COLEGIUL TEHNIC „INFOEL” BISTRIȚA
PROIECT DE SPECIALITATE Pentru sustinerea examenului de certificare a calificarii profesionale –nivel 4
Tema:Amplificatoare de audiofrecvență
Coordonator:Profesor Baci Alin
Candidat:Krisan Cristian Emilian
Profil:Tehnic
Calificare profesionala:Tehnician de Telecomunicatii
Bistrița
2018-2019
1
CUPRINS ARGUMENT..........................................................................................................3 CAPITOLUL I. AMPLIFICATOARE DE AUDIO FRECVENTA..................4 1.1 CLASIFICARE.........................................................................................4 1.2 PARAMETRII...........................................................................................4 1.2.1 FACTORUL AMPLIFICARII....................................................................4 1.2.2 IMPEDANTELE DE INTRARE SI IESIRE...............................................5 1.2.3 PUTEREA MAXIMA A AMPLIFICATORULUI......................................6 1.2.4 DISTORSIUNILE SI ZGOMOTUL AMPLIFICATORULUI..................7 1.2.5 RASPUNSUL IN FRECVENTA...................................................................7 1.2.6 REACTIE NEGATIVA..................................................................................7 1.3 STRUCTURA AMPLIFICATOARELOR DE AUDIOFRECVENTA...9 CAPITOLUL II. 2.1 AMPLIFICATOARE DE TENSIUNE IN CONEXIUNEA EMITOR COMUN.....11 2.2 AMPLIFICATOARE DE AUDIOFRECVENTA DE PUTERE......................... 12-16 2.3 APLICATIE PRACTICA....................................................................................... 16-18 2.4 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................... 19
2
ARGUMENT Prin amplificare se întelege procesul de marire a valorilor instantanee ale unei puteri sau ale altei marimi, fara a modifica modul de variatie a marimii in timp si folosind energia unor surse de alimentare. Dupa natura dispozitivelor utilizate in procesul de amplificare se poate vorbi de amplificare electrica, amplificare magnetica, amplificare electromagnetica si amplificare electronica. Circuitele de amplificare ce fac obiectul acestui capitol sunt circuite careamplifica electric prin semiconductibilitate daca sunt realizate cu tranzistoare bipolare sau amplifica electronic daca sunt realizate cu tuburi electronice. Amplificarea electrica se bazeaza pe proprietati electrice de material, iar cea electronica se bazeaza pe modificarea intensitatii unui curent de electroni prin variatia tensiunilor aplicate unor electrozi de comanda (grile). In amplificatoarele reale semnalele sunt distorsionate, adica forma semnalului de iesire difera de forma de unda a semnalului de intrare. Performantele unui amplificator sunt apreciate prin caracteristici si parametri care se refera la:
distorsiunea formei de unda a semnalelor;
marimea amplificarii in putere, tensiune sau curent;
stabilitatea functionarii amplificatorului;
sensibilitatea la zgomotele exterioare;
zgomotele interne;
natura dispozitivelor si regimul de functionare al acestora, structura
interna, numarul de etaje etc. Este important ca valorile unor parametri sau forma unor caracteristici sa se modifice cât mai putin la schimbarea componentelor, la variatia tensiunii surselor de alimentare sau a conditiilor de mediu. Amplificatorul audio este un amplificator electronic destinat amplificării semnalelor audio de slabă putere preluate dintr-un dispozitiv de recepție (microfon, instrument muzical) sau de stocare (magnetofon, casetofon, CDplayer, DVD-player) și retransmiterii unui difuzor (sau sistem de difuzoare). Amplificatoarele de audiofrecventa sunt circuite prezente in multe domenii de activitate ca de exemplu:
Transimii Radio-TV; Calculatoare ; 3
Telefoane mobile. Etc.
In prezent, tehnologia evolueaza rapid, iar schimbarile aproape ca se produc de la o zi la alta in acest domeniu in care gadget-urile detin suprematia, incercand sa ofere astfel un substitut al realitatii. Este si cazul sistemelor de sunet, care se mentin la standarde inalte doar prin utilizarea unor tehnologii performante.
Persoanele avizate din domeniul ingineriei audio sunt de parere ca, pentru a va permite o auditie exceptionala, sistemul audio pe care il utilizati trebuie sa fie dotat cu un amplificator foarte bun. Asadar, un sunet de calitate va rezulta dintr-o amplificare de calitate, insa majoritatea persoanelor interesate de un amplificator ieftin si bun nu pot beneficia intotdeauna de parerea avizata a unui inginer de sunet.
4
CAPITOLUL I-AMPLIFICATOARE DE AUDIOFRECVENȚĂ Amplificatoare .Prezentare generala Amplificatorul este un circuit care realizează creşterea puterii semnalului, păstrând informaţia din semnalul original. Creşterea puterii semnalului se face pe seama energiei absorbite de la sursa de alimentare. În general, la amplificarea unui semnal se doreşte ca acesta să nu se modifice ca şi formă, de unde rezultă că amplificatorul trebuie să lucreze liniar. Există totuşi situaţii în care amplificatorul lucrează liniar, dar forma semnalului este afectată de distorsiunile de amplitudine sau de fază. Un caz de acest gen se întâlneşte în domeniul circuitelor de impulsuri, unde forma semnalului poate fi uşor afectată, fără a se pierde informaţia.
1.1
Clasificare
Amplificatorul este prezent în majoritatea circuitelor care realizează alte funcţii de prelucrare a semnalului (oscilatoare, stabilizatoare, modulatoare, demodulatoare, convertoare). Clasificări ale amplificatoarelor: – după transmiterea componentei continue: – amplificatoare de c.c.; – amplificatoare de c.a.; – după gama de frecvenţe: – amplificatoare de audiofrecvenţă – 20Hz-20kHz; – amplificatoare de videofrecvenţă – 100kHz; – amplificatoare de radiofrecvenţă – 700MHz; – amplificatoare de microunde – 70GHz; – amplificatoare selective (amplifică semnalele dintr-o bandă îngustă); – după puterea transmisă sarcinii: – amplificatoare de mică putere; – amplificatoare de putere mare.
1.2
Parametrii
1.2.1 Factorul de amplificare Pentru că un amplificator poate creşte amplitudinea tensiunii sau curentului de la ieşire faţă de intrare se definesc diferiţi factori de amplificare, şi anume: V factorul de amplificare în tensiune; AV 0 Vi I factorul de amplificare în curent; Ai 0 Ii P factorul de amplificare în putere; AP 0 Pi
5
V factorul de transfer, numit transimpedanţă, cu dimensiunea Ω; AZ 0 Ii I factorul de transfer numit transadmitanţă, cu dimensiunea Ω-1. AY 0 Vi Factorii de amplificare adimensionali se pot exprima şi în decibeli (dB): P AP 10 lg 0 dB Pi
V AV 20 lg 0 dB Vi
Spre exemplu o amplificare în tensiune de 60dB înseamnă că raportul dintre tensiunea de ieşire şi tensiunea de la intrare este de 103. Amplificatoarele mai pot fi clasificate în funcţie de sarcină astfel: amplificatoare de tensiune, când sarcina are impedanţă mare şi amplificatorul are Ai 1 ; amplificatoare de curent, când sarcina are impedanţă mică şi amplificatorul are Av 1 ; amplificatoare în putere, când sarcina primeşte putere de la amplificator şi amplificatorul are
Av 1 , Ai 1 .
1.2.2 Impedanţele de intrare şi ieşire În general, amplificatorul este conectat între un generator de semnal şi o sarcină. Transferul semnalului între generator şi amplificator, ca şi cel între amplificator şi sarcină, se face cu un anumit consum de energie. Acest fenomen este modelat prin impedanţele generatorului, amplificatorului şi sarcinii. În funcţie de natura mărimilor considerate ca intrare şi ieşire, există patru variante de reprezentare. Ele corespund unui amplificator de tensiune, amplificator de curent, amplificator transimpedanţă şi amplificator transadmitanţă. Dacă se ia in considerare amplificatorul de tensiune putem determina relaţia dintre tensiunile de intrare şi ieşire astfel:
1.2.3 Puterea maxima a amplificatorului Limitarea în putere a amplificatorului apare datorită limitării în tensiune şi în curent. Limitarea tensiunii este în general dată de limitarea tensiunii furnizate de sursa de alimentare. Limitarea curentului apare în general datorită modului de polarizare a circuitelor din amplificator. O limitare a tensiunii şi a curentului pot apărea şi datorită dispozitivelor electronice utilizate în realizarea amplificatorului. Spre exemplu dacă considerăm un tranzistor bipolar limitele în tensiune sunt date la un capăt intrarea în zona de blocare şi la celălalt capăt intrarea în zona de saturaţie. În cele din urmă limitarea puterii este dată de tipul sarcinii pe care o alimentează. În general producătorul indică valoarea maximă a rezistenţei de sarcină şi a puterii maxime pe sarcina respectivă.
6
1.2.4 Distorsiunile și zgomotul amplificatorului Mai sus s-a precizat că principala caracteristică a unui amplificator este liniaritatea. În realitate liniaritatea unui amplificator depinde şi de sursa de alimentare şi de tipul sarcinii alimentate. Cel mai des neliniaritatea amplificatorului apare datorită mărimii semnalului de intrare. Astfel dacă semnalul are o valoarea prea mare poate duce la limitarea în funcţionare a unor dispozitive electronice. O altă situaţie de neliniaritate se obţine dacă puterea cerută de sarcină este prea mare, ceea ce poate conduce la modificarea proprietăţilor dispozitivelor electronice care formează amplificatorul. Tot o neliniaritate a circuitului se obţine dacă amplificatorul funcţionează la o frecvenţă neadecvată pentru dispozitivele electronice pe care le are în componenţă.
Din (Fig.1.2) se poate observa că dacă semnalul este prea mare tranzistorul intră în zona de saturaţie, iar semnalul este trunchiat superior (a); dacă semnalul este prea mic, tranzistorul intră în zona de blocare şi semnalul este trunchiat inferior. Pentru toate cazurile din( Fig.1.2) semnalul de intrare se consideră sinusoidal.
a) datorită saturaţiei b) datorită blocării Fig.1.2. Limitarea tensiunii de ieşire.
c) datorită saturaţiei şi blocării
1.2.5 Răspunsul în frecvenţă. Una dintre caracteristicile sursei de semnal aplicate la intrarea unui amplificator este frecvenţa. Pentru a cunoaşte funcţionarea amplificatorului este necesar şi cunoaşterea efectului pe care îl are frecvenţa asupra amplificatorului. Acest efect se poate observa cel mai bine din caracteristica de frecvenţă a amplificatorului Fig.1.3
Fig.1.3. Caracteristica de frecvenţă a amplificatorului. Dacă frecvenţa semnalului aplicat la intrarea amplificatorului este în mică, cuprinsă în intervalul (0,fa) factorul de amplificare în tensiune este zero. Dacă frecvenţa semnalului respectiv este mai mare decât fa, atunci valoarea amplificării înceapă să crească dependent de frecvenţă. Această creştere a factorului de amplificare are loc atât timp cât frecvenţa semnalului aplicat la intrarea amplificatorului este în intervalul mai mică decât frecvenţa fb. Se spune că amplificatorul funcţionează la frecvenţă joasă. Dacă frecvenţa semnalului aplicat la intrarea amplificatorului este mai mare de fb se constată că factorul de amplificare în tensiune rămâne la o valoare constantă. Factorul de amplificare în tensiune rămâne la această valoarea atâta timp cât frecvenţa este cuprinsă în intervalul (fcfb). Această valoarea a amplificării se numeşte Amplificare în bandă şi se notează cu A0. În
7
aceste condiţii se spune că amplificatorul funcţionează la frecvenţe medii sau funcţionează în bandă. Dacă frecvenţa semnalului aplicat la intrarea amplificatorului este mai mare de fc se constată că factorul de amplificare în tensiune scade La frecvenţa fd factorul de amplificarea ajunge la valoarea 0. Se spune că amplificatorul funcţionează la frecvenţă înaltă. Valoarea frecvenţei în punct fb se mai numeşte şi frecvenţă inferioară şi se notează fJ, iar valoarea frecvenţei în punctul fc se mai numeşte şi frecvenţă superioară şi se notează fS. Diferenţa dintre cele două frecvenţe se numeşte Bandă de frecvenţă şi se notează B.
1.2.6 Reacţia negativă. Reacţia este o tehnică aplicată în electronică, prin care se poate exercita un control al intrării funcţie de cerinţa ieşirii. Reacţia poate fi negativă sau pozitivă, ele având efecte contrare şi din acest motiv sunt folosite în categorii diferite de aplicaţii. În Fig.1.4. se prezintă un circuit cu reacţie. Mărimile care intervin în această figură sunt: x1 – mărimea sursei de intrare; x2 – mărimea de intrare în amplificator; x3 – mărimea de ieşire a amplificatorului; x4 – mărimea reacţiei negative; a – amplificarea de bază a amplificatorului; f – factorul de reacţie.
Fig.1.4. Circuit cu reacţie negativă. Din Fig.1.4 se pot deduce următoarele relaţii:
De unde rezultă că:
Unde: A – este amplificarea reală a sistemului. Prin definiţie: - dacă af 0 , atunci reacţia este negativă - dacă af 0 , atunci reacţie este pozitivă Din relaţia de mai sus se observă pentru reacţie negativă că amplificarea reală a amplificatorului scade faţă de cea de bază în funcţie de factorul de reacţie. În cazul extrem când af 1 factorul de amplificare devine A 1 f . Topologia circuitelor cu reacţie Pentru a determina ce topologii de reacţii se pot folosi trebuie analizat cum se conectează reacţia la intrarea amplificatorului, respectiv la ieşirea acestuia.
8
Efectul reacţiei la intrare este de comparare a semnalului de intrare cu semnalul de reacţie după cum urmează: -
compararea curenţilor – conectare în paralel (Fig.1.5.a) compararea tensiunilor – conectare în serie (Fig.1.5.b)
a) conectare paralel la intrare
b) conectare serie la intrare
c) conectare serie la ieşire d) conectare paralel la ieşire Fig.1.5. Conectarea reacţiei negative la amplificator. La ieşire circuitul de reacţie face o eşantionare a semnalului de ieşire după cum urmează: - eşantionarea curenţilor – conectare în serie (Fig.1.5.c) - eşantionarea tensiunilor – conectare în paralel (Fig.1.5.d) Rezultă patru topologii posibile: -
reacţie de curent cu eşantionare paralel reacţie de curent cu eşantionare serie reacţie de tensiune cu eşantionare paralel reacţie de tensiune cu eşantionare serie
1.3 Structura Amplificatoarelor de audiofrecventa Ui
Etaj de intrare
Etaj preamplificator
Etaj de reactie
Etaj pilot
Circuit de reactie
Etaj final
RS
Pentru proiectarea unui astfel de amplificator sunt necesare o serie de date initiale. Acestea caracterizeaza atât amplificatorul cât si sarcina si sursa de semnal si pot fi:
• Puterea utila în sarcina P [W] • Rezistenta de sarcina RS [Ω] • Sensibilitatea la intrare S [mV] • Rezistenta de intrare RI [Ω] • Factorul de distorsiuni neliniare δ [%] 9
• Frecventa limita inferioara fj [Hz] • Frecventa limita superioara fS [Hzt • Domeniul de temperatura ∆T [°C] Deoarece etajele de amplificare se interconditioneaza reciproc, proiectarea unui amplificator nu poate începe cu orice etaj. Având cunoscute rezistenta de sarcina si puterea maxima ce trebuie debitata pe aceasta, calculul amplificatorului va începe cu etajul final.
Etajul final trebuie sa dezvolte în sarcina puterea ceruta cu un randament cât mai bun si cu distorsiuni cât mai mici.
Sarcina unui etaj de putere de joasa frecventa poate fi un difuzor, o linie de transmisie, un motor electric, etc., variind deci de la câtiva ohmi la câteva sute de ohmi, puterea ceruta variind de la zeci de miliwati la sute de wati.
Etajul final al unui amplificator de joasa frecventa lucreaza de regula în clasele A sau AB de amplificare. S-au mai impus în ultima vreme etajele finale în regim de comutatie (clasa D de amplificare). Amplificatoarele de putere functionând în clasa B sau AB s-au impus printrun randament mai bun, distorsiuni mai mici, amplitudinea semnalului mai mare si putere disipata mai mica comparativ cu cele în clasa A, necesitând însa doua tranzistoare. În clasa B de amplificare, punctul de functionare este ales în originea axelor de coordonate în planul caracteristicii de intrare, tranzistoarele intrând în conductie numai în prezenta semnalului ce urmeaza a fi amplificat. Tranzistoarele conduc alternativ,in functie de polaritatea semnalului de intrare.
10
CAPITOLUL II 2.1 Amplificatoare de tensiune in conexiunea Emitor Comun Sunt amplificatoare care au rolul de a amplifica semnalele de intrare cu distorsiuni în limita celor impuse, până la nivelul cerut, fără a debita practic putere. Etajele sunt echipate cu tranzistoare în montaj EC, cuplajul realizându–se prin condensator sau prin transformator. a. Schema amplificatorului cu două etaje de amplificare
Fig.2.15 Amplificator de tensiune cu două etaje de amplificare
C – Condensator de cuplaj – permite trecerea semnalului alternativ de la primul tranzistor la cel de - al doilea tranzistor, dar blochează trecerea componentei de c.c. b. Funcţionare
Semnalul care urmează să fie amplificat este dat de sursa uin şi se aplică pe baza primului tranzistor
Semnalul de la ieşire, amplificat, se culege în colectorul tranzistorului T2 Dacă aceste semnale se conectează la cele două canale ale unui osciloscop se vor putea vizualiza. Tensiunea de la ieşirea unui amplificator cu un tranzistor este în antifază cu tensiune
aplicată la intrare.
11
c. Comportarea amplificatorului de tensiune în funcţie de frecvenţă
Comportarea amplificatorului la frecvenţe medii Parametrii specifici :
Amplificarea în curent
Amplificarea în tensiune AU = U2 / U1 ≈ - SRS este mare
Ai = I2 / I1 ≈ h21
este mare
S = h21 / h11 – panta tranzistorului h21 – factor de amplificare în curent alternativ h11 – impedanţă de intrare , în curent alternativ
Impedanţa de intrare ( pur rezistivă ) Rint = U1 / I1 ≈ h11
este mică
Impedanţa de ieşire ( pur rezistivă )
este mare
Rieş = U2 / I2 ≈ ∞
Comportarea amplificatorului la frecvenţe înalte:
Este regiunea unde capacităţile parazite au efecte asupra amplificatorului Capacitatea de cuplaj C şi cea din emitor CE au efecte neglijabile Amplificarea scade la 0,707 din amplificarea A0 de la frecvenţe medii ( - 3 dB ). Pentru a obţine o amplificare cât mai liniară, cu atenuări cât mai mici se iau următoarele măsuri : - La frecvenţe joase, folosirea de condensatoare electrolitice de capacităţi mari - La frecvenţe înalte, folosirea de tranzistoare cu capacităţi de intrare şi de ieşire cât mai mici, micşorarea capacităţilor de montaj.
2.2 Amplificatoare de audiofrecventa de putere De cele mai multe ori semnalele electrice nu sunt suficient de intense pentru fructificarea informatiilor pe care le poarta, fapt care implica necesitatea amplificarii acestora pâna la nivelul cerut intr-o aplicatie sau alta. Circuitele electronice cu care se realizeaza operatia de amplificare se numesc amplificatoare. În cazul general, un amplificator este un cuadripol activ prevazut cu o poarta de intrare si o poarta de iesire capabil sa furnizeze la iesire semnale electrice identice cu cele aplicate la intrare, dar de putere mult mai mare. Amplificatoarele de joasa frecventa, numite si de audiofrecventa, se caracterizeaza printr-o banda de frecventa cuprinsa aproximativ între 20 Hz si 20 Khz. Pentru îmbunatatirea performantelor (marirea stabilitatii, reducerea distorsiunilor) în amplificatoare este folosita curent reactia negativa (aplicarea unei parti din semnalul de iesire, cu faza inversata, înapoi, la intrare)
12
Etajul final al unui amplificator de joasa frecventa lucreaza de regula în clasele A sau AB de amplificare. S-au mai impus în ultima vreme etajele finale în regim de comutatie (clasa D de amplificare). Amplificatoarele de putere functionând în clasa B sau AB s-au impus printrun randament mai bun, distorsiuni mai mici, amplitudinea semnalului mai mare si putere disipata mai mica comparativ cu cele în clasa A, necesitând însa doua tranzistoare. În clasa B de amplificare, punctul de functionare este ales în originea axelor de coordonate în planul caracteristicii de intrare, tranzistoarele intrând în conductie numai în prezenta semnalului ce urmeaza a fi amplificat. Tranzistoarele conduc alternativ, functie de polaritatea semnalului de intrare. 0.15
EC
T1
T2
B
0.1
T
RS U IN
i
0.05
1
0
EC
-0.05
T -0.1
2
V -0.15 -0.8
-0.6
-0.4
-0.2
0
0.2
0.4
0.6
BE 0.8
Figura 2.2. Etajul final în clasa B
Avantajul principal al amplificatoarelor în clasa B (sau amplificatoare complementare) rezulta din figura. În lipsa semnalului ambele tranzistoare sunt blocate deci curentul de PSF (punct static de functionare) este nul ceea ce duce la concluzia ca randamentul este mai bun. În plus fiecare tranzistor conduce numai pe o semialternanta a semnalului deci va fi dimensionat la numai jumatate din puterea totala. Dezavantajul major al acestui etaj consta în existenta unui interval de tensiune în care ambele tranzistoare sunt blocate, ceea ce conduce la aparitia unor distorsiuni mari la schimbarea polaritatii semnalului. Din aceasta cauza se prefera utilizarea etajului în clasa AB sau cvasicomplementar.
13
Figura 2.3. Amplificator cu etaj final în clasa AB Acest etaj mentine avantajul amplificatorului în clasa B si anume randament mai bun. În plus se realizeaza prepolarizarea celor doua tranzistoare finale si anume se asigura în PSF un curent mic de colector. Acest curent poate fi neglijat din punctul de vedere al puterii de c.c. consumate, însa realizând acum compunerea caracteristicilor de intrare ale celor doua tranzistoare finale , vom obtine o caracteristica aproape liniara, deci distorsiuni mai mici, reduse si mai mult de prezenta reactiei negative. În alternanta pozitiva a semnalului de comanda va conduce T1, prin intermediul caruia si prin rezistenta de sarcina RS se va încarca condensatorul CS de la sursa 2Ec, determinând un curent prin RS, deci a aceleiasi alternante amplificate. În alternanta negativa a semnalului de comanda T1 se va bloca, dar se va deschide T2 prin intermediul caruia se va descarca CS, curentul prin RS schimbându-si sensul. Se observa ca CS tine locul sursei de alimentare pe timpul acestei alternante si de aceea el trebuie sa aiba o valoare mare astfel încât constanta de timp τ = RS ⋅ CS sa fie cât mai mare fata de perioada semnalului de frecventa cea mai joasa ce trebuie amplificat. Aceasta conduce la cresterea gabaritului si costului condensatorului, dar se reduce o sursa de alimentare suplimentara. Pentru a avea alternante egale este necesar ca CS sa se încarce la o tensiune egala cu EC. Aceasta se realizeaza prin polarizarea corespunzatoare a bazelor celor doua tranzistoare. În figura CT reprezinta un circuit de compensare termica si de liniarizare a caracteristicii compuse. Practic el realizeaza o polarizare a bazelor celor doua tranzistoare, pentru a muta punctul de functionare al acestora usor spre clasa A de amplificare, de unde si denumirea de clasa AB. Polarizarea trebuie sa depinda cât mai putin de temperatura. Rezistentele au urmatoarele roluri:
• R1 - reactie în c.c. asigurând autoaxarea potentialului punctului A la valoarea Ec la variatia tensiunii de alimentare.
• R2 - reactie în semnal pentru a scadea distorsiunile si a îmbunatati raspunsul. 14
Sursa a fost notata cu 2Ec pentru a putea utiliza relatiile de proiectare si pentru schema de etaj cu sursa simetrica (split supply voltage). Gasirea unei perechi de tranzistoare complementare cu parametrii ceruti este mai dificila în cazul puterilor mari. De aceea se recurge la utilizarea pentru etajul final a unor tranzistoare compuse (dubleti, tripleti), având ca tranzistoare de putere tranzistoare de acelasi tip (cel mai adesea npn), iar ca tranzistoare complementare, tranzistoare de puteri mai mici. Se utilizeaza conexiunea Darlington, dupa cum se arata în figura 2.4. Schema din figura a) este fara inversare de polaritate, iar cea din figura b) este cu inversare de polaritate. Rezistenta R de aproximativ 100 Ω are rolul de a reduce influenta curentului rezidual si de a mari curentul de colector prin T” la curenti mici de sarcina.
T 1”
T 2” T 1’
T1
T2
T 2’
R
R
a)
b)
Figura 2.4. Realizarea tranzistoarelor Darlington complementare
15
2.3 APLICATIE PRACTICA
16
17
18
2.4-BIBLIOGRAFIE
http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/AMPLIFICATOARE-DEAUDIOFRECVEN54648.php
https://www.pdfcoke.com/document/56669295/Amplificatoarede-audiofrecventa https://biblioteca.regielive.ro/referate/electronica/amplificatoar e-de-audiofrecventa-de-putere-63985.html https://ro.wikipedia.org/wiki/Amplificator_electronic http://www.etc.tuiasi.ro/esa/lab3.pdf http://www.afahc.ro/ro/facultate/cursuri/ccg/ER/C06_ARFP.pd f
19