An 4 S Contencios Administrativ

UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT I ADMNISTRA IE PUBLICĂ CONSTAN A DISCIPLINA: CONTENCIOS ADMINISTRATIV SINTEZE TEMATICE ÎN VEDEREA PREGĂTIRII PENTRU EXAMEN Teoria generală a controlului administraţiei publice •

Fundamentarea şi clasificarea formelor controlului; Pentru a asigura conformitatea activităţii organelor administraţiei publice cu exigenţele stabilite de forurile politice, este nevoie de instituirea unui vast şi complex control asupra acestei activităţi. Controlul, ca fenomen semnificativ al activităţii administrative, are menirea de a măsura rezultatele acţiunii administrative în aplicarea deciziilor politice şi de a determina o intensificare a realizării acţiunilor administrative de natură să asigure îndeplinirea funcţiilor administraţiei publice. Având în vedere complexitatea deosebită a activităţii pe care o desfăşoară autorităţile administraţiei publice, atât la nivel central cât şi local, care cuprinde practic, toate elementele şi secotarele vieţii economico-sociale, formele de control folosite sunt foarte diverse. În cadrul mecanismului statului, toate cele trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească) exercită, în mod corespunzător, prin mijloace specifice, potrivit particularităţilor funcţiilor statului, controlul asupra administraţiei publice. Identificăm următoarele categorii de control asupra administraţiei publice: o Control exercitat de Parlament; Controlul parlamentar asupra administraţiei. Acest control corespunde unei necesităţi fundamentale şi aparţine reprezentanţilor naţiunii de a verifica constant că administraţia nu se abate de la liniile directoare care i-au fost fixate (reprezintă una din consecinţele principiului democratic al reprezentării; conform Constituţiei, membrii Parlamentului au dreptul şi obligaţia de a controla afacerile publice – art. 69). Controlul parlamentar se manifestă de regulă, prin interpelările şi întrebările parlamentarilor adresate miniştrilor, cu privire la modul în care funcţionează “maşina administrativă” raportată la doleanţele şi trebuinţele electoratului. Dar esenţa controlului parlamentar constă în rolul deosebit pe care îl au comisiile parlamentare de anchetă, prin verificarea modului de gestionare a treburilor publice de către ministere sau organe centrale, precum şi de alte structuri administrative integrate acestora. Deşi este de regulă ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive – expresie a recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice, controlul parlamentar poate avea următoarele efecte: - în ipoteza delegării legislative – prin care Parlamentul abilitaează Guvernul să adopte ordonanţe care nu fac obiectul legii organice, nerespectarea termenului de supunere a acestora spre aprobare parlamentară atrage încetarea efectelor acestora iar atunci când parlamentul le verifică le poate aproba sau respinge; - în cazul tratatelor internaţionale negociate de Guvern poate refuza ratificarea acestora; - la dezbaterea raportului comisiei parlamentare, dacă se constată existenţa unei abateri grave în activitatea vreunui membru al Guvernului, Senatul poate cere Primului ministru destituirea acestuia;

- dacă dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului, Parlamentul poate retrage încrederea Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură care duce la demiterea Guvernului, la propunerea ¼ din nr. total de parlamentari şi cu votul a cel puţin ½ plus 1 dintre aceştia. O formă specifică de control parlamentar modern este cel al Avocatului Poporului îndreptat către respectarea drepturilor şi lbertăţilor cetăţeneşti (şi nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică – civilă, comercială, etc.) de către autorităţile publice, pe cale extrajudiciară. – art 60 din Constituţie –. Activitatea sa are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva eventualelor abuzuri ale administraţiei. Numit pe o perioadă de 5 ani, AP îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile lor, autorităţile publice fiind obligate să-I acorde sprijinul necesar. Dacă cererea adresată AP se consideră întemeiată – petentul trebuind să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi cum a vătămat aceasta drepturile şi interesele sale (în cazul întârzierii sau refuzului administraţiei de a soluţiona o cerere), se trece la soluţionarea acesteia prin: - solicitarea informaţiilor şi documentelor din partea autorităţii publice; - audierea conducătorilor sau a unor funcţionari ai autorităţii care pot da informaţii necesare soluţionîrii cauzei; - poate avea acces la documente secrete ale autorităţii respective, dacă consideră că acestea sunt utile cauzei; Dacă se constată că plângerea este întemeiată, AP va putea obliga autorittaea publică la luarea de îndată a măsurilor necesare pentru înlăturarea ilegalităţii. Dacă autoritatea respectivă nu îndeplineşte cererea în termen de 30 de zile, AP se adresează într-un termen de cel mult 45 zile autorităţii ierarhic superioare, Guvernului sau în cele din urmă Parlamentului. Nou reglementare a contenciosului îi dă dreptul AP ca, în situaţia în care consideră că singura soluţie, după efectuarea tuturor anchetelor necesare, este adresarea către instanţa competentă, poate ca, în numele persoanei să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu privire la cauză, persoana vătămată devenind automat parte în proces dar putând să-şi decline disponibilitatea la primul termen. Avocatul Poporului este obligat să prezinte celor două camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Este o autoritate publică a administraţiei publice centrale, autonomă nesubordonată Guvernului, activitatea sa desfăşurându-se sub control Parlamentar. o Control exercitat de autorităţi judecătoreşti controlul realizat de instanţele judecătoreşti – conferirea către un organism independent de puterea politică şi de cea a administraţiei a competenţelor de soluţionare a litigiilor apărute prin funcţionarea administraţiei publice. Principala funcţie a acestui control este de a asigura protecţia ceetăţenilor şi funcţionarilor publici faţă de eventualele abuzuri ale administraţiei; acesta se fundamentează pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, care se realizează în cadrul democraţiei constituţionale. o Control exercitat de autorităţi ale administraţiei publice; Cea mai complexă formă de control asupra activităţii organelor administraţiei publice o constituie controlul administrativ – care reprezintă, în esenţă, mijlocul prin care se asigură funcţionarea adecvată a administraţiei.

Controlul administrativ este acea activitate care se desfăşoară regulat, în cadrul structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamenatlă a mecanismului administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduieti administrative cu comandamentele statale, prevăzute de lege, realizăndu-se unitatea de scop şi de acţiune în administraţia publică. Putem clasifica formele de control administrativ după: - natura organului care efectuează controlul; • legislativ; • executiv; • judiciar. - locul pe care-l ocupă orgaul de control faţă de poziţia autorităţii verificate; • intern – de către factori din interiorul autorităţii respective; • extern- de către un organ din afara autorităţii sau din afara întregului sistem executiv – verificarea înfăptuită de justiţie - după regimul juridic al controlului; • control jurisdicţional – în cadrul unui litigiu de contencios administrativ de către instanţa specializată sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale; • control nejurisdciţional – în afara unui litigiu – ca o atribuţie curentă de verificare – din oficiu sau la o anume sesizare - după specificul şi obiectul activităţii de verificare. • Control de legalitate – asigurarea respectării legii; • Control de oportunitate – verificarea actualităţii măsurilor întreprinse Indiferent de forma controlului şi autorul acesteia se pot distinge trei elemente ale controlului administrativ: - obiectul controlului administrativ – individual sau în ansamblu totalitatea mijloacelor umane, materiale, financiare precum şi mijloacele şi procedeele folosite de organele administraţiei publice; - baza de referinţă – toate elementele care trebuiesc urmărite în cadrul controlului, respectiv obiectivele ce trebuies realizate de către organele administrative controlate şi mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor propuse; - operaţiunile de control propriu-zis – operaţiuni administrative realizate de către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele cuprise în baza de referinţă. •

Noţiunea şi trăsăturile contenciosului administrativ;

Contencios = a lupta, a se strădui să învingă (din lat. contendere) Contenciosul administrativ este definit ca reprezentând totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice şi administraţi soluţionate de instanţe judecătoreşti specializate Contencios administrativ în anulare – prin care instanţa poate anula actului administrativ, în tot sau în parte sau obliga serviciul public la rezolvarea cererii cu privire la un drept ori un interes legitim recunoscut de lege, fără a se putea pronunţa asupra despăgubirilor,această problemă urmând a fi soluţionată de instanţele de drept comun; Contencios administrativ de plină jurisdciţie – prin care instanţa de contencios administrativ, poate anula actul, rezolva cererea cu privire la dreptul sau interesul legitim vătămat şi poate hotărî acordarea unor despăgubiri reclamantului pentru daune morale sau materiale cauzate prin actul contestat În doctrina de specialitate mai există o clasificare a tipurilor de contencios în funcţie de caracterul juridic al actelor administrative care au vătămat drepturi, şi anume:

Contenciosul obiectiv – prin care se invocă lezarea unui interes legitim printr-un act administrativ normativ Contenciosul subiectiv – prin care se invocă lezarea unui drept subiectiv printr-un act administrativ individual Revizuirea Constituţiei în anul 2003 aduce câteva modificări importante instituţiei contenciosului administrativ. Pe scurt: - s-a lărgit sfera dreptului fundamental al cetăţeanului şi interesului legitim al aceastuia – art.52; - sfera actelor exceptate de la controlul prin intermediul instanşei de contencios administrativ s-a redus la „ acte care privesc raporturile cu parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar”; - a înlăturat atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, urmând ca litigiile rezultate din activitatea acestei instituţii să fie soluţionate de instanţe specializate; - jurisdicţiile administrative au devenit facultative şi gratuite • Controlul administrativ necontencios; • Controlul administrativ jurisdicţional;

Semnificaţia unor termeni – dată de legea 554/2004 a contenciosului administrativ modificată şi completată prin Legea 262/2007 1 Pentru interpretarea unitară a textului actului normativ, autorii legii, plini de curaj, au realizat un articol denumit sugestiv: „ semnificaţia unor termeni”, unde se realizează o definire a noţiunilor de bază cu care uzitează legea. a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate; b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ; d) act administrativ-jurisdicţional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială; Legea 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrative nr. 554/2004, punlicată în Monitorul Oficial al României nr. 510 din 30 iulie 2007.

e) jurisdicţie administrativă specială - activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale; f) contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim; g) instanţă de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale; h) nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen; i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; j) plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia; k) acte care privesc raporturile cu Parlamentul - actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul; l) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar; m) serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public; n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; o) drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat; r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice; s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative; ş) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public; t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; ţ) instanţă de executare - instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ."

Persoane care pot introduce acţiune în contencios administrativ Denumite de legea 554/2004 – legea contenciosului administrativ, completată şi modificată prin Legea 262/2007, subiectele de sesizare a instanţei sunt: 1. orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ , sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. Persoana vătămată poate fi o persoană fizică sau juridică, titulară a unui drept subiectiv – orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ. 2. persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept; Este vorba despre un element de noutate pe care îl aduce legea contenciosului administrativ, dând posibilitatea unei terţe persoane care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept să poată introduce o acţiune în contencios. Această problemă a fost îndelung discutată în literatura de specialitate şi a primit în practică soluţii diferite – îndeosebi situaţia referitoare la autorizaţiile de construcţii, de practicare a diferitelor profesii la domiciliu, etc, când prin activitatea desfăşurată - în baza unui act administrativ – erau lezate drepturi ale terţilor care nu aveau câştig de cauză în faţa autorităţii emitente neaflându-se într-o relaţie juridică directă cu autoritatea care emisese actul. De altfel, în practică, autorităţile sesizate considerau că nu au temei legal pentru revocarea actului administrativ contestat, iar instanţele de contencios respingeau acţiunile ca inadmisibile, neexistând dreptul subiectiv încălcat 1 . În noua situaţie juridică, acţiunea introdusă de un terţ se va face atât împotriva autorităţii pârâte cât şi împotriva beneficiarului actului. 3. Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea. 4. Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere. În situaţia aceasta, petiţionarul dobândeşte, la fel ca şi în cazul acţiunii introdusă de Avocatul Poporului, calitatea de reclamant; Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. 1

Antonie Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ, geneză şi explicaţii, Editura Roata, Bucureşti, 2004, pg.267

Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente. Ministerul Public poate intenta, în baza legii contenciosului administrativ următoarele tipuri de acţiuni: - acţiunea în contencios administrativ subiectiv – în numele şi pe seama persoanei fizice sau juridice, care este introdusă de drept în proces, instanţa competentă fiind cea de la domiciliul persoanei iar obiectul cererii putând fi doar un act administrativ emis cu exces de putere de o autoritate publică; - acţiunea în contencios administrativ obiectiv – în temeiul existenţei unui interes public – acţiunea se poate introduce numai împotriva unor acte administrative normative, în consecinţă se va urmări numai anularea actului neputându-se pune problema despăgubirilor; 5. Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului. 6.Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi. 7. Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi şi ale legilor speciale.

Condiţiile acţiunii directe, în baza Constituţiei şi a Legii contenciosului administrativ: • Condiţia ca actul atacat să fie un act administrativ. Potrivit art. 52, alin 1 din Constituţia României „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Se asimilează actelor administrative unilateral refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim (considerarea “nejustificat” aparţine persoanei căreia i se adresează răspunsul din partea autorităţii, urmând ca instanţa să stabilească caracterul nejustificat al acestuia) sau, după caz faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege precum şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice. • Condiţia ca actul administrativ să vatăme un drept sau un interes legitim. Prin legea de revizuire a Constituţiei a fost adăugat criteriului încălcării unui drept şi cel al încălcării interesului legitim pentru introducerea unei acţiuni în contenciosul administrativ.

Interesul legitim poate fi - personal (privat) – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat; - public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv; vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor fundamentale, satisfacerea nevoilor comunitare. • Condiţia ca actul să emane de la o autoritate publică. Numai actele provenind de la o autoritate publică sunt susceptibile a fi atacate în instanţa de contencios administrativ. În acest sens, legea contenciosului administrativ defineşte noţiunea de autoritate publică ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, fiind asimilate autorităţilor publice, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public” • Condiţia acţiunii administrative prealabile. Prin instituirea procedurii administrative prealabile se dă posibilitatea organului emitent al actului administrativ considerat nelegal sau organului ierarhic superior să-şi repare eventualele greşeli, asigurându-se o cale mai rapidă de restabilire a ordinii de drept. Efectuarea procedurii prealabile are ca scop atât protecţia administraţiei cât şi protecţia particularului, neînţelegerea apărută putând fi soluţionată fără a se ajunge în faţa instanţei, economisindu-se astfel timp, bani, imagine. De altfel se poate considera procedura prealabilă ca fiind o primă fază a procedurii contenciosului administrativ, anterioară fazei propriu-zise în faţa instanţei, reclamantul având în aceste condiţii la dispoziţie trei etape în care îşi poate rezolva cererea – procedura prealabilă, fondul şi recursul în faţa instanţei. Conform legii, « înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. » Procedura prealabilă constă în adresarea unei plângeri autorităţii publice care a emis actul administrativ sau celei ierarhic superioare, aceasta fiind obligată să răspundă într-un termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, sau într-un al termen prevăzut de lege. - Cererea adresată autorităţii emitente a actului administrativ – recurs graţios; - Cererea adresată autorităţii ierarhic superioare celei emitente (atunci când aceasta există)– recurs graţios; Dacă sunt sesizate succesiv ambele autorităţi, termenul de sesizare a instanţei va începe să curgă de la momentul primirii primului răspuns sau expirării primului termen de răspuns. Procedura prealabilă este posibilă şi va fi realizată în cazul actului administrativ unilateral tipic, când este vorba de manifestare expresă de voinţă şi nu de refuz nejustificat ori de nesoluţionarea în termen. De asemenea, nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile în cazul acţiunilor introduse de anumite subiecte - acţiuni care vizează contenciosul obiectiv: - prefect; - Avocatul Poporului; - Ministerul Public; - Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici;

- acţiunile care privesc vătămarea prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe; - acţiunile care privesc excepţia de nelegalitate. Procedura prealabilă poate fi realizată şi de o terţă persoană vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept într-un termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului. Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni, care va începe să curgă: a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui; b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului; c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului; d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului; e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului." • Condiţia ca acţiunea să fie introdusă într-un anumit termen. La introducerea unei acţiuni în contencios administrativ vorbim despre două termene generale, şi anume: - Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. - 1 an – termen mare, de decădere – pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. De la regula generală a termenelor impuse de lege există două excepţii, şi anume : - Ordonanţele şi dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale; - actele administrative cu caracter normativ; Prezentăm mai jos schema curgerii termenelor în care se poate introduce o acţiune la instanţa de contencios administrativ, funcţie de tipul actului atacat:

Act administrativ tipic

Primirea răspunsului la plângerea prealabilă

Act administrativ atipic - refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere; - nesoluţionarea unei cereri în termenul stabilit de lege

Comunicarea refuzului Sau Data expirării termenului legal de soluţionare a cererii (dar nu mai mult de 1 an)

Act administrativ asimilat - contracte admistrative

Data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii

4. Actele administrative exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ: Una din cele mai importante modificări aduse cu ocazia revizuirii Constituţiei în 2003 se referă la restrângerea categoriilor de acte administrative exceptate de la controlul judecătoresc. Astfel, conform reglementărilor legale şi constituţionale în materie, sunt exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ următoarele categorii de acte: - actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; - actele de comandament cu caracter militar; - actele administrative pentru modificarea şi desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară; - actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor, epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

Aspecte de ordin procedural: A. Competenţa instanţelor de contencios administrativ

În general, competenţa unei instanţe reprezintă 2 aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti sau unui alt organ de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională, de a judeca un anumit litigiu. În temeiul dispoziţiilor actualei legi a contenciosului administrativ, trebuie făcută distincţia între: • contenciosul administrativ exercitat de instanţă potrivit procedurii de drept comun; • contenciosul administrativ exercitat de instanţe în temeiul legii speciale a contenciosului administrativ; • contenciosul administrativ exercitat de jurisdicţii speciale administrative, cu posibilitatea atacării acestora la instanţele judecătoreşti, pentru a se asigura principiul constituţional al liberului acces la justiţie 3 1. Competenţa materială, reglementată de: •

Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, după cum urmează: 1 Tribunalele administrativ – fiscale judecă; ▪ În primă instanţă: • Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene • cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, 2 Curţile de apel – prin secţiile de contencios administrativ şi fiscal, judecă: ▪ În primă instanţă: ● Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale ● Litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Completul de judecată este format din 2 judecători. ▪

În recurs: • Recursuri declarate împotriva hotărârilor tribunalelor administrativ fiscale 3 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: • Recursuri declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, ca primă instanţă Toate aceste dispoziţii rămân valabile numai dacă, printr-o lege specială care reglementează domeniul respectiv, nu se prevede altfel. • codul de procedură civilă care completează prevederile legii contenciosului administrativ, după cum urmează: 1 judecătoriile judecă: ▪ în primă instanţă: 2 3

V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, pg.371 idem, pg.381

•

plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor publice cu activităţi jurisdicţionale sau a altor organe cu astfel de activităţi, în cazurile prevăzute de lege; 2 tribunalele judecă: ▪ în primă instanţă: • procesele şi cererile în materia contencisului administrativ care nu sunt date în competenţa Curţilor de Apel; 3 Curţile de Apel judecă: ▪ În primă instanţă: • Procesele şi cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale; ▪ În recurs: • Recursuri declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în primă instanţă 2. Competenţa teritorială Regula procedurii civile, cu care se completează prevederile legii speciale a contenciosului administrativ, prevede în art. 5 că „ acţiunea se introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului”. În contencios administrativ reglementarea competenţei teritoriale este mult mai flexibilă, reclamantul având posibilitatea de a introduce acţiunea la instanţa de la domiciliul său ori de la domiciliul pârâtului, cu precizarea că, odată făcută opţiunea, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, iar instanţa sesizată nu se poate desesiza în favoarea celeilalte, fiind obligată să reţină şi să judece acţiunea Dacă reclamantul este străin sau apatrid, acţiunea va fi introdusă, fireşte, la sediul pârâtului – autoritatea română care a lezat printr-un act administrativ un drept sau un interes legitim al acestuia B. Procedura de judecată şi hotărârea Procedura de judecată a acţiunilor în contencios administrativ se caracterizează prin caracterul: - urgent; - public; - accesibilitatea taxelor Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ Soluţionarea acţiunii privind actul administrativ unilateral

-

În urma deliberării cauzei, instanţa poate da următoarele soluţii: • Să admită acţiunea introdusă de reclamant şi: Instanţa, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris să efectueze o anumită operaţiune administrativă. • Să respingă acţiunea introdusă de reclamant şi să constate că actul administrativ nu lezează nici un drept sau interes legitim al reclamantului;

•

Să admită în parte acţiunea reclamantului – soluţionând favorabil numai unul sau unele dintre capetele de cerere pe care acesta le-a formulat

Soluţionarea acţiunii privind contractele administrative – acte administrative complexe Pornind de la ideea că bunurile aparţinând domeniului public - proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ teritoriale – trebuiesc conservate şi transmise generaţiilor viitoare, apare ca o condiţie de normalitate ca şi regimul juridic al contractelor prin care aceste bunuri sunt puse în valoare să fie unul special, în care interesul public să fie prioritar. Contractele care intră sub incidenţa Legii 554/2004 sunt enumerate în cuprinsul actului normativ, şi anume contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achiziţiile publice; Celelalte categorii de contracte sunt supuse dreptului comun. Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate: a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit; c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii; d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere; e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale. La soluţionarea litigiilor privitoare la contractele administrative, se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului prioortiăţii interesului public. Pot introduce acţiune în anulare împotriva contractelor administrative şi organisme sociale interesaste, în vederea apărării unui interes public

Procedura în faţa instanţei de recurs şi executarea hotărârii Legea 554/2004 menţine, ca şi reglementarea anterioară, principiul dublului grad de jurisdicţie – judecata în fond şi recurs, ceea ce aparent reprezintă o excepţie de la triplul grad de jurisdicţie al dreptului comun. De principiu, competenţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal în recurs aparţine Curţilor de Apel când fondul s-a judecat la secţia Tribunalului, şi Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, dacă fondul s-a judecat la Curtea de Apel. Legea reglementează un teremen de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii, după cum partea care introduce recursul a fost sau nu prezentă. Introducerea recursului suspendă executarea iar judecata se va face de urgenţă, această reglementare contribuind la stabilitatea raporturilor juridice şi la garantarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor. Instanţa competentă a judeca recursul poate adopta următoarele soluţii: - În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă.

Căile extraordinare de atac Împotriva soluţiilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare. C. Executarea hotărârilor instanţelor de contencios administrativ Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun. Deci, pentru a fi executorii, hotărârile instanţelor de contencios administrativ trebuie: • •

Să fie definitive şi irevocabile – să nu mai existe nici o posibilitate legală de atac; Prin conţinutul lor să respingă acţiunea supusă instanţei;

Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare. Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei." Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. D. Controlul judecătoresc al actelor administrative pe baza excepţiei de ilegalitate.

Reprezintă un mijloc de apărare în cadrul unui proces prin care, una din părţi poate invoca nelegalitatea unui act administrativ de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze. Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

Dosarul care se prezintă instanţei de contencios administrativ va cuprinde:

Copia actului administrativ atacat

acţiunea

Act administrativ atipic

Act administrativ tipic – copia lui

Refuzul nejustificat al unei autorităţi de a soluţiona o cerere

Copia răspunsului dat de autoritatea publică

Dovada efectuării procedurii prealabile

Nesoluţionarea unei cereri în termenul prevăzut de lege

Copia cererii adresate autorităţii care va cuprinde: - nr. de înregistrare; - data înregistrării.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ

Persoana vătămată

Nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă

Dacă nu a primit nici un răspuns

Sesizează instanţa de contencios administrativ şi cere

Anularea actului administrativ

În tot

Repararea pagubei

Recunoaşterea dreptului pretins

În parte

Obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui anularea unui act administrativ, obligarea unei autorităţi publice la rezolvarea unei cereri şi repararea pagubei cauzate prin actul administrativ ilegal. Actul administrativ care formează obiectul acţiunii în contencios administrativ trebuie să nu fie exceptat de lege de la controlul de legalitate.

Obiectul acţiunii poate cuprinde şi cererea de reparare a pagubelor materiale şi morale care au fost cauzate reclamantului. UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT I ADMNISTRA IE PUBLICĂ CONSTAN A DISCIPLINA: CONTENCIOS ADMINISTRATIV ÎNTREBĂRI ÎN VEDEREA PREGĂTIRII PENTRU EXAMEN 1. 2. 3. 4. 5.

Ce caracter are hotărârea instanţei de contencios administrativ? Ce înţelegeţi prin excepţie de ilegalitate? Când şi de către cine poate fi ridicată excepţia de ilegalitate? Ce sancţiuni atrage neexecutarea hotărârii instanţei de contencios administrativ? Care sunt hotărârile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ în recurs? 6. Care sunt căile de atac împotriva unei hotărâri date în fond de instanţa de contencios administrativ? 7. Care sunt contractele administrative pe care legea 554/2004 le asimilează actelor administrative? 8. Pe cine poate obliga instanţa la repararea prejudiciului? 9. Ce caracter are procedura de judecată în contencios administrativ? 10. Care sunt soluţiile posibile din partea instanţei în situaţia admiterii acţiunii? 11. Care este principiul competenţei teritoriale în materia contenciosului administrativ? 12. Se poate ataca un act administrativ la o instanţă de drept comun? Motivaţi 13. Cum este reglementată soluţionarea litigiilor de contencios din punctul de vedere al competenţei materiale? 14. Care sunt instanţele competente să judece acţiunea în contencios administrativ ? 15. Prin ce se caracterizează procedura de judecată a acţiunilor în contencios administrativ? 16. Unde va fi introdusă ac iunea dacă reclamantul este străin sau apatrid? 17. În cazul acţiunii introduse de Ministerul Public, competenţa teritorială revine întotdeauna doar instanţei de la domiciliul/sediul persoanei vătămate, indiferent dacă acţiunea are ca obiect acte administrative individuale sau normative? 18. În cazul acţiunii introduse de Ministerul Public, competenţa teritorială revine întotdeauna instanţei de la sediul emitentului actului administrativ normativ ce lezează un interes public, emis cu exces de putere sau actului administrativ individual ? 19. În cazul acţiunii introduse de Avocatul Poporului, acţiunea va fi înregistrată la instanţa de contencios administrativ de la domiciliul petentului care a formulat sesizarea ?. 20. În contencios administrativ, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. ? 21. Câte grade de jurisdic ie are procedura administrativă contencioasă ? 22. Care este diferenţa dintre recursul ierarhic şi recursul graţios? 23. Care sunt acţiunile exceptate de la efectuarea procedurii prealabile? 24. Exemplificaţi 3 tipuri de acte exceptate de la controlul instanţei de contencios administrativ 25. În ce condiţii o persoană poate introduce o acţiune în contencios dincolo de termenul general de 6 luni? 26. Cum curge termenul de sesizare a instanţei în situaţia nesoluţionării unei cereri în termenul prevăzut de lege? 27. În ce termen se pot ataca ordonanţele considerate a fi neconstituţionale?

28. Care sunt condiţiile de admisibilitate ale unei acţiuni în contencios administrativ? 29. Ce înţelegeţi prin procedură prealabilă? 30. Ordonan ele de guvern pot fi atacate în contencios administrativ? 31. Actele administrative tipice pot fi atacate în contencios administrativ indiferent de caracterul lor normativ sau individual?. 32. Daţi 3 exemple de acte pe care le poate ataca prefectul în contencios administrativ? 33. Ce persoane pot fi titularele unei acţiuni în contenciosul obiectiv? 34. O persoană poate introduce o acţiune introdusă împotriva unui act administrativ care nu i se adresează? 35. persoană fizică poate introduce acţiune în contencios administrativ ? 36. Avocatul Poporului poate introduce acţiune în contencios administrativ 37. Prefectul poate introduce ac iune în contencios administrativ? 38. În ce condi ii Agen ia Na ională a Func ionarului Public poate introduce ac iune în contencios admnistrativ? 39. Ce înseamnă ac iune directă în contencios administrativ? 40. În ce condi ii Ministerul Public poate introduce ac iune în contencios admnistrativ? 41. Cine poate fi persoana vătămată în sensul legii contenciosului administrativ? 42. Ce înseamnă refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere? 43. De câte feluri poate fi interesul legitim? 44. Ce presupune ac iunea admnistrativă prealabilă? 45. Ce scop are procedura prealabilă? 46. Judecătoria unde se atacă un act administrativ (proces-verbal de constatare a unei contravenţii) este o instanţă de contencios administrativ? 47. Ce înseamnă plângere prealabilă? 48. Ce acte întocmite cu exces de putere de către o autoritate publică cunoa te i? 49. Ce categorii de contracte sunt asimilate actelor administrative în sensul legii contenciosului administrativ? 50. Clasificaţi tipurile de contencios administrativ în funcţie de soluţiile pe care le poate da instanţa? 51. Ce înţelegeţi prin noţiunea de contencios administrativ? 52. Care este diferenţa între contenciosul obiectiv şi contenciosul subiectiv? 53. Pe ce principiu constituţional se bazează existenţa controlului administraţiei? 54. Care sunt modificările pe care le aduce revizuirea Constituţiei în materia contenciosului administrativ? 55. Care sunt categoriile de control asupra activităţii administraţiei publice pe care le cunoaşteţi şi cine le exercită? 56. Cum se realizează controlul parlamentar asupra administraţiei publice? 57. Cum se realizează controlul prin instanţele judecătoreşti asupra administraţiei publice? 58. Cum se realizează controlul executiv asupra administraţiei publice? 59. De câte feluri poate fi controlul asupra administra iei publice după natura organului care îl efectuează? 60. Asupra căruui tip de daune se poate pronunţa instanţa în cadrul contenciosului administrativ în anulare? 61. În ce situa ie instanţa nu se poate pronunţa şi asupra daunelor materiale sau morale? 62. Prin contenciosul administrativ în anulare, instanţa se poate pronunţa şi asupra daunelor materiale sau morale cu respectarea unor condiţii de către reclamant? 63. Prin contenciosul administrativ în anulare, instanţa se poate pronunţa şi asupra daunelor materiale sau morale? 64. Ce caracter are hotărârea instanţei de contencios administrativ? 65. Ce înţelegeţi prin excepţie de ilegalitate?

66. Când poate fi ridicată excepţia de ilegalitate? 67. Cine poate ridica excepţia de ilegalitate? 68. Ce sancţiuni atrage neexecutarea hotărârii instanţei de contencios administrativ? 69. Care sunt hotărârile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ în recurs? 70. Care sunt căile de atac împotriva unei hotărâri date în fond de instanţa de contencios administrativ? 71. Care este principala func ie a controlului realizat de instan ele judecătore ti? 72. Care este cea mai complexă formă de control asupra activităţii organelor administraţiei publice ? 73. După ce criterii se pot clasifica formele de control administrative? 74. Care sunt elementele controlului administrative? 75. Care este etimologia cuvantului contencios? 76. Ce reprezintă contenciosul administrativ de plină jurisdic ie? 77. Ce reprezintă contenciosul administrativ în anulare? 78. Ce înseamnă controlul administrativ necontencios? 79. Ce înseamnă controlul administrativ jurisdic ional? 80. Care este semnifica ia termenului „persoană vătămată”, conform legii contenciosului administrativ? 81. Care este semnifica ia termenului „autoritate publică”, conform legii contenciosului administrativ? 82. Care este semnifica ia termenului „act administrativ”, conform legii contenciosului administrativ? 83. Care este semnifica ia termenului „jurisdic ie specială administrativă”, conform legii contenciosului administrativ? 84. Care este semnifica ia termenului „contencios administrativ”, conform legii contenciosului administrativ? 85. Care este semnifica ia expresiei „nesolu ionarea în termenul legal al unei cereri”, conform legii contenciosului administrativ? 86. Care este semnifica ia expresiei ”refuz nejustificat de a solu iona o cerere”, conform legii contenciosului administrativ? 87. Care este semnifica ia termenului „plângere prealabilă”, conform legii contenciosului administrativ? 88. Care este semnifica ia termenului „exces de putere”, conform legii contenciosului administrativ? 89. Care este semnifica ia termenului „serviciu public”, conform legii contenciosului administrativ? 90. Care este semnifica ia termenului „drept vătămat”, conform legii contenciosului administrativ? 91. Care este semnifica ia termenului „interes legitim public”, conform legii contenciosului administrativ? 92. Care este semnifica ia termenului „pagubă iminentă”, conform legii contenciosului administrativ? 93. Care este semnifica ia termenului „instan ă de executare”, conform legii contenciosului administrativ? 94. Când nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile? 95. Ce semnifica ie are plâgerea prealabilă în cazul ac iunilor care au ca obiect contracte administrative? 96. În ce teremen trebuie făcută plâgerea prealabilă în cazul ac iunilor care au ca obiect contracte administrative?

97. În ce termen se poate introduce o ac iune în contencios administrative? 98. Ce înseamnă termen de decădere pentru o ac iune în contencios administrativ? 99. Cum curg termenele în care se poate introduce o acţiune la instanţa de contencios administrativ în funcţie de tipul actului atacat? 100. Prin ce se caracterizează procedura de judecată a acţiunilor în contencios administrativ?