Alecsandri

Viaţa şi activitatea literară a lui VASILE ALECSANDRI

1.DATE MARCANTE ÎN VIAŢA POETULUI • • • • • • • • •

• • • • • • • • • • • •

1821- iulie Se naşte la Bacău Vasile Alecsandri, fiul medelnicerului devenit mai târziu vornic - Vasile Alecsandri, din laşi, şi al Elenei, fiica pitarului Dumitrache Cozoni, din Târgu-Ocna. 1824 - 1828 începe să înveţe carte acasă cu vreun dascăl grec şi călugărul Gherman Vida, care dă lecţii şi altor copii, între care şi Mihail Kogălniceanu. 1828 - 1834 Internat la pensionul francez al lui Victor Cuénim, unde i se predă trei limbi şi discipline umanistice. Îl are colegi pe Matei Millo, Mihail Kogălniceanu. 1834 august Capătă primul rang de boierie, fiind făcut comis. august Pleacă la studii, la Paris, sub îngrijirea lui Filip Furnaraki, împreună cu Alexandru I. Cuza, Nicolae Docan, Panait Radu, I. Negulici. 1834 - 1835 la lecţii cu profesorul Cotte, îşi trece bacalaureatul „ès lettres". 1836 Se pregăteşte în laboratorul profesorului Gaultier de Claubry pentru a intra la medicină. Îl înduplecă pe tatăl său, venit la Paris, să-i îngăduie să urmeze dreptul. noiembrie - 14 aprilie 1837 înscris la Facultatea de Drept. 1837 - 1838 Părăseşte dreptul spre a se prepara cu Bonin pentru bacalaureatul în ştiinţe, la care este respins. Îşi completează studiile umanistice sub conducerea lui Cotte. Scrie prima poezie în limba franceză, La jeunne fille. În anii petrecuţi la Paris (1834 - 1839) îl cunoaşte pe Ion Ghica, Costache Negri şi alţi munteni şi moldoveni. 1839 Primăvara Porneşte spre ţară, vizitând Italia cu C. Negri şi N. Docan. De la Viena vine pe Dunăre la Galaţi. 1839 august 31 Este numit şef de masă la serviciul scutelnicilor şi al pensiilor. 1840 ianuarie Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri fondează Dacia literară; în primul număr poetul publică Buchetiena de la Florenţa. primăvara Cunoaşte pe Elena Negri la moşia Pribeşti. mai (până în februarie 1842) Alecsandri este numit director al teatrului românesc şi francez din Iaşi. noiembrie 16 Se joacă piesa Farmazonul din Hârlău. 1841 Publică în Le Glaneur moldo-valaque primele poezii în limba franceză : Le Causaque, La jeunne fille. iulie 2 Ridicat la rangul de spătar. 1842 februarie Moare Elena Alecsandri, mama poetului. februarie - martie Pleacă bolnav, însoţit de doctorul Vârnov, la Viena. 1843 Excursii în munţi, primul contact cu poezia populară. 1843 - 1844 Publică poezii în Calendarul pentru poporul românesc, de -2-

•

• • • • • • • • • • • • •

• • • • • • • • • • • •

Kogălniceanu, şi în Albina lui Gh. Asachi. 1844 ianuarie Apare Propăşirea, redactată de V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, Panait Balş, şi Ion Ghica, dar cu titlul impus de cenzură Foaie ştiinţifică şi literară. Poetul publică proză şi opt doine. Revista e suspendată în octombrie aceluiaşi an. ianuarie 18 Se Joacă pieso lui Alecsandri Iorgu de la Sadagura. 1845 Întâlnirile dintre munteni şi moldoveni la moşia Mânjina a lui C. Negri; unde îl cunoaşte pe N. Bălcescu. Începutul idilei cu Elena Negri. august Face o călătorie în Orient: Constantinopol, insula Prinkipo. 1846 ianuarie 28 Călătorie în Ţara Românească; întâlnire cu membrii „Societăţii literare”. iunie Face a doua călătorie la Constantinopol; septembrie O întâlneşte pe Elena Negri la Trieste, se stabilesc la Veneţia. Scrie seria poeziilor veneţiene. 1847 ianuarie Boala Elenei Negri se agravează, pleacă la Neapole, apoi împreună cu N. Bălcescu, se stabilesc la Palermo. Scrie Piatra din casă. aprilie Pleacă spre ţară. Elena Negri moare pe vapor, în apropiere de Constantinopole, şi este înmormântată în cimitirul bisericii greceşti din Pera. 6 mai Poetul soseşte la Galaţi. iulie-august Face o cură la Balta Albă. 1848 februarie 3 Se joacă piesa lui Alecsandri, Nunta ţărănească. martie Are loc mişcarea revoluţionară din Moldova. Alecsandri scrisese Deşteptarea României. aprilie După eşecul mişcării revoluţionare se refugiază la Braşov, unde redactează Protestaţie în numele Moldovei, a omenirii şl a lui Dumnezeu şi Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei. Scrie Sentinela română. iunie Alecsandri şi alţi revoluţionari moldoveni se adună la Cernăuţi în jurul familiei Hurmuzaki. Se pun bazele revistei Bucovina în care va publica şi poetul. septembrie Alecsandri pleacă la Paris. octombrie 13 Admis membru al societăţii „Societé orientale de France", recomandat de Billecocq şi Vaillant; începe propaganda pentru cauza Principatelor. 1849 aprilie Pleacă la Constantinopol. Este propus membru al comitetului revoluţionar unic. iulie Se reîntoarce la Paris. Scrie Românii şi poezia lor, publicată în Bucovina. decembrie Revine în ţară. 1850 Numit arhivist al statului. Publică balade şi se joacă Chiriţa în Iaşi. 1851 aprilie-mai Face o călătorie în Franţa, Germania şi Anglia. 1851 - 1852 Prima încercare de a scoate revista România literară. 1852 Publică Poezii poporale. Balade. Partea I, laşi. 1853 Apare Partea a II-a a Baladelor. 1852 - 1853 Scrie primele poezii din ciclul Mărgăritărele. Publică la Paris volumul Doine şi lăcrămioare. Apare traducerea lui I.E. Voiculescu : Les -3-

• • • • • • • • • • • • • •

• • • • • • • • • • • •

Doines, poesies moldaves de V. Alecsandri. aprilie-decembrie Face o călătorie în sudul Franţei, Africa şi Spania. Petrece iarna la Paris. Scrie poezii exotice. 1854 iunie - iulie Pleacă în Anglia, Belgia şi Germania. septembrie Se întoarce în ţară, după moartea tatălui său. Îi dezrobeşte pe ţiganii de la Mirceşti. 1855 ianuarie 1 Apare România literară. Poetul publică versuri şi proză. Se publică la Paris traducerea în limba franceză a Baladelor, făcută de Alecsandri, cu o prefaţă de A. Ubicini. octombrie - decembrie Pleacă la Constantinopol, de acolo cu Baligot de Beyne în Crimeea. Scrie La Sevastopol. 1857 Scrie Hora Unirii. care se publică în Steaua Dunării. Compune Înşirăte Mărgărite. 1857 august Pleacă în Franţa, bolnav. 1857 Se naşte fiica sa, Maria. 1858 octombrie 25 Alecsandri numit secretor de stat. 1859 ianuarie 3 Candidat la domnie, renunţă in favoarea lui C. Negri, apoi a lui Alexandru I. Cuza. După Unire, numit ministru al afacerilor străine în Moldova. februarie-iunie Pleacă în misiuni diplomatice pentru recunoaşterea Unirii, la împăratul Napoleon al III-lea, în Anglia şi în Italia, urmăreşte desfăşurarea războiului de eliberare a Piemontului. octombrie-mai 1860 Ministru al afacerilor străine în Muntenia. 1860 Scrie piese de teatru, în care critică viaţa politică: Lipitorile Statului, Satul lui Cremene. 1861 - 1863 nai Pleacă în străinătate; înlocuieşte pe fratele său, Iancu la Agenţia română din Paris. Colaborează la Revista română. Redactează Istoria misiilor mele politice. Publică Grammaire de la langue roumaine sub numele V. Mircesco, cu o prefaţă de A. Ubicini. 1863 vara Se stabileşte la Mirceşti, împreună cu Paulina Lucasiewicz . 1863 - 1866 Scrie numeroase „cântece comice". Apare Doine şi Lăcrămioare, ediţia a II-a. 1865 - 1869 Colaborează la revista Foaia Societăţii pentru literatură şi cultura română în Bucovina. 1866 decembrie Pleacă spre Paris; se opreşte şi este sărbătorit la Cernăuţi. 1866 - 1871 Scrie comedii de moravuri. 1867 august Ales membru al Societăţii Academice. septembrie Începe să publice în Convorbiri literare: Tânără creolă, Stan Covrigarul. octombrie Pleacă la Paris pentru a-o conduce pe fiica sa, Maria, în pension particular. 1868 ianuarie Ales deputat de Roman, refuză mandatul. 1869 martie Ales din nou deputat. 1871 august Participă la sărbătorirea de la Putna, pentru care scrie Imnul lui Ştefan cel Mare. 1872 Face o călătorie la Paris prin Viena şi Elveţia. Începe să scrie

-4-

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

legende, citeşte la „Junimea" Dumbrava roşie. 1873 - 1874 Face mai multe călătorii în Franţa. 1874 Se Joacă la Iaşi piesa Boieri şi ciocoi; va fi tipărită în revista Convorbiri literare. 1875 – 1876 Începe publicarea la Coces a Operelor complete. 1876 Se căsătoreşte cu Paulina Lucasiewicz. Se întoarce definitiv în ţară cu fiica sa Maria, căsătorită în octombrie 1877 cu Dimitrie Catargi. 1877 august începe războiul Independenţei. Compune poeziile din ciclul Ostaşii noştri, care se publică în aprilie 1878. 1878 mai-iunie Participă la concursul de la Montpellier cu poezia Ginta latină; este premiat acolo şi sărbătorit în ţară. 1879 septembrie Se joacă la Bucureşti Despot-vodă. 1880 începe în Convorbiri literare schimbul de scrisori literare cu Ion Ghica. 1880 - 1881 Scrie piese de teatru Sânziana şi Pepelea, Sfredelul dracului. 1882 aprilie-iunie Face o călătorie în Provenţa. Îi cunoaşte pe Frédéric Mistral şi pe alţi poeţi; este premiat la concursul literar de la Forcalquier. 1883 martie 22 Se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti piesa Fântâna Blanduziei. octombrie 14 Ţine la Ateneu conferinţa în folosul lui Eminescu, la care citeşte din Fântâna Blanduziei. 1884 octombrie-decembrie Scrie şi se reprezintă piesa Ovidiu. noiembrie Ales senator, participă la lucrările Senatului. 1885 - 1890 Numit ministru plenipotenţiar la Paris; în strânse relaţii cu Ion Ghica, ministru la Londra. 1886 Atacat de critici. Titu Maiorescu scrie articolul Poeţi şi critici, in apărarea poetului. 1887 Primele simptome ale bolii care îi va provoca moartea. 1888 Scrie poezia Unor critici. 1890 mai Se întoarce la Mirceşti, bolnav. 1890 august 22 Moare în vârstă de 69 de ani, bolnav de cancer la plămâni şi ficat. Este înmormântat în parcul casei de la Mirceşti.

2.OPERA Alecsandri plecă lăsând, in urmă o uriaşă truda, desfăşurată timp de jumătate de secol, cu o rara dărnicie şi abnegaţie. "Şi-acel rege-al poeziei, veşnic tânăr şi ferice, Ce din frunze iţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri, Ce-nsorind mărgăritare pe a stelei blondă rază, Acum scolii străbate, o minune luminoasă, Acum râde printre lacrimi când o cânta pe Dridri… "(M. Eminescu) -5-

După cum el însuşi recunoştea, scria fără greutate, cu uşurinţă, începutul fiind cel mai dificil. Odată pornită însă scriitura, ea putea, din punctul lui de vedere, să continue oricât. Nu avea nimic din tulburare dramatică, deseori tragică a scrisului la romantici. „Scrisul este, pentru mentalitatea sa de fermier, spunea E. Simion o recoltă pregătită devreme. Dacă nu intervine ceva (timpul râu), recolta este, în general bună”. De aceea, Alecsandri pare să nu fi avut o conştiinţă a scrisului, cel puţin din punctul nostru de vedere, modern. Observa şi N. Manolescu: ,,Acum un veac, criteriul poeticului e altul, nu prea diferit de al exprimării uzuale, pe care se mărginea s-o ornamenteze cu figuri de stil, dar n-o ataca în esenţă”. Şi de aceea reacţia critică modernă nu i-a fost prea favorabilă lui Alecsandri. Pentru a sugera dinamica exerciţiului scriitoricesc la V. Alecsandri redăm succint anii mai importanţi ai acesteia: 1810 - debut în „Dacia literară" cu Buchetiera de la Florenţa; joacă adaptarea Farmazonul din Hârlău; 1842 - scrie primele poezii în limba română, sub influenţa poeziei populare; 1850 - i se reprezintă Chiriţa în laşi; începe seria "cântecelelor comice"; 1852 - îi apare la laşi o broşură cu culegeri de poezii populare; 1855 - la Paris apare, în traducerea sa, culegerea de poezii populare; 1852 - scrie Istoria misiilor mele diplomatice; 1863 - publică la laşi ediţia a doua a volumului Doine şi lăcrămioare, îmbogăţite cu ciclul Margăritările; 1866 - la laşi îi apare ediţia a doua din Poezii populare ale românilor; 1868 - începe publicarea Pastelurilor 1875 - apar volumele I - VIII ale ediţiei „opere complete" (patru de teatru şi trei de poezii); 1876 - în aceeaşi serie apare volumul de Proză; 1877 - Balcanul şi Carpatul inaugurează ciclul Ostaşii noştri; 1878 - volumul Ostaşii noştri; 1879 - se joacă Despot - Vodă; 1880 - apare ultimul volum din seria „opere complete" cu Legende nouă şi Ostaşii noştri; scrie feeria naţională Sânziana şi Pepelea; 1883 - scrie Fântâna Blanduziei.

2.1 Alecsandri şi poezia populară. Patima lui folclorică i-a fost stimulată de A. Russo şi o descoperă plimbându-se prin munţi, la Piatra, unde aude: „cântecul cel mai frumos, cei mai jalnic, cel mai de suflet... pe lume: doina de la munte, acea melodie curat românească, în care odată inima omului se tălmăceşte prin suspine puternice şi prin note dulci şi duioase, doina jalnică, care face pe român să ofteze fără voie şi care cuprinde în sânul ei un dor tainic după o fericire pierdută". Sub influenţa poeziei populare părăseşte compunerile în limba franceză şi „improvizează” poezii de inspiraţie populară, numite în saloanele ieşene „poezii de colibă” (după S. Cioculescu). In această direcţie este încurajat şi de Elena Negri: „Continuă cum ai început; cel mai frumos titlu de glorie la care trebuie să râvnească un poet e acela de poet -6-

naţional şi popular”, îi scria aceasta. Un astfel de ideal venea şi din redacţia „Daciei literare". Acest important compartiment al artei sale debutează cu poezia Doina (1842) scrisă împreună cu Strunga şi Baba Cloanţa şi pe care le va aşeza, în 1853, în fruntea volumului Doine şi lăcrămioare. considerate „cele mai bune poezii ale mele". În 1849 Alecsandri va publica un studiu, Românii şi poezia lor, pentru ca în 1852 să facă să apară volumul Balade - Adunate şi îndreptate de V. Alecsandri, partea I, Iaşi. Poeziile populare erai „adunate şi îndreptate” de V. Alecsandri deci „îndreptările” fiind esenţiale şi-i conferă drept de „proprietate literară”. „Proprietatea" priveşte mai ales forma, nu şi conţinutul. Prin gestul său Alecsandri a generat în literatura de specialitate o întreagă discuţie. Dacă nu a intenţionat opera ştiinţifică, folcloristică, nu a însemnat nici intervenţie grosolană, ceea ce a determinat ca ulterior acestea să circule în popor tocmai cu haina dată de Alecsandri: Mioriţa, Meşterul Manole, Toma Alimoş, Miu Copilul. Corect cu ceilalţi, autorul menţionează fragmentele ce-i aparţin în întregime, compuse de el „în stilul cântecelor bătrâneşti": Dragoş, Hora Unirii. Multe din poeziile acestei tinereţi suferă de o abundenţă a diminutivelor: doiniţă, puşculiţă, mândruliţă, copiliţă etc. Aglomerarea diminutivelor, credea S. Cioculescu, „nu poate fi privită numai ca o eroare estetică, ci trebuie înţeleasă şi ca un indiciu asupra viziunii limitative şi optimiste a poetului. Dacă doina, cântec de jale şi vitejie, e redusă la "doiniţă", nu e de mirare că şi puşca voinicului se preface-n «puşculiţă» şi barda în «bărdiţă», termeni prin care Alecsandri crede a fi găsit expresia cea mai justă o ataşamentului dintre om şi unealta de luptă".

2.2 Poezia de dragoste Ciclul al doilea din Doine şi lăcrămioare (1853) cuprinde 22 de poezii legate de experienţa autobiografică cu Elena Negri. Primele 4 versuri din Steluţa sunt considerate, de mulţi, cele mai bune din creaţia sa, ele aducându-i reputaţia de „poet al dragostei”. ,,Este aproape imposibil de a descoperi în erotica lui Alecsandri figură specială a spiritului, o atitudine care să implice mai profund sensibilitatea lui", scrie E. Simion, iar G. Călinescu o găsea "senzuală şi zaharisită", după cum Ş. Cioculescu „înecată în dulcegărie" etc., Alecsandri dovedindu-se in erotică un liric fără imaginaţie. La celălalt capăt al Steluţei, ca durere ce se izbăveşte în poezie prin poezie, se află idila, unde V. Alecsandri este mult mai sincer, Rodica fiind şi arhetipul eroticii sale. Dragostea la V. Alecsandri are trăsăturii oricărui fenomen natural, putând atât bucura, cât şi întrista. Astfel Alecsandri face trecerea de la poezia lui Conachi la cea eminesciană. Importanţa lor este aşadar strict de istorie literară şi nu ţine de criterii estetice.

2.3 Poezia socială şi patriotică. Ciclul Suvenire, partea a treia a volumului Doine şi lăcrămioare, se leagă direct de evenimentele socio-politice contemporane lui, cum ar fi 1848 -7-

(Adio Moldove!) ori Desrobirea ţiganilor. De circumstanţe istorice sunt poeziile N. Bălcescu murind, La Sevastopol, Anul 1855, Moldova în 1857, Hora Unirii etc. Patruzecişioptist, ca şi Gr. Alexandrescu ori D. Bolintineanu, şi Alecsandri evocă trecutul istoric în Dragoş, Visul lui Petru Rareş ori Dumbrava Roşie, Altarul Minăstirii Putna şi Movila lui Burcel inspirate din O samă de cuvinte de I. Neculce. Dacă Dan, căpitan de plai, poemă homerică, se află la interferenţa între inspiraţia istorică şi cea populară, Legenda Ciocârliei şi Legenda Lăcrămioarei sunt de inspiraţie folclorică, unele dintre acestea fiind incluse în ciclul Legende (17 poezii scrise între 1864 şi 1875, majoritatea publicate în Convorbiri literare). „Legendele" lui V. Alecsandri au fost apropiate către Ch. Drouchet şi G. Călinescu de Poezia lui V. Hugo, cu Legenda secolelor. Tot G. Călinescu le aprecia ca reprezentând „o etapă hotărâtoare în poezia română", fie prin câteva idei democratice fundamentale promovate cum ar fi: oroarea de crimă (Grui-Sânger), tiranul sângeros (Vlad Ţepeş, Murad Paşa), admiraţia pentru eroii naţionali (Ştefan, Mihai Viteazul) etc. fie prin rezistenţă valorică. Piesa cea mai reuşită este considerată Pohod na Sybir, „romanţă funebră şi declamatorie" a deportărilor polonezilor în Siberia în timpul absolutismului ţarist. Deşi au avut un enorm ecou în sufletul cititorilor prin faptul că popularizau prin versuri simple ideea patriotică, ciclul Ostaşii noştri a fost drastic sancţionat de G. Călinescu, care vedea în el un excelent material didactic în şcolile primare, dar „artisticeşte ridicol, prezentând un război de operetă".

2.4 Pastelurile Pastelurile reprezintă pentru majoritatea criticilor partea cea mai rezistentă a poeziei sale. V. Alecsandri le înţelegea drept o poezie descriptivă. Le scrie la maturitate, când avea aproximativ 45-50 de ani; începe în iarna lui 1867/1868 şi continuă elaborarea lor în tot cursul anului 1868. Când le va publica, în volum, ordinea va fi calendaristică, impusă de material, nu de sentiment, fantezie etc.; de iarna – primăvara - vara. Toamna aproape că lipseşte ca anotimp, iar atunci când apare, ea face trecerea câtre iarnă (Sfârşit de toamnă). Mult timp pastelurile au fost interpretate în sensul lui Alecsandri drept poezie despre Natură, o natură bine localizată. Interpretarea şi sensibilitatea modernă a văzut nu numai Natură prin ea însăşi, ci şi o idee morală despre natură. Aşadar, nu impresii directe ale contemplării, cu tot ce poate însemna aceasta, acceptări , respingere, iubire etc., ci o idee mai generală, cu valoare alegorică decurgând de aici. Pentru oricine citeşte pastelurile îi este clar că Alecsandri n-a iubit decât în felul lui natura. Nu i-a plăcut frigul, dar nici contactul direct cu natura, ca la impresioniştii cu care a fost comparat deseori. În al doilea rând, ca patruzecişioptist, vede în fenomenele naturii mai de grabă simboluri, alegorii cu semnificaţii generoase. Trezirea la viaţă a naturii îi sugerează, de exemplu, trezirea la viţă a ţării. Oricum, pastelurile creează un profund sentiment de stabilitate, a universului şi o stabilitate în relaţiile dintre universul exterior şi spiritul ce -8-

îl observă ... Un echilibru perfect între „subiect şi obiect” - zicea E. Simion. „Fondul poeziei lui Alecsandri este mai curând moral decât sentimental: tema este o idee": Iarna, Gerul, Secerătorii etc. „Luate în total, comenta şi G. Călinescu, pastelurile reprezintă o lirică a liniştii şi a fericirii morale(...). Pentru întâia oară se cântă la noi intimitatea recluziunea poetului, meditaţia la masa de scris, fantasmele desprinzându-se din fumul ţigării, somnolarea în faţa sobei cu căţelul în poală". Figurile de stil sunt minime. Alecsandri nu cunoştea încă valoare metaforei. ca întreaga epocă, de fapt. Epitetul este de aceea preponderent ornant, apreciativ iar metaforele tocite, neimaginative. Un astfel de limbaj este total opus ideii de poeticitate, de aceea este uşor de tradus în proză, fără ca textul să sufere prea mult. Altfel va fi interpretată „economia mijloacelor" în poezia lui Eminescu. O problemă iarăşi mult discutată despre poezia lui Alecsandri a fost acea a preponderenţei vizualului, mai ales în pasteluri. E. Papu în Clasicii noştri îl considera pentru acest motiv impresionist şi că a ajuns la această tehnică prin redescoperirea artei extremului orient. În realitate elementul vizual este prea simplificat pentru a vorbi de impresionism. Ori la Alecsandri câmpul este verde, cerul albastru şi aşa mai departe. Contrar aşteptărilor ori observaţiilor intuitive solarul şi senzorialul nu sunt la Alecsandri chiar atât de preponderente cum ne-am aştepta. „Camera de luat vederi” a lui Alecsandri este purtată astfel de un grup decorativ la altul, realizând o succesiune de tablouri, mişcare lentă şi amplă favorizată şi de măsura de 15 - 16 silabe şi ritmul trohaic al majorităţii pastelurilor. Versul lung nu presupune însă şi propoziţii ori fraze ample: dimpotrivă, de cele mai multe ori acestea sunt scurte în contrast evident cu lungimea versului. Pentru că şi contemplaţia e mai ales exclamativă, de aici şi abundenţa acestui tip de propoziţie. Tot astfel explicăm şi suprasolicitarea, ca figură, a hiperbolei, exclamaţia fiind o revărsare a prea-plinului constatativ. Oricum s-ar numi pastelul, Iarna, Miezul iernii, Malul Siretului etc., toate se circumscriu acestor observaţii interpretative cu caracter generalizator.

3.SCRISORI ALE ALTOR SCRIITORI CĂTRE ALECSANDRI 3.1 Cuvinte de îmbărbătare după moartea Elenei Din Paris, Nicolae Bălcescu către Alecsandri: 1 octombrie 1847: "Am suferit de durerea ta ca şi de a mea... Ştiam şi ştiu că rana unei asemenea pierderi este adânca şi înveninata şi nu se poate lesne vindeca. Cred însă că n-ar trebui să ne lăsam a fi biruiţi de durere, dar, păstrând necurmat în noi vie aducerea-aminte a prietenei ce -9-

plângem, să căutam a ne purta bărbăteşte, a trăi astfel ca şi cum ea ar fi de faţă a ne privi... Pentru aceea, ca să fiu vrednic de prietena mea, voi ca durerea mea pentru pierderea ei s-o prefac în dragoste câtre tara mea". 29 noiembrie 1847: "Este mare şi frumoasa ideea ta de a căuta a-ti încălzi inima trudită şi îngheţată de suferinţele intime la vatra naţională... pentru ce să nu întoarcem dragostea noastră toată asupra unui obiect mare şi nepieritor? Şi ce este mai mare pentru un om decât ţara sa? Sa nu ne mai trudim dar, iubite Vasile, a alerga după fericirea intima, o nălucire ce tu vei mai putea găsi, ce eu n-am găsit niciodată şi pe care e multa vreme de când n-o mai caut. Sa întoarcem ceea ce ne-a mai rămas din dragostea noastră, s-o întoarcem către tara noastră.".

4.REFERINŢE CRITICE •

T. MAIORESCU : „În fruntea noii mişcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul Doinelor şi Lăcrămioarelor, culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară. Şi nici atenţia publicului nu mai este îndreptată spre poezie; o agitare stearpă preocupa toate spiretele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernii grele ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernii mult mai grele ce petrecea izolat în literatura ţării sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor (...) Pastelurile sunt un şir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturii, înscrise într-o limbă aşa de frumoasă încât au dovedit fără cumpătare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobşte”. (Direcţia nouă în poezia şi proza romană)

•

G. IBRĂILEANU: „În pasteluri e clasic, iar pastelurile sunt ca cele mai bune poezii ale sale. Şi în adevăr, aici în sfârşit vorbeşte natura lui intimă. În Legende, încă romantic, e totuşi mult mai obiectiv ca şi modelul pe care îl imitează, La Légende des Siècles, care are asemănări cu poezia parnasiană. În proză, ca şi poeziile din această vreme, Alecsandri nu mai are aproape deloc elemente romantice. Acum, dacă am analiza în detaliu opera sa, am ajunge la concluzia că paginile superioare sunt acele unde a vorbit natura sa intimă, natura sa de clasic (...) Poeziile lui de iubire sunt slabe, pentru că poezia erotică nu poate fi produsul unei naturi echilibrate ca a lui Alecsandri. Poezio lirică, de rare excepţii, este romantică. Ea nu înfloreşte decât în epocele romantice. Lirismul şi romantismul sunt noţiuni aproape identice. O altă cauză pentru care poezia lui Alecsandri nu poate plăcea, este Eminescu şi Coşbuc. Poezia intimă a lui Alecsandri a fost eclipsată de Eminescu. Cea cu - 10 -

caracter naţional şi social, de Coşbuc. Afară de pasteluri, abia dacă mai pot pluti, la suprafaţă, ici şi colo, câteva strofe, ajutate şi încurajate de bunăvoinţa noastră respectuoasă şi nostalgică”. (Scriitori români) • G. CĂLINESCU : „După vârsta de 40 de ani, când începu să simtă cu tărie voluptatea trândăviei, Alecsandri începe să dea în Pasteluri o poezie nouă, în care tehnica picturală predomină. Luate în total pastelurile reprezintă o lirică a liniştii şi a fericirii rurale, un horaţianism. Pentru întâia oară se cântă la noi intimitatea recluziunea poetului, meditaţia la masa de scris, fantasmele desprinzându-se din fumul ţigării, somnolarea în faţa sobei cu căţeluşul în poală (...) De fapt, pastelurile lui Alecsandri sunt un calendar al spaţului rural şi al muncilor câmpeneşti respective (toamnă, iarnă, primăvară, vară). Virgil în Georgice, prin James Thomson, Saint-Lambert şi Delille îşi găsesc un imitator în Principatele Unite. S-a observat şi s-a osândit, nu fără dreptate, idilismul exagerat al vieţii săteşti, eludarea completă a conflictului de clasă atât de acut atunci. Ţăranii lui Alecsandri trăiesc în euforie ca Paul şi Virginie în Ile de France. Cu toate acestea intenţia lui V. Alecsandri era onorabilă (...) Teroarea de fenomenul boreal i-a prilejuit lui Alecsandri câteva strofe ce sunt mici capodopere (...) Atitudinea poetului fată de natură nu este contemplativă, ci practic hedonică. Natura, în cuprinsul unui an, iar în chip simbolic în cuprinsul unei vieţi omeneşti, se înfăţişează sub două aspecte antitetice: unul stimulator al vitalităţii (vara, tinereţea) altul paralizant (iarna, bătrâneţea). Poetul nu măsoară cu ochiul, ci cu criteriul practic. Iarna nu-i place, fiindcă e. «mult cumplită» (...) Stând în casă, Alecsandri visează venirea primăverii, apoi o «cadână», «frumoasă, albă, jună", cu «sânul dulce val» zâne scăldându-se în faptul zilei(...). Lui Alecsandri i se mai pare că peisajul nu are preţ artistic în sine. De aceea caută sâ-1 poetizeze, interiorizându-l, ridicându-l la expresia unei valori psihice”. (Istoria literaturii române de la origini până in prezent) •

E. SIMION : „Sunt, în fapt, mai multe planuri (spaţii) care se concurează în Pastelurile lui Alecsandri (cele mai reuşite, sub raportul compoziţiei). Cel dintâi este spaţiul căminului: refugiu, loc de caustraţie comodă, spaţiu securizat. Este, apoi, spaţiul închipuirii («văd insule frumoase şi mări necunoscute şi splendide oraşe şi lacuri de smarald»), spaţiu deschis, spaţiu drag, dulce şi lin, acela ce satisface integral «dulcele farmec al vieţii călătoare». El sugerează o promisiune de libertate (...). Literatura ia naştere, aşadar, în spaţiul protejat al căminului spaţiul de întâlnire şi conciliere între o reverie (o evaziune eşuată) şi o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă împăcare dintre cele două elemente (spaţii) aflate la extremităţile sensibilităţii poetice. Versul domoleşte agresiunea iernii şi dă oarecare consistenţă visului [...]. Alecsandri nu iubeşte un singur peisaj. Nu mizează pe un singur tablou. - 11 -

Muntele, lacul, marea, valea, lunca, plaiul, câmpia intră ca forme sensibile de acceptare sau refuz, în peisajul său [...]. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face însă efortul de a da o anumită substanţă şi coerenţă acestei geografii sacre. Imaginaţia revine pe pământ şi, pe cât este posibil, se încorporează în materie. Cum semnalam la început: pastelurile sunt scrise într-un loc bine ocrotit şi cu un sentiment neascuns de ostilitate faţă de asprimile naturii...” (Dimineaţa poeţilor) •

N. MANOLESCU : „În Serile la Mirceşti (...) Alecsandri evocă pe mai pe faţă ca oriunde, intimitatea domestică, euforia la gura sobei, meditaţia la masa de scris. Elemente ale liniştii şi fericire rurală ? Desigur. Dar mai important mi se pare alt lucru şi anume sugerarea, de la început, a unei rupturi între spaţiul naturii şi spaţiul imaginaţiei (...). Cinismul pastelurilor provine din emoţia recluziunii, nicidecum din contemplarea naturii.” (Poezia recluziunii)

5.BIBLIOGRAFIE • •

Vasile Alecsandri – Pasteluri şi alte poezii, Editura Porto – Franco, Galaţi, 1993 Internet

6.REZUMAT 1. 2.

Date marcante în viaţa poetului................................................. Opera..................................................................................................................... 2.1 Alecsandri şi poezia populară.................................................. 2.2 Poezia de dragoste............................................................................................. 2.3 Poezia socială şi patriotică....................................................... 2.4 Pastelurile.......................................................................................................... 3. Scrisori ale altor scriitori către Alecsandri................................... 3.1 Cuvinte de îmbărbătare după moartea Elenei......................... 4. Referinţe critice........................................................................... 5. Bibliografie........................................................................................................... 6. Rezumat................................................................................................................ Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate

- 12 -