739

Academia Româna Institutul de cercetare a Calitatii Vietii Sesiunea de Comunicari Stiintifice 22 februarie 2002

Calitatea vietii de familiei în România

Raluca Popescu Cercetator asistent

CUPRINS: I. O NOUA EVOLUTIE A FAMILIEI

3

I.2. Postmodernitate

5

I.3. Schimbari în sfera familiei I.3.1. Schimbari la nivel demografic: I.3.2. Schimbari în stilurile de viata familiala

6 6 7

I.4. Viitorul familiei

9

II. FAMILIA ROMÂNEASCA ÎN CONTEXT EUROPEAN

11

II.1. Comportamente nuptiale si reproductive

11

II.2. Perceptia importantei familiei II.2.1. Locul pe care-l ocupa familia în viata individului II.2.2. Aprecierea calitatii vietii de familie

13 13 13

ÎI.3. Valori si mentalitati în sfera familiei ÎI.3.1. Ce înseamna o casatorie fericita ÎI.3.2. Aparitia problemelor în casnicie ÎI.3.3. Roluri si mentalitati

16 16 19 21

ÎI.4. Concluzii

27

ANEXA 1

29

ANEXA 2

30

BIBLIOGRAFIE

31

2

I. O noua evolutie a familiei

Majoritatea cercetatorilor din domeniul familiei, dar si actorii politici sau opinia publica în general, par sa sustina ideea ca în ultimele decenii familiile din societatile contemporane au suportat transformari profunde. Se considera ca schimbarile intervenite sunt atât de importante, încât însusi termenul de "familie" a devenit destul de ambiguu, tinzând sa acopere astazi realitati diferite de cele ale generatiilor precedente (Mihailescu, 2000, p.17). În acelasi timp, aceasta contina sa reprezinte o institutie fundamentala în societate, fapt pentru care în dezbaterile publice problema „declinului familiei” este privita cu tot mai multa îngrijorare. “Ni se spune mereu ca familia se destrama, ori ca familia e problema numarul unu. Dar când vorbesc despre familie, ei nu se refera la familie cu varietatea ei luxurianta de forme posibile, ci la un anumit tip de familie: familia celui de-Al Doilea Val. De obicei se gîndesc la un sot sustinator al familiei, o sotie gospodina si câtiva copii mici. Desi exista multe alte tipuri, aceasta forma specifica, familia nucleara, a fost idealizata de civilizatia celui de-Al D oilea Val, a ajuns predominanta si s-a raspândit în toata lumea (…). Astazi, când autoritatile ne îndeamna sa refacem familia, ele au în vedere familia nucleara a celui de -Al Doilea Val” (Toffler, 1983, p.281).

Studiile consultate în ultima vreme par sa sustina ideea ca asistam nu numai la sfârsitul familiei asa cum o stim, ci si la “sfârsitul lumii pe care o cunoastem” (“The End of the World as We Know It” – Waters, 1995), la începutul unui haos în care totul se schimba mult prea repede pentru a putea tine pasul. Au trecut însa aproape 20 de ani de când Toffler a scris “Al Treilea Val” si aproape 30 de la “Socul viitorului” si lumea nu s-a schimbat chiar asa de mult în aceasta perioada, dupa cum nici predictiile sale privind sfârsitul iminent al dominatiei familiei nucleare nu s-au confirmat decât patial. Analizând date statistico-demografice recente si ultimele rezultate ale sondajelor de opinie nu doar din România – caci s-ar putea argumenta ca nu este o tara postmoderna – ci si din SUA sau alte tari Occidentale, nu am constatat o schimbare majora si îngrijoratoare fata de anii ’70, cu atât mai mult cu cât familia râmâne pentru majoritatea indivizilor domeniul care le ofera cea mai mare satisfactie, cel care are cea mai mare importanta în viata lor. De altfel, comentarii la fel de pesimiste au însotit si trecerea de la familia extinsa, proprie societatii traditionale la familia nucleara, proprie

3

societatii moderne 1 . Mai mult, analize ulterioare au aratat ca exista o puternica mitologie privind familia extinsa, aceasta reprezentând în societatile occidentale mai curând un ideal, un model puternic valorizat si mai putin o realitate –"familia clasica a nostalgiei Vestului" (Morgan, 1985, p.162). Imaginea curenta a familiei, preluata în discursul politic si stiintific, este aceea a unei institutii care conserva traditiile si valorile nationale. “Fiind o institutie ce se transforma foarte lent si anevoios, familia are o independenta relativa fata de contextul social-economic, având o mare capacitate de inertie; schimbarile ei nu se fac o data cu schimbarea regimului politic ci urmaresc succesiunea civilizatiilor” (Ghebrea, 2000, p.5). Ultimele opinii sustin ca familia cauta acum sa se debaraseze de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi pastratoarea va lorilor nationale, devenind mai curând “barometrul” schimbarilor sociale, trecând printr-un vizibil proces de democratizare, laicizare si liberalizare (Mihailescu, 2000, p.17). Avem de-a face de aceasta data cu o familie integrata tot mai puternic în socie tatea globala, tot mai mult conditionata de schimbarile economice si sociale, influentând la rândul ei dinamismul social global. Disputa privind stabilitatea sau shimbarea familiei, mentinerea sau declinul ei este probabil una care nu se va încheia prea curând. În contextul social tot mai dinamic si mai complex, confruntându-ne cu cerinta de a fi analisti ai realitatii contemporane, avem tendinta de a vedea schimbare peste tot, de a ne îngrijora adesea înainte de vreme, de a ne pripi cu predictiile noastre si de a accelera noi însine mersul lucrurilor. Opinia mea este ca pe de o parte, se exagereaza în privinta fenomenelor de eroziune a familiei, iar pe de alta, multe din schimbarile constatate se datoreaza în parte si dezbaterilor nesfârsite pe aceasta tema, având loc un proces de tipul celui descris de Thomas: o situatie definita drept reala devine reala prin consecintele ei. De altfel, în societatea contemporana opiniile stiintifice sunt mediatizate devenind în ipostaza lor vulgarizata unul din factorii schimbarii.

1

Am ales drept cadru de analiza un model pentru care opteaza majoritatea cercetatorilor familiei, cel al trecerii de la traditionalitate la modernitate si postmodernitate. Simplif icând, iata care ar fi cele mai importante caracteristici: modelul traditional se întinde pâna spre sfîrsitul secolului al XIX-lea în Europa (Occidentala), iar referinta principala este familia extinsa ; modelul modern este caracterizat prin forma nucleara (sot, sotie, copii), rata de fertilitate reducându-se treptat, o data cu cresterea continua a nivelului de trai si emanciparea femeii; modelul postmodern sau modelul diversitatii a început sa se dezvolte prin anii '60 - '70 în Occident o data cu “criza” fa miliei nucleare si cu proliferarea modelelelor familiale alternative (între care: familia comasata, coabitarea informala, celibatul definitiv, cuplurile homosexuale, etc). Desi este propriu societatilor occidentale, majoritatea autorilor considera ca si fa milia româneasca se înscrie în acelasi pattern, fara a-l considera însa universal, obligatoriu si liniar (vezi Ghebrea, 2000; I. Mihailescu, 2000, etc).

4

I.2. Postmodernitate Schimbarile din ultimele decenii din societatea occidentala au nascut ideea ca ne aflam în fata unei noi civilizatii, diferita de cea industriala si denumita de majoritatea teoreticienilor postmoderna. Postmoder nismul înseamna în primul rând renuntarea la definitii si clasificari; nu mai avem modele ideale dominante într-un domeniu sau altul, nu mai exista “calea cea mai buna”. Postmodernitatea însasi nu se mai poate clar defini si caracteriza, caci ar însemna sa procedam într-o maniera moderna. Conceptele nu mai au un înteles univoc, pot fi redefinite în functie de context. Iata câteva schimbari sociale (vezi Ghebrea, 2000) care marcheaza etapa postmoderna pe mai multe domenii: •

în economie – procesul de globalizare, constituirea corporatiilor multinationale, predominanta sectorului tertiar (al serviciilor), investitia în “imaterial” (nu în materii prime sau salarii ci în marketing, publicitate, management, informatizare);

•

în politica – predominanta politicii locale si sectoriale, constituirea regionalismului, miscari sociale si politice (nu sindicaliste ca în epoca moderna, ci miscari ale minoritatilor sexuale, etnice, rasiale, miscari feministe, ecologiste); critica sociala nu mai e ancorata în vreo filosofie, ci e pragmatica;

•

în morala – epoca permisivitatii (totul e contestabil, nu exista reguli si nici solutii garantate);

•

în comunicare – noi mass-media si tehnologii de comunicare; începând cu anii ’90 era internetului;

•

în viata cotidiana – noi stiluri de viata2 , o filosofie a libertatii si experimentarii, noua faza a consumerismului, un hedonism controlat, noi modalitati de petrecere a timpului liber.

•

în sfera familiei – primatul intereselor individuale în fata asteptarilor pe care societatea le are de la famil ie, proliferarea altor tipuri de familii; chiar si în cadrul familiei nucleare se schimba statusurile si rolurile, casatoria este mai mult un parteneriat

2

Numita de unii autori si “vârsta inocentei”(Maris, 1988, p.67), anii ’60 si o parte a anilor ’70 re prezinta perioada unei intense curiozitati, a unei dorinte de a experimenta; este epoca hippie, a “revolutiei sexuale”, a consumului de droguri în rândul tinerilor, a unor puternice miscari studentesti, a tulburarilor sociale în general. Este de fapt “revolta tineretii” care nu mai recunoaste autoritatea parintilor si vrea sa-si creeze propria societate. “Etica protestanta” prin care realizarea unei persoane era judecata mai ales dupa succesul material a fost înlocuita de “etica existentialista”, centrata pe “a fi” si nu pe “a avea”, pe “a te cunoaste”, “a experimenta”. Anii ’80 au marcat trecerea la “maturitate”, aducând în prim-plan o revigorare a conservatorismului, însa unul mai tolerant la diferente, un hedonism controlat (un mare impact a avut aparitia SIDA care a curmat milioane de vieti). Indivizii încep sa fie din nou interesati de cariera profesionala si obsedati de succes; se pune un pret tot mai mare pe imagine, pe un aspect fizic placut, astfel încât devin interesati de sanatatea organismului lor, fac mult sport, începe moda operatiilor estetice iar în privinta consumului începe epoca “fara”: bauturi fara alcool, cafea fara cofeina, dulciuri fara zahar, hrana fara colesterol, naturista si vegetariana, etc. Anii ’90 pot fi caracterizati prin îmbinarea celor doua tendinte, în sensul cresterii tolerantei si dorintei de a experimenta dublata însa de o crestere a luciditatii având în vedere experientele generatiilor trecute.

5

I.3. Schimbari în sfera familiei I.3.1. Schimbari la nivel demografic: •

Criza nuptialitatii Reculul ca satoriilor a început în Occident în a doua jumatate a anilor '60, întâi în tarile

Scandinave, apoi în Elvetia, Austria, Germania, vestul Europei si în final în sudul Europei3 . Tot în aceasta perioada a avut loc explozia demografica a celibatarilor. La ultimul recensamânt din Suedia 51% din totalul gospodariilor erau reprezentate de persoane singure (Yerbook of Nordic Statistics, 1994, p.55).

•

Banalizarea divortului Divorturile se multiplica si survin din ce în ce mai devreme în viata cuplului. Unul din 7 copii

americani este crescut de un singur parinte, în zonele urbane-unul din 4 (Toffler, 1983, p.288) . Se apreciaza ca aproximativ jumatate din casatoriile din SUA4 se termina prin divort (Broderick, 1988, p.328).

Rata divortialitatii a crescut în Marea Britanie de 6 ori între 1960 si 1980, iar numarul

cuplurilor care au divortat în anii '70, e de trei ori mai mare decât numarul divortatilor din deceniul anterior (Parkinson, 1988, p.12). De fapt, casatoria propriu-zis ramâne destul de populara (în ciuda unui recul care se înregistreaza si aici). Cu alte cuvinte experienta divortului nu împiedica oamenii sa se recasatoreasca, dar aceste recasatoriri au o probabilitate mai mare de a se termina la rândul lor prin divort. Totusi, cercetari care nu s-au rezumat la simple comparatii de date statistice demonstreaza ca trebuie sa privim cu retinere prezicerile pesimiste cu privire la dezintegrarea familiilor si disparitia casatoriei ca un contract pe viata. Comparatiile nefavorabile dintre prezent si trecut pot fi înselatoare. Stabilitatea familiei ar putea fi un mit mai degraba decât o realitate istorica. Paradoxal, în unele tari, unul din motivele pentru care ratele divortialitatii au crescut este ca un numar mai mare de oameni se casatoresc. În 1911, circa 20% dintre englezoaice nu se casatorisera niciodata, comparativ cu 10% în prezent. În SUA, proportia de celibatari la barbatii cu vârste între 55-64 ani a scazut de la 8,4% în 1950 la 4,3% în 1983, iar la femei de la 7,9% la 4,4% (Hardyment, 2000, p.39). Cercetatorii sugereaza ca în secolele trecute, ratele recasatoririlor consecutive decesului unuia dintre parteneri (si sa nu uitam 3

Declinul autoritatii parentale, înmultirea posibilitatilor de a dobândi independenta economica si sociala mai devreme au facut ca într-o prima perioada (anii ’60) rata casatoriilor sa creasca iar vârsta la casatorie sa scada. Miscarile de emancipare a femeii, cresterea perioadei de scolarizare ca si schimbarile valorice mai largi au condus ulterior la cresterea vârstei la prima casatorie si nu neaparat la scaderea nuptialitatii (vezi Capllow&all, 1982; Scanzoni, 1995 etc.) 4 Anexele 1 si 2 prezinta o evolutie a statutului marital al populatiei si a tipurilor de gospodarii din SUA în perioada 1970 – 2000

6

ca mortalitatea era foarte ridicata) ar putea sa fie la fel de mari ca cele de astazi consecutive divortului (Parkinson, 1993, p.12). În plus, numarul casatoriilor care se terminau în separari informale nu poate fi comparat cu cifrele de astazi pentru ca nu era înregistrat. Durata medie a casniciei din prezent este comparabila cu cea de acum 100 de ani. •

Scaderea natalitatii Datorita emanciparii femeii, a cresterii participarii ei pe piata muncii, datorita accesului tot mai

larg la mijloacele contraceptive, în contextul schimbarilor valorice recente, tot mai multe cupluri amâna conceptia copiilor sau chiar renunta la a mai avea copii. Astfel, în Suedia 18,6% din gospodarii erau cupluri conjugale cu copii si 23,5% cupluri fara copii (Yearbook of Nordic Statistics, 1994, p.55).

Cel mai adesea numarul de copii ai unei femei se reduce prin amânarea nasterilor si deci prin

scurtarea perioadei fertile. În 1999 indicele sintetic de fertilitate pe plan mondial era de 2,9 copii pe femeie însa în Europa acesta era de doar 1,4 - sub nivelul necesar înlocuirii generatiilor. •

Cresterea fertilitatii ilegitime Desi în cupluri se nasc tot mai putini copii, în afara casatoriei numarul de copii a crescut

considerabil. Acesti copii sunt în mare parte doriti de mama (exceptând probabil mamele adolescente al caror numar a crescut de asemenea) fara ca aceasta sa doreasca o legatura cu tatal biologic. În Franta, un nou-nascut din cinci este nascut în afara casatoriei, în timp ce în anii '70 era doar unul din opt (Ferreol, 1994, p.514). I.3.2. Schimbari în stilurile de viata familiala •

Dezvoltarea familiilor monoparentale Unii autori afirma ca ne îndreptam catre o societate "matricentrica" întrucât mama este cel mai

adesea cea care are grija de copil. Acest tip de familie manifesta o stabilitate mult mai mare decât cuplul, cum este si firesc. În 1991 în Marea Britanie erau 1,3 mil. de familii monoparentale comparativ cu 0,5 mil. în 1971 continând aproximativ 2,2 mil. de copii dependenti fata de 1 mil. în 1971. Aceasta înseamna ca una din 5 familii cu copii este familie monoparentala (Haskey, 1992, p.118) . •

Aparitia “familiei comasate” Doua persoane divortate cu copii se recasatoresc, adunând copiii din ambele familii într-un nou

tip de familie largita – unul din 4 copii americani fac parte din asemenea familii (Toffler, 1983, p.289). •

Aparitia altor tipuri de menaje Este vorba despre casatorii homosexuale, grupari de persoane care se aduna pentru a împarti

cheltuielile, casatorii în serie, conglomerate de familii, etc. Toate acestea trebuie privite însa cu retinere întrucât desi se bucura de o mare mediatizare, studii recente asupra comportamentului sexual 7

din SUA si Anglia arata ca nu au fost niciodata atât de raspândite pe cât ar indica opinia publica. Poate datorita amenintarii SIDA si a altor boli care ne amintesc de destinele noastre biologice, poate datorita unei morale înnoite, toate aceste aranjamente îndraznete vor ramâne optiunea unei minoritati si escapade numai ocazionale ale majoritatii celor care le experimenteaza (cazul comunelor de hippioti care desi au cuprins marea masa a studentimii americane la un moment dat, au avut o viata scurta). Un studiu de opinie din 1997 din SUA arata ca a petrece cea mai mare parte a vietii cu o singura persoana ramâne idealul pentru 95% dintre femei si 84% dintre barbati (Hardyment, 2000, p.47). •

Dezvoltarea uniunilor consensuale si aparitia „relatiei pure” Tot mai multe cupluri prefera coabitarea neoficializata în locul casatoriei legale. Raspândirea

acestui stil de viata a impus nenumarate analize, cercetatorii observând ca uniunile consensuale sunt de fapt un simbol al relatiei de dragoste din societatea postmoderna, astfel încât interpretarile sunt valabile si pentru cuplurile casatorite legal care în acest context dezvolta un nou tip de relatie, numita de Anthony Giddens, “relatia pura”, relatia de “dragoste confluenta”. Relatia pura este o “situatie unde relatia sociala a fost initiata numai pentru ea însasi, pentru ceea ce poate obtine fiecare persoana dintr-o asociere sustinuta cu cealalta, si se continua numai în masura în care amândoi partenerii considera ca le aduce suficiente satisfactii pentru ca fiecare s-o mentina” (Giddens, 1992, p. 59). Dragostea confluenta, sentimentul caracteristic relatiei pure nu are loc între doua persoane “menite” una pentru cealalta, ci între doua persoane care s-au gasit mai mult sau mai putin întâmplator. Ele nu sunt “alese”, ci se aleg încontinuu una pe cealalta. Nu mai este importanta gasirea unei “persoane deosebite” si conteaza tot mai tare realizarea unei “relatii deosebite” (Giddens,1992, p.62) . Succesul relatiei depinde de rezultatul încercarilor de compatibilizare, de întelegere reciproca. Este vorba de un “proces de productie” mai mult decât de o “armonie statica” si necesita efort si tehnica: tehnica de comunicare, de rezolvare a conflictelor si nu în ultimul rând tehnica sexuala. Cuplurile consensuale, care traiesc împreuna fara a fi casatorite oficial, ofera un prilej de explorare detaliata a provocarilor relatiei pure. Respingând oficializarea, îndragostitii încearca sa realizeze o relatie integral autosuficienta, ambitie destul de riscanta: “coabitarea juvenila contempor ana poate aparea ca o încercare (problematica) de sinteza a caracteristicilor, greu de conciliat, ale vietii conjugale si ale legaturilor extraconjugale” – ceea ce “caracterizeaza obsesia moderna de a câstiga pe toate planurile si de a nu sacrifica nici una dintre posibilitati” (Béjin,1998, p. 178) .

Fragilitatea acestei relatii este ceea ce o face valoroasa în ochii partenerilor. Ea ofera un spatiu

vast de alegeri. Partenerii sunt liberi sa stabileasca reguli care sa protejeze cuplul de la disolutie –

8

privind de exemplu fidelitatea sexuala, sau distributia responsabilitatilor casnice, reguli care nu au însa nici un sprijin extern. “Coabitarea juvenila oscileaza între acesti doi poli: stabilirea unei complementaritati favorabile vietii prelungite în comun, dar care conduce la specializarea fiecarui partener în anumite sarcini si astfel la diminuarea unor potentialitati si, pe de alta parte, cautarea acestei “egalitati”, acestei simetrii perfecte (…). Aceasta oscilatie se traduce printr-o negociere neîncetata asupra diviziunii atributiilor: ineluctabile diferende între egali” (Béjin,1998, p. 180). Tipul relatiei pure nu se rezuma la relatiile de dragoste ci este valabil si pentru celelalte: parinti – copii, rude, neamuri, prieteni. Toate acestea devin relatii care evolueaza permanent si în care se descopera modul de raportare la celalalt “din mers”. Apar strategiile alternative de crestere a copilului: calitatea relatiei este pe primul plan, sensibilitate si întelegere de ambele parti, intimitatea înlocuind autoritatea parinteasca. Parintii sunt mai degraba “prietenii” copilului, ocrotitorii confidentii si sfatuitorii lui. Prietenii devin la fel de importanti ca rudele. Prieteniile devin un fel de pacturi si pot reusi acolo unde familia a esuat. Studii recente desfasurate de South Bank University din Londra arata ca în termenii folositi de cei intervievati pentru a descrie prietenia limbajul familiei este foarte viu. Prietenii devin un fel de “familie pe care ti-o creezi”, o “familie la alegere”(Hadyment, 2000, p.87). De altfel, Mark Granovetter a scris în 1974 un articol intitulat “Puterea legaturilor întîmplatoare” (“The Strength of the Weak Ties”) în care demonstreaza ca prietenii, vecinii cu care mentii o legatura puternica, de lunga durata,

joaca un rol important important în viata individului si chiar în

functionarea plina de succes a familiei (Broderick,1988, p.298). Pe lânga suportul afectiv si emotional, ei asigura legaturi cruciale cu lumea economica si sociala exterioara. Mai mult, familiile care nu dis pun de asemenea legaturi sufera adesea de lipsa de informatie, ramânând izolate. Functia de informare este una din cele mai importante functii ale unor astfel de legaturi, conferind nu în ultimul rând accesul la influenta si putere. I.4. Viitorul familiei Prezicerile în privinta casatoriei si familiei asa cum o stim sunt de multe ori pesimiste. Ritmul accelerat al schimbarilor îsi pune amprenta asupra indivizilor si face – în opinia unor observatori – aproape imposibil un proiect de durata între doi parteneri.“Este posibil de demonstrat ca, pâna si într-o societate relativ stagnanta, probabilitatile matematice sunt clar defavorabile oricarui cuplu care încearca sa atinga acest ideal al împlinirii paralele (...) Într-o societate aflata în miscare rapida, în care multe lucruri se schimba în mod repetat, în care sotul urca si coboara o diversitate de 9

scale economice si sociale, în care familia este iar si iar despartita de camin si comunitate, în care indivizii pleaca din ce în ce mai departe de parinti, de re ligia de origine, si din ce în ce mai departe de valorile traditionale, este aproape un miracol daca doua persoane se dezvolta în ritmuri cât de cât asemanatoare” (Toffler,2000, p. 250). Parerile sunt ca de obicei împartite: observatorii pesimisti observa un cerc vicios al degradarii familiale amplificata prin intermediul unei socializari deficiente sau datorita presiunilor infrastructurale (în special cele ocupationale, datorate schimbarilor la nivel economic) în timp ce observatorii mai optimisti cred ca perioada actuala este una a tatonarilor, a explorarii în vederea atingerii unui nou echilibru familial. “A încerca sa rezolvam aceasta criza a casatoriei prin masuri morale, sociale sau stiintifice, provenite din simpla dorinta de a pune capat degradarii, n-ar însemna oare sa negam în mod arbitrar caracterul pe care pare sa -l prezinte ea: acela al cautarii, înca oarbe aproape, a unui nou echilibru al cuplului?” (de Rougemont,2000, p. 320). Analizând experienta societatilor occidentale si a celor nordice în special multi autori (din categoria celor optimisti) considera ca tendinta de individualizare se amplifica pâna la un anumit punct. “Semnele unei individualizari continue sunt contrabalansate de o crestere a importantei valorilor traditionale asupra structurii familiale, mai cu seama în unele dintre cele mai individualizate state (...) Avem impresia ca pendulul individualizarii se misca înapoi, dupa ce oamenii au fost confruntati cu consecintele ideilor duse prea departe.” (Van den Akker, Halman, de Moor,1993, p. 109).

Încercarile de echilibrare de la nivel individual se vor agrega într-un echilibru, mai

mult sau mai putin stabil, la nivel social. În final vom avea o crestere a atasamentului fata de familie, fie ca este vorba de “familie asa cum o stim” , fie ca este vorba de noile tipuri familiale. “Este interesant de remarcat ca dorinta pentru cresterea atasamentului fata de familie este mai puternica în tarile în care schimbarile în modelele familiale au fost profunde (n.n tarile nordice) decât în societatile în care aceste schimbari au avut un rol mult mai mic (...)”, iar explicatia ar putea fi: “fie constientizarea dificultatilor generate de schimbari si dorinta de a consolida familia nucleara, fie dorinta de crestere a atasamentului fata de noile forme de familie” (Mihailescu ,2000, p. 24) În aceeasi nota qvasi-optimista trebuie amintit ca numeroase cercetari au confirmat faptul ca, în ciuda asteptarilor, proportia comportamentelor familiale relativ traditionale a ramas foarte mare. “Acceptarea în crestere a relatiilor alternative nu înseamna ca oamenii se vor implica ei însisi în astfel de relatii. Casatoria nu mai este considerata indispensabila, dar în acelasi timp casatoria este înca preferata (…); ceea ce s-a schimbat în aceste arii ale vietii familiale a fost o crestere a tolerantei pentru comportamente anterior inacceptabile, dar nu si o crestere a implicarii active în astfel de comportamente” (Elster, Halman, de Moor,1993, p. 14). 10

II. Familia româneasca în context european II.1. Comportamente nuptiale si reproductive În continuare vom trece în revista principalii indicatori demografici relevanti în sfera familiei, comparând valorile din tara noastra cu cele de la nivelul Europei Occidentale, analizând acolo unde este cazul si date din anchete desfasurate recent, în scopul identificarii modelului familial dominant precum si structurii gospodariei5 . Rata nuptialitatii este semnificativ mai mare în Romania – 6,2 la mie (6,6 la mie în urban si 2,05 la mie în rural) fata de media din tarile occidentale – 5,4 la mie. Totusi, valoarea este în continua scadere, având în vedere ca în 1990 era de 8,3 casatorii la 1000 locuitori. Constatam în acelasi timp o tendinta de amânare a casatoriei reflectata prin vârsta medie la casatorie, care a crescut de la 23,7 ani pentru femei si 26,9 ani pentru barbati în 1990, la 25 ani pentru femei (23,6 în rural si 26 în urban) si 28 ani pentru barbati (27,7 în rural si 29 în urban) în 1999. De asemenea, vârsta medie la prima casatorie a crescut de la 22 ani la femei si 25 la barbati în 1990, la 23,3 ani la femei (22,2 în rural si 24,2 în urban) si 26,5 ani la barbati (26,3 în rural si 26,7 în urban) în 1999. Totusi, valorile se mentin mai mici decât în tarile din Comunitatea Europeana unde vârsta medie la prima casatorie era în 1992 de 25 ani pentru femei si 27,5 ani pentru barbati, valori comparabile cu cele privind vârsta medie la casatorie de la noi. V. Ghetau observa în acest sens ca asistam la o conservare a unui model cultural al casatoriei definit prin preferinta ridicata pentru legalizarea relatiei, proportie scazuta a celibatului definitiv si vârsta tânara la încheierea casatoriei (Ghetau, 2000). Rata divorturilor este de 1,53 la mie (1,53 în urban si, asa cum era de asteptat, mult mai mica în rural – 0,92). În Comunitatea Europeana este de 1,59. Faptul ca cele doua valori sunt apropiate nu înseamna ca Romania are o rata a divortialitatii crescuta, ci ca rata divortialitatii occidentale este în continua scadere (dupa punctul maxim atins în deceniul 8), fapt explicabil prin scaderea nuptialitatii. Coabitarile ramân ancorate în aspectul juvenil (pîna în 30-35 ani) si provizoriu. La recensamântul din 1992 s-au înregistrat doar 1% coabitari din totalul cuplurilor. Conform Barometrului de Opinie Publica din 2001 proportia persoanelor care traiesc în uniune libera/concubinaj/casatoriti fara acte este de 3.3%, reprezentând 5,2% din totalul uniunilor

5

Ultimele anchete au considerat gospodaria unitate de analiza, în consecinta analiza va viza în principal structura gospodariei si nu a familiei. Prin gospodarie am înteles totalitatea persoanelor cu menaj comun.

11

si fiind mult inferioara valorilor din Europa Ocidentala. Totusi, fenomenul este mai raspandit în cadrul tinerilor si mai ales în mediul urban. Tabel II.1.1: Casatoriti legal si în uniuni consensuale pe vârste în Bucuresti (%)

Vârsta (în ani împliniti) 18-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65+ Starea civila Casatorit(a) cu acte Casatorit(a) fara acte / în uniune

9,6

64,7

85,0

82,8

68,1

60,1

7,7

5,8

5,1

3,4

2,7

1,2

libera / concubinaj Sursa: Baza de date Barometrul de Opinie Publica 2001

În cadrul tinerilor între 18-24 ani din Bucuresti este o practica aproape la fel de raspândita ca si cuplul legal constituit, proportii peste medie înregistrându-se si la grupa de vârsta 25-34 ani si 35-44 ani. Amploarea fenomenului variaza învers proportional cu vârsta, dupa 45 de ani fiind mai degraba marginal. Rata natalitatii este de 10,4 la mie în timp ce în Comunitatea Europeana media este de 11,4. Astfel, natalitatea este mai mica decât în majoritatea tarilor occidentale dezvoltate. Iata câteva exemple: SUA – 14.6, Norvegia – 13.3, Olanda – 12.7, Franta – 12.6, Marea Britanie – 12.3, Suedia – 10.0, Germania, Ita lia, Spania – 9.3. Scaderea numarului de nascuti nu surprinde în contextul tranzitiei

si având în vedere politica pronatalista de dinainte de 1989. “Ceea ce

surprinde este faptul ca dupa dramatica evolutie a fenomenului dinainte de 1990 nivelul nu a coborât sub 10 la mie, asa cum s-a întâmplat în cele mai multe dintre tarile aflate în tranzitie, înca din 1993 – 1994” (Ghetau, 2000, p. 26). Iata în acest sens câteva exemple: Ungaria – 9.4, Slovenia – 9.0, Federatia Rusa – 8.8, Cehia – 8.7, Ucraina – 8.3, Bulgaria – 7.9. Mai mult, în cazul tarii noastre, în anii 1997–1998 s-a înregistrat chiar o crestere a natalitatii, determinata de dorinta de recuperare a parintilor care au amânat o perioada nasterea celui de-al doilea sau al treilea copil în speranta unor vremuri mai bune (acestea au întârziat sa apara iar parintii nu mai aveau timp sa astepte).

12

II.2. Perceptia importantei familiei II.2.1. Locul pe care -l ocupa familia în viata individului Familia detine primul loc în ierarhia diferitelor domenii ale vietii, la diferenta destul de mare de

celelate. Aproximativ 85% dintre persoanele intervievate considera ca familia este foarte

importanta în viata lor, comparativ, de exemplu, cu un sfert care apreciaza ca timpul liber sau prietenii sunt foarte importanti. La polul opus se afla politica pe care majoritatea subiectilor o considera neimportanta. Munca, domeniu plasat pe locul al doilea si religia, domeniu plasat pe locul al treilea sunt considerate de asemenea importante sau foarte importante în viata individului.

Grafic II.2.1.1: Importanta diferitelor domenii in viata individului 100 80 60 40 20 0 Familia

Munca

Religia Important

Prietenii

Timpul liber

Politica

Neimportant Sursa: Baza de date EVS 1999

II.2.2. Aprecierea calitatii vietii de familie Daca analizam comparativ satisfactia fata de diferite aspecte ale vietii individului, cea fata de viata de familie ramâne în continuare cea mai ridicata, la diferente semnificative de restul.

13

Grafic II.2.2.1: Multumirea fata de cateva aspecte ale vietii 90

60

30

0 Viata de familie

Realizarile Modul de din viata petrecere a timpului liber

Multumit

Profesia

Locul de munca

Relatiile dintre oameni

Nici multumit, nici nemultumit

Veniturile obtinute

Viata politica

Nemultumit

Sursa: Baza de date Diagnoza Calitatii Vietii 1999

Si relatiile de familie în general ofera mare satisfactie indivizilor, mai mult de 80% din subiecti apreciindu-le drept bune si foarte bune.

Grafic II.2.2.2: Aprecierea relatiilor de familie si a altor aspecte 90

60

30

0 Relatiile din familie

Relatiile cu vecinii Buna(e)

Locuinta

Satisfacatoare

Veniturile familiei

Proasta(e)

Sursa: Baza de date Diagnoza Calitatii Vietii 1999

14

Astfel, putem stabili un model familial în care relatiile din interiorul familiei dar si cele din exterior, cu vecinii, sunt „bune” si „foarte bune”, în care locuinta este în general „buna”, daca nu oricum „satisfacatoare”, dar în care veniturile familiei sunt mai degraba apreciate drept „proaste” si „foarte proaste”. Cu alte cuvinte, satisfactia fata de resursele „imateriale” ale familiei (relatiile dintre membrii, retelele mai largi cu vecinii) este foarte ridicata în timp ce satisfactia fata de resursele materiale este mai degraba scazuta - locuinta e considerata satisfacatoare dar venitul apare ca principalul motiv de insatisfactie si, asa cum vom vedea pe parcurs, este considerat principala cauza a aparitiei problemelor în familie. Analizând evolutia satisfactiei fata de relatiile de familie dupa 1989 observam ca aceasta ramâne crescuta, proportia celor care apreciaza relatiile drept “bune ” si “foarte bune” depasind trei sferturi din populatia chestionata. Totusi, semnalam în ultimii doi ani din analiza o usoara tendinta descendenta, o deplasare a unei parti din aprecieri de la “foarte bune” si “bune” catre “satisfacatoare”.

Grafic II.2.2.3: Dinamica aprecierii relatiilor de familie 1999 - 1999 80 70 60 50 40 30 20 10 0

1990

1991

1992

Foarte bune

1993 Bune

1994

1995

Satisfacatoare

1996 Proaste

1997

1998

1999

Foarte proaste

Sursa: Bazele de date Diagnozele Calitatii Vietii 1990 – 1999

15

ÎI.3. Valori si mentalitati în sfera familiei ÎI.3.1. Ce înseamna o casatorie fericita

Încredere reciproca

Locuinta proprie

Sprijin reciproc

Bani

Copii

Potrivire sexuala

Aceeasi educatte

Vârste apropiate

21,5

20,8

16,6

13,4

13,5

2,6 2,9

2,1

0,9

0,6

0,1

Feminin

25,3

19,8

15,6

13,1

12,6

3,6 1,8

1,7

0,9

0,8

0,2

Starea civila

Casatorit(a)

22,5

21,2

15,9

14,6

13,1

2,8 2,0

2,0

0,1

0,4

0,1

Uniune libera/ concubinaj

18,8

20,3

21,9

12,5

18,8

-

1,6

1,5

4,3

-

-

Divortat(a)

23,2

16,1

19,6

7,1

7,14

8,9 1,8

1,7

5,3

-

-

Separat(a)

30,0

19,9

20,1

-

10,1

-

-

10,0

-

-

Vaduv(a)

24,1

14,7

17,9

15,6

14,3

4,0 0,9

1,3

-

0,4

-

Necasatorit(a)

29,3

21,5

12,5

6,6

11,3

3,5 2,3

1,5

3,9

2,3

0,3

Vârsta

Pâna în 24 ani

31,7

18,8

13,5

5,8

11,5

4,3

2,9

1,4

3,4

1,4

25 – 34 ani

23,6

24,8

15,7

11,9

11,9

2,5

2,5

0,9

0,9

0,9

0,3

35 – 54 ani

24,3

20,6

17,1

11,6

13,4

2,6

2,1

2,6

0,7

0,7

0,3

Peste 55 ani

20,6

18,3

16,0

17,4

13,6

3,2

2,1

1,7

0,3

0,4

-

Mediul

Rural

20,6

20,0

17,1

15,2

14,8

3,2 2,2

1,8

0,5

0,4

0,2

Urban

26,2

20,4

15,2

11,5

11,4

3,1 2,3

1,9

1,2

1,0

0,1

Total

23,6

20,2

16,0

13,2

13,0

3,2 2,3

1,8

0,9

0,7

0,2

Fidelitate

Iubire reciproca

Masculin

Criteriul

Sex

Conditii bune de locuit

Tabel ÎI.3.1.1.: Lucrul cel mai important pentru ca o casnicie sa fie fericita6 ( % )

9,9

Sursa: Baza de date Barometru de Gen 2000

Constatam ca atât la nivelul întregului esantion, cât si la nivelul celor mai multe din categoriile de populatie7 obtinute prin împartirea în functie de diferite criterii socio -demografice, pe primul loc se afla iubirea, considerata esentiala pentru ca o casator ie sa fie fericita, iar pe locul al doilea, la o diferenta destul de mica, încrederea reciproca între parteneri. Procente destul de ridicate au înregistrat si locuinta proprie, sprijinul reciproc si banii, celelalte aspecte întrunind 6

S-a solicitat un singur raspuns la întrebare. Mai putin la categoria celor care traiesc în uniune libera, la categoria de vârsta de 25-34 ani , la cei cu educatie primara si cu studii superioare. 7

16

doar o mica parte din adeziuni. Sa vedem daca identificam variatii semnificative în functie de criteriile considerate. •

Sexul nu reprezinta un criteriu de diferentiere, atât în rândul femeilor, cât si în rândul

barbatilor pastrându-se aceeasi ierarhizare. Totusi, femeile par sa acorde o mai mare importanta iubirii decât barbatii – diferenta nu este însa decât de 4%. La celelate aspecte diferentele dintre sexe nu depasesc 1–2%. •

Starea civila induce diferentieri semnificative. Chiar daca diferentele dintre ponderi nu

sunt mari, apar adesea schimbari de ierarhie. Un pattern atipic identificam la persoanele care traiesc în uniune libera/concubinaj: pe primul loc se afla locuinta proprie, pe locul doi încrederea reciproca, iar pe locul trei, la egalitate - iubirea si banii (procentul celor care considera banii lucrul cel mai important este cel mai ridicat dintre toate categoriile luate în considerare). Spre deosebire de totalul populatiei, ca si de alte categorii în cadrul carora identificam prin structura lui un pattern romantic, în acest caz avem de-a face cu un pattern realist, pragmatic, postmodern în care iubirea nu mai este considerata cea mai importanta. Faptul ca locuinta este în acest caz pe primul loc, având de altfel si pentru celelalte categorii o importanta deosebita se datoreaza distorsiunilor induse de perioada tranzitiei. Scaderea nivelului de trai, cresterea costurilor si lipsa facilitatilor în domeniu a facut pentru majoritatea cuplurilor aproape imposibila achizitionarea unei locuinte proprii, devenind în final pe lânga o problema stringenta si un aspect deosebit de important si puternic valorizat. Problema locativa este un fenomen raspândit în cazul tinerelor cupluri, chiar si în rândul celor casatorite8 . De altfel, marimea medie a gospodariei este net superiara altor tari europene, constatându-se o usoara crestere dupa 1989. Pe de alta parte, importanta atribuita locuintei dezvaluie implicit un atasament crescut fata de familia nucleara, majoritatea cuplurilor dorindu-si un camin propriu. Pentru cei care traiesc în concubinaj si care nu doresc sa oficializeze legatura lor lipsa acestui camin devine o problema cu atât mai mare, având de înfruntat mai multe dificultati în cazul unei gospodarii în comun cu alte persoane. Interesant este si procentul relativ mare de indivizi din rândul celor separati, divortati si în uniune libera care considera cel mai important aspect potrivirea sexuala comparativ cu procentul din rândul celor casatoriti, demonstrând în cazul celor dintâi o atitudine mai liberala si orientarea catre un model postmodern al relatiei.

8

Conform unor date mai vechi, mai mult de o treime din tinerele cupluri conjugale locuiesc împreuna cu parintii, având menaj comun cu acestia, într-un tip de familie extinsa tributara nu atât persistentei modelului traditional, cât dificultatilor generate de perioada tranzitiei. Georgeta Ghebrea a coordonat în cadrul ICCV o cercetare a acestui fenomen al “coabitarii intergenerationale”

17

•

Vârsta constituie un element semnificativ de diferentiere. Constatam

o scadere a

importantei iubirii o data cu înaintrea în vârsta paralel cu cresterea importantei încrederii si sprijinului reciproc dar si a resurselor materiale: locuinta proprie si banii. Fidelitatea, ca si potrivirea sexuala înregistreaza un procent relativ crescut comparativ cu celelate categorii la cei foarte tineri, de pâna în 25 de ani, iar copiii sunt considerati importanti mai ales în rândul maturilor. Cu alte cuvinte tinerii, aflati la început de drum, sunt înca tributari modelului dragostei romantice în casatorie, considerând ca celelate aspecte se vor rezolva de la sine daca exista iubire, încredere si fidelitate între parteneri, în timp ce maturii sau vârstnicii, în urma unei experiente mai bogate, adopta un model mai echilibrat, în care conteaza sprijinul reciproc si în care partea materiala joaca de asemenea un rol important. •

Mediul de rezidenta nu induce diferentieri de ierarhie, dar constatam diferente

în procentele înregistrate: iubirea este considerata cea mai importanta într-o proportie mai mare în urban în timp ce sprijinul reciproc sau banii sunt considerati mai importanti în rural. Variatiile pot fi explicate probabil prin persistenta diferentei de model (adesea traditional în rural si modern în urban) dar si prin diferentele în nivelul de trai. În concluzie, patternul identificat la nivelul întregii populatii este unul modern, romantic, care plaseaza iubirea si încrederea reciproca pe primul plan, adaptat însa la conditiile tranzitiei locuinta proprie si banii având de asemenea un rol important. Importanta acordata locuintei (plasata pe locul trei) trebuie înteleasa si ca atasament fata de familia nucleara, ca optiune pentru un camin propriu. Surprinzatoare este în acest context importanta relativ scazuta atribuita copiilor într-o casnicie fericita. Celelalte conditii sunt mai degraba negijate: fidelitate, conditii bune de locuit, aceeasi vârsta sau educatie. Potrivirea sexuala, conditie postmoderna a unei relatii este considerata importanta de asemenea de foarte putini.

18

ÎI.3.2. Aparitia problemelor în casnicie Tabel ÎI.2.3.1.: Cauzele aparitiei problemelor - doua mentiuni (%) Masculin

Feminin

Total populatie

Lipsurile materiale sau lipsa de bani

57,5

54,7

56,3

Comportamentul copiilor

45,1

35,6

39,3

Bautura

9,3

19,2

15,2

Parintii / socrii

12,6

10,3

11,2

Neglijarea familiei de catre unul dintre soti/ parteneri

9,0

7,4

8,0

Sotul(sotia) / partenerul(a) nu aduce bani în cas a

3,3

3,5

3,4

Discutiile contradictorii

1,9

3,8

3,0

Stresul / oboseala

4,0

2,4

3,0

Lucrurile minore

4,4

0,6

2,1

Bolile

3,4

1,4

2,1

Alte probleme

5,0

5,9

5,9

Nu apar probleme

7,0

2,8

4,5

NS/NR

11,3

11,0

11,2

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Cea mai importanta cauza a aparitiei problemelor în casnicie este reprezentata de lipsurile materiale sau lipsa de bani, la diferente foarte mari de restul aspectelor mentionate. De retinut ca la prima mentiune aceasta a fost invocata de aproape jumatate din subiecti, în conditiile în care celelalte probleme au fost mentionate de maxim 3-4%. Lipsa de bani este considerata drept principala cauza a aparitiei problemelor într-o masura mai mare de catre barbati, explicatia fiind probabil faptul ca responsabilitatea asigurarii necesarului material în gospodarie revine în mare parte barbatilor. În familia romaneasca persista înca asteptarile complementare de rol conform carora barbatul trebuie sa aduca bani în casa iar femeia trebuie sa aiba grija de copii si de gospodarie. Comportamentul copiilor este a doua cauza a aparitiei problemelor, la diferenta destul de mare de celelalte mentionate, barbatii fiind se pare mai afectati de acest lucru decât femeile desi, asa cum vom vedea, femeile sunt cele care se ocupa ma i mult de îngrijirea si educarea copilului. Bautura este considerata cauza problemelor într-o masura mult mai mare de femei decât de barbati, probabil datorita faptului ca acest obicei este mai raspândit în rândul celor din urma. Parintii/socrii ca si neglijarea familiei de catre unul din soti sunt considerate cauze ale aparitiei problemelor mai mult de catre barbati, diferenta fata de femei fiind totusi mica. Ultimele aspecte 19

sunt mentionate de un procent foarte mic, nemultumirea pe sexe variind de la caz la caz - faptul ca sotul/sotia nu aduce bani în casa ca si discutiile contradictorii nemultumesc într-o mai mare masura femeile, în timp ce stresul/oboseala, lucrurile minore, bolile nemultumesc într-o mai mare masura barbatii. Revenind la problema lipsurilor materiale, nu surprinde faptul ca a fost invocata de marea majoritate a subiectilor. Iata cum se prezinta în timp aprecierea veniturilor familiei Analizând datele pentru anii 1990 – 1999, observam ca proportia celor care apreciaza ca veniturile familiei nu ajung nici pentru strictul necesar a crescut de 4 ori (de la aproximativ 10% în 1990 la aproximativ 40% în 1999) în timp ce proportia celor care sustin ca ajung doar pentru strictul necesar a crescut cu aproximativ 7%. Aceasta înseamna ca de la aproximativ o treime a popultiei care se considera saraca în 1990 s-a ajuns la trei sferturi în 1999. Interesant este ca a crescut mai ales ponderea celor care se considera aflati în saracie extrema (am considerat ca aprecierea veniturilor ca neacoperind nici macar strictul necesar corespunde unei stari de saracie extrema în timp ce aprecierea veniturilor ca asigurând numai strictul necesar corespunde unei stari de saracie relativa). În acelasi timp ponderile în cadrul celorlalte categorii care ar acoperi clasa de mijloc (urmatoarele doua categorii) si bogatii (ultima categorie) au scazut vertiginos: cei care apreciaza ca veniturile ajung pentru un trai decent s-au înjumatatit (de la aproximativ 40% la putin peste 15%), cei care îsi permit cumpararea unor obiecte mai scumpe au scazut de trei ori (de la aproximativ 18% la 6%), iar cei care considera ca au tot ce le trebuie s-au diminuat de sapte ori (de la 3,4% la 0,5%). Asa cum se observa si din grafic, schimbarile au fost mult mai accentuate în primii ani, panta fiind abrupta pâna prin 1994 la toate categoriile, si apoi mai lenta, însa respectând tendinta, în anii urmatori.

20

Grafic ÎI.3.2.1: Aprecierea veniturilor in raport cu necesitatile 19901999 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1990

1991

1992

1993

1994

1995

Nu ajung nici pentru strictul necesar Ajung pentru un trai decent Au tot ce trebuie

1996

1997

1998

1999

Ajung numai pentru strinctul necesar Pot cumpa unele obiecte mai scumpe

Sursa: Bazele de date Diagnozele Calitatii Vietii 1990 – 1999

ÎI.3.3. Roluri si mentalitati Traditionala diviziune a muncii în familie este în proces de modificare. Diferentierea rolurilor a ramas, dar situatia este într-o schimbare structurala observându-se o mai mare flexibilitate din partea celor doi parteneri. Totusi, 63% au considerat ca este datoria femeii mai mult decât a barbatului sa se ocupe de treburile casei si 70% ca este mai mult datoria barbatului sa aduca bani în casa. Tabel ÎI.3.3.1.: Responsabilitatile femeii si barbatului în gospodarie (în functie de sex)

Masculin Este mai mult datoria femeilor decât a barbatilor

Feminin

Da

Nu

NS/NR Da

Nu

NS/NR

61,6

32,1

6,3

65,6

27,6

6,8

71,2

22,1

6,7

68,6

24,4

7,0

sa se ocupe de treburile casei? Este mai mult datoria barbatilor decât a femeilor sa aduca bani în casa? Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

21

Observam ca nu exista diferente semnificative în functie de sex.. Mai mult, un procent mai ridicat de femei considera ca este datoria lor sa se ocupe de treburile casei ca si un procent mai ridicat de barbati care considera ca este datoria lor sa aduca bani în casa, fapt care demonstreaza asumarea deplina si voluntara a acestei identitatii de rol în cadrul familiei. Interesant este însa procentul de 52% care considera ca muncile casnice ar trebui platite (rasplatite) ca oricare alta munca si procentul de 81% care considera ca muncile casnice nu sunt cele mai usoare munci, cu atât mai mult cu cât nu exista practic diferente în functie de sex. Tabel ÎI.3.3.2.: Aprecierea muncilor casnice (în functie de sex)

Masculin Nu

Nu

Nu m-am NS/NR gândit

51,8

28,4

13,6

6,2

52,2

29,1

13,7

5,0

10,0

80,4

6,9

2,7

10,9

81,8

5,6

1,7

În general sunteti de parere ca: Da Muncile casnice trebuie platite / rasplatite ca orice alta munca? Muncile casnice sunt cele mai usoare munci?

Feminin Nu m-am NS/NR Da gândit

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Familia moderna, egalitara este preferata de majoritatea subiectilor. Totusi, cei care considera ca barbatul ar trebui sa conduca în familie reprezinta un procent destul de ridicat.

Grafic ÎI.3.3.1.: Sunteti de parere ca in familii ca a dvs..(Barometrul de Gen,2000) NS/NR 3%

Nu conteaza sexul 61%

22

Este de preferat ca barbatii sa conduca 32%

Este de preferat ca femeile sa conduca 4%

De aceasta data diferenta dintre barbatii si femeile care sustin ca este de preferat ca barbatii sa conduca este de 11%. În acelasi timp, procentul femeilor care sunt de parere ca ar fi mai potrivite în acest scop este dublu fata de cel al barbatilor, tot ele raspunzând într-o masura mai mare si ca nu conteaza sexul. Tabel ÎI.3.3.3.: Cine ar trebui sa conduca în familie (în functie de sex)

Sunteti de parere ca în familii ca a dvs: Sex

masculin feminin

Este de preferat ca Este de preferat ca barbatii sa conduca femeile sa conduca

Nu conteaza sexul NS/NR

38,5 27,6

57,0 62,4

2,7 5,7

1,8 4,3

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Analiza itemilor urmatori ne va da o imagine mai cuprinzatoare. Tabel ÎI.3.3.4.

Masculin Femeia trebuie sa-si urmeze barbatul Barbatii pot creste copiii la fel de bine ca si femeile Femeia este stapâna casei

Feminin

Da

Nu

Depinde NS/NR Da

Nu

Depinde NS/NR

82,1

5,3

11,8

0,7

74,8

7,1

17,5

0,6

28,4

52,2

17,7

1,6

24,8

53,5

19,3

19,3

57,4

27,5

13,2

1,9

64,7

19,4

13,7

2,3

6,8

6,4

1,0

81,1

8,1

9,4

1,5

Barbatul este capul familiei 85,8

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Astfel, marea majoritate a celor intervievati considera ca femeia trebuie sa-si urmaze barbatul, diferenta dintre barbati si femei nefiind semnificativa. Pe de alta parte, faptul ca barbatii nu pot creste copii la fel de bine ca femeile întruneste un acord mai slab, depasind totusi 50%, fara a se înregistra diferente semnificative în functie de sex. Interesanta este însa analiza comparativa a ultimilor doi itemi. În cazul afirmatiei ca “femeia este stapâna casei” parerile sunt mai curând împartite, în timp ce în privinta adevarului afirmatiei ca “barbatul este capul familiei” nu pare sa încapa vre-o îndoiala. Cu prima afirmatie este de acord doar majoritatea simpla în cazul barbatilor si un procent mai mare, însa relativ modest din rândul femeilor, fata de cea de -a doua exprimându-si acordul o majoritate covârsitore, diferentele între sexe fiind abia perceptibile.

23

repara

Sa vedem cum arata diviziunea muncii în gospodarie.

Are grija zilnica de copil

Supravegheaza lectiile si timpul liber al copiilor

Merge cu copiii la doctor

Merge cu copiii la scoala

86,1 13,9

89,3 10,7

12,9 87,1

12,9 87,1

16,3 83,7

11,5 88,5

17,2 82,8

9,7 90,3

20,2 79,8

21,9 78,1

21,7 78,3

3,6 96,4

3,2 96,8

96,1 3,9

96,1 3,9

95,5 4,5

95,9 4,1

95,6 4,4

96,1 3,9

94,1 5,9

89,4 10,6

88,1 11,9

Calca rufele

Spala vase

Masculin Feminin

Spala haine

Sot / Partener

Face curat în casa

Masculin Feminin

Pregateste mâncarea

Eu

Spala automobilul familei Repara instalatiile din casa

Tabel ÎI.3.3.5.: Diviziunea muncii în gospodarie (%) - (dupa sexul respondetilor)

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Daca analizam tabelul de mai sus observam ca majoritatea treburilor gospodaresti revin femeii. Barbatul se ocupa cu reparatiile din casa si ale automobilului, femeia cu restul: pe de o parte muncile casnice - gatit, spalat, calcat, curatenie si pe de alta cresterea si îngrijirea copilului - supravegherea lectiilor si timpului liber al copilului, mersul la scoala sau la doctor. Pe de alta parte, observam o discrepanta destul de mare, o lipsa de acord în privinta a ce si cât considera ca face fiecare. Daca 10 – 15% din barbati apreciaza ca ei fac multe din muncile casnice, femeile sunt mult mai intransigente, procentul celor care le recunosc asemenea îndeletniciri partenerilor lor fiind de trei-patru ori mai mic (spre exemplu, daca 17% dintre barbati considera ca se ocupa cu spalatul si calcatul hainelor, numai 4,5% din femei admit acest lucru). Si în privinta îngrijirii copilului diferentele de optica se mentin, însa o proportie mai mare de femei sunt de acord ca sotii lor se ocupa de aceste probleme (în general jumatate din procentul barbatilor). De altfel, la întrebarea "Cine ar trebui sa se ocupe într -o familie de cresterea copilului", 71% au raspuns ambii parinti si numai 28% mai ales mama, fiind însa recunoscuta priceperea mamei în acest sens – asa cum am vazut, 53% afirma ca barbatii nu pot creste copilul la fel de bine ca femeia. Analiza comparativa a raspunsurilor la întrebarea daca sotul/sotia ar face mai bine sau mai putin bine diferite munci întareste ipoteza ca treburile gospodaresti apartin în mare masura femeii. Atât barbatii cât si ele însele considera ca sunt mult mai pricepute în majoritatea muncilor casnice si chiar în cresterea si îngrijirea copilului.

24

Tabel ÎI.3.3.6.: Aprecierea comparativa a priceperii personale si a partenerului la anumite treburi gospodaresti

Comparativ cu dvs. credeti ca sotul(ia) / partenerul(a) ar face mai bine sau mai putin bine urmatoarele: Îngrijit Curatenie Reparatii Gatit copilul generala în casa mâncare bolnav în casa Mult mai bine Masculin Feminin La fel de bine Masculin Feminin Mai putin bine Masculin Feminin Nu le face deloc Masculin Feminin NS/NR Masculin Feminin

Zugravit casa

9,0 48,2

67,8 4,9

41,3 2,6

60,1 5,4

16,0 22,5

6,4 5,4

4,3 7,6

7,7 12,7

12,6 14,1

14,2 12,3

32,1 3,7

2,8 31,2

1,9 20,8

2,6 27,4

16,8 9,6

28,1 6,3

0,7 20,5

1,8 8,5

0,4 17,0

25,9 17,1

24,5 36,3

24,5 35,8

47,3 55,5

24,3 36,1

27,1 38,4

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

În primul rând trebuie subliniat numarul mare de raspunsuri de tip „nu stiu” sau de nonraspunsuri - în medie un sfert din barbati si o treime din femei. Asa cum era de asteptat, femeile considera în general ca sotii lor ar face mai bine decât ele reparatiile în casa (totusi mai putin de jumatate cred acest lucru) si eventual zugravitul (însa comparând datele reiese ca acesta din urma constituie mai degraba unul din aspectele la care se pricep amândoi, oarecum în aceeasi masura). Barbatii considera ca sotiile lor fac mai bine atât muncile casnice – gatitul si curatenia înregistreaza procente foarte ridicate (pâna la doua treimi din barbati considera ca sotia le face mult mai bine), cât si îngrijitul copilului bolnav, însa cu un consens mai redus (putin peste 40%). De altfel, îngrijitul copilului bolnav este aspectul cel mai controversat, aproape jumatate din barbati si mai mult de jumatate din femei raspunzând “nu stiu” sau refuzând sa raspunda la aceasta întrebare. Pe de alta parte, analizând raspunsurile la întrebarea cine are mai mult timp liber, femeile nu par sa fie în dezavantaj fat a de partenerii lor, dimpotiva.

25

Tabel ÎI.3.3.7.: Aprecierea timpului liber disponibil în comparatie cu cel al partenerului

Sex Masculin Feminin Total

Fata de sot(ie)/partener(a) considerati ca aveti mai mult sau mai putin timp liber? Mai mult La fel Mai putin Nu pot aprecia 27,2 33,5 28,9 1,6 21,5 33,1 35,1 1,5 24,3 33,3 32,1 8,7

NS/NR 1,6 1,5 1,5

Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

În ciuda treburilor casnice pe care le are de realizat, se pare ca în opinia femeilor cât si în cea a barbatilor tot ele au mai mult timp liber. Dupa cum se observa, proportia barbatilor care considera ca au mai mult timp liber este egala cu cea care considera ca au mai putin, reprezentând aproximativ o treime. La femei diferenta este mare, proportia celor care considera ca partenerii lor au mai putin timp liber decât ele fiind cu 15% mai mare decât a celor care considera ca au mai mult timp liber. Pentru aceasta apreciere exista cel putin doua explicatii. Pe de o parte, este posibil ca prin timp liber sa se înteleaga timpul în afara serviciului, si fiind mai probail ca barbatul sa stea mai mult la lucru iar femeia mai mult acasa, aceasta are în acest fel mai mult timp liber (muncile în gospodarie fiind practic în timpul liber). Totusi, explicatia trebuie privita cu precautie, având în vedere faptul ca majoritatea subiectilor considera ca muncile casnice nu sunt cele mai usoare si ca acestea ar trebui platite/rasplatite ca oricare alte munci. Pe de alta parte, trebuie tinut cont de faptul ca multi dintre barba ti mai au si o a doua slujba fie permanenta, fie temporara, aceasta diminuându-le timpul liber. Practica de a munci în timpul liber în scopul sporirii veniturilor familiei este destul de raspândita. În concluzie, rezultatele obtinute prin analiza raspunsurilor la toate aceste întrebari demonstreaza ca “barbatul este capul familiei” si ca “femeia este stapâna casei”, dar nu neaparat în termeni de autoritate si putere. Barbatul trebuie sa aduca bani în casa iar femeia este responsabila în continuare de treburile gospodaresti. Important este ca majoritatea femeilor, nu doar majoritatea barbatilor considera ca efectuarea acestor munci casnice, ca si îngrijirea copilului tine de datoria lor, fapt care demonstreaza asumarea deplina si voluntara a acestei identitati de rol în cadrul familiei. Similar, barbatii considera ca datoria lor o reprezinta muncile “mai grele” si mai ales responsabilitatea de a aduce bani în casa. În acest context este evident ca schimbarea de mentalitate, atitudinea postmoderna în privinta distributiei rolurilor familiale nu îsi face simtita prezenta decât la un procent scazut din rândul populatiei. Clasica diviziune a muncii în cadrul gospodariei se mentine, femeia având în fapt doua servicii, unul pe piata muncii si altul acasa. Probabil ca explicatia trebuie cautata nu doar la nivel valoric. Fara îndoiala ca nivelul de trai, 26

dificultatile economice întâmpinate de majoritatea familiilor pot influenta aceste alegeri “voluntare” transformându-le mai degraba în modalitati de adaptare la situa tie. Supraaglomerarea femeii cu sarcini în cadrul gospodarie poate fi un indicator al standardului de viata scazut.

ÎI.4. Concluzii Adaptarea familiei la schimbarile din perioada tranzitiei este un proces activ si relativ autonom; astfel, nu trebuie vazuta o cauzalitate stricta de genul: schimbari sociale exterioare – schimbari în interiorul familiei (vezi Ghebrea, 2000). Dupa 1989, este evident ca patternul familial românesc este în schimbare, însa acest lucru nu trebuie interpretat doar prin prisma tra nzitiei la economia de piata. În prezent ne aflam în plina consolidare a modernizarii familiei, manifestînduse chiar unele tendinte spre postmodernitate9 . Tranzitia cu toate aspectele ei economice si sociale a avut fara îndoiala impact asupra familiei, una din cele mai grave consecinte fiind scaderea drastica a natalitatii. Pe acest fundal, îngrijorarile în privinta viitorului familiei au aparut tot mai mult si în discursul politic sau stiintific din România: “s-ar putea spune ca familia românesca evolueaza înca pe linia caracteristica poporului nostru, în ciuda bulversarii actuale (...). Dar cât va mai putea ea sa ramâna o institutie fundamentala a societatii românesti, ale carei radacini se afla în fondul sanatos al acestui popor?” (Mitrofan,1999, p.477). Mitul declinului sau al disolutiei “familiei asa cum o stim” se raspândeste si în societatea noastra la fel ca în cele occidentale, desi, asa cum reiese si din acest studiu, motivele de îngrijorare sunt putine. Daca în societatile occidentale se constata o tendinta clara de scadere a numarului casatoriilor si de amânare a lor, modelul nuptial romanesc se caracterizeaza prin universalitatea casatoriei si printr-o vârsta medie la prima casatorie destul de scazuta. Chiar daca în Occident se extind modelele familiale alternative între care cele mai raspândite sunt coabitarile informale si celibatul, în România acestea sunt fenomene destul de slab reprezentate, familia nucleara ramânând dominanta.

9

De remarcat totusi regresul la patternuri traditionale de viata ale câtorva segmente de populatie (familii sarace, cu multi copii, familii de rromi, etc) – vezi Zamfir, 1999.

27

Modelul familial spre care se tinde este modelul copilului unic10. Familiile extinse, multigenerationale sunt destul de numeroase în Romania atât din cauza unor presiuni economice, cât si ca o manifestare a persistentei modelului traditional. În urma analizelor întreprinse se constata ca atasamentul fata de familie ramâne foarte ridicat, aceasta ocupând primul loc în ierarhia de valori si fiind domeniul care ofera cea mai mare satisfactie. Totusi, ar fi de adaugat ca satisfactia fata de viata de familie a înregistrat un usor declin mai ales datorita dificultatilor materiale pe care le traverseaza majoritatea gospodariilor. Principala cauza invocata pentru aparitia problemelor în familie o reprezinta lipsa de bani. În privinta lucrurilor care fac o casatorie fericita, patternul identificat este unul modern, romantic (în care iubirea si încrederea reciproca sunt pe primul plan), adaptat însa conditiilor tranzitiei (locuinta proprie si banii având de asemenea un rol important). Importanta acordata locuintei trebuie înteleasa si ca atasament fata de familia nucleara, ca optiune pentru un camin propriu. Traditionala diviziune a muncii în familie este în proces de modificare. Diferentierea rolurilor a ramas, în ciuda unei flexibilitati mai mari din partea celor doi parteneri. Atitudinea fata de statusurile si rolurile barbatului si femeii în gospodarie este în general una moderna, pozitiva fata de egalitatea relatiilor. Totusi, se mentine stereotipul potrivit caruia datoria barbatului este sa aduca bani în casa si a femeii sa aiba grija de copii si de gospoda rie.

10

Explicatia acestui fenomen cuprinde mai multe aspecte. Pe de o parte scaderea continua a nivelului de trai a facut ca parintii sa-si concentreze resursele pentru a îngriji un singur copil. Un rol deosebit de important l-a jucat si mostenirea unei sciziuni valorice în atitudinea fata de copii în urma politicii pronataliste a regimului socialist. În acea perioada s-a cristalizat „cultura natalitatii restrânse”, a carei cerinta centrala era reglarea numarului de copii în raport cu posibilitatile familiei de a oferi acestora sprijinul material necesar reusitei în viata, astfel încât, desi copilul era înalt valorizat în societatea româneasca, numarul de copii era mai degraba tratat negativ. (Zamfir coord., 1999). Nu în ultimul rând trebuie avuta în vedere schimbarea generala a atitudinii fata de copii din postmodernitate, efectele ei întâlnindu-se practic în toate societatile occidentale si facându-si probabil simtita prezenta si la noi.

28

Anexa 1 Statutul marital al populatiei din SUA de 15 ani si peste in functie de sex: 1970, 1980, 1990, 2000. Barbati 80 60

1970 1980 1990 2000

40 20 0 Casatoriti

Necasatoriti

Separati / divortati

Vaduvi

Femei

80 60 1970 1980 1990 2000

40 20 0 Casatorite

Necasatorite

Separate / divortate

Vaduve

Sursa: U.S. Census Bureau, America’s Families and Living Arrangements, 2000

Întârzierea casatoriei începând cu anii ’70 atât de catre femei, cât si de catre barbati a dus la o crestere substantiala a procentului tinerilor necasatoriti. Spre exemplu, proportia femeilor necasatorite între 20 si 24 de ani s-a dublat între 1970 si 2000: de la 36% la 73%. Rata divortialitatii a crescut de asemenea. Proportia barbatilor si femeilor necasatoriti, ca si a celor divortati a crescut în timp ce proportia celor casatoriti s-a diminuat considerabil. De exemplu, în 2000, 25% dintre femeile de 15 ani si peste sunt necasatorite si 13% sunt divortate/separate comparativ cu 22%, respectiv 6% în 1970. În paralel, în 2000, 52% dintre femeile de 15 ani si peste sunt casatorite comparativ cu 60% în 1970. Aceeasi tendinta se remarca si în cazul barbatilor. Totusi, proportia femeilor casatorite comparativ cu cea a barbatilor se mentine mai ridicata de-alungul întregii perioade. De asemenea, conform acelorasi statistici, barbatii au o probabilitate mai mare de a nu se casatori niciodata, iar femeile de a fi divortate sau vaduve.

29

Anexa 2

Tipuri de gospodarii (familiale si nefamiliale) in SUA: 1970, 1980, 1990, 2000 100%

1,7 11,5

3,6

4,6

5,7

14

14,9

14,8

9,7

10,7

5,6 80% 10,6

8,6 12,9

14,8

60%

16

30,3 29,9 29,8

40%

20%

28,7

Alte gospodarii nonfamiliale Femei singure Barbati singuri Alte gospodarii familiale Cupluri casatorite fãrã copii Cupluri casatorite cu copii

40,3 30,9

26,3

24,1

1990

2000

0% 1970

1980

Sursa: U.S. Census Bureau, America’s Families and Living Arrangements, 2000

În mod traditional gospodariile familiale reprezinta marea majoritate a gospodariilor 81% în 1970 . În 2000 procentul scade la 69% din totalul gospodariilor. Cea mai notabila schimbare este declinul proportiei cuplurilor casatorite cu copii de la 40% din totalul gospodariilor în 1970 la 24% în 2000. În paralel, proportia gospodariilor cuplurilor casatorite fara copii a ramas relativ stabila în aceasta perioada. Alte tipuri de familii au cunoscut o crestere de la 11% la 16%. Graficul arata ca mare parte din cresterea gospodariilor nonfamiliale se datoreaza cresterii ponderii gospodariilor de o singura persoana. Acestea au crescut cu 9 procente de la 17% în 1970 la 26% în 2000, comparativ cu alte gospodarii nonfamiliale care au crescut cu numai 4%. Femeile care traiesc singure reprezinta 67% din totalul gospodariilor de o singura persoana în 1970. În 2000 diferenta s-a micsorat considerabil, femeile mentinându-se totusi majoritare: 58%. Ultima categorie, cea a altor gospodarii nefamiliale a crescut substantial ca pondere fata de 1970. În aceasta categorie sunt incluse si cuplurile consensuale – 3,8 mil în 2000, ceea ce reprezinta apoximativ 3,7 din totalul gospodariilor din SUA. Totusi, procentul pare relativ scazut comparativ cu cel din alte state occidentale.

30

Bibliografie •

Béjin, André , Casatoria extraconjugala de astazi, în Phillipe Ariès si André Béjin (coord.), Sexualitati occidentale, Antet, 1998

•

Broderick, Carlfred, History Currents in Family Forms, în Marriage and the Family, Prentice Hall, Englewood Cliff, New York, 1988

•

Caplow, Theodore; Howard M. Barr; Bruce A. Chadwick; Margaret Holmes Williamson, The Myth of Declining Family, în Middletown Families – Fifty Years of Change and Continuity, University of Minnesota Press, Minneapolis, 1982

•

CNS, Anuarul Statistic al României 2000

•

De Rougemont, Denis, Iubirea si Occidentul, Univers, 2000.

•

Elster, Peter; Loek Halman si Ruud de Moor, Value Shift in Western Societies, în Peter Elster, Loek Halman si Ruud de Moor (editori), The Individualizing Society. Value Change in Europe and North America , Tilburg University Press, 1993

•

Ferreol, Gilles, Se poate vorbi de o criza a familiei? , în Sociologie Romaneasca, anul V, nr.5, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1994

•

Ghebrea, Georgeta, Regim social-politic si viata privata (Familia si politica familiala în România) , Editura Universitatii din Bucuresti, 2000

•

Ghetau, Vasile, Demografia anilor 90 si populatia tânara, în Mihailescu, Ioan (coord.), Un deceniu de trazitie. Situatia copilului si a familiei în România , UNICEF, Bucuresti, 2000

•

Giddens, Anthony, Dragoste, angajament si relatie pura , în Transformarea intimitatii. Sexualitatea, dragostea si erotismul în societatile moderne, Antet, 2000

•

Hardyment, Christina, Viitorul familiei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 2000

•

Mihailescu, Ioan, De la familie la familii, în Ioan Mihailescu (coord.), Un deceniu de trazitie. Situatia copilului si a familiei în România, UNICEF, Bucuresti, 2000

•

Mitrofan, Iolanda, Schimbari si tendinte în structura si functiile familiei din tara noastra, în Revista româna de sociologie, nr. 5 – 6, Editura Academiei Române, 1999

•

Morgan, D.H.J, The Family, Politics and Social Theory, Routledge and Kegan Paul, London, 1985

31

•

Rotariu, Traian, Starea demografica a României în context european. Posibile politici demografice si consecintele lor, în Elena Zamfir, Ilie Badescu, Catalin Zamfir (coord.), Starea societatii românesti dupa 10 ani de tranzitie, Editura Expert, 2000

•

Toffler, Alvin, Familiile viitorului, în Al treilea val, Editura Politica, Bucuresti, 1983.

•

Toffler, Alvin, Socul viitorului, Antet si Lucman, 2000 (1972)

•

U.S. Census Bureau, America’s Families and Living Arrangements, 2000

•

Van den Akker, Piet; Loek Halman; Ruud de Moor, Primary Relations in Western Societies, în Peter Elster, Loek Halman si Ruud de Moor (editori), The Individualizing Society. Value Change in Europe and North America, Tilburg Unversity Press, 1993

•

Waters, Malcom, The End of the World as We Know It, în Globalization, Routledge, 1995

•

Yearbook of Nordic Statistics, Nordic Statistical Secretariat, 1994.

•

Zamfir, Catalin (coord.), “Politici sociale în Romania 1990 – 1998”, Editura Expert, Bucuresti, 1999.

32