C7 Costul Creditelor.doc

Lector univ. drd. Vasile Brătian

GESTIUNE FINANCIARĂ

CURS 7 Finanţarea firmei pe termen scurt – Costul creditului 1. Aspecte conceptuale 2. Costul creditelor de trezorerie 3. Costul creditelor de scont 4. Costul liniei de credit 5. Costul creditului comercial 6. Selectarea creditelor pe termen scurt 1. Aspecte conceptuale Costul aplicabil la creditele solicitate de firmă este determinat de doi factori: a) rata dobânzii; b) comisioanele aferente creditului. Rata dobânzii ( k d ) este, la rândul ei, formată din trei factori: 1) rata dobânzii de referinţă ( rdr ); 2) riscul de credit (  c ); 3) riscul de firmă (  f ). Rata dobânzii de referinţă poate fi fie taxa de rescont (taxa aplicată de banca centrală la cumpărarea titlurilor de credit de la băncile comerciale), fie rata dobânzi aplicată de primele bănci comerciale către cei mai importanţi clienţi ai lor (prime rate) fie rata dobânzii interbancare. Rata dobânzii de referinţă este exprimată în termeni reali, de aceea ea trebuie corectată cu rata inflaţiei. Riscul de credit reprezintă o majorare care se adaugă ratei dobânzii de referinţă pentru diferitele categorii de credit, în scopul acoperirii riscului de nerambursare a creditului. Riscul de firmă reprezintă o majorare a ratei dobânzii de refinanţare, în raport de condiţiile îndeplinite de firma solicitantă. Se poate scrie, deci: k d  rdr   c   f  rdr  1      ;

unde:  este coeficientul de majorare a ratei dobânzii de referinţă ca urmare a naturii creditului iar  este coeficientul de majorare a ratei dobânzii de referinţă ca urmare a condiţiilor firmei debitoare.

2 Acordarea creditelor de către băncile comerciale se face prin analiza dosarelor de credit pe baza următoarelor elemente: 1. analiza managerială: se referă la analiza calităţii organizării, conducerii, motivării personalului, gestiunii financiare etc. 2. analiza performanţelor economico-financiare: se referă la analiza lichidităţii, solvabilităţii, rentabilităţii, dependenţei faţă de mediul economic etc. 3. analiza serviciului datoriei: se aplică acelor clienţi care au deja sau au avut şi alte datorii la banca respectivă şi se referă la analiza modului în care clientul s-a achitat de rambursarea datoriei şi respectarea termenelor stabilite. Rezultatele analizelor de mai sus sunt transformate în punctaj şi, pe baza acestui punctaj, se decide acordarea sau nu a creditului. Rata dobânzii la care se acordă creditul depinde de punctajul obţinut şi poate conţine şi alte majorări derivate din identificarea altor categorii de risc specifice solicitantului. Rata dobânzii poate fi stabilită atât proporţional, echivalent dar şi efectiv. Rata proporţională a dobânzii se stabileşte pe fracţiuni dintr-un an corespunzător acelei fracţiuni (de ex., rata trimestrială este o pătrime din rata anuală) în timp ce rata echivalentă ţine seama de procesul de capitalizare a dobânzii de către bancă. Să notăm cu r rata nominală anuală a dobânzii. Atunci, rata trimestrială proporţională va fi rt 

r . 4

Cum, însă, banca capitalizează dobânda trimestrială încasată, rezultă că rata anuală  

r 4

4

efectivă va fi, de fapt: 1   - 1; şi rata trimestrială echivalentă ar trebui să fie 4

1  r 

 1.

Mărimea efectivă a dobânzii (în mărime absolută) se determină astfel: Dob 

C kd N , T

unde: C este mărimea creditului acordat, N este durata pe care se acordă creditul iar T este intervalul pentru care se determină rata dobânzii (de obicei un an, 360 de zile). N şi T trebuie exprimate în aceleaşi unităţi de măsură. Trebuie precizat că pentru un credit bancar cu dobândă simplă acordat pentru un an, cu plata la scadenţă a împrumutului, rata nominală anuală a dobânzii este egal cu rata efectivă anuală. Dar pentru un credit acordat de bancă pentru un an de zile cu rambursarea acestuia prin plăţi lunare, trimestriale, semestriale, etc. (plata principatului + dobânda), rata efectivă anuală este mai mare ca urmare a efectului de compunere a dobânzii. 2. Costul creditelor de trezorerie Creditele de trezorerie se referă la creditele acordate de către bănci direct în contul curent al firmei, deschis la banca respectivă. În acest caz, costul creditelor se determină prin aplicarea ratei dobânzii reale (deci inclusiv comisioane şi speze bancare) la soldul creditor al firmei (care este echivalent cu soldul debitor al băncii în raport cu firma respectivă).

3 Costul creditelor acordate de către bănci direct în contul curent al întreprinderii cuprinde deci dobânda şi comisioanele aplicate asupra soldurilor debitoare, iar decontarea acestuia se face la nivelul unei perioade stabilite de banca creditoare (lunar, trimestrial, semestrial, etc). Creditele de trezorerie sunt acordate de către bănci firmelor, la cererea acestora, pentru acoperirea nevoilor legate de decalajele existente între cheltuielile şi veniturile din exploatare determinate de caracterul ciclului de exploatare (sezonalitate, lungimea acestuia,etc.) dar şi unele decalaje legate de mărimea creditului comercial, întârzieri în livrări, etc. În esenţă creditele de trezorerie sunt cele care finanţează activitatea de exploatare, fiind o sursă externă de finanţare a firmei pe termen scurt. Modul de determinare a costului creditelor de trezorerie se bazează pe întocmirea, de către bancă, a două documente: a) scara dobânzilor; b) decontul de dobânzi şi comisioane. Scara dobânzilor este un tablou al plăţilor şi încasărilor zilnice, pe baza cărora se determină soldurile zilnice debitoare sau creditoare. Se aplică rata zilnică a dobânzii la soldurile debitoare zilnice totale şi se determină dobânda datorată de firma. Calculul dobânzii pentru creditele de trezorerie se determină în două etape: 

se determină, în primul rând, numărul de solduri debitoare aferente perioadei, astfel: C  Nz (unde: Nz reprezintă numărul de zile în care sa înregistrat acest sold, iar

C reprezintă soldul debitor (creditul)); 

se determină mărimea dobânzii zilnice, astfel: Kd (unde: Kd reprezintă rata dobânzii exprimată sub formă de coeficient); 360

Rezultă că dobânda, în mărime absolută pentru creditele de trezorerie, percepută de bancă la nivelul unei perioade este de următoarea mărime: D = C  Nz 

Kd ; 360

Decontul de dobânzi şi comisioane cuprinde dobânda precum şi diferite categorii de comisioane: 1) comisioane de risc; 2) comisioane de cheltuieli administrative. Comisioanele de risc cuprind, la rândul lor: -

comisionul de credit: este recuperarea de către bănci a impozitului plătit pentru acordarea de credite şi în curs de rambursare

-

comisionul de imobilizare: se aplică la firmele care, pe o perioadă dată, nu au avut niciodată sold creditor

-

comisionul pentru cel mai mare sold debitor (procentaj plat): se aplică la soldul debitor maxim înregistrat de firmă în cursul unei perioade

4 -

comisionul pentru cea mai mare depăşire a plafonului de credite (procentaj plat): se aplică la diferenţa cu care se depăşeşte plafonul de credite aprobat pentru o perioadă dată.

Comisioanele de cheltuieli administrative cuprind, al rândul lor: -

comisionul de decontare (rulaj): se aplică asupra rulajelor debitoare înregistrate într-o anumită perioadă (unele operaţiuni pot fi scutite de plata acestui comision: viramente între mai multe conturi ale firmei de la aceeaşi bancă, plata biletelor de trezorerie, debitarea costului creditelor etc.)

-

spezele şi cheltuielile de întocmire a documentelor bancare.

3. Costul creditelor de scont Fenomenul scontării se referă la vânzarea către băncile comerciale (sau andosarea către terţi) a efectelor comerciale (titluri de credit) înainte de scadenţă. D if e r e n ţ a a c h it a t ă

F ir m ă

S c o n ta re

D i f e r e n ţ a a c h it a t ă

B a n c ă c o m e r c ia lă

Ta xa d e sco n t E fe c t e c o m e r c ia le

R e s c o n ta re

B a n c ă c e n t r a lă

T a x a d e re s c o n t E fe c t e c o m e r c ia le

Şi în cazul costului creditelor de scont există diferenţe între costul aplicabil şi costul real (efectiv) al creditului. Rata dobânzii la scontarea efectelor comerciale se determină în mod similar cu cea determinată în cazul creditelor de trezorerie. Comisioanele aplicate de bancă sunt: a) de andosare a efectelor comerciale (depunerea de către purtătorul unui efect de comerţ la ordinul său a semnăturii sale pe dosul efectului, pentru a transmite unei terţe persoane creanţa pe care o reprezintă) b) de credite în curs de rambursare c) de manipulare a efectelor comerciale Perioada de scontare se referă la intervalul dintre momentul depunerii efectului comercial la bancă şi data scadenţei acestuia. Costul real al creditelor de scontare depinde de următoarele elemente: a) costul aplicabil sau costul de scontare, determinat astfel: Cost aplicabil =

C  kd  N ; T

5 Obs: dacă o întreprindere apeleză la un astfel de credit, ea primeşte, de la banca unde scontează efectul comercial, un credit egal cu diferenţa dinre valoarea nominală a efectului comercial şi costul de scontare (costul aplicabil). b) durata de scontare; c) valoarea efectului comercial; Se poate afirma că această formă de credit este din categoria creditelor cu dobândă plătită anticipat de către întreprindere. Costul anual efectiv al creditului de scont se obţine cu ajutorul următoarei ecuaţii:  D   Ks  1  Vec  D  

360

Z

 1;

unde: K = costul efectiv al creditului de scont; D = dobînda reţinută de bancă; Vec = valoarea efectului comercial; z = zilele rămase până la scadenţă. 4. Costul liniei de credit Linia de credit este un credit pe care întreprinderea poate să-l obţină de la o bancă comercială, împrumutându-se până la o limită maximă stabilită pentu o perioadă de timp determinată. În limita respectivă, firma, poate efectua plăţi pe baza sistemului revolving (adică angajând creditul şi făcând rambursări pe perioada creditării – creditul se reânoieşte – cu condiţia ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depăşească plafonul aprobat), cu condiţia ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depăşească plafonul aprobat de banca comercială. Pentru determinarea costului liniei de credit trebuie ţinut cont de faptul că la costul cu dobânda trebuie adăugat şi comisionul de neutilizare a liniei de credit în întregime, obţinânduse astfel costul în mărime absolută. Pentru determinarea costului annual efectiv a liniei de credit presupune parcurgerea mai multor etape: 

determinarea sumei absolute a comisionului de neutilizare, care se determină pe baza formulei: comisionul de neutilizare (CN) = suma nefolosită x comisionul de neutilizare a liniei de credit x perioada corespunzătoare dintr-un an;



determinarea dobânzii de plată pentru suma împrumutată la nivelul fiecărei perioade (Dob);



determinarea sumei medii nete a finanţării. Obs: pentru determinarea sumei medii nete a finanţării se determină în funcţie de suma angajată pe diferitele perioade.

6

Suma medie netă de finanţare (SMNF) =

S1  Nz1 S 2  Nz2 S3  Nz3 S n  Nz n + + +…+ Nz LC Nz LC Nz LC Nz LC

unde: S1, S2, S3,…Sn reprezintă suma folosită de firma din linia de credit la nivelul perioadei; Nz1, Nz2,Nz3,…Nzn reprezintă numărul de zile aferente perioadei, iar suma acestora reprezintă numărul de zile a liniei de credit, respectiv NzLC.

Costul anual efectiv al liniei de credit (KLC) se determină pe baza formulei:  

KLC = 1 

CN  Dob   SMNF 

360 / Nz LC

 1.

5. Costul creditului comercial Creditul comercial sau creditul furnizor reprezintă amânarea termenului de plată acordată de un fuurnizor de mărfuri sau de servicii clientului său comerciant. Această formă de credit este practicată între persoane având calitatea de comercianţi şi constă în stabilirea unui termen de plată în favoarea debitorului. Creditul comercial ca principal element al surselor atrase (împrumuturi pe termen scurt indirecte care se crează prin decalaje de timp dintre momentul vânzării şi momentul în care beneficiarul plăteşte) pentru firma care beneficiază de acesta este o modaliate pentru furnizor de a-şi promova vânzările. Vânzările pe credit au loc prin acordarea de către furnizor a unor “discont-uri”. Reducerile cu caracter comercial îmbracă forma de rabaturi, remize şi risturnuri. 

Rabatul este o reducere a preţului de vânzare pentru defectele de calitate;



Remiza este o reducere a preţului de vânzare pentru vânzări superioare;



Risturnul este o reducere a preţului de vânzare pentru o perioadă de timp determinată calculată pe ansamblul operaţiunilor făcute cu acelaşi terţ.

Reducerile cu caracter financiar se fac sub forma sconturilor de decontare, care este o reducere care se face debitorulu dacă achită o datorie înainte de scadenţă. În cazul în care furnizorul vinde pe credit comercial clienţilor şi face reduceri cu caracter financiar pentru plata înainte de termen, pentru a urgenta plata vânzerilor din partea clienţilor, în cazul în care clienţii nu profită de aceste reduceri cu caracter fiscal, ei pierd sume de bani corespunzătoare scontului de decontare şi mărimii vânzărilor. Rezultă că creditul comercial (creditul furnizor) are un cost implicit determinat de pierderea scontului de decontare acordat de furnizor.

7 Costul creditului comercial, determinat de renunţarea la scontul de decontare acordat de furnizor este un cost direct pentru cel care se acordă şi se determină cu ajutorul formulei: 360

% SD   DP  DSD Kc  1  1  100%  % SD  

;

unde: Kc = costul creditului comercial; %SD = procent de scont de decontare; DP = data la care trebuie plătită marfa de la furnizor (data scadentă a plăţii, număr zile); DSD = data pentru care se acordă scont de decontare (zile); Notă: întârzierea plăţii peste perioada creditului comercial acordată de furnizor, conduce la scăderea costului creditului comercial, dar această scădere nu este nelimitată, deoarece întârzierile în plata bunurilor economice sunt penalizate de către furnizori prin încetarea relaţilor comerciale, despăgubiri, etc. 6. Selectarea creditelor pe termen scurt Pentru alegerea surselor de finanţare externe pe termen scurt, întreprinderea trebuie să aibă în vedere următorii factori care îi influenţează decizia de alegere a sursei de finanţare: 

Accesul la credite. Nu toate firmele au acces la totalitatea formelor de creditare existente la un moment dat pe piaţa financiară. De exemplu, dacă, creditele de scont pot fi obţinute relativ uşor, creditele de trezorerie se obţin de la băncile comerciale doar în urma unui studiu atent a situaţiei trezoreriei debitorului, iar după aprobare necesită o supraveghere bancară continuă.



Riscul finanţării. Conducerea întreprinderii trebuie să decidă cât de mult poate risca dacă doreşte ca finanţarea activelor circulante să se facă din surse împrumutate pe termen scurt. De asemenea trebuie să ţină cont de costurile aferene unei gestiuni agresive a datoriilor (nivel ridicat al datoriilor pe termen scurt, risc ridicat şi rata de venit solicitată de acţionari ridicată, etc.).



Costul creditului. O importantă componentă în selectarea finanţării pe termen scurt a întreprinderii o reprezintă costul acestuia, deşi nu poate fi interpretat drept criteriu absolut de selecţie. Există cazuri când se acceptă un cost mai mare al creditului cu condiţia obţinerii lui cât mai urgentă. Fiecare întreprindere trebuie să optimizeze creditul şi în funcţie de restricţile pe care acesta le presupune, de relaţile acesteia cu banca, de negocierea cu banca a condiţilor de creditare, şi de garanţiile de care dispune întreprinderea.



Flexibilitatea şi disponibilitatea. Flexibilitatea se referă la capacitatea întreprinderii de a face faţă plăţilor de dobândă şi principal precum şi de păstrarea capacităţii de reânoire a creditului. Disponibilitatea se referă la mărimea creditului, planul de rambursare al aestuia cât şi la condiţile impuse de finanţarea pe termen scurt.