pe linia concretizării acestui proiect politico-strategic. E relevant faptul că în NATO nu există consens pe linia implicării organizaţiei în operaţiuni la Marea Neagră, iar ministerul nu pare capabil să gestioneze adecvat această problemă în interiorul alianţei şi pe linia cooperării bilaterale cu Turcia, Rusia sau Ucraina.

80