Capitolul Iv

Capitolul IV: Capital social, conceptualizari, cauze si efecte. IV.1 Abordari generale Conceptul de capital social este extrem de popular şi a fost preluat frecvent în limbajul cotidian. Noţiunea de capitalul social a început să fie utilizat în anii ‘90 de către numeroşi analişti şi oameni politici, devenind „un fel de antidot universal pentru bolile care afectează societăţile de pretutindeni” 1. Acest lucru a permis folosirea termenului în diferite domenii de activitate. Folosirea acestui termen este frecventă nu numai în sociologie cât şi în economie şi politică. Numărul mare de fenomene şi contexte în care capitalul social este utilizat ca variabilă independentă au făcut ca termenul să devină atât de complex încât aproape şi-a pierdut orice sens exact. Sociologii s-au preocupat însă să sistematizeze conceptul şi să-l

dezvolte abordările

contemporane ale conceptului. Din punct de vedere istoric, deşi sociologi clasici, precum Durkheim sau Marx, utilizează concepte similare ca şi conţinut, capitalul social a început să fie utilizat sub această etichetă în ultimele două decenii ale secolului XX, fiind puternic influenţat de lucrările lui Bourdieu şi Coleman. Bourdieu în 1980 oferă prima abordare sistematică a tipurilor de resurse de care poate dispune un individ, în care include şi capitalul social ca distinct de cel economic şi de cel cultural. El defineşte capitalul social ca fiind „agregarea resurselor actuale sau potenţiale legate de posesia unei reţele durabile de relaţii mai mult sau mai puţin instituţionalizate de responsabilitate şi recunoaştere reciprocă - sau, cu alte cuvinte, resurse legate de apartenenţa la un grup - care furnizează fiecărui membru sprijinul capitalului de care dispune colectivitatea, o «acreditare» care te îndreptăţeşte la credibilitate, în variatele sensuri ale termenului”2 . James Coleman este cel ce a impus conceptul de capital social în sociologia americană şi mondială, conferindu-i o vizibilitate deosebită, conferindu-i termenului o altă semnifica-ie decât cea care era cunoscută până atunci. Articolul său fondator din 1988 despre rolul capitalului social în formarea capitalului uman, ca şi dezvoltările din „Foundations of Social Theory” (1990) sunt două 1

Portes, Alejandro- Social Capital: Its Origins and Application in Modern Sociology, în Anual Review of Sociology, 1998;http://arjournals.annualreviews .org/doi/abs/ 10.1146/annure v.soc.24.1.1 ?cookieSet=1&journalCode=soc 2

Bourdieu, Pierre- Diction. A Social Critique of the Judgement of Taste, traducere de Richard Nice, Harvard Universety Press, Cambridge, 1986. p 148

dintre materialele cele mai citate în literatura dedicată capitalului social. La ora actuală nu se poate vorbi despre capital social dacă nu se vorbeşte despre abordarea pe care o oferă şi Coleman. Spre deosebire de Bourdieu, Coleman oferă noţiunii de capital social o definiţie largă, extinzând astfel sfera de cuprindere a conceptului: „capitalul social este definit prin funcţiile sale. El nu constă într-o singură entitate ci într-o varietate de entităţi diferite, având două elemente în comun: toate sunt constituite din aspecte ale structurii sociale şi înlesnesc unele acţiuni ale actorilor - persoane sau actori corporaţi - în cadrul acestei structuri”3. Ca şi Bourdieu, Coleman accentuează ceea ce produce existenţa

capitalului social, care poate fi convertibil în capital

economic sau chiar educaţional şi insistă asupra faptului că acest tip de resursă nu aparţine actorilor sociali, ca bun de sine stătător ci structurilor de relaţii care apar între diferiţi actori. Capitalul social apare la Coleman ca element integrativ al unei teorii comprehensive a acţiunii, preluând elemente din două mari orientări dominante, şi anume cea conform căreia individul apare ca o fiinţă condiţionată social, pe de o parte, şi pe de altă parte individul ca actor economic raţional, condus de principiul maximizării utilităţii. Tot ceea ce poate fi considerat act aparent „iraţional” a actorilor sociali, fără sens pentru o anumită societate poate fi astfel explicat prin investirea raţională în capital social, privit ca un bun valoric. Din perspectiva lui Coleman, capitalul social îmbracă trei mari forme, elemente de bază pentru structura lui multiplă şi anume: •

obligaţiile, aşteptările şi încrederea în structurile sociale, dominate de principiul

reciprocităţii, reflectând siguranţa răsplătirii eforturilor investite în formarea şi menţinerea relaţiilor sociale, între diferiţi actori sociali, indiferent de scopul acţiunii lor comune sau a scopului asocierii lor; •

potenţialul de informaţie inclus în relaţiile sociale, este un alt element care

caracterizează capitalul social, referindu-se la efectul pe care îl poate avea conţinutul unei anumite informaţii în construirea şi menţinerea relaţiilor sociale; •

norme şi sancţiuni, care pot fi presupuse în cazul instituţionalizări relaţiilor sociale

deja existente. Ultima formă a capitalului social, rezidă în participarea la dezvoltarea şi activitatea organizaţiilor, în primul rând a celor cu caracter voluntar, non- profit, dar şi la viaţa informală a organizaţiilor care ţintesc profitul economic. 3

Coleman, James- Foundation of Social Capital, Harvard Universety Press, Cambrige, 1988. p16

Aşa cum remarcă unii cercetatori, definiţia lui Coleman lasă totuşi nelămurite trei chestiuni fundamentale: 1. cine sunt posesorii capitalului social, adică cine beneficiază de drept de acest capital ca bun astfel încât să îl poată valorifica spre propriul beneficiu; 2. care sunt sursele acestui capital, de unde provine acest bun, pentru că atât timp cât există el trebuie să provină în urma unui fapt social 3. în ce constau resursele înglobate în capitalul social, adică la ce anume ne putem aştepta ca produs direct al capitalului social Precizările suplimentare ale lui Coleman au răspuns cel puţin parţial acestor probleme. Conform teoriei lui, capitalul social este o caracteristică a structurilor sociale, la care au acces indivizii ca actori sociali într-o societate oarecare. Resursele la care capitalul social asigură accesul sunt bunurile publice şi resursele (în special informaţionale) de care dispun alţi membrii ai comunităţii implicaţi în aceleaşi reţele sociale ca şi individul de al cărui capital social discutăm. Apare aici, ceea ce Dumitru Sandu descrie în lucrările sale, capitalul relaţional. În fine, modul concret de formare al capitalului social sugerat de Coleman constă pe de o parte în participare şi asociaţionism, în numele unui scop comun tuturor indivizilor, iar pe de alta în investirea de încredere între mai mulţi indivizi şi instituţii şi în respectarea normelor sociale. Dacă Bourdieu definea capitalul social insistând asupra dependenţei acestuia de interacţiunile personale ale individului, Coleman dezvoltă suplimentar dependenţa capitalului social individual de existenţa şi garantarea bunurilor publice, de bogăţia în capital social a tuturor membrilor societăţii. Structurile sociale ce înlesnesc formarea capitalului social sunt pentru Coleman reţelele sociale complete, închise (într-o reţea incompletă - cu relaţii puţine între indivizi - norme şi sancţiunile asociate nu pot fi eficiente, iar încrederea în structura socială este redusă), organizarea socială adecvată fiind una a asociaţionismului şi participării. Un pas suplimentar în definirea capitalului social la nivel macrosocial, ca şi caracteristică a întregii comunităţi sau naţiuni este realizat în ştiinţele politice de un alt sociolog care dezbate problematica capitalului social este Robert Putnam. În urma unei cercetări făcute pe două comunităţi din nordul Italiei, în lucrarea sa „ Bowling Alone” autorul aduce noi perspective asupra termenului de capital social.

Pentru Putnam, „capitalul social se referă la aspecte ale organizării sociale – reţele, norme şi încredere – care le permit participanţilor să acţioneze împreună mai eficient pentru a atinge obiective comune”4. Primul studiu clasic al lui Putnam, cel asupra eficienţei guvernelor locale din Italia facut in 1993, îl face pe acesta să constate: „capitalul social [...] pare a constitui o precondiţie a dezvoltării economice ca şi a guvernării eficiente”. Mecanismele care facilitează această relaţie derivă din proprietăţile capitalului social, tratat ca şi caracteristică a unei comunităţi: întăreşte normele de reciprocitate generalizată; facilitează coordonarea şi comunicarea, contribuind la transmiterea informaţiilor despre gradul de încredere al altor indivizi/grupuri; menţine în memoria socială amintirea colaborărilor de succes anterioare, creând „forma culturală” în care pot avea loc colaborări viitoare. Lucrarea „Bowling Alone” îi oferă lui Putnam prilejul de a operaţionaliza conceptul într-un mod extrem de sintetic (încredere şi relaţii sociale), ca şi ocazia de a dezvolta şi accentua din nou legătura dintre capital social şi dezvoltare socială. Angajarea civică, în numele unui scop comun, arată Putnam, este cea care facilitează o guvernare eficientă, chiar dacă nu o poate substitui. O viaţă comunitară bogată, bazată pe relaţii de încredere, atrăgând participarea majorităţii membrilor, nu numai că împiedică apariţia anomiei, dar şi contribuie la crearea bunului public, facilitând reproducerea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de capital. Totuşi, notează Putnam, capitalul social nu reprezintă un panaceu universal pentru rezolvarea bolilor societăţii, investiţiile în dezvoltarea lui nefiind o alternativă, ci o parte complementară a unei politici generale de dezvoltare a capitalului economic (fizic şi financiar), uman şi social. Rolul de vârf a lui Robert Putnam în dezvoltarea rapidă şi extinsă a domeniului de studiu al capitalului social este incontestabil. Principalele sale contribuţii constau în faptul că: 1. a impus definitii şi operaţionalizări larg acceptate ale principalelor concepte; 2. a formulat principalele aserţiuni cu privire şi determinanţii capitalului social; 3. a stabilit o agendă de cercetare pentru viitoarele investigaţii privind capitalul social; 4. a identificat mijloacele de influenţare a nivelului de capital social prin fapte intenţionate;5 Putnam operationalizeaza angajamentul civic folosind măsuri ale participării la vot, lecturarea ziarelor şi aparenţa in asociaţii corelate şi cercuri literere. Angajamentul civic este considerat o 4 5

Putnam, Robert. Bowling Alone, o carte Touchstone editată de Simon and Schuter, New York, 2000. p 664 – 665. Badescu, Gabriel. Participare politică şi capital social în România. Accent. 2001. p 47

aproximaţie a capitalului social, iar operaţinalizarea sa porneşte de la douăsprezece activităţi diferite: contactul cu autorităţile, participarea la mitinguri politice, participarea la adunari privind problemele din localitate, semnarea de petiţii, activitate voluntară pentru un partid politic, scrierea unui articol pentru un ziar, apartenenţa la un grup civic, încrederea in guvern, apartenenţa la grupuri ale bisericii, implicarea in asociaţii de părinţi, participarea in grpuri sportive, asociaţii profesionale, în sindicate şi în asociaţii literale.6 În plus faţă de densitatea vieţii asociaţionale , structura reţelelor sociale constituie un alt factor care este in relaţie cu capitalul social. Cu cât acestea sunt mai”orizontale” cu atât mai mult sunt ridicate nivelele de interacţiune socială, comunicare şi increderea. De exemplu Mafia Siciliana şi Biserica nu sunt considerate surse de capital social din cauza structurii ierarhice.7 Singurele asociaţii care generează capital social sunt acelea care au structuri orizontale între membrii ei şi cele care furnizează contacte sociale personale între aceştia.

IV. 1. Capitalului social si democratie. Formele de angjament civic nu sunt doar indicatori ai undei regiuni de succes, ele sunt potrivit lu Putnam, o precondiţie a dezvoltarii economice, şi în acelaşi timp, ale unei eficienţe. 8 Putnam considera ca elementul cheie prin care capitalul social influienţeaza factorii economici şi guvernarea este încrederea. Aceasta deoarece încrederea facilitează cooperarea şi ajută la rezolvarea neînţelegerilor la nivelul acţiunilor colective. Un nivel ridicat al încrederii favorizeaza, un cost scăzut al tanzacţiilor economice. De asemenea, într-o comunitatea în care încrederea este prevalantă, prezenţa “blatiştilor” este rară, iar oamenii tind să fie mai dispuşi să investească in bunuri conune. Existata un mod direct prin care prin care capitalul social influenteaza guvernarea, si anume prin intermediul asociatiilor de voluntari. Asociatiile sunt relevante pentru ca, pe de o parte, influenteaza modul prin care sunt luate deciziile politice si puse in practica. Pe langa acestea asociatiile au un efect de socializare a membrilor sai, contribuind la transformarea lor in mai buni cetateni.

6

ibidem idem 8 Putnam Robert. Cum funcţionează democraţia. Polirom, 2001. p 101 7

Consecintele explicatiilor date de Putnam sunt ca grupurile de oameni, localitatile, regiunile, si natiunile au o sansa mai mare de a fi bogate si bine guvernate atunci cand au un nivel ridicat de capitatl social. Atunci cand nivelul de civism este scazut, asteptarile sunt caa economia sa fie slaba, administratia sa fie ineficienta si corupta. Relevanta capitalului social ca si factor explicativ este insemnata in cazul unei liste ample de domenii ale vietii sociale si politice. Aspecte importante privind implicare politica si participarea, educatia, siguranta in asezari urbane, prevenirea poluarii, sanatatea, somajul, si multe altele, sunt influentate de nivelul de capital social al oamenilor in cauza. In mare parte, atentia deosebita de care se bucura notiunea de capital social in randul specialistilor si a publicului se datoreaza unor presupuse relatii cauzale dintre acesta si democratie. Unii cercetatori urmandu-l pe Tcquville, afirma ca factorii culturali sunt o preconditie importanta a democratiei iar capitalul social este un aspect important al culturii care influenteazaz calitatea proceselor democratice9. Altii resping acesta asertiune, insistand asupra relatiei cauzale inverse: institutiile democratice sunt presupuse a fi o sursa a acapitalului socil si nu invers10. Disputa asupra relatiilor dintre capital social si democratie se intersecteaza ci dusputa privind rolu culturii in influentarea stabilitatii democratice si in calitatea de a fi influentata sau de a influenta unele aspecte ale proceselor democratice. Principalele asertiuni ale domeniului capitalului social asupra acestui subiect pot fi reduse la urmatoarele afirmatii: 1. Capitalul social este trasatura durabila a societatilor iar cele inzestrate cu un nivel ridicat au sanse mai mai de a beneficia de regimuri democratice si stabile. 2. Institutiile democratice genereaza incredere interpersonala, si prin acesta, democratia este un determinant al capitalului social. 3. Asociatiile de voluntari sunt un fapt pozitiv in raport cu functionarea unei societati democratice iar activitatea lor este influentata in mod pozitiv de nivelul de capital social al membrilor din societate. 4. Asociatiile de voluntari genereaza capital social. 5. Participarea cetatenilor este o trasatura esentiala a sistemului politic democratic iar capitalul social este o resursa pentru activismul politic.

9

Apud Badescu G. p 80 Idem

10

Privind relatiile cauzale dintre capital social si atributele regimurilor democratice unii autori vad capitalul social drept o “cultura a increderii si tolerantei, in care se formeaza relatii extinse de asociatii de voluntari ”11. Acesta forma specifica de cultura operationalizeaza prin estimari ale unor valori cum este ce de incredere interpersonala, este un predictor semnificativ din punct de vedere empiric al nivelului de democratie, al decratizarii si stabilitatii unui regim democratic. Argumentul de baza al cercetatorilor ce sustin o astfel de viziune este asumptia conform careia factorii culturali sunt extrem de stabili. Una din asteptarile cele mai ridicate privind folosirea notiunii de capital social a fost aceea ca va ajuta la revitalizarea domeniilor culturii politice si a studiilor despre societatea civila, ambele confruntandu-se cu dificultati la inceputul anilor ’90. Aexistat speranta ca introducerea in analize a capitalului social va ajuta la intarirea “argumentului societatii civile ”: retelele dense de asociatii civile determina stabilitatea si eficienta guvernarii democratice atat prin efectele asociatiilor asupra normeleor si valorilor ale cetatenilor cat si asupra capacitatii de a mobiliza catateni in sprijinul unor cauze publice12. In cele mai multe dintre conceptualizari ale sale, capitalul social poate fi incorporat in ipotezele care afirma existenta unor relatii cauzale intre societatea civila si democratie. In unele studii, definitiile capitalului social si ale societatii civile sunt identice, asa cum este cazul atunci cand ambii termeni desemneaza asociatii voluntare, si este clar ca orice rezultat al cercetarilor facute asupra efectelor cpitalului social va vorbi despre relevanta societatii civile. Atunci cand prin capital social sunt intelese norme si valori, atunci nu exista suprapunere cu notiuni de societate civila. In acest caz, unele cercetari afirma ca democratizarea este influentata de capital social in calitate acestuia de varialbila intermediara, fiind rezultat al activitatii organizatiilor care sunt parte a societatii civle si un determinant al democratizarii. O asertiune importanta privind notiunea de capital social are in vedere potentialul sau explicativ asupra implicarii politice a cetatenilor, in situatii in care la nivel individual pot parea irationale. Cateva dintre aspectele contextului social ar putea sa influenteze disponibilitatea sau resursele participarii politice. Astfel, normele, si structura relatiilor sociale caracteristice unei colectivitati ar putea fcilita sau restrange implicarea acestora in acte participative.

11

Ibidem p 82 http://democracy.carnegieuktrust.org.uk/civil_society/what_is_civil_society;Foley, B. si Michael Foley. The Paradox of Civil Society. Journal of Democracy 7.3 (1996) p 38 12

Studii asupra participarii resping, in cele mai multe dintre cazuri ipoteza care afirma existenta unui concept unic, aratand in schimb ca oamenii care sunt implicati in anumite forme de participare nu sunt in mod necesar implicati mai frecvent decat ceilalti in celelalte forme de participare.13 De obicei, o persoana se implica intr-un act participativ atunci cand are motivatia si capacitatea sa faca acest lucru. Motivatia depinde de scopurile actitunii si de forma de actiune. Capacitatea se refera la resursele si constrangerile indiviuale si contextuale. Mobilizarea este unul dintre factorii cei mai importanti, pentru a explica de ce unii oameni se implica politic si altii nu. La un nivel individual, sansa de participare este mai mare atunci cand o persoana poate fi contactata mai usor de catre cei care initiaza actul participativ. Aceste consideratii implica faptul ca increderea generalizeaza, informatia , relatiile sociale, precum si alti factori asociati termenului de capital social, pot sa favorizeze participarea, in functie de tipul de actiune. Astfel, increderea generalizata este de astepta sa fie o resursa pentru acele actiuni care vizeaza scopuri colective. Faptul de a fi plasat intr-o retea densa de relatii sociale sau de a fi un element al unei retele care se suprapune peste granitele mai multor grupuri, pot de asemenea sa favorizeze actele participative, in special cele care necesita un nivel ridicat de mobilizare. In plus, informatia este o conditie importanta pentru cele mai multe dintre actele participative. Asociatiilor de voluntari precum si alte tipuri de organizatii care au anumite atribute in comun cu asociatiile au un potenial important de a creste nivelul de capital social al membrilor lor. Implicatia practica este aceea ca politicile care contribuie la infiintarea sau la dezvoltarea unor anumite tipuri de organizatii pot de asemeanea sa genereze capital social. Acesta este produs ca rezultat al participarii in contexte sociale caracterizate de relatii sociale orizontale, de o comunicare diversificata care nu se limiteaza la granitile organizatiei, de rezolvarea frecventa a unor probleme colective si de asumare a responsabilitatii. Cele mai multe organizatii de voluntari, scoala, locul de munca si asociatiile au potentialul de a produce capital social, motiv pentru care politicile care isi propun acest lucru trebuie sa se concentreze asupra acestor contexte. In timpul anilor nouzeci, si in special pe parcusul ultimilor ani cinci ani, studiile asupra dezvoltarii economice au inceput sa fie tot mai frecvent focalizate asupra unor dimensiuni sociale si institutionale, investigand posibilitatea ca acestea sa fie surse de factori explicativi ai performantei economice14. Termenul de capital social este folosit in aceste studii pentru a semnala ca analiza 13 14

Apud Badescu G. p 92 Ibidem

economica include variabile ale dimensiunii sociale, sau variabile care descriu structuri institutionale, incluzand legile, regulile si sitemele constitutionale. In ansamblu, studiile asupra dezvoltarii economice par sa fie mai putin preocipate in folosirea precisa a definitiilor decat studiile care provin din sociologie si stiintele politice. Avantajul acestei strategii este ca mareste puterea unificatoare a noului domeniu simuland analiza economica sa incorporeze rezultatele produse de alte discipline. In acesta traditie, capitalul social este mai putin un concept si mai mult un cadru general care permite cercetatorilor, celor care i-au decizii politice si administrative, agentiilor finatatoare, si publicului larg sa aiba un limbaj comun asupra modului in care aspecte sociale pot sa devina resurse pentru dezvoltarea economica. Studiile discutatea mai sus analizeaza relatiile dintre capital social si dezvoltarea economica. Diferitele forme de capital social considerate de aceste studii, cum sunt increderea generalizata, atitudinile civice si regulile formale ca au in vedere libertatile civice si politice, au toate relatiile pozitive cu cresterea economica. Este mai putin clar daca, in relatiile sale cu factorii economici, capitalul social este un determinant, un efect sau ambele. Datele disponibile indica fantul ca sensul cel mai plauzibil este dinspre capital social inspre factorii economici. De aceea, este de asteptat ca politicile care conduc la o crestere a nivelului anumitor forme de capital social, cum sunt cele analizate in aceste studii, efectuate la inceputul anilor nouzeci de catre mai multi cercetatori, sa aiba efecte dezirabile in plan economic. Exista cateva dimensiuni care sunt importante pentru structurarea recomandarilor care pot fi deduse din rezultatele cercetarii asupra capitalului social: 1. Impactul politicilor care urmaresc sa influenteze factorii asociati cu capitalul social. 2. Marimea si tipurile de efecte secundare ale acestor politici. 3. Costurile implementarii acestor politici. 4. Gradul de certitudine al inferentelor care produc rezultate.