946

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 338.436.33:330.322.5(478)

BARBAROŞ Nadejda

EFICIENŢA INVESTIŢIILOR ÎN BUSINESSUL SECTORULUI AGROALIMENTAR AL REPUBLICII MOLDOVA 08.00.05 – Economie şi management (în agricultură)

Teză de doctor în economie

Conducător ştiinţific: DOGA Valeriu, doctor habilitat___________

Autorul: BARBAROŞ Nadejda___________

CHIŞINĂU, 2005

CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................ 3

Capitolul

1.

BAZELE

TEORETICE

PRIVIND

POLITICA

INVESTIŢIONALĂ............................................................................................... 7 1.1. Esenţa economică şi destinaţia investiţiilor în business....................................................... 7 1.2. Geneza şi evoluţia aplicării investiţiilor................................................................................ 22 1.3. Aspecte metodologice ale eficienţei economice a investiţiilor............................................. 32

Capitolul

2.

PARTICULARITĂŢILE

INVESTIŢIILOR

ÎN

BUSINESSUL SECTORULUI AGROALIMENTAR........................................ 40 2.1. Caracteristica evoluţiei investiţiilor în economia naţională................................................ 40 2.2. Analiza investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar........................................................ 49 2.3. Contribuţia investiţiilor străine în dezvoltarea sectorului agroalimentar......................... 56

Capitolul 3. EFICIENTIZAREA INVESTIŢIILOR ÎN SECTORUL AGROALIMENTAR............................................................................................. 71 3.1. Evaluarea politicii investiţionale.......................................................................................... 71 3.2. Indicatorii şi eficienţa economică a investiţiilor................................................................... 85

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE................................................ 100 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.............................................................. 102 BIBLIOGRAFIA............................................................................................. 106 ANEXE............................................................................................................. 112 ADNOTARE.................................................................................................... 122 LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ...................................... 125

2

INTRODUCERE Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Sectorul agroalimentar al RM care este de importanţă vitală pentru economia naţională, se confruntă cu un şir de probleme: gradul redus de asigurare cu mijloace financiare disponibile pentru agenţii economici; lipsa utilajului performant în industria alimentară; aplicarea insuficientă a tehnologiilor agricole intensive cu utilizarea tehnicii agricole moderne, lipsa soiurilor de plante şi rase de animale cu potenţial înalt de productivitate, sistemelor de irigare, îngrăşămintelor minerale şi organice etc. Soluţionarea acestor probleme importante pentru sectorul agroalimentar al republicii poate fi realizată cu succes numai prin alocarea permanentă a investiţiilor. Concomitent cu aceasta, este necesar de a ţine cont şi de faptul, că activitatea investiţională constituie un proces complicat, care în mare măsură este determinat de situaţia economică la momentul actual, frecvenţa apariţiei riscurilor specifice sectorului agroalimentar, volumul mijloacelor financiare alocate şi sursele de finanţare. Gradul de studiere a problemelor vizate, îndeosebi în perioada de tranziţie la economia de piaţă a RM, nu corespunde cerinţelor actuale în vederea redresării situaţiei create în sectorul agroalimentar. Nu au fost efectuate cercetări suficiente la nivel macro-economic privind: Ø

estimarea ponderii investiţiilor şi a PIB-ului din sectorul agroalimentar în economia

naţională; Ø

evidenţierea aportului fiecărui segment al sectorului agroalimentar privind alocarea

investiţiilor şi volumul PIB-ului obţinut în acest sector; Ø

determinarea aportului investiţiilor străine şi volumului acestora în întreprinderile mixte

din sectorul investigat; Ø

sistematizarea riscurilor investiţionale specifice sectorului agroalimentar cu evidenţierea

mecanismelor de stabilizare a lor; Ø

elaborarea unei concepţii referitor la determinarea domeniilor de aplicare eficientă a

investiţiilor, ţinînd cont de rezultatele evaluării cantitative şi calitative a procesului investiţional prin folosirea metodelor şi tehnicilor de calcul adecvate,

prelucrării statistice a rezultatelor

influenţei investiţiilor asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar. În contextul celor expuse, argumentarea necesităţii majorării volumului investiţiilor în sectorul agroalimentar cu specificarea metodelor de evaluare cantitativă şi calitativă a eficienţei economice atît în agricultură, cît şi în industria alimentară, evidenţierea riscurilor investiţionale şi mecanismelor de stabilizare a acestora constituie o problemă destul de actuală în vederea sporirii volumului PIB-ului cu eforturi financiare rezonabile.

3

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul investigaţiilor îl constituie argumentarea ştiinţifică a necesităţii majorării aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM şi evidenţierea căilor de folosire eficientă a lor la etapa actuală. Pentru realizarea scopului au fost înaintate următoarele obiective de bază: ü

studierea bazei teoretice a activităţii investiţionale;

ü

estimarea metodelor de determinare a eficienţei economice a investiţiilor;

ü

investigarea particularităţilor aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM;

ü

sistematizarea riscurilor investiţionale specifice sectorului agroalimentar şi evidenţierea

mecanismelor de stabilizare a influenţei lor; ü

stabilirea indicatorilor de bază ai evaluării cantitative şi calitative a procesului

investiţional din sectorul agroalimentar. Obiectul investigaţiilor îl constituie sectorul agroalimentar al RM. Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Drept bază teoretică şi metodologică pentru cercetare au servit lucrările fundamentale în domeniul procesului investiţional ale economiştilor din Republica Moldova şi celor străini, cercetările reflectate în publicaţiile periodice de specialitate, actele legislative şi normative în vigoare. În procesul de cercetare au fost aplicate metode de analiză şi sinteză, comparare, metode grafice, precum şi alte metode de investigare ştiinţifică a proceselor economice. Baza informaţională. În investigaţii au fost utilizate date statistice ale Biroului Naţional de Statistică al RM şi Băncii Naţionale a Moldovei, surse din INTERNET etc. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. În baza unui studiu complex al aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM: Ø s-a argumentat necesitatea majorării investiţiilor, inclusiv şi a celor productive cu evidenţierea surselor de finanţare şi modalităţilor de aplicare; Ø s-a stabilit cota necesară de alocare a investiţiilor, inclusiv şi a celor străine, destinate fiecărui segment din cadrul acestui sector; Ø s-a stabilit volumul investiţiilor în întreprinderile mixte în scopul redresării sectorului investigat; Ø s-au sistematizat riscurile investiţionale specifice sectorului agroalimentar şi evidenţiat mecanismele de stabilizare şi direcţiile de reducere a influenţei lor asupra activităţii investiţionale eficiente; Ø s-au determinat indicatorii de bază ai evaluării cantitative şi calitative a procesului investiţional cu evidenţierea metodelor şi tehnicilor de calcul a eficienţei economice a investiţiilor şi prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute,

ţinînd cont de specificul

activităţii în domeniul respectiv. 4

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Investigaţiile efectuate deschid noi perspective în direcţia sporirii eficienţei aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar prin: Ø sistematizarea riscurilor investiţionale şi evidenţierea mecanismelor de stabilizare în scopul reducerii influenţei lor; Ø perfecţionarea metodologiei de evaluare cantitativă şi calitativă şi tehnicii de calcul a indicatorilor eficienţei economice; Ø estimarea activităţii investiţionale prin utilizarea metodelor statistice de prelucrare a rezultatelor obţinute; Ø determinarea domeniilor de aplicare eficientă a surselor financiare, evitarea erorilor eventuale şi obţinerea rezultatelor maxime cu eforturi rezonabile. Aprobarea rezultatelor. Rezultatele principale ale lucrării au fost prezentate şi examinate la 5 conferinţe ştiinţifice internaţionale, care s-au desfăşurat în RM (Chişinău, 2003, 2004, 2005) şi România (Iaşi, 1997, 2004), utilizate ca coautor la elaborarea unui capitol din manualul editat pentru studiile universitare. Dările de seamă pe tema cercetărilor au fost examinate şi aprobate în anii 2003-2005 la şedinţele catedrei de marketing şi finanţe şi Consiliului Facultăţii de Economie a Universităţii Agrare de Stat din Moldova. Structura şi volumul lucrării. Scopul şi obiectivele tezei au determinat structura ei, care include introducerea, 3 capitole cu rezultatele investigaţiilor efectuate, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografia, anexe, adnotare în limbile română, engleză şi rusă, lista abrevierilor utilizate în teză. În introducere este argumentată actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate, sînt determinate scopul şi obiectivele tezei, obiectul şi suportul metodologic al cercetărilor, noutatea ştiinţifică, importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor obţinute. Capitolul I: „Bazele teoretice privind politica investiţională” include studierea esenţei economice a activităţii investiţionale la nivel macro-economic şi destinaţia investiţiilor, analiza genezei şi evoluţiei aplicării investiţiilor prin prisma doctrinelor economice cunoscute. De asemenea, capitolul cuprinde conceptul eficienţei economice a investiţiilor şi metodologia de calcul a indicatorilor acesteia. Capitolul II: „Particularităţile investiţiilor în businessul sectorului agroalimentar” include analiza investiţiilor alocate în economia RM cu evidenţierea celor din sectorul agroalimentar. Sînt prezentate estimări privind atragerea investiţiilor străine şi determinat volumul investiţiilor în întreprinderile mixte în scopul redresării sectorului agroalimentar al RM.

5

Capitolul III: „Eficientizarea investiţiilor în sectorul agroalimentar” include sistematizarea riscurilor investiţionale specifice activităţii din sectorul agroalimentar. Sînt evidenţiate mecanismele de stabilizare a riscurilor investiţionale frecvente atît în agricultură, cît şi în industria alimentară, precum şi evaluarea cantitativă a acestor riscuri prin folosirea arborelui probabilităţilor. Se prezintă metode şi tehnici de calcul a eficienţei economice

la evaluarea aplicării

investiţiilor şi argumentarea necesităţii majorării fluxului financiar din sectorul agroalimentar al RM. De asemenea, s-a accentuat necesitatea prelucrării statistice la evaluarea influenţei investiţiilor din agricultură şi industria alimentară asupra valorii PIB-ului sectorului agroalimentar. În încheiere este redată sinteza rezultatelor obţinute, sînt formulate concluzii şi recomandări referitor la utilizarea investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM, implementarea cărora ar facilita soluţionarea problemelor activităţii investiţionale apărute la etapa actuală. Teza a fost tehnoredactată pe 105 pagini. Materialul ilustrativ include 8 tabele, 18 figuri. Indicatorul bibliografic include 118 surse, inclusiv 62 în limbi străine de circulaţie internaţională. Anexele includ 10 tabele. Publicaţii la tema tezei. În baza investigaţiilor efectuate au fost publicate 14 lucrări ştiinţifice cu un volum total de 4,3 coli de autor, inclusiv 3 în reviste cu recenzii, 6 fără coautori.

6

Capitolul 1. BAZELE TEORETICE PRIVIND POLITICA INVESTIŢIONALĂ 1.1. Esenţa economică şi destinaţia investiţiilor în business

Investiţiile ca noţiune economică Conceptul de “investiţie” a fost şi este examinat în teoria economică, fiind exprimate mai multe opinii cu privire la conţinutul şi sfera de cuprindere a acestuia. Noţiunea de “investiţie” stipulată în literatura economică publicată în limbile de circulaţie internaţională (în franceză – investissement, în engleză şi americană – investment, în germană – investition, în rusă – инвестиция etc.) este de origine latină (investire – a îmbrăca, a acoperi) şi a fost iniţial, un termen militar cu sensul de a împrejura o cetate, evident pentru a o cuceri, apoi a pătruns în terminologia financiar-economică pentru a defini în esenţă un efort bănesc făcut pentru atingerea unor anumite scopuri [27, p. 237; 40, p. 26; 85, с. 10]. Cel mai frecvent este întîlnită următoarea definire a investiţiilor, şi anume ca cheltuieli sau plasamente de sume băneşti la un moment iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, iar numeroşi economişti din diverse ţări au căutat să surprindă cît mai multe elemente legate de conţinutul şi mecanismul investiţiilor. De exemplu, economistul francez F. Aftalion formulează următoarea definiţie: “investiţiile reprezintă renunţarea la sursele băneşti lichide actuale contra speranţelor unor resurse viitoare, evident mai mari”, iar în modelele de creştere economică ale lui Keynes, Harrod, Donar investiţiile sînt considerate ca fiind egale cu economiile. Francezul P. Masse consideră că “investiţia reprezintă o cheltuială actuală, certă, realizată pentru obţinerea unor efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte”. P. Masse stabileşte următoarele patru elemente principale pentru investiţie [12, p. 4] şi anume: •

subiect, reprezentat de cel care investeşte – persoană fizică sau juridică;

•

obiect, reprezentînd lucrul, întreprinderea, firma, utilajul etc., modul în care se concretizează investiţia;

•

cost, care este efortul suplimentar, cert, actual consumat pentru obţinerea acelui obiect concret;

•

efecte valorice, rezultate prin realizarea investiţiei şi care se obţin în viitor şi reprezintă, în realitate o speranţă mai mult sau mai puţin certă. Economiştii, rusul Novojilov V. V. şi americanul J. English-Morley în acelaşi timp au

7

formulat definiţia de investiţie considerînd că nu este suficientă doar calificarea investiţiilor ca o simplă cheltuială, ci este necesar de avut în vedere două sensuri pentru o delimitare mai concretă a noţiunii de investiţie, şi anume: investiţia este o cheltuială, reprezentînd o resursă financiară avansată şi consumată în prezent pentru a obţine efecte viitoare; investiţia este în acelaşi timp o acţiune, o lucrare concretizată în utilaje, construcţii etc., prin urmare multitudinea de active fixe şi circulante prin care se obţin întreprinderi noi, se modernizează, se reutilează sau se dezvoltă cele existente [12, p. 5; 24, p. 368-369]. Investiţia este definită de către economiştii români sub trei aspecte: contabil, economic şi financiar. În aspect contabil, investiţia se confruntă cu imobilizările din activul unui bilanţ, şi anume toate bunurile mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create de întreprindere, destinate a rămîne în mod durabil în întreprindere şi care permit realizarea activităţilor pentru care a fost creată firma. Altfel spus, soldurile poziţiilor de bilanţ în activ reprezintă în acel moment ceea ce este investit în întreprindere. Se are în vedere achiziţii de terenuri, imobil, maşini, echipamente destinate producţiei, dar şi cele cu caracter social [43, p. 244; 45, p. 352]. Investiţia în sens economic corespunde concepţiei manageriale; acest lucru se traduce printr-un sacrificiu de resurse care se efectuează astăzi pentru venituri viitoare superioare cheltuielilor iniţiale (productivitatea investiţiei sub aspectul randamentului şi cel al eficienţei exploatării sau operării) [14, p. 158]. În această abordare sînt considerate investiţii: bunuri din dotare; alte cheltuieli ca programe de publicitate, de formare a personalului, de studii şi cercetări, care nu apar în totalitate în bilanţ, iar efectul lor asupra lichidităţilor întreprinderii este greu de estimat şi se prelungeşte pe mulţi ani. Investiţia în sens financiar corespunde tuturor cheltuielilor de numerar care vor genera profituri sau economii pe o lungă perioadă şi care în consecinţă se vor rambursa într-o perioadă de mai mulţi ani. Acest fenomen este sinonim cu folosirea unei finanţări pe termen lung, inclusiv folosirea unei datorii exigibile, o lungă perioadă de timp. Financiar, investiţia este reprezentată de întregul capital cu care se lucrează. Definiţia financiară a investiţiei include atît noţiunea contabilă, cît şi noţiunea economică, avînd în plus dimensiunea legată de necesarul de fond de rulment de exploatare. În economiile cu proprietate privată asupra capitalurilor, investiţiile sînt divizate în două categorii: investiţii financiare şi reale. Investiţia financiară înseamnă o formă de plasament a capitalului. Un investitor financiar nu se ocupă de problematica conceperii, realizării şi exploatării unui proiect prin folosirea 8

capitalului propriu, ci doar de formele de plasament (acţiuni, obligaţiuni sau alte forme de împrumut), punînd la dispoziţia întreprinzătorilor capitalul de care dispune [37, p. 6-7; 39, p. 552; 40, p. 27-28]. O altă concepţie a noţiunii de investiţie este formulată de către un grup de economişti: o investiţie poate fi definită în general ca un proces prin care se cumpără ceva în scopul obţinerii unui profit sau dobînzi. În sens financiar investiţia reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi certă în speranţa obţinerii în viitor a unor profituri mai mari, dar posibile. În sens contabil investiţia înseamnă alocarea unei sume disponibile pentru procurarea unui activ, care va determina fluxuri financiare de profituri şi cheltuieli de exploatare [22, p. 114]. Economiştii moldoveni (Ciornîi Nicolae şi Blaj Ilie) formulează astfel definiţia de investiţii: „Investiţiile se fac din cele mai vechi timpuri şi actualmente ele sînt o parte componentă a activităţii economice a tuturor agenţilor economici, care alocă sume importante din profiturile obţinute pentru extinderea şi modernizarea mijloacelor de producţie”. Din cele menţionate mai sus se poate de concluzionat că: Investiţiile reprezintă una dintre cele mai dificile resurse, care asigură perfecţionarea producţiei, creşterea economică, în cele din urmă contribuie la creşterea nivelului de trai al populaţiei [20, p. 205]. Sistematizarea investiţiilor Fundamentarea volumului şi a eficienţei economice a investiţiilor la nivel macro - şi microeconomic necesită cunoaşterea problemelor metodologice şi teoretice privind sistematizarea investiţiilor, deoarece în esenţă investiţiile sînt cheltuieli destinate efectuării unei mari varietăţi de lucrări şi activităţi. Cheltuielile de investiţii pot fi sistematizate şi ordonate în funcţie de anumite criterii de ordin teoretic şi de natură practică, fiecare asemenea sistematizare punînd în evidenţă structurări prin prisma creşterii eficienţei investiţiilor. Sistematizarea investiţiilor după structura tehnologică grupează cheltuielile de investiţii în următoarele lucrări întîlnite la orice investiţie: cheltuieli pentru lucrări de construcţie – montaj; cheltuieli de investiţii pentru utilaje tehnologice şi instrumente; cheltuieli pentru lucrări geologice; cheltuieli pentru studii, cercetări şi proiectări; cheltuieli pentru achiziţionarea de obiecte de inventar; cheltuieli pentru pregătirea personalului; alte cheltuieli de investiţii – pentru amenajarea terenului, organizarea şantierului de execuţie a investiţiei; licitaţii pentru utilaje, tehnologii etc. [28, p. 29] Sistematizarea investiţiilor după tipul de lucrări grupează cheltuielile de investiţii în două direcţii: în primul rînd - realizarea de obiective sau întreprinderi noi şi în al doilea rînd amenajări sau îmbunătăţiri ale unor obiective deja existente: 9

Ø investiţii pentru noi întreprinderi sau unităţi economico-sociale în diferite domenii, cu o anumită mărime a capitalului fix şi circulant; Ø investiţii pentru modernizarea întreprinderilor, dotate cu utilaje, instalaţii, maşini tehnologii etc., caracterizate printr-un grad de uzură fizică şi morală relativ redus; Ø investiţii de reutilare sau reînnoire care înlătură uzura fizică şi morală prin înlocuirea parţială sau totală a unor utilaje, fără a-i modifica vechiul profil de producţie; Ø investiţii pentru reconstrucţia unei întreprinderi înseamnă refacerea parţială sau totală a clădirilor, liniilor telefonice etc., pentru adaptarea la cerinţele pieţei prin reprofilarea capacităţilor de producţie; Ø investiţii de dezvoltare înseamnă practic sporirea capitalului fix şi circulant prin adăugarea sau construirea de noi spaţii şi dotarea la o unitate existentă; Ø investiţii pentru menţinerea capacităţilor de producţie cuprind cheltuieli pentru reparaţii capitale şi nu pot fi departajate de anumite investiţii de modernizare sau reutilare [12, p. 1217; 28, p. 27]. Sistematizarea investiţiilor pe sfere ale producţiei sociale şi pe ramuri ale economiei naţionale. Cea mai folosită sistematizare a investiţiilor pe sfere de activitate este aceea în investiţii productive şi neproductive, pe care literatura occidentală le numeşte investiţii cu caracter comercial (care obţin profit) şi investiţii cu caracter necomercial: ü investiţii productive sînt considerate în toate ţările ca fiind primordiale şi ele sînt destinate industriei, agriculturii, construcţiilor etc. Aceste investiţii cu caracter productiv se materializează în capitalul fix şi circulant, care sînt incluse direct şi activ la procesul de producţie; ü investiţiile din sfera neproductivă sînt realizate în învăţămînt, cultură şi artă, ştiinţă, sănătate şi asistenţă socială, alte servicii şi sînt considerate la fel de importante ca şi investiţiile din sfera productivă. Pentru a pune mai bine în evidenţă rolul unor activităţi, economiştii occidentali sistematizează investiţiile astfel: investiţii strategice care sînt destinate unor domenii vitale ale economiei, într-o anumită perioadă şi în care pot fi incluse şi unele activităţi cum ar fi învăţămîntul; investiţii de infrastructură care le deservesc pe primele prin realizarea unor dotări şi utilităţi. Tratarea acestei sistematizări a investiţiilor depinde deci de strategia şi programul politic promovat în ţară pe o anumită perioadă [39, p. 553-554]. Sistematizarea investiţiilor după natura încorporării lor în capitalul fix şi circulant al viitorului agent economic. În procesul de realizare a unei investiţii se întîlnesc două categorii de cheltuieli: 10

Ø investiţii care se materializează şi se regăsesc în capitalul fix şi circulant contabilizat de agentul economic care beneficiază de investiţia respectivă. Prin urmare aceste cheltuieli de investiţii se regăsesc în valoarea clădirilor, utilajelor, instalaţiilor etc.; Ø investiţii care nu se regăsesc şi nu măsoară valoarea capitalului fix şi circulant, deoarece în urma cheltuielilor de investiţii nu se creează bunuri materiale de natura clădirilor, utilajelor etc. Sistematizarea investiţiilor după sursa de finanţare şi forma de proprietate. Investitorul poate fi individual, o societate, o corporaţie sau o întreprindere cu capital particular, public sau mixt. Sursele de finanţare sînt mult mai diversificate şi incluse într-un mecanism complex, specific economiei de piaţă şi anume: resurse proprii ale unei întreprinderi sau ale unui agent economic care se obţin fie prin capitalizarea profiturilor, fie prin atragerea economiilor altor persoane; resurse împrumutate prin intermediul unor credite interne sau externe; resurse de la bugetul statului sau al unor unităţi administrative (comune, municipii, raioane, judeţe, organisme internaţionale) şi care pot avea caracter restituibil sau sînt alocate în regim de sponsorizare [12, p. 18-21]. Investiţiile reprezintă plasament de capital în diferite sfere de activitate în scopul obţinerii profitului sau a altui rezultat util. Investiţiile pot fi active financiare şi active reale, brute şi nete, de modernizare şi noi, autohtone şi străine etc. (figura 1.1.). După forma lor de alocare investiţiile pot fi financiare şi materiale. Investiţiile alocate în imobilizări financiare – cumpărarea de acţiuni sau de titluri de valoare, plasamente la bănci etc. – în scopul obţinerii profitului sub formă de dividende şi dobînzi, se numesc investiţii financiare sau de portofoliu. Investiţiile alocate în imobilizări corporale – terenuri, clădiri, construcţii speciale, maşini şi utilaje, diferite instalaţii – se numesc investiţii materiale sau reale. Deci investiţiile reale reprezintă totalitatea resurselor financiare şi materiale alocate pentru reproducerea mijloacelor de producţie fixe. Orice investiţie se realizează pe baza capitalului acumulat. Capitalul necesar pentru efectuarea investiţiilor se formează în baza economiilor persoanelor fizice sau juridice, rezultate ca diferenţă dintre profiturile obţinute şi cheltuielile de consum. Prin urmare, sursa investiţiilor reprezintă suma economisită pentru lărgirea activităţilor economice în scopul obţinerii profitului. Din analiza teoretică se poate concluziona că evoluţia consumului este mai lentă decît cea a profiturilor, astfel se formează economii, care fiind acumulate pot fi transformate în investiţii de capital. Economiile de venituri, care se materializează în capital fix sînt investiţii reale. Investiţii reale reprezintă nu numai capitalul folosit pentru construcţia de noi obiective, ci şi cel folosit pentru modernizarea obiectivelor existente. Astfel, investiţiile reale pot fi definite ca 11

totalitatea cheltuielilor de capital pentru crearea şi achiziţionarea noilor mijloace de producţie şi modernizarea celor existente [27, p. 238, 240; 53, с. 86-88; 65, с. 32]. Investiţii financiare sau de portofoliu După forma de alocare

Investiţii materiale sau reale Investiţii în obiective noi

După direcţiile de utilizare

Criterii de sistematizare

Investiţii în modernizare, reutilare sau reprofilare

După modul de constituire a capitalului

După direcţiile de finanţare

Investiţii nete Investiţii brute Investiţii proprii Investiţii împrumutate

După provenienţa direcţiilor de finanţare

Investiţii autohtone Investiţii străine

Figura 1.1 – Sistematizarea investiţiilor după forma de alocare, utilizare, finanţare, provenienţă şi constituire Sursa: elaborată de către autor Viitorul fiecărei întreprinderi sau firme depinde de strategia ei investiţională. Creşterea continuă şi stabilă a producţiei poate fi asigurată numai pe baza modernizării şi reutilării tehnice a producţiei. Astfel, investiţiile firmelor după direcţiile de utilizare, pot fi sistematizate în: investiţii în obiective noi şi investiţii în modernizare, reutilare sau reprofilare. În perioada de tranziţie la economia de piaţă, o deosebită importanţă pentru firmele din Republica Moldova o au investiţiile în modernizare şi reutilare tehnică – direcţia principală de restructurare a producţiei firmelor existente [20, p. 205; 61, с. 150]. După modul de constituire a capitalului, investiţiile pot fi sistematizate în investiţii nete şi brute. Investiţiile nete sînt constituite din capitalul acumulat din economiile firmelor. Investiţiile

12

brute includ investiţiile nete şi amortizarea destinată înlocuirii capitalului fix uzat. După direcţiile de finanţare, investiţiile pot fi sistematizate în investiţii proprii, constituite pe baza acumulării capitalului propriu şi investiţii împrumutate de la bănci în formă de credite, sau surse împrumutate sub alte forme de la diferite organizaţii şi agenţi economici. După provenienţa direcţiilor de finanţare, investiţiile pot fi sistematizate în investiţii autohtone şi investiţii străine. Pentru orice firmă, investiţiile reprezintă acumularea capitalului fix şi a celui circulant, precum şi creşterea patrimoniului firmei. Din punct de vedere financiar, investiţiile reprezintă îngheţarea capitalului pentru un termen oarecare în scopul obţinerii unor profituri suplimentare în perioadele viitoare [20, p. 206; 53, с. 92; 74, с. 10]. O altă sistematizare a investiţiilor pe care le poate face o firmă sînt: Ø investiţii interne ce constau în alocarea capitalurilor pentru achiziţia de active materiale

(maşini, echipament, construcţii) şi active nemateriale (licenţe). Scopul lor poate fi reducerea costurilor unitare, creşterea volumului producţiei, ridicarea calităţii şi ca urmare a cotei de piaţă sau a preţului etc. Ø investiţii externe constau în plasamente de capital: acţiuni sau părţi statutare în alte întreprinderi. Investiţiile externe care se mai numesc şi investiţii financiare au ca scop creşterea valorii întreprinderii şi diversificarea activităţii [20, p. 114; 53, с. 89]. Ca totalitate de cheltuieli, investiţiile reprezintă o anumită omogenitate şi, dimpotrivă analizate prin prisma naturii acestor cheltuieli şi modului în care se regăsesc în lucrări, într-o sferă sau alta de activitate, a resurselor de finanţare etc., investiţiile pot fi sistematizate şi ordonate în funcţie de numeroase criterii. Structurarea investiţiilor, privite din diferite unghiuri de vedere, are o importanţă teoretică şi practică în stabilirea unor modalităţi de sporire a eficienţei proiectelor de investiţii şi de optimizare a portofoliului şi a întregii activităţi la nivel macro - şi micro-economic [19, p. 16]. În teoria economică, există foarte multe criterii de sistematizare a investiţiilor, dar cîteva dintre acestea sînt recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de economişti. Conform acestor criterii, în opinia noastră, investiţiile se sistematizează după cum urmează: (figura 1.2) După destinaţia mijloacelor alocate în: ü investiţii de capital (investiţii reale sau directe), care reprezintă alocarea mijloacelor băneşti nemijlocit în producţie, pentru constituirea activelor reale (achiziţionare de bunuri, utilaje pentru întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producţie); ü investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc., ţinîndu-se cont îndeosebi de rata 13

dobînzilor bancare, în funcţie de care se apreciază dacă sînt sau nu sînt rentabile; ü investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a administraţiei publice, care sînt făcute de autorităţile statului; ü investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale indivizilor şi gospodăriilor acestora. După destinaţia mijloacelor alocate

Criterii de sistematizare

Investiţii de capital Investiţii de portofoliu Investiţii publice Investiţii individuale

După obiectivul de realizare a proiectului

Investiţii productive Investiţii strategice Investiţii obligatorii

După gradul de risc pe care îl implică

Investiţii cu risc redus Investiţii cu risc sporit

După structura tehnologică

Investiţii în mijloace fixe Cheltuieli preliminare Capital de lucru sau fondul de rulment

După sursa de finanţare

Investiţii finanţate din surse proprii Investiţii finanţate din surse atrase

După mărimea efortului investiţional

Investiţii mari Investiţii mici

După criteriul importanţei

Investiţii proprii Investiţii de ramură Investiţii naţionale Investiţii mondiale

După modul de constituire

Investiţii nete Investiţii brute

Figura 1.2 – Sistematizarea investiţiilor după destinaţie, grad de risc, structura tehnologică, mărimea efortului, gradul de importanţă şi modul de constituire Sursa: elaborată de către autor Se poate menţiona că investiţiile de capital sînt caracteristice întreprinderilor industriale şi comerciale, care recurg la plasamente financiare doar ocazional, pe cînd acestea din urmă sînt caracteristice instituţiilor financiare şi persoanelor particulare care dispun de mijloace băneşti 14

pentru investiţii, precum şi grupurilor de întreprinderi. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului în: Ø investiţii productive, care la rîndul lor pot fi: investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere), acestea presupun cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie; investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente; investiţii de modernizare, care se fac cu scopul creşterii performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente; investiţii de inovare sau de lansare a noilor activităţi; Ø investiţii strategice, care se fac preponderent în sfera cercetării, dezvoltării sau cu alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor productive; Ø investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite reglementări legislative sau anumite angajamente asumate faţă de alţi agenţi economici. După gradul de risc pe care îl implică investiţiile se sistematizează în: investiţii cu risc redus, care sînt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte; investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producînd însă şi efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi servicii [28, p. 29; 53, с. 90-91]. După structura lor tehnologică în: Ø investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în: cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor, cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora; cheltuieli de montaj şi de instalare; cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor; cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile privind achiziţia acestuia etc.; Ø cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de proiectare, cheltuielile de pregătire a personalului aferent noului obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor, licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire; Ø capital de lucru sau fond de rulment, reprezentînd prima dotare. După sursa de finanţare, investiţiile se sistematizează în: investiţii finanţate din surse proprii; investiţii finanţate din surse atrase. După mărimea efortului investiţional investiţiile se sistematizează în: investiţii mari, investiţii mici. După criteriul importanţei investiţiile se sistematizează în: investiţii proprii, investiţii de ramură, investiţii naţionale, investiţii mondiale. 15

După modul de constituire investiţiile se sistematizează în: investiţii nete, investiţii brute etc. [19, p. 17-19]. Investiţiile în agricultură permit reînnoirea capitalului productiv, sporirea capitalului pus în funcţiune şi îmbunătăţirea structurii de producţie şi pot fi sistematizate în: •

investiţii directe – reînnoirea efectivelor de animale matcă, dotarea cu maşini şi utilaje şi investiţii indirecte – drumuri, conservarea mediului etc.;

•

investiţii individuale – realizate de un singur agricultor şi investiţii colective – realizate de mai mulţi agricultori;

•

investiţii economice – adăposturi pentru animale, silozuri şi investiţii sociale – canale de apă, habitat rural etc. [47, p. 256]. Surse de finanţare a investiţiilor Este important de a analiza sursele de finanţare, deoarece fără acestea nu pot exista

investiţiile. Orice investiţie se bazează pe surse concrete de finanţare. În condiţiile economiei de piaţă sursa principală de finanţare a investiţiilor sînt mijloacele financiare ale firmelor. Mijloacele proprii de finanţare a investiţiilor se formează pe baza profitului obţinut din activitatea economică, acumulării amortizării fondurilor fixe, altor mijloace financiare. Dintre sursele numite, profitul firmelor are o mare importanţă. După impozitarea profitului, partea rămasă – profitul net – poate fi repartizat atît pentru folosirea unei părţi în calitate de investiţii, cît şi în calitate de plată a dividendelor pe acţiuni şi pentru stimularea materială a personalului. La etapa tranziţiei spre economia de piaţă, cînd apare necesitatea ca majoritatea firmelor să se restructureze tehnic şi să-şi modernizeze utilajele, cea mai mare parte a profitului obţinut este repartizată pentru completarea surselor de finanţare a investiţiilor. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor sursele proprii ale firmelor sînt insuficiente pentru finanţarea investiţiilor necesare. De aceea, în activitatea investiţională, pe lîngă sursele proprii, firmele folosesc şi surse împrumutate, care pot fi: creditele băncilor şi ale diferitor fonduri investiţionale; acumulările din emisiile suplimentare de acţiuni; depunerile fondatorilor firmei. Cea mai răspîndită formă de finanţare a investiţiilor este acordarea creditelor de către băncile comerciale şi diferite fonduri. Băncile comerciale acordă firmelor credite sub proiecte concrete, pe un termen stabilit şi pentru o plată oarecare numită dobînda creditului. Dobînda este suma plătită de firme pentru creditele acordate pe un timp oarecare. După expirarea termenului de creditare, în corespundere cu contractul, firma este obligată să întoarcă suma creditului obţinut şi suma dobînzii calculate. Creditul oferă posibilitate firmelor de a-şi realiza strategiile lor investiţionale, astfel contribuind la creşterea activităţii lor economice [45, p. 379, 389]. 16

Este necesar să ţinem cont de faptul că creditarea realizării proiectelor de investiţii oferă băncilor dreptul de a controla folosirea creditelor acordate. Acest drept se stipulează în contractele de acordare a creditelor. Evident că rolul creditelor în finanţarea proiectelor de investiţii este pozitiv. Ele contribuie la modernizarea firmelor şi la reducerea termenelor de efectuare a lucrărilor de construcţie a noilor obiecte. În acelaşi timp, ar fi de dorit să avem în vedere că achitarea dobînzilor este o povară costisitoare pentru firme, cauzînd reducerea eficienţei economice a producţiei în perioada rambursării creditului. De aceea orice firmă are nevoie să argumenteze din punct de vedere economic obţinerea creditului. Economiştii Ciornîi N. şi Blaj I. [20, p. 238-240] consideră că în primii ani de tranziţie la economia de piaţă, băncile comerciale acordau firmelor credite cu dobîndă înaltă, care nu se acoperea cu profiturile obţinute din exploatarea obiectului construit, motiv din care, unele firme într-un termen scurt au devenit insolvabile. Pentru a evita asemenea cazuri, este necesar ca firmele să compare costul creditelor acordate cu efectele posibile ale exploatării obiectelor proiectate pe baza acestor credite. Pentru finanţarea investiţiilor se acordă credite pe un termen mai mare de un an, de regulă pe 2-5 ani. În contractele de creditare dobînda se stabileşte ca plata anuală, ea poate fi achitată anual ori după expirarea termenului, odată cu rambursarea creditului [28, p. 36]. Elaborarea strategiilor de finanţare şi de atragere a fondurilor, cunoaşterea alternativelor posibile şi obţinerea fondurilor, reprezintă sarcini vitale pentru succesul şi supravieţuirea majorităţii întreprinderilor înfiinţate de întreprinzători privaţi. Unii specialişti, de exemplu economistul Constantinescu [22, p. 132], afirmă că multe firme dau faliment pentru că nu pot să obţină fondurile necesare pentru activitatea lor economică. O afacere poate fi finanţată prin credite (împrumuturi) sau prin creşterea capitalului (investiţii capitale). Pentru a avea o bază financiară corespunzătoare necesităţilor de dezvoltare a firmei ar fi de preferat să se utilizeze ambele tipuri de finanţare. Împrumuturile pot fi sistematizate în: împrumuturi pe termen scurt (mai mici de 1 an) folosite de către firme pentru asigurarea capitalului circulant (credite de circulaţie); împrumuturi pe termen mediu (1-5 ani) şi cele pe termen lung (peste 5 ani) utilizate pentru capitalul circulant şi pentru achiziţionarea de mijloace fixe. Investiţiile capitale sînt folosite pentru a acoperi necesităţile financiare ce nu pot fi asigurate prin credite. Ele permit păstrarea proprietăţii şi diminuarea riscului generat de imposibilitatea de a rambursa împrumutul. Finanţarea la început a unei firme poate fi efectuată prin: fonduri proprii, capital obţinut prin ipotecarea bunurilor personale ale fondatorului, credite obţinute pe baza unei garanţii ca 17

activele firmei (pămînt, clădiri, echipament). Dacă o întreprindere este în faza de dezvoltare, înainte de a-şi căuta noi surse de finanţare ar fi necesar să analizeze situaţia financiară la următoarele capitole: activele întreprinderii – să fie estimate la valoarea de utilizare (de piaţă); active proprii al fondatorului; active pe care întreprinderea doreşte să le cumpere; active necorporale (experienţa în afaceri, succesul întreprinderii dovedit într-o afacere, capacitatea de dezvoltare a firmei, o echipă managerială capabilă). Aceste date vor reprezenta instrumente cu ajutorul cărora se pot obţine noi fonduri pentru dezvoltarea afacerii. Următorul pas este de-a găsi investitori, ce sînt pregătiţi să finanţeze firma [22, p. 133-136]. O sursă de capital din cele mai cunoscute este categoria investitorilor privaţi sau oamenii de afaceri. Investitorii profesionişti constituie un fond de investiţii capitale care este administrat de specialişti în domeniu. Persoanele bogate investesc în acest fond, iar managerii fondului gestionează banii în schimbul unui comision şi a procentului din cîştiguri obţinute din contul plasamentelor efectuate. În RM acest tip de servicii financiare este în fază de dezvoltare. Fondurile de privatizare create la început au fost transformate în fonduri de investiţii pentru funcţionarea mai activă pe piaţa investiţiilor de capital. Acest tip de instituţii financiare oferă fonduri fie sub formă de investiţii directe (acţiuni, părţi statutare), fie sub formă de pachet de credite şi investiţii sau împrumuturi convertibile. Investiţiile de capital oferă instituţiilor financiare un control oarecare asupra conducerii firmei şi direct interesate de profit. Pachetul de credit şi investiţiile capitale permit instituţiilor financiare să recupereze o parte din fonduri prin plata creditelor, recompensa constă din dividende plus dobînda la creditul acordat. Împrumuturile convertibile oferă o situaţie preferenţială în caz de lichidare. La falimentarea firmei, investitorul are prioritate la împărţirea patrimoniului firmei, iar în cazul dacă firma este profitabilă, atunci investitorul poate converti creditul în acţiuni. O sursă de finanţare o constituie şi creditul acordat. Creditorii împrumută pe bază de garanţii imobiliare (finanţare asigurată) sau pe baza analizei fluxului de mijloace băneşti (finanţare neasigurată). La finanţarea pe bază de garanţii firma poate obţine împrumut pe baza mijloacelor sale fixe, care au o valoare de piaţă. Finanţarea poate fi obţinută pentru proprietăţi imobiliare, echipament, stocuri (mărfuri ce pot fi vîndute), creanţe, credite pe bază de garanţii personale (unul din proprietari oferă bunuri ca garanţie), credite garantate de guvern (unele agenţii guvernamentale garantează pentru a permite firmelor să obţină finanţare, de obicei investiţii de interes naţional) [22, p. 137-140]. O alternativă de finanţare bancară pe termen mediu este contractul de leasing. Termenul de 18

„leasing” este de origine engleză, provenit de la verbul „to lease”, ceea ce înseamnă „a arenda, a închiria” [75, с. 189]. Leasing se caracterizează prin următoarele trăsături specifice: Ø este o operaţiune de închiriere de utilaje sau echipamente, care aparţin unei bănci, Ø bunurile care se închiriază sînt achiziţionate special pentru satisfacerea nevoilor chiriaşului, Ø scopul final este achiziţia de către chiriaş a bunurilor respective, la un preţ convenit. Această operaţiune este reciproc avantajoasă pentru ambele părţi [16, p. 261]. Leasing este un contract între o firmă care doreşte să utilizeze un activ, utilaj, dar nu are fonduri să-l cumpere şi o companie financiară care deţine bunul respectiv. Există două tipuri de leasing: Ø leasing financiar (nu poate fi anulat) este denumit şi leasing cu plata integrală (full pay out lease), iar perioada închirierii se extinde pe un interval suficient pentru a permite companiei de leasing obţinerea unui profit după ce au fost acoperite costuri cu capital şi dobîndă (se foloseşte pentru terenuri, clădiri, utilaj mare); Ø leasing operaţional este o închiriere pe termen scurt, de obicei acoperă perioada pînă la expirarea duratei de viaţă a echipamentului. Acest tip de leasing este în mod special atractiv pentru o întreprindere ce aparţine unui sector cu sezonalitate, dat fiind faptul că închirierea poate fi anulată oricînd doreşte beneficiarul (pentru echipamente specializate – copiatoare, case de înregistrat, autoturisme) [4; 30, p. 172-174; 72, с. 198-199]. Investiţiile pot fi efectuate atît de investitori autohtoni, cît şi de investitori străini. Cele efectuate de investitorii străini se numesc investiţii străine, care pot fi directe ori de portofoliu. Menţionăm că între investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu nu există o delimitare strictă. Investiţiile străine sînt fluxuri de resurse care trec graniţele juridice şi economice ale statelor. Totodată ele reprezintă fluxurile financiare, ştiinţifice, tehnologice, informaţionale, echipamente, utilaje, experienţă managerială şi organizatorică, care se plasează de investitori în diferite ţări, receptoare de investiţii. Scopul investiţiilor străine este obţinerea profitului [27, p. 239; 72, с. 153]. În practica economiei mondiale, investiţiile străine directe au apărut înainte de a fi teoretizate. În ultimele decenii ele au înregistrat o creştere considerabilă, avînd un impact destul de semnificativ asupra creşterii economiei mondiale. Acest fapt a generat un număr mare de studii şi analize în direcţia abordării teoretice a investiţiilor străine directe [21, p. 139]. Definirea investiţiilor străine deseori este stipulată în convenţiile bilaterale, încheiate între diferite state în scopul protejării şi stimulării investiţiilor străine directe. În practica elaborării unor 19

astfel de convenţii se manifestă tendinţa, prin care ţara de origine a investitorilor caută să asigure protejarea investitorilor săi şi insistă să lărgească noţiunea de investiţii străine directe prin includerea în ea a mai multor tipuri de active. Ţara receptoare de investiţii străine directe, dimpotrivă, insistă să limiteze tipurile de active incluse în această noţiune şi astfel prin convenţia semnată să fie protejate. În urma mai multor dezbateri privind reglarea investiţiilor străine, din definiţia lor au fost excluse activele, care nu contribuie la dezvoltarea economică. În opinia experţilor diferitelor organizaţii internaţionale, care se ocupă cu investiţiile străine directe, limitarea noţiunii de investiţii străine directe trebuie să corespundă obiectivelor de dezvoltare economică a ţărilor receptoare de investiţii şi să contribuie la atragerea investiţiilor străine directe necesare. Limitarea tipurilor de active, în definiţiile de investiţii străine, expuse în diferite acte oficiale de drept, se efectuează pe diverse căi. În unele cazuri este limitat pînă la minimum volumul investiţiilor, în alte cazuri – domeniile de activitate ş. a. În materialele Fondului Monetar Internaţional, investiţiile străine directe sînt definite în felul următor: “Investiţiile străine sînt investiţiile efectuate pe termen lung de rezidentul unei ţări într-o întreprindere – rezident al altei ţări. Investiţiile pe termen lung presupun existenţa relaţiilor de lungă durată între investitor şi întreprindere şi a influenţei considerabile a investitorului asupra conducerii acestei întreprinderi” [21, p. 140]. Deci, investiţia directă ar fi preferabil să fie efectuată pe termen lung, totodată investitorul supune controlului activitatea obiectului construit. Motivaţia investitorului permanent a fost şi rămîne obţinerea unui profit. Destul de scurtă şi în acelaşi timp, convingătoare este definiţia formulată într-un raport al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, care organizează sistematic studii cu privire la extinderea investiţiilor străine în diferite regiuni şi impactul lor asupra dezvoltării economiilor receptoare de investiţii. În raport se subliniază: „Investiţiile străine directe reprezintă o relaţie pe termen lung, care reflectă interesul de durată al investitorului şi posibilitatea sa reală de a controla entitatea situată în ţara străină, unde face investiţia”. Investiţiile străine sînt făcute de firme internaţionale, care reprezintă proprietatea acestor firme în ţările receptoare de investiţii. Deci, investiţiile străine directe reprezintă proprietatea firmelor străine asupra unor active în alte state. Dar orice proprietar are dreptul de control asupra patrimoniului său. Investiţiile străine sînt efectuate în scopul creării activelor productive, capabile să realizeze valori adăugate. Investitorul are dreptul de a controla utilizarea acestor active. Dreptul investitorului de a controla activele create de el în altă ţară reprezintă particularitatea principală a investiţiilor străine directe. Anume acest fapt se află în centrul tuturor definiţiilor investiţiilor străine directe [23, p. 87]. 20

Odată cu transferul capitalului în ţara respectivă se transferă tehnologii avansate, practici manageriale de organizare a proceselor de producţie, experienţă de organizare a marketingului, de promovare a producţiei pe pieţele internaţionale etc., care nu numai că permit, ci şi determină necesitatea exercitării controlului asupra investiţiei. Efectuarea controlului presupune şi participarea investitorului la luarea deciziilor privind gestionarea întreprinderilor create în baza investiţiilor străine directe [21, p. 141-142]. Efectuarea directă a controlului asupra activităţii întreprinderii şi participarea la gestionarea ei constituie diferenţa fundamentală dintre investiţiile străine şi cele de portofoliu. Ultimele reprezintă fluxurile de capital care se materializează în plasamente financiare cu scopul de a dobîndi titluri de valori. În urma investiţiilor de portofoliu, investitorul doar obţine dividende, fără a avea drept de control asupra activităţii întreprinderii în care a investit. Investiţiile de portofoliu sînt plasamente financiare în titluri financiare tranzacţionate prin piaţa capitalului. Ele nu asigură participarea investitorului la organizarea şi luarea deciziilor privind activitatea economică de către receptorul de investiţii. Investiţiile străine directe îmbină plasamentul financiar cu investiţia reală, cu plasamentul resurselor materiale, manageriale, ştiinţifice etc. Astfel investitorul îşi asigură dreptul de control asupra activităţii întreprinderii receptoare de investiţii. Investiţiile străine directe sînt un domeniu de activitate al întreprinderilor mari, numite firme, corporaţii internaţionale. Anume aceste firme internaţionale fac investiţii directe, care nu sînt doar un transfer de capital dintr-o ţară în alta. Investiţiile străine directe duc la extinderea activităţii firmelor internaţionale din ţările de origine în alte ţări străine, numite ţări-gazdă ori ţări receptoare de investiţii. Prelungirea unei astfel de activităţi se bazează pe fluxurile de capital, pe tehnologie şi practici manageriale, transmise în ţara receptoare de investiţii, unde sînt combinate cu factorii locali şi utilizate pentru producţia de bunuri şi servicii. Este evident că firmele internaţionale sînt direct interesate în utilizarea cît mai eficientă a investiţiilor făcute în ţările străine. Prin urmare, firmele internaţionale sînt principalii investitori străini, iar controlul şi participarea directă a acestora asigură utilizarea eficientă a investiţiilor. De aceea teoria investiţiilor străine directe, convenţional poate fi considerată drept teorie a firmelor internaţionale. Investiţiile străine directe sînt de regulă, definite în legile cu privire la investiţiile străine, elaborate şi adoptate de organele legislative în mai multe ţări, în primul rînd în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă [21, p. 143-144]. În baza sintezei surselor referitor la esenţa economică a activităţii investiţionale pot fi făcute următoarele concluzii: Ø Noţiunea de investiţii este destul de larg utilizată în literatura economică din domeniu; 21

Ø Sînt folosite diferite metode de sistematizare a folosirii investiţiilor. În opinia noastră, mai adecvat corespunde cerinţelor şi particularităţilor specifice sistematizarea investiţiilor după destinaţie, grad de risc, structura tehnologică, mărimea efortului şi importanţei, modul de constituire; Ø Procesul investiţional în mare măsură este determinat de sursele de finanţare. Considerăm necesar de a se acorda o mare importanţă în dezvoltarea economică atît investiţiilor proprii, cît şi celor străine. 1.2. Geneza şi evoluţia aplicării investiţiilor Problemele teoretice legate de rolul investiţiilor în procesul economic, în formarea condiţiilor necesare şi a mecanismelor activităţii investiţionale, prezentau un interes vădit pentru economişti din cele mai străvechi timpuri. Ca obiect al analizei ştiinţifice, investiţiile formează un sistem special al cunoştinţelor teoretice, care integrează concluziile teoriilor investiţionale a generaţiilor de savanţi. Geneza aprofundată a teoriei investiţiei este legată de postulatele ştiinţifice preponderent ale tuturor şcolilor şi curentelor doctrinelor economice. Cunoscute din istoria doctrinelor economice, primele încercări de a înţelege esenţa investiţiilor şi rolul lor social în procesul economic sînt legate de numele cercetătorilor antici Platon şi Aristotel. Abordările lor în cercetarea investiţiilor sînt strîns legate de funcţiile banilor în societate, de metodele şi scopurile acestora de acumulare şi utilizare. Chiar dacă aceste încercări de interpretare teoretică a esenţei investiţiilor aveau un caracter nesistematic, în procesul evoluţiei doctrinelor economice ele au fost dezvoltate conceptual mai amplu în lucrările economiştilor. Etapa iniţială de formare a principiilor esenţiale ale teoriei investiţionale sînt legate de paradigma analizei economice a şcolii mercantiliştilor, printre care un rol semnificativ au avut investigaţiile teoretice ale lui: Thomas Mun, D. Iuma, D. Lo, J. B. Colbert, L. Zekendorf, I. Beher, F. Gorniga. Principiile esenţiale ale concepţiilor ştiinţifice în domeniul teoriei investiţionale, determinau sursele de formare a resurselor investiţionale. Confundînd conceptul de capital şi bani, mercantiliştii l-au examinat ca o sursă de excepţie a resurselor investiţionale, care asigură majorarea volumului activităţii de producţie şi de comerţ. Mercantiliştii primii au argumentat necesitatea reglării de către stat a condiţiilor, care asigura formarea resurselor investiţionale şi afluxul în ţară a investiţiilor străine. Corespunzător doctrinei lor ştiinţifice, pentru asigurarea afluxului monetar al statului, era necesar de promovat o politică protecţionistă activă în domeniul comerţului internaţional, pentru înregistrarea pozitivă a soldului balanţei comerciale. Creşterea acumulărilor în perioada reducerii preţului lor după părerea 22

mercantiliştilor, este principalul factor de stimulare a activităţii investiţionale a întreprinzătorilor şi a investiţiilor directe de stat în principalele structuri ale ramurilor economiei [53, с. 43-44]. Mercantiliştii au fost primii, care la nivel de teorie au declarat deschis că îmbogăţirea este o faptă lăudabilă. Identificînd bogăţia cu banii ei au pus la temelia doctrinei lor ideea că semnul şi măsura avuţiei unei ţări este determinată de cantitatea de aur şi argint pe care ea o posedă. J. B. Colbert menţionează că grandoarea şi forţa unui stat nu se manifestă decît prin abundenţa de bani. Obiectivul principal al politicii naţionale era considerat a fi acumularea banilor. În acest context se pune întrebarea, dar care-s mijloacele acumulării unei cantităţi cît mai însemnate de aur şi argint? Comerţul exterior, după părerea mercantiliştilor, cu condiţia că cantitatea de bani ce iese din ţară să fie mai mică decît cea care intră (mercantilismul timpuriu), sau ca valoarea mărfurilor exportate s-o depăşească pe cea a mărfurilor importate (mercantilismul dezvoltat). Deci, mercantiliştii apărau ideea unei balanţe monetare sau comerciale active, a creării unui surplus de bani în ţară, menţionînd că nimic nu trebuie să fie ieftin cu excepţia banilor. Prin ieftinirea banilor, fie şi cu preţul unei însemnate inflaţii, mercantiliştii, exponenţi ai intereselor capitalului în curs de apariţie, urmăreau scopul reducerii ratei dobînzii, şi a stimulării investiţiilor de capital în dezvoltarea comerţului şi a manufacturilor [31, p. 20]. O dezvoltare mai amplă a teoriei investiţionale este legată de reprezentanţii şcolii fiziocratice – Francois Quesnay, J. Tiurgo, M. Rivier, T. Siens. Modul lor de abordare a surselor de formare a resurselor de investiţii şi a obiectelor de investire a fost accentuat în special pe productivitatea agricolă (şi nu pe comerţ, ca la mercantilişti). Aceasta, după concepţia lor, era unica sursă de formare a valorii pozitive a sumei profitului, partea căreia se utiliza ca resursă de investiţie. Corespunzător politicii investiţionale prioritare a statului şi a unor întreprinzători, ei subliniau importanţa alocării investiţiilor în dezvoltarea sectorului agricol al economiei. Fiziocraţii primii au pus baza divizării capitalului investit în: fix şi circulant (cercetat ca un „avans” de diferit tip). În afară de aceasta, în conformitate cu teoria lor pentru dezvoltarea efectivă a sectorului agricol al economiei, care formează partea esenţială a resurselor investiţionale, statul determina unicul impozit pentru utilizarea pămîntului (indiferent de rentă). În sfîrşit, reprezentanţii acestei şcoli au insistat pe refuzul de efectuare de către stat a politicii protecţioniste comerciale şi investiţionale [53, с. 44]. Cunoscutul economist austriac J. Schumpeter afirmă că Francois Quesnay „a introdus capitalul în teoria economică, ca bogăţie acumulată înainte de începerea producţiei”. Spre deosebire de mercantilişti, care identificau capitalul cu banii, fiziocraţii arată că nu banii ca atare, ci acele mijloace de producţie care sînt procurate pe bani constituie capitalul. (Se poate menţiona că fiziocraţii nu foloseau cuvîntul „capital”, care va fi introdus de către A. Smith, ei utilizau cuvîntul 23

„avansuri”). Francois Quesnay a fost primul care a divizat capitalul folosit în agricultură în: Ø avansuri iniţiale (în prezent capital fix) – cheltuieli pentru construcţii, animale, utilaje; Ø avansuri anuale (în prezent capital circulant) – cheltuieli pentru procurarea seminţelor, pentru remunerarea muncii etc. [31, p. 27]. Reprezentanţii economiei politice clasice – în primul rînd Adam Smith şi David Ricardo, precum şi J. Stuart Mill, J. B. Say, D. Hum, J. Lauderdale, Thomas Malthus, N. Senior – au aprofundat cercetările esenţei investiţiilor după principalele aspecte şi primii au formulat parametrii esenţiali ai modelului investiţional al societăţii. Ei au lărgit domeniul de cercetare a investiţiei cu ajutorul sferei de producţie industrială, iar apoi şi cu sfera neproductivă. Pentru prima dată de către economiştii acestei şcoli a fost clar delimitată definirea de bani şi capital, clarificat rolul de acumulare a capitalului în formarea resurselor investiţionale, examinat rolul creditului în dezvoltarea investiţiilor. În cadrul acestei şcoli a fost demonstrat procesul obiectiv de reducere a normei profitului capitalului investit pe măsura majorării volumului de utilizare, scoaterea în evidenţă a mecanismului legăturii reciproce între majorarea volumului de investiţii şi dezvoltarea economică a ţării (majorarea PIB), definirea sferei investiţiilor neproductive de stat şi oferirea schemei de optimizare a repartizării resurselor investiţionale la nivelul economiei de stat, au fost puse bazele cercetării mecanismului migrării internaţionale a investiţiilor. Cele mai expresive cercetări şi concluzii ale acestei şcoli au fost legate de principiile autoreglării pieţei (inclusiv şi celei investiţionale). Însă afirmaţiile lor despre autosuficienţa mecanismului autoreglării pieţei („piaţa mîinii invizibile”) au fost după părerea noastră extrem de idealizate. Paradigma clasică a teoriei investiţionale se caracterizează ca o concepţie totală a mai multor caracteristici, concepţie sistematizată a modelului investiţional al societăţii şi a mecanismului efectuării investiţiei, care a permis de a uni principalii parametri macro-economici ai proceselor investiţionale, de a defini specificul manifestării lor la nivel de stat. Principalele particularităţi ale modelului investiţional al societăţii, formulate de către reprezentanţii economiei politice clasice, au fost luate ca bază de cercetătorii ulteriori şi au avut o mare influenţă asupra dezvoltării ulterioare a teoriei investiţionale [53, с. 44-45]. După cum menţionau clasicii, întrucît la ordinea avuţiei naţiunii se află munca, şi nu comerţul, banii în aşa caz nu influenţează nemijlocit dezvoltarea economică. J. Stuart Mill era chiar de părere că „nu-i nimic mai puţin important ca banii”. Astfel rolul banilor se reducea la asigurarea jocului liber al cererii şi ofertei, la rolul unui instrument neutru şi pasiv. În asemenea condiţii ce sens are acumularea? O dată cîştigaţi, ei urmează a fi investiţi în producţie [31, p. 34]. 24

Legea lui J. B. Say are următoarele argumente: cînd un individ oarecare produce o marfă, el o face cu scopul de obţine o altă marfă. Astfel conchide J. B. Say, ”Oferta îşi creează propria sa cerere”. Tot ce se produce se şi realizează, deoarece lărgirea producţiei condiţionează o extindere corespunzătoare a pieţei şi a cererii. Deoarece oferta şi cererea totală a mărfurilor sînt egale între ele, pot fi posibile doar unele nepotriviri parţiale şi întîmplătoare, cauzate de producţii reduse, de apariţia unor produse noi, necunoscute de piaţă etc. [31, p. 45-46]. Veniturile

Întreprinderile

Menajele

Cheltuielile pentru consum Cheltuielile pentru investiţii Figura 1.3 - Circuitul economic potrivit legii lui J. B. Say Sursa: [31, p. 45]

Analizînd circuitul economic (figura 1.3.) se poate face următoarele concluzii: întreprinderile produc mărfuri şi distribuie integral veniturile menajelor (salariul, profitul, dobînda). Menajele, la rîndul lor, cumpără bunuri de consum, restul profiturilor economisite sînt tot cheltuite în întregime, dar sub formă de investiţii. Şi dacă toate profiturile trecînd de la întreprinderi la menaje sînt cheltuite integral, atunci circuitul nu se întrerupe şi crizele sînt imposibile. Principiul pus de J. B. Say la temelia legii sale acceptate de şcoala clasică se respectă cu stricteţe doar în economia de troc. În condiţiile unei economii monetare, banii însă nu sînt un simplu intermediar tehnic, cum menţiona J. B. Say. Banii îndeplinesc un şir de funcţii, inclusiv cea de acumulare, astfel încît nu toţi banii economisiţi sînt neapărat cheltuiţi sub formă de investiţii. Ei îşi au viaţa lor aparte, creînd astfel o ruptură în circuitul optimismului francez [31, p. 50]. De asemenea, în sistemul doctrinei economice marxiste, cercetării teoriei investiţionale îi corespunde un loc esenţial, chiar dacă majoritatea concluziilor în aceste cercetări reprezentau obiectul unei analize critice a economiştilor ulteriori [53, с. 45]. Un progres esenţial în dezvoltarea teoriei investiţionale este legat de cercetările efectuate de marginalişti (neoclasici), în special de S. Jevons, Carl Menger, E. Bohm-Bawerk, F. Vizier, Leon Walras, J. Clark. Baza paradigmei lor economice reprezenta teoria utilităţii marginale, prelucrarea

25

căreia se estimează de către economişti ca revoluţionară. Conform acestei paradigme, marginaliştii atrăgeau atenţia în cercetările lor asupra analizei investiţionale la nivel micro-economic. Utilizînd metoda marginală a analizei economice, marginaliştii au stabilit sistemul principalilor factori ce influenţează asupra cererii şi ofertei resurselor şi mărfurilor investiţionale, au definit cantitativ formele de legătură a capitalului investit cu alţi factori de producţie, au introdus în vocabularul economic definiţiile „utilitatea marginală a mărfurilor investiţionale” şi „utilitatea marginală a capitalului investit”, au elaborat un şir de modele matematice cunoscute pentru procesul investiţional al întreprinderii, ce a permis de a folosi pe larg concluziile teoriilor lor investiţionale în practica economică a investitorilor potenţiali. Un rol aparte în teoria investiţională marginaliştii îl ofereau cercetării problemelor, referitor la formarea preţurilor la resurse şi mărfuri investiţionale, influenţa preţurilor asupra procesului de acumulare a capitalului şi investirea acestuia. Marginaliştii primii au elaborat mecanismul estimării valorii bunurilor existente şi viitoare ale investitorului (posesorul capitalului investit) pe baza folosirii normei profitului investiţional. O contribuţie esenţială au adus marginaliştii şi în teoria migrării investiţiilor, elaborînd ecuaţia, cunoscută în teoria investiţională ca „Regula lui Walras”, care lega echilibrul comerţului internaţional de mărfuri şi servicii cu echilibrul circulării capitalului investit (circulaţia capitalului). Datorită folosirii unei noi metodologii a analizei investiţionale de către marginalişti, au fost formulate principiile de bază de formare a modelelor investiţionale micro-economice şi a mecanismelor investiţionale. Totuşi mecanismul acestei analize nu a permis marginaliştilor de a avansa substanţial în perfecţionarea teoriei investiţionale la nivel macro-economic [53, с. 47-48]. În timp ce clasicii au pus accentul pe analiza unor probleme cum ar fi crearea şi repartizarea avuţiei, acumularea capitalului, viitorul sistemului economic capitalist, într-un cuvînt, pe problemele producţiei, neoclasicii studiază în primul rînd procesele de circulaţie a mărfurilor, chestiunile repartizării şi utilizării cît mai raţionale a resurselor naturale şi umane, care oarecum pe neaşteptate s-au dovedit a fi limitate [31, p. 83]. Originalitatea şi aportul principal al şcolii de la Lausanne, în special a lui Leon Walras, constă în elaborarea teoriei echilibrului general. Fireşte, problemele realizării unei concordanţe între resursele disponibile şi necesităţile societăţii s-au aflat mereu în raza preocupării marilor economişti, diferite aspecte ale echilibrului general fiind studiate de mercantilişti, fiziocraţi, Smith, Ricardo etc. Leon Walras însă, primul a înaintat ideea de echilibru general al economiei, echilibru plasat într-un cadru ipotetic de liberă concurenţă pură şi perfectă, în care preţurile conţin toată informaţia necesară activităţii economice. Echilibrul general vizează proporţionalitatea între produse, servicii, capitaluri şi venituri în 26

cadrul întregii economii şi se stabileşte între cele trei pieţe principale: a produselor, a serviciilor şi a capitalului. Echilibrul dintre aceste pieţe, precum şi în cadrul fiecăreia din ele este asigurat prin activitatea întreprinzătorului, considerat a fi cel de al patrulea factor de producţie. Anume în măsura în care el creează dezechilibre cu efecte pozitive îşi merită veniturile [31, p. 88-89]. Sinteza teoriei investiţionale clasice şi marginaliste a fost întreprinsă de reprezentanţii orientării neoclasice a doctrinei economice, pionierul căreia este Alfred Marshall. Realizările de integrare a acestor şcoli, modul de abordare a neoclasicilor, le-a permis de a dezvolta esenţial diferite principii ale teoriei investiţionale din sfera mecanismului de funcţionare a pieţei investiţionale, formarea preţurilor finale ale mărfurilor investiţionale pe baza preţurilor cererii şi ofertei. De către economiştii orientării neoclasice a fost cercetată detaliat influenţa surplusului capitalului acumulat (care nu a fost folosit ca resursă investiţională din cauza unor restricţii obiective) asupra preţului ofertei mărfurilor investiţionale; a fost formulată legea de înlocuire a diferitor tipuri de aceste mărfuri cu unele mai ieftine. Contribuţia reprezentanţilor doctrinei economice neoclasice în teoria investiţiilor se defineşte ca apariţia bazei analizei investiţionale dinamice, luînd în consideraţie cercetarea numeroşilor factori de acumulare ai balanţei pieţei investiţionale pe perioade scurte, medii şi lungi. Cu cercetările economiştilor orientării neoclasice este legată şi prima expunere sistematizată a bazelor teoriilor investiţionale a comportării firmelor. La fel ca şi predecesorii lor – marginaliştii – reprezentanţii orientării neoclasice ai doctrinei economice nu au introdus schimbări semnificative în teoria investiţională macro-economică, limitîndu-se la realizarea cu precădere a analizei micro-economice a proceselor investiţionale. O schimbare majoră în teoria investiţională macro-economică a fost efectuată de către reprezentanţii orientării keynesismului a doctrinei economice – John Maynard Keynes şi numeroşii săi discipoli. Concluziile cercetărilor keynesiştilor au produs schimbări revoluţionare în doctrinele precedente investiţionale şi modelul investiţional al societăţii. Apariţia keynesismului a fost predestinată de Marea depresiune a anilor ’30 ai secolului XX, care a respins complet concluziile reprezentanţilor teoriei clasice, despre autoreglarea economiei capitaliste. Paradigma keynesismului se bazează pe concluzia – necesitatea reglării de către stat a parametrilor principali ai dezvoltării economice a societăţii, formarea activă a condiţiilor de atragere a investiţiilor pentru garantarea creşterii economice [53, с. 48]. În noua teorie investiţională a keynesismului, fără a se nega în general principiile autoreglării pieţei, se punea accentul asupra reglării procesului investiţional pe contul politicii active fiscale şi de credit. La rîndul său, activitatea investiţională a devenit principalul mecanism de 27

influenţă a mărimii produsului naţional brut, caracterului ocupaţiei populaţiei şi nivelului inflaţiei. J. M. Keynes printre primii a cercetat sistemul de legătură între indicatori macro-economici esenţiali – venitul naţional, consumuri şi economii, acumularea de capital şi de investiţii, investiţii şi şomaj, influenţînd asupra cărora, statul putea să asigure echilibrul sistemului social-economic în condiţiile pieţei. În procesul acestor cercetări, J. M. Keynes a introdus în circulaţia ştiinţifică definiţiile: înclinarea marginală spre consum şi economii, înclinarea spre investire, preferînd lichiditatea, multiplicatorul investiţional şi altele. Una din condiţiile stimulării activităţii investiţionale J. M. Keynes o considera formarea ofertei efective, prin care el înţelegea două varietăţi – de consum şi investiţional. Cu toate acestea el a stabilit prezenţa nu numai a influenţei directe, dar şi inverse între indicatorii cererii şi investiţiei. Modelul lui Keynes de stimulare a proceselor investiţionale include de asemenea, metodele de formare a consumului de buget, creditarea de stat a agenţilor economici, comanda de stat, sistemul fiscal şi alte instrumente macro-economice. Un aport pozitiv al teoriei lui J. M. Keynes este şi dezvoltarea ulterioară a bazelor analizei investiţionale micro-economice. J. M. Keynes a arătat că comportarea investiţională a firmei într-o măsură oarecare se determină prin aşa factori ca: nivelul de economii, nivelul profitului investiţional şi norma procentuală pe piaţa creditară. Cu toate acestea, teoria investiţională a keynesismului prevede necesitatea reglării de către stat şi controlul comportării investiţionale a firmei [53, с. 49-50]. Clasicii considerau că în condiţiile economiei de piaţă, producţia oscilează în jurul unui punct de echilibru între cerere şi ofertă, atît în cazul fiecărui produs sau grup de produse (echilibrul parţial), cît şi la scara întregii economii (echilibrul general). Potrivit „legii lui J. B. Say” oferta îşi creează cererea sa, echilibrul între cerere şi ofertă se stabileşte în mod automat, iar crizele şi şomajul sînt imposibile. Savantul englez J. M. Keynes constată că echilibrul economic nu se stabileşte în mod automat, iar în circuitul economic urmează a se ţine cont de faptul că între actul economisirii şi cel al investirii există deosebiri în spaţiu şi timp. În cazul dat schema circuitului economic se prezintă în figura 1.4 [31, p. 109-110]. Conform acestei figuri circuitul economic nu se mai reglează în mod automat, deoarece între economii şi decizia de a investi există o ruptură, astfel încît nu tot ce se economiseşte automat se şi investeşte. De aici şi concluzia – economia capitalistă nu poate asigura echilibrul economic general fără o intervenţie din partea statului.

28

Veniturile

Întreprinderile

Menajele

Cheltuielile de consum

Investiţiile

Economiile

Figura 1.4 - Circuitul economic al lui J. M. Keynes Sursa: [31, p. 110] J. M. Keynes respinge legea lui J. B. Say şi pune la îndoială capacitatea ratei dobînzii de a armoniza economiile şi investiţiile. J. M. Keynes afirma că la originea şomajului se află nu salariile prea ridicate, după cum menţionau neoclasicii, ci necoincidenţa dintre economii şi investiţii, iar în ultima instanţă salariile prea mici. Nu cei săraci sînt vinovaţi de existenţa şomajului, ci cei bogaţi, care supuşi acţiunii unei legi psihologice, consumă tot mai puţin din profiturile obţinute, economisind o parte tot mai mare, în loc s-o investească. În cazul dat, şomajul poate fi lichidat prin intervenţia statului, pe calea încurajării investiţiilor [31, p. 111]. Legea orientării întreprinzătorilor spre eficienţa marginală a investiţiilor noi. Lăsînd deoparte importanţa consumului, rolul esenţial în modelul keynesian revine investiţiilor - elementul cel mai instabil în economie. În cazul unui nivel neschimbat al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor de muncă depinde de volumul investiţiilor curente, care la rîndul său este condiţionat de dorinţa şi cointeresarea întreprinzătorului de a investi. Această dorinţă este determinată de legea orientării întreprinzătorului spre eficienţa marginală a investiţiilor noi. Potrivit acestei legi, întreprinzătorii sînt predispuşi să investească doar în cazul în care se prevede perspectiva obţinerii unui profit care i-ar satisface, cînd „eficienţa marginală a investiţiilor noi” este destul de mare. Prin „eficienţa marginală a investiţiilor noi” se subînţelege rata profitului, însă nu cea reală, existentă la momentul investirii, ci cea de perspectivă, care ar fi de dorit să fie mult mai mare decît rata dobînzii. J. M. Keynes susţine că investiţiile pot fi stimulate şi prin reducerea ratei dobînzii sau prin ieftinirea banilor [31, p. 113-114]. Pînă la J. M. Keynes se considera că tot ce se economiseşte se şi investeşte automat. Din

29

contra, menţionează J. M. Keynes, nu economiile, ci consumul favorizează investiţiile. În scopul stimulării cererii globale, savantul propune majorarea investiţiilor publice şi nu numai în sfera productivă, dar şi în cea neproductivă, fiindcă este mult mai bine să le plăteşti şomerilor pentru că sapă o groapă inutilă, decît să-i laşi fără nici o ocupaţie. Aceste cheltuieli sînt justificate şi atunci cînd statul este nevoit să recurgă la împrumuturi. J. M. Keynes dovedeşte că asemenea măsuri au avut efecte pozitive şi în trecut. „Egiptul antic era de două ori fericit – şi fără îndoială datora acestui fapt avuţia sa fabuloasă – întrucît avea două feluri de activităţi, şi anume construcţia piramidelor şi extracţia metalelor preţioase ale căror roade, neputînd satisface trebuinţele oamenilor pe calea consumului, nu se depreciau prin abundenţă. Evul mediu construia catedrale şi celebre slujbe religioase. Două piramide, două slujbe pentru morţi sînt de două ori mai bune decît una, dar nu şi două căi ferate de la Londra la York”. Deci, stimularea investiţiilor private urma să se înfăptuiască prin intermediul reducerii ratei dobînzii [31, p. 115-116]. Abordarea lui J. M. Keynes cu privire la modelul investiţional al societăţii a fost dezvoltată esenţial în lucrările discipolilor săi, în special de J. Hicks, R. Harrod şi alţii primind definirea de altă şcoală neokeynesismului. Concluziile lor au adus un aport major în teoria formării modelului reglării investiţionale a echilibrului macro-economic, mecanismul demonstrării acceleratorului investiţional, legătura între nivelul activităţii investiţionale şi costul firmei, formele de creditare a investiţiilor, rolul investiţiilor de inovaţie în asigurarea creşterii economice. În sistemul doctrinei neokeynesismului cu privire la teoria investiţională un rol hotărîtor i s-a acordat sistemului dinamic de analiză macro-economică. O influenţă semnificativă asupra teoriei investiţionale, în special, asupra mecanismului reglării volumului de flux investiţional, au avut-o principiile ştiinţifice ale orientării monetarismului a doctrinei economice, cel mai de vază reprezentant fiind Milton Friedman. Monetariştii au examinat procesele investiţionale şi mecanismele lor de reglare, în special, sub prisma politicii monetar-creditare a statului şi circulaţia monetară în ţară. Numerarul de bani în circulaţie, în conformitate cu teoria investiţională a monetariştilor, a influenţat substanţial nivelul preţurilor la resursele şi la mărfurile investiţionale, ritmurile de acumulare a capitalului ca resursă investiţională şi activitatea unor agenţi economici. În opinia lor, întreg sistemul reglării de stat a economiei, în deosebi, a proceselor investiţionale în ţară, ar fi de dorit să fie concentrat asupra reglării parametrilor circulaţiei monetare – volumul masei monetare, viteza de rotaţie a acesteia, emisia de credit şi monetară, ritmul inflaţiei etc. Părţile vulnerabile ale teoriei investiţionale a monetariştilor, cercetătorii contemporani consideră subaprecierea rolului sectorului real al economiei în formarea proceselor investiţionale 30

[53, с. 50]. În

formarea

teoriei

investiţionale

un

loc

aparte

le

revine

reprezentanţilor

instituţionalismului, în special Thorstein Veblen, A. Shpitgorf, J. R. Commons, W. S. Mitchell, J. Bukenen şi altor cercetători contemporani. Specificul lor de abordare constă în metodologia propusă a analizei proceselor investiţionale, care este în afara limitelor problemelor şi metodelor economice, şi se completează substanţial cu problemele politice, sociale, economice, tehnologice, de drept etc. Cu toate acestea, instituţionalismul abordează diferite disciplini ştiinţifice, care substanţial se deosebesc între ele, dar nu se bazează pe principii unice ale analizei investiţionale metodologice. Respectiv, analiza investiţională a orientării instituţionalismului poartă un caracter de completare reciprocă, şi nu sistematic, care examinează separat părţile procesului investiţional. Abordarea de către reprezentanţii instituţionalismului a teoriei investiţionale a îmbogăţit considerabil aparatul metodologic al analizei investiţionale, sporind în mare măsură complexitatea lui, ţinînd cont de problemele de dezvoltare a societăţii în general şi a unor agenţi economici aparte. Principalele concluzii ale orientărilor economice neoclasice, keynesismului, monetarismului şi instituţionalismului au primit o generalizare şi concretizare practică în sinteza contemporană a teoriei investiţionale. Polemica între reprezentanţii contemporani ai orientărilor economice enumerate mai sus a permis de a depista atît părţile pozitive, cît şi neajunsurile teoriilor investiţionale propuse, de a alege ceea ce este preţios şi raţional în fiecare din ele şi de a forma noi modele investiţionale ce se completează reciproc. Sinteza contemporană a concluziilor teoretice a reprezentanţilor diferitor şcoli şi rezultatele generalizării practicii investiţionale contemporane, reprezentate de celebrii laureaţi ai Premiului Nobel – P. Samuelson, G. Markowitz, M. Miller, F. Modigliani, W. Sharpe, D. Tobin, R. Solow, precum şi de alţi cercetători distinşi, confirmă că procesul investiţional se dezvoltă actualmente în două direcţii distinctive: cercetarea modelelor şi mecanismelor de comportare investiţională a diferitor agenţi economici, care garantează cel mai mare efect al activităţii investiţionale; cercetarea şi reglarea condiţiilor macro-economice a activităţii investiţionale, care asigură creşterea economică progresivă [53, с. 51-52]. În baza studiului genezei şi evoluţiei procesului investiţional se poate accentua că activitatea investiţională a prezentat un deosebit interes pentru societate din cele mai străvechi timpuri, care ulterior a fost desăvîrşită de diferite şcoli şi doctrine economice. Este necesar să accentuăm că problemele legate de aplicarea investiţiilor în agricultură iniţial au fost studiate începînd cu secolul XVIII de către fiziocraţi.

31

1.3. Aspecte metodologice ale eficienţei economice a investiţiilor

Procesul economic are sens, doar atunci cînd ca rezultat apare efectul economic [81, c. 314]. Din aceste considerente examinarea acestui proces ocupă un loc important în cercetarea efectuată. Eficienţa economică, caracteristică a activităţii economice, la nivel micro-economic şi macro-economic, aflată pe orice punct de pe bariera posibilităţilor de producţie, cînd este imposibilă majorarea volumului producţiei unui bun, fără a se reduce cantitatea produsă dintr-un alt bun. Ca atare, eficienţa economică reflectă o stare a activităţii economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, într-o perioadă dată, cînd o producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se poate obţine decît dacă se reduce producţia pentru un alt bun economic [52, с. 131]. Aceasta înseamnă că pentru fiecare punct situat pe frontiera posibilităţilor de producţie se înregistrează aceeaşi eficienţă în combinarea factorilor de producţie utilizaţi. Noţiunea de eficienţă economică este valabilă pentru toate activităţile care presupun alocarea şi utilizarea resurselor pentru a produce bunuri economice, cît şi pentru distribuirea acestora în spaţiu şi timp [46, p. 38]. Activitatea de alocare a resurselor este considerată eficientă în măsura în care bunurile economice care urmează să fie produse sînt cele pe care piaţa şi în general societatea le solicită. Din aceste considerente orice activitate de alocare a resurselor pentru a produce bunuri care nu sînt cerute îşi pierde caracterul de eficienţă, fiind considerată o risipă [11, p. 188]. Folosirea resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut. Activitatea de distribuire a bunurilor economice pentru a ajunge la consumatori este considerată eficientă dacă în urma acesteia se obţine o concordanţă între volumul, structura şi calitatea bunurilor şi exigenţele consumatorilor de a-şi cheltui veniturile disponibile, la preţul pieţei. Orice activitate de distribuire a bunurilor care are drept rezultat îmbogăţirea unor oameni pe seama sărăciei altora este considerată ineficientă. În funcţie de factorii de producţie care contribuie la obţinerea efectelor, eficienţa economică cuprinde mai multe forme: productivitatea muncii, productivitatea capitalului, productivitatea pămîntului etc. În principiu, eficienţa economică se măsoară prin raportarea efectelor obţinute (în expresie fizică sau monetară) la eforturile depuse (resursele utilizate şi consumate) sau a eforturilor la efecte. Sporirea în timp a eficienţei economice presupune, fie maximizarea efectelor obţinute cu resursele utilizate şi consumate, fie obţinerea efectelor necesare cu minimum de cheltuieli de resurse economice. La nivel micro-economic, eficienţa economică are ca formă principală de apreciere 32

rentabilitatea firmei, iar la nivelul economiei naţionale forma principală este productivitatea muncii naţionale - cel mai important factor de creştere economică intensivă. În condiţiile unor resurse limitate şi unor nevoi nelimitate, toate modalităţile prin care o firmă îşi poate reduce costurile sau mări productivitatea factorilor de producţie utilizaţi, sau îşi poate îmbunătăţi calitatea bunurilor sînt căi concrete de sporire a eficienţei economice. Dimensiunea eficienţei economice a unei activităţi de producţie este determinată atît de comportamentul producătorului, cît şi de modul în care piaţa, prin cerere şi ofertă, aşează preţul de vînzare în raport de aceste costuri [11, p. 189]. Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care se înţelege obţinerea unor rezultate economico-sociale maxime şi de utilitate prin consumarea raţională şi economică a unor resurse materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza metodelor ştiinţifice de organizare şi de dirijare a activităţilor umane în toate domeniile. Astfel, eficienţa economică este o noţiune cu care se estimează rezultatele unei activităţi economice în raport cu eforturile făcute [19, p. 58]. Caracteristicile de bază ale eficienţei economice a investiţiilor sînt următoarele: Ø Eficienţa economică a investiţiilor nu poate fi tratată izolat de celelalte activităţi economice. Ea este o parte componentă, o latură esenţială a întregii activităţi economice şi are o relevanţă deosebită în modul de concepere şi de realizare a lucrărilor ce contribuie la evoluţia produsului social. Ø Eficienţa economică a investiţiilor urmăreşte obţinerea unor rezultate optime, ca urmare a legăturii dintre efect şi consum [86, с. 113]. Dat fiind caracterul limitat al resurselor investiţionale, este necesară utilizarea unei complexităţi de indicatori specifici, care ar permite o evaluare fundamentală a efectelor programate [79, с. 411]. Ø Activitatea investiţională se află în strînsă corelaţie cu cererea pieţei [64, с. 28]. Fundamentarea investiţiilor se axează pe perioadele trecute, pentru a asigura o durată cît mai lungă şi cît mai eficientă a obiectului investiţiei. De aici reiese legătura strînsă cu factorul timp [67, с. 131]. Ø Eficienţa economică a investiţiilor, deşi capătă o formă absolută, necesită însă un calcul sub

formă relativă, pentru a sigura posibilitatea unei comparări cu alte variante de proiecte de investiţii. Ø Eficienţa economică a investiţiilor se determină printr-o abordare complexă şi sistematică, urmărind multiple legături şi interdependenţe ale proceselor economice [19, p. 61-62]. Pe de altă parte, eficienţa investiţiilor se referă la eficacitatea, randamentul şi gradul raţional cu care sînt utilizate resursele de investiţii alocate pentru a obţine rezultatele dorite, avantajele anticipate asociate diferitelor proiecte, operaţii, programe şi strategii de investiţii, iniţiate de către agenţii economici [83, с. 60]. Eficienţa caracterizează cîştigul cu care se finalizează schimbul de 33

resurse financiare şi de timp, pe care le reclamă proiectul de investiţii, contra avantajelor ce se prevăd, se speră că le va genera produsul investiţiilor în perioada sa de exploatare sau de folosinţă. Totodată, eficienţa arată cît de convenabil, de rentabil este acest schimb pentru investitor [70, с. 111]. Eficienţa investiţiilor este un atribut şi o caracteristică funcţională generală, determinantă, pentru orice proiect sau program, politică şi strategie de investiţii [66, с. 131]. Eficienţa pune în evidenţă raporturile, legăturile cauzale, directe care se formează între cheltuielile de resurse financiare şi de timp, pe de o parte, şi avantajele anticipate aşteptate pe fiecare proiect, variantă de proiect şi alternativă de investiţii, pe de altă parte [73, с. 92]. Obţinerea de avantaje economice, financiare, sociale şi ecologice maxime cu resurse financiare minime disponibile pentru investiţii reprezintă semnificaţia principală a eficienţei investiţiilor, funcţia evaluării proiectelor. Eficienţa investiţiilor în literatura de specialitate este interpretată ca: economie de costuri de investiţii, pe alternative şi variante de proiect, pentru obţinerea unor scopuri identice şi avantaje de aceeaşi valoare. Realizarea unor avantaje de valoarea dată cu costuri mai mici conduce la concluzia că „ieftin” este sinonim cu „eficient”; performanţă calitativă, economică, financiară a proiectelor; grad raţional, acceptabil de rentabilitate pentru investitor în ceea ce priveşte utilizarea disponibilităţilor financiare şi resurselor de timp în diverse proiecte de investiţii; gradul de atingere a scopurilor urmărite ţinînd cont de cheltuielile de resurse financiare şi de timp angajate prin proiectele respective de investiţii [34, p. 29]. Înţelegerea corectă a conceptului de eficienţă a investiţiilor, necesară pentru aprecierea proiectelor şi formularea opţiunilor în domeniu, se bazează pe o serie de aspecte şi consideraţii metodologice fundamentale: 1) Eficienţa investiţiilor este un scalar care reflectă calitatea şi volumul avantajelor anticipate, volumul şi structura costurilor necesare, factorul timp, pe variante şi alternative de proiecte. Nici un fel de descriere a proiectelor nu este suficientă pentru a avea o măsură a eficienţei investiţiilor într-un proiect; 2) Calitatea pregătirii deciziilor sau a proiectelor influenţează valoarea costurilor, resursele de timp şi mărimea avantajelor aşteptate, iar acestea împreună, determină formarea eficienţei; 3) La fiecare proiect, alternativă şi variantă de investiţii se realizează o anumită eficienţă, mai mare sau mai redusă [55, с. 31]. De aici şi necesitatea de a căuta şi a alege soluţia cea mai eficientă dintre toate posibilităţile concrete de utilizare a capitalului alocat în vederea atingerii scopului stabilit [62, с. 210]; 4) Eficienţa investiţiilor la un proiect nu se poate caracteriza şi judeca numai după scopul atins şi mărimea avantajelor ce se obţin, ca atare, independent de costurile şi resursele de timp pe 34

care le promovează realizarea acelui proiect [34, p. 30]; 5) La orice decizie de investiţii, pentru asigurarea corectitudinii şi complexităţii evaluării eficienţei, este necesar şi util să fie luate în consideraţie aspectele şi avantajele de ordin social şi ecologic, pe care le are o varinata sau alta de proiect ce se analizează şi impactul lor pe termen lung; 6) Caracterizarea eficienţei economice a proiectelor de investiţii presupune o triplă relativitate: Ø În primul rînd, se compară avantajele aşteptate cu costurile generate de realizarea proiectului, pe alternative şi variante, în valori absolute la nivelul proiectului în ansamblu. Se obţin astfel informaţii şi evaluări referitoare la eficienţa economică absolută; Ø În al doilea rînd, se compară între ele diverse alternative şi variante de proiect operînd, de regulă, cu incrementul avantajelor şi incrementul costurilor de investiţii. Analizînd sporul de avantaje pe perechi sau variante de proiecte cu sporul corespunzător de investiţii, se obţin informaţii şi evaluări privind eficienţa relativă (sau comparabilă) a resurselor investiţionale angajate, se determină şi avantajul comparativ al deciziilor alternative studiate; Ø În al treilea rînd, pentru a stabili şi a aprecia că eficienţa calculată, pe alternative de proiect, este satisfăcătoare, convenabilă se compară rezultatele şi evaluările reieşite din calculul economic al eficienţei cu nivelurile de referinţă, de eficienţă dorită, minim necesară, prestabilită pentru a putea accepta un proiect de investiţii în varianta respectivă [34, p. 31], 7) Eficienţa investiţiilor se evaluează, se măsoară şi se analizează comparînd costuri certe de capital cu valori prevăzute, supuse riscului şi incertitudinii, referitoare la avantajele aşteptate asociate proiectelor, care se vor produce în viitor, în perioada de exploatare sau folosire a capacităţilor ce se creează prin realizarea proiectelor; 8) Eficienţa satisfăcătoare, acceptabilă a investiţiilor semnifică faptul că prin proiectele ce se adoptă nu se irosesc resursele alocate, nu se face risipă de resurse financiare, de timp etc., ci se asigură un cîştig (profit) considerat ca suficient în raport cu costurile angajate, iar exigenţele funcţionale şi de calitate ale produselor proiectelor sînt asigurate [34, p. 32]. Analiza surselor economice oferă posibilitatea de a examina cîteva metode de calcul a indicatorilor eficienţei economice a investiţiei. Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectelor de investiţii pot fi sistematizaţi după sfera lor de cuprindere: Ø reflectă efectele economice apărute în urma investiţiilor. Aceşti indicatori sînt absoluţi şi 35

caracterizează capacitatea nou-creată de producţie. Ei includ atît ieşirile, cît şi intrările obiectivului realizat în urma investiţiei (de exemplu: volumul producţiei, profitul, consumurile de producţie, înzestrarea tehnică a întreprinderii, numărul locurilor de muncă nou-create etc.); Ø reflectă eforturile şi costurile investiţionale. Aceşti indicatori, de asemenea, sînt absoluţi şi caracterizează intrările procesului investiţional (de exemplu: cota investiţiilor în PIB, forţa de muncă atrasă pentru realizarea investiţiei, volumul investiţiilor capitale etc.); Ø reflectă diferiţi parametri ai etapelor separate de realizare şi funcţionare a obiectelor de investiţie (de exemplu: durata etapelor, volumul investiţiei din fiecare etapă, fluxul monetar global al fiecărei etape etc.); Ø reflectă diferite abordări a eficienţei economice, cum ar fi termenele de recuperare a investiţiei, investiţiile specifice, coeficienţii particulari de eficienţă sub formă de raport între ieşirile şi intrările investiţiei. Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectelor de investiţii pot fi sistematizaţi după nivelul de evaluare: •

nivelul macro-economic – economia naţională sau o ramură a economiei naţionale;

•

nivelul micro-economic – agentul economic. Aşa dar indicatorii care caracterizează în general parametrii obiectului nou creat în urma

investiţiei sînt: capacitatea de producţie; numărul salariaţilor; cheltuielile de producţie; valoarea produsă; profitul; productivitatea muncii; consumurile specifice (energie, resurse deficitare etc.). În acelaşi timp indicatorii de bază ai procesului investiţional sînt: valoarea investiţiei; durata de executare (imobilizare); durata de funcţionare a capitalului fix; investiţia specifică; termenele de recuperare; coeficienţii de eficienţă economică; cheltuielile echivalente sau recalculate; randamentul economic al investiţiei [44, p. 32]. Evaluarea eficienţei investiţiilor depinde de informaţiile primare privind costurile şi efectele economice, calcularea indicatorilor eficienţei economice, analiza complexă a proiectelor, estimarea viabilităţii acestora din punct de vedere economic şi financiar. Orice indicator de eficienţă economică are o anumită capacitate cognitivă, de informare şi exprimă sau caracterizează o latură, un anumit aspect al eficienţei investiţiilor, în funcţie de categoria de eforturi şi efecte comparate. Indicatorul eficienţei fixează în unităţi de măsură specifice, pe variante de proiect, care este nivelul eficacităţii economice a investiţiei privite din perspectiva unei anumite laturi sau forme de manifestare a acesteia, unei categorii de efecte economice care prezintă interes pentru economist [19, p. 70-71]. În cele ce urmează se vor analiza indicatorii eficienţei economice a investiţiilor la nivel 36

macro-economic deoarece acestea sînt obiectivele investigaţiilor efectuate. 1. Ponderea investiţiilor productive în totalul investiţiilor Investiţiile totale se împart în investiţii alocate ramurilor productive şi investiţii alocate unor activităţi social-culturale. Indicatorul ponderea investiţiilor productive se calculează după formula:

ω = 100

Ip It

[19, p. 86]

unde: ω – indică ponderea investiţiilor productive; Ip – investiţiile productive; It – investiţiile totale. Investiţiile productive se materializează în obiective cu caracter economic, adică din industrie, agricultură, construcţii, transport etc. Prin intermediul acestui indicator pot fi dimensionate şi investiţiile ce joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul economiei naţionale [19, p. 86]. 2. Termenul de recuperare a investiţiilor Indicatorul de bază al eficienţei economice a investiţiei, care exprimă numărul de ani în care costul investiţiei se recuperează pe seama profitului.

Tr =

I Pra

[47, p. 257]

unde: Tr – termenul de recuperare a investiţiei (ani); I – investiţia anuală; Pra –profitul anual. 3. Coeficientul eficienţei economice a investiţiilor Este cel mai important indicator pentru aprecierea eficienţei economice a investiţiilor la nivel macro-economic şi reflectă sporul de efect anual ce se obţine la un leu investit şi se calculează în două variante: Ø coeficientul eficienţei economice nete a investiţiilor:

E =

∆ PNN It h −1

h

[19, p. 88]

unde: E – reprezintă coeficientul eficienţei nete a investiţiilor; ∆PNNh – sporul de produs naţional net în anul h; Ith-1 – investiţia totală din anul anterior. Coeficientul respectiv indică sporul de produs naţional net ce revine la 1 leu investit.

37

Ø coeficientul eficienţei economice globale (brute) a investiţiilor

E'=

∆ PNB It h −1

h

[19, p. 88]

unde: E’ – coeficientul eficienţei globale a investiţiilor; ∆PNBh – sporul anual de produs naţional brut în anul curent; Ith-1 – investiţia totală din anul precedent. Coeficientul indică sporul de produs global brut ce revine la 1 leu investit. Coeficientul eficienţei economice a investiţiilor se poate calcula şi la nivel de ramură, utilizînd relaţia:

E=

∆ PN h sau It h −1

E'=

∆ PG h [19, p. 88] It h −1

unde: E, E’ – reprezintă creşterea produsului net sau a produsului global la un leu investit în ramura respectivă; ∆PNh – sporul de produs net în anul h obţinut într-o anumită ramură; ∆PGh – creşterea produsului global obţinut într-o anumită ramură; Ith-1 – investiţia totală din anul precedent. 4. Investiţia specifică Acest indicator este destul de rar utilizat în practică şi reprezintă inversul indicatorului coeficientului eficienţei economice a investiţiilor. Indicatorul investiţiei specifice exprimă efortul investiţional depus pentru a asigura creşterea efectului la nivel macro-economic (PNN, PNB etc.) cu o unitate. S =

It ∆ PNN

sau S ' = h

I

t

∆ PGB

[19, p. 89] h

unde: S, S’ – indică investiţia specifică;

It

- investiţia totală, calculată ca medie anuală.

Indicatorul se poate calcula şi în funcţie de produsul intern brut sau produsul intern net, precum şi la nivelul ramurilor economiei naţionale [19, p. 88-89]. În baza celor menţionate mai sus se poate accentua că eficienţa aplicării investiţiilor depinde de mai mulţi factori şi de domeniul de folosire a lor. În scopul obţinerii rezultatului scontat este necesar de a găsi cea mai adecvată modalitate de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor, ţinînd cont atît de aspectele teoretice acumulate, cît şi de modalităţile aplicării practice a lor şi specificul sectorului agroalimentar.

38

Concluzii Pe baza analizei teoriei economice referitor la procesul investiţional se pot face următoarele concluzii: Ø Noţiunea de investiţii este destul de larg utilizată în literatura economică din domeniu; Ø Sînt folosite diferite metode de sistematizare a folosirii investiţiilor. În opinia noastră mai adecvat corespunde cerinţelor şi particularităţilor specifice sistematizarea investiţiilor după destinaţie, grad de risc, structura tehnologică, mărimea efortului şi importanţei, modul de constituire; Ø Procesul investiţional în mare măsură este determinat de sursele de finanţare. Considerăm că o mare atenţie în dezvoltarea economică este necesar să se acorde atît investiţiilor proprii, cît şi celor străine; Ø Studiul genezei şi evoluţiei procesului investiţional ne demonstrează că activitatea investiţională a prezentat un deosebit interes pentru societate din cele mai străvechi timpuri, care ulterior a fost desăvîrşită de diferite şcoli şi doctrine economice. Este necesar să accentuăm că problemele legate de aplicarea investiţiilor în agricultură iniţial au fost studiate începînd cu secolul XVIII de către fiziocraţi; Ø Eficienţa aplicării investiţiilor depinde de mai mulţi factori şi de domeniul de folosire a lor. În scopul obţinerii rezultatului scontat este necesar de a găsi cea mai adecvată modalitate de apreciere a eficienţei economice a investiţiilor ţinînd cont atît de aspectele teoretice acumulate, cît şi de modalităţile aplicării practice a lor şi specificul sectorului agroalimentar. În baza celor menţionate, considerăm că aplicarea postulatelor teoretice examinate în sectorul agroalimentar poate fi realizată numai ţinînd cont atît de particularităţile economiei naţionale la etapa actuală, cît şi de riscurile cauzate de condiţiile pedoclimatice ale republicii.

39

Capitolul 2. PARTICULARITĂŢILE INVESTIŢIILOR ÎN BUSINESSUL SECTORULUI AGROALIMENTAR 2.1. Caracteristica evoluţiei investiţiilor alocate în economia naţională Direcţiile activităţii investiţionale sînt stipulate în actele legislative în vigoare ale RM [3; 5; 7; 8; 10]. În anul 2004 Guvernul RM a adoptat Hotărîrea cu privire la politica investiţională în RM (anexa 1), în care se stipulează următoarele activităţi legate de sistemul investiţional: Ø asigurarea unui climat investiţional favorabil; Ø accesul întreprinderilor la credite investiţionale; Ø atragerea investiţiilor locale şi străine; Ø promovarea proiectelor de investiţii pentru modernizarea întreprinderilor; Ø crearea unei baze de date privind programele investiţionale etc. Aprecierea rezultatelor obţinute în baza aplicării actelor normative referitor la politica investiţională în RM poate fi efectuată prin analiza a mai multor indicatori economici [84, с. 40] pe o perioadă mai îndelungată de timp. În studiu se cere de a include toate aspectele legate de activitatea investiţională: volumul investiţiilor, modalitatea de finanţare şi formele de proprietate. Concomitent cu aceasta considerăm că este necesar de a se ţine cont şi de dinamica volumului PIBului pe această perioadă şi de cota investiţiilor din mărimea totală acestui indicator. Mărimea PIB-ului în decursul a 10 ani s-a majorat de la 6,5 miliarde lei pînă la 32 miliarde lei în anul 2004 sau în mărime relativă de cca. 5 ori (tabelul 2.1). Este necesar de menţionat că ritmul de creştere în lanţ diferă pe anii analizaţi. Valorile maxime au fost obţinute în anii 1999 şi 2003, cînd valoarea indicatorului a depăşit pe cel din anul precedent cu 35% şi respectiv cu 22%, iar valoarea minimă - în anul 1998 cu 2%. În ceilalţi ani nivelul de depăşire faţă de anul precedent a variat între 14% şi 20%. În general se poate concluziona că dinamica mărimii PIB-ului are tendinţă pozitivă. Mărimea indicatorului investiţii în capitalul fix de asemenea s-a modificat pe perioada investigată, faţă de anul de bază s-a constatat o majorare de cca. 6 ori sau în mărime absolută cu 4,3 miliarde lei. Sporul absolut în lanţ în perioada investigată în ultimii 4 ani s-a majorat semnificativ faţă de anii precedenţi. Este necesar de menţionat că în anul 2004 sporul a constituit 1,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă suma sporurilor pe perioada anilor 1995-2001. Aceasta a contribuit şi la majorarea cotei investiţiilor în PIB pînă la 16% faţă de anii precedenţi. Valoarea medie a cotei a

40

variat de la 11% pînă la 13,5%, excepţie constituie anul 1998 cînd cota a fost de 15,8%, însă sporul absolut al investiţiilor a constituit numai 242 mln lei faţă de anii precedenţi. Tabelul 2.1 - Dinamica PIB-ului şi a investiţiilor în capitalul fix în economia RM în anii 1995-2004 Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 PIB, mln lei 6480 7798 8917 9122 12322 16020 Ritmul de creştere a PIB-ului, % faţă de anul 1995* 100 120,34 137,61 140,77 190,15 247,22 faţă de anul precedent* 100 120,34 114,35 102,3 135,08 130,01 Investiţii în capitalul fix, mln lei 844,8 987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 Cota investiţiilor în PIB, % 13,04 12,66 13,48 15,83 12,92 10,98 Ritmul de creştere a investiţiilor în capitalul fix, % faţă de anul 1995* 100 116,88 142,31 170,98 188,42 208,25 faţă de anul precedent* 100 116,88 121,75 120,15 110,2 110,52 Indicatorii

2001 2002 2003 2004 19052 22556 27619 31992

294,01 348,09 426,22 493,7 118,93 118,39 122,45 115,83

2315,1 2804,2 3621,7

5140

12,15

16,07

12,43

13,11

274,04 331,94 428,71 608,43 131,59 121,13 129,15 141,92

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor. Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]. În linii generale se poate menţiona că majorarea cotei investiţiilor în PIB din ultimii ani denotă o înviorare a activităţii investiţionale în economia republicii. În opinia noastră această intensificare se explică prin crearea de către Guvernul republicii a unui climat investiţional mai favorabil în anul 2004, prin accesul întreprinderilor la credite. Concomitent cu aceasta se cer noi eforturi în atragerea de către întreprinderi a investiţiilor, în deosebi a celor străine pentru a majora cota lor în PIB pînă la 20%-25%, indicator constant în ţările dezvoltate. Aceasta ar contribui la alocarea mai multor investiţii în modernizarea întreprinderilor în diferite ramuri ale economiei naţionale. Pentru RM foarte important este înviorarea acestui proces în sectorul agroalimentar, deoarece acesta constituie un factor vital pentru economia naţională în întregime. Concomitent cu aceasta se cere nu numai majorarea volumului investiţiilor, dar şi folosirea lor mai eficientă în direcţiile prioritare ce determină ritmul de dezvoltare a acestui sector în întregime. Concomitent cu indicatorii analizaţi este necesar de a cunoaşte şi sursele de finanţare, deoarece de ele depinde în mare măsură atît volumul aplicării, cît şi domeniile de utilizare. Aportul

41

sursei este determinat în mare măsură de mijloacele disponibile, arealul de acţiune şi domeniul de cointeresare în investirea acestor surse. Aceasta ne confirmă şi datele referitoare la dinamica structurii investiţiilor pe anii 1995-2005 (tabelul 2.2). Tabelul 2.2 - Dinamica structurii investiţiilor în capital fix pe surse de finanţare în RM în anii 1995-2005 Indicatorii Investiţii în capitalul fix – total

UM

Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005*

mln lei 844,8 din care finanţate din contul: mln bugetului lei 124,6 republican % ** 14,75 mln bugetelor locale lei 9,2 % ** 1,09 mln mijloacelor lei 515,2 proprii ale % ** 60,1 întreprinderilor mln mijloacelor lei 145,9 populaţiei % ** 17,27 mln mijloacelor lei 48 investitorilor % ** 5,68 străini mln lei 1,9 altor surse % ** 0,22

987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140 3806,2 143,5 84,3 14,53 7,01

72,3 5,01

60,5 3,8

57,3 3,26

94,5 4,08

56,9 2,03

75,9 153,7 85,4 2,1 3 2,2

20,2 20,5 2,05 1,71

75,3 5,21

32,8 2,06

86,5 103,4 118,7 125,2 288,3 111,5 4,92 4,47 4,23 3,46 5,6 2,9

653,8 755,9 807,1 758,8 992,5 1320,5 2000 2541,8 3151,9 2485,5 66,21 62,88 55,88 47,67 56,41 57,39 71,32 70,18 61,3 65,3 104,7 122,2 113,9 93,6 10,6 10,16 7,89 5,88

66,9 3,8

91,7 105,3 131,4 125,4 201,7 3,96 3,76 3,63 2,4 5,3

60,5 171,1 283,7 591,8 445,3 450,2 332,7 535,2 1056,9 787,9 6,13 14,23 19,64 37,18 25,31 19,45 11,86 14,77 20,6 20,7 4,7 48,2 0,48 4,01

92,1 6,38

54,3 110,8 254,8 190,6 212,2 363,8 134,2 3,41 6,3 11,01 6,8 5,86 7,1 3,6

Notă: * - ianuarie - septembrie ** indicatorii sînt calculaţi de către autor, % faţă de total. Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]; Banca Naţională a Moldovei [36]. Datele Biroului Naţional de Statistică ne confirmă că cea mai semnificativă sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor, aportul cărora este de cca. 60% din total. Deci, de volumul mijloacelor financiare disponibile ale întreprinderilor depinde şi suma investiţiilor alocate în economia naţională în întregime. Nivelul de influenţă a acestor surse de finanţare pe perioada investigată a variat nesemnificativ. A doua sursă după importanţă o reprezintă mijloacele investitorilor străini, care după părerea noastră trebuie să constituie şi pe viitor o cotă semnificativă în procesul investiţional. În mediu pe perioada investigată cota acestor surse variază de la 6% pînă la 20%. În anii 1999-2000 acest indicator a constituit respectiv 37,2% şi 25,3%.

42

În opinia noastră, mărimea acestei ponderi trebuie să devină constantă, să constituie în medie 30%, deoarece mijloacele financiare ale întreprinderilor autohtone sînt limitate. Pentru aceasta se cere din partea statului realizarea unor programe investiţionale, atractive pentru investitorii străini, în deosebi în ramurile vitale ale economiei, cum ar fi sectorul agroalimentar. Aportul bugetului de stat în ultimii 10 ani s-a redus de cca. 7 ori, datorită lipsei de mijloace financiare disponibile pentru a fi investite într-o afacere. Aceasta este cauzată după părerea noastră de termenul prea lung de recuperare a acestor investiţii. Cota de finanţare a bugetelor locale este destul de redusă şi poate avea influenţă numai în cazul cînd în zona de acţiune a organelor publice locale sînt amplasate întreprinderi, care dispun de mijloace tehnologice moderne şi activează în domeniile prioritare ale economiei naţionale de care este cointeresat şi statul. Aportul mijloacelor populaţiei în mărimi absolute în procesul investiţional în primii 6 ani s-a redus de cca. 2 ori. Începînd cu anul 2001 s-a constatat o înviorare accentuată în implicarea populaţiei în acest proces. Aceasta ne confirmă faptul că numai în primele 3 trimestre ale anului 2005 au fost alocate cca. 202 mln lei, sumă record a perioadei investigate. Suma respectivă pe întregul an va fi şi mai mare şi aceasta se datorează, în opinia noastră, aplicării actelor normative în vigoare adoptate în anul 2004. În final am putea concluziona că principala sursă de finanţare în prezent o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor. Considerăm oportună majorarea cotei investiţiilor străine în procesul de investire pînă la cel puţin 1/3 din total, prin crearea condiţiilor favorabile de atragere a mai multor investitori străini. De asemenea se cere crearea condiţiilor mai favorabile pentru atragerea mijloacelor populaţiei în procesul investiţional îndeosebi a celor care au activat peste hotarele republicii. Concomitent cu aceasta se cere determinarea domeniilor prioritare de investire şi modalitatea de folosire mai eficientă a lor în scopul atragerii mijloacelor financiare străine. Un rol important în folosirea eficientă a investiţiilor îl are forma de proprietate şi ponderea lui în volumul total al investiţiilor. Datele structurii investiţiilor în capitalul fix în anii 1995-2005 (tabelul 2.3) ne demonstrează că în medie cele mai mari investiţii (cca. 35%) sînt amplasate în sectorul privat. O parte esenţială a investiţiilor rămîne şi în prezent în sectorul public şi constituie în medie cca. 32%. Un rol important în amplasarea investiţiilor le revine întreprinderilor mixte şi celor străine (cca. 25%). În dinamică pe perioadă investigată se constată că cota proprietăţii publice şi private s-a redus în decursul a 11 ani cu cca. 10% şi respectiv 20%. În acelaşi timp s-a majorat cota întreprinderilor mixte cu cca. 25% şi a celor străine cu cca. 8%, în deosebi în ultimii 5 ani. Această tendinţă o considerăm ca favorabilă în atragerea pe viitor a 43

investiţiilor străine în procesul investiţional al republicii. Tabelul 2.3 - Structura investiţiilor în capital fix pe forme de proprietate în RM în anii 1995-2005 Forma de UM propriet 1995 1996 ate mln lei %** mln lei privată %** mixtă fără mln participare lei %** străină mln lei străină %** mixtă cu mln participare lei %** străină

publică

Anii 1997

1998

1999

348,6 355,9 42,1 36,1

322 26,8

416,5 617,2 763,1 715,2 1090,2 1254,4 1676,1 1183,7 28,8 38,8 43,4 30,9 38,9 34,7 32,6 31,1

460,7 494 55,6 50,1

524,6 43,6

458,2 352,7 392,9 667,9 31,7 22,1 22,3 28,8

11,6 1,4

82,2 8,3

188,3 15,7

114,8 8

68,5 4,3

81,8 4,6

148,1 6,4

76 2,7

118,1 3,3

187,1 3,6

16 1,9

3,9 0,4

9 0,7

83,2 5,8

49,3 3,1

93,2 5,3

219,8 9,5

145,6 5,2

179,2 4,9

497,2 289,3 9,7 7,6

7,9 0,9

51,4 5,2

158,3 13,2

371,7 504,1 428,4 564,1 25,7 31,7 24,4 24,4

555,6 19,8

750,9 1124,6 943,9 20,7 21,9 24,8

2000

2001

2002

2003

2004 2005*

936,8 1319,1 1655 1252,2 33,4 36,4 32,2 32,9 137 3,6

Investiţii în capital mln fix - total lei 844,8 987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7 5140 3806,2 Notă: * - ianuarie - septembrie ** % faţă de total Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]; Banca Naţională a Moldovei [36]. În opinia noastră, este necesar de a majora cota întreprinderilor mixte cu capital străin pînă la cel puţin 1/3 din totalul investiţiilor în capitalul fix. Acest nivel a fost deja înregistrat în anul 1999 (31,7%). Prin urmare scopul preconizat are destule şanse pentru a fi realizat în practică. Astfel prin atragerea investiţiilor străine se va modifica şi structura lor pe forme de proprietate în favoarea celor care sînt mai viabile la etapa actuală a dezvoltării economice a republicii. Principala formă de investiţii străine în capitalul întreprinderilor din RM sînt cele directe, care prevăd în afara mijloacelor financiare, transmiterea resurselor tehnologice, manageriale, de marketing etc. Anume volumul investiţiilor străine reprezintă un indicator obiectiv al credibilităţii externe şi atractivităţii a oricărei economii, spre care tinde să se orienteze guvernul la elaborarea şi realizarea politicii macro-economice. Aceasta ne-o demonstrează şi structura stocului de investiţii străine directe în diferite ţări ale Europei (tabelul 2.4).

44

Tabelul 2.4 - Structura stocului de investiţii străine directe în ţările Europei Centrale şi de Est în anii 1990-2004 Anii Ţara Albania Belarus Bosnia şi Herţegovina Bulgaria Croaţia Cehia* Estonia* Ungaria* Letonia* Lituania* Republica Moldova Polonia* România Rusia Serbia şi Muntenegru Slovacia* Slovenia* Macedonia Ucraina Stocul total al ţărilor ECE

1990 1995 mln %** mln %** USD USD 201 0,51 50 0,13

2000 mln %** USD 568 0,42 1306 0,94

20 0,05 376 0,27 112 3,96 445 1,12 2257 1,63 478 1,21 3560 2,57 1363 48,2 7350 18,57 21644 15,65 688 1,74 2645 1,91 569 20,12 11304 28,56 22870 16,54 615 1,55 2084 1,51 352 0,89 2334 1,69 109 -

94 0,24 459 3,85 7843 19,82 34227 821 2,07 6480 5465 13,81 25226

329 81 2,86 810 594 21,01 1763 33 910

0,83 2,05 4,46 0,08 2,3

1319 3738 2894 410 3875

2002 mln %** USD 910 0,4 1646 0,72

2003 mln %** USD 1091 0,41 1897 0,72

2004 mln %** USD 1514 0,4 2057 0,55

772 3662 6711 38450 4226 35890 2751 3981

1153 5082 11351 41033 6511 42915 3320 4960

1660 7569 12989 56415 9530 60328 4493 6389

0,34 1,6 2,94 16,85 1,85 15,73 1,21 1,74

0,44 1,93 4,31 15,59 2,47 16,3 1,26 1,88

0,44 2,02 3,46 15,02 2,54 16,06 1,2 1,7

0,33 727 0,32 789 0,3 940 0,25 24,75 47900 20,99 52125 19,8 61427 16,36 4,69 8873 3,89 12693 4,82 18009 4,8 18,24 51374 22,51 52518 19,95 98444 26,21 0,95 2,7 2,09 0,3 2,8

1959 7800 4109 929 5529

0,86 3319 1,26 3947 1,05 3,42 10248 3,89 14501 3,86 1,8 4290 1,63 4962 1,32 0,41 1024 0,39 1175 0,31 2,42 6953 2,64 9217 2,45

2828 100 39573 100 138271 100 228199 100 263270 100 375566 100

Notă: * - ţările indicate au aderat la Uniunea Europeană în luna mai a anului 2004 ** indicatorii sînt calculaţi de către autor Sursa: [*80, p. 131-139; 115; 116] Cel mai mare stoc de investiţii străine îl are Rusia şi constituie 98,4 miliarde USD. Însă volumul stocului raportat la un locuitor al ţării a fost mai mare în ţările, care au creat condiţii favorabile pentru investitorii străini, cum ar fi Polonia, Ungaria, Cehia, România, Slovacia şi Croaţia. Prin urmare, aceste ţări trecînd de la economia planificată – centralizată la economia de piaţă au creat astfel de condiţii, inclusiv şi legislative, pentru activitatea favorabilă a investitorilor străini. Celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est nu au asigurat nivelul adecvat al climatului investiţional pentru ţările dezvoltate, motiv din care stocul de investiţii străine directe a fost destul de redus. Prin aceste ţări se enumără şi RM, necătînd la faptul că stocul în decursul a 10 ani s-a majorat de 10 ori. Deci, se impune necesitatea unor eforturi esenţiale în sporirea atractivităţii a 45

economiei naţionale în atragerea investiţiilor străine. În acest context important este nu numai volumul stocului total al investiţiilor străine directe alocate, dar şi succesiunea alocării lor anuale de către ţările străine. Tabelul 2.5 - Investiţii străine directe alocate anual în economia RM (anii 1998-2004) Anii

Depuneri

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 ISD alocate anual în economia R M, mln. USD

76

38

134 155,6 117 91,75 184,5

Ritmul de creştere a ISD faţă de anul 1998, %*

100

50

176

Ritmul de creştere a ISD faţă de anul precedent, %*

100

50

205

154

121

243

352,6 116,1 75,2 78,4 201,1

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor Sursa: [88; 96; 97; 110; 116; 117] Datele referitor la investiţiile străine directe alocate anual în economia republicii (tabelul 2.5) ne demonstrează că volumul lor a fost neuniform pe anii investigaţi. Dacă în anul 1999 au fost alocate numai 38 mln USD, atunci în anul 2004 valoarea investiţiilor străine directe s-a majorat cu 146 mln USD, iar în ceilalţi ani a avut mărimi între aceste valori. Deci, nu s-a constatat o tendinţă permanentă a ţărilor străine în alocarea investiţiilor directe în economia naţională pe termen lung. Se pune problema nu atît în atragerea investiţiilor, cît în folosirea lor eficientă în domeniile prioritare pentru dezvoltarea economiei naţionale întru atragerea de noi investiţii, în deosebi pe termen lung. În acest context o deosebită importanţă o au ţările străine, care intenţionează să investească în economia naţională şi capacităţile lor de investire. Nivelul şi structura investiţiilor străine în capitalul statutar al RM s-a modificat esenţial în ultimii ani (anexa 2). Cel mai mare volum de investiţii străine au fost alocate de către ţările donatoare în anul 2002, iar în anul următor volumul sa redus mai mult de 2,2 ori, ca în anul 2004 să se majoreze de cca. 2 ori. Din aceste considerente se cer eforturi nu numai în atragerea investiţiilor, dar ca volumul lor să se menţină la o mărime constantă, sau în cel mai bun caz să se majoreze de la an la an. Pentru aceasta, considerăm că este necesar de a crea condiţii mai favorabile pentru ţările care contribuie mai semnificativ la alocarea investiţiilor străine în relansarea economiei RM. Pentru aceasta s-ar putea folosi diferite modalităţi de facilitare, care ar fi necesar să fie stipulate în acordurile cu ţările menţionate. Aceasta ar contribui la crearea unor condiţii mai atractive pentru potenţialii investitori, în cointeresarea lor de a aloca investiţii, asigurîndu-le garanţiile de rigoare. Aceasta activitate ar fi preferabil de efectuat diferenţiat pe ţări, ţinînd cont de specificul naţional al fiecăreia. Accentul este necesar de pus în relaţiile cu ţările care pînă în prezent au deja alocate mai multe investiţii. 46

Examinînd aportul în procesul investiţional în alocarea surselor financiare străine în ultimii 3 ani, s-a constatat următoarea situaţie. În anul 2002 mai mult de jumătate din investiţiile străine au fost alocate de Olanda, iar Elveţia - cca. 1/6 parte din total. În anul următor Elveţia a continuat să contribuie semnificativ la alocarea investiţiilor străine în economia republicii cu ¼ din total, fiind depăşită numai de către România cu 1/3 din volumul investiţiilor străine alocate anual. În anul următor România cu 1/5 din total a contribuit la alocarea de investiţii străine. În anul 2004 cel mai semnificativ aport în alocarea investiţiilor străine îi revine Marii Britanii cu mai mult de 1/3 din totalul pe republică. Aportul altor state a fost cu mult mai redus, însă s-a menţinut constant pe perioada investigată. Este necesar de menţionat că volumul investiţiilor străine alocate în economia republicii de către Rusia s-a majorat de la an la an, ocupînd în anul 2004 deja locul patru printre ţările care au alocat surse financiare de proporţii. 19% 27% Olanda România Marea Britanie

5%

Elveţia Germania Rusia

8%

alte ţări 15% 11% 15% Figura 2.1 - Ţ ările care au alocat investiţii străine de proporţii în economia RM, în mediu pe anii 2002-2004,%

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 2)

Datorită activităţii organelor abilitate din ultima perioadă s-a schimbat semnificativ atît prioritatea republicii în atragerea investiţiilor străine, cît şi ţările disponibile să efectueze investiţii în economia naţională. În sumă pe trei ani, volumul cel mai semnificativ în alocarea investiţiilor străine în economia RM, îi revin Olandei, Romîniei, Marii Britanii şi Elveţiei. În medie pe perioada investigată, aportul ţărilor menţionate a constituit cca. 70% din total (figura 2.1). Din aceste considerente ar fi necesar de a intensifica activitatea în atragerea investiţiilor străine şi din ţările dezvoltate care dispun de un potenţial financiar destul de impunător cum ar fi Franţa, Canada, Italia.

47

Pentru aceasta se cere de a diversifica modalităţile de creare a unei imagini mai favorabile a economiei republicii care ar fi atractivă pentru investitorii din ţările menţionate. Atragerea investiţiilor străine în economia republicii se efectuează prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi prin alte modalităţi. Olanda care patronează RM în Uniunea Europeană, acordă asistenţă preponderent în agricultură şi în prelucrarea produselor agricole. Pînă în prezent Olanda a finanţat 12 proiecte de asistenţă tehnică acordate RM, în valoare totală de 19 mln de guldeni, 7 din aceste proiecte au fost realizate în agricultură [33]. Pentru crearea unor condiţii mai favorabile de implicare a ţărilor străine în procesul investiţional din RM la sfîrşitul anului 2004 a fost creat Consiliul Investitorilor Străini, fondatorii căruia sînt companiile care activează pe piaţa Moldovei: “Carmez International”, “Coca-Cola”, “Compudava”, “Efes”, “Kelley Grains Oil”, “Lafarge”, “Mabanaft-Tirex Petrol”, “Sudzucker International”, “Summa-Leogrant” şi “Union Fenosa”, iar conducător al Consiliului devine Ioachim Shraiber (preşedintele consiliului SA "Tirex Petrol"). Consiliul Investitorilor Străini este deschis pentru primirea noilor membri. Un astfel de Consiliu există în toate ţările Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est, al cărui membru este şi Republica Moldova. Odată cu crearea Consiliului, Moldova a aderat la reţeaua regională a Consiliilor Investitorilor Străini în Europa de Sud – Est. Principalul scop al Consiliului îl constituie atragerea investitorilor străini, promovarea unui dialog între investitori şi organele puterii, ce sînt orientate spre ameliorarea climatului de afaceri şi puterii de concurenţă a Moldovei la nivel regional şi internaţional. Unele companii din Elveţia, Italia şi Japonia deja manifestă interes pentru investiţiile în Moldova. Volumul investiţiilor totale ale firmelor ce fac parte din Consiliul Investitorilor Străini constituie circa 15% din întregul volum al mijloacelor investite în economia ţării sau 185 mln USD. Pe baza lor au fost create circa 5 mii de locuri de muncă [98; 105]. În baza cercetării investiţiilor alocate în economia naţională se pot concluziona următoarele: Ø Principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor. Pentru înviorarea procesului investiţional se cer eforturi în atragerea de către întreprinderi a surselor financiare suplimentare, mai ales a celor străine, cota cărora să constituie cel puţin 1/3 din total. Ø Aportul investiţiilor din sectorul privat şi cel public în ultimii 10 ani a avut tendinţă spre reducere, însă continuă să ocupe un loc important în acest proces. În acelaşi timp numărul întreprinderilor mixte în aceeaşi perioadă s-a majorat de cca. 25 ori, şi constituie ¼ din 48

volumul investiţiilor cu capital fix. Considerăm oportună majorarea cotei întreprinderilor mixte pînă la cel puţin 1/3 din totalul investiţiilor, din contul atragerii surselor financiare străine prin crearea unui climat legislativ favorabil. Ø În atragerea investiţiilor nu s-a constatat din partea statelor străine o tendinţă permanentă în alocarea surselor financiare în economia naţională, mai ales pe termen lung. Problema de bază o constituie nu atît atragerea, cît folosirea eficientă a investiţiilor în ramurile prioritare ale economiei naţionale, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. În acest scop a fost format Consiliul Investitorilor Străini, iar de către Guvernul RM au fost determinate priorităţile în atragerea investiţiilor străine şi ţările disponibile să aloce aceste investiţii în economia naţională prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi altor forme de finanţare. 2.2. Analiza investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar

Nivelul de dezvoltare a diferitor ramuri ale economiei naţionale mai adecvat poate fi caracterizat prin locul acestora în structura PIB-ului pe economie în întregime [18, p. 211]. Aceasta se referă şi la sectorul agroalimentar al republicii, care include atît agricultura care produce bunurile agricole, cît şi sectorul de prelucrare a lor – industria alimentară. Important este de a examina dinamica mărimii PIB-ului pe fiecare compartiment al acestui sector de o importanţă vitală în economia ţării. În decursul ultimilor 10 ani valoarea PIB-ului din sectorul agroalimentar s-a majorat de cca. 3,1 ori sau cu 5,98 miliarde lei (anexa 3). Este necesar de menţionat că ritmul de creştere a acestui indicator în sectorul agroalimentar a fost mai mic decît cel pe economie în întregime. Datorită acestui fapt ponderea PIB-ului acestui sector s-a redus de la 43,68% (anul 1995) pînă la 27,54% (anul 2004) (figura 2.2). Această diminuare a ponderii sectorului menţionat se datorează în primul rînd PIB-ului obţinut din agricultură, care constituie cca. 70%, cota căreia s-a redus de la 29,3% pînă la 18,2% faţă de PIB-ul pe ţară. Într-o anumită măsură aceasta poate fi explicată prin ritmul redus de majorare anuală a PIBului datorat influenţei negative a transformărilor, care au avut loc în agricultură, schimbarea formelor de proprietate şi a nivelului de producţie şi cultură. Aportul industriei alimentare în reducerea ponderii sectorului agroalimentar din PIB-ul pe ţară a fost cu mult mai redus, deoarece el constituie doar 30% şi în decursul a 10 ani reducerea a constituit 5,1%, necătînd la faptul că în valori absolute a crescut de 3,2 ori. Aceste date ne denotă că, fiind un sector destul de important pentru economia naţională datorită faptului că RM este o ţară 49

agrară, aportul lui este în permanentă scădere. Însă raportat la indicatorii din ţările dezvoltate ponderea agriculturii este destul de semnificativă. 50 40

41

38,2

%

30

43,7

35

32,7

33,8

20

32,1

30,4

28,6

27,5

10 0 Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Figura 2.2 - Ponderea sectorului agroalimentar în valoarea PIB-ului RM (anii 1995-2004), % Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 3) În opinia noastră sînt necesare eforturi în majorarea PIB-ului obţinut din industria alimentară, prin realizarea produselor agricole prelucrate finite şi nu ca materie primă. Aceasta va contribui nu numai la majorarea volumului producţiei realizate, dar şi a calităţii ei, ceea ce va contribui la obţinerea unor profituri cu mult mai mari faţă de cele actuale. Din aceste considerente se cere majorarea ponderii industriei alimentare din sectorul agroalimentar cel puţin pînă la cca. 50% în următorii 10 ani şi atingerea nivelului obţinut în ţările dezvoltate de pînă la 70% în perspectivă. Aceste modificări în structura PIB-ului sectorului agroalimentar pot fi realizate prin dirijarea de către stat a politicii investiţionale. În această activitate este necesar de a ţine cont şi de realizările obţinute în alte ţări, de exemplu Ungaria şi Polonia, care au trecut deja transformările respective şi au obţinut realizări destul de semnificative. Concomitent cu aceasta trebuie să se ţină cont de specificul autohton al agriculturii, care anterior (pînă în anii ‘90) se afla la un nivel destul de înalt. În perioada de transformare trebuie să se ţină cont de aspectele pozitive obţinute în agricultură şi amplasarea întreprinderilor industriei alimentare preponderent în zonele de producere a materiei prime agricole autohtone. Referitor la procesul de industrializare a producţiei agricole în scopul majorării cotei materiei prelucrate finite de o calitate înaltă, care să corespundă cerinţelor pieţei europene, este necesară reutilarea unităţilor economice din industria alimentară cu tehnică şi utilaj performant.

50

Aceasta va oferi posibilitatea sporirii randamentului, reducerii cheltuielilor la o unitate de produs finit şi obţinerea unor bunuri agricole competitive, care ar putea concura pe piaţa externă, în deosebi pe cea europeană. În rezultat se va facilita reorientarea canalelor de export în acele ţări, care ulterior ar oferi republicii posibilitatea obţinerii unor mijloace financiare necesare pentru revitalizarea acestui sector. În direcţionarea aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar este necesar de a analiza dinamica folosirii investiţiilor în ultimii 10 ani atît în acest sector, cît şi raportat la alte ramuri de activitate economică şi economia naţională în întregime. Studiul structurii investiţiilor în capitalul fix pe perioada menţionată (anexa 4) a permis să constatăm că volumul investiţiilor atît pe plan naţional, cît şi pe tipuri de activităţi economice în ultimii 10 ani s-a majorat semnificativ. În total pe republică acest indicator în decursul a 10 ani s-a majorat de cca. 6 ori. Important este de a analiza dinamica aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar ca o parte importantă în procesul investiţional al ţării [38, p. 164; 51, с.99]. Volumul investiţiilor din acest sector pe perioada investigată s-a majorat de cca. 4,6 ori, ceea ce este cu mult mai redus faţă de cel mediu pe republică. Aceste date ne confirmă atenţia necorespunzătoare cerinţelor din partea organelor abilitate în vederea politicii investiţionale în sectorul rural, unde este amplasată activitatea de producere a materiei prime agricole. Datorită acestui fapt investiţiile în agricultură în decursul a 10 ani s-au majorat de 3,4 ori sau de 2 ori mai puţin faţă de media pe republică. Aceasta a influenţat semnificativ şi asupra ritmului de creştere a investiţiilor din sectorul agroalimentar în întregime, necătînd la faptul că investiţiile din agricultură constituie doar 28% din volumul total al acestui sector. Considerăm că nivelul de alocare a investiţiilor în agricultură trebuie de majorat astfel ca ritmul lor de creştere să fie nu mai jos decît cel mediu pe republică. Aceasta ar favoriza menţinerea agriculturii la un nivel satisfăcător. Faţă de agricultură, volumul investiţiilor în industria alimentară a fost cu mult mai mare, însă ritmul lor de creştere anual nu a atins cota medie pe republică. Toate acestea au contribuit la reducerea cotei investiţiilor din sectorul agroalimentar faţă de cel total pe economia naţională. Această reducere a fost mai semnificativă în anii 1999, 2000, care a fost de cca. 2 ori mai mică faţă de media pe 10 ani (figura 2.3). În opinia noastră aceste devieri semnificative în alocarea investiţiilor au influenţat negativ asupra creării mijloacelor fixe, mai ales în sectorul rural, din lipsa mijloacelor financiare disponibile a agenţilor economici. 51

%

35 30 32,3 25 28,6 26 20 24,7 22,2 22,2 21,6 15 18,6 10 12,7 12,5 5 0 Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Figura 2.3 - Ponderea investiţiilor din sectorul agroalimentar din investiţiile totale în capitalul fix al RM (anii 1995-2004), %

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 4) Pentru a crea o agricultură modernă este necesar de a majora volumul de investiţii, îndeosebi pentru procurarea tehnicii agricole [25, p. 491], reconstruirea obiectelor de menire zootehnică şi de pregătire a nutreţurilor, înfiinţarea plantaţiilor multianuale de vii şi livezi, alte obiecte din sectorul rural. Concomitent cu aceasta se cere aplicarea unor investiţii suplimentare şi în reutilarea industriei alimentare prin procurarea utilajelor performante, necesare în industrializarea producţiei agricole şi condiţionarea ei la nivelul mărfurilor competitive pe piaţa externă. Aceasta va facilita, după părerea noastră, obţinerea unor profituri în valută forte şi recuperarea mai avantajoasă a investiţiilor efectuate. Aceasta se datorează faptului că realizarea produsului finit condiţionat este mai profitabilă decît vînzarea materiei prime agricole neprelucrate. Ţinînd cont de cele menţionate, considerăm că este necesar de a modifica politica investiţională faţă de sectorul agroalimentar atît în domeniul producerii materiei prime, cît şi a industrializării şi valorificării acesteia. Ar fi oportun ca cota investiţiilor din sectorul agroalimentar să atingă cel puţin nivelul cotei PIB-ului acestui sector în economia naţională. Cota medie a PIB-ului a sectorului agroalimentar în cel naţional pe ultimii 10 ani constituie 34,3%, iar cota medie a investiţiilor respectiv 22,2%. Deci, nivelul aplicării investiţiilor este cu mult mai redus decît cel care ar contribui la menţinerea acestui sector la nivelul, care ar permite obţinerea volumului PIB-ului la cota anilor anteriori. Prin urmare, pentru a majora volumul PIB-ului atît din agricultură, cît şi din industria alimentară considerăm necesară direcţionarea politicii investiţionale la nivel de stat pentru ca cota volumului investiţiilor să fie la acelaşi nivel sau chiar să o depăşească pe cea a PIB-ului.

52

Astfel se va asigura posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne atît la creşterea, cît şi la industrializarea produselor agricole. Alocînd investiţii suplimentare agenţii economici vor putea perfecţiona structura terenurilor agricole prin majorarea ponderii acelor culturi care asigură obţinerea de surse valutare semnificative pentru republică, cum ar fi de exemplu, producerea sucurilor concentrate de fructe, miezului de nucă, băuturilor alcoolice de calitate. Întreprinderile din industria alimentară ar putea achiziţiona tehnologii şi linii performante de industrializare a materiei prime, şi nu în ultimul rînd, de finisare şi ambalare a acestor produse la nivelul cerinţelor pieţei europene. În rezultat republica şi-ar mări ponderea exportului cu produse agricole competitive, fapt ce ar favoriza ocuparea unor segmente din piaţa unor ţări din Uniunea Europeană. Tabelul 2.6 - Dinamica PIB-ului şi a investiţiilor în capitalul fix din sectorul agroalimentar al RM (anii 1995-2004) Indicatorii

Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2830,2 3192,9 3405,1 3187,6 4033,3 5407,4 6113,5 6858,5 7897,2 8811,9

PIB, mln lei Investiţii în capitalul fix, mln lei 208,5 Cota investiţiilor în PIB, % 7,37

318,6

344,1

320,9

202,5

220,2

514,3

605,3

939,8

956,2

9,98

10,11

10,07

5,02

4,07

8,41

8,83

11,90

10,85

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexele 3; 4.) Volumul investiţiilor în capitalul fix din sectorul agroalimentar în ultimii 10 ani s-a majorat de 4,59 ori, faţă de 3,11 ori a volumului PIB-ului pe aceiaşi perioadă (tabelul 2.6). Aceasta a contribuit la majorarea cotei investiţiilor în PIB cu 3,48% în decursul perioadei investigate. S-ar părea că a avut loc o înviorare în alocarea investiţiilor în sectorul agroalimentar, însă media este destul de modestă şi constituie numai 8,66%. În acelaşi timp, cota investiţiilor în capitalul fix faţă de PIB-ul în mediu pe economia naţională a fost cu mult mai înalt şi în medie pe ultimii 10 ani a constituit 13,3%, sau cu 4,6% mai mult decît în sectorul agroalimentar. Deci, ritmul de majorare a investiţiilor din acest sector a fost cu mult mai redus faţă de cel mediu naţional. În scopul redresării situaţiei financiare în producerea şi industrializarea produselor agricole se cere o majorare mai semnificativă a volumului investiţiilor, cota cărora faţă de PIB ar trebui să fie, în opinia noastră, cel puţin la nivelul mediu pe ţară. Ţinînd cont de necesităţile actuale în 53

redresarea activităţii din sectorul agroalimentar, considerăm că cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15-20%, bazîndu-ne pe faptul că acest nivel al cotei investiţiilor a fost deja obţinut în mediu pe economia naţională în anul 1998. Deci, posibilitatea majorării cotei investiţiilor din sectorul agroalimentar este destul de reală, ţinînd cont şi de faptul că ele ocupă în prezent numai cca. 22% din volumul total. În acest sens un aport pozitiv şi foarte esenţial îl poate aduce realizarea Programului Naţional „Satul Moldovenesc”, deoarece ponderea sectorului agroalimentar în spaţiul rural este destul de semnificativ, îndeosebi în producerea materiei prime cu destinaţie agricolă şi industrializarea primară a acestor produse. Una din problemele principale ale întreprinderilor agricole din mediul rural este lipsa mijloacelor financiare necesare pentru dezvoltarea lor. Promovarea continuă a politicilor de creditare în mediul rural este o modalitate de soluţionare a acestei probleme la etapa actuală. În contextul analizei creditelor acordate economiei naţionale (anul 2001), cele destinate agriculturii şi industriei alimentare constituie cca. 27% din structura creditelor pe ramuri, în valoare absolută reprezentînd 850,5 mln lei. Se poate menţiona că în anul 2001 băncile au fost mai active în creditarea sectorului agroalimentar comparativ cu anul 2000 – 637 mln lei (anexa 5). Creditele oferite sectorului agroalimentar din republică provin de cele mai multe ori din două surse de bază: băncile comerciale ale RM şi instituţiile financiare ne-bancare ale RM. În prezent în RM există 16 bănci comerciale, care operează în sectorul bancar. Evaluînd importanţa fiecărei bănci în creditarea totală a agriculturii şi industriei alimentare, se poate constata că banca dominantă este „Moldova Agroindbank”, care în prezent deţine cca. 1/3 din portofoliu în sectorul agroalimentar. Ponderea acestei bănci în suma totală a creditelor oferite acestui sector constituie cca. 56% din total. O influenţă destul de semnificativă în alocarea creditelor acestui sector le revine şi băncilor comerciale Victoriabank, Moldincombank, Universalbank şi Banca Socială cu o pondere de la 6,3 pînă la 11,8% din total. Rata dobînzii la creditele acordate businessului rural: „Moldova Agroindbank” - 14%-21%; „Victoriabank” - 15-21% anual; „Universalbank” - 21-23% anual; alte bănci comerciale - 14-25%. In Republica Moldova activează de asemenea şi instituţii financiare ne-bancare, care oferă suport financiar sectorului agroalimentar, cum ar fi: CFR, MEC, PFRDIM, RISP. Corporaţia de Finanţare Rurală (CFR) asigură accesul fermierilor şi antreprenorilor rurali la serviciile financiare la sate. CFR acordă împrumuturi în primul rînd asociaţiilor de economii şi împrumut la o rată a dobînzii de 15-16% anual. Micro Enterprise Credit (MEC) Moldova este o companie financiară internaţională, specializată în creditarea micului business. Sumele creditelor variază între 100 USD şi 100 mii USD sau EURO. Rata dobînzii este de 1,16% -2,3% pe lună. 54

Proiectul de Finanţare Rurală şi Dezvoltare a Întreprinderilor Mici (PFRDIM) realizat de Guvernul RM şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (FIDA) oferă credite pentru dezvoltarea întreprinderilor mici din spaţiul rural. Valoarea maximă a unui credit este de 30 mii dolari SUA, iar rata dobînzii de 14% anual. Proiectul de Servicii şi Investiţii Rurale (RISP) a fost iniţiat de către Banca Mondială pentru a stimula dezvoltarea finanţării în agricultură. Rata dobînzii pentru creditele acordate pe liniile de creditare a RISP este în medie de 15% anual [87]. Scopul principal stipulat în proiectul dat prevede stimularea dezvoltării economice în spaţiul rural şi dezvoltarea sectorului agricol în perioada post-privatizare, accesul noilor producători agricoli din spaţiul rural la experienţă şi finanţare. În paralel contribuie la reducerea sărăciei prin intermediul creării noilor locuri de muncă şi îmbunătăţirea productivităţii prin asistenţă tehnică suplimentară şi suport investiţional [15]. În cadrul RISP a fost implementat Proiectul „Suport pentru Proiectul de Investiţii şi Servicii Rurale” (SRISP), finanţat de Departamentul pentru Dezvoltarea Internaţională al Guvernului Marii Britanii (DFID), care şi-a început activitatea în noiembrie anul 2002 şi se va desfăşura pînă în anul 2006, fiind o continuare a Proiectului-pilot cu o durată de trei ani “Dezvoltarea Surselor Durabile de Venit în Regiunile Rurale” (SRLPP) [113]. Pe baza cercetării investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar al RM se pot accentua următoarele: Ø

Ponderea PIB-ului sectorului agroalimentar în cel naţional în ultimii 10 ani s-a redus

de la 44% pînă la 28%, iar în medie a constituit 34%. În această perioadă ponderea investiţiilor în acest sector a variat pe ani şi a constituit în medie 22%. Ø

Considerăm că pentru majorarea PIB-ului în sectorul agroalimentar este necesar de a

majora volumul investiţiilor în acest sector, cota cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul total. Aceasta va asigura posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne de producere şi valorificare a producţiei agricole din sectorul agroalimentar. Ø

Cota investiţiilor în PIB a sectorului agroalimentar în medie pe ultimii 10 ani a

constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică. În scopul redresării situaţiei financiare din sectorul agroalimentar cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15%-20%, nivel obţinut în anul 1998 pe economia naţională. Ø

La momentul actual principalul creditor comercial autohton din sectorul bancar este

„Moldova Agroindbank”, aportul căreia constituie ½ din total. Considerăm oportună majorarea ponderii în creditarea sectorului agroalimentar şi a altor bănci ale republicii şi a instituţiilor financiare ne-bancare pentru evitarea monopolului unei bănci în 55

oferirea creditelor pentru acest sector. Concomitent cu aceasta se cere crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea mai multor investiţii străine în economia naţională, îndeosebi în sectorul agroalimentar. 2.3. Contribuţia investiţiilor străine în sectorul agroalimentar Un rol esenţial în dezvoltarea sectorului agroalimentar li se atribuie investiţiilor străine [1; 2; 6], deoarece volumul investiţiilor autohtone sînt destul de limitate. Datele stocului investiţiilor străine (tabelul 2.7) ne demonstrează că în decursul a 5 ani volumul investiţiilor alocate întreprinderilor din economia naţională s-a majorat cu 195,8 mln USD sau cu 54,8%. Tabelul 2.7 - Structura stocului investiţiilor străine depuse în întreprinderile din sectorul agroalimentar al RM Ramurile economiei naţionale

1.01.2001

1.01.2005

mln USD

%*

mln USD

%*

Depuneri de investiţii – total, inclusiv

357,2

100

553

100

sectorul agroalimentar, din care

43,4

12,2

71,7

13,0

industria alimentară

39,6

11,1

67,8

12,3

agricultura şi silvicultura

3,8

1,1

3,9

0,7

Notă: *indicatorii sînt calculaţi de către autor Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]. În aceiaşi perioadă, stocul investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar s-a majorat cu 65,2%, depăşind media pe economia naţională. Însă în mărimi absolute această majorare a fost destul de modestă, constituind numai 28,3 mln USD. Ponderea investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0% care, după părerea noastră, este insuficient, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei naţionale a constituit în această perioadă cca. 1/3. Deci pentru menţinerea acestui sector destul de important pentru economia naţională, cota investiţiilor străine trebuie să fie cel puţin la nivelul PIBului acestui sector. Referitor la componentele sectorului agroalimentar este necesar de menţionat că aportul fiecărei este diferit. Dacă în perioada investigată, stocul investiţiilor străine alocate în industria alimentară s-a majorat cu 71,2% în decursul a 5 ani, atunci cel din agricultură şi silvicultură s-a majorat numai cu 2,6%, cota căreia s-a redus cu 0,4%.

56

Deci, investiţiile străine au fost orientate preponderent numai în întreprinderile din industria alimentară. Acest decalaj este în detrimentul sectorului de producţie a materiei prime, fără de care industria alimentară nu poate să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de producţie agricolă de calitate înaltă. Din aceste considerente este necesar de a majora cota investiţiilor alocate în agricultură pînă la cel puţin nivelul celui obţinut în industria alimentară. În rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge mărimi de cca. 1/3 din cea obţinută pe economia naţională. Considerăm că investiţiile străine alocate în agricultură ar trebui direcţionate în acele ramuri, care contribuie la obţinerea unor produse ce pot fi realizate peste hotare în valută forte. Dintre acestea am menţiona plantaţiile perene de pomi fructiferi şi viţă de vie, produsele cărora sînt destul de solicitate în prezent pe piaţă, mai ales pe cea europeană. Pentru aceasta ar fi necesar de a crea condiţii favorabile în atragerea investitorilor străini anume în dezvoltarea acestor ramuri ale agriculturii, care sînt amplasate preponderent în sectorul rural. Folosirea efectivă a acestor investiţii poate fi realizată cu succes, ţinînd cont şi de faptul că la sate sînt destul de suficiente forţe de muncă neîncadrate în procesul de producţie. Un rol semnificativ în alocarea investiţiilor în sectorul agroalimentar îl constituie şi investitorii care sînt disponibili de a atribui surse financiare

sub diferite forme, care să fie

acceptabile pentru republică [38, p. 166]. În acest context vom examina principalii investitori care în ultimii ani au contribuit semnificativ la alocarea investiţiilor străine în economia naţională şi mai ales în dezvoltarea infrastructurii din sectorul agroalimentar (anexa 6). Printre cei mai mari investitori străini am menţiona în primul rînd Banca Mondială care a acordat în anul 2001 un credit de 30 mln USD pentru realizarea unui proiect de investiţii şi dezvoltare rurală în Republica Moldova, pe un termen de 40 de ani, cu o dobîndă de 0,75% anual şi cu o perioadă de graţie de 10 ani (figura 2.4). Proiectul de investiţii şi dezvoltare rurală prevede în primul rînd dezvoltarea sectorului agrar în Republica Moldova la etapa actuală. Creditul Băncii Mondiale are menirea de a susţine fermierii autohtoni, desfacerea pieţelor din republică şi finanţarea rurală. Principala sumă de 25 mln USD se acordă pentru creditarea reprezentanţilor businessului agricol. Creditele au fost acordate prin intermediul băncilor comerciale din republică în lei şi în valută forte pe un termen de 12 ani. Pentru ridicarea calificării proprietarilor de pămînt, pentru însuşirea de către aceştia a cunoştinţelor în domeniul managementului şi marketingului la etapa de iniţiere a afacerilor, precum şi pentru înfiinţarea întreprinderilor agricole conform cerinţelor contemporane au fost alocate 5 mln USD.

57

mln USD

30 25 20 15 10 5 0

25 15 5

Creditarea reprezentanţilor businessului agricol

Ridicarea calificării proprietarilor de pământ

Proiectul investiţiilor şi serviciilor în agricultură

anul 2001 anii 2005-2006 Figura 2.4- Proiecte finanţate de Banca Mondială în sectorul agroalimentar al RM în anii 2001-2006 Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor [99;109] (anexa 6)

Banca Mondiala a mai acordat un avans de 1,54 mln USD pentru iniţierea unui programpilot de acordare a creditelor şi pregătirea realizării întregului proiect [99]. Banca Mondială preconizează de asemenea, să acorde RM în anii 2005-2006 credite preferenţiale în valoare de 45 milioane USD pentru implementarea a 4 proiecte din cadrul noilor Strategii de asistenţă pentru ţară (anexa 6), din care pentru realizarea proiectului referitor la dezvoltarea învăţămîntului în localităţile rurale şi proiectului referitor la ridicarea nivelului competitivităţii cîte 10 mln USD pentru fiecare şi proiectul investiţilor şi serviciilor în agricultură – respectiv 15 milioane USD [109]. Din cele menţionate se observă că majoritatea creditelor sînt direcţionate anume la iniţierea diferitor direcţii de activitate din sectorul rural, fapt considerat destul de favorabil în dezvoltarea sectorului agroalimentar în întregime. Alţi investitori străini semnificativi în economia Republicii Moldova, în special în sectorul agroalimentar, sînt BIRD şi BERD care şi-au extins programele de asistenţă, trecînd de la proiectele macro-economice de adoptare spre proiecte de investiţii. Pînă în anul 2000 BERD a investit în RM 149 mln ECU pentru sprijinirea proiectelor cu o valoare totală de 243 mln ECU, din care 30% revin sectorului privat şi celui agroindustrial. Strategia BERD rezidă în promovarea procesului de tranziţie în RM prin concentrarea asupra următoarelor obiective: promovarea investiţiilor în sectorul privat cu un accent special asupra sectorului agroindustrial; sprijin financiar pentru consolidarea sectorului local financiar etc. [42]. BERD a iniţiat, începînd cu anul 2005, în RM 10 proiecte noi în valoare totală de 21 mln EURO. În anul 2004 au fost implementate 5 proiecte cu un buget total de 12,8 mln EURO. Din

58

numărul proiectelor, 6 vor fi implementate in industria generală, inclusiv sectorul agroalimentar cu o valoare agregata de 10 mln EURO (anexa 6). În acelaşi timp, se va lansa un Program de Facilitare a Comerţului cu o nouă banca locală, de asemenea, va continua utilizarea acestuia, ceea ce va genera proiecte noi in valoare totală de cel puţin 8 milioane EURO [117]. Un factor semnificativ în atragerea investiţiilor străine, în opinia noastră, este de a ţine cont şi de ţările care sînt cele mai disponibile în alocarea creditelor pentru economia republicii, inclusiv şi pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar. Printre ele am menţiona pe cele care s-au evidenţiat mai semnificativ în ultima perioadă - SUA, Japonia, Rusia, Marea Britanie. Prin intermediul USAID, Guvernul SUA a contribuit semnificativ la dezvoltarea infrastructurii din sectorul agrar al RM [9]. De la încheierea privatizării în anul 2001, peste 75% din terenurile agricole au fost consolidate prin intermediul mecanismelor de piaţă în întreprinderile agricole mari şi mijlocii. Gospodăriile agricole private au adus investiţii în sectorul agrar din RM şi au fost motorul care a generat creşterea în agricultură. Guvernul SUA prin intermediul USAID oferă asistenţă tehnică acestor asociaţii. „Uniagroprotect” a fost fondat de către 8 asociaţii ale producătorilor agricoli. De la fondarea „Uniagroprotect” în anul 2000, această organizaţie s-a extins semnificativ, întrunind peste 10 200 de membri, care reprezentă peste jumătate din toţi proprietarii de terenuri mari şi mijlocii din Moldova. În anul 2004 „Uniagroprotect” includea 14 asociaţii din 33 de raioane ale RM. Misiunea acestor asociaţii şi a „Uniagroprotect” este de a ajuta producătorii agricoli să-şi coordoneze activităţile, să-şi apere interesele, să promoveze un cadru legal benefic pentru agrobusiness [100; 114]. Este necesar de menţionat, că o prioritate în activitatea ″Uniagroprotect″ o constituie atragerea investiţiilor şi aplicarea tehnologiilor moderne în sectorul agroalimentar. În acest sens se poate de remarcat lansarea programului strategic de dezvoltare a agrobusinessului „Produse cu Valoare Adăugată Înaltă”. Programul include fondarea de întreprinderi moderne de prelucrare şi păstrare a fructelor şi legumelor prin utilizarea tehnologiilor de atmosferă controlată, deshidratare şi congelare rapidă. Implementarea a două din proiectele menţionate s-a realizat deja prin lansarea întreprinderilor „Basfruct” şi „Olane-prim” în parteneriat cu întreprinderile „Basvinex” SA şi, respectiv, „Nistru-Olăneşti” SA. Proiectul de congelare rapidă este în curs de implementare în parteneriat cu întreprinderea „Moldsemporumb” din Şoldăneşti. Astfel a fost pus începutul parteneriatului între agricultori şi întreprinderile de prelucrare, parteneriat benefic pentru ambele părţi. Realizarea acestor proiecte a fost posibilă datorită suportului acordat de Programul de Asistenţă a Fermierilor Privaţi (PAFP), finanţat de USAID şi de Fundaţia SOROS din RM [106]. Capitalul internaţional este foarte important, pentru ca economia RM să se dezvolte şi să prospere. Aşezarea RM în centrul Europei, îi permite să atragă investitori care sînt interesaţi atît de 59

economia ţărilor din ex-URSS, cît şi de economia tradiţională a statelor din vestul Europei. RM este bogată în resurse naturale, care îi permit de a fi o ţară cu o regiune fertilă, care foloseşte aceste resurse pentru producerea vinului, fructelor şi cărnii, exportate atît în ţările din est, cît şi în cele din vest. Unele firme şi întreprinderi agricole din RM primesc ajutor prin diferite programe agricole, finanţate de către USAID. Investitorii străini pot acorda nu numai capital, dar şi echipament necesar pentru refacerea sectorului agricol al republicii [107]. Corporaţia non-profit „The Citizens Network for Foreign Affairs” (CNFA) prin Proiectul de Dezvoltare a Business-ului Agricol (PDBA), care şi-a început activitatea în noiembrie 2004, urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului agricol pentru a extinde pieţele de export. CNFA, fiind o organizaţie americană non-profit, promovează creşterea şi dezvoltarea economică a sectorului privat în ţările cu economia în curs de tranziţie. Această corporaţie activează în RM din anul 1996, scopul ei fiind dezvoltarea relaţiilor de parteneriat în businessul agricol prin acordarea de granturi pentru atragerea investitorilor străini şi autohtoni şi implementarea programelor orientate spre o gamă largă de domenii importante: accesul la mijloace de producţie de calitate, investiţii străine, tehnologii noi, dezvoltarea afacerilor şi pieţelor de desfacere. Este necesar de menţionat că din anul 1996 pînă în anul 2000 s-au implementat 14 proiecte pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat în businessul agricol [17; 101], fapt ce constituie, în opinia noastră, un imbold destul de semnificativ în dezvoltarea sectorului agroalimentar în întregime. PDBA este cea mai recentă activitate lansată de către CNFA pentru a mări competitivitatea sectorului agricol de valoare înaltă din RM şi a consolida potenţialul comercial şi de export al acestuia. În următorii 5 ani, CNFA va oferi intervenţii directe destinate producătorilor, distribuitorilor şi exportatorilor de fructe şi legume, care vor include diferite elemente, inclusiv asistenţă tehnică, instruire, vizite de studiu, studii de piaţă, dezvoltarea culturii calităţii (de exemplu, mărci comerciale, sisteme de control a calităţii), acces la credite comerciale şi granturi cu contribuţia partenerilor locali în scopul catalizării investiţiilor în sector. Prin abordarea întregului lanţ valoric, CNFA urmăreşte să consolideze sectorul agricol, soluţionînd patru probleme importante: asigurarea accesului larg la informaţia necesară pentru intrarea pe pieţele noi de export, diversificarea tipurilor de produse şi satisfacerea optimă a cererii; stabilirea şi consolidarea întreprinderilor agricole competitive, în special a celor orientate spre exportul producţiei calitative; ridicarea capacităţii fermierilor de a produce cantitatea necesară de produse agricole calitative pentru un export competitiv; dezvoltarea asociaţiilor de întreprinderi şi de producători agricoli pentru facilitarea cooperării în cadrul lanţului valoric. 60

Asistenţa în cadrul PDBA va fi acordată printr-un proces competitiv, deschis şi transparent în baza unor criterii stricte de eligibilitate. Aceste criterii, precum şi condiţiile şi procedura de participare în proiect, vor fi anunţate printr-o campanie de informare desfăşurată pe întreg teritoriul ţării. Beneficiari ai asistenţei în cadrul PDBA pot fi: producători de talie mică, orientaţi către comercializarea produselor agricole calitative (fructe, legume, struguri de masă); întreprinderi agricole cu potenţial semnificativ de export al fructelor, legumelor şi strugurilor de masă; exportatori sau angrosişti de fructe, legume şi struguri de masă; asociaţii de producători, întreprinderi agricole şi exportatori. Din aceasta rezultă că asistenţa financiară acordată este direcţionată preponderent anume spre relansarea activităţilor legate de sectorul agroalimentar. Asistenţa financiară are drept scop creşterea veniturilor şi crearea locurilor de muncă în zonele rurale pentru îmbunătăţirea competitivităţii internaţionale a agriculturii Republicii Moldova şi stimularea potenţialului comercial şi de export. Sectorul agricol înalt productiv vizează producţia de fructe şi legume din cadrul următoarelor cinci grupuri: produse proaspete; produse congelate; produse uscate; produse conservate-marinate; produse pentru pieţe de nişă (miere, nuci, uleiuri eterice, ierburi, produse organice). Activitatea menţionată va include o serie din 10 studii de marketing pentru colectarea de informaţii relevante pentru intrarea pe pieţele CSI şi UE [108], fapt foarte semnificativ pentru producătorii autohtoni în obţinerea valutei forte de la realizarea produselor agricole. La sfîrşitul anului 2004 CNFA a demarat începutul procesului de primire a cererilor pentru granturi în cadrul PDBA, finanţată de către USAID (organizaţie care posedă experienţă în lucrul cu agenţii economici din complexul agroindustrial al RM), care a încheiat cu CNFA un acord de colaborare pentru realizarea proiectului PDBA. În anul 2004 experţii CNFA în comun cu colegii de la PAFP şi USAID au efectuat cercetări fundamentale privind capacitatea concurenţială a produselor agroalimentare moldoveneşti. Pe aceste principii se bazează şi PAFP finanţată tot de USAID, precum şi proiectul Băncii Mondiale – RISP, PDBA devine suplimentul lor. Spre deosebire de PAFP, PDBA presupune susţinerea complexă a tuturor verigilor în formarea costului producţiei, iar spre deosebire de RISP, se orientează la ajutorul exportatorilor din complexul agroalimentar. Parteneri de realizare a PDBA în RM vor fi Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”, care este beneficiar al PAFP şi Agenţia de Consultanţă şi Învăţămînt în Agricultură (ACSA). De asemenea parteneri în cadrul PDBA vor fi: Devis Fresh Technologies (firmă americană de consulting în sfera de producţie, controlul calităţii şi marketingul fructelor şi legumelor proaspete), Universitatea Statului Luisiana (LSU) care este membru al proiectelor de dezvoltare a 61

agriculturii în RM şi Ucraina, Asociaţia Mondială de Frigider-depozit (IARW) şi Organizaţia Mondială de Logistică în domeniul Produselor Alimentare (WFLO). PDBA include cinci subramuri ale agriculturii: fabricarea şi exportul producţiei proaspete, îngheţate, uscate, conservate sau marinate şi specifice (miere, nuci, uleiuri etilice, plante medicinale, produse ecologic pure). Pe perioada de implementare vor fi acordate circa 240 de granturi (anexa 6), inclusiv 110 – întreprinderilor agroalimentare (întreprinderi mici – 75 granturi în valoare de 10-30 mii USD, întreprinderi mijlocii – 25 granturi în valoare de 30-100 mii USD şi companiilor – 10 granturi în valoare de 100-400 mii USD), 130 – firmelor-producătoare de fructe, legume şi struguri proaspete (în valoare de la 10 pînă la 25 mii USD [93]. Programele CNFA în RM sînt finanţate în mare parte de către USAID. În cadrul acestui parteneriat, birourile regionale ale CFR vor acorda asistenţă producătorilor şi antreprenorilor rurali din RM la completarea formularelor de solicitare a noi granturi. Aceasta va asigura un acces mai larg la obţinerea surselor financiare străine pentru producători şi întreprinderile agricole (producerea şi prelucrarea legumelor, fructelor, strugurilor de masă, pomuşoarelor etc.). Producătorii şi întreprinderile agricole care întrunesc criteriile de eligibilitate ale acestui program pot solicita asistenţă la oricare din birourile regionale ale CFR din Edineţ, Bălţi, Soroca, Orhei, Călăraşi, Căuşeni, Cahul şi Chişinău. Pe lîngă CFR, Asociaţiile Producătorilor Agricoli şi Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală acordă asistenţă potenţialilor beneficiari în obţinerea fondurilor de grant în conformitate cu procedurile şi politica Programului de Granturi ale CNFA. În anul 2005 reprezentanţii acestor organizaţii au pregătit şi înaintat peste 65 cereri, acceptate fiind 11 proiecte cu granturi în valoare totală de 437 mii USD . PDBA finanţat de Guvernul Statelor Unite prin intermediul USAID şi implementat de către CNFA are drept scop îmbunătăţirea eficienţei sectorului agricol avansat din RM. Principalul obiectiv este de a spori competitivitatea acestui sector pe pieţele externe prin consolidarea tuturor componentelor lanţului valoric: de la producere la prelucrare, transportare şi export. Producătorii agricoli din RM sînt eligibili pentru granturi în valoare maximă de 50 mii USD (fără limită minimă) cu condiţia că ei pot contribui cel puţin cu 50% din valoarea investiţiei. De exemplu, dacă un producător solicită 50 mii USD pentru a construi o seră, el va trebui să investească cel puţin aceeaşi sumă de bani în acest proiect. Contribuţia partenerului poate fi asigurată şi prin intermediul creditelor bancare. Întreprinderile agricole pot solicita granturi în valoare de 10-50 mii USD sau 50– 100 mii USD (în dependenţă de cifra de afaceri a companiei), cu condiţia respectării aceleiaşi cerinţe faţă de contribuţia la proiect. Granturile între 100– 400 mii USD sînt puse la dispoziţia întreprinderilor care 62

pot investi cel puţin 60% din costul proiectului [112]. Numai în anul 2005 s-au alocat peste 500 mii USD în sectorul agricol (anexa 6). Aceste fonduri au fost acordate sub formă de granturi la 6 producători şi 5 întreprinderi specializate în prelucrarea şi păstrarea fructelor şi legumelor. Beneficiarii granturilor investesc în aceste proiecte peste 800 mii USD din fondurile proprii. Astfel, valoarea totală a investiţiilor în îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol din RM depăşeşte 1,3 mln USD. Aceste proiecte vor fi implementate în următorii 1,5-2 ani şi vor include tehnologii noi şi avansate de producere şi prelucrare a fructelor, legumelor şi strugurilor de masă. Astfel, pe 30 ha sînt instalate sisteme de irigare prin picurare, iar pe 5 ha se cultivă legume în tuneluri. Vor fi plantate 5 ha de viţă de vie pentru struguri de masă de soiuri noi şi 3 ha de livezi de caise. Totodată, se modernizează o linie de uscare a fructelor şi legumelor ecologic curate, se instalează o nouă linie de uscare, se renovează un depozit frigorific pentru fructe cu o capacitate de 500 tone şi se construieşte un alt depozit pentru păstrarea merelor cu o capacitate de 150 tone. Extinderea capacităţii de producere şi reabilitarea infrastructurii existente va rezulta în crearea a 240 locuri noi de muncă în zonele rurale, iar 190 de lucrători vor fi instruiţi în domeniul aplicării noilor tehnologii. Exportul produselor agricole de calitate înaltă de către întreprinderile asistate va creşte cu cel puţin 30%, iar în unele cazuri chiar cu 65%. Conform estimărilor preliminare, profitul va creşte de asemenea cu 30-60% în rezultatul sporirii volumului producţiei şi productivităţii. CNFA contribuie la proiecte prin granturi şi acordă asistenţă tehnică producătorilor şi prelucrătorilor locali, în extinderea şi modernizarea capacităţilor de producere şi de prelucrare. Pe durata implementării de 5 ani, se vor acorda peste 190 granturi producătorilor, prelucrătorilor şi exportatorilor de produse agricole prioritare. Bugetul total al PDBA este de 19 mln USD [111]. În anul 2005 au fost oferite 9 granturi companiilor agricole moldoveneşti, suma totală a investiţiilor în agricultură depăşînd 2,2 mln USD. Proiectele finanţate vor genera în rezultat crearea a cca. 85 noi locuri de muncă. Se preconizează crearea unor plantaţii-model cu aplicarea noilor tehnologii, implementarea unor linii moderne de prelucrare, noi tehnologii de recoltare şi de prelucrare a producţiei agricole, de utilizare a tehnologiilor de congelare momentană şi stocare la rece, precum şi dezvoltarea strategiilor de marketing. În rezultat se vor fi înfiinţa 36 ha de noi livezi, plantaţii de viţă de vie de soiuri de masă; vor fi reabilitate 22 ha de plantaţii multianuale, va fi lansată o linie modernă de uscare a fructelor, care permite prelucrarea a peste 2 mii tone de fructe anual [104]. Aceasta va face posibilă livrarea prunelor uscate moldoveneşti de calitate superioară pe piaţa germană, fapt foarte semnificativ în lansarea producţiei autohtone în ţările comunităţii europene. 63

Un grant în valoare de 660 mii USD a fost oferit în anul 2005 RM de către Guvernul Japoniei pentru pregătirea celei de-a doua etape a Proiectului de Investiţii şi Servicii Rurale (RISPII). Banii acordaţi prin intermediul Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare sînt direcţionaţi în special pentru pregătirea planurilor detaliate de implementare a fazei a doua a acestui proiect. El oferă posibilitatea pregătirii a celei de-a doua etape a proiectului RISP, în cadrul căreia va continua consolidarea reţelei naţionale de extensiune rurală, crearea şi finanţarea noilor afaceri în mediul rural şi va fi fortificat sistemul de asociaţii de economii şi împrumut (anexa 6; figura 2.5). Prima fază a RISP care s-a derulat în anii 2002-2005 şi a avut drept scop asigurarea accesului la cunoştinţe, tehnologii moderne şi finanţe în spaţiul rural este evaluată la 24 milioane USD, dintre care 15,5 milioane au fost acordate de către Banca Mondială. În această perioadă au fost iniţiate 800 de afaceri în spaţiul rural, care au permis crearea a cca. 3300 locuri de muncă. Din liniile de creditare RISP au fost acordate peste 600 de împrumuturi investiţionale şi 500 de credite pentru asociaţiile de economii şi împrumut. Valoarea totala a împrumuturilor a atins cifra de 200 milioane de lei, rata de rambursare a lor fiind de 99%. Aceasta a permis crearea reţelei naţionale de extensiune rurală, care acordă anual servicii la cca. 400 mii producători agricoli prin intermediul celor 470 consultanţi rurali bine instruiţi. Guvernul Japoniei pe parcursul implementării Proiectului Investiţii şi Servicii Rurale - I a oferit granturi în perioada anilor 1999- 2002 de circa 900 mii USD [118]. 30 24

mln USD

25 20 15

11,27

10 5

0,9

0,66

0 anii 1999- 2002 anii 2002-2005 RISP - I Pregătirea etapei a doua a RISP-II

anul 2005

anii 2001-2004

Prima etapă a RISP - II SKR

Figura 2.5 - Proiecte finanţate de Guvernul Japoniei în sectorul agroalimentar al RM în anii 1999-2005 Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor [91; 94; 118] (anexa 6)

64

În anul 2004 de către Guvernului Japoniei a fost acordată tehnică agricolă în cadrul proiectului „Creşterea producţiei agricole în RM” SKR (The Second Kennedy Round), aceasta fiind a patra tranşă a proiectului SKR. În rezultatul acordării unui grant în mărime de 260 mln yeni (2,4 mln USD), au fost achiziţionate 82 tractoare japoneze „Kubota”. Din mijloacele băneşti a primelor trei tranşe (anii 20002003) au fost achiziţionate 63 de tractoare cu plug şi 76 de combine „Sampo”. Astfel, suma totală a granturilor japoneze în republică a constituit 1,24 miliarde yeni (11,27 mln USD). Considerăm că Proiectul SKR este cel mai semnificativ şi de succes proiect de ajutor RM din partea Japoniei. De asemenea specialiştii străini consideră că versiunea moldovenească a SKR este cea mai de succes din cadrul proiectelor statelor-beneficiare [91]. În anul 2005 Guvernul Japoniei a decis să acorde RM cea de-a cincea tranşă în cadrul acestui proiect. Pe banii acestei tranşe se va procura tehnică agricolă în anul 2006. Începînd cu anul 2001, Guvernul Japoniei a acordat deja patru tranşe respectiv în mărime de: I – 3,5 mln USD, II – 2,3 mln USD, III – 2,5 mln USD şi IV – 2,4 mln USD (anexa 6; figura 2.5). Banii au fost acordaţi în formă de granturi pentru reînnoirea tehnicii agricole. Ca rezultat al vînzării tehnicii agricole achiziţionate în cadrul proiectului SKR s-a format un fond, din contul căruia se procură alte maşini şi tehnică agricolă. Pînă în prezent au fost procurate circa 1400 de unităţi tehnice, inclusiv 900 de tractoare „Belarus”, 150 de tractoare grele, 80 de combine, 50 de maşini pentru protecţia plantelor şi 20 sisteme de irigare [94]. Societatea pe acţiuni de tip închis Casa Comercială "Aroma" (Rusia) a investit în anul 2004 în Combinatul de Vinuri Spumoase „Vismos” din Chişinău, care îi aparţine - 3 mln USD. Din care 1,6 mln USD au fost alocate pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie pentru producerea materiei prime, iar 1,4 mln USD – la reconstruirea capacităţilor de producţie ale întreprinderii. În rezultat s-au înfiinţat plantaţii de viţă-de-vie pentru struguri pe o suprafaţă de 83 ha. Este necesar de menţionat că reconstrucţia şi reutilarea tehnică a întreprinderii şi procesul de înfiinţare a noilor plantaţiilor de viţă-de-vie au fost începute încă în anul 2003. Casa Comercială „Aroma” a alocat pentru aceste scopuri 5 mln USD, chiar dacă programa sa investiţională, pînă la semnarea acordului de vînzare-cumpărare a întreprinderii, a anticipat alocarea de investiţii pe o perioadă de 5 ani în mărime de 3,2 mln USD. Strategia de dezvoltare a combinatului „Vismos” presupune în general înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie în anii apropiaţi pe o suprafaţă de 500 ha, unde anual se vor produce 5 mii tone de struguri [90]. Fabrica de vinuri inter-republicană din Moscova (anexa 6) a investit în ultimii 2 ani (20032004) în reutilarea SA „Călăraş-Divin” din RM, care îi aparţine, circa 9 mln USD [92]. După modernizare, volumul de producţie a coniacului s-a majorat de la 600 pînă la 3 mii de sticle lunar, iar investitorul rusesc şi-a îndeplinit o mare parte din obligaţii asumate la achiziţionarea 65

întreprinderii care constau în alocarea investiţiilor în mărime 5 mln USD pe o perioadă de 5 ani. În anul 2005 în RM a fost creat Fondul de garantare a creditelor „GarantInvest” cu ajutorul Departamentului de Dezvoltare Internaţională al Marii Britaniei (DFID). Fondatori au devenit 7 bănci comerciale ale RM – „Victoriabank”, „Moldova Agroindbank”, „Banca Socială”, „Banca de Economii”, „Energbank”, „Eximbank”, „Mobiasbank” şi Corporaţia de finanţare rurală şi organizaţia obştească „ProRuralInvest”. Capitalul social al fondului este de 4,43 mln lei, cota fiecărui fondator este de 20%. Iniţial fondul planifică să ofere garanţii pentru credite de pînă la 10 mii USD, în mărime de 50% din mărimea sumei respective. Pentru oferirea garanţiei se va plăti un comision în mărime de 2,5%–3% din suma garantată. Client al fondului poate deveni orice persoană fizică, care dispune de licenţă pentru activitatea de întreprinzător, sau persoană juridică înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova şi nu dispune de gaj lichid. Fondul a început să acorde primele garanţii clientelei în luna aprilie 2005 [95; 102]. Considerăm că crearea unui asemenea fond de garantare a creditelor va permite accesul la resursele financiare ale întreprinzătorilor cu idei interesante, ce nu dispun de gaj pentru credit. În rezultat se vor crea condiţii favorabile pentru implicarea mai multor întreprinzători din sectorul agroalimentar în

înfiinţarea unor unităţi de producţie la nivelul cerinţelor contemporane prin

crearea a noi locuri de muncă în sectorul rural. Acest fapt poate fi confirmat şi prin fondarea de întreprinderi mixte cu capital străin în republică ca rezultat al activităţii investitorilor externi. În acest scop au fost examinate 50 de întreprinderi mixte cu capital străin, fiind selectate întreprinderi mai mari ce activează în sectorul agroalimentar al RM (tabelul 2.8). Pentru unele întreprinderi au fost înscrişi doar principalii investitori. La 4 din întreprinderile examinate cota parte din capitalul statutar (100%) revine investitorilor străini din SUA şi Canada. În opinia noastră, aceasta este important pentru activitatea eficientă a acestor întreprinderi în fabricarea producţiei ce corespunde standardelor mondiale şi care poate concura cu succes pe pieţele comunităţii europene. Aceasta va contribui la crearea unui climat favorabil în procesul de atragere a investiţiilor străine şi formarea unei imagini favorabile a producţiei autohtone şi pătrunderea ei pe pieţele ţărilor europene. Este necesar de menţionat că unele firme din RM s-au deschis cu implicarea echipelor de specialişti iniţiaţi în domeniu din străinătate, iar o parte esenţială a semifabricatelor şi a altor componente sînt importate. Aceasta confirmă necesitatea nu numai în atragerea investiţiilor străine, dar şi a specialiştilor care ar contribui la folosirea cît mai eficientă a fondurilor financiare alocate de către aceste întreprinderi şi obţinerea unor produse agricole finisate de calitate, care ar concura cu succes cu cele din ţările europene. 66

Tabelul 2.8 - Rating-ul întreprinderilor agroalimentare cu capital străin din cele 50 de întreprinderi ale economiei naţionale (anul 2001) Locul ocupat Denumirea întreprinderii cu capital străin în rating

Cota-parte a investitorului în capitalul statutar mln. lei

%

22

SA „Vitanta-Intravest”

30,98

85,59

27

SA „Sudzucker- Moldova” (Drochia) SA „Combinatul de Zahăr din Alexandreni”

18,84

48,86

17,98

48,70

13,07 12,94 11,96

100 54,85 100 100 57,5

29 35

SRL „Wine International Project”

36 39

SRL „Tubecon-Tobacco” (Orhei) SRL „Acorex”

41

SRL „Agro-Empire”

42

SA „Cricova-Acorex”

11,63 11,13

44

BCA „Moldova-Agroindbank”

10,2

19,8

49

SA „Alimcom”

7,96

34,86

Principalii investitori străini (ţara de reşedinţă) WNISEF (SUA) prin „Intravest Finance” (Liechtenstein) „Sudzucker” AG (Germania) „Sudzucker” AG (Germania) „Garling Enterprises ” Inc. (Canada) „Tubecon” Ltd. (Grecia) (SUA) „Garling Enterprises ” Inc. (Canada) (SUA) WNSEF (SUA), BERD (Marea Britanie) -

Sursa: [103; 110] În trei din întreprinderile studiate cota parte depăşeşte ½ din capitalul statutar, iar în altele două – cca. 49%. Important este faptul, că întreprinderile mixte cu capital străin ce activează în subramurile sectorului agroalimentar, prin realizarea producţiei contribuie semnificativ la obţinerea de valută forte pentru economia naţională. Un exemplu elocvent îl constituie întreprinderile de producere a zahărului. RM este prima ţară din spaţiul post-sovietic, pe piaţa căreia a pătruns concernul german „Sudzucker AG Mannheim”, cunoscut în toată lumea (producînd anual 3,5 mln tone de zahăr), ca unul din cei mai mari producători de zahăr din Europa. Activitatea sa investiţională concernul german şi-a început-o în anul 1998 prin cumpărarea pachetelor de acţiuni de la 5 fabrici de zahăr din RM: Alexandreni, Drochia, Donduşeni, Făleşti şi Glodeni. În anul 2000 acest concern a reuşit să-i convingă pe acţionarii de la 3 fabrici („Drochiazahăr” SA, „Fabrica de Zahăr Făleşti” SA şi „Fabrica de Zahăr Donduşeni” SA), să se asocieze întro singură companie – SA „Sudzucker-Moldova”. Suma investită în fabricile de zahăr din RM a fost de circa 20 mln mărci germane. În anul 2001 de către acest concern s-au efectuat investiţii în valoare de 12,5 mln mărci germane [32; 41]. Considerăm că într-o anumită măsură aceasta a contribuit la asigurarea obţinerii unei producţii de calitate care poate concura cu succes pe piaţa

67

europeană. Acest fapt ne convinge încă o dată despre necesitatea creării unui climat favorabil pentru atragerea investiţiilor străine în ramurile sectorului agroalimentar, aportul cărora în volumul venitului obţinut este destul de semnificativ. Totodată se cere de a depune eforturi suplimentare în crearea unor astfel de întreprinderi cu suportul investitorilor străini şi în alte domenii atît de producere a materiei prime agricole, cît şi de industrializare a ei prin utilizarea tehnologiilor performante ce asigură obţinerea unor mărfuri calitative şi competitive pe piaţa europeană. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie să fie la acelaşi nivel, deoarece în prezent ele constituie doar 22% din total. Astfel, aceste întreprinderi vor ocupa un spectru cu mult mai larg în diversificarea producţiei agricole autohtone care ar putea fi realizată pe pieţele europene. Activitatea organelor abilitate în problema examinată a contribuit într-o oarecare măsură în acest sens, însă se cer eforturi cu mult mai semnificative pentru a majora volumul investiţiilor în întreprinderile mixte din mai multe subramuri ale sectorului agroalimentar, care în rezultat vor contribui la relansarea economiei naţionale în întregime. În baza cercetării investiţiilor străine

alocate în sectorul agroalimentar al RM se pot

concluziona următoarele: Ø

În decursul ultimilor 5 ani cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-

a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură şi silvicultură s-a majorat numai cu 2,6%. Acest decalaj este în detrimentul sectorului de producere a materiei prime, fără de care industria alimentară nu poate să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de producţie agricolă de calitate înaltă. Din aceste considerente este necesar de a majora cota investiţiilor alocate în agricultură pînă la nivelul celui obţinut în industria alimentară. În rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge valori la nivelul obţinut pe economia naţională. La momentul actual această pondere este insuficientă, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei naţionale a constituit în această perioadă cca. 1/3. Ø

Cei mai mari investitori din ultimii ani sînt Banca Mondială, guvernele SUA şi

Japoniei, întreprinderile din Rusia prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii. Ø

Din 50 întreprinderi mixte cu capital străin, numai 22% activează în sectorul

agroalimentar. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie să fie la acelaşi nivel. Concomitent cu aceasta se cer eforturi cu mult mai semnificative pentru a majora volumul investiţiilor în întreprinderile mixte din sectorul agroalimentar, care în 68

rezultat vor contribui la relansarea economiei naţionale în întregime.

Concluzii Caracterizînd particularităţile procesului investiţional în businessul sectorului agroalimentar al RM se pot face următoarele concluzii: Ø Principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor. Pentru înviorarea procesului investiţional se cer eforturi în atragerea de către întreprinderi a investiţiilor suplimentare, în deosebi a celor străine, cota cărora să constituie cel puţin 1/3 din total. Aportul investiţiilor din sectorul privat şi cel public în ultimii 10 ani a avut tendinţă spre reducere, însă continuă să ocupe un loc important în acest proces. În acelaşi timp cota întreprinderilor mixte în aceeaşi perioadă s-a majorat de 25 ori, şi constituie ¼ din volumul investiţiilor cu capital fix. Considerăm oportună majorarea cotei întreprinderilor mixte pînă la cel puţin 1/3 din totalul investiţiilor, din contul atragerii surselor financiare străine prin crearea unui climat legislativ favorabil. Ø În atragerea investiţiilor nu s-a constatat din partea statelor străine o tendinţă permanentă în alocarea surselor financiare în economia naţională, mai ales pe termen lung. Problema de bază o constituie nu atît atragerea, cît folosirea eficientă a investiţiilor în ramurile prioritare ale economiei naţionale, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. În acest scop a fost creat Consiliul Investitorilor Străini, iar de către Guvernul RM au fost determinate priorităţile în atragerea investiţiilor străine şi ţările disponibile de a aloca aceste investiţii în economia naţională prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi altor forme de finanţare. Ø Ponderea PIB-ului sectorului agroalimentar în cel naţional în ultimii 10 ani s-a redus de la 44% pînă la 28%, şi în medie a constituit 34%. În această perioadă cota investiţiilor acestui sector a variat pe ani şi a constituit în medie 22%. Considerăm că pentru majorarea PIB-ului în sectorul agroalimentar este necesar de a mări volumul investiţiilor în acest sector, cota cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul total. Aceasta va asigura posibilitatea aplicării tehnologiei moderne de producere şi valorificare a producţiei agricole. Cota investiţiilor în PIB a sectorului agroalimentar în medie pe ultimii 10 ani a constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică. În scopul redresării situaţiei financiare din sectorul agroalimentar cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15%, nivel obţinut în anul 1998 pe economia naţională. Ø La momentul actual principalul creditor comercial autohton din sectorul bancar este „Moldova Agroindbank”, aportul căreia constituie ½ din total. Considerăm oportună majorarea ponderii în creditarea sectorului agroalimentar şi a altor bănci din republică şi a 69

instituţiilor financiare ne-bancare pentru evitarea monopolului unei bănci în oferirea creditelor pentru acest sector. Concomitent cu aceasta se impune crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea a mai multor investiţii străine în economia naţională, îndeosebi în sectorul alimentar. Ø Cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar pe parcursul ultimilor 5 ani s-a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură şi silvicultură s-a majorat numai cu 2,6%, cota căreia s-a redus cu 0,4%. Acest decalaj este în detrimentul sectorului de producţie a materiei prime, fără de care industria alimentară nu poate să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de producţie agricolă de calitate înaltă. Din aceste considerente este necesar de a majora cota investiţiilor alocate în agricultură cel puţin pînă la nivelul celui obţinut în industria alimentară. În rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge nivelul obţinut pe economia naţională. La momentul actual acesta este insuficient, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei naţionale a constituit în această perioadă cca. 1/3. Ø Principalii investitori în economia RM şi în special în sectorul agroalimentar în ultimii ani sînt Banca Mondială, guvernele SUA şi Japoniei, întreprinderile din Rusia ce alocă investiţii prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii. Ø Din 50 întreprinderi mixte ale RM cu capital străin, numai 22% activează în sectorul agroalimentar. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie să fie la acelaşi nivel. Concomitent cu aceasta se cer eforturi semnificative pentru majorarea volumului investiţiilor în întreprinderile mixte din sectorul agroalimentar, care în rezultat vor contribui la relansarea economiei naţionale în întregime.

70

Capitolul 3. EFICIENTIZAREA INVESTIŢIILOR ÎN SECTORUL AGROALIMENTAR 3.1. Evaluarea politicii investiţionale Evaluarea activităţii economice, inclusiv şi a celei investiţionale, se efectuează prin analiza indicatorilor eficienţei economice, a elementelor de bază ale ramurii şi domeniului respectiv. Un element semnificativ în procesul investiţional îl constituie posibilitatea apariţiei diferitor riscuri, care pot condiţiona reducerea sau chiar compromiterea alocării acestor investiţii [35, p. 89, 114]. În afară de riscurile generale care sînt caracteristice economiei naţionale, în sectorul agroalimentar mai pot apărea şi altele suplimentare, legate de specificul sectorului. În acest context se cere studierea tuturor factorilor care contribuie la diminuarea sau sporirea nivelului de influenţă a riscului în procesul investiţional. Din aceste considerente, pentru evaluarea mai amplă a rezultatelor politicii investiţionale este necesar să se examineze consecinţele riscului investiţional [69, с. 128, 132]. Analiza riscurilor se prezintă ca un instrument de căutare „a părţilor slabe” în procesul investiţional în scopul de a alege măsurile adecvate pentru diminuarea influenţei negative a eventualilor schimbări ale mediului şi erorilor posibile în evaluarea parametrilor lor. Persoanele, care adoptă decizii orientîndu-se la obţinerea rezultatelor pozitive, pot refuza realizarea proiectului investiţional ca foarte riscant sau pot garanta revizuirea lui cu scopul reducerii riscului, sau accepta proiectul spre realizare. În acest caz rezultatele analizei riscurilor servesc ca bază pentru dirijarea proiectului investiţional. Este necesar de subliniat că nu există activitate investiţională fără risc [68, c. 410]. Din aceste considerente se impune necesitatea examinării nivelul riscului şi cauzelor concrete, care pot duce la neîndeplinirea sau neeficienţa acestei activităţi. Este important cît mai concret şi precis de a prevedea situaţiile, care pot fi nefavorabile pentru realizarea proiectului investiţional şi de a depune eforturi pentru evitarea celor mai complexe din acestea. Prin urmare, studierea riscurilor constituie componentul de bază în analiza activităţii investiţionale [38, P. 134; 78, c. 239-241]. Cauzele din care proiectul investiţional poate deveni insolvabil, pot fi sociale, comerciale sau de altă natură [63, c. 48]. Consecinţele ecologice neaşteptate pot anula total aşteptările unui efect financiar semnificativ. Inovaţiile tehnice pot deveni atît sursa unui cîştig esenţial pentru economia naţională, cît şi cauza unor pierderi esenţiale. Prin risc se subînţelege posibilitatea apariţiei unor astfel de condiţii, care pot duce la consecinţe negative pentru toţi participanţii proiectului dat sau o parte din ei, adică la reducerea

71

eficienţei în comparaţie cu aşteptările sau imposibilitatea realizării proiectului investiţional fără atragerea resurselor suplimentare [56, c. 92]. Deci, riscul investiţional reprezintă probabilitatea pierderilor financiare, obţinerea unui profit mic din investiţii sau apariţia unor cheltuieli suplimentare investiţionale [76, c. 38]. Riscul este legat de incertitudine, care se caracterizează ca o informaţie incompletă sau inexactă despre condiţiile realizării proiectului, consumuri realizabile şi rezultate realizate. Altfel spus, efectuate cu incertitudine sau incomplet pot fi atît condiţiile curente, cît şi în special valorile viitoare, de care depinde realizarea proiectului şi efectul acestuia. Posibilităţile iniţiatorului proiectului şi a altor participanţi potenţiali în precizarea condiţiilor curente ale factorilor esenţiali este limitată. Într-o măsură mai mare incertitudinea este legată de viitor. De aceea nu atît pronosticul modificărilor, cît evaluarea serioasă a consecinţelor acestora constituie esenţa analizei riscului investiţional. Desigur, prognozarea este un instrument important al analizei, care urmează a fi luat în consideraţie, însă mai practic este căutarea răspunsului la întrebarea, cît de serioasă va fi influenţa asupra proiectului investiţional a unor anumite modificări în viitor. Este necesar de a atrage atenţia asupra unor momente nefavorabile, inclusiv de a evalua probabilitatea realizării lor, de a verifica cum se vor reflecta asupra proiectului investiţional măsurile propuse de depăşire a schimbărilor negative [49, c. 274-275]. La luarea deciziei de a investi, în dezvoltarea obiectivelor existente sau realizarea celor noi, este necesar să se ţină seama de incertitudinea şi riscurile implicate de proiect. Se face o diferenţiere între risc şi incertitudine: riscul presupune o serie de consecinţe specifice unei decizii date, cărora li se pot atribui probabilităţi, în timp ce incertitudinea nu implică posibilitatea atribuirii de probabilităţi. Incertitudinea se referă la situaţia pe care o creează apariţia unui eveniment viitor şi reprezintă necunoaşterea a ceea ce urmează să se întîmple, în timp ce riscul se referă la gradul de incertitudine. Riscul există atunci cînd o mulţime de consecinţe nefavorabile sînt asociate unor decizii posibile şi se poate cunoaşte sau determina şansa apariţiei acestor consecinţe. Cînd această şansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităţilor, analiza se efectuează nu numai în sfera incertitudinii. În general, decizia economică ia în calcul caracterul relativ al informaţiei disponibile şi probabil, al desfăşurării evenimentelor în viitor. Incertitudinea este generată de evoluţia pieţei şi a preţurilor în corelare cu deciziile privind sortimentele şi cantităţile de produse sau servicii oferite pentru un anumit mediu economic, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. Majoritatea metodelor de studiere a riscului investiţional abordează problema estimării probabilităţilor de manifestare a diverselor consecinţe la care se poate aştepta decidentul. 72

Eficacitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării probabilităţii de realizare a unuia sau altuia dintre evenimentele nesigure considerate, influenţată de totalitatea informaţiilor disponibile, de experienţa managerului şi de atitudinea acestuia faţă de riscul asumat. Această atitudine faţă de riscul investiţional poate fi neutră, de acceptare, de respingere sau flexibilă. Astfel analiza riscurilor investiţionale, în general, se efectuează în mod consecutiv prin identificarea deciziilor alternative posibile; cercetarea riscurilor identificate din punct de vedere al dependenţei lor şi posibilităţii de a fi controlate; analiza cantitativă şi calitativă a riscurilor; interpretarea rezultatelor obţinute în cadrul implementării lor în producţie [19, p. 193-194]. Conform teoriei deciziei, riscul poate fi definit ca probabilitatea producerii unui eveniment nefavorabil. El reprezintă probabilitatea succesului sau eşecului, în care succesul înseamnă obţinerea unui profit, iar eşecul – pierderea banilor investiţi. Incertitudinea specifică investiţiei afectează toate elementele fluxului de trezorerie generat de un proiect de investiţii. Sînt influenţate în special valorile rezultatelor economice şi financiare aşteptate: profitul, cash-flow, cheltuielile. De asemenea, este incertă valoarea reziduală a capitalului fix la expirarea duratei de exploatare pe care o luăm în calcul la analiza financiară a proiectelor investiţionale. Unele informaţii dintre cele mai importante, folosite la evaluarea proiectelor investiţionale, nu pot fi previzionate în mod riguros şi anume: volumele producţiei şi serviciilor, structura şi calitatea acestora, preţurile de vînzare, costurile şi consumul resurselor necesare desfăşurării activităţii în perioada de exploatare etc. Pe parcursul exploatării capacităţilor proiectate, pot apărea dificultăţi în asigurarea cu anumite resurse materiale şi energetice, resurse valutare, se poate modifica rata dobînzii, rata inflaţiei, evaluările privind avantajele ecologice ale proiectelor de investiţii etc. În realitate, se constată că între mărimea parametrilor proiectelor de investiţii şi factorii externi există dependenţe statistice, probabilistice, nivelul indicatorilor manifestîndu-se ca valori aleatorii. De aceea, se impune necesitatea ca deciziile de investiţii să fie elaborate şi adoptate în raport cu incertitudinea asociată proiectelor pe baza analizei diverselor situaţii posibile în viitor cu luarea în calcul a impactului acestora în planul eficienţei economice şi financiare. Alegerea proiectelor investiţionale sau variantelor de proiect în condiţii de necunoaştere a probabilităţii de apariţie a diferitor alternative privind gradul de impact asupra eficienţei determinate obiectiv, ne va conduce la categoria deciziilor luate în condiţii de incertitudine. În situaţia în care diverselor alternative posibile pe viitor li se pot stabili probabilităţi de realizare, alegerea proiectelor de investiţii se încadrează în categoria deciziilor în condiţii de risc [19, p. 195]. Din aceste considerente, ţinînd cont de specificul activităţii legate de procesul investiţional în sectorul agroalimentar, este necesar de a evidenţia cele mai semnificative riscuri investiţionale 73

probabile, care în mare măsură determină succesul sau insuccesul acestui proces. Unul din factorii esenţiali de risc investiţional din sectorul agroalimentar

îl constituie

majorarea tarifelor de import care contribuie la creşterea preţurilor la resursele importate necesare pentru realizarea proiectului investiţional. Referitor la agricultură, printre resursele importate de bază am menţiona tehnica agricolă, carburanţii, îngrăşămintele minerale, soiurile de plante şi rasele de animale străine etc., preţul cărora în ultimii ani s-a majorat semnificativ. De exemplu, preţul la carburanţi în ultimii 5 ani s-a majorat de cca. 3 ori. Probleme similare se constată şi în industria alimentară, deoarece utilajul necesar pentru implementarea unor tehnologii performante este procurat în afara republicii. În acelaşi timp reducerea tarifelor de import duce la creşterea volumului produselor importate, inclusiv şi celor din sectorul agroalimentar şi în rezultat contribuie la reducerea cererii la produsele agricole autohtone. Din această cauză în ultimul timp preţul de realizare la unele produse agricole de primă necesitate (de exemplu produse de panificare, legume, fructe etc.) autohtone este mai mic faţă de cel al produsului importat. În opinia noastră, aceasta influenţează negativ situaţia financiară a agenţilor economici din sectorul agroalimentar, diminuînd profiturile scontate pentru acoperirea cheltuielilor legate de producerea şi recuperarea investiţiilor aplicate, inclusiv şi a proiectelor investiţionale. Un alt factor de risc investiţional frecvent în sectorul agroalimentar îl constituie informaţia curentă incompletă şi inexactă, publicată de către întreprinderile producătoare de utilaj care nu permite de a estima randamentul ei în condiţiile republicii. Din această cauză, deseori utilajul achiziţionat din străinătate, nu facilitează obţinerea acelui volum de produs finit fabricat care a fost planificat. Astfel, se majorează termenul de recuperare a investiţiilor alocate în achiziţionarea utilajului străin. Concomitent cu aceasta, includerea în procesul de producţie a acestui utilaj depinde de diferite condiţii (resurse energetice, canalizare, gaze etc.) care trebuie să fie determinate de cumpărător. Datorită lipsei de informaţie necesară privind utilajul achiziţionat în cadrul proiectului investiţional, deseori nu se asigură nivelul adecvat atît de producţie, cît şi realizarea proiectului investiţional preconizat în domeniul respectiv cu cheltuieli minime. Considerăm oportun, ca pentru reducerea nivelului acestui risc la achiziţionarea utilajului şi tehnicii agricole în cadrul proiectului investiţional în contractul de vînzare-cumpărare este necesar să fie specificaţi toţi parametri, în deosebi cei determinaţi de către cumpărător. În rezultat probabilitatea obţinerii unui efect pozitiv de la realizarea proiectului investiţional preconizat va fi cu mult mai reală dat fiind cointeresarea agentului responsabil de realizarea efectivă a investiţiilor efectuate. Considerăm că printre riscurile investiţionale un rol semnificativ este necesar de a se atribui 74

şi aspectelor de conjunctură a pieţei, preţurilor şi cursului valutar stabilit la momentul actual. Ele urmează a fi luate în consideraţie la întocmirea proiectului investiţional în domeniul preconizat. Specificările sus menţionate au un rol semnificativ pentru sectorul agroalimentar care este influenţat destul de frecvent de fluctuaţiile indicatorilor menţionaţi [81, c. 310]. La elaborarea proiectului investiţional, producţia din sectorul agroalimentar poate fi deficitară. După pronosticurile probabile aceasta va favoriza realizarea producţiei la un preţ convenabil care să acopere consumurile efectuate, iar întreprinderile şi agenţii economici din sectorul agroalimentar să obţină profiturile scontate. Însă aceste dereglări în asigurarea pieţei vor fi semnalate neapărat de alţi agenţi economici, care au tangenţă la satisfacerea pieţei cu produse din domeniul sectorului agroalimentar. În rezultat, la momentul realizării proiectului investiţional în vederea lansării procesului de producere a produsului respectiv, piaţa va fi deja saturată cu produsul menţionat, iar preţul de realizare a lui va fi cu mult mai redus decît cel preconizat. În rezultat efortul investiţional în lansarea produsului menţionat va fi compromis de relaţiile economice de piaţă care vor influenţa semnificativ asupra aspectelor economice financiare a implementării acestui produs. În consecinţă, nivelul preţului de realizare va fi mai redus decît cel preconizat şi în rezultat nu se vor obţine profiturile scontate de către agenţii economici din sectorul agroalimentar, fapt ce se va răsfrînge negativ asupra ramurii

în întregime. Aceasta va influenţa şi asupra eficienţei

implementării investiţiilor în domeniul preconizat şi respectiv asupra nivelului de atractivitate pentru eventualii investitorii din ţară, cît şi din străinătate. Din aceste considerente, la elaborarea proiectului investiţional pentru lansarea în producţie a unui produs autohton, în special în domeniul sectorului agroalimentar, este necesar de a se ţine cont de consecinţele influenţei acestor factori, fapt confirmat şi de rezultatele obţinute în alte ţări cu o economie similară. Concomitent cu aceasta, considerăm oportun de a accentua că modificările cursului valutei naţionale pot influenţa semnificativ asupra majorării costului produselor de import, de preferinţă a celui ce se referă la piesele de rezervă pentru utilajul din industria alimentară, achiziţionat în cadrul realizării proiectului investiţional preconizat. În opinia noastră, toate aceste consecinţe contribuie semnificativ la majorarea costului producţiei realizate în cadrul implementării proiectului investiţional şi la reducerea eficienţei producţiei agricole realizate, precum şi eficienţei eforturilor financiare, inclusiv şi a celor provenite din contul realizării procesului investiţional. Ca rezultat, se va compromite atragerea investiţiilor în lansarea unui produs agroalimentar pe piaţa republicii, care în mare măsură, depinde de sursele financiare direcţionate la susţinerea realizării procesului tehnologic preconizat pentru obţinerea unei producţii agricole competitive atît pe piaţa autohtonă, cît şi pe cea externă, în deosebi pe cea europeană, unde cerinţele de calitate sînt destul de înalte. Din aceste considerente, specificăm că este necesar de a depune eforturi suplimentare în 75

selectarea mai adecvată şi favorabilă a proiectelor investiţionale în producţie şi lansarea unor produse agroalimentare, care ar crea condiţii avantajoase în atragerea unor surse financiare suplimentare prin realizarea unor performanţe datorită parametrilor competitivi de calitate atît pe piaţa autohtonă, cît şi pe cea externă. Acesta este elementul cel mai semnificativ în obţinerea unui rezultat pozitiv şi eficace. Prin urmare, se vor crea condiţii destul de favorabile, după părerea noastră, în crearea unei imagini pozitive acestui produs şi crearea unor condiţii cu mult mai agreabile prin atragerea unor surse financiare suplimentare atît din ţară, cît şi din străinătate pentru a fi investite în producţia preconizată din sectorul agroalimentar. Pentru reducerea acestui risc investiţional, în opinia noastră, se cer şi eforturi semnificative în domeniul ce ţine de competenţa personalului managerial autohton antrenat la iniţierea şi perfectarea proiectelor investiţionale, în special din sectorul agroalimentar. În scopul obţinerii unui efect financiar favorabil la implementarea proiectului investiţional, considerăm oportun să se ţină cont, în primul rînd, de conjunctura preţurilor componentelor utilajului necesar, care se produce preponderent în afara republicii. Aceasta se datorează faptului că fluctuaţia preţurilor la utilajul şi componentele necesare achiziţionate peste hotare influenţează semnificativ succesul produsului lansat şi în rezultat, eficienţa efortului investiţional depus în lansarea producţiei agroalimentare preconizate. Concomitent cu aceasta, considerăm oportun de a direcţiona activitatea organelor abilitate din domeniul respectiv la soluţionarea pozitivă a problemei examinate, prin luarea unor decizii adecvate cerinţelor de relansare a tuturor sectoarelor economiei naţionale, mai ales, a celui agroalimentar, ponderea căruia este destul de semnificativă în redresarea situaţiei financiare actuale din republică. Se cer eforturi suplimentare şi în selectarea

variantelor favorabile ale proiectelor

investiţionale, realizarea cărora să fie afectată cît mai puţin posibil de riscul investiţional. Rezultatul pozitiv al acestui efect depinde în mare măsură, după părerea noastră, de calificarea managerului antrenat în implementarea proiectului investiţional preconizat. Pentru aceasta, se cere selectarea coerentă sau o pregătire adecvată a personalului managerial respectiv conform cerinţelor şi intereselor producătorilor, ţinînd cont de specificul activităţii agenţilor economici din sectorul agroalimentar. Printre riscurile investiţionale din sectorul agroalimentar, mai ales din agricultură, o atenţie deosebită trebuie să se acorde acelora, care sînt cauzate de instabilitatea condiţiilor natural-climaterice şi ecologice şi efectului calamităţilor naturale foarte frecvente în republica noastră. Referitor la condiţiile natural-climaterice, se poate de menţionat că sub influenţa lor nefavorabilă pot fi ani cu o productivitate redusă sau complet compromisă în perioada implementării proiectului investiţional preconizat pentru un anumit produs agricol [48, c. 122]. 76

Aceasta influenţează negativ asupra obţinerii profiturilor scontate în anul dat, şi respectiv va contribui la majorarea termenului de rambursare a creditului obţinut în acest scop [29, p. 347]. Aceste consecinţe sînt cauzate, după părerea noastră, de condiţiile climaterice, care nu pot fi dirijate. Concomitent cu aceasta, în ultimii 10 ani în agricultură nu se acordă atenţia cuvenită respectării cerinţelor tehnologiilor agricole în conformitate cu condiţiile pedoclimatice existente în zona respectivă. Pentru agricultura republicii un factor limitativ destul de semnificativ îl constituie şi cantităţile insuficiente de precipitaţii necesare obţinerii unor producţii înalte la nivelul ţărilor europene. Pentru aceasta ce cere compensarea lipsei de apă prin folosirea sistemelor de irigare. Aplicarea proiectelor investiţionale în acest domeniu va contribui semnificativ la crearea unor condiţii stabile în asigurarea cu apă a culturilor intensive de plante agricole şi obţinerea unor producţii înalte şi stabile de calitate. Ca rezultat, se va contribui şi la ameliorarea indicatorilor de producţie, cît şi celor financiari, care în acest caz sînt destul de favorabili pentru acoperirea cheltuielilor de producţie şi respectiv reducerea termenului de rambursare a investiţiilor alocate în cadrul proiectului implementat în sistemul de irigare. În anii cu producţii sporite condiţiile climaterice nefavorabile pot diminua volumul încasărilor de la realizarea produsului agricol, cauzele fiind alterarea lui (temperaturi joase, insuficienţă de umiditate şi secetă, vînturi puternice etc.). În rezultat, efectul investiţiilor alocate se reduce, iar termenul rambursării creditului investiţional preconizat în domeniul respectiv se majorează. Aceasta ne-o confirmă elocvent şi datele Biroului Naţional de Statistică referitor la volumul despăgubirilor din ultimii 6 ani. S-a constatat că întreprinderilor agricole şi fermierilor din sectorul rural le-au fost compensate anual în medie pe ultimii 6 ani cca. 4,8 mln lei ca despăgubiri. În opinia noastră, această sumă ar fi fost cu mult mai mare, dacă toţi cetăţenii din sectorul rural ar fi perfectat actele necesare de asigurare. O atenţie insuficientă se acordă şi soluţionării problemelor ecologice din sectorul agroalimentar care în mare măsură şi foarte frecvent compromit obţinerea rezultatului scontat la lansarea unui produs agricol şi respectiv reuşita realizării cu succes a proiectului investiţional din acest domeniu. O influenţă destul de semnificativă o au şi calamităţile naturale foarte frecvente în condiţiile republicii. Printre ele am menţiona influenţa temperaturilor extrem de joase din perioada iernii. Ca exemplu pot servi condiţiile climaterice nefavorabile din iarna anului curent, ca rezultat al acţiunii gerurilor destul de joase din această perioadă au fost afectate mai mult de 50% din plantaţiile de viţă-de-vie cu soiuri europene şi livezile de piersic şi cais. Ca rezultat se compromite producţia planificată şi aşteptările în obţinerea profiturilor pentru acoperirea cheltuielilor efectuate, se măreşte 77

termenul de rambursare a creditelor investiţionale alocate nu numai în agricultură, dar şi în industria alimentară, deoarece întreprinderile de prelucrare a producţiei agricole nu se vor asigura cu materie primă de calitate în volumul necesar pentru funcţionarea efectivă a utilajului. Aceasta se referă mai ales la utilajul performant, care este achiziţionat preponderent la preţuri destul de mari din străinătate în cadrul realizării proiectelor investiţionale. Un alt risc investiţional care persistă frecvent în sectorul agroalimentar îl constituie riscurile de producţie şi tehnologice care se referă atît la producerea materiei prime în agricultură, cît şi în industria prelucrătoare unde se industrializează şi se valorifică aceste produse. Printre cauzele care contribuie la apariţia unor astfel de riscuri investiţionale am menţiona deconectarea frecventă a energiei electrice. Aceasta are o mare importanţă în tehnologia producerii răsadului şi legumelor în sere în perioada rece a anului. În lipsa energiei electrice şi căldurii produse de utilajul electric la temperaturi joase pot pieri parţial sau totalmente plantele şi legumele. Pentru lichidarea acestor consecinţe nefavorabile sînt necesare surse financiare suplimentare, care măresc costul produsului (de exemplu, a răsadului, legumelor, ciupercilor) şi reduc substanţial profitul de la realizarea lor pe piaţă. Lipsa energiei electrice face imposibilă folosirea sistemelor de irigare în cultura intensivă a plantelor agricole şi ca rezultat nu se obţin producţii înalte, iar calitatea lor este destul de redusă. Realizarea unor astfel de produse nu poate avea succes pe piaţă, mai ales pe cea externă, unde cerinţele sînt destul de mari. Sistarea energiei electrice poate afecta şi sectorul zootehnic într-o măsură şi mai mare, deoarece pot pieri animalele, costul cărora este destul de semnificativ în volumul mijloacelor fixe. Pagubele sînt destul de considerabile în cazul complexelor zootehnice mari (avicole, de suine şi bovine) în care majoritatea proceselor tehnologice (de exemplu, încălzirea, mulsul, curăţirea încăperilor, răcirea produselor lactate, creşterea puilor) sînt efectuate cu utilaj electric. Referitor la industria prelucrătoare, lipsa energiei electrice face imposibilă funcţionarea întreprinderilor din această ramură, deoarece utilajul folosit funcţionează numai cu energie electrică. La deconectarea energiei electrice se întrerupe ciclul tehnologic de prelucrarea a materiei prime agricole, care în multe cazuri este foarte perisabilă. Pagubele pot fi enorme în cazul campaniei de recoltare în masă în lunile de vară şi toamnă. Pentru lichidarea acestor consecinţe şi asigurarea ciclului neîntrerupt de producţie a întreprinderilor din sfera industriei prelucrătoare este necesar de a achiziţiona instalaţii suplimentare pentru producerea energiei electrice, dar care la rîndul lor majorează cheltuielile de producţie la o unitate de produs, care în multe cazuri îl depăşeşte semnificativ pe cel importat din străinătate. În aceste cazuri producţia autohtonă nu are succes de a fi realizată chiar pe piaţa republicii, fiind stocată în depozitele producătorului. Pentru păstrarea ei se cer consumuri suplimentare care majorează şi mai mult costul acestor produse. Prin 78

urmare nu se obţine profitul planificat şi se măreşte termenul de rambursare şi stingere a investiţiilor alocate. O altă cauză care contribuie la apariţia unor astfel de riscuri investiţionale în sectorul agroalimentar, după părerea noastră, o constituie folosirea în producţie a utilajului performant, dar necunoscut în exploatare de către producătorii din republică. Pentru exploatarea efectivă a acestui utilaj se cere o pregătire adecvată a personalului tehnic şi cel managerial atît în cadrul întreprinderii, cît şi în multe cazuri peste hotare la firma producătoare de utilaj respectiv. Aceasta majorează consumurile curente de producţie care se răsfrîng asupra costului produsului şi reduc semnificativ aşteptările în obţinerea profiturilor planificate de la implementarea proiectelor investiţionale referitor la achiziţionarea utilajului respectiv. În acelaşi timp nu se folosesc efectiv şi posibilităţile de a lărgi arealul folosirii proiectelor investiţionale în mai multe direcţii ale sectorului agroalimentar care sînt pe de o parte vitale pentru economia ţării, iar pe de altă parte pot facilita plasarea în cîmpul muncii a populaţiei amplasate preponderent în sectorul rural. Aceste cauze sînt frecvente şi în agricultură la implementarea în producţie a tehnologiilor intensive performante cu utilizarea soiurilor productive de provenienţă străină, însă neomologate în republică. În acest caz nu se ţine cont de proprietăţile biologice ale lor şi cerinţele faţă de factorii ecologici stabiliţi în condiţiile concrete de aplicare a acestor tehnologii. În majoritatea cazurilor aceşti factori evidenţiaţi în republică diferă semnificativ faţă de cei din ţara de origine a soiului utilizat. Din această cauză culturile menţionate sînt afectate frecvent de diferite maladii şi dereglări fiziologice care compromit aşteptările în obţinerea producţiilor planificate de calitatea respectivă, chiar şi la folosirea tehnologiilor intensive. În consecinţă nu se obţine rezultatul scontat care poate fi la nivel sau chiar mai mic faţă de cel obţinut în tehnologiile tradiţionale cu cheltuieli mult mai reduse. Astfel realizarea produsului obţinut nu acoperă cheltuielile suplimentare legate de implementarea proiectului investiţional şi măreşte termenul de recuperare a acestor investiţii. Consecinţe similare pot apărea şi în sectorul zootehnic la folosirea raselor străine. Considerăm că este necesar de a fi foarte precauţi în selectarea tehnologiilor performante aplicate pe larg în străinătate pentru a fi implementate în cadrul proiectelor investiţionale, fără a ţine cont de specificul condiţiilor de cultură şi pedoclimatice existente în republică. Mai preferabil ar fi, în opinia noastră, alocarea investiţiilor în implementarea unor tehnologii intensive mai puţin performante, dar care asigură obţinerea unor rezultate stabile anuale cu folosirea eficientă a resurselor materiale, financiare şi umane disponibile de către producătorul autohton care activează în domeniul sectorului agroalimentar. Printre riscurile investiţionale din sectorul agroalimentar necesită o atenţie deosebită şi cele legate de inexactitatea scopurilor şi obiectivelor preconizate pentru a fi implementate în cadrul 79

proiectelor investiţionale. Angajaţii întreprinderilor agricole sau agenţii economici particulari în multe cazuri sînt locuitori din sectorul rural amplasat în zona în care se realizează proiectul investiţional respectiv. Deseori ei sînt cointeresaţi nu atît în majorarea salariului, cît în alte efecte aferente cum ar fi sporirea volumului de realizare a produselor agricole obţinute pe sectoarele individuale

în cazul majorării numărului cumpărătorilor din afara zonei date. Astfel livrarea

produsului obţinut în cadrul implementării proiectului investiţional poate fi de prisos, necătînd la faptul că are loc majorarea volumului profiturilor obţinute şi corespunzător al remunerării angajaţilor. Profitul obţinut de la realizarea produsului propriu al angajatului întreprinderii respective este cu mult mai mare, decît cel obţinut de la majorarea salariului. Astfel se reduce semnificativ cointeresarea angajaţilor în implementarea eficientă a proiectului investiţional, deoarece scopul şi obiectivele preconizate nu corespund pe deplin intereselor angajaţilor. Pe de o parte aceasta poate influenţa simţitor respectarea riguroasă din partea angajaţilor a cerinţelor tehnologice necesare lansării produsului din cadrul proiectului investiţional şi în rezultat devenind problematică obţinerea rezultatelor economice şi financiare planificate, iar pe de altă parte unii angajaţi calificaţi ai întreprinderii antrenate în realizarea proiectului investiţional pot abandona activitatea pentru a se ocupa integral cu afacerea proprie, chiar şi în cazul majorării semnificative a remunerării. Astfel la întreprinderile de prelucrare a materiei prime agricole poate apărea deficitul forţei de muncă calificată, ceea ce va impune administraţia să cheltuie surse suplimentare financiare pentru a atrage alte forţe de muncă, instruirea lor în scopul ridicării calificării şi acumulării experienţei de muncă cu utilajul nou utilizat în cadrul implementării proiectului investiţional. Aceasta va spori esenţial consumurile de producţie faţă de cele planificate, preţul de cost a produsului preconizat lansării pe piaţă şi în rezultat va deveni imposibilă realizarea proiectului investiţional în termenii stabiliţi anterior. Considerăm că în consecinţă se va reduce posibilitatea folosirii eficiente a investiţiilor deja alocate şi credibilitatea în atragerea altor noi surse financiare de la potenţialii investitori. Aceasta se referă mai ales la investitorii străini care evaluează afacerile financiare legate de procesul de învestire peste hotare după nivelul respectării de către părţi a obligaţiunilor stipulate în acordul semnat referitor la realizarea proiectului investiţional în întreprinderea dată. Un alt risc investiţional care poate avea tangenţă în activitatea din sectorul agroalimentar îl constituie informaţia incompletă sau inexactă despre situaţia financiară a întreprinderilor din domeniul respectiv şi despre capacităţile de afaceri a personalului managerial de conducere. Întreprinderea care este în pragul falimentului, poate fi cointeresată în luarea creditelor nu în scopul realizării unui proiect investiţional concret, dar pentru achitarea datoriilor acumulate anterior de la 80

alte activităţi. În acest fel, partenerii care speră că întreprinderea dată, după obţinerea creditului va efectua o parte din lucrări preconizate în cadrul proiectului investiţional comun, nu vor obţine rezultatele scontate în vederea lansării produsului pe piaţă în termenii stabiliţi. Aceasta va contribui la amînarea termenului de începere a obţinerii profitului şi de rambursare a creditului investiţional atît de întreprindere, cît şi de partenerii ei. În rezultat activitatea incorectă a unei întreprinderi poate compromite şi partenerii în faţa investitorilor, reduce credibilitatea şi folosirea eficientă a surselor financiare alocate de către ei în proiectul investiţional. Din aceste considerente, la încheierea unui contract cu alţi parteneri în vederea obţinerii unui proiect investiţional comun este necesar de a obţine de la fiecare participant o informaţie cît mai amplă şi detaliată referitor la situaţia financiară la moment a întreprinderii preconizate ca partener, posibilităţile sale tehnice, materiale şi manageriale de a efectua afaceri comune în domeniul realizării proiectelor investiţionale. Aceasta va permite depistarea din start a poziţiei şi intenţiei partenerului în obţinerea acestui proiect investiţional. Un factor important în această afacere o constituie şi experienţa managerială de conducere a partenerilor în soluţionarea competentă şi calitativă a problemelor ce pot apărea în cadrul realizării ulterioare a procesului investiţional. În afară de riscurile menţionate, în sectorul agroalimentar pot apărea şi alte riscuri care pot crea dificultăţi în procesul investiţional [26, p. 83]. Însă am considerat că merită evidenţiate acelea, care persistă în majoritatea ţărilor implicate în procesul investiţional din acest sector şi au o importanţă semnificativă în succesul sau insuccesul acestei activităţi. Concomitent cu aceasta este necesar de a menţiona că în condiţii concrete, influenţa unui risc poate fi majoră, iar a altuia – minimă. Pentru aceasta se cere de a analiza din prealabil toate consecinţele care ar contribui la apariţia unuia sau a mai multor riscuri la realizarea proiectului investiţional de lansare a unui produs concret. În baza celor menţionate mai sus, au fost sistematizate riscurile investiţionale care mai creează frecvent dificultăţi în activitatea investiţională a agenţilor economici din sectorul agroalimentar (figura 3.1). Concomitent cu acesta au fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare (figura 3.1) în scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri asupra eficienţei aplicării investiţiilor în domeniile preconizate, inclusiv şi cel agroalimetar [57, c. 83]. Activităţile de stabilizare a riscurilor investiţionale

se divizează

în două grupe conform metodicii aplicate pe larg în practica

internaţională [49, c. 276-277], însă este oportun de a ţine cont şi de specificul şi potenţialul economic al sectorului agroalimentar, cît şi al ţării în întregime [71, c. 232].

81

Economic extern De informare curentă incompletă şi inexactă referitor la utilaj De conjunctură RISC INVESTIŢIONAL

Ecologic şi natural-climateric De producţie şi tehnologic De inexactitatea scopurilor şi obiectivelor preconizate De informare incompletă şi inexactă a situaţiei financiare şi capacităţii de afacere

Prin reducerea nivelului de risc

MECANISME DE STABILIZARE

Prin distribuirea riscurilor între participanţi Figura 3.1 – Sistematizarea riscurilor investiţionale din sectorul agroalimentar şi mecanismelor de stabilizare a lor Sursa: elaborată de către autor În prima grupă considerăm necesar de a fi incluse următoarele mecanisme de stabilizare a riscurilor investiţionale prin reducerea nivelului de risc: Ø

Achiziţionarea materiei prime şi a materialelor necesare pentru întreaga perioadă

planificată de lansare a noului proces tehnologic pînă la capacităţile proiectate; Ø

Alegerea riguroasă şi competentă din mai multe posibile tehnologii a celei mai

cunoscute şi apreciate pozitiv pe larg în alte ţări din punct de vedere economic, financiar şi material care asigură nu rezultatul maxim (în caz de succes a lansării unui anumit produs), dar unul stabil pe o perioadă mai îndelungată; Ø

Majorarea cheltuielilor legate de deservirea tehnică şi profilaxia curentă şi permanentă a

utilajului şi tehnicii pentru asigurarea unui randament la nivelul cît mai posibil aproape de cel proiectat de către producător. În grupa a doua se propune de a fi incluse următoarele mecanisme de stabilizare a riscurilor investiţionale prin distribuirea riscurilor între participanţi:

82

Ø

Implicarea mai activă a companiilor de asigurare în acoperirea pierderilor probabile ale

altor parteneri în caz de calamităţi naturale, condiţii climaterice nefavorabile, lipsa de materie primă şi alte cazuri stipulate în activităţile de asigurare; Ø

Acordarea creditului în caz de gaj a bunurilor materiale ale beneficiarului reduce riscul

din partea băncii creditoare în caz de insucces sau eşec a proiectului investiţional planificat; Ø

Includerea în acordul dintre participanţi a condiţiilor de restituire a pierderilor de către

fiecare partener în caz de neîndeplinire a obligaţiilor asumate; Ø

Beneficiarul, obţinînd creditul sub garanţia statului (Guvernului, Ministerului,

administraţiei raionale sau locale) sau sub gajul bunurilor personale ale acţionarilor, practic lărgeşte arealul participanţilor la proiect, care îşi asumă datoria de a restitui creditul în caz de insucces sau eşec al proiectului investiţional planificat. La alegerea mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional eventual şi frecvent în cazul concret al activităţii investiţionale [58, c. 89; 77, c. 241]. Practica internaţională propune în calitate de metodă a stabilirii cantitative a riscului de investire a capitalului arborele probabilităţilor. Această metodă permite determinarea cu exactitate a fluxurile băneşti probabile a activităţii investiţionale în funcţie de rezultatul etapelor anterioare. Dacă proiectul de investire a capitalului a fost admisibil în prima perioadă de timp, atunci el poate fi admisibil şi în perioadele următoare. Însă dacă se constată că fluxurile băneşti în diferite perioade au fost independente unele faţă de altele, atunci este necesar de a determina probabilitatea distribuirii rezultatelor fluxurilor băneşti pe fiecare perioadă în parte. Atunci cînd există legătură între fluxurile băneşti din diferite perioade, este necesar de a se ţine cont de dependenţa acestora şi pe baza acesteia de prevăzut evenimentele pe viitor, aşa cum acestea se pot produce [82, c. 445]. În calitate de exemplu poate servi arborele probabilităţilor în sectorul agroalimentar pentru trei perioade de timp (figura 3.8). Din arborele probabilităţilor propus, reiese că dacă în prima perioadă, ca rezultat va fi luată ramura de sus, atunci în perioada a doua aceasta va duce la o mulţime de rezultate probabile, în comparaţie cu rezultatul din prima perioadă a ramurii de jos. O situaţie analogică se observă şi la trecerea de la perioada a doua spre a treia. De aceea în momentul perioadei de timp zero arborele probabilităţilor reprezintă cea mai bună estimare a rezultatului, care s-ar putea să apară în viitor, în dependenţă de ce s-a întîmplat anterior. Fiecare ramură a fluxurilor băneşti este legată de probabilitate. 83

Fluxuri băneşti, u.m.

0

1

2

3

Perioada de timp

Figura 3.2 – Arborele probabilităţilor în sectorul agroalimentar Sursa: elaborată de către autor în baza materialelor din literatura de specialitate [82, c. 445] În prima perioadă rezultatul fluxului bănesc nu depinde de ceea ce s-a produs anterior. Din aceste considerente probabilităţile legate cu două ramuri sînt probabilităţi iniţiale. Pentru perioadele ulterioare (perioada 2, 3 etc.) rezultatele fluxurilor băneşti depind de rezultatele precedente şi de aceea probabilităţile acestor perioade sînt condiţionale. De asemenea există probabilitatea compatibilă, care reprezintă în sine probabilitatea apariţiei unei succesiuni de determinare a fluxurilor băneşti. Probabilitatea compatibilă este legată cu derivata iniţială şi condiţionată a probabilităţilor. În baza utilizării modalităţilor propuse, considerăm că poate fi planificat într-o măsură cît se poate de real posibilă rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui produs din sectorul agroalimentar care să contribuie la obţinerea profitului scontat şi recuperarea cheltuielilor financiare preventive într-un termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic. O evaluare cantitativă şi calitativă mai detaliată a activităţii investiţionale din sectorul agroalimentar poate fi efectuată şi prin aplicarea altor metode şi tehnici, inclusiv economice şi statistice care se vor examina în compartimentul ce urmează.

Pe baza evaluării politicii investiţionale din sectorul agroalimentar al RM se pot accentua următoarele: Ø Ţinînd cont de faptul că nu există activitate investiţională fără risc, se impune necesitatea examinării nivelului riscului şi cauzelor concrete, care pot duce la neîndeplinirea sau ineficienţa

84

acestei activităţi. Este important cît mai concret şi precis de a evidenţia situaţii, care pot fi nefavorabile pentru proiectul investiţional şi de a depune eforturi pentru evitarea celor mai complexe. Ø Luînd în consideraţie specificul activităţii investiţionale din sectorul agroalimentar se cere evidenţierea riscurilor investiţionale eventuale care în mare măsură determină succesul sau insuccesul acestui proces. În baza analizei efectuate au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă semnificativă atît în agricultură, cît şi în industria alimentară. Ponderea fiecărui risc investiţional depinde atît de domeniul aplicării, cît şi de condiţiile concrete de implementare a proiectului investiţional pentru lansarea unui anumit produs agricol. Ø Succesul activităţii investiţionale depinde în mare măsură de gradul şi direcţia de influenţă a riscurilor în procesul respectiv. În scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri asupra eficienţei aplicării investiţiilor în domeniile preconizate, inclusiv şi cel agroalimetar în întregime, au fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea consecinţelor. La alegerea mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional care poate fi mai probabil şi frecvent în cazul concret al activităţii investiţionale. Ø În baza practicii mondiale şi analizei efectuate, în calitate de metodă a stabilirii cantitative a riscului de investire a capitalului se propune de a folosi arborele probabilităţilor. Această metodă permite de a determina cu exactitate fluxurile băneşti eventuale ale activităţii investiţionale în funcţie de rezultatul etapelor anterioare. Ø La utilizarea mecanismelor de stabilizare şi metodei de evaluare cantitativă în activitatea investiţională din sectorul agroalimentar, se poate de planificat într-o măsură cît se poate de posibil real rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui produs care să contribuie la obţinerea profitului scontat şi la recuperarea cheltuielilor financiare preventive într-un termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic. 3.2. Indicatorii şi eficienţa economică a investiţiilor Evaluarea cantitativă şi calitativă a activităţii investiţionale poate fi efectuată prin determinarea indicatorilor eficienţei economice a folosirii investiţiilor [54, c. 321]. Referitor la sectorul agroalimentar este necesar de a ţine cont şi de specificul activităţii investiţionale nu numai al sectorului în întregime [50, c. 218], dar şi separat în agricultură şi în industria alimentară. În acest context au fost aleşi acei indicatori ai eficienţei economice a investiţiilor, care după noi, mai adecvat redau aspectele specifice ale acestui proces în sectorul agroalimentar. 85

Unul din indicatorii eficienţei economice a activităţii investiţionale îl constituie ponderea investiţiilor productive din volumul total (figura 3.3), deoarece aceste investiţii se materializează în obiective cu caracter economic. S-a constatat că cu cît cota acestor investiţii în volumul total este mai mare, cu atît mai efectiv ele sînt folosite în procesul de producerea bunurilor materiale. 100

%

80 60 40 20 0 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Anii

Ponderea investiţiilor productive în totalul investiţiilor Cota sectorului agroalimentar în investiţiile productive Figura 3.3- Dinamica investiţiilor productive în economia RM în anii 1995-2005, % Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] Ca rezultat se consolidează şi perfecţionează procesul tehnologic destinat lansării diferitor produse de calitate competitive la momentul actual, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă în special. Din aceste considerente s-a determinat şi ponderea investiţiilor productive pe o perioadă mai îndelungată (11 ani). Considerăm că astfel se redă mai adecvat situaţia în procesul investiţional pe etapele dezvoltării economiei naţionale în perioada de tranziţie la economia de piaţă şi de orientare spre integrarea în Uniunea Europeană. Este necesar de menţionat că în perioada investigată, volumul investiţiilor productive s-a majorat de cca. 8,6 ori faţă de anul 1995, pe cînd cel al investiţiilor totale respectiv numai de cca. 6,1 ori. Aceasta a contribuit la mărirea ponderii investiţiilor productive pe economia naţională în ultimii 5 ani cu 22-29% faţă de anul în care s-au început investigaţiile şi constituie în prezent cca. ¾ din totalul investiţiilor în capital fix. În acelaşi timp, în sectorul agroalimentar în perioada analizată volumul investiţiilor productive s-a majorat numai de 3,2 ori, ceea ce a contribuit la reducerea ponderii acestui sector în volumul total al investiţiilor productive de la 46,5% pînă la 24%. Este necesar de menţionat că în anii 1999-2000 ponderea sectorului agroalimentar în volumul investiţiilor productive a fost mai redus şi a constituit numai 15%. Deci, în acest domeniu s-au alocat investiţii productive cu mult mai

86

puţine, decît media pe republică şi respectiv faţă de locul pe care îl ocupă acest sector în volumul PIB-ului pe economia naţională. Menţionăm că reducerea cotei sectorului agroalimetar în volumul investiţiilor productive influenţează negativ şi asupra perfecţionării şi reînnoirii utilajului folosit în industria alimentară. Referitor la agricultură, reducerea ponderii investiţiilor productive nu permite perfecţionarea tehnologiilor de producţie utilizate, iar implementarea altor performanţe devine problematică din cauza că ele necesită surse financiare suplimentare pentru procurarea tehnicii agricole moderne, sistemelor de irigare, soiurilor de plante şi raselor de animale cu potenţial înalt de productivitate, îngrăşămintelor etc. În rezultat, în opinia noastră, se creează condiţii neadecvate pentru diferite ramuri ale economiei naţionale în alocarea investiţiilor, mai ales a celor productive, rezultatul aplicării cărora se va răsfrînge pe o perioadă mai îndelungată. Reieşind din aceste considerente, se cere elaborarea unor acte normative pentru crearea condiţiilor favorabile de majorare a volumului investiţiilor productive alocate în sectorul agroalimentar pînă la cel puţin 1/3 din volumul total pe economia naţională. Aceasta va contribui la crearea unor noi unităţi economice de producţie, înzestrate cu utilaj şi tehnică agricolă performante, ce oferă posibilitatea de a folosi mai eficient fondul funciar disponibil prin utilizarea tehnologiilor intensive în creşterea produselor agricole. În rezultat se va reduce ponderea riscurilor investiţionale cauzate de condiţiile climatice nefavorabile foarte frecvente în republică. În industria alimentară, folosirea utilajului modern la prelucrarea materiei prime va crea condiţii adecvate pentru industrializare şi obţinerea unor produse agricole autohtone finite de calitate adecvate cerinţelor internaţionale. Aceste produse ar putea concura cu succes cu cele din ţările europene nu numai pe piaţa republicii, dar ce este mai semnificativ, pe cea din străinătate, fapt foarte important pentru imaginea republicii în vederea folosirii eficiente a investiţiilor, în special a celor productive, lansarea produselor agricole autohtone şi menţinerea la un nivel constant a volumului necesar de producţie şi asigurarea parametrilor de calitate a produselor agricole conform cerinţelor internaţionale. Aceasta va crea, în opinia noastră, premise favorabile în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În baza celor menţionate mai sus, accentuăm că prin folosirea metodei şi tehnicii recomandate de calcul a indicatorilor eficienţei economice în procesul investiţional s-a confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor productive din sectorul agroalimentar pînă la nivelul pe care îl ocupă PIB-ul acestui sector în economia naţională. În opinia noastră, parametrii recomandaţi ai acestui indicator al activităţii investiţionale va crea premise destul de realizabile şi eficiente în vederea redresării stării financiare nu numai a acestui sector vital pentru economia naţională, dar şi a situaţiei economice în întregime pe republică. 87

8 6 4 2 0 -2

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 economie naţională

Anii

sectorul agroalimentar

Figura 3.4 - Coeficientul eficienţei economice brute a investiţiilor în RM în anii 1996-2004 Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Unul din cei mai importanţi indicatori pentru aprecierea activităţii investiţionale la nivel macro-economic, inclusiv în sectorul agroalimentar, îl constituie coeficientul eficienţei economice a investiţiilor. Investigaţiile efectuate (figura 3.4) ne demonstrează că pe economia naţională în decursul ultimilor 9 ani s-a obţinut în medie 1,52 lei PIB la un leu investit în această perioadă. Cele mai semnificative devieri ale mărimii acestui indicator s-au constatat în anii 1998 şi 1999-2000, diferenţa constituind 2,05-2,32 lei PIB la 1 leu investit. În sectorul agroalimetar, în perioada investigată la un leu investit s-au obţinut în medie 2,13 lei PIB, ceea ce este cu 0,61 lei mai mult decît media obţinută pe economia naţională. Este necesar de menţionat că diferenţa dintre mărimea coeficientului eficienţei economice a investiţiilor din sectorul agroalimentar şi cel obţinut pe economia naţională a fost în unii ani şi mai mare (de exemplu, de cca. 3 ori în anul 2000 şi de 2 ori în anul 2001). Important este că astfel se confirmă posibilitatea obţinerii unui nivel de eficienţă în procesul investiţional care este înregistrat şi în alte ţări din comunitatea europeană. Eforturile organelor abilitate de asigurarea condiţiilor adecvate pentru desfăşurarea procesului investiţional urmează a fi direcţionate spre obţinerea unor astfel de rezultate majore pe o perioada mai îndelungată, iar în perspectivă de a stabili unele tendinţe constante de sporire a nivelului de eficienţă economică a investiţiilor utilizate. Concomitent cu aceasta constatăm că în unii ani 1997-1998 şi 2004 la 1 leu investit în sectorul agroalimentar s-a obţinut un coeficient mai redus al eficienţei economice a investiţiilor faţă de cel obţinut pe economia naţională. Totuşi, datele obţinute în cadrul investigaţiilor efectuate pe o perioadă mai îndelungată cu ajutorul metodelor şi tehnicii

recomandate de calculare ne

demonstrează că tendinţa generală este în favoarea sectorului agroalimentar ca mediu mai adecvat

88

de folosire a investiţiilor cu un coeficient de eficienţă economică mai mare faţă de cel mediu obţinut pe economia naţională. Cele menţionate mai sus confirmă că în acest sector s-au creat condiţii cu mult mai favorabile pentru procesul investiţional, decît în alte ramuri ale economiei naţionale. Reieşind din aceasta, organele abilitate cu luarea deciziilor în acest domeniu trebuie să ţină cont de valoarea coeficientului eficienţei economice a folosirii investiţiilor în diferite ramuri ale economiei. Prin urmare, la macro-nivel trebuie să fie alese de preferinţă acele ramuri, sectoare sau domenii, în care sînt deja create condiţii favorabile pentru derularea procesului investiţional la etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale. Ca criteriu de bază trebuie să fie luată valoarea coeficientului eficienţei economice a investiţiilor utilizate. Printre aceste domenii trebuie să fie în primul rînd, după părerea noastră, şi sectorul agroalimentar ca factor destul de important în relansarea economiei naţionale şi formarea indicatorilor necesari pentru aderarea republicii la Uniunea Europeană. Aceasta constatare este confirmată şi de coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate în sectorul agroalimentar din ultimul deceniu. Pentru o evaluare cantitativă şi calitativă mai detaliată a eficienţei economice a investiţiilor din sectorul agroalimentar este necesar de a ţine cont şi de aportul fiecărui compartiment al acestui sector: industria alimentară şi agricultura (figura 3.5). 20 15 10 5 0 -5

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii sectorul agroalimentar agricultură industria alimentară şi a băuturilor Figura 3.5 - Coeficientul eficienţei economice brute a investiţiilor din sectorul agroalimentar al RM în anii 1996-2004

Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7)

Investigaţiile efectuate ne demonstrează că fiecare compartiment a influenţat diferenţiat asupra indicatorilor coeficientului eficienţei economice a investiţiilor utilizate în sectorul

89

agroalimentar. În agricultură de la 1 leu investit s-a obţinut medie pe ultimul deceniu cîte 4,98 lei, ceea ce depăşeşte indicatorul obţinut pe sectorul agroalimentar de 2,3 ori. O depăşire şi mai semnificativă s-a constatat faţă de media pe economia naţională – respectiv de 3,3 ori. Este necesar de a menţiona că în unii ani 1999-2000 de la 1 leu investit s-au obţinut cîte 8,75-17,71 lei PIB, ceea ce depăşeşte respectiv media pe sectorul agroalimentar de 2,6-3,3 ori, iar faţă de economia naţională – respectiv de 3,9-7,6 ori. Aceste rezultate ne demonstrează potenţialul înalt de folosire a investiţiilor în agricultură obţinut în cazul reducerii riscurilor investiţionale care pot cauza deficienţe negative în obţinerea rezultatelor scontate. Drept exemplu ne serveşte anul 1998 cînd, după părerea noastră, condiţiile climaterice nefavorabile au cauzat obţinerea unui coeficient al eficienţei economice a investiţiilor de 16,6 ori mai mic faţă de media pe ultimii 10 ani. Acest fapt ne demonstrează elocvent consecinţele influenţei nefavorabile a unui risc investiţional asupra indicatorilor eficienţei economice a activităţii în întregime din acest domeniu. Prin urmare, este necesar de evitat pe cît este posibil în activitatea investiţională aspectele nefavorabile prin implementarea tehnologiilor moderne de cultură intensivă a plantelor agricole şi aplicarea proceselor tehnologice ce asigură producţii înalte şi constante, realizarea cărora va contribui la ameliorarea indicatorilor eficienţei economice, inclusiv şi a investiţiilor alocate. În favoarea celor menţionate pot servi rezultatele obţinute în acest domeniu de către agenţii economici din republică, care prin folosirea la maximum a realizărilor ştiinţifice recente din agricultură şi obţinerea unor producţii înalte, asigură un nivel stabil înalt de eficienţă economică a investiţiilor alocate. Aceasta se datorează diminuării influenţei nefavorabile a riscurilor investiţionale, care sînt mai frecvente şi specifice pentru agricultură. Eficienţa economică a aplicării investiţiilor în industria alimentară pe perioada investigată a fost cu mult mai modestă, fiind de cca. 5 ori mai mică faţă de cea obţinută în agricultură în ultimii 10 ani. Este necesar de menţionat că valoarea acestui indicator a influenţat semnificativ eficienţa activităţii investiţionale din sectorul agroalimentar în întregime, deoarece el a fost mai mic (de 1,5 ori) şi faţă de cel pe economia naţională în perioada investigată. Concomitent cu aceasta constatăm, că în anul 1998 coeficientul eficienţei economice a investiţiilor din industria alimentară a avut valori negative. În opinia noastră, datorită indicilor reduşi ai eficienţei economice în acest domeniu se creează o imagine nefavorabilă în atragerea surselor financiare suplimentare, în special a celor străine, în activitatea investiţională din sectorul agroalimentar în întregime. În baza celor menţionate mai sus constatăm că în ultimul deceniu cota investiţiilor din agricultură faţă de cele alocate în sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3, însă datorită 90

coeficientului eficienţei economice mai mare s-a obţinut cca. 2/3 din PIB-ul acestui sector. În acelaşi timp, volumul investiţiilor din industria alimentară a constituit cca. 2/3 din volumul total pe sectorul agroalimentar, însă cu o eficienţă economică cu mult mai joasă decît pe acest sector şi economia naţională. În opinia noastră, aceasta a fost una din cauzele semnificative, care au contribuit la faptul că volumul PIB-ului obţinut în industria alimentară a constituit în ultimul deceniu doar cca. 1/3 din cel din sectorul agroalimentar. Investigaţiile efectuate în activitatea investiţională din ultimul deceniu confirmă necesitatea majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar, preponderent agriculturii pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor. Pentru realizarea acestor modificări în politica investiţională în perspectivă conform concepţiei dezvoltării sectorului agroalimentar pe anii 2006-2020, este necesar ca la direcţionarea investiţiilor să se ţină cont nu numai de aportul fiecărui compartiment al acestui sector în PIB-ul obţinut şi cota investiţiilor alocate, dar mai ales de coeficientul eficienţei economice a folosirii acestor investiţii. Un alt indicator care este destul de rar utilizat în practică, însă după părerea noastră necesar la evaluarea cantitativă şi calitativă a activităţii investiţionale în sectorul agroalimentar, îl constituie investiţia specifică. El exprimă efortul investiţional depus pentru a asigura creşterea efectului la

lei

nivel macro-economic cu o unitate. 7 6 5 4 3 2 1 0 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii economia naţională

sectorul agroalimentar

Figura 3.6 - Investiţia specifică în economia RM în anii 1996-2004, lei Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7) Investigaţiile efectuate în acest domeniu în ultimul deceniu (figura 3.6) ne demonstrează că pe economia naţională pentru a obţine un leu PIB este necesar de a investi în mediu 1,34 lei. Cele mai multe eforturi investiţionale s-au înregistrat în anul 1998, indicatorii depăşindu-i pe cei medii de 4,8 ori. Necătînd că în ceilalţi ani eforturile investiţionale au fost destul de uniforme după

91

valoare, influenţa acestui an a fost semnificativă în nivelul mediu pe ultimii 9 ani. În sectorul agroalimentar eforturile investiţionale au fost de 1,83 ori mai mici decît pe economia naţională. Cea mai favorabilă perioadă în sensul eforturilor reduse pentru a obţine 1 leu PIB s-a înregistrat în anii 1999-2000, cînd coeficientul eficienţei economice a fost maxim. Din datele obţinute s-a constatat că pentru a obţine 1 leu PIB în sectorul agroalimentar sînt necesare investiţii cu 0,61 lei mai puţine de cît în medie pe economia naţională. Metoda de calculare a eficienţei economice a investiţiilor după formula menţionată ne confirmă încă o dată că activitatea investiţională în sectorul agroalimentar a fost mai favorabilă faţă de cea pe economia naţională. Din aceste considerente se poate concluziona că, folosind diferite modalităţi de calculare a eficienţei economice a investiţiilor, s-a dovedit că sectorul agroalimentar, faţă de alte ramuri ale economiei naţionale, este mai atractiv în vederea activităţii investiţionale atît după eforturile depuse, cît şi după rezultatele obţinute. 6

lei

5 4 3 2 1 0 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anii sectorul agroalimentar agricultura industria alimentară şi a băuturilor Figura 3.7 - Investiţia specifică din sectorul agroalimentar al RM în anii1996-2004, lei Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7) În cadrul sectorului agroalimentar, eforturile investiţionale diferă semnificativ în funcţie de domeniul aplicării (figura 3.7). Cele mai puţine eforturi investiţionale pentru obţinerea 1 leu PIB sau înregistrat în agricultură, ele fiind mai mici decît pe economia naţională de 2,2 ori. Cele mai mari eforturi investiţionale pentru a obţine 1 leu PIB au fost necesare în anul influenţei riscului investiţional cauzat de condiţiile climatice nefavorabile. Dacă ar fi fost posibilă evitarea acestui risc investiţional, atunci eforturile investiţionale ar fi fost de 2 ori mai mici în medie pe întreaga perioadă investigată. Din aceste considerente este necesar de a găsi modalităţi adecvate pentru evitarea sau cel 92

puţin diminuarea influenţei riscurilor investiţionale nefavorabile în vederea efortului investiţional pentru obţinerea 1 leu PIB. Investiţia specifică din industria alimentară în perioada investigată a fost cu mult mai semnificativă şi a constituit 2,09 lei investiţii pentru obţinerea 1 leu PIB, ceea ce a depăşit indicatorii din agricultură de 3,42 ori, iar din sectorul agroalimentar şi economia naţională – respectiv de 2,96 şi 1,56 ori. În baza datelor înregistrate s-a constatat că efortul investiţional pentru obţinerea unei unităţi de PIB în industria alimentară a fost cu mult mai semnificativ, decît în alte domenii, ceea ce a şi contribuit la majorarea eforturilor respective pe sectorul agroalimentar în întregime. Rezultatele obţinute cu concursul acestui compartiment al sectorului agroalimentar nu creează imagini favorabile pentru investitori, în special pentru cei străini. În baza analizei rezultatelor investigaţiilor efectuate în ultimii 10 ani şi metodei de calculare a eficienţei investiţiei specifice se poate concluziona încă o dată că agricultura a fost şi rămîne cel mai avantajos domeniu de aplicare a investiţiilor atît din sectorul agroalimentar, cît şi din economia naţională. Aceste rezultate sporesc nivelul de atractivitate şi credibilitate pentru investitori în alocarea surselor financiare suplimentare. Avînd în vedere valorile acestor indicatori şi locul agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, apare necesitatea majorării fluxului de investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. Un indicator destul de important în evaluarea economică a investiţiilor utilizate îl constituie termenul de recuperare a mijloacelor financiare alocate în domeniul respectiv. Investigaţiile efectuate ne demonstrează că pe economia naţională în ultimul deceniu, termenul de recuperare a investiţiilor a constituit 4,21 ani (figura 3.8), necătînd la faptul că în majoritatea anilor investigaţi acest termen a fost cu mult mai redus (0,49- 2,62 ani). Aceasta se datorează influenţei negative a rezultatelor din anii 1997 şi 2004, cînd valorile au fost destul de mari (5,61-17,6 ani). Din aceste considerente se cer eforturi pentru ca nivelul acestui indicator să se menţină la o cotă relativ constantă, deoarece devierile destul de mari ale acestui indicator creează o imagine nefavorabilă în capacitatea de a asigura utilizarea uniformă şi eficientă a investiţiilor pe o perioada cît mai posibil îndelungată de timp. Valoarea indicatorului menţionat în sectorul agroalimentar pe perioada investigată a fost de 2 ori mai mică decît cea pe economia naţională sau în medie pe perioada investigată a constituit 1,51 ani. Deci, sectorul agroalimentar creează condiţii cu mult mai favorabile în recuperarea investiţiilor alocate, fapt foarte important pentru investitorii străini care sînt foarte precauţi la investirea surselor financiare într-o ţară mai puţină cunoscută.

93

20

Ani

15 10 5 0 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Anul

economia naţională

sectorul agroalimentar

Figura 3.8 - Termenul de recuperare a investiţiilor în RM în anii 1996-2004, ani Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7) Este necesar de menţionat că termenul de recuperare a investiţiilor în sectorul agroalimentar este cu mult mai redus cînd coeficientul eficienţei economice este mai mare. Prin urmare, cu cît mai efectiv se folosesc investiţiile, cu atît mai redus este termenul de recuperare a acestora. Aceasta cere crearea unor condiţii favorabile pentru ca investiţiile alocate să fie eficient folosite şi recuperate într-un termen cît mai restrîns. Astfel actualii investitori obţin siguranţa în menţinerea relaţiilor în procesul investiţional şi consolidează intenţia lor de a investi şi în perspectivă, iar producătorii autohtoni au o imagine favorabilă atît pe piaţa internă, cît şi pe piaţa externă ca parteneri siguri şi credibili în afacerile legate de procesul investiţional. Pentru a obţine o informaţie mai detaliată despre recuperarea investiţiilor din sectorul agroalimentar acest indicator s-a studiat şi separat pe compartimente pentru aprecierea aportului fiecăruia în obţinerea rezultatelor finale (figura 3.9). Pe perioada investigată, cel mai redus termen de recuperare a investiţiilor alocate s-a înregistrat în agricultură care în mediu a constituit 0,59 ani, sau de 2,6 ori mai scurt decît media pe sectorul agroalimentar şi respectiv de 7,1 ori faţă de economia naţională. Aceste rezultate au contribuit semnificativ şi la reducerea termenului de recuperare a investiţiilor pe sectorul agroalimentar, deoarece termenul mediu în industria alimentară a fost destul de lung – respectiv de 4,15 ani, sau de 2,74 ori mai mare faţă de media pe sector. Recuperarea mai rapidă a investiţiilor din agricultură o confirmă şi investigaţiile efectuate la creşterea pomuşoarelor (anexa 8). Folosirea culturii intensive necesită investiţii suplimentare, însă datorită profitului obţinut anual mai mare, termenul de recuperare s-a redus comparativ cu cultura tradiţională de 1,25-3,8 ori. Evaluarea comparativă confirmă atractivitatea aplicării investiţiilor la

94

implementarea tehnologiilor moderne în agricultură în scopul reducerii riscurilor eventuale, mai ales a celor ecologice şi natural-climaterice. În industria alimentară în ultimii 2 ani s-a înregistrat o tendinţă de majorare a termenului de recuperare a investiţiilor care l-a depăşit pe cel mediu pe perioada investigată de 2,78-3,07 ori. Raportată faţă de indicatorul obţinut în agricultură în anii menţionaţi, diferenţa a fost şi mai semnificativă – respectiv de 8,77-14,33 ori.

Ani

14 12 10 8 6 4 2 0 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Anul

sectorul agroalimentar agricultura industria alimentară şi a băuturilor Figura 3.9 - Termenul de recuperare a investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM în anii 1996-2004, ani Sursa: elaborată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13] (anexa 7) Aceste date ne confirmă, că în industria alimentară datorită coeficientului redus al eficienţei economice, termenul de recuperare a eforturilor investiţionale este destul de mare. Astfel se reduce credibilitatea acestui domeniu al sectorului agroalimentar faţă de investitorii existenţi şi cei potenţiali în intenţia de a menţine relaţii în activitatea investiţională datorită termenului exagerat de lung de recuperare a mijloacelor financiare investite. În practica internaţională de evaluare cantitativă şi calitativă a procesului investiţional tot mai frecvent în ultimul timp se folosesc metode statistice de prelucrare a rezultatelor obţinute cu utilizarea diferitor formule matematice [49, 59, 60, 82]. Referitor la sectorul agroalimentar au fost alese acele formule matematice pentru prelucrarea statistică (anexa 9), folosirea cărora permite mai adecvat de a se ţine cont de specificul producerii materiei prime agricole şi prelucrarea ei. Rezultatele prelucrării statistice a influenţei investiţiilor alocate asupra produsului intern brut (anexa 10) obţinut în sectorul agroalimentar ne demonstrează aportul aplicării lor atît în agricultură, cît şi în industria alimentară. Este necesar de menţionat că o influenţă mai pronunţată asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar l-au exercitat investiţiile din industria alimentară.

95

Aceasta afirmare ne-au demonstrat-o şi indicatorii eficienţei economice examinaţi anterior. Folosind relaţiile statistice stabilite, se poate determina direcţia dimensionării fluxului investiţional într-un domeniu sau altul ţinînd cont atît de indicatorii eficienţei economice, cît şi de prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute pe perioada anterioară de activitate. Este necesar de accentuat că pentru a obţine rezultate destul de probabile, pentru prelucrarea statistică trebuie să fie luate rezultatele obţinute în decurs de cel puţin 10 ani. Astfel se vor evita oscilaţiile pronunţate obţinute în unii ani, care evident majorează gradul de eroare şi de influenţă a unui sau altui factor. În baza celor menţionate mai sus se poate concluziona că prelucrarea statistică a influenţei investiţiilor aplicare atît în agricultură, cît şi în industria alimentară asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar trebuie să devină o măsură necesară la direcţionarea fluxului de surse financiare în perspectivă. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei economice, se poate determina domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui la majorarea mai semnificativă a PIBului din acest sector. Totodată se vor evita erorile în direcţionarea procesului investiţional şi în rezultat se vor obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi investiţionale destul de rezonabile. Pe baza utilizării şi evaluării diferitor metode şi tehnici de

calculare a

indicatorilor

eficienţei economice a investiţiilor din sectorul agroalimentar al RM se pot accentua următoarele: Ø

Metodele şi tehnicile de calcul a indicatorilor eficienţei economice folosite în procesului

investiţional au confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor productive din sectorul agroalimentar pînă la nivelul pe care îl ocupă PIB-ul acestui sector în economia naţională. Parametrii recomandaţi ai acestui indicator al activităţii investiţionale vor crea premise realizabile şi eficiente în vederea redresării nu numai a stării financiare în acest sector vital pentru economia naţională, dar şi a situaţiei economice în întregime pe republică. Ø

Pentru evaluarea procesului investiţional, este necesar de a folosi ca criteriu de bază

coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate. La direcţionarea fluxului investiţional la macro-nivel trebuie să fie selectate de preferinţă acele ramuri, sectoare sau domenii, în care sînt deja create condiţii favorabile pentru derularea procesului investiţional la etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale. Printre aceste domenii se situează pe primul plan sectorul agroalimentar ca factor destul de important în relansarea economiei naţionale, fapt confirmat de coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate din ultimul deceniu. Ø

S-a confirmat necesitatea majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar

preponderent agriculturii pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor. Pentru realizarea acestor modificări în politica investiţională în perspectivă conform concepţiei dezvoltării sectorului agroalimentar pe anii 2006-2020, se cere ca la direcţionarea investiţiilor să se ţină cont nu numai de aportul fiecărui compartiment al acestui sector în PIB-ul obţinut şi cota 96

investiţiilor alocate, dar mai ales de coeficientul eficienţei economice a folosirii acestor investiţii. Ø

Folosind metoda de calcul a investiţiei specifice, s-a confirmat că sectorul agroalimentar,

faţă de alte ramuri ale economiei naţionale, este mai atractiv în vederea activităţii investiţionale atît după eforturile depuse, cît şi după rezultatele obţinute. Agricultura a fost şi rămîne unul din cele mai favorabile domenii de aplicare a investiţiilor atît din sectorul agroalimentar, cît şi din economia naţională. În agricultură şi eficienţa economică a investiţiilor este mai mare, prin urmare se cer mai puţine eforturi investiţionale pentru obţinerea unei unităţi de PIB. Avînd în vedere locul agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, apare necesitatea majorării fluxului de investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. Ø

În sectorul agroalimentar datorită folosirii mai eficiente a investiţiilor alocate, termenul

de recuperare a acestora este destul de redus. Astfel se creează premise pentru majorarea volumului investiţiilor în acest sector pînă la nivelul obţinut pe economia naţională. Ø

În agricultură, datorită eficienţei economice mai mare a investiţiilor se cere un termen cu

mult mai redus pentru recuperarea cheltuielilor financiare investite, fapt ce sporeşte gradul de atractivitate pentru investitori în alocarea surselor financiare suplimentare preponderent în agricultură. Ø

Prelucrarea statistică a influenţei investiţiilor aplicate atît în agricultură, cît şi în industria

alimentară asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar trebuie să devină o măsură indispensabilă la direcţionarea fluxului de surse financiare în perspectivă. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei economice, se poate determina domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui mai semnificativ la majorarea PIB-ului din acest sector. În rezultat pot fi evitate erorile în direcţionarea procesului investiţional şi obţinute rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi investiţionale rezonabile.

Concluzii În baza evaluării eficienţei politicii investiţionale din

sectorul agroalimentar se pot

concluziona următoarele: Ø Dat fiind faptul că nu există activitate investiţională fără risc, se impune necesitatea examinării nivelului riscului şi cauzelor concrete, care pot duce la neîndeplinirea sau ineficienţa acestei activităţi. Este important cît mai concret şi precis de a evidenţia situaţii, care pot fi nefavorabile pentru proiectul investiţional, şi de a depune eforturi pentru evitarea celor mai complexe. Referitor la sectorul agroalimentar se cere

evidenţierea riscurilor investiţionale

eventuale care în mare măsură determină succesul sau insuccesul acestui proces. În baza analizei efectuate au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă semnificativă atît în 97

agricultură, cît şi în industria alimentară. Ponderea fiecărui risc investiţional depinde atît de domeniul aplicării, cît şi de condiţiile concrete de implementare a proiectului investiţional pentru lansarea unui anumit produs agricol. Ø În scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri asupra eficienţei aplicării investiţiilor în domeniile preconizate, inclusiv şi cel agroalimentar în întregime au fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea consecinţelor. La alegerea mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional care poate fi mai probabil şi frecvent într-un caz concret de activitate investiţională. Ø În baza practicii mondiale şi analizei efectuate se propune de a folosi în calitate de metodă de stabilizare cantitativă a riscului de investire a capitalului arborele probabilităţilor. Această metodă permite de a determina cu exactitate fluxurile băneşti evidenţiate a activităţii investiţionale în legătură cu rezultatul perioadelor de timp anterioare şi se poate de planificat într-o măsură cît se poate de posibil real rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui produs care să contribuie la obţinerea profitului scontat şi recuperarea cheltuielilor financiare preventive într-un termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic. Ø

Metodele şi tehnicile de calcul a indicatorilor eficienţei economice folosite în procesului

investiţional au confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor productive din sectorul agroalimentar

pînă la nivelul pe care îl ocupă PIB-ul acestui sector în economia naţională.

Parametrii recomandaţi ai acestui indicator al activităţii investiţionale vor crea premise destul de realizabile şi eficiente în vederea redresării nu numai a stării financiare în acest sector vital pentru economia naţională, dar şi a situaţiei economice în întregime pe republică. Ø

Ca criteriu de bază la evaluarea procesului investiţional trebuie de folosit coeficientul

eficienţei economice a investiţiilor utilizate. La direcţionarea fluxului investiţional la macro-nivel trebuie să fie selectate de preferinţă acele ramuri, sectoare sau domenii, în care sînt deja create condiţii favorabile pentru derularea procesului investiţional. Printre aceste domenii se situează pe primul plan sectorul agroalimentar ca un factor destul de important în relansarea economiei naţionale, fapt confirmat de coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate din ultimul deceniu. S-a confirmat necesitatea majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar preponderent agriculturii pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor. Pentru realizarea acestor modificări, în politica investiţională în perspectivă conform concepţiei dezvoltării sectorului agroalimentar pe anii 2006-2020, se cere ca la direcţionarea investiţiilor să se ţină cont nu numai de aportul fiecărui compartiment al acestui sector în PIB-ul obţinut şi cota investiţiilor alocate, dar mai ales de coeficientul eficienţei economice a folosirii acestor investiţii. 98

Ø

Folosind metoda de calcul a investiţiei specifice, s-a

confirmat că sectorul

agroalimentar, faţă de alte ramuri ale economiei naţionale, este mai atractiv în vederea activităţii investiţionale atît după eforturile depuse, cît şi după rezultatele obţinute. Agricultura a fost şi rămîne unul din cele mai favorabile domenii de aplicare a investiţiilor atît din sectorul agroalimentar, cît şi din economia naţională. În agricultură şi eficienţa economică a investiţiilor este mai mare. Prin urmare, se cer mai puţine eforturi investiţionale pentru obţinerea unei unităţi de PIB. Avînd în vedere locul agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, apare necesitatea în majorarea fluxului de investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. Ø

În sectorul agroalimentar datorită folosirii mai eficiente a investiţiilor alocate, termenul

de recuperare a acestora este destul de redus. Astfel se creează premise pentru majorarea volumului investiţiilor în acest sector pînă la nivelul cel obţinut pe economia naţională. În agricultură se cere un termen cu mult mai redus pentru recuperarea cheltuielilor financiare investite, fapt ce sporeşte gradul de atractivitate pentru investitori, în alocarea surselor financiare suplimentare preponderent în agricultură. Ø

Prelucrarea statistică a influenţei investiţiilor aplicate atît în agricultură, cît şi în industria

alimentară asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar trebuie să devină o măsură indispensabilă la direcţionarea fluxului de surse financiare. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei economice, se poate determina domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui mai semnificativ la majorarea PIB-ului din acest sector şi pot fi evitate erorile în direcţionarea procesului investiţional şi în rezultat de a obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi financiare rezonabile.

99

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE Studiul teoriilor privind politica investiţională a permis de a evidenţia modalităţile de sistematizare a investiţiilor, principalele surse de finanţare, aportului investiţiilor inclusiv şi a celor străine, indicatorii evaluării eficienţei economice a aplicării investiţiilor la nivel macro-economic. Au fost selectate şi analizate investiţiile în funcţie de forma de alocare, utilizare, finanţare, provenienţă, gradul de risc, importanţă etc. În baza analizei procesului investiţional în economia naţională a RM s-au evidenţiat anumite particularităţi în funcţie de domeniul aplicării lor. S-a constatat că principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor şi investiţiile străine. În ultimul deceniu, mărimea indicatorului investiţii în capitalul fix pe economia naţională s-a majorat de cca. 6 ori, iar cota investiţiilor în PIB pînă la 16%, ceea ce denotă, în opinia noastră, o înviorare a activităţii investiţionale în economia republicii. După forma de proprietate investiţiile sînt amplasate în sectorul privat (cca. 35%) şi cel public (cca. 32%) şi în întreprinderile mixte şi străine (cca. 25%). S-a constatat tendinţa de reducere a ponderii sectorului public şi majorarea segmentului întreprinderilor mixte şi străine. Valoarea PIB-ului din sectorul agroalimentar în decursul ultimului deceniu s-a majorat de cca. 3,1 ori, însă cota acestui sector în economia naţională s-a redus de la 43,68% pînă la 27,54%. Ponderea agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar al RM constituie cca. 70%, însă considerăm că ea trebuie să fie mai redusă. Volumul investiţiilor din acest sector pe perioada investigată s-a majorat de cca. 4,6 ori, ceea ce este cu mult mai redus faţă de cel mediu pe republică, iar cota investiţiilor în PIB a constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică.

În scopul redresării situaţiei financiare, considerăm că cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15%, nivel obţinut deja în anul 1998 pe economia naţională. Pentru a majora volumul PIB-ului atît din agricultură, cît şi din industria alimentară considerăm oportun de a direcţiona politica investiţională pentru ca cota volumului investiţiilor să fie la acelaşi nivel sau chiar să o depăşească pe cea a PIB-ului. În ultimii 5 ani cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură s-a majorat numai cu 2,6%. Cei mai mari investitori străini în economia naţională a RM sînt Banca Mondială, guvernele SUA şi Japoniei, întreprinderile din Rusia prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie

100

să fie la acelaşi nivel. Aceste modificări se propun de a fi efectuate prin atragerea surselor financiare suplimentare străine şi crearea de către organele abilitate a unui climat legislativ favorabil, atît pentru eventualii investitori autohtoni, cît mai ales pentru cei străini. Ţinînd cont de faptul că nu există activitate investiţională fără risc, în sectorul agroalimentar au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă semnificativă atît în agricultură, cît şi în industria alimentară şi evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea consecinţelor. La alegerea mecanismului de stabilizare s-a argumentat necesitatea de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional şi se propune de a folosi în calitate de metodă cantitativă arborele probabilităţilor. S-au evidenţiat indicatorii de calcul a eficienţei economice şi prelucrării statistice a rezultatelor alocării investiţiilor în sectorul agroalimentar. S-a argumentat necesitatea lichidării decalajului dintre producerea şi industrializarea produselor agricole prin majorarea cotei investiţiilor, inclusiv şi a celor productive alocate în agricultură cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. Se propune de a folosi indicatorii menţionaţi şi mecanismele de stabilizare a riscurilor investiţionale pentru a determina domeniului de aplicare eficientă a investiţiilor în cadrul acestui sector, a evita erorile posibile şi de a obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi financiare rezonabile.

101

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Rezultatele obţinute pe baza cercetării politicii investiţionale în sectorul agroalimentar al RM ne permit să facem următoarele CONCLUZII: 1. Noţiunea de investiţii este destul de larg utilizată în literatura economică din domeniu. Sînt folosite diferite metode de sistematizare a folosirii investiţiilor. În opinia noastră, mai adecvat corespunde cerinţelor şi particularităţilor specifice sistematizarea investiţiilor după destinaţie, grad de risc, structura tehnologică, mărimea efortului şi importanţei, modul de constituire. Studiul genezei şi evoluţiei procesului investiţional ne demonstrează că activitatea investiţională a prezentat un deosebit interes pentru societate din cele mai străvechi timpuri, care ulterior a fost perfecţionată de diferite şcoli şi doctrine economice. Este necesar să accentuăm că problemele legate de aplicarea investiţiilor în agricultură iniţial au fost studiate începînd cu secolul XVIII de către fiziocraţi. 2. Eficienţa investiţiilor depinde de mai mulţi factori şi domeniul de folosire a acestora. În scopul obţinerii unui rezultat scontat este necesar de a găsi cea mai adecvată modalitate de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor, ţinînd cont atît de aspectele teoretice, cît şi de modalităţile aplicării practice a acestora şi particularităţile activităţii în sectorul agroalimentar. Postulatele teoretice examinate în sectorul agroalimentar pot fi aplicate numai ţinînd cont atît de particularităţile economiei naţionale la etapa actuală, cît şi de riscurile investiţionale ce ţin de specificul activităţii în acest sector. 3. Principala sursă de finanţare în procesul investiţional o constituie mijloacele proprii ale întreprinderilor. Pentru înviorarea activităţii investiţionale se cer eforturi în atragerea de către întreprinderi a surselor financiare suplimentare, mai ales a celor străine, cota cărora să constituie cel puţin 1/3 din total. Aportul investiţiilor din sectorul privat şi cel public în ultimii 10 ani a avut tendinţă spre reducere, însă continuă să ocupe un loc important în acest proces. În acelaşi timp cota întreprinderilor mixte în aceeaşi perioadă s-a majorat de cca. 25 ori, şi constituie ¼ din volumul investiţiilor cu capital fix. 4. Cît priveşte atragerea investiţiilor, nu s-a constatat o tendinţă permanentă din partea statelor străine în alocarea surselor financiare în economia naţională, mai ales pe termen lung. Considerăm că problema de bază o constituie nu atît atragerea, cît folosirea eficientă a investiţiilor în ramurile prioritare ale economiei naţionale, inclusiv şi în sectorul agroalimentar. În acest scop în RM a fost creat Consiliul Investitorilor Străini, iar de către Guvern au fost determinate priorităţile în atragerea investiţiilor străine şi ţările disponibile să efectueze aceste investiţii în economia naţională prin intermediul firmelor, asistenţei tehnice, proiectelor şi altor forme de finanţare.

102

5. Ponderea PIB-ului sectorului agroalimentar în cel naţional în ultimii 10 ani s-a redus de la 44% pînă la 28%, şi în medie a constituit 34%. În această perioadă cota investiţiilor acestui sector a variat pe ani şi a constituit în medie 22%. Considerăm că pentru majorarea PIB-ului din sectorul agroalimentar este necesar de a spori volumul investiţiilor în acest sector, cota cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul total. Aceasta va asigura posibilitatea folosirii tehnologiilor moderne de producere şi valorificare a producţiei agricole. Cota investiţiilor în PIB al sectorului agroalimentar în mediu pe ultimii 10 ani a constituit 8,7% sau cu 4,6% mai puţin decît media pe republică. În scopul redresării situaţiei financiare din sectorul agroalimentar, cota investiţiilor în PIB trebuie să depăşească 15%, nivel obţinut deja în anul 1998 pe economia naţională. 6. La momentul actual, principalul creditor comercial autohton din sectorul bancar este „Moldova Agroindbank”, aportul căreia constituie ½ din total. Considerăm oportună majorarea ponderii în creditarea sectorului agroalimentar şi a altor bănci din republică şi a instituţiilor financiare ne-bancare în scopul evitării monopolului unei bănci în oferirea creditelor pentru acest sector. Concomitent cu aceasta se cer eforturi suplimentare pentru crearea condiţiilor favorabile în atragerea mai multor investiţii străine în economia naţională, mai ales în sectorul agroalimentar. 7. Pe parcursul ultimilor 5 ani cota investiţiilor străine alocate în sectorul agroalimentar s-a menţinut la acelaşi nivel, constituind 12,2-13,0%, iar stocul investiţiilor în agricultură şi silvicultură s-a majorat numai cu 2,6%, cota căreia s-a redus cu 0,4%. Acest decalaj este în detrimentul sectorului de producere a materiei prime agricole, fără de care industria alimentară nu poate să se dezvolte la nivelul cerinţelor actuale din cauza insuficienţei de producţie agricolă de calitate înaltă. Din aceste considerente se propune de a majora cota investiţiilor alocate în agricultură cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. În rezultat, ponderea investiţiilor alocate în sectorul agroalimentar va atinge valori obţinute pe economia naţională. La momentul actual acest indicator este insuficient, ţinînd cont de faptul că ponderea acestui sector în PIB-ul economiei naţionale a constituit în această perioadă cca. 1/3. 8. Cei mai mari investitori străini în economia naţională a RM din ultimii ani sînt Banca Mondială, guvernele SUA şi Japoniei, întreprinderile din Rusia prin intermediul diferitor proiecte şi granturi de proporţii. Din 50 întreprinderi mixte cu capital străin, numai 22% sînt specializate în producţia agroalimentară. Ţinînd cont de faptul că volumul PIB-ului din sectorul agroalimentar constituie cca. 1/3 din cel naţional, considerăm că şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte cu capital străin trebuie să fie la acelaşi nivel. Concomitent cu aceasta din partea organelor abilitate se cer eforturi mult mai semnificative pentru a majora volumul investiţiilor în întreprinderile mixte din sectorul agroalimentar, care în rezultat, vor contribui favorabil şi la relansarea economiei naţionale în întregime. 103

9. Ţinînd cont de faptul că nu există activitate investiţională fără risc, în baza analizei efectuate în sectorul agroalimentar au fost sistematizate riscurile investiţionale de o importanţă semnificativă atît în agricultură, cît şi în industria alimentară. În scopul reducerii influenţei negative a acestor riscuri au fost evidenţiate mecanismele adecvate de stabilizare cu specificarea consecinţelor. La alegerea mecanismului de stabilizare este necesar de a efectua preventiv nu numai evaluarea cantitativă, dar şi calitativă a fiecărui risc investiţional. În baza analizei efectuate se propune de a folosi în calitate de metodă a stabilirii cantitative a riscului de investire a capitalului arborele probabilităţilor. În rezultat se poate de planificat, într-o măsură pe cît se poate de posibilă, rezultatul realizării activităţii investiţionale preconizate pentru fabricarea unui produs care să contribuie la obţinerea profitului scontat şi recuperarea consumurilor financiare preventive într-un termen cît mai redus şi eficient din punct de vedere economic. 10. Metodele şi tehnicile de calcul a indicatorilor eficienţei economice folosite în procesul investiţional au confirmat necesitatea majorării volumului investiţiilor în sectorul agroalimentar. Ca criteriu de bază la evaluarea procesului investiţional trebuie de folosit coeficientul eficienţei economice a investiţiilor utilizate. S-a argumentat necesitatea majorării investiţiilor destinate sectorului agroalimentar, preponderent agriculturii, pînă la nivelul PIB-ului sau cel puţin ½ din volumul total al investiţiilor. În agricultură şi eficienţa economică a investiţiilor este mai mare, prin urmare pentru obţinerea unei unităţi de PIB se cer mai puţine eforturi investiţionale. Avînd în vedere locul agriculturii în formarea PIB-ului din sectorul agroalimentar, se propune de a majora fluxul de investiţii în acest domeniu cel puţin pînă la nivelul obţinut în industria alimentară. 11. În sectorul agroalimentar datorită folosirii mai eficiente a investiţiilor alocate, termenul de recuperare a acestora este destul de mic, în special în agricultură. Astfel, se creează premise pentru majorarea volumului investiţiilor în perspectivă pînă la nivelul obţinut pe economia naţională, iar din partea organelor abilitate se impune necesitatea modificării direcţionării fluxului investiţional destinat acestui sector. Datorită acestui fapt se majorează nivelul de atractivitate pentru investitori, mai ales a celor străini, în alocarea surselor financiare suplimentare. 12. Prelucrarea statistică a rezultatelor influenţei investiţiilor asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar trebuie să devină o măsură indispensabilă în

direcţionarea fluxului de surse

financiare. Folosind aceste rezultate, precum şi indicatorii eficienţei economice se poate determina domeniul în care alocarea investiţiilor va contribui mai eficient la majorarea PIB-ului şi va evita erorile în direcţionarea procesului investiţional.

104

Investigaţiile efectuate ne permit de a formula următoarele RECOMANDĂRI: 1. În scopul majorării PIB-ului din sectorul agroalimentar este necesar de a mări volumul investiţiilor, inclusiv şi a celor productive, cota cărora să depăşească cel puţin 1/3 din volumul total pe economia naţională. Aceasta va asigura acumularea surselor financiare necesare pentru implementarea tehnologiilor moderne de producere, industrializarea şi valorificarea producţiei agricole. Lichidarea decalajului dintre producerea şi industrializarea produselor agricole să se efectueze de către organele abilitate prin majorarea cotei investiţiilor în agricultură. 2. Pentru redresarea situaţiei financiare din sectorul agroalimentar, cota investiţiilor în PIB să fie cel puţin de 15-16%. Întru înviorarea procesului investiţional se cer eforturi suplimentare din partea organelor abilitate în atragerea surselor financiare necesare, mai ales a celor străine, cota cărora să depăşească 15% din volumul total. 3. De majorat volumul investiţiilor în întreprinderile mixte destinate sectorului agroalimentar pînă la cel puţin 1/3 din totalul pe economia naţională prin atragerea surselor financiare suplimentare străine şi crearea unui climat legislativ favorabil, atît pentru eventualii investitori autohtoni, cît mai ales pentru cei străini. 4. De creat un management performant de supraveghere a indicatorilor eficienţei economice prin regulamente adecvate, elaborate de către organele abilitate. Prelucrarea statistică a rezultatelor aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar trebuie să devină un argument semnificativ la direcţionarea fluxului de surse financiare destinate procesului investiţional. Folosirea indicatorilor menţionaţi şi a mecanismelor de stabilizare a riscurilor investiţionale permite de a determina domeniul de aplicare eficientă a investiţiilor în cadrul acestui sector, de a evita erorile eventuale şi a obţine rezultate maxime ale PIB-ului cu eforturi financiare rezonabile.

105

BIBLIOGRAFIA 1. LEGEA privind investiţiile străine nr. 998 din 1.04.1992. Monitorul Oficial al RM, nr. 5-7 din 13.01.2000, p. 5-11. 2. LEGEA pentru modificarea şi completarea Legii nr. 998 din 1.04.92 privind investiţiile străine, nr. 768. Monitorul Oficial al RM nr. 21-22, 2002, p. 5-6. 3. LEGEA cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr. 81 din 18.03.2004. Monitorul Oficial al RM, nr. 64-66, 2004, p. 8. 4. LEGEA privind leasing nr. 59 din 28.04.05. Monitorul Oficial al RM nr. 92-94, 2005, p. 9-12. 5. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la aprobarea Strategiei Investiţionale a RM nr. 234 din 27.02.2002. Monitorul Oficial al RM nr. 33-35 din 07.03.2002, p. 34-50. 6. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la Comisia de stat pentru atragerea investiţiilor şi colaborarea cu organismele financiare internaţionale nr. 885 din 17.09.97 Monitorul Oficial al RM nr. 74-75 din 13.11.1997. 7. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la crearea Agenţiei naţionale pentru atragerea investiţiilor nr. 1172 din 18.12.97 Monitorul Oficial al RM nr.9 din 05.02.1998. 8. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la crearea Băncii pentru Dezvoltare şi Investiţii a Republicii Moldova Nr. 907 din 07.10.97 Monitorul Oficial al RM nr. 74-75 din 13.11.1997, p. 28-29. 9. HOTĂRÎREA Guvernului RM cu privire la Programul moldo-american de investiţii în agricultură şi industria constructoare de maşini agricole nr. 622 din 13.11.1996. 10. HOTĂRÎREA Parlamentului RM pentru aprobarea Regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor din fondul de subvenţionare şi stimulare a creditării agenţilor economici producători de producţie agricolă de către băncile comerciale, asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor şi Corporaţia de Finanţare Rurală nr. 150-XV din 27.03.2003 Monitorul Oficial al RM nr. 73-75 din 18.04.2003. 11. ANGELESCU, C., APOSTOL, GH., AVRAM, I. et. al. Dicţionar de economie (ediţia a doua). Bucureşti: Editura Economică, 2001, 520 p. 12. ANGHEL, N., POPA, A. Eficienţa investiţiilor. Craiova: Tipografia Universităţii din Craiova, 1995, 281 p. 13. ANUARUL Statistic al Moldovei: anii 2002, 2004, 2005. 14. BAKER, G.A., GRUNEWALD, O., GORMAN, W.D. Introduction to Food and agribusiness management. Upper Saddle River, New Jersey: Prentice Hall, 2002, 364 p. 15. BALAN, V. Investiţii şi servicii rurale – primele rezultate ale activităţii. Agricultura Moldovei,

106

2003, Nr. 3, p. 6. 16. BASNO, C. DARDAC, N. FLORICEL, C. Monedă, credit, bănci. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1997, 374 p. 17. BEŢIŞOR, A. Străinătatea ne va ajuta. Profit, 2001, Nr. 6, p. 34-35. 18. BROWN, J.G. Agroindustrial investment and operations. Deloit & Touche, EDI of the World Bank, Washington D.C., 1994, 310 p. 19. CARAGANCIU, A., DOMENTI, O., CIOBU, S. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău: Editura A.S.E.M., 2004, 320 p. 20. CIORNÎI, N., BLAJ, I. Economia firmelor contemporane. Chişinău: Prut Internaţional, 2003, 311 p. 21. CIORNÎI, N. Tranziţia la economia de piaţă şi investiţiile străine în Republica Moldova. Chişinău: Prut Internaţional, 2002, 302 p. 22. CONSTANTINESCU, GH., MANOLE, M., MĂNESCU, C.

et. al. Ghidul financiar al

întreprinzătorului. Coordonator John Allen. Chişinău: VARDI, 1999, 180 p. 23. DENUŢĂ, I. Investiţiile străine directe în ţările est şi central europene. Bucureşti: Editura Economică, 1998, 96 p. 24. DOBROTĂ, N., et. al. Economia politică. Bucureşti: Editura Economică, 1995, 670 p. 25. GITTINGER, J.P. Economic analysis of agricultural projects. Second Edition. The John Hopkins University Press. Baltimore and London, 1982, 650 p. 26. HARDAKER, J.B., HUIRNE, R.B.M., ANDERSON, J.R. Coping with risk in agriculture. CAB international, 1998, 274 p. 27. HRIŞCEV, E. Managementul firmei. Chişinău: Editura ASEM, 1998, 398 p. 28. IONIŢĂ, I., BLIDARU, Gh. Eficienţa investiţiilor în agricultură. Bucureşti: Editura CERES, 1999, 240 p. 29. KOHLS, R.L., UHL, J. Marketing of agricultural products. Upper Saddle River, New Jersey: Prentice Hall (перевод с английского). Москва: КОЛОС, 2000, 510 p. 30. MCLANEY, E.J. Business, finance for Decision Makers. London: Pitman Publishing, 1991, 374 p. 31. MOLDOVANU, D. Istoria doctrinelor economice. Chişinău: Editura ASEM, 1992, 160 p. 32. OKUNEVA, A. Drumul spre un viitor dulce. Profit, 2001, Nr. 3, p. 30-31. 33. PASAT, A. Ţara lalelelor cu dragoste frăţească pentru noi. Profit, 2001, Nr. 3, p. 37. 34. PÎRVU, D. Eficienţa investiţiilor. Bucureşti: Lumina-Lex, 2003, 292 p. 35. PUXTY, A.G., DODDS, J.C. Financial management: method and meaning. London: Chapman & Hall, 1991, 638 p. 107

36. RAPORTUL anual al Băncii Naţionale a Moldovei: anii 2001-2004; Buletinele trimestriale din anul 2005. 37. SIMIONESCU, A. Eficienţa economică a investiţiilor. Petroşani: Universitatea din Petroşani, 1996, 439 – 440 p. 38. SÎRBU, I. Managementul întreprinderii. Sibiu: A-Mater, 2003, 176 p. 39. STANCU, I. Finanţe: pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, investiţii reale şi finanţarea lor, analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii (ediţia a 3). Bucureşti: Economică, 2002, 1056 p. 40. STOIAN, M. Gestiunea investiţiilor. Bucureşti: Editura A.S.E., 2003, 286 p. 41. TANAS, A. O alianţă dulce. Profit, 2001, Nr. 7-8, p. 42-43 42. TOPAN, T. Politica statului în domeniul investiţiilor în Republica Moldova. Profit, 2001, Nr. 6, p. 39. 43. VASILE, I. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1999, 311 p. 44. VASILESCU, I., CICEA, C., DOBREA, C. Eficienţa investiţiilor aplicată.

Bucureşti:

LUMINA - LEX, 2003, 464 p. 45. VINTILĂ, G. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2000, 433 p. 46. WARD, W.A., DEREN, B.J., D’SILVA, E.H. The economics of project analysis. A practitioner’s guide. EDI of World Bank. Washington D.C., 1991, 319 p. 47. ZAHIU, L. Management agricol. Bucureşti: Editura Economică, 1999, 400 p. 48. АБРАМОВА, Г.П. Маркетинг в АПК. Москва: КОЛОС, 1997, 240 с. 49. АЛЕКСАНОВ, Д.С.,

КОШЕЛЕВ, В.М., Экономическая оценка инвестиций. Москва:

КОЛОС-ПРЕСС, 2002, 382 с. 50. БАДЕВИТЦ, З., БЕЗВЕРХАЯ, Е.А., АЛЕКСАНОВ, Д.С. и др. Финансирование и инвестиции на предприятиях АПК. Омск: Издательство ОмГАУ, 1999, 340 с. 51. БАУЭР, К.Д., ХАРЛАМОВА, Г.Н. и др. Экономика сельскохозяйственного предприятия. Кострома: КГСХА, 1998, 170 с. 52. БЕРЕНС, В., ХАВРАНЕК, П.М. Руководство по оценке эффективности инвестиций. Перевод с английского. Москва: АОЗТ Интерэксперт, ИНФРА-М, 1995, 528 с. 53. БЛАНК, И.А. Основы инвестиционного менеджмента. Киев: Ника-Центр, Эльга-Н, 2001, том 1, 536 с. 54. ВИЛЕНСКИЙ,

П.Л.,

ЛИВШИЦ,

В.Н.,

СМОЛЯК,

С.А.

Оценка эффективности

инвестиционных проектов. Москва: Экономика, 2001, 855 с. 55. ВОЛКОВ, И.М., ГРАЧЕВА, М.В. Проектный анализ: финансовый аспект. Москва: ТЭИС, 108

1998, 89 с. 56. ГЛАЗУНОВ, В.Н. Финансовый анализ и оценка риска реальных инвестиций. Москва: Финстатинформ, 1997, 135 с. 57. ГРАНАТУРОВ, В.М Экономический риск: сущность, методы измерения, пути снижения. Москва: Дело и Сервис, 1999, 112 с. 58. ГРАЧЕВА, М.В. Анализ проектных рисков. Москва: ЗАО Финстатинформ, 1999,

216 с.

59. ДОСПЕХОВ, В.А. Методика полевого опыта. Москва: Колос, 1979, 416 с. 60. ДОСПЕХОВ, А.С. Методика полевого опыта. Москва: Агропромиздат, 1985, 351 с. 61. ЗЕЛЛЬ, А. Бизнес-план: инвестиции и финансирование, планирование и оценка проектов. Москва: Ось-89, 2001, 240 с. 62. ЗЕЛЛЬ, А. Инвестиции и финансирование, планирование и оценка проектов. Перевод с немецкого. Москва: Ось-89, 2001, 240 с. 63. ЗОЛОТАРЕВА, В.С. Финансовый менеджмент. Ростов на Дону: Феникс, 2000, 224 с. 64. ИВАННИКОВА, И.А. Бизнес-план инвестиционного проекта. Москва: Экспертное бюроМ, 1997, 112 с. 65. ИГОНИНА, Л.Л. Инвестиции. Москва: ЮРИСТЪ, 2002, 480 с. 66. ИДРИСОВ, А.Б., КАРТЫШЕВ, С.В., ПОСТНИКОВ, А.В. Стратегическое планирование и анализ эффективности инвестиций. Москва: Финлин, 1998, 272 с. 67. КИРСАНОВ, К.А., МАЛЯВИНА, А.В., ПОПОВ, С.А. Инвестиции и антикризисное управление. Москва: МАЭП, ИИК Калита, 2000, 184 с. 68. КОВАЛЕВ, В.В. Введение в финансовый менеджмент. Москва: Финансы и статистика, 1999, 768 с. 69. КОВАЛЕВ, В.В. Методы оценки инвестиционных проектов. Москва: Финансы и статистика, 1998, 144 с. 70. КОЛТЫНЮК,

Б.А.

Инвестиционные

проекты.

Санкт-Петербург:

издательство

Михайлова В.А., 1999, 172 с. 71. КОССОВ, В.В., ЛИВШИЦ, В.Н., ШАХНАЗАРОВ, А.Г. Методические рекомендации по оценке эффективности инвестиционных проектов. Москва: ОАО НПО издательство Экономика, 2001, 421 с. 72. КУРАКОВ, Л.П., КУРАКОВ, В.Л. Словарь-справочник по экономике. Москва: Гелиос АРВ, 1999, 464 с. 73. ЛИПСИЦ, И.В., КОССОВ, В.В. Инвестиционный проект: методы подготовки и анализа. Москва: БЕК, 1996, 304 с. 74. МАРГОЛИН, А.М., БЫСТРЯКОВ, А.Я. Экономическая оценка инвестиций. Москва: 109

ТАНДЕМ, ЭКМОС, 2001, 240 с. 75. МАРЕНКОВ, Н. Инвестиции. Ростов-на-Дону: Феникс, 2003, 448 с. 76. НАЙДЕНКОВ, В.И. Инвестиции. Москва: РИОР, 2005, 128 с. 77. ОЛИВАРЕС, П.К., ЗИМИН, И.Н. Принятие инвестиционных решений: общий инструментарий. Институт экономического развития всемирного банка, 1995, 257 с. 78. ПОЛЯК, Г.Б. Финансовый менеджмент. Москва: Финансы, ЮНИТИ, 1997, 518 с. 79. ПОПОВА, В.М. Бизнес-план инвестиционного проекта: отечественный и зарубежный опыт. Москва: Финансы и статистика, 2001, 432 с. 80. РУМЯНЦЕВА, Е.Е. Новая экономическая энциклопедия. Москва: ИНФРА-М, 2005, 724с. 81. СЫРБУ, И. Основы предпринимательской деятельности. Кишинэу: МЭА, 2002, 526 с. 82. СТОЯНОВА, Е.С. Финансовый менеджмент. Москва: Перспектива, 1999, 656 с. 83. ТАРАСОВА, Е.В. Инвестиционное проектирование. Москва: ПРИОР, ИВАКО Аналитик, 1998, 64 с. 84. ФАЛЬЦМАН, В.К. Оценка инвестиционных проектов и предприятий. Москва: ТЕИС, 1999, 56 с. 85. ШАРП, У., ГОРДОН, Д., БЭЙЛИ, Д. Инвестиции. Пер. с англ. Москва: ИНФА-М, 1997, 1024 с. 86. ЩЕЛКОВ,

В.С.,

БЕЛОУСОВА,

Л.М.,

БЛИНКОВ,

В.М.

Прединвестиционные

исследования и разработка бизнес-плана инвестиционного проекта. Москва: ЗАО Финстатинформ, 1999, 248 с. 87. http://ara.dnt.md/press/articles/30_ro.html 88. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=579&IssueDate=01.10.2004&YearNum=35 &Theme=7&Topic=14474 89. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=581&IssueDate=15.10.2004&YearNum=37 &Theme=14&Topic=14590 90. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=584&IssueDate=05.11.2004&YearNum=40 &Theme=59&Topic=14696 91. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=585&IssueDate=12.11.2004&YearNum=41 &Theme=10&Topic=14757 92. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=586&IssueDate=19.11.2004&YearNum=42 &Theme=10&Topic=14812 93. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=587&IssueDate=26.11.2004&YearNum=43 &Theme=10&Topic=14854 94. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=598&IssueDate=18.02.2005&YearNum=6& 110

Theme=10&Topic=15406 95. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=600&IssueDate=04.03.2005&YearNum=8& Theme=3&Topic=15498 96. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=603&IssueDate=25.03.2005&YearNum=11 &Theme=4&Topic=15660 97. http://logos.press.md/Weekly/Main.asp?IssueNum=620&IssueDate=12.08.2005&YearNum=28 &Theme=4&Topic=16595 98. http://mida.md/news_ro/967/ 99. http://www.azi.md/news?ID=12090 100. http://www.azi.md/comment?ID=22291 101. http://www.cnfa.md/ro.html 102. http://www.fco.gov.uk/servlet/Front?pagename=OpenMarket/Xcelerate/ShowPage&c=Page& cid=1049884585479 103. http://www.infomarket.md/viewdoc.asp?id=758&updir=416 104. http://www.infomarket.md/viewdoc_rom.esp?id=17204&updir=476 105. http://www.infomarket.md/viewdoc_rom.asp?id=7093&updir=521 106. http://www.infotag.md/f2004_5_ro/declarations_ro/8268/ 107. http://www.interlic.md/page2.php?rubr=1015247074&id=1096904124&lang= 108. http://www.interlic.md/interviu.php?group=1099308640&id=1099309114&lang= 109. http://www.interlic.md/page2.php?rubr=1015247074&id=1106821137&lang= 110. http://www.interlic.md/page2.php?rubr=1015247074&id=1111065642&lang= 111. http://www.mepo.net/noutati/2390/ 112. http://www.mepo.net/noutati/2391/ 113. http://www.rural.md/modules/cjaycontent/index.php?id=2 114. http://www.uap.md/cine.php 115. http://www.unctad.org/en/docs/wir2005annexes_en.pdf 116. www.unctad.org./en/docs/wir2004annexes_en.pdf 117. www.un.md/news_room/pic_2005/Actiunea%20ONU2-2005pdf.pdf 118. www.un.md/news_room/pic_2005/Actiunea%20ONU3-2005.pdf

111

ANEXE Anexa 1 - Politica investiţională în dezvoltarea economică şi restructurarea întreprinderilor din RM pentru anii 2004-2005 (Aprobată prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 896 din 3 august 2004) Denumirea activităţii Termen Responsabili Adoptarea unor măsuri concrete pentru: asigurarea unui climat investiţional favorabil, păstrarea în aceste scopuri a stabilităţii indicatorilor macro-economici, lupta cu economia tenebră şi delict organizat, corupţia şi protecţionismul Facilitarea accesului întreprinderilor la credite investiţionale şi asigurarea transparentă la primirea acestora. Perfecţionarea mecanismului financiar – creditar de stimulare a activităţii investiţionale, atragerea investiţiilor locale şi străine Introducerea şi promovarea proiectelor de investiţie pentru reînzestrarea şi modernizarea întreprinderilor şi secţiilor de producţie, utilizarea pentru aceste scopuri a liniilor de credit străin şi credit comercial Crearea unei baze de date despre programele investiţionale şi proiectele pentru direcţii de perspectivă în scopurile promovării lor cu ajutorul Organizaţiei de promovare a exportului din Moldova şi ambasadei RM peste hotare, crearea întreprinderilor mixte Stimularea creării unor centre de ajutor tehnic, business-centre, centre de competitivitate şi productivitate, firme de consultare şi lecţiilor practice, centre de inovaţie Însuşirea rezultatelor cercetărilor şi elaborărilor ştiinţifice cu ajutorul creării şi realizării mărfurilor, tehnologiilor, noilor tipuri de servicii la întreprinderile republicii, susţinerea firmelor şi centrelor de cercetări şi elaborări ştiinţifice în realizarea strînsă a unei cooperaţii industriale cu instituţii de învăţămînt. Susţinerea întreprinderilor, care introduc în producţie tehnologiile înaintate şi noile tipuri de produse

a. 20042005

a. 20042005

Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, departamentele ministeriale, Organizaţia de promovare a exportului din Moldova, Centrul de combatere a încălcărilor şi corupţiei economice Ministerul Economiei şi Comerţului, departamentele ministeriale

Ministerul Economiei şi Comerţului, departamentele ministeriale, Organizaţia de promovare a exportului din Moldova, permanent Banca Naţională a Moldovei, organele publice locale, managerii întreprinderilor

permanent

Organizaţia de promovare a exportului din Moldova, Ministerul Economiei şi Comerţului, departamentele ministeriale

Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Industriei, Ministerul permanent Agriculturii şi Industriei Alimentare, Departamentul agroindustrial „MoldovaVin”, organele publice locale

permanent

Consiliul Suprem pentru Dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific, departamentele ministeriale

Sursa: [89]

112

Anexa 2 – Ţările care au alocat investiţii străine de proporţii în economia RM în perioada anilor 2002-2004 Anii 2002

Ţara mln

2003 %*

USD Investiţiile străine - total,

mln

2004 %*

USD

mln

%*

USD

50,4

100

23,1

100

46,3

100

Olanda

26,2

51,98

0,5

2,16

4,2

9,07

România

1,8

3,57

7,5

32,47

9,1

19,65

Marea Britanie

0,6

1,19

0,4

1,73

17,0

36,72

Elveţia

7,7

15,28

5,6

24,24

0,2

0,43

Germania

1,7

3,37

2,2

9,52

5,6

12,1

Rusia

0,6

1,19

1,2

5,19

4,7

10,15

Alte ţări

11,8

23,42

5,7

24,69

5,5

11,88

din care:

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor, % faţă de total. Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13]

113

Anexa 3 - Dinamica structurii PIB-ului pe principalele tipuri de activităţi economice în RM în perioada anilor 1995-2004 Indicatorii PIB Valoarea adăugată brută – total, din care: agricultură, economia vînatului, silvicultură şi pescuit Industrie total exploatarea carierelor industria prelucrătoare, inclusiv industria alimentară şi a băuturilor energie electrică, gaze şi apă Construcţii Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul Transporturi, depozitare, comunicaţii Alte activităţi Serviciile intermediarilor financiari indirect măsurate Impozite nete pe produs şi import

1995

1996

1997

1998

1999

Anii 2000

2001

2002

2003

2004

mln lei

6480

7798

8917

9122

12322 16020

19052

22556

27619

31992

mln lei

5744

6826

7665

7719

10999 14022

16774

19689

23523 27353

mln lei

1897

2143

2315

2351

3066

4070

4272

4742

5062

5833

29,27

27,48

25,96

25,77

24,88

25,41

22,42

21,02

18,33

18,23

1619 24,98

1799 23,07

1803 20,22

1522 16,68

2093 16,99

2614 16,32

3564 18,71

3901 17,29

4860 17,60

5231 16,35

9 0,14

13 0,17

19 0,21

17 0,19

24 0,19

25 0,16

36 0,19

50 0,22

70 0,25

105 0,33

1477 22,79

1639 21,02

1635 18,34

1276 13,99

1613 13,09

2281 14,24

3005 15,77

3352 14,86

4266 15,45

4602 14,38

933,2 1049,9 1090,1 836,6 14,4 13,46 12,22 9,17

967,3 7,85

1337,4 1841,5 2116,5 2835,2 2978,9 8,35 9,67 9,38 10,27 9,31

UM

%* mln lei %* mln lei %* mln lei %* mln lei %* mln lei %* mln lei %* mln lei %* mln lei %* mln lei %*

133 2,05

147 1,89

149 1,67

229 2,51

456 3,7

308 1,92

523 2,75

499 2,21

524 1,90

524 1,64

228 3,52

298 3,82

422 4,73

289 3,17

409 3,32

433 2,7

584 3,07

665 2,95

812 2,94

1314 4,11

518 7,99

649 8,32

731 8,2

941 10,32

1885 15,3

2003 12,5

2287 12,00

2488 11,03

2967 10,74

3392 10,60

333 5,14

438 5,62

575 6,45

671 7,36

1013 8,22

1527 9,53

1974 10,36

2254 9,99

2977 10,78

3692 11,54

1293 19,95

1868 23,95

2155 24,17

2381 26,10

3226 26,18

3754 23,43

4526 23,76

6102 27,05

7492 27,13

8609 26,91

mln lei

-144

-369

-336

-436

-693

-379

-433

-463

-647

-718

mln lei

736

972

1252

1403

1323

1998

2278

2867

4096

4639

Notă: * indicatorii sînt calculaţi de către autor, % faţă de total. Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13].

114

Anexa 4 - Dinamica structurii investiţiilor în capital fix pe principalele tipuri de activităţi economice în RM în perioada anilor 1995-2004 Indicatorii

Anii

UM 1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

844,8

987,4 1202,2 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2804,2 3621,7

5140

Investiţii în capitalul fix – mln total, din care lei agricultură, silvicultură

mln lei

91,1

97,9

118,4

81,7

56,7

60,2

113,7

159,9

186,7

308,2

%

10,8

9,9

9,8

5,7

3,6

3,4

4,9

5,7

5,2

6,0

Industria

mln

prelucrătoare,

lei

163,8 269,6

359

380,9

330,6

255,4

617,4

728,3

inclusiv

%

19,4

29,9

26,4

20,8

14,5

26,7

26

31,8

22,3

industria

mln

alimentară

lei

117,4 220,7

225,7

239,2

145,8

160

400,6

445,4

753,1

648

şi a

%* 13,9

22,4

18,8

16,6

9,2

9,1

17,3

15,9

20,8

12,6

băuturilor

27,3

1150,4 1144,5

Energie

mln

electrică,

lei

94,3

122,2

145,6

140

276,3

225,5

407,2

287,3

318,6

542,9

gaze şi apă

%

11,1

12,4

12,1

9,7

17,4

12,8

17,6

10,2

8,8

10,6

Comerţ cu

mln

ridicata şi cu

lei

42,1

49,3

68,3

192,3

196,9

159,1

182,9

181,8

250

792,3

amănunt

%

5

5

5,7

13,3

12,4

9

7,9

6,5

6,9

15,4

Transporturi,

mln

depozitare şi

lei

83,7

122,6 130,5

222,9

408,3

770,7

562,4

871

903,2

1161,2

comunicaţii

%

9,9

12,4

10,9

15,4

25,6

43,8

24,3

31,1

24,9

22,5

lei

253,9 190,3

236,1

237,9

184,4

124,6

175,3

229,6

383,5

654,2

%

30,1

19,3

19,6

16,5

11,6

7,1

7,6

8,2

10,6

12,6

lei

115,9 135,5

144,2

188,7

138,6

163,7

256,2

346,3

429,3

536,7

%

13,7

12

13,1

8,7

9,3

11,1

12,3

11,9

10,4

Tranzacţii imobiliare

mln

mln Alte ramuri

13,7

Notă: * indicatorul este calculat de către autor. Sursa: Biroul Naţional de Statistică al RM [13].

115

Anexa 5 - Creditele comerciale oferite sectorului agroalimentar de către băncile comerciale ale RM (anul 2001) Suma totală, mln lei

%

Moldova Agroindbank

479,70

56,40

Victoriabank

100,02

11,76

Moldindconbank

89,90

10,57

Universalbank

54,86

6,45

Banca Socială

53,60

6,30

Mobiasbank

49,33

5,80

Banca de Economii

6,60

0,78

Investprivatbank

5,95

0,70

Fincombank

3,40

0,40

Banca Comercială Română

3,40

0,40

Unibank

2,55

0,30

Comerţbank

1,20

0,14

850,50

100,00

Denumirea băncilor

Total

Sursa: [87].

116

Anexa 6 - Investitorii străini şi forma de investire Investitor străin

în sectorul agroalimentar al Republicii Moldova Anul Forma de investire şi rezultate preconizate acordării Proiect de investiţii şi dezvoltare rurală, din care: creditarea reprezentanţilor din business agricol

Banca Mondială

30 mln USD 2001

ridicarea calificării proprietarilor de pămînt

2005-2006

proiectul investiţilor şi serviciilor în agricultură Sprijinirea proiectelor cu un cost total de 243 mln ECU. Din aceasta 30% revine sectorului privat şi cel agroindustrial BERD

Pînă în 2000

2005 10 mln EURO

finanţată de către USAID

PDBA vor fi acordate circa 240 de granturi, inclusiv 110 – întreprinderilor agroalimentare şi 130 –

2004-2009

fermierilor PDBA a alocat în sectorul agricol Proiectul Investiţii şi Servicii Rurale (RISP – I)

149 mln ECU

21 mln EURO

agroalimentar CNFA

45 mln USD 15 mln USD

10 proiecte noi, din care: 6 proiecte in industrie, inclusiv din sectorul

25 mln USD 5 mln USD

Implementarea a 4 proiecte din cadrul noilor Strategii de asistenţă, din care:

Suma

2005 19992002

3,8-12,0 mln USD peste 0,5 mln USD 0,9 mln USD

Guvernul

Prima etapă a RISP - II

2002-2005 24 mln USD

Japoniei

Grant pentru pregătirea celei de-a doua etape a RISP-II

2005

Proiectul „Creşterea producţiei agricole în RM” SKR

2001-2004

Reutilarea tehnică a Combinatului „Vismos” din Rusia

Chişinău şi înfiinţarea plantaţiilor noi de viţă-de-vie Reutilarea SA „Călăraş-Divin” din RM

2003-2004

0,66 mln USD 11,27 mln USD 8 mln USD 9 mln USD

Sursa: elaborată de către autor pe baza datelor din [42; 90; 91; 92; 93; 99; 109; 111; 117; 118]

117

Anexa 7 - Eficienţa investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM în perioada anilor 1996-2004 Indicatorii

Anii 1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

Coeficientul eficienţei economice brute a investiţiilor (lei PIB la 1 leu investit) la nivel de: economie naţională

1,56

1,13

0,17

2,22

2,32

1,72

1,51

1,81

1,21

sectorul agroalimentar

1,74

0,67

-0,63

2,64

6,79

3,21

1,45

1,72

0,97

2,70

1,76

0,30

8,75 17,71

3,36

4,13

2,00

4,13

0,99

0,18

-1,12

0,55

3,15

0,69

1,61

0,19

inclusiv: agricultură industria alimentară şi a băuturilor

2,54

Investiţia specifică (lei investiţi la 1 leu PIB) la nivel de: economie naţională

0,70

0,98

6,46

0,47

0,45

0,67

0,73

0,63

1,00

sectorul agroalimentar

0,73

1,56

-

0,31

0,15

0,52

0,75

0,74

1,04

0,38

0,63

2,78

0,10

0,06

0,43

0,29

0,54

0,32

1,45

5,55

-

1,47

0,41

0,56

1,54

0,83

4,88

inclusiv: agricultură industria alimentară şi a băuturilor

Termenul de recuperare a investiţiilor (ani) la nivel de: economie naţională

1,68

2,47

17,6

0,49

1,06

2,27

2,62

4,09

5,61

sectorul agroalimentar

1,02

2,21

-

0,19

0,19

1,80

1,42

3,49

3,30

0,37

0,53

0,54

0,07

0,06

1,08

0,49

0,89

1,32

5,02

-

-

0,47

0,79

2,21

4,50 12,76 11,57

inclusiv: agricultură industria alimentară şi a băuturilor

Sursa: calculată de către autor conform datelor Biroului Naţional de Statistică al RM [13].

118

Anexa 8 – Indicatorii eficienţei economice a aplicării investiţiilor suplimentare la producerea pomuşoarelor în Zona Centrală a RM

Specia

Total

Profitul

Profitul la 1

Termenul de

Nivelul de

investiţii

mediu anual,

leu de

recuperare a

cultură

aplicate,

mii lei/ha

investiţii,

investiţiilor,

lei

ani

mii lei/ha Căpşun

Zmeur

Coacăz

tradiţional

29,91

7,8

0,26

3,8

intensiv

38,39

37,25

0,97

1

tradiţional

25,48

1,73

0,07

14,7

intensiv

29,1

2,48

0,09

11,7

tradiţional

36,11

3,54

0,1

10,2

intensiv

46,8

9,98

0,21

4,7

Notă: calculaţi de către autor pe baza rezultatelor investigaţiilor efectuate în colaborare cu catedra de pomicultură a UASM (Agricultura Moldovei, 2004, nr. 11, p. 20-22)

119

Anexa 9 – Metode de prelucrare statistică a rezultatelor obţinute în sectorul agroalimentar Nr. crt.

Indicatorii

1.

Media aritmetică

2.

Dispersia

Formula de calcul

ΣX n

X =

∑ (x − x ) =

2

3.

Devierea pătrată

4.

Coeficient de variaţie

5.

Eroarea mediei

6.

Greşeala relativă, %

7.

Coeficient de corelaţie

8.

Coeficient de determinaţie

9.

Greşeala de corelaţie

10.

Valabilitatea coeficientului de corelaţie

S

2

n −1

S = S2 V =

± S * 100 % x

S n

Sx = Sx % = *r =

Sx x

*100

∑ (x − x )* (y − y ) ∑ (x − x ) * ∑ (y − y ) 2

2

d xy = r 2 Sr =

tr =

1− r2 n − 2

r Sr

Specificare: * r primeşte valori între 0 şi 1; r = 0 - legătura de corelare între X şi Y lipseşte; 0< r <0,3 - legătura de corelare între X şi Y este slabă; 0,3< r <0,7 – legătura de corelare între X şi Y este cu intensitate medie; 0,7< r <1 - legătura de corelare între X şi Y este puternică. Sursa: [59, c. 205, 321, 322; 60]

120

Anexa 10 - Influenţa investiţiilor asupra PIB-ului din sectorul agroalimentar al RM pe anii 1995-2004 X1 91,1 97,9 118,4 81,7 56,7 60,2 113,7 159,9 186,7 308,2 127,450 75,5137 59,2496 23,880 18,73638

X2 117,4 220,7 225,7 239,2 145,8 160 400,6 445,4 753,1 648 Media aritmetică 335,590 Devierea pătrată 220,4099 Coeficient de variaţie 65,6783 Eroarea mediei 69,700 Greşeala relativă în % 20,76931

Y 2830,2 3192,9 3405,1 3187,6 4033,3 5407,4 6113,5 6858,5 7897,2 8811,9

Y ajustat 2931,738 3717,557 3858,226 3769,665 2963,235 3084,309 5106,223 5667,092 8041,117 7895,020

Devierea -101,538 -524,657 -453,126 -582,065 1070,065 2323,091 1007,277 1191,408 -143,917 916,880

4703,418 2165,8705 46,0489 684,908 14,56193

Corelaţia pară X1X2 0,840089 0,191785 4,380380 0,7057496

X2Y X1Y Coeficient de corelaţie 0,889090 0,799115 Greşeala corelaţională 0,161833 0,212549 Valabilitate 5,493877 3,759681 Coeficient de determinaţie 0,7904809 0,6385847 Aportul factorului % 65,7977809 14,1763463

Corelaţia multiplă Ryx1x2 Greşeala corelaţiei Valabilitatea Coeficient de determinaţie

0,894283 0,158216121 5,652284618 0,799741273

Regresia Coeficient de regresie B0 Coeficient de regresie B1 Coeficient de regresie B2 Coeficient de regresie standard BS1 Coeficient de regresie standard BS2

1614,44620 5,088175 7,2722 0,177400595 0,740057645

Notă: X1 - investiţii din agricultura; X2- investiţii din industria alimentara; Y- PIB din sectorul agroalimentar Sursa: elaborată de către autor cu ajutorul procesorului tabelar Excel conform datelor din anexele 3, 4

121

BARBAROŞ Nadejda. Eficienţa investiţiilor în businessul sectorului agroalimentar al Republicii Moldova Teză de doctor în economie. Chişinău, 2005. Pagini 105, tabele 8, figuri 18, bibliografia 118 surse. Cuvinte cheie: investiţie financiară, investiţie reală, investiţie străină directă, investiţie specifică, eficienţa economică a investiţiei, risc investiţional. ADNOTARE Teza de doctorat este consacrată problemelor teoriei şi practicii eficienţei aplicării investiţiilor în businessul sectorului agroalimentar al RM. Sectorul agroalimentar al RM care este de importanţă vitală pentru economia naţională, se confruntă cu un şir de probleme: gradul redus de asigurare cu mijloace financiare disponibile pentru agenţii economici şi utilaj performant în industria alimentară; aplicarea insuficientă a tehnologiilor agricole intensive etc. Soluţionarea acestor probleme importante pentru sectorul agroalimentar al republicii poate fi realizată cu succes numai prin alocarea permanentă a investiţiilor. În teză sînt argumentate necesitatea şi semnificaţia aplicării investiţiilor pentru dezvoltarea businessului sectorului agroalimentar al RM, efectuată analiza acestui proces, evidenţiate principale probleme cu care se confruntă investitorii şi sînt propuse căile esenţiale de soluţionare a acestora. În cadrul investigaţiilor au fost efectuate calculul principalilor indicatori ai eficienţei economice a aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar al RM în anii 1995-2005 şi prelucrarea statistică a rezultatelor influenţei investiţiilor asupra PIB-ului din acest sector. O atenţie deosebită se acordă sistematizării riscurilor investiţionale specifice sectorului agroalimentar cu evidenţierea mecanismelor de stabilizare în scopul reducerii influenţei acestora. S-au determinat indicatorii de bază ai evaluării cantitative şi calitative a procesului investiţional cu evidenţierea metodelor şi tehnicilor de calcul a eficienţei economice a aplicării investiţiilor în sectorul agroalimentar şi prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute, ţinînd cont de specificul activităţii în domeniul respectiv. S-a argumentat necesitatea majorării investiţiilor în sectorul agroalimentar, inclusiv şi a celor productive cu evidenţierea surselor de finanţare şi modalităţilor de aplicare. S-a stabilit cota necesară de alocare a investiţiilor, inclusiv şi a celor străine, destinate fiecărui segment din cadrul sectorului agroalimentar şi volumul investiţiilor în întreprinderile mixte în scopul redresării sectorului investigat.

122

BARBAROSH Nadejda. Efficiency of investments into agrarian and food business of Republic Moldova The dissertation of Doctor of Economics. Kishinev, 2005. Pages 105, tables 8, figures 18, the bibliography of 118 names. Key terms: Financial investments, Real investments, The direct foreign investments, Specific investments, Economic efficiency of investments, Investment risk.

THE SUMMARY

Dissertation work is devoted to questions of the theory and practice of efficiency of investment process in agrarian and food business of Republic Moldova. The agrarian and food sector is necessary for national economy though it collides with set of problems: a low level of financing of economic agents; insufficient use of the modern equipment and intensive technologies, and others. Constant investments of investments are necessary for the decision of these important problems of agrarian and food sector. In work necessity and the importance of an investment of investments for successful development of business in agrarian and food sector of Republic Moldova are given reason; it is analysed the given process; and, also the basic problems with which investors are revealed collide, and the basic ways of their decision are offered. As a result of scientific researches calculation of the basic parameters of economic efficiency of an investment of investments into agrarian and food sector of Republic Moldova per 1995-2005 is executed and the statistical estimation of influence of investment process on gross national product in this sector is carried out. The special attention in work is given to ordering of investment risks, characteristic for agrarian and food sector. Thus mechanisms of their prevention or decrease are offered and given reason. In dissertation work the basic parameters quantitative and quality standard of investment process are certain. Thus methods and technics of calculation of economic efficiency of investment in agrarian and food sector are offered; statistical processing of the received results in view of features in this sphere of activity is executed. Necessity of the further increase in an investment of investments into agrarian and food sector with the instruction of sources of financing and ways of their application is given reason. With the purpose of the further development of agrarian and food sector of Moldova the necessary share of use of investments in its structure, including foreign is established, for each kind of activity and their volumes are certain.

123

БАРБАРОШ Н. М. Эффективность агропродовольственном бизнесе Республики Молдова

инвестиций

в

Диссертация доктора экономических наук. Кишинев, 2005. Страниц 105, таблиц 8, рисунков 18, библиография 118 названий. Ключевые термины: финансовые инвестиции, реальные инвестиции, прямые иностранные инвестиции, специфические инвестиции, экономическая эффективность инвестиций, инвестиционный риск. АННОТАЦИЯ Диссертационная работа посвящена вопросам теории и практики эффективности инвестиционного процесса в агропродовольственном бизнесе Республики Молдова. Агропродовольственный сектор РМ, имеющий жизненно важное значение для национальной экономики, сталкивается сегодня со множеством проблем: низким уровнем финансирования экономических агентов; недостаточным использованием современного оборудования и интенсивных технологий и т.д. Для решения этих важных проблем агропродовольственного сектора необходимы постоянные финансовые инвестиции. В работе аргументированы необходимость и значимость вложения инвестиций для успешного развития бизнеса в агропродовольственном секторе Республики Молдова, выполнен анализ данного процесса, а также выявлены основные проблемы с которыми сталкиваются инвесторы, предложены основные пути их решения. На основе научных исследований выполнен расчет основных показателей экономической эффективности финансовых инвестиций в агропродовольственный сектор Республики Молдова в 1995-2005 гг. и осуществлена статистическая оценка влияния инвестиционного процесса на ВВП в этом секторе. Особое внимание в работе уделено систематизации инвестиционных рисков, характерных для агропродовольственного сектора. При этом предложены и аргументированы механизмы их предотвращения или снижения. В диссертационной работе определены основные показатели количественной и качественной оценки инвестиционного процесса. При этом предложены методы и техника расчета экономической эффективности инвестирования в агропродовольственном секторе; выполнена статистическая обработка полученных результатов с учетом имеющихся особенностей в этой области деятельности. Аргументирована необходимость дальнейшего увеличения финансовых инвестиций в агропродовольственный сектор с указанием источников финансирования и способов их применения. С целью дальнейшего развития агропродовольственного сектора Молдовы установлена необходимая доля использования инвестиций в его составе, в том числе иностранных, для каждого вида деятельности и определены их объемы.

124

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ BC – Banca Comercială; BERD – Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare; BIRD - Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; BNM – Banca Naţională a Moldovei; CFR - Corporaţia de Finanţare Rurală; CNFA – Corporaţia non-profit The Citizens Network for Foreign Affairs; CSI – Comunitatea Statelor Independente; ECE – Europa Centrală şi de Est; IARW - The international association of warehouses-refrigerators; ISD – Investiţii Străine Directe; PDBA - Proiectul de Dezvoltare a Business-ului Agricol; PAFP – Programul de Asistenţă a Fermierilor Privaţi; PIB – Produsul Intern Brut; PTŞ – Progresul tehnico-ştiinţific; RISP - Proiectul de Servicii şi Investiţii Rurale; RM – Republica Moldova; SA – Societatea pe acţiuni; SKR – The Second Kennedy Round; SRL – Societate cu răspundere limitată; SUA – Statele Unite ale Americii; UE – Uniunea Europeană; UM - unitate de măsură; USAID - Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională; USD – Dolarul Statelor Unite ale Americii; WFLO - The world organization of logistics in the field of the foodstuffs; WNISEF - Western NIS Enterprise Fund.

125