Biela-tedy-arman.pdf

  • Uploaded by: Florin Dumitrescu
  • 0
  • 0
  • August 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Biela-tedy-arman.pdf as PDF for free.

More details

  • Words: 13,842
  • Pages: 104
Tedy Arman ____________ Biela

ISBN 978-606-752-139-9

© Editura CHARMIDES / 2018 Str. Mihai Eminescu 13, ap. 31 Bistrița, 420041, România; tel: 0263236257 www.societateadeconcerte.org Editor: Gavril ȚĂRMURE Prefață, note biografice, îngrijire ediție: Adrian ALUI GHEORGHE Redactor carte: Dan COMAN Coperta: Cristian Diaconu Imagine copertă: internet

Tedy Arman ________________ Biela

CHARMIDES 2018

Biela

Prefață Să fim Poetically correct Poezia s-a golit de sens. Cuvintele s-au golit de poezie. Poezia şi-a pierdut utilitatea în spaţiul public. Poezia l-a pierdut pe om pe drum în numele unei metafizici lipsite de orizont. Am ajuns la sfîrşitul istoriei? Am ajuns la sfîrşitul democraţiei? Am ajuns la sfîrşitul naţiunilor? Globalizarea a înghiţit sufletele? Mașina de tocat istorie lucrează şi scoate, prin sita deasă, ca un cîrnat cu de toate, „poezia veacurilor”. Cu termen de valabilitate prestabilit ...! Sau expirat? A devenit banal ca la maraton să alerge doar atleții. A devenit banal ca muzica să o facă doar muzicienii. A devenit banal ca poezia să o scrie (să o facă) doar poeţii. Să nu discriminăm, astfel, pe cei care nu iubesc poezia. Să nu discriminăm pe cei care nu înţeleg poezia. Să nu discriminăm pe cei care se simt iritaţi de prezenţa poeziei în lume. Să fim Poetically correct. Pentru ei, pentru posibilii discriminați, propune Tedy Arman aceste instalaţii poetice. Ce sunt instalaţiile poetice? Sunt un limbaj universal pe care să îl înţeleagă şi cei care iubesc poezia şi cei care o suportă dar şi cei care nu o iubesc, nu o suportă. Poezia devine astfel un limbaj al muţilor pe care să îl înţeleagă și surzii.

5

Tedy ARMAN

Regula de bază pentru producerea de instalaţii poetice este improvizaţia. Ne-am săturat de rigoare. Jos poeticile! Să le izgonim din universităţi! Jos cu învechiţii modernişti, cu îmburgheziţii postmodernişti! Dacă îi prindeţi că mai schelălăie prin vreun fund de sală de bibliotecă, prin vreun parc industrial dezafectat, daţi-le la cap! Critica însăşi a omorît poezia. A explicat-o pînă a sufocat-o. Criticii au omorît-o, apoi au disecat-o şi au analizat-o. Profesoraşii din facultăţi au transformat sălile de curs în săli de morga unde întîi sufocă poezia, apoi o jupoaie de cuvinte şi arată triumfători unor studenţi plictisiţi de metafizica internautică viermele care zăcea sub cuvinte: ceva mai hidos şi mai inconsistent decît viermele de varză. Mediul academic este groparul literaturii. În arta de azi funcţionează ceea ce s-ar numi sindromul „geamului spart”. Adică dacă într-o clădire bine articulată, la un moment dat apare un geam spart care nu este înlocuit imediat, acel geam va atrage atenţia oricui, se vor găsi destui care să intre înăuntru, să vandalizeze eventual, să mai spargă alte geamuri. Geamul spart dă senzaţia că acel spaţiu este la discreţia oricui. Aşa e în arta de azi: prin orice fisură la vedere intră toţi cei care nu au nicio treabă cu arta. Iar odată ajunşi înăuntru, se apucă să vandalizeze. Poezia s-a golit de sens. Cuvintele s-au golit de poezie. Poezia şi-a pierdut utilitatea în spaţiul public. Poezia l-a pierdut pe om pe drum în numele unei metafizici lipsite de orizont. 6

Biela

Am ajuns la sfîrşitul istoriei? Am ajuns la sfîrşitul democraţiei? Am ajuns la sfîrşitul naţiunilor? Am ajuns la sfîrșitul culturilor naționale? Globalizarea a înghiţit sufletele? Mașina de tocat istorie lucrează şi scoate, prin sita deasă, ca un cîrnat cu de toate, „poezia veacurilor”. Cu tremen de valabilitate prestabilit ...! Sau expirat? Trăim vremuri pragmatice. Timpul e bani, viaţa e bani, moartea e bani. Şi rugăciunea e bani. Dumnezeu îşi plăteşte poeţii cu moneda cea mai tare: vremelnicia. Este moneda care nu se devalorizează niciodată, ea face suportabilă clipa. Îi pune preţul corect. Un om a murit lîngă mine, a făcut infarct. I-aş fi spus versuri memorabile din Pessoa, din Lorca, din Mazilescu, dar nu ar mai fi avut nici un rost. Dacă m-ar fi învăţat cum se face un masaj cardiac, poezia ar fi fost mai utilă. Chiar dacă poezia nu mai este citită, măcar să arate bine. Pentru un cititor obișnuit de poezie, forma textului, la o primă ochire, îi dă deja culoarea, gustul, ritmul interior şi chiar nivelul de profunzime. Pentru un necititor de poezie nici nu mai e nevoie de altceva, decît de formă, pentru că oricum e singurul lucru care poate să deosebească poezia de restul inutilităţilor de pe lumea asta, ca să ştie cum să o caute sau cum să o evite. Poeţii zic: nu mai scriem poezie, prea mulţi idioţi stau cocoţaţi pe orizontul nostru de aşteptare, nu avem cum să îi împingem de acolo ...! 7

Tedy ARMAN

Dar, poeţi, trebuie să scrieţi poezii pentru idioţi ... ! Coborîţi pînă la nivelul lor de înţelegere! Urcaţi pînă la nivelul lor de digestie! Au murit poeţii de geniu; au murit şi poeţii talentaţi; au murit vânătorii de bizoni după ce au murit bizonii! Au rămas turme de simulanți. DADA-ismul a omorît poezia. DADA-ismul a ucis spiritul critic. DADA-ismul a izgonit cititorul din poezie, acolo unde se cuibărise destul de confortabil. Idiotul DADA-ist, mistificatorul DADA-ist și farseurul DADAist depun mărturie că mult invocata inocență a poeziei e un bluf. Să ne întoarcem la NU! NU poeziei cu sentimente prefabricate! NU poeziei cu viziuni abisale la capătul cărora nu se aude niciun scîncet! Poezia trebuie să fie împotriva ideologiilor, a istoriei, a politicului, a prostiei; dar, mai ales, poezia trebuie să fie împotriva poeziei. Aşa cum omul este inamicul declarat al omului de la primul scîncet al umanităţii. Căci omul pe sine se urmăreşte cu înverşunare şi cînd se ajunge din urmă nu îi tremură mîna ca să aplice lovitura. Orice moarte e, astfel, ritualică? Ce ne propune Tedy Arman în această carte? Să ieşim din sfera răspărului în care luăm realitatea, să ieşim din sfera maimuţăririi realităţii şi să ne întoarcem la poezia care să îşi dovedească utilitatea. Cuvintele au fost storse de adevăr şi de frumuseţe şi au rămas ca nişte păstăi goale. Iar cei care lucrează 8

Biela

cu aceste păstăi goale, mestecîndu-le cu disperare, în căutarea unui ipotetic miez, sunt nişte nefericiţi. Să refuzăm hazardului accesul la adevăr. Poezia e matematica în delir. Realitatea este apogeul imaginaţiei. Poezia e, în esenţa ei, o capsulă ermetică, impenetrabilă, în care introduci un mesaj pentru nimeni şi pentru toată lumea viitoare. Publius Ovidius Nasso cu două milenii în urmă, acreditînd ideea că poetul nu e numai doctorul sufletelor, ci şi al trupurilor, ne lasă reţete complete, aplicabile azi şi oricînd, aici şi oriunde pe Pămînt, primite prin “capsula timpului” care e poezia. Din “Cosmetice” (Biblioteca pentru toţi, Edit. Minerva, Bucureşti, 1977, traducere şi note de Maria-Valeria Petrescu) iată reţeta cremei nutritive şi de albit faţa: "Orzul adus pe corăbii de la libyenele ţărmuri Să-l curăţaţi bob cu bob de-orişice pleavă şi hluji. Luaţi două litre din el, măzăriche-n aceeaşi câtime; Boabele le umeziţi, ouă deasupra spărgând. Zece-s de-ajuns; când lăsate la vânt vor fi bine uscate, Pe o asină-l înhămaţi să vi le macine-ncet. Radeţi din cornul ce-ntâi a căzut de pe a cerbului frunte: Luaţi două nuci din el şi-amestecaţi la un loc. Când le veţi fi prefăcut într-o foarte măruntă făină, Daţi printr-un ciur mai adânc, repede, ce-aţi măcinat. Douăsprezece cepşoare, cojite, de flori de narcisă Bine-ntr-o piuă zdrobiţi şi amestecaţi-le apoi Clei de copac şi alacul etrusc, două uncii mai puţine Şi-ncă de nouă ori atât miere curată de stup...”. Sau o crema pentru pistrui: "Nu pregetaţi cafeluţă gălbuie - mpreună cu bobul Cel vânturatic să luaţi şi să prăjiţi la un loc. Din amândouă, aceleaşi câtimi, şase litre, să puneţi; 9

Tedy ARMAN

Piatra de moară apoi să le râşnească pe rând. Adăugaţi şi cenuşă, şi spuma roşcatei silitre, Şi stânjenelul adus de pe-al Illyriei plai. Tinere braţe vânjoase să le plămădească pe toate, Însă o uncie doar să cântărească ce iei. Se mai adaugă tina din care alcyonii-şi fac cuibul; Dacă aţi vrea să cunoaşteţi cu cât să vă ungeţi o dată, Uncia-n două-mpărţiţi, doar cu atât să daţi.” De menţionat că alcyonul este o pasăre mitică, despre care anticii spuneau că-şi face cuibul în apa mării, cînd aceasta e liniştită. Publius Vergilius Maro, în „Georgice”, ne învaţă tratamentul boabelor de grîu pentru o mai eficientă întrebuinţare: „Mulţi am pomenit înainte de-a-ncepe-nsămînţatul Că îşi lecuiesc sămînţa, ba stropind-o cu salpetru, Ba cu drojdii-ntunecate de oleu, ca astfel bobul, În păstaia-nşelătoare, să ajungă-a creşte mare Şi mai lesne să se moaie, chiar la foc scăzut de-a fierbe ...” Poeţii japonezi din alte epoci înghesuiau în trei versuri o grădină cu trandafiri şi mai rămînea loc şi pentru inorogul care trecea la pas. Poeții fără imaginație, care scriu din chinul de a scrie, care s-ar lăsa de scris dar nu mai pot, nu-i lasă conștiința înşelătoare şi laşă, cunoștințele, mediul, au de acum o posibilitate de a-şi duce mai departe patima: poezia concretă, utilitaristă. Sunt chinuiţi de viziuni goale de conţinut şi de sens? Se pot întoarce cu picioarele pe pămînt. Să milităm pentru o artă pură. Ce e arta pură? E ca apa pură, din care s-au extras toate mineralele şi a rămas ceva fără gust; dar care curge ca oricare apă; care nu transmite niciun virus, nicio boală. 10

Biela

Un poem despre virtuţile concrete ale salviei este un triumf al artei care îşi reinventează cititorul. Un poem despre brioşele perfecte (sau Gummy bears), în viziunea lui Dodo este un triumf al inimaginaţiei mereu în ofensivă pe frontul papilelor gustative. Frumuseţea se trăieşte, nu se cuantifică. Nimic mai pur! În lături cu tristețile fabricate prost! În lături cu miorlăiala simţurilor! În lături cu poezia ca un muzeu al ororilor! Audiența poeziei e mică? Hai să luăm un poet și o productă a sa: el se plînge că nu e înţeles, că vorbește în pustiu! Drama poeziei sale? Evanescența. Dar dacă ar scrie despre infarctul miocardic, credeti că nu ar fi cîteva mii de persoane care să citească poemul despre chinurile inimii? Un adevărat cititor de poezie cînd vede forma unui text, deja salivează. Presimte, intuieşte gustul, aroma. Pentru că nimeni nu ştie ce este poezia, ea poate fi orice. Misterul motorului cu aburi, misterul unui smartphone, a unui hard disk este la fel de profund ca acela al unei flori care înfloreşte la marginea pustiului şi nu-i permite acestuia să înainteze. Să explici acest mister? E ca definirea timpului, în accepţia Sfîntului Augustin: “Ce este Timpul? Dacă nu mă întrebi, ştiu; dacă mă întrebi, nu ştiu”. Sigur, „blocul motor”, din poezia concretă a lui Tedy Arman, poate să pară deja o chestiune învechită. Din miezul poeziei realitatea se autoreproduce continuu. Matematica este muzica raţiunii. Poemul hard diskului: o epopee? Poemul soft. 11

Tedy ARMAN

Poemul hard. Poemul stick. Rotaţia din ce în ce mai iute a Pămîntului în jurul Soarelui ne-a dus, prin centrifugare, spre o ipotetică margine a Universului. Aici timpul nu mai e o constantă, aici timpul are doar dimensiune interioară. Mai putem întîrzia în acest timp, care ne absoarbe cumplit din interior, doar redescoperind lumea concretă din jur. Poezia obiectelor e o şansă. Tedy Arman ne arată o poartă care era, de fapt, trîntită de perete. Tedy Arman are dreptate.

Adrian Alui Gheorghe Piatra Neamţ, 30 noiembrie 2017

12

Biela

Cine e Tedy Arman? sau Despre Tedy Arman și „lampa” lui fermecată Tedy (Teodor) Arman s-a născut în anul 1982, la Dej. Studii liceale la Cluj Napoca, studii de artă (sculptură) neterminate la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. A publicat poezie în „Cuvântul”, „Paradigma”, fiind remarcat de Marin Mincu şi în „Steaua” sub numele de Teddy Burada. Sunt texte pe care le consideră, însă, „mizerabile”. A frecventat la Bucureşti, între 2002-2004, un cerc poetic cu studenţi „de la arte”, care nu a produs nume notabile. Dar care „ (...) a menţinut o stare, pentru că dacă vrei să fii un artist plastic bun, să nu neglijezi poezia; şi jazzul”. A fost și perioada în care a citit multă poezie, de-a valma, autori de toată mâna. Debut cu o carte de poezie concretă, „Lampa cu suflet” (Seelenlampe), în Germania (2015). Din decembrie 2016 s-a stabilit, „pentru o perioadă doar”, în Israel. Cum a ajuns/ revenit la poezie (tocmai) în Germania? Iată un fragment dintr-un interviu/ mărturisire apărut în revista „Alternanţe culturale” din decembrie 2016: Eram în Germania, lucram într-o echipă de pietrari. Eu sunt specialist în ipsos, dar fac orice. Aş putea zice că sunt chiar artist în acest domeniu...! Am avut un maestru în arta ipsosului, la facultate, profesorul Olimpiu Crețan. În Germania, lucram, cu echipa, pe proprietatea unui scriitor, avea un raft de cărţi scrise. Se numea Wolf Bernstein. Era un ciudat, avea vreo 60 de ani atunci, refuza internetul, ca nociv, avea un calculator, dar lucra tot cu pixul şi hîrtia, apoi îşi trecea pe curat, adică în calculator, operele. Ceea ce trebuia să facem noi, echipa de trei, era să pavăm cu piatră nişte alei, să refacem un zid de protecţie, tot din piatră, care străjuia proprietatea lui Wolf înspre un deluşor care risca să se mişte, în caz de ploaie mai abundentă. Era o precauţie, de 13

Tedy ARMAN

fapt nu mai plouase abundent de decenii bune, din cîte aflasem. În timp ce mînuiam piatra, i-am sugerat lui Wolf că ar fi bine să postăm nişte busturi de scriitori, din ipsos, pe aleile de piatră. Nu a înţeles la început ce vreau să fac, aveam în echipă pe cineva, pe Szoby, care ştia bine germana, i-a explicat şi Wolf a fost de acord. Mi-a adus materialele cerute, aveam la mine sculele necesare, aveam determinarea. Voiam să cîştig bani făcînd ceea ce îmi place. Wolf mi-a adus imagini cu Goethe, cu Heine, cu Schiller, cu Rilke, cu Trakl, Celan, Hilde Domin, alții. Puteam să aleg. Aveam cu mine un laptop, o imprimantă am cumpărat de acolo, erau ieftine, am făcut proiectele busturilor, după un program special şi m-am apucat de treabă. Echipa terminase lucrarea la Wolf, Szoby și George plecaseră, găsiseră altă lucrare, tot în zonă, eu am rămas să dau „naştere” busturilor de scriitori germani. În total trebuia să fac şase busturi, în prima etapă, exista varianta de a mai face, apoi, încă şase. Eu lucram ipsosul, nu era dificil, numai că trebuiau consumate nişte etape, crearea unor suporţi din sîrmă oţelită, modelatul, uscatul materialului, tratarea suprafeţelor împotriva umidităţii, şlefuitul. În timpul ăsta Wolf scria. Nu ştiu prea bine ce, dar cred că o epopee istorică, avea la îndemînă multe cărţi, le consulta. Mă mai invita la cîte un ceai, o cafea, un schnaps, care era un rachiu nemţesc. Începusem să rup puţin pe nemţeşte, cuvinte uzuale. Aveam cu mine, din ţară, o lampă specială de uscat ipsosul, cu un curent de aer. Un fel de ventilator, de fapt. Aveam în cutia ventilatorului instrucţiunile de folosire, precauţii. Am luat textul şi l-am scris sub formă de versuri, strofe, mai lungi, mai scurte, aşa cum ştiam eu din manualul de literatură. Şi seara, după cină, cînd erau de faţă şi Szoby şi George, i-am arătat „poemul” meu. A fost extrem de impresionat. M-a întrebat despre ce e vorba în poem. Nu ştiam atîta germană cît să pot să îi explic, aşa că i-am explicat în engleză că e vorba de 14

Biela

un poem ... concret. Că scriu „poezie concretă”. Nu ştia el prea bine engleza, aşa că a înţeles aproximativ, dar a înţeles esenţialul: că eram, la o adică, scriitor, ca şi el. Peste cîteva zile am intrat pe google şi am scos o reţetă de preparare a gulaşului, veneau la masă şi foştii mei coechipieri, Szoby şi George, iar eu voiam să ne surprindem gazda cu o mîncare din zona noastră. Am pus şi reţeta asta sub formă de strofe. Mîncînd gulaş cu noi, preparat de mine, i-am explicat că am scris şi ... poemul gulaşului. A fost şi mai impresionat. Apoi, într-un week-end, gazda noastră a avut musafiri. Scriitori. Între ei o celebritate în Germania, Reiner Kunze, considerat de mulți cel mai mare scriitor german în viață. Şi Wolf a ţinut să mă prezinte. Între timp eu mai „scrisesem” şi alte „poeme”, o reţetă de prăjitură cu ciocolată și mentă, o listă de cumpărături, un ghid practic de folosire a mopului în bucătărie, cîteva bancuri sub formă de poeme scurte .... Am fost senzaţia serii. Le-am citit „poemele”, în fapt instrucţiunile de folosire a lămpii de uscat ipsosul, apoi reţeta de preparat gulaşul, apoi... Erau în extaz. Au spus că poezia e un limbaj universal, nu trebuie tradusă, poezia este dincolo de cuvinte, ceea ce le spuneam eu era convingător, înţelegeau tot. Intonația era importantă, am înțeles imediat asta. Dar şi schnapsul era important, la asemenea întîlniri. Sau berea. M-au invitat la un festival de poezie la Köln, eram pata de culoare, un poet din Est, din România, care scrie poezie concretă. M-au asimilat unui curent poetic care făcuse vîlvă mare la ei, Kahlschlagliteratur, adică ceva post-apocaliptic, ceva „după defrișare” în termenii locului, curent care îi avea la loc de cinste pe Hans Magnus Enzensberger, Heirich Boll şi Gunter Grass. Poezia în epoca noastră, spuneau ei, a internetului şi a calculatorului, nu mai era dominată de har, ci de diavolul literelor (Zahlenteufel). Eu duceam mai departe, cică, ce începuseră ei. Am citit în româneşte cîteva poeme, mi-au 15

Tedy ARMAN

mai cerut, mi-am epuizat repertoriul. Ajuns acasă am mai produs texte noi, am intrat pe google şi am scos articole de ziar, discursuri tembele ale unor politicieni, reţete de prăjituri, sfaturi practice de pus murături pentru iarnă. Mai mult, George Bucnici, „mecanicul din Deda”, cum se recomanda, colegul meu muncă, alături de Szoby, ne vorbea toată ziua despre motoare, obsesiv, „viaţa lui era un motor”, de asta i-am transcris, aproximativ, nişte lucruri spuse în timp ce mînuia mortarul; alte lucruri, despre motoare, le-am scos din manuale de gen. George venise în Germania, „patria motoarelor”, ca să lucreze într-o fabrică mare, unde „să se imprime” de viaţa acestora, ajunsese, însă, să cioplească piatră şi să prepare mortar. Chestiune de destin, pînă la urmă. Dar opera mea creştea. Wolf mi-a propus să publicăm un volum de poeme în germană. Găsise şi traducător. Gata, mi-am spus, pînă aici mi-a fost. Dar nu, lucrurile nu au evoluat dramatic, cum mă aşteptam. Dimpotrivă. Traducătorul, Ludwig Maier, era un rafinat intelectual german, născut la Timișoara, dar care plecase de la trei ani din ţară. Avea nostalgia locurilor. „Opera” mea îi stîrnea suspine, emoţii, nostalgii. Poemul despre gulaş l-a dat gata. Dar şi cel despre „lampa cu căldură” pe care o asemuia cu ... sînul matern. Era un sensibil Ludwig, traducătorul. Nu mai făceam îngeri de ipsos, nici statui de scriitori importanți, acum trăiam din ... scris. Nu trăiam mai bine, nici pe departe, dar îmi plăcea starea de lene artistică. Eram invitat să citesc în cluburi, în cafenele, în școli. După ce citeau unul, doi scriitori de-ai locului, urmam eu, ca o ilustrare a paradoxului literaturii, a căutării continue la care se înhamă orice artist. Toți caută, dar nu toți găsesc. Eu eram considerat un cîștigător, îmi găsisem calea. Wolf era îngerul meu păzitor, un fel de impresar din umbră. La lecturile publice el citea în deschidere, eu la final. Dar şi Ludwig era influent. Numai că Ludwig şi-a 16

Biela

găsit perechea, în sfîrşit, un irlandez cu care a pornit într-o călătorie în jurul lumii, ca să îşi celebreze iubirea. Wolf se ocupa de editarea cărţii mele, găsise un editor la Munchen, un amic. Cartea se numea „Lampa cu suflet”, adică „Seelenlampe”. În iunie 2016, chiar în ziua cînd în Marea Britanie se vota pentru Brexit, Wolf are neinspiraţia să facă un accident cerebral şi să moară. Rămăsesem singur. Szoby şi George, coechipierii mei, nu mai erau în Germania, găsiseră front de lucru în Israel. I-am căutat, m-am alăturat lor, acum avem front de lucru larg. Lucrăm la o firmă care implementează un sistem de fibre optice pentru televiziunea digitală în zona predeşertică. E destul de periculos, e zona cu conflicte, dar şi la masa de scris e periculos, îmi spunea Wolf. Cartea ...? „Lampa cu suflet”? „Seelenlampe”? Habar nu am dacă a mai apărut. Nu l-am cunoscut pe editor. Pe internet nu am găsit-o, e clar că nu a mai apărut. Sau dacă a apărut, s-a pierdut în noianul de cărţi care apare în Germania. Nu, nu sufăr. Vorba lui Wolf: Azi cântă muţii, pictează orbii, scriu insignifianţii. Nu sunt un scriitor, se înţelege, sunt un simulant, ca 90 la sută dintre cei care o iau pe coclaurii poeziei, e vorba doar de o vanitate de moment pe care cred că am depăşit-o... Pentru cei care vor să intre în teritoriul poeziei, dar nu ştiu ce teme ar trebui să abordeze, Tedy Arman le propune, în același interviu, soluţii practice, iată o parte dintre ele, orizontul pare nelimitat: poezii reţetă, poezii amenzi, poezii interdicţii, poezii note de plată, poezii facturi, poezii necrolog, poezii declaraţii de iubire, poezii declaraţii de război, poezii buletine de analize medicale, poezii pentru şi de pe pereţii toaletelor publice, poezii anunţuri pe scara blocului, poezii bilete de tramvai, poezii bilete de tren, poezii anunţuri în gară, poezii documente din sectorul administrativ, poezia reţete de dulceaţă, poezii paşaport, poezii certificat de deces, poezii articole pentru ziar, poezii reclamă turistică, poezie pentru înjurat, poezii 17

Tedy ARMAN

bancuri, poezii reclame pentru călătorii spre nicăieri, poezii reclamă pentru călătorii exotice, poezii reclamă pentru negustorii de ghete, poezii acte de naştere, poezii carte de identitate, poezii anunţuri care deviază circulaţia, poezii îndemn la muncă, poezii semeseuri, poezii acte contabile, poezii de inscripţionat pe bani etc. etc. În iunie 2017 am fost invitat la Târgul de Carte de la Ierusalim. Acolo, între alții, la standul României, după lansarea mea, am fost contactat de un tînăr stabilit, pentru o vreme, în Israel. Mi-a spus că scrie, ne-am schimbat coordonatele. Era Tedy Arman. M-a întrebat dacă știu vreo variantă pentru... sinucidere poetică (?!). Alta decît să publici nu știu, i-am răspuns. Da, mi-a răspuns, e posibil să aveți dreptate. Cartea de faţă adună cîteva pagini puse la dispoziţie de Tedy Arman la începutul verii şi e o probă că gratuitatea artistică îşi are originea în cea mai concretă realitate. Sau că realitatea este generată de gratuitatea artei. De ce nu? Adrian Alui Gheorghe noiembrie 2017 Motto-urile textelor au fost selectate de către Tedy Arman, după logica proprie, din operele unor autori care nu mai sunt. Singurul autor viu, care apare citat, este Angela Marinescu, cu un motto la textul Pistonul. Nu am intervenit, nu am avut nici cum să îl abordez pe autor, în ultima clipă, ca să îl atenţionez. De asta am lăsat citatul aşa cum l-am primit. Singurele modificări operate pe manuscrisul încredinţat, prin mail, după momentul Ierusalim, au fost la nivelul unor litere dactilografiate greşit, plus atribuirea unui citat lui Ezra Pound, în realitate fiind vorba de T. S. Eliot. 18

I. BIELA

Cu 6 mărturisiri ale mecanicului George Bucnici, din Deda

Motto: Nu citi ode, fiule, citește mersul trenurilor: el este mai exact. Hans Magnus Enzensberger

Biela

Prima mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda Motorul este complicat și nu e complicat depinde cum îl privești eu nu îmi fac probleme iau fiecare piesă și o dezasamblez, o curăț, o verific și o pun la loc. Cred că așa face și doctorul chirurg cu o inimă adevărată o curăță de grăsimi, de sentimente, de supărări și o pune la loc. Dar dacă un motor nu o ia din loc la prima încercare, nu-i nimic mai încerci o dată. Cu inima nu-i la fel, aici îți trebuie ceva în plus, altfel omul moare și nu mai e nimic de făcut. Mama mea voia foarte mult să mă fac doctor, mai ales că în clasa a cincea (sau a șasea?) am luat premiul trei, la sfîrșitul anului școlar. Apoi nu am mai învățat așa de bine și am ajuns, în final, mecanic auto. Nu aș putea spune că nu sunt mulțumit am familie, soția mea se numește Erika, are 39 de ani dar arată de 33, am doi copii, băieți, îi cheamă Victor și Erik, așteptăm și o fată care se va numi Johanna, 21

Tedy ARMAN

după numele bunicii (care e din satul Viscri, acolo unde vine prințul Charles, englezul, în vacanță). E posibil să plecăm definitiv în Germania, avem un văr acolo, Hans îl cheamă, care e instalator la o mare fabrică de detergenți, el îmi spune adesea, vino încoace, am și eu nevoie de familie mare, am doi copii, au și ei nevoie de verișori, să crească împreună, vezi, cu cît crește omenirea asta și cu cît cresc modalitățile de comunicare, cu atîta sunt tot mai singuri toți, au nevoie de familie, au nevoie de prieteni, numai că habar nu au ăștia tineri cum să întrețină o prietenie. Dacă o să plec definitiv în Germania o să îmi vînd atelierul din Deda cu vreo patruzeci de mii de euro nu iau mai mult, terenul e puțin, mai vînd apartamentul plus un teren agricol la Viscri. Avem de o casă în Germania. Apoi mă apuc eu de treabă, dacă ai două brațe care muncesc, nu îți mai trebuie și un cap care să gîndească, e posibil chiar să te încurce. Asta o spun ca poantă, mă înţelegeţi.

22

Biela

1. Mecanismul motor Motto: „Specia umană nu poate suporta prea multă realitate” T.S. Eliot „De la o anumită vîrstă poezia pare a fi un handicap destul de simpatic” (O reflecţie a lui Ludwig)

Principiul de funcționare al unui motor cu ardere internă constă în transformarea energiei produse în urma arderii amestecului aercombustibil în lucru mecanic, disponibil la arborele cotit. Mecanismul motor este ansamblul de piese care face posibilă preluarea și transmiterea forței de presiune a gazelor din cilindru către arborele cotit. Biela face parte din mecanismul motor și are rolul de a prelua forța de apăsare a presiunii gazelor prin intermediul pistonului și bolțului pe care o transmite arborelui cotit. 23

Tedy ARMAN

De asemenea, biela împreună cu fusul maneton al arborelui cotit, transformă mișcarea de translație a pistonului în mișcare de rotație la arborele cotit. O!

24

Biela

2. Blocul Motor Motto: „Negru lapte al zorilor seara îl bem La amiază îl bem dimineaţa îl bem noaptea îl bem şi îl bem săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strîmt...” Paul Celan

Blocul motor este organul cel mai mare si mai greu al motorului. Este executat prin turnare și conține blocul cilindrilor și carterul superior. Blocul motor se execută prin turnare din fontă cenușie când cilindrii sunt demontabili sau din fonta aliată când cilindrii sunt nedemontabili. Motoarele răcite cu lichid au în blocul motor canale pentru lichid de răcire. Motoarele răcite cu aer au blocul motor terminat în niște aripioare. În carterul superior se găsesc lagăre paliere în care se montează arborele cotit. La motoarele care au arborele cu came montat în carter, blocul motor este prevăzut cu lagăre pentru arborele cu came. Nec plus ultra.

25

Tedy ARMAN

3. Cilindrii Motto: „nu sunt singur şi nu pot să înţeleg de ce totuşi mor în secret” Constantin Virgil Bănescu

Cilindrii reprezintă spațiul de lucru în care se desfășoară ciclul motor, pistonul deplasându-se în interiorul lui în mișcare rectilinie – alternativă. Cilindrii pot fi demontabili sau nedemontabili, din care cei demontabili sunt mai utilizați. Cilindrii după modul de răcire pot fi umezi sau uscați. Cei nedemontabili sunt întotdeauna umezi. Suprafața interioară se prelucrează prin hornuire. Cămășile de cilindri se execută prin turnare din fontă aliată. Montarea cilindrilor în blocul motor se face prin presare.

26

Biela

A doua mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda

Ei, motorul merge puf, uf, puf, uf, e așa de ușor ca o pană dacă totul e în regulă toarce dacă îi pui ulei benzină dacă îi schimbi filtrele la timp puf, uf, puf, uf, e ca o femeie îi dai ce îi trebuie îți umple casa, o neglijezi, casa îți pare tot timpul goală. Și dacă mai ai și copii, apoi e musai să umpli frigiderul, să umpli beciul, să umpli patul, puf, uf, puf, uf.

27

Tedy ARMAN

4. Chiulasa Motto: “Stăm la o masă aşternută cu amurg de coniac printre picioarele noastre aleargă animale teribile dar numai în zori ucidem tigrul ...” Petre Stoica „Încerc să scot tăcere din vorbe. Degeaba.” Cristian Popescu

Chiulasa se execută prin turnare din aliaj de aluminiu sau fontă aliată apoi se închide cilindrul în partea lui superioară. Este străbătută de mai multe găuri pentru cilindrul de răcire, pentru tijele împingătoare, supape şi şuruburi. În chiulasă se presează scaunele şi ghidurile 28

Biela

supapelor. Suprafaţa inferioară se prelucrează prin aşchiere perfect plană. Garnitura de chiulasă se montează între chiulasă şi blocul motor.

29

Tedy ARMAN

5. Carterul inferior Motto: „putrezesc cuvintele lui shakespeare putrezesc cuvintele lui kafka la groapa de gunoi cuvintele stau de-a valma cu papucii desperecheaţi ...” Dintr-o poezie veche, abandonată „ ... deschizi doar nişte canale care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri apoi îţi arzi hainele...” Virgil Mazilescu

Carterul inferior este rezervor pentru ulei. Se confecţionează prin ambutisare din tablă de oţel sau prin turnare din aliaj de aluminiu. În partea inferioară are un buşon de golire. Se montează pe blocul motor prin şuruburi. (doamne, spun o rugăciune, dar mi-e teamă că şi cuvintele ei putrezesc ...)

30

Biela

6. Pistonul Motto: „ Ești zeul meu Tu, care te scalzi în putere Precum duhul focului în lemn. Uneori, ești numai sălbatic. Atunci apele-și smulg morții uitați Și-i aruncă pe maluri străine” Angela Marinescu Pistonul realizează fazele ciclului motor, el formează peretele interior care închide camera de ardere. Are rol în etanșarea camerei de ardere împreună cu segmenții și de evacuare a căldurii. Se confecționează din aliaj de aluminiu cu siliciu. Durabilitatea lui se poate mări prin tratament termic. Părțile componente ale pistonului sunt: capul pistonului, zona postsegmenți, gaura pentru bolț, manta (fusta, zona de ghidare). Între piston și cilindru este un joc pentru deplasarea lui liberă. Pentru a nu se mări jocul, se folosesc soluții pentru micșorarea jocului până la valoarea lui minimă. Forma pistonului este tronconică cu diametrul mai mic în cap. Temperaturile de lucru sunt între 300-500ºC în partea superioară și 150-250ºC în partea inferioară. In timpul lucrului pistonul 31

Tedy ARMAN

va căpăta o formă cilindrică. Capul pistonului poate fi: plat, concav, convex, convex profilat, concav profilat. Motoarele cu aprindere prin compresie au camera de ardere prelungită în capul pistonului. Forma capului mai depinde de raportul de comprimare, forma camerei de ardere, poziția supapelor. La unele pistoane alezajul pentru bolți este decalat spre stânga axei cilindrului, în sens opus celei de rotație a motorului pentru reducerea cuplului de basculare a pistonului și micșorarea bătăilor lui pe cilindru. Corpul pistonului este prevăzut cu canale pentru segmenții de compresie și de ungere care au orificii pentru scurgerea uleiului în baia de ulei. La motoarele în doi timpi pistoanele au doar două canale pentru segmenții de compresie, fiindcă ungerea se face prin amestecul de benzină cu ulei. În aceste canale sunt fixate știfturi pentru a-i poziționa prin intermediul fantei lor și a nu le permite schimbarea poziției inițiale față de marginile ferestrelor cilindrului care ar provoca ruperea lor. În general, pistoanele se pot înlocui între ele numai pe aceeași parte fiind marcate cu G pentru stânga și D pentru dreapta . (E limpede: moartea e complicea lui Dumnezeu.)

32

Biela

A treia mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda Voi ați făcut dragoste în faţa unui motor în funcţiune? Eu, da, cu grasa Marlena de la vopsitorie, a fost aşa de rapid că nu am avut timp nici să îmi iau minimile precauţii să nu ne descopere careva că putea oricine să intre la mine în atelier, aşa, din senin, am aşezat-o pe masa de montaj alături era bancul de probe pentru motoarele reparate ea chiţcăia, George, George, oare e bine ce facem? şi motorul funcţiona alături în probe, era viu, viu şi nu ştiu cum mi s-a făcut ruşine.

33

Tedy ARMAN

7. Segmenții Motto: “Nu mai vreau să fiu un individ social Nu mai vreau să ascult îndemnurile voastre Calc pe iarba pe care scrie nu călcaţi iarba Calc pe cadavre acolo unde scrie nu călcați pe cadavre” Dintr-o poezie ratată “Visez păsări zburătoare Visez că tîrăsc un cadavru Visez că mă condamnă la spânzurătoare Visez un potop universal Visez că sînt o tufă de mărăcini. Visez de asemenea că-mi cade părul.!” Nicanor Parra Segmenții sunt inele elastice cu rol de etanșare și de răzuire a surplusului de ulei de pe pereții cilindrului. Ei se montează în canalele de piston și sunt de etanșare și de ungere. Pentru a nu intra uleiul în camera de ardere, segmenții sunt prevăzuți cu orificii care corespund cu cele din piston. Segmenții transmit căldura de la piston la cilindru. Sunt confecționați din fontă aliată sau din tablă de oțel. Segmenții de ungere au forma de U cu fante de tip U. Segmenții de compresie sunt doi la autoturisme și trei la motoarele diesel. Segmentul cel mai apropiat de camera de ardere poartă numele și de segment 34

Biela

de foc, iar cel de ungere se montează sub cei de compresie, în canalul prevăzut cu orificii pentru scurgerea uleiului raclat în carterul inferior. La unele motoare, pentru o bună etanșare, segmenții de ungere sunt prevăzuți cu arcuri expandoare. Pentru ca segmenții să poată fi montați în capetele pistonului sunt prevăzuți cu tăieturi numite fante. Ca formă, primul segment de foc este de obicei dreptunghiular sau trapezoidal, al doilea cu secțiune tronconică , iar al treilea segment are o degajare în partea inferioară cu proprietăți de răzuire a uleiului. În scopul măririi durității segmenții de compresie și în special cei de foc se cromează. La montaj segmenții se așează cu fantele decalate iar pistonul cu segmenții se asamblează în cilindru cu ajutorul unui colier special.

35

Tedy ARMAN

8. Bolțul de piston Motto: „La capătul raftului tablă de oţel de 2 mm broaşte wertheim yale sau zeiss eu cu capul pe masă. punct. e drept că nudul inspiră teama de moarte chiar dacă ofelia cu pielea ca brînza nu mai spune prea multe din acest tom aflăm că harababura e o chestiune de gust din celălalt aflăm că judecătorii nu-s impresionaţi de vînzoleli metafizice ...” Aurel Dumitraşcu Bolțul de piston face legatura între piston si bielă fiind solicitat la încovoiere și flambaj. Bolțul are formă tubulară, cilindrică, este confecționat din oțel aliat sau oțel carbon. I se aplică tratament de cementare și călire, iar pentru a obține o! suprafață netedă se rectifică. În acest mod suprafața exterioară devine rezistentă la uzură, iar miezul moale si tenace, rezistent la șoc.Ungerea se face prin uleiul scăpat din lagărul bielei sau venit prin canalul din corpul bielei. Modul de asamblare al bolțului cu biela poate fi: fix în umerii pistonului și liber în bucșa bielei,

36

Biela

fix în bielă și liber în piston și flotant – liber și în bielă și în piston. Montarea bolțului se face prin presare după o încălzire uniformă în instalații speciale. Pentru a nu se deplasa axial în timpul funcționării, bolțul se asigură la capete cu două siguranțe sub formă de segment de inel, mai rar inel elastic, în capul bielei sau cu pastile în cap din aliaj de aluminiu sau alamă. La motoare cu bolțul fix în bielă, acesta se asigură cu șuruburi. Jocul sau strângerea la motoare între bolț și piston este de 0,002-0,008 mm, la cele fixe în bielă de 0,02-0,04 mm.

37

Tedy ARMAN

A patra mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda Ascultați la mine cică un ginecolog vrea să se reprofileze auzind că ar câştiga mai bine un mecanic auto învaţă individu şi se duce la un service auto ca să dea test de angajare la rezultate stupoare tipul ia nota 15 când maximu era de 10 bine domnu, cum se poate cred că e o greşeală nu e nici o greşeală domnu ţi-am dat să desfaci carburatorul l-ai deschis corect 5 puncte ţi-am dat să-l închizi la loc l-ai închis corect 5 puncte şi ţi-am mai dat 5 puncte de la mine că ai făcut toată treaba prin ţeava de eşapament ...

38

Biela

9.

Biela

Motto: „Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită”. Antoine de Saint-Exupery „Doamnă de unde veniţi până ieri şi eu eram în derivă aveţi picioare atât de frumoase sunt coloanele iadului legaţi-mă de ele târâţi-mă în foc sunteţi sora laptelui smoala” Petre Stoica Biela asigură legătura cinematică între bolțul pistonului şi arborele cotit, astfel transformând mişcarea rectilinie – alternativă a pistonului în mişcare de rotaţie a arborelui cotit. Părţile componente ale bielei sunt: piciorul (capul mic) în care se presează bucşa de bronz împotriva uzurii, corpul (tija) care are un profil de litera I pentru a mări rezistenţa la încovoiere, capul (mare) în care sunt asezaţi semicuzineţii, capacul care este prins cu două şuruburi pentru a-l putea monta pe fusul monetan al arborelui cotit. Capul şi semicuzineţii sunt prevăzuţi cu pinteni pentru a împiedica deplasarea lor. 39

Tedy ARMAN

Montarea corectă se face cu ajutorul numărului de pe capul de capac. Este confectionată din oţel aliat sau oţel carbon prin matriţare simplă după ce i se aplică un tratament de călire şi revenire. Datorită solicitărilor termodinamice, i se impune o condiţie de rigiditate deosebită. Strângerea şuruburilor se face cu un moment de 60-70 Nm la autoturisme şi 110-120 Nm la autocamioane. Jocurile de montaj radiale sunt: între bucşa bielei şi bolt de 0,02-0,04 mm ăi între fusul maneton şi semicuzineţi este de 0,03-0,9 mm. Semicuzineţii au un strat aplicat de antifricţiune pe bază de staniu, plumb, aluminiu, cupru cu plumb sau bronz cu plumb. Motoarele cu aprindere prin compresie au cuzineţii bimetalici cu carcasele din oţel şi material de antifricţiune din bronz cu plumb. Semicuzineţii montaţi în cap formează lagăre de bielă. Capul bielei la motoarele în doi timpi este nesecţionat fiindcă are lagărul de bielă sub formă de rulment.

40

Biela

A cincea mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda Repararea mecanismului bielă-manivelă se face cu ocazia reviziilor, reparației accidentale sau a reparațiilor curente ale automobilului. Sunt reparații de mai mare amploare și cuprind: înlocuirea pistoanelor, repararea bolțurilor de piston, înlocuirea segmenților, repararea bielelor, repararea arborelui cotit, înlocuirea semicuzineților. Înlocuirea pistoanelor se execută după demontarea chiulasei și curățirea de calamina depusă. Fiecare piston este adus la PME, prin rotirea arborelui cotit, se desface capacul bielei, se ridică ambielajul până iese prin partea superioară sau inferioară a cilindrului (după tipul construcției) și se prinde capacul la loc cu șuruburile de bielă, în 2-3 spire. Dacă este o revizie se face marcarea pistoanelor cu vopsea cu numărul corespunzător bielelor, pentru a asigura remontarea ambielajului în același cilindru. Se demontează apoi segmenții, siguranțele bolțurilor (care nu vor mai fi reutilizate) și în sfîrșit a bolțurilor, cu ajutorul dispozitivelor extractor sau la o presă hidraulică, pentru evitarea distrugerii ambielajelor. Repararea bolțurilor de piston se execută numai la cele cu uzuri mici pe suprafețele de contact dintre umerii pistonului 41

Tedy ARMAN

și piciorul bielei. Acestea pot fi cauzate de frecările normale și anormale, micșorarea durității în stratul superficial, ca urmare a supraîncălzirii, materialul necorespunzator al bolțului sau bucșei de bielă, nerespectarea jocurilor de montaj. Verificarea se execută prin măsurarea bolțurilor și alezajelor din umerii pistoanelor și bucșelor de bielă, de la același set motor, controlînd jocurile admise, de asemenea se verifică conicitatea și ovalitatea bolțurilor de bielă. Cînd cotele sunt depășite, se recondiționează, dacă nu se schimbă, pistoanele și bielele. Astea sunt lucruri atît de clare, că dacă ar fi să îmi învăț vreunul dintre băieți meserie, cu asta am să încep.

42

Biela

10. Recondiționarea bielei sau despre Incompresabilitatea apei Motto: „Şi aşa vine sfârşitul lumii,/ Nu cu un bang, ci cu un scâncet” T.S. Eliot Motto: “Exersez viaţa de criză. Oraşul îşi frămîntă măruntaiele pline de oameni care intră şi ies fără rost din rolurile lor; măştile zac, gongul răsună mai tare ...” Dintr-un poem ratat Biela se poate defecta (deforma) doar în anumite situații speciale. Se poate întâmpla ca, din diferite motive, apa să pătrundă în cilindri. Datorită faptului că apa este incompresibilă, la sfârșitul cursei de comprimare apar forțe foarte mari care conduc la deformarea extremă a bielei. În aceste cazuri este recomandat ca toate componentele mecanismului motor să fie înlocuite deoarece forțele extreme apărute, chiar dacă nu au deformat vizibil piesele, 43

Tedy ARMAN

să afecteze jocurile normale de montaj. Principalele defecte ale bielelor sunt: îndoirea corpului bielei uzarea alezajului cuzinetului uzarea alezajului semicuzineților uzarea alezajului capului mic al bielei uzarea sau deteriorarea alezajului mare al bielei fisurarea sau ruperea bielei. Îndreptarea corpului bielei se face cu dispozitive speciale. Dacă alezajul cuzinetului capului mic al bielei este uzat, se va depresa cuzinetul cu ajutorul unui dorn se va presa un cuzinet nou şi se va rectifica apoi cu ajutorul unui alezor, suprafața interioară a cuzinetului la diametrul nominal prescris. Dacă alezajul capului mic al bielei, în care se presează cuzinetul, este ovalizat sau rizat (din cauza slăbirii şi învârtirii cuzinetului), se strunjește gaura la o dimensiune majoră şi se presează un cuzinet cu diametrul exterior majorat. Bucșa cuzinet se poate confecționa din bronz cu aluminiu (STAS 19872-75), plumb (STAS 1512-75) sau din bronz pe bază de staniu (STAS 197/2-76). Recondiționarea lagărului maneton se va face prin înlocuirea semicuzineților, corespunzător treptei de reparație a fusului maneton.

44

Biela

11. Arborele cotit Motto: „Atunci când Unu a făcut dragoste cu Zero, sferele şi-au îmbrăţişat arcurile şi numerele prime şi-au ţinut respiraţia” Raymond Queneau „Am fost păstrătorul substanţei Învierii.” José Lezama Lima „zilnic iau şi beau otravă, zilnic beau otrava lor, mă omoară, ştiu, dar cu zăbavă, doamnelor şi domnilor!” Cezar Ivănescu Arborele cotit primeşte mişcarea rectilinie de la piston prin bielă şi o transformă în mişcare de rotaţie pe care o transmite apoi în exterior. Este cea mai importantă şi mai scumpă piesă a motorului. Părţile componente ale arborelui cotit sunt urmatoarele: capătul anterior, canal pentru pană, fusuri paliere, cuzineţi, fusuri manetoane, braţe manetoane, mase de echilibrare, capătul posterior, flanşa. Pe capătul anterior se montează prin pene: pinionul de antrenare, fulia pompei de apă şi la unele motoare amortizorul de vibraţii, etanşarea capacului 45

Tedy ARMAN

de distribuţie care închide pinionul conducător al distribuţiei pe arborele cotit, împotriva pierderilor de ulei, care se asigură prin deflector sau prin simering. În partea posterioară pe flanşă, prin şuruburi, se montează volantul: capătul este găurit pentru fixarea bucşei sau rulmentului de sprijin al arborelui primar al cutiei de viteze. Etanşarea împotriva scurgerii uleiului este asigurată prin simering sau garnitura de şnur în capac special. În interior are canale de ungere care corespund cu orificiile lagărelor paliere şi manetoane. Majoritatea arborilor au un singur canal de-a lungul lor. Arborele cotit se confecţionează din oţel aliat prin forjare sau din fontă cu grafit prin turnare. După prelucrare fusurile se tratează termic – călire şi revenire după ce se rectifică pe maşini de rectificare. Forma arborelui cotit depinde de numărul şi poziţia cilindrilor, numărul fusurilor manetoane şi ordinea de funcţionare a motorului. Numărul fusurilor paliere este egal cu numărul cilindrilor plus unu. Fusurile sunt pe aceeaşi axă, iar lăţirea este diferită. Numărul fusurilor manetoane este egal cu al cilindrilor. Fusul maneton cu două braţe manetoane formează manivela. Decalarea fusurilor manetoane se face în funcţie de numărul lor. La motoarele în patru timpi decalarea este de 180º. Ordinea de funcţionare este 1-3-4-2 la Cielo, Dacia 1310 şi Volkswagen, 1-2-4-3 la Aro, 46

Biela

1-4-3-2 la Olcit. La motoarele cu 6 sau 8 cilindri ordinea este diferita de aceasta. Arborele cotit se echilibrează cu contragreutăţi puse în prelungirea braţelor de manivelă. Verificarea echilibrării se face pe maşini speciale. La capătul anterior se montează amortizorul de vibraţii care este de tip cu frecare şi cu fricţiune. Este format dintr-un inel metalic vulcanizat pe un element de cauciuc. Vibraţiile arborelui sunt atenuate de elementul de cauciuc. Se folosesc şi amortizoare cu frecare lichida si silicon. Arborele cotit se sprijină pe blocul motor pe lagăre paliere. Lagărele paliere pot fi cu cuzineţi sau cu rulmenţi. La cele cu cuzineţi diferă lăţimea, cel mai lat putând fi plasat lângă pinionul de distribuţie, la mijloc sau lângă volant. Semicuzineţii se montează în lagarele din carter. Semicuzineţii inferiori sunt prevăzuţi cu canale pentru depozitarea uleiului de ungere, numărul lor coincide cu cel al fusurilor paliere. Jocul axial al arborelui în lagăre de 0,1 mm se reglează cu două semiinele plasate în lagărul palier principal. Numerotarea lagărelor se face începând de la volant, iar capacele lor se marchează cu numărul respectiv de ordine. Semicuzineţii au suportul din oţel, iar interiorul este placat cu aliaj de antifricţiuni, iar la MAC din aliaj de bronz cu plumb.

47

Tedy ARMAN

12.Volantul Motto: „ce va fi când vei afla ce putere aveai, cât puteai făptui tu, cel hotărât prin naştere stăpân al lumii, omule, oricare” Daniel Turcea

Volantul are forma unui disc cu rol de înmagazinare A energiei cinetice în cursa pistoanelor pe care o redă Pentru reglarea vitezei unghiulare a arborelui Şi atenuarea socurilor la turație redusă, ușurarea pornirii. Se confecționează din fontă sau oțel după ce se prelucrează. Pe circumferință se montează prin presare coroana dințată Care va fi antrenată de piciorul demaratorului la pornire. Suprafaţa posterioară este prelucrată plan pentru a transmite Mişcarea la discul ambreiajului. În partea centrală are Orificii pentru şuruburile de fixare pe flanşa arborelui cotit. Pe partea frontală sunt orificii pentru fixarea ambreiajului Cu ştifturile de ghidare. Unele volante au un lăcaş central De fixare a rulmentului de sprijin pentru arborele primar Al cutiei de viteze. Pe volant se marchează repere ajutătoare De punere la punct a distribuţiei şi aprinderii sau injecţiei.

48

Biela

A şasea mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda L-am visat pe Dumnezeu, băieţi, avea o cheie uriaşă în mână era şi el murdar de ulei pe degete dar cred că era ulei sfinţit şi mânuia cheia aceea ca pe nimic şi îmi zice tot ce vezi tu în jur tot ce consideraţi voi că este fix şi stabil pe tot ce vă sprijiniţi voi şi credeţi că este baza pe care puteţi să vă faceţi de cap se ţine de fapt într-un şurub de o dimensiune neprecizată... ! Și cum spunea un poet, nu mai țin minte cum îl cheamă: viața asta este o mașină iar Dumnezeu lucrează la pompa de benzină. Lucru perfect adevărat.

49

II. Carolina`s dreams

Motto: Motto: „Ştiu undeva o planetă pe care se află un domn roşcovan, care n-a mirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a iubit pe nimeni niciodată. N-a făcut nimic altceva, niciodată, decât socoteli. Şi toată ziua spunea ca şi tine: Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios! Şi nu mai putea de trufie. Acela însă nu e un om, e o ciupercă!” Antoine de Saint-Exupery

Biela

Negresa Motto: „Întunecând întunericul, iată porţile luminiii...” Nichita Stănescu „Vremea poemului înalt, ameţitor, a trecut. Gândul negru şi sârma ghimpată vor ţine minte doar aceste elegii şi o feroce singurătate, ameţitoare, înaltă...” Mariana Marin Prăjitura Negresa este una dintre prăjiturile cel mai uşor de făcut. Este ieftină, rapidă şi pe placul celor mici dar şi a celor mari. Pentru că este un dulce preferat de aproape toată lumea, există şi varianta de post (pentru creştini şi vegani). Cu o rețetă simplă și delicioasă de negresă, îi puteți cuceri ușor pe toți membrii familei, dar și pe invitații mai pretențioși. Ingrediente: 3 ouă, o cană de lapte, o cană şi jumăte de zahăr, un pachet de unt, un plic 50 g cacao, o cană de faină, un plic de praf de copt, un praf de sare. 53

Tedy ARMAN

Într-o oală punem pe aragaz laptele, zahărul și untul tăiat bucăți și amestecăm ușor până ce untul se topește; între timp punem și cacao și amestecăm pentru a nu rămâne cocoloașe de cacao. Lăsăm la foc mic, amestecând ușor, (ușoor, uşooor ...!) până acesta dă un clocot după care oprim și lăsăm la răcit. Când compoziția rezultată este rece separăm ouăle și batem albușul spumă cu un praf de sare. Punem compoziția rece într-un vas mai mare, adăugăm gălbenușurile și amestecăm cu mixerul. Adăugăm praful de copt în făină și totul peste amestecul obținut mai înainte și amestecăm mai energic. Adăugăm albușul și cu ajutorul unui tel, amestecăm ușor de jos în sus până încorporăm tot albușul în compoziție. (Nu bateţi telul de marginea vasului pentru că prăjitura nu va mai creşte). 54

Biela

Turnăm totul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și introducem tava în cuptorul încins la 170 grade, pentru 35 de minute. Lăsăm la răcit, tăiem și pudrăm cu zahăr pudră, apoi decorăm cu nuca de cocos.

55

Tedy ARMAN

Carolina`s dreams (o prăjitură) Motto: „Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă. Virgil Mazilescu Fierbem 1 cană de lapte amestecat cu 1 cană de zahăr, 5 linguri de cacao, apoi adăugăm 200 g de margarină, până se topeşte. Pisăm 1/2 kg de biscuiţi simpli îi adăugăm în lapte şi fierbem încă 2 clocote amestecând continuu. Pe planşetă se pune o folie de plastic, se toarnă compoziţia în forma tăvii de copt. Separat amestecăm: 5 ouă, 5 linguri de zahăr, 5 linguri de făină, punem în tava tapetată cu hârtie de copt şi coacem în cuptor. Punem peste (ceea ce rezultă) cremă şi însiropăm totul cu: 56

Biela

apă+zahăr+rom+cacao topite pe foc. Întoarcem prăjitura şi punem deasupra o! glazură din 250 g de ciocolată menaj topită. Ornăm cu 250 ml de frişcă lichidă bătută. Garantat: e o poezie.

57

Tedy ARMAN

Brioşe perfecte sau Gummy bears (reţeta lui Dodo) Motto: “Aveţi grijă, minţim cu toţii Dar eu spun adevărul. Matematica plictiseşte Dar ne dă să mîncăm. În schimb poezia Se scrie pentru a trăi.” Nicanor Parra Acum ceva timp mi-am stabilit un țel: să fac niște brioșe perfecte! Să iasă pufoase, să iasă moi, aromate, să iasă ca de poveste. Nu vă zic cât a fost de greu să ajung la stadiul pe care mi-l propusesem, pentru că sunt și foarte critică cu ceea ce gătesc. După zeci de rețete încercate și după zeci de pagini de net răsfoite, am reușit să mă opresc la o rețetă. O !, să vedeți că e ultrasimplă, și pare ultraboring. Combinație banală de ingrediente o să rezulte în 2 tavi de brioșe pe care le mănânci cu ochii, cu degetele, cu gura, cu fața, cu ce vreți voi, și pe care și Dodo le devoreaza (dacă le mai prinde). 58

Biela

Nici nu mai știu exact de unde am luat rețeta, poate chiar de la Dodo, știu numai că am adaptat-o puțin. Așa că îi mulțumesc celui/celei de la care am împrumutat rețeta. Ingrediente: 3 ouă, 150 ml ulei, 150 ml lapte/apă minerală, 150 g zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 1 praf copt, 335 g făină Opțional, puteți îmbina/umple/decora cu glazură de la Dr. Oetker, zahăr pudră, frișcă, cremă de ciocolată, vișine, zmeură. Eu o dată le-am umplut până și cu jeleuri. Gummy bearsssss! Puteți să împărțiți cantitatea și să adăugați și cacao într-una din ele pentru a ieși colorate și chiar mai gustoase. Rețeta inițială avea apă minerală, dar eu de obicei pun lapte în loc de apă minerală. Brioșele ies la fel de pufoase în cazul ăsta orice ați alege, iar mie mi se pare că laptele le dă gust și mai bun. Acum, zahăr puteți pune mai mult, nu ies prea dulci cu numai 150 g. Dacă le faceți cu fructe, alegeți cam 200 g de zahăr, poate chiar 250 g pentru cei dintre voi cărora nu le e frică de diabet. Dacă umpleți brioşele cu ciocolată, atunci mai bine lăsați cantitatea inițială de zahăr. Cât despre zahărul vanilat, încercați zahăr vanilat Bourbon de la Dr. Oetker, vă zic eu că nu există zahăr vanilat mai aromat. Cum preparaţi? Cele 3 ouă se amestecă întregi 59

Tedy ARMAN

cu zahărul și zahărul vanilat și încercați să le amestecați până se duce cât de cât zahărul. Adăugați laptele, amestecați, adăugați uleiul, amestecați. Stingeți praful de copt cu puțină lămâie/oțet și turnați în aluat și amestecați. Apoi puneți și făina treptat până încorporați totul. Șiiiii cam asta’i, nu ia mai mult de 15 minute, hai 20, până pregătiți aluatul. O!, să iasă un aluat moale, pe care o să îl turnați cu lingura. Bineînțeles, la îndemănă sunt tava de brioșe și hârtiuțele de copt pentru brioșe. Sfat, eu ung puțin hîrtiuțele cu ulei ca să se desfacă usor de pe brioșe, doaaar un pic, pe fund și pe margini. Acum, jumătate de formă de brioşă o umplem cu aluat, apoi putem pune crema, fructele sau orice altceva poate fi considerat umplutură, apoi turnăm și „capacul” de aluat deasupra. Trebuie să lăsați un spațiu cam de jumătate de centimetru până la marginea formei de brioşă ca să fiți sigur că nu o să dea pe lângă. Se lasă la cuptor vreo 20 minute fără să se deschidă ușa, și apoi îi faceți testul cu scobitoarea să vedeți dacă este gata (dacă scobitoarea iese uscată, fără aluat lipit de ea, atunci se pot scoate din cuptor). Cam așa sună rețeta de brioșe pufoase, și nu dă greș niciodată, costisitoare nu e iarăși. În următorul post, brioșe cu cremă de ciocolată, am să vă detaliez cu ce le-am umplut eu recent: 60

Biela

rețeta inspirată tot de Dodo și de o cremă de ciocolată de la bunica lui, care s-a potrivit perfect. O!, să fie o combinație de lava cake și brioşele astea. Pariu că o să vă placă!

61

Tedy ARMAN

Salvia și proprietățile sale miraculoase Motto: “Omul este esenţa răutăţii,/ spun asta în gura mare./ Omul este o buruiană/ care trebuie arsă,/ spun asta în gura mare/ Omul este o pasăre plină de mâl,/ spun asta în gura mare” Anne Sexton “E o singură scăpare pentru cei învinşi: să nu spere în nici o scăpare” Vergiliu „Aveai în inima mea o grădină numai a ta/ Prin care hoinăreai desculţă/ Totdeauna dimineaţa înainte de răsăritul soarelui./ Stau azi singur şi mă întreb/ Ce-i fi pus în această grădină a ta – / Ce fel de plante amărui, înflorind târziu/ şi cu rădăcini prea lungi…” Alexandru Vlad Salvia, deși este o plantă perenă, înflorește abia în al doilea an de când e cultivată. Frunzele salviei sunt folosite pentru asezonarea diverselor preparate, având un gust amărui și aromat, picant. Salvia crește spontan, dar de asemenea este și cultivată și cel mai mult se folosește salvia cultivată datorită temperaturilor foarte joase 62

Biela

din timpul iernii și sensibilității acesteia la îngheț. În limba română salvia mai este cunoscută și sub denumirea de jale, jaleș, salbie sau șerlai. Salvia se poate planta și în ghivece, are nevoie doar de sol umed și de lumină multă, de un loc cald. Planta este înmulțită fie prin butași, fie prin semințe sau transplantare. Este considerată drept o plantă miraculoasă cu proprietăți tămăduitoare, datorită conținutului său bogat în vitamine. Salvia conține un complex de vitamine, printre care enumerăm vitamina A, vitamina B, vitamina C, minerale precum calciu, potasiu, magneziu, fier, zinc și sodiu, fiind un adevărat izvor de substanțe folositoare organismului. De la salvie se folosesc frunzele și florile, și acestea sunt foarte bogate în uleiuri volatile. Salvia se poate folosi sub formă de infuzie, cataplasme, vin, ulei, pulbere, 63

Tedy ARMAN

tinctură și oțet. În Evul Mediu salvia era considerată o plantă cu proprietăți magice, care îi putea face pe oameni nemuritori. Însuși numele plantei, salvie, are o însemnătate deosebită. Salvie provine din latinescul salvare, ce înseamnă a fi sănătos, a salva, a vindeca. Așadar și romanii o considerau o plantă sacră, numind-o regină a plantelor cu proprietăți tămăduitoare, dar și cu efecte de protecție magică. În Roma Antică salvia era culeasă cu mare fast, cu un întreg ritual am putea spune. Așadar, salvia era un remediu nelipsit fiind considerată un detoxifiant excelent pentru organism, și de asemenea trata diferite infecții, era un tonic nervos, psihic, cu capacități de reîntinerire. Ca orice altă plantă cu proprietăți benefice asupra organismului salvia se poate găsi sub formă de diferite preparate sau se poate prepara în casă. Așadar, există pulbere din salvie, vin, tinctură, 64

Biela

oțet, infuzie, ulei. Ceaiul de salvie poate fi întrebuințat intern sau extern. Pe plan intern acesta tratează diabetul, faringitele, bronșitele, dischinezia biliară, iar pe plan extern este un remediu excelent împotriva aftelor, gingivitelor, stomatitelor, abceselor dentare, dacă se fac spălături. De asemenea, tenul acneic, gras, transpirația picioarelor pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de salvie. Infuzia de salvie se prepară din o linguriță de frunze de salvie uscate la o ceașcă de apă clocotită, ce se lasă la infuzat vreme de 10 minute și astfel aceasta poate scădea febra și stimula sistemul nervos dacă e consumat de trei ori pe zi. 65

Tedy ARMAN

Decoctul de salvie se prepară dintr-un pumn de frunze ce se fierb vreme de zece minute într-un litru de apă, și acesta poate fi folosit ca și metodă de tratare a aftelor, gingivitelor, stomatitelor, abceselor dentare, dacă se fac spălături. Ceaiul de salvie vindecă rănile, ameliorează durerile de gât, afecțiuni ale gurii, reduce transpirația excesivă, îmbunătățește memoria, reduce durerile articulare, tratează afecțiuni ale ficatului și rinichilor, stimulează scalpul. Tinctura de salvie se obține prin macerarea a 20 de linguri de pulbere, peste care se adaugă jumătate de litru de alcool alimentar de 70 de grade și se lasă vreme de două săptămâni într-un borcan închis ermetic, la loc călduros. Apoi se filtrează și se toarnă în sticle mici închise la culoare. Se ia câte o lingură diluată în ceai 66

Biela

sau apă, de trei-patru ori pe zi pentru a echilibra sistemul nervos, hormonal, pentru a stimula memoria și activitatea cerebrală. Salvia sporește receptivitatea organismului uman la insulină, așadar se administrează câte o cană de decoct de salvie pe zi. Diferite tipuri de cancer precum cancerul de colon, de sân pot fi tratate cu ajutorul infuziei de salvie, în cure de câte trei luni, câte trei căni pe zi. De asemenea, ceaiul de salvie este excelent și pentru oprirea lactației. La nivel extern, salvia are de asemenea numeroase beneficii. Aceasta poate fi folosită pentru tratarea rănilor ce se vindecă greu, prin aplicarea de cataplasme cu salvie. Cataplasmele se prepară prin înmuierea unei mâini de frunze mărunțite vreme de două ore 67

Tedy ARMAN

în apă caldă și apoi se scurg și se pun într-un tifon steril. Acesta se aplică pe rana cu pricina, zilnic, vreme de o oră, câte trei săptămâni. De asemenea, pentru eliminarea mirosului neplăcut și a transpirației abundente se folosește infuzia de salvie, fie băută, fie comprese pe locul afectat (axile, mâini) sau băi de picioare. De asemenea, se poate clăti părul cu un decoct de salvie și ceai negru, și tenul pătat, seboreic, se poate trata cu ajutorul infuziei de salvie. Dinții frecați cu salvie vor deveni mai albi.

68

Biela

Infarctul (O terapie) „Îți mulțumesc, inima mea:/ tu nu te îndoiești/ tu continui/ fără nicio laudă ori recompensă/ doar din sârguință înnăscută// Primești șaptezeci de credite pe minut./ Fiecare dintre sistolele tale/ arată ca o luntre/ cu care marea o deschizi/ în jurul lumii să navighezi// Îți mulțumesc, inima mea:/ zi de zi/ chiar și în somn,/ mă smulgi/ din abisul veșniciei.// Te asiguri că nu-mi visez visele/ până la acel ultim zbor,/ fără aripile necesare.// Îți mulțumesc, inima mea:/ M-am trezit din nou/ și chiar dacă este duminică/ zi de odihnă,/ tumultul obișnuit de dinaintea zilelor de sărbătoare/ continuă sub coaste.” Wislawa Szymborska „O, inima:/ nebună, când se zbate-n joc sălbatic,/ atunci,/ atunci îmi spune că din lutul ei/ a fost făcut pe vremuri vasul,/ în care Prometeu a coborât din cer/ aprinsul jar, ce l-a furat din vatra zeilor,/ în timp ce zorile îl ridicau peste Olimp/ şi-şi ascundeau în poală stelele/ ca un zgârcit comoara sa de aur.” Lucian Blaga

1. Infarctul miocardic este cauzat de obstrucţia completă a unei artere coronare, ce transportă sînge cu oxigen şi cu substanţe nutritive muşchiului inimii. Înfundarea completă a acestui vas peste 15-20 de minute duce la moartea muşchiului inimii, 69

Tedy ARMAN

aceasta definind infarctul miocardic. Se manifestă cel mai frecvent prin durere violentă toracică, cel mai des localizată în spatele sternului sau în piept (retrosternală sau precordială), întinzîndu-se de obicei spre baza gîtului, în umărul şi în mîna stîngă, în spate. (priveşte-ţi mîinile, căci ele sînt absurde) Se simte ca o gheară, ca o menghină, ca o arsură pe o suprafaţă mai mare, ce nu se modifică cu respiraţia sau cu poziţia şi este frecvent însoţită de transpiraţii reci, lipsă de aer, dificultate la respiraţie şi, uneori, de greaţă şi de vărsătură. De obicei, persoana care suferă un infarct miocardic are un aspect caracteristic al feţei, este palidă şi se vede clar că este suferindă. Durerea, de obicei, durează peste 15-20 minute şi creşte progresiv în intensitate. Dacă cineva din preajma noastră are o astfel de durere trebuie obligatoriu să intervenim imediat pentru că, în orice moment, 70

Biela

viaţa sa este pusă în pericol de moarte. Cel mai important mod este să anunţăm serviciul de ambulanţă 112, specificînd că suntem în preajma unei persoane care pare să sufere un infarct miocardic. In situații extreme, cînd nu putem anunța ambulanța, trebuie să știm că pacientul trebuie să ajungă de urgență la cel mai apropiat spital. 2. După ce se solicită ambulanţa, dacă avem nitroglicerină la îndemînă, vom da victimei o pastilă pentru a o pune sub limbă. Dacă medicii întîrzie să vină în 5-10 minute şi durerea în piept persistă, putem să mai dăm persoanei în suferinţă încă o pastilă de nitroglicerină, care va calma durerea, ameliorînd starea pacientului. Dacă durerea se ameliorează astfel, putem să îi dăm persoanei în suferință jumătate de aspirină să o sfărâme în dinți (nu trebuie înghițită cu apă). Aspirina ajută ca artera care duce sânge la inimă să nu se înfunde de tot prin împiedicarea unor celule din sânge să formeze cheagurile de sânge. E bine să fim aproape siguri că persoana respectivă suferă un infarct înainte să-i dăm aspirina - există boli care se manifestă tot cu durere în piept și la care aspirina poate dăuna (disectia de aortă, 71

Tedy ARMAN

ulcerul gastric), de aceea, dacă nu suntem foarte siguri, putem lăsa ca aspirina să fie administrată de echipajul de salvare. Dacă persoana suspectată de infarct cade sau devine inconștientă, este foarte posibil ca aceasta să fi suferit un stop cardiac - inima sa a încetat să mai bată. În aceasta situatie extrem de gravă, revenim cu un apel la 112 și apoi continuăm să acordăm primul ajutor. În primul rând, victima trebuie să fie într-un loc în care viața celui care face resuscitarea să nu fie pusă în pericol. Resuscitarea se începe prin verificarea pulsului și a respirației bolnavului, privind toracele, în timp ce ne apropiem cu obrazul de nasul victimei. Un om care a suferit un stop cardiorespirator nu respiră, sau, chiar imediat după ce s-a oprit inima, poate avea niște respirații scurte, zgomotoase, care seamănă cu un sforăit. Pulsul îl căutăm în dreptul mărului lui Adam, în lateral cu aproximativ 1 cm, apăsând cu degetele, dar întotdeauna numai într-o parte și nu concomitent în ambele părți. Ulterior acestor verificări, începem masajul cardiac. Punem victima în poziție dreaptă, cu fața în sus, și cu primele două degete de la o mână urmărim marginea arcului costal al ultimei coaste până ajungem la osul ce unește coastele în mijloc, în partea inferioară. Când am ajuns la acest nivel, punem mâinile una peste alta și începem să facem 72

Biela

compresii și decompresii sternale într-un ritm de 60/minut (unu și doi și trei și patru etc.), cu coatele mereu întinse. Pentru un masaj eficient, sternul trebuie să se deplaseze 3-4 cm în amplitudine. Dacă o singură persoană face resuscitare, la 15 compresii sternale se pot face 2 respirații (se strânge cu o mână nasul victimei, se inspiră adânc și se suflă în gura bolnavului), deși există studii recente care spun că este eficient dacă se efectuează doar compresii sternale până la venirea ambulanței sau, în cazul fericit, până când inima începe din nou să bată. Din 2 în 2 minute trebuie verificat pulsul bolnavului. Iată cum, doar cu stăpânire de sine și cu câteva manevre, se poate salva viața unui om!

73

Tedy ARMAN

Sushi Motto: „Cât de minunat ar fi să putem pune la un loc frumuseţea lumii cu aceea a sufletului nostru!” Yukio Mishima O mîncare sănătoasă, hrănitoare și ușor de preparat. Sushi este o mâncare japoneză tradițională, care a evoluat în timp de la pește fermentat pînă la rulourile pe care le știm azi. Rețeta folosită în zilele noastre este rezultatul inovației unui bucătar de la sfîrșitul secolului XVIII. Pe scurt: orez cu pește. Poate fi pește simplu, pește pe un pat de orez, un cornet umplut, dar cel mai des se mănîncă rulourile de orez învelite în algă marină. Iată rețeta de sushi, testată deja cu succes: Ingrediente (pentru 2 persoane): Rulou: orez pentru sushi (sticky rice) – 250 grame = 1 cana + oțet de orez – 1 lingură alge pentru sushi- 4-6 „foi” ingredientele se pot cumpăra de la Carrefour sau Megaimage, la standul de produse „exotice”. Umplutura (la alegere): file de somon crud – o bucata de 200 grame + castravete – 1 bucată + avocado – ½ + bucățele de omletă, morcov fiert (care aduce culoare în plus, iar pentru asezonare: sos de soia, 74

Biela

muștar de hrean japonez (wasabi), Instrumente speciale: Covoraș de bambus pentru rulat, bețișoare, farfuriuța pentru sosul de soia, bol cu apă pentru clătirea mâinilor în timpul rulării Băutura cea mai potrivită pentru a acompania sushi este ceaiul verde (preferabil japonez) sau cel de iasomie.

75

Tedy ARMAN

Solenoid Motto: „Ca niște mâini cu degete tunse/ de două ori răsucite ca o lucarnă din cer,/ în palme negre, tomnatice,/ pomii cerșeau dezrădăcinarea/ de la Marele Temnicer” Constant Tonegaru Solenoidul, o! O serie de curente circulare de acelașĭ sens și intensitate la distanță egală unul de altul așa în cît să formeze o suprafață cilindrică și care în practică se realizează printr’o sîrmă în elice al cărei capăt e întors înapoi paralel cu cilindrul pe afară sau prin înăuntru așa încît curentul să vie și să iasă prin același punct. Această sîrmă posedă calitățile magnetuluĭ.

76

Biela

Cum scapi de gândacul de Colorado. Metode bio Motto: „Undeva între marţi şi miercuri, trebuie să se fi rătăcit şi ziua ta norocoasă” Odysseas Elytis Dialog: „Ce este un gândac? Este un dac care gândeşte! Şi ce gândeşte el? Cum să devină de Colorado”

Gândacul de Colorado este un mare nesuferit. Atacă cu patimă culturile de zarzavaturi din curte, preferatele lui fiind tufele de cartori, vinete, roşii și ce se mai găsește prin spatele casei. Gândacul de Colorado - Leptinotarsa decemlineata - este o insectă din ordinul coleopterelor, din familia chrysomelidelor, răspândit în toată lumea. Este un dăunător care intră în priză în lunile iunie-iulie, când este foarte cald (în zilele cu peste 30 de grade fiind foarte activ și mâncăcios), având o preferință specială penru cartofi, dar și pentru vinete și roşii, 77

Tedy ARMAN

fasole și alte legume. Prima soluție ca să scapi de gândacul de Colorado este de a renunța la a planta cartofi în grădină. Dacă grădina ta de zarzavaturi este mică, doar pentru consumul propriu, cartofii nu sunt o bună alegere. Dacă totuși nesuferiții au apărut și nu vrei să folosești soluții chimice, ceea ce este foarte bine și foarte sănătos, mai ales dacă este vorba de grădina de zarzavat pentru consumul familiei, iată câteva soluții. Una din cele mai eficiente soluții este culegrea gândacilor cu mâna, în zilele călduroase și distrugerea larvelor de pe spatele frunzelor. Este o treabă migăloasă, dar foarte bună. Și mai bine este să aduni gândacii, aceştia se pun într-un borcan cu apă, unde se lasă circa o săptămână. Rezultă o soluție bio, cu efect foarte eficient. În momentul utilizării va trebui diluată. Se folosește 100-200 de mililitri de soluție la un litru de apă care se pulverizează pe plante. Ceva anume din acest macerat face gândacii de Colorado activi să moară. O altă soluție foarte bună sunt plantele aromatice și ardeii iuți, plantați în paralel cu răsadurile de roşii, vinete și cartofi. Acestea funcționează ca paznici și taie cheful de masă pentru gândacul de Colorado. Crăițele, calendula (gălbenele), calomfir, sfecla, ceapa și usturoiul sunt paznici pentru roşii și vinete 78

Biela

și mai ales pentru tufele de cartofi. Mirosul acestor plante va alunga gândacul de Colorado, dar şi alți dăunători. Ideea cea mai bună pentru grădina de zarzavaturi din spatele casei este amestecul de plante pe rânduri lungi, alternanța celor care sunt sensibile cu cele mai rezistente și combinațiile de plante cu unele ierburi aromatice. Nu uita că la capetele rândurilor de zarzavaturi trebuie pusă o tufă de mentă sau una de hrean. Chiar dacă vor avea tendința să se întindă, toamna le poți rări, dar acestea vor proteja culturile și nu vei mai avea nevoie de chimicale pentru combaterea dăunătorilor. Infuzia de ardei iute este leacul tuturor relelor din gradina de zarzavat, fiind eficientă și în lupta cu gândacul de Colorado. Ia 10-20 bucăți ardei iuți, taie-i în bucăți cu tot cu cotor și semințe, opărește-i cu apă fiartă și lasă-i la infuzat 12-24 ore. Diluează soluția cu apă de săpun (o lingură de săpun lichid sau detergent de vase la doi litri de apă), în proportie de 0,5 litri la un litru de soluţie de săpun, pentru ca amestecul să adere la suprafața frunzelor. Poți face și o soluție concentrată din frunze de nuc sau de arin, la fel de eficientă, combintă cu soluția de ardei iute și apă de săpun. 79

Tedy ARMAN

Eficientă împotriva gândacului de Colorado este și suspensia de cenuşă și săpun – se fierbe un kilogram de cenuşă de lemn în 10 litri apă timp de 15 minute, se lasă 2 zile, se strecoară și se amestecă cu o lingură de detergent lichid pentru vase pentru fiecare litru de soluție. Ceea ce rezultă se diluează cu o cantitate identică de apă. Cu amestecul rezultat se stropesc zarzavaturile. Soluția se poate păstra în bidoane la loc întunecat. Împotriva gândacului de Colorado este bună și pulverizarea de cenușă de lemn, după ploaie sau după ce plantele sunt stropite cu soluție de apă cu săpun. Toate tratamentele se repetă din două în două zile.

80

Biela

Lampa cu suflet (Ventilator cu umidificator. produs al firmei Zass) Vă rugăm păstraţi instrucţiunile de utilizare, certificatul de garanţie, chitanţa de cumpărare şi ambalajul produsului. Asiguraţi-vă că tensiunea şi frecvenţa corespund cu cele înscrise pe eticheta aparatului. Nu folosiţi aparatul în exterior ci numai în spaţii acoperite! Pentru a vă proteja împotriva şocurilor electrice nu poziţionaţi aparatul în fereastră, nu scufundaţi ventilatorul, ştecherul sau cordonul în apă şi nu-l stropiţi. Nu folosiţi ventilatorul fără apărătorile de protecţie! Aparatul nu se va utiliza de către copii. Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în imediata apropiere a ventilatorului pornit! Este necesară o atentă supraveghere a aparatului când este folosit în preajma copiilor. Folosirea accesoriilor care nu sunt recomandate de ZASS poate duce la accidente sau la distrugerea aparatului. Nu atingeţi părţile în mişcare! Nu introduceţi degetele prin grilaj! Evitaţi contactul cu părţile în mişcare ale ventilatorului, nu introduceţi obiecte prin grilajul ventilatorului! Nu atârnaţi sau montaţi ventilatorul pe perete sau tavan. 81

Tedy ARMAN

Utilizaţi şi operaţi aparatul doar cu mâinile uscate! Aşezaţi întotdeauna ventilatorul pe o suprafaţă plană, stabilă şi uscată. Nu atârnaţi sau montaţi ventilatorul pe perete sau tavan. Aşezaţi întotdeauna ventilatorul pe o suprafaţă plană, stabilă şi uscată. Nu lăsaţi cordonul de alimentare să atârne peste marginea mesei sau să atingă suprafeţe fierbinţi. Nu folosiţi ventilatorul dacă este deteriorat (total sau parţial), lovit, cu ştecherul sau cordonul deteriorat. Verificaţi starea aparatului şi a cablului de alimentare înainte de orice utilizare. Dacă există o problemă de orice fel, nu folosiţi aparatul. Nu utilizaţi aparatul dacă cordonul de alimentare este deteriorat. Apelaţi la un Service autorizat ZASS pentru a verifica şi/ sau repara aparatul. Nu reparaţi singur aparatul! Ştecherul trebuie scos din priză atunci când nu utilizaţi ventilatorul, când îl mutaţi dintr-un loc în altul, înainte de asamblarea/ dezasamblarea părţilor componente şi înainte de curăţarea acestuia. Aparatul trebuie scos din priză trăgând de ştecher şi nu de cordonul de alimentare; nu răsuciţi cablul. Aparatul este destinat utilizării casnice! Nu folosiţi aparatul pentru alte scopuri decât cele menţionate în instrucţiuni. Nu folosiţi ventilatorul în apropierea materialelor explozive sau inflamabile. Nu aşezaţi ventilatorul sau orice parte a acestuia în apropierea unui foc deschis, 82

Biela

a unui aparat de gătit sau de încălzire. Acest aparat nu este destinat a fi folosit de persoane (inclusiv copii) cu dizabilităţi fizice, senzoriale sau mentale. Utilizatorii fără experienţă şi care nu cunosc aparatul, sau cei cărora nu li s-au dat instrucţiunile pentru utilizator, trebuie să fie supravegheaţi de o persoană care răspunde de siguranţa lor. Firma producătoare nu este responsabilă pentru pagube rezultate din utilizarea incorectă a aparatului. Produsul este destinat folosirii casnice şi nu va fi folosit în scopuri industriale sau comerciale. Nu conectaţi niciodată cordonul de alimentare la o reţea de tensiune diferită de cea nominală (220-230V, 50Hz). (Vorba lui Ludwig Maier: Cu un ventilator bun faci căldură, dacă ai nevoie de căldură, faci răcoare, dacă ai nevoie de răcoare. E ca palma mamei, care te răcoreşte atunci cînd îţi arde fruntea, te încălzeşte atunci când te apucă frigul existenţial.)

83

III. Şi câteva exerciţii

Biela

Puțină isterie literară Motto: „Eu, care te-am văzut în centrul lucrurilor esenţiale, Am fost furios când i-am auzit rostindu-ţi numele În locuri comune.” Ezra Pound Istoricii literari au descoperit că întîlnirea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle din imobilul de pe strada Buzeşti nr. 5 din Bucureşti din primăvara anului 1882 a fost din punct de vedere sexual un eșec poetul suferea de hiperexcitabilitate era și depresiv, stare care s-a accentuat mai apoi, în discuţie au apărut cîteva reproşuri la viaţa intimă a iubitei întîlnirile cu I. L. Caragiale la Târgu Neamţ şi la Mănăstirea Varatec pe care ea le-a negat a recunoscut doar că s-au întîlnit în public şi nu au vorbit decît ceva generalităţi din categoria futilităților literare despre ipocrizia lui Titu Maiorescu bunăoară explicație pe care poetul a acceptat-o cu oarece rezerve în consecinţă Veronica a plecat cu trenul pînă la Giurgiu, de aici a luat vaporul pînă la Viena iar de la Viena a luat trenul pe varianta Cernăuţi – Iaşi, drumul a durat astfel două zile şi două nopţi în condiţiile în care poştalionul ajungea de la Bucureşti la 87

Tedy ARMAN

Iaşi în cinci zile. Ajungînd acasă mai devreme cu trei zile Veronica Micle a avut timp să se gîndească cu drag la iubitul ei Mihai și la varianta că într-o altă viață, da, într-o altă viață o iubire acum imposibilă ar fi putut naște o dragoste pe deplin fericită. Drept pentru care s-a apucat să scrie o scrisoare pentru Mihai a șters pagină după pagină iar seara a rupt și tocul enervată că nu, nu găsea nici pe departe cuvîntul ce exprimă (vai!) adevărul.

(tema poemului este după un articol din revista Formula AS, din România)

88

Biela

Ceremonia sau Drumul de acasă pînă acasă Motto: „O, nebunia orașului mare, când seara Arbori schilozi stau încremeniți lângă zidul negru, Prin mască de argint privește spiritului râului; Cu bici magnetic lumina sfichiuie noaptea de piatră. O, sunetul scufundat al clopotelor de seară!” Georg Trakl „Da’ ia spune unde lucrezi/Dumneata la papetărie să trăiţi şi/Ce vinzi dumneata acolo la papetărie/Eu vând creioane şi gume şi cerneală/ Caiete şi cărţi şi păpuşi să trăiţi/Şi hârtie ziceai şi hărţi ziceam/Să trăiţi şi harta patriei/Şi harta patriei să trăiţi atât/ Ne ajunge notează grefier// Pentru vânzarea de țară.” Traian Furnea

Într-o comunitate exista, încă din cele mai vechi timpuri, o ceremonie care avea loc într-o pădure, o dată la treizeci de ani. Un rabin bătrîn i-a lăsat altui rabin, mai tînăr, întreaga rînduială a ceremoniei, ca să nu se piardă. Cînd a sosit timpul, la treizeci de ani, acesta a chemat oamenii aşezării la ceremonie, după care s-au întors cu toţii acasă. Peste treizeci de ani, cînd a venit din nou vremea 89

Tedy ARMAN

ceremoniei, rabinul murise. Cei trei, patru credincioşi care mai rămăseseră în viaţă s-au dus în pădure însoţiţi de cîţiva neofiţi şi de alt rabin. Ajunşi în pădure, nu şi-au putut aminti locul. În poiana asta, a spus unul. Nici vorbă, a zis altul, e mult mai departe! Au ales pînă la urmă un loc fără să fie siguri că e cel mai bun, au făcut ce trebuia, după rînduieli şi s-au întors acasă. După treizeci de ani nu mai erau decît unii dintre neofiţii de odinioară. Cu un nou rabin în frunte, s-au îndreptat spre pădure însoţiţi de cîţiva tineri. De această dată, n-au recunoscut nici măcar o poiană. Totul se schimbase, totul se amesteca în mintea lor. Pînă şi rînduiala ceremoniei li se părea tulbure. Au făcut însă cum s-au priceput mai bine şi s-au întors acasă. După alţi treizeci de ani, un alt grup, avînd în frunte un alt rabin, s-a dus în pădure. Auziseră despre o ceremonie de mare însemnătate care avea loc de multe veacuri în pădure. În ce zi? Nimeni nu mai ştia. În ce loc şi sub ce formă? Nu se putea spune. Rabinul şi credincioşii au rătăcit prin pădure cîteva ceasuri, prin ploaie, 90

Biela

fără să celebreze nici un fel de ceremonie, apoi s-au întors acasă.

(După un text semnat de Jean Claude Carrère dintr-o revistă, nu i-am reţinut numele)

91

Tedy ARMAN

Poezie cu detergenţi sau despre frumuseţea femeilor triste Motto: „ ... şi plugurile fac dragoste cu ţărâna, o sărută, o muşcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovlecii, soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor” Ilarie Voronca Un individ merge la băcănie: Aveți detergenți? Avem detergenţi, îi răspunde vînzătoarea de la băcănie (o femeie destul de frumoasă, dacă nu ar fi mereu tristă). Daţi-mi zece cutii! Primeşte zece cutii. A doua zi vine din nou: Aveţi detergenţi? Avem detergenţi. Mai daţi-mi zece cutii. Primeşte încă zece cutii. A treia zi vine din nou: Mai aveţi detergenţi? Mai avem detergenţi. Mai daţi-mi zece cutii. Bine, vă dau, indiscutabil, îi spune femeia trezită parcă brusc din 92

Biela

tristeţea ei, care o făcea misterioasă ca o Gioconda de cartier, dar dacă tot vă cunosc, îmi permit o mică indiscreţie: ce faceţi cu atîta detergent? Fac prăjituri. Şi-s bune? Nu.

93

Tedy ARMAN

Lista lui Maier De cumpărat: parmezan (pachet de 500 grame) carne tocată, vită plus porc cam un kilogram paste cu busuioc (italieneşti) sos cu chili şi sos de ardei gras o sticlă cu vin dar, atenţie, sec !!!! dafin (un pacheţel, atât) două conserve de fasole roșie (sau 3?) cremvurști (cu 80 la sută carne de porc!) iaurt (cu 3,5 grăsime!) mazăre fină (un kilogram) peşte marinat (nu la borcan, ia 300 de grame!) ceapă roşie scobitori (nu din plastic!) şerveţele (albe, eventual cu flori roşii, maci!) piper roşu (boabe) oregano (un pacheţel de 100 de grame) merişoare congelate (o sută de grame) o cutie de ceai antiadipos apă carbogazoasă biscuiţi săraţi crutoane oţet de mere sare iodată roşii (nu multe) ridiche neagră (una, două bucăţi) morcovi (4-5 bucăţi) lichid spălat parbriz (de vară!) 94

Biela

şi cam atît a, era să uit: ouă! cîte? ia zece bucăţi. sau 12? ia 12! (Bochum, 4 mai, 2016)

95

Tedy ARMAN

Proces verbal de amendă pentru traversare prin loc nepermis Cei de pe partea dreaptă vor să treacă în partea stîngă, cei din partea stîngă vor să treacă în partea dreaptă, se întîlnesc undeva la mijlocul străzii total absenţi se ciocnesc între ei gîndurile metalice scot scîntei. Mai staţi, dracului, acolo unde sunteţi, nu vă tot mai înghesuiţi să treceţi strada să încurcaţi lumea – le strigă poliţistul – şi de ciudă îi amendează pe toţi, scrie, de fapt, un singur proces verbal pe adresa omenirii de la A la Z, scrie năduşit, copleşit, o să vă chinuiţi 96

Biela

trei mii de ani să plătiţi amenda, agitaţilor! le mai spune poliţistul ridicînd un pumn în aer. (Bochum, 8 iunie, 2016)

97

Tedy ARMAN

Ziua lumină Bună dimineața! Bună dimineața! Bună ziua! Bună ziua! Bună seara! Bună seara! Mai apoi trece maşina de gunoi şi adună hoiturile.

(Bochum, 6 septembrie, 2016)

98

Biela

Ziua lumină Bună dimineața! Bună dimineața! Bună ziua! Bună ziua! Bună seara! Bună seara! În atelierul de făcut zile sunt prea multe rebuturi că și Dumnezeu se înfurie.

(Bochum, 7 septembrie, 2016)

99

Tedy ARMAN

Ziua lumină Bună dimineața! Bună dimineața! Bună ziua! Bună ziua! Bună seara! Bună seara! Se face brusc atât de întuneric că ne băgăm, dracului, degetele în ochi dacă nu suntem atenţi.

( Mönchengladbach, 11 octombrie, 2016)

100

Biela

Poemul lui Francis Fukuyama Sfîrşitul istoriei va fi o epocă tristă. Lupta pentru recunoaştere, voinţa de a-ţi risca viaţa pentru un ideal pur abstract, lupta ideologică mondială care a pus în lumină îndrăzneala, curajul, imaginaţia şi idealismul vor fi înlocuite de calculul economic, de nesfîrşita rezolvare a problemelor tehnice, de preocupări legate de mediu şi de satisfacerea cererilor sofisticate ale consumatorului. În perioada postistorică nu va mai exista nici artă, nici filosofie, ci doar o îngrijire perpetuă a muzeului istoriei umane. Simt în mine şi văd la cei din jurul meu o puternică nostalgie pentru timpurile în care istoria exista. (Post scriptum: La bursa din Tokyo s-au adjudecat deja inelele lui Saturn pentru logodna mileniului dintre un prinţ arab 101

Tedy ARMAN

şi o frumoasă mexicancă născută într-o cumplită sărăcie într-o mahala din New York. E limpede că Dumnezeu mai atribuie vouchere pentru speranţă.) (Nazareth, 21decembrie, 2016)

102

CUPRINS Prefață. Să fim Poetically correct ........................................ 5 Cine e Tedy Arman? sau Despre Tedy Arman și „lampa” lui fermecată........................................................................... 13 I.BIELA ................................................................................ 19 Prima mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda. 21 1.Mecanismul motor ........................................................ 23 2. Blocul Motor ................................................................ 25 3. Cilindrii ........................................................................ 26 A doua mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda ...................................................................................... 27 4.Chiulasa ......................................................................... 28 5.Carterul inferior ............................................................ 30 6.Pistonul ......................................................................... 31 A treia mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda 33 7.Segmenții ..................................................................... 34 8.Bolțul de piston ............................................................. 36 A patra mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda ...................................................................................... 38 9.Biela .............................................................................. 39 A cincea mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda ...................................................................................... 41 10.Recondiționarea bielei sau despre Incompresabilitatea apei ............................................... 43 11.Arborele cotit .............................................................. 45 12.Volantul ...................................................................... 48 A şasea mărturisire a mecanicului George Bucnici, din Deda ...................................................................................... 49 II. Carolina`s dreams .......................................................... 51 Negresa ................................................................................. 53 Carolina`s dreams ................................................................. 56 103

Brioşe perfecte sau Gummy bears ........................................ 58 Salvia si proprietățile sale miraculoase ................................. 62 Infarctul (O terapie)............................................................... 69 Sushi ...................................................................................... 74 Solenoid ................................................................................ 76 Cum scapi de gândacul de Colorado. Metode bio.................. 77 Lampa cu suflet ..................................................................... 81 III. Şi câteva exerciţii .......................................................... 85 Puțină isterie literară ............................................................. 87 Ceremonia sau Drumul de acasă pînă acasă ......................... 89 Poezie cu detergenţi sau despre frumuseţea femeilor triste .. 92 Lista lui Maier ....................................................................... 94 Proces verbal de amendă pentru traversare prin loc nepermis ................................................................................ 96 Ziua lumină ........................................................................... 98 Ziua lumină ........................................................................... 99 Ziua lumină ........................................................................... 100 Poemul lui Francis Fukuyama .............................................. 101

104

More Documents from "Florin Dumitrescu"