CANTEC in picioare
MOTO:"Doamne...iarta-ma ca exist!"
Mă poartă Trenul Vieţii cu spatele-nainte... conductorii,in haite,mă-ntreabă de bilet... ii mituiesc cu lacrimi si zile chinuite să-l roage pe mecanic să meargă mai incet... Si-i rog cu cea mai tristă tăcere si răbdare să-mi caute şi mie un loc să-mi odihnesc tărana ostenită de gând si căutare... Ce scump a fost biletul!...si incă-l mai plătesc cu lacrimi,umilinţe...cu valuri de sudoare... ...sunt trei decenii,Doamne!...si toate pe culoare...