C1 Functile Fin Firmei .doc

Lector univ. drd. Vasile Brătian

GESTIUNE FINANCIARĂ

CURS 1

Structura şi funcţiile finanţelor private

1.1. Structura finanţelor firmei 1.2. Teorii privind finanţele firmei 1.3. Funcţiile finanţelor firmei 1.4. Mediul economic al finanţelor firmei 1.5. Indicatori economico – financiari folsiţi în analiza financiară

1.1 Structura finanţelor firmei În sens larg, prin finanţele firmei se înţelege ansamblul de instrumente care concură la asigurarea resurselor de natură monetară sau financiară necesare funcţionării şi dezvoltării firmei. În sens restrâns, prin finanţele firmei se înţelege averea exprimată monetar de care dispune o firmă la un moment dat, avere utilizată pentru realizarea obiectului său de activitate precum şi pentru atingerea obiectivelor strategice fixate. Structura finanţelor firmei este dată de structura surselor sale de finanţare: 1. surse proprii (autofinanţare): reprezintă capacităţi financiare constituite de însăşi firma în cauză, pe seama: 1) profitului; 2) provizioanelor; 3) rezervelor; 4) amortizări; 2.

surse externe (finanţare externă): reprezintă ansamblul aporturilor definitive sau

temporare (provizorii) aduse firmei de către persoane sau instituţii externe ca: 1) majorări de capital; 2) împrumuturi pe termen lung; 3) împrumuturi pe termen scurt.

2

Finanţele firmei sunt puse în evidenţă, atât în structura cât şi în dinamica lor, de bilanţul financiar al firmei. Prin intermediul celor două părţi ale sale, activul şi pasivul, bilanţul firmei pune în evidenţă atât sursele de finanţare (capitalul) cât şi direcţiile în care sunt utilizate sursele de finanţare (averea). Din punct de vedere structural, partea de capitaluri a firmei (capitaluri care finanţează partea de avere a firmei) este format din următoarele posturi: 1) capitaiul propriu: cuprinde fondurile permanente de care dispune firma. Ele finanţează cea mai mare parte a activelor imobilizate, constituind un indiciu important de garanţie pentru terţi. 1.1. capital: ansamblul aporturilor în bani şi în natură ale asociaţilor sau acţionarilor, fie în momentul înfiinţării firmei fie pe parcurs (apar ca poziţie distinctă capitalul subscris vărsat, respectiv capitalul subscris nevărsat) 1.2. prime legate de capital: 1.2.1.

prime de emisiune: diferenţa dintre valoarea nominală a acţiunii şi valoarea sa de subscriere

1.2.2.

prime de fuziune sau de aport: diferenţa dintre aportul net al firmei absorbite şi creşterea de capital a firmei absorbante

1.3. rezerve din reevaluare: diferenţele dintre valorile neevaluate figurând în activ şi valorile contabile după evaluare 1.4. rezerve: = rezerve legale: un nivel procentual din profitul brut, stabilit prin lege = rezerve pentru acţiuni proprii: se constituie potrivit legii = rezerve statutare: se constituie anual din profitul net al societăţii, conform statului şi în cotele şi limitele prevăzute de lege = alte rezerve: nu sunt prevăzute de lege sau statut şi pot fi constituite în mod facultativ, pe seama profitului net pentru: a) acoperirea pierderilor; b) creşterea capitalului social; c) alte scopuri hotărâte de adunarea generală

1.5. rezultatul reportat: partea din rezultatul exerciţiului anterior a cărui repartizare a fost amânată de adunarea generală 1.6. rezultatul exerciţiulu financiar: diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale ale firmei (este prezentat în anexa la bilanţ “Contul de profit şi pierdere”), din care face parte ct. 121 profit şi pierdere şi ct. 129 repartizarea profitului realizat în exerciţiul curent 2) provizioane pentru riscuri şi cheltuieli: sunt destinate să facă faţă unui risc ce poate afecta sau nu un anumit element de activ:   

provizioane pentru litigii provizioane pentru garanţii acordate clienţilor provizioane pentru pierderi din schimbul valutar

2

3



alte provizioane

3) datoriile: sunt grupate după natura lor şi după scadenţă: 3.1. datorii ale firmei pe termen lung (cu o scadenţă mai îndepărtată): constituie datorii financiare ale firmei. = credite bancare pe termen lung (sume ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an) = împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni (contravaloarea obligaţiunilor emise prin subscripţie publică) = datorii ce privesc imobilizările financiare ( datoriile societăţii faţă de persoanele juridice ce deţin participaţii în capitalul acesteia) = dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate = prime privind rambursarea obligaţiunilor (reprezintă diferenţa dintre valoarea de emisiune şi valoarea de rambursare a obligaţiunilor) =alte împrumuturi şi datorii asimilate (depozite, garanţii primite) 3.2. datorii ale firmei pe termen scurt:

4)

=furnizori şi conturi asimilate =clienţi creditori = salariaţi: salarii datorate, asigurări sociale şi protecţie socială = BUGETUL STATULUI ŞI ALTE ORGANISME PUBLICE = acţionari: dividende de plată =decontări în cadrul grupului = creditori diverşi = credite de trezorerie venituri în avans = subvenţii pentru investiţii (subvenţii guvernamentale şli alte resurse primite pentru finanţarea învestiţilor) =venituri înregistrate în avans (chirii, abonamente, asigurări etc.)

1.2. Teorii privind finanţele firmei Teoriile privind finanţele se clasifică în raport de obiectivul fundamental pe care îl stabilesc pentru firmă, ceea ce revine la a stabili funcţia esenţială pe care trebuie s-o realizeze finanţele firmei. În acest sens, există următoarele teorii: a)

teoria financiară (neoclasică): obiectivul fundamental al firmei este acela de maximizare a valorii firmei sau, ceea ce este acelaşi lucru, de maximizare a averii proprietarilor firmei. Acest obiectiv poate fi apreciat fie prin maximizarea profitului fie prin maximizarea capitalizării bursiere a firmei;

b)

teoria managerială (directorială): obiectivul fundamental al firmei este acela de a maximiza funcţia de utilitate a managerilor (conducătorilor întreprinderii). Această teorie este specifică cazului în care managementul se autonomizează faţă de proprietar ca urmare, de obicei, a diviziunii excesive a acţionariatului. Maximizarea acestei funcţii de utilitate se face pe baza luării în considerare a:

3

4

a) salariilor managerilor; b) efectivului de personal; c) volumului investiţiilor; d) nivelului costurilor; e) nivelului profitului. Din punct de vedere practic, atingerea acestui obiectiv se realizează prin maximizarea cifrei de afaceri; c)

teoria behavioristă (comportamentală): obiectivul fundamental al firmei este acela de a atinge un anumit prag minim (de producţie, de salarii, de dividende, de piaţă deţinută etc.);

d)

teoria semnalului: obiectivul fundamental al firmei este acela de a minimiza costul transmiterii de semnale despre mersul întreprinderii (de către managerii ei) şi acela al verificării acestor semnale (de către proprietari, creditori, alţi participanţi la viaţa firmei);

e)

teoria de agent: obiectivul fundamental al firmei este acela de a gestiona procesul prin care creditorii deţinători de obligaţiuni convertibile în acţiuni devin suficient de motivaţi, de activitatea firmei, să devină acţionari ai firmei. Se bazează pe faptul că agentul firmei este proprietarul care mandatează pe manager să gestioneze firma.

1.3. Funcţiile finanţelor firmei Firma îndeplineşte cinci mari funcţii principale, în procesul de atingere a obiectivului său fundamental: 1. funcţia de cercetare-dezvoltare 2. funcţia comercială 3. funcţia de producţie 4. funcţia financiar-contabilă 5. funcţia de personal În cadrul funcţiei financiar-contabile, funcţia financiară se referă tocmai la funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească finanţele firmei. Ele sunt următoarele: 1.

funcţia de evaluare (măsurare) a averii: teoria modernă a finanţelor firmei este considerată a fi, în esenţă, o teorie a preţurilor, adică o teorie care încearcă să realizeze coincidenţa dintre valoarea observată a unui obiect economic de orice fel şi valoarea aşteptată, anticipată, calculată în diferite moduri. Din acest motiv, o primă funcţie a finanţelor firmei este aceea de a stabili, cu o exactitate acceptabilă adevăratul preţ al unui obiect economic;

2.

funcţia de transfer al capitalurilor: se referă la necesitatea ca antreprenorii (cei care realizează investiţiile reale, adică creşterea stocului de capital) să primească

4

5

capitalul bănesc necesar de la investitori (cei care economisesc în prezent pentru a consuma în viitor). În mod concret, acest transfer se realizează prin emiterea şi vânzarea, de către antreprenori, de acţiuni sau obligaţiuni, către investitori; 3.

funcţia de protecţie a investitorilor: se referă la faptul că transferul de capital de la investitori la antreprenori nu se face în mod direct ci prin intermedierea acestui transfer de către piaţa financiară (instituţii financiare, bănci, bursa de valori sau piaţa extrabursieră). Intermediarii au rolul de a asigura acoperirea riscului, pe baza unor calcule laborioase, pentru investitorii care riscă plasarea capitalului lor.

1.4. Mediul economic al finanţelor firmei Firma nu acţionează în afara contextului economico-social, de aceea mediul economic al finanţelor firmei constituie un factor de cea mai mare importanţă în realizarea funcţiilor lor. Necesitatea luării în considerare a mediului economic în care acţionează finanţele firmei rezidă în următoarele: a)

evoluţia

mediului

economic

condiţionează

satisfacerea

nevoilor

specifice, inclusiv financiare, ale firmei b)

mediul economic condiţionează elaborarea strategiilor financiare ale firmei;

c)

obiectivele firmei se bazează nu numai pe luarea în considerare a restricţiilor procurate de mediul economic dar şi a cerinţelor acestui mediu.

Prin mediul economic al firmei se înţelege ansamblul elementelor exogene firmei, care condiţionează stabilirea obiectivelor firmei, procurarea intrărilor (resurselor) acesteia, adoptarea şi aplicarea măsurilor de realizare a acestor obiective. Principalii factori de mediu pot fi sintetizaţi ca în Fig. 1.4-1: F A C T O R I E C O N O M IC I

F A C T O R I T E H N O L O G IC I

F A C T O R I M A N A G E R IA L I

F A C T O R I M E D IU L U I A M B IA N T

F A C T O R I C U LT U R A L I

F A C T O R I P O L IT IC I

F A C T O R I D E M O G R A F IC I

F A C T O R I E C O L O G IC I

F A C T O R I J U R ID IC I

Fig. 1.4-1

5

6

De fapt, firma intră în relaţii cu mediul său economic prin intermediul unor pieţe specifice, proprii economiei de piaţă, pieţe pe care acţionează reguli sau politici specifice. Unul dintre factorii care au acţiunea cea mai puternică asupra firmei (deci, inclusiv asupra finanţelor firmei) este statul, mai precis, instituţiile pe care statul le impune asupra vieţii economice dintr-o anumită ţară (inclusiv asupra relaţiilor economice şi financiare externe ale firmei). O reprezentare sinoptică a modalităţilor (normelor, instituţiilor, politicilor) prin care statul se erijează în mediu economic al firmei este cea din Fig. 1.4-2: P o lit ic a f is c a lă

N o r m e p r iv in d c a lit a t e a m ă r f u r ilo r

P ia ţa b u n u r ilo r

R e g le m e n t a r e a c o n c u re n ţe i

A s ig u r a re a in f r a s tr u c u tu r ii

P o lit ic a c o m e r c ia lă

F ir m a

P ia ţa f o r ţ e i de m uncă

P o lit ic a p r iv in d o c u p a re a F M

R e g le m e n a tr e a m u n c ii

P o lit ic a s o c ia lă

P ia ţ a c a p it a lu lu i

P o lit ic a m o n e t a r ă

P o lit ic a f is c a lă

P o lit ic a in d u s t r ia lă

P o lit ic a s o c ia lă

Fig. 1.4-2

1.5 Indicatori economico-financiari folosiţi în analiza financiară

6

7

Analiza financiară are ca principal obiectiv diagnosticarea stării de performanţă financiară a firmei, stabilind pa baza acesteia punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare. Realizarea analizei financiare presupune o metodologie de verificare a echilibrului financiar şi a capacităţii de degajare de valoare nouă, pentru a aprecia competitivitatea întreprinderii. Această metodologie se aplică asupra documentelor de sinteză contabile respectiv bilanţ, cont de profit şi pierderi dar şi asupra tabloului de finanţare care este construit pe baza celor două documente de sinteză şi se bazează, în cea mai mare parte, pe următoarele grupe de indicatori financiari: 1.

Indicatori de lichiditate şi solvabilitate

Indicatorii de lichiditate măsoară capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţile pe termen scurt faţă de creditori pe baza activelor sale curente de natura activelor circulante.  

Indicatorul lichidităţii generale = [active curente totale] / [obligaţii curente totale]; Indicatorul test acid (lichiditatea curentă) = [active curente – stocuri] / [obligaţii curente];



Indicatorul lichidităţii imediate= [disponibilităţi băneşti + titluri de plasament] / [obligaţii curente];

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a-şi onora la scadenţă obligaţile asumate faţă de creditorii săi. 

Indicatorul solvabilităţii patrimoniale = [Capital Propriu] / [Capital propriu + Capital împrumutat];



Indicatorul solvabilităţii generale = [ActiveTotale] / [Datorii Totale];

1. Indicatorii gestionării activelor (indicatori de activitate) 

Perioada medie a creditului – client = [Sold mediu clienţi x 365 zile] / [Cifra de afaceri];

Calculează eficacitatea întreprinderii în colectarea creanţelor sale, exprimând numărul de zile până la data la care clienţii îşi achită obligaţile faţă de întreprindere. 

Numărul de rotaţii ale stocurilor (rulajul stocurilor) = [Costul bunurilor vândute] / [Stocuri medii];

Aproximează de câte ori stocul de produse finite a fost rulat de-a lungul exerciţiului financiar. Stocurile medii se pot calcula utilizând media stocurilor de la începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar. 

Număr de zile de stocare = [Stocuri medii x 365 zile] / [Costul bunurilor vândute];

Indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în întreprindere, după producerea acestora. 

Numărul de rotaţii ale activelor imobilizate = [cifra de afaceri] / [active imobilizate];

7

8

Evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumită cantitate de active imobilizate. 

Numărul de rotaţii ale activului total = [cifra de afaceri] / [total activ];

Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a genera vânzări folosind întregul său activ. Arată cât de eficient utilizează întreprinderea activele sale totale.

3.

Indicatorii gestionării datoriilor (indicatori de risc)



Indicatorul gradul de îndatorare = [Capital împrumutat] / [Capital angajat];

Acest indicator încearcă să măsoare cât din fondurile totale, pentru finanţarea averii întreprinderii, sunt furnizate de creditori. Obs: Capitalul angajat este format din Capital împrumutat + Capital propriu; Capitalul împrumutat este format din Credite peste un an. 

Indicatorul datorii la capital propriu = [Capital împrumutat] / [Capital propriu];

Acest indicator este similar cu Indicatorul gradul de îndatorare şi face legătura între suma finanţării din Capital împrumutat şi suma finanţării din Capital propriu. 

Gradul de acoperire a dobânzilor de către profituri = [profit din exploatare] / [dobânzi];

Acest indicator măsoară rezultatul din exploatare în multiplii ai dobânzii şi arată riscul întreprinderii dacă profiturile suferă o scădere. Indică cât de tare pot scădea profiturile înainte de a devenii insuficiente pentru plata dobânzilor la creditele contractate de întreprindere. 

Gradul de acoperire obligaţiilor fixe

a

=

[profit din exploatare + cheltuieli cu redevenţa (leasing)] / [dobânzi + cheltuieli cu redevenţa (leasing)]

Gradul de acoperire al obligaţilor fixe furnizează o imagine mai fidelă a capacităţii întreprinderii de a-şi onora obligaţile financiare, deoarece ia în considerare, pe lângă valoarea dobânzilor la creditele contractate de întreprindere şi valoarea cheltuielilor cu redevenţa la leasing. 

Indicatorul costul mediu al datoriilor = [Dobânzi] / [Capital Împrumutat];

Acest indicator arată cât reprezintă dobânzile plătite în totalul datoriilor contractate de întreprindere de la creditori. 

Perioada medie a creditului – furnizor = [Sold mediu furnizori x365 zile] / [Achiziţii bunuri];

Exprimă numărul de zile de creditare pe care întreprinderea îl obţine de la furnizorii săi. În mod ideal ar tebui să includă doar creditorii comerciali. Obs: pentru aproximarea achiziţilor se poate utiliza: Costul vânzărilor sau Cifra de afaceri. 8

9

4.

Indicatorii profitabilităţii firmei



Indicatorul Profit net la Cifra de afaceri= [profit net] / [cifra de afaceri];

Marja profitului net ne arată ponderea pe care o are profitul net în cifra de afaceri a întreprinderii. Acest indicator este folosit atunci când analizăm eficienţa activităţii de management a firmei. 

Indicatorul Profit net la Activ total = [profit net] / [total activ];

Acest indicator scoate în evidenţă capacitatea întreprinderii de a obţine un profit net satisfăcător prin utilizarea activelor sale. 

Rata rentabilităţii financiare = [profit net] / [capital propriu];

Rata rentabilităţii financiare a întreprinderii măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci a plasamentului financiar, pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende şi prin creşterea rezervelor, care în fapt reprezintă o creştere a averii proprietarilor. 

Rata rentabilităţii economice = [Profit din exploatare – Impozit] / [Capitalul angajat];

Această rată exprimă capacitatea Activului Economic (Capital propriu + Datorii financiare) de a degaja un profit net de impozit prin care să se asigure autofinanţarea de creştere a întreprinderii şi remunerarea investitorilor de capital, respectiv acţionari şi creditori. Obs: se poate calcula şi o rată brută de rentabilitate economică: Profit din exploatare / Activul economic 5.

Indicatorii valorii de piaţă a firmei



Indicatorul preţ / profit (PER) = [Cursul bursier al acţiunii] / [Profit per acţiune];

Indicatorul preţ/profit măsoară de câte ori investitorii sunt dispuşi să cumpere profitul pe acţiune, permiţând o bună comparaţie a întreprinderii din aceeaşi ramură economică. Obs: acest indicator se mai numeşte şi coeficientul capitalizării bursiere. 

Randamentul dividendului = [dividend pe acţiune] / [Cursul bursier al acţiunii];

Randamentul dividendului este o măsură a venitului obţinut în numerar din banii investiţi şi se bazează pe valoarea investiţiei, care este cursul bursier (Preţul curent de piaţă al acţiunii) la care se pot vinde sau cumpăra acţiunile. 

Rata dividendelor plătite = [dividend pe acţiune] / [profit pe acţiune];

Acest indicator scoate în evidenţă cât din profitul pe acţiune este distribuit sub formă de dividend în urma deciziei Adunării Generale a Acţionarilor care au aprobat repartizarea profitului.

9

10



Profit pe acţiune = [profit net] / [Numărul de acţiuni];

În timp ce cursul bursier este o măsură externă a profitabilităţii, profitul pe acţiune este o expresie directă a profitabilităţii întreprinderii şi ne indică profitul net corespunzător unei acţiuni.

10