1253

MINISTERUL EDUCAłIEI ŞI CERCETĂRII UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE LITERE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

O IPOSTAZĂ A EXPRESIONISMULUI POETIC TRANSILVĂNEAN:

V. COPILU CHEATRĂ

Doctorand Prof. Dumitru Mălin

Conducător ştiinŃific Prof. univ. dr. Paul Magheru

Oradea - 2007

CUPRINS

Argument Cap. I.

Estetica expresionismului

Cap. II.

Expresionismul şi literatura română

Cap. III. V.Copilu Cheatră, Date bio-bibliografice Cap. IV. V.Copilu Cheatră şi „serafimii” epocii sale Cap. V.

Detunata, o Die Brücke transilvăneană. Boema clujeană

Cap. VI. Elemente expresioniste în lirica lui V.Copilu Chetră Concluzii Bibliografie

ARGUMENT Teza de doctorat, O ipostază a expresionismului poetic transilvănean: V. Copilu Cheatră, şi-a propus să se constituie într-o lucrare interdisciplinară situată între preocupări de sociologia culturii, estetică, istorie şi critică literară, literatură universală şi comparată, poetică, stilistică. În mare parte caracterul său este, totuşi, cel monografic. Am dorit să-mi lămuresc mie, în primul rând, ce a reprezentat expresionismul pentru perioada începutului de secol XX în literatura germană şi apoi în cea universală şi ce ecouri a avut această mişcare spirituală în literatura română, cu deosebire în lirica transilvăneană, pentru ca apoi să obiectivez unele ecouri din estetica respectivă în lirica unui poet moŃ, mai puŃin cunoscut, dar demn de toată consideraŃia, V. Copilu Cheatră. Lucrarea este structurată în şase capitole, destul de consistente fiecare, care să urmărească precum un fir roşu obiectivele pe care mi le-am propus, şi să orânduiască un vast material într-o curgere logică şi, pe cât mi-a fost posibil, interesantă şi plăcută la lectură. Cele şase capitole sunt: 1. Estetica expresionismului. 2. Expresionismul şi literatura română. 3. V.Copilu Cheatră, date bio-bibliografice. 4. V.Copilu Cheatră şi „serafimii” epocii sale. 5. Detunata, o Die Brücke transilvăneană. Boema clujeană. 6. Elemente expresioniste în lirica lui V.Copilu Cheatră. Teza conŃine de asemenea un capitol de Concluzii şi o listă bibliografică ce cuprinde 70 de titluri şi autori români şi străini. Fiecare capitol este urmat de note care, aşa cum se obişnuieşte, fac precizări, aduc informaŃii suplimentare, trimit la bibliografii, citate, completează în mod necesar lucrarea, fără a-i conturba fluenŃa expunerii. Acest plan orientativ, care se regăseşte şi în cuprinsul lucrării, are menirea să orienteze materia tratată spre concluzii, care s-au dorit bine ordonate, despre receptarea, ecourile şi influenŃele liricii expresioniste germane în literatura română, cu deosebire în

cea transilvăneană şi implicit în lirica lui V.Copilu Cheatră. Problemele teoretice ale expresionismului au fost tratate unitar, la începutul lucrării, ca şi cele despre „ecourile” expresioniste în literatura română, în două capitole separate, după care

ne-am

focalizat cercetarea pe biobibliografia, locul şi importanŃa lui V. Copilu Cheatră în lirica transilvăneană şi elementele expresioniste pe care le-am putut identifica în poezia acestui poet care ne este subiect de cercetare.

Cap. I ESTETICA EXPRESIONISMULUI În Capitolul I am încercat să creionăm o estetică a expresionismului german, aşa cum s-a manifestat această amplă mişcare spirituală în Germania între cele două războaie mondiale, cu programele-manifest, revistele, secesiunile, teoreticienii, filozofii, poeŃii, scriitorii şi artiştii care

s-au constituit în cei mai de seamă reprezentanŃi ai săi. Am

arătat care este dificultatea resimŃită de către toŃi cercetătorii fenomenului de a da o definiŃie unică acestei ample manifestări spirituale, dificultatea de a aproxima o paradigmă, un model abstract al expresionismului care să sublinieze diferenŃele acestuia faŃă de curentele pe care le continuă şi felul în care se diferenŃiază, totuşi, de acestea, sau de cele contemporane lui: simbolism, neoromantism, dadaism, supra - realism, futurism, cubism, fovism, etc. Am arătat că expresionismul a fost resimŃit, mai ales ca o reacŃie împotriva impresionismului, naturalismului şi realismului, că anul său de naştere este considerat, aproape cvasi-unanim, a fi anul 1910, iar cauzele social-istorice care au dus la apariŃia expresionismului în Germania wilhemiană rămân „crizele”, „spaimele” „viziunile”, „idealurile” şi „luptele” tinerei generaŃii de creatori germani din acea epocă de început de secol. Am pus în paralel cele două direcŃii importante care sunt identificate în modul de manifestare a artiştilor şi esteticienilor expresioniştii: una în care se regăsesc „vizionarii amurgului” de tipul Jakob von Hoddis, Georg Trakl, Alfred Lichtenstein, Georg Heym, etc. şi cealaltă cu expresioniştii pacifişti-umanitarişti sau activişti unde-i putem cita pe un Franz Werfel, Kurt Heynicke, Ernst Toller, Yvan Goll, Paul Zech, Johannes R. Becher, etc. Am evidenŃiat şi influenŃele pe care expresionismul însuşi le-a avut de primit din partea culturii şi artei universale, cu deosebire a celei franceze (Baudelaire, Verlaine, Rimbaud,

Maeterlinck,

Verhaeren,

etc),

dar

şi

engleze

(Francis

Jammes),

italiene(Marinetti), ruse (Alexandr Tairov, Vsevolod Meyerhold, Dostoievski) sau transoceanice (prin Walt Whitman, autorul Firelor de iarbă, de exemplu).

Am recurs la exemplificarea esteticii expresioniste aşa cum decurge ea din luările de cuvânt ale unor artişti germani, dar şi ale celor mai importanŃi teoreticieni şi filozofi, germani sau străini precum: Franz Werfel, Pual Kirchener, Kurt Pinthus, Fritz Martini, Georg Lukacs, Walter Muschg, Paul Hatvani, dar şi românii. Lucian Blaga, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Ion Sân-Giorgiu, etc. Am menŃionat şi legăturile expresionismului cu filozofia prin: Nietzsche, Freud, Bergson, Kierkegaard, Husserl, Simmel, Spengler, Worringer, Miguel de Unamuno, Eugenio d’Ors, Jose Ortega Y Gasset, Ludwig Klages, etc. Am subliniat şi faptul că noi ne situăm de partea celor care consideră că, totuşi, expresionismul este o permanenŃă a artei, că el s-a manifestat şi continuă să se manifeste, încă, pregnant, ca un fenomen al creaŃiei în lucrare, izvorât dintr-o constantă a sufletului uman. Şi credem că au dreptate cei care susŃin că expresionismul este şi va fi o permanenŃă a aspiraŃiei omului creator către dezmărginire, către găsirea sufletului lucrurilor, a esenŃei acestora şi prin aceasta o încercare continuă de pătrundere şi transcendere înspre esenŃa universului în reprezentările sale absolute. Ne-am însuşit cu deplină accepŃie decalogul esteticii expresionismului, alcătuit de către o tânără profesoară din Oradea, Denisa Igna, care a susŃinut, nu de mult timp, o interesantă teză de doctorat intitulată: Receptarea liricii expresioniste germane în România. Conform acestui decalog ar putea fi identificate cel puŃin zece trăsături esenŃiale ale esteticii expresionismului, care ar fi necesare pentru o abordare metodică a acestei complexe şi greu de definit mişcări spirituale, cu punct de plecare în Germania interbelică, dar cu ecouri în toate marile literaturi ale lumii. Acest decalog l-am citat în cuprinsul acestui capitol, ca pe o chintesenŃă a esteticii expresionismului.

Cap. II EXPRESIONISMUL ŞI LITERATURA ROMÂNĂ Expresionismul german a avut „ecouri” foarte pozitive în literatura română şi unii dintre cei mai de seamă scriitori români din epoca modernă sunt, în acelaşi timp, şi reprezentanŃi de primă importanŃă ai expresionismului în manifestările sale autohtone. Este destul să pomenim aici numele transilvănenilor Lucian Blaga şi Aron Cotruş. Şi nu este întâmplător, credem, faptul că cei doi iluştri reprezentanŃi ai lirismului românesc sunt din Transilvania. Deoarece această provincie istorică, mai mult decât celelalte, a fost privilegiată, cel puŃin din acest punct de vedere, din cauza apropierii ei, volens-nolens, prin apartenenŃa sa îndelungată la imperiul austro-ungar, de spaŃiul cultural occidental. Iar cu expresionismul german atât Lucian Blaga cât şi Aron Cotruş, prin canale diferite, au avut ocazia să intre în contact direct. Şi această efervescentă mişcare literară nu putea să nu lase urme benefice, măcar şi prin empatie, asupra creaŃiei celor doi poeŃi. Amploarea cu care lirica română modernă a cultivat „extaticul“, „cosmicul“, „originarul“, se datorează într-o mare măsură expresionismului. Tot sub influenŃa lui, grotescul a căpătat o răspândire apreciabilă în proza noastră poetică. Sinteza originală pe care Blaga, Cotruş, Arghezi şi alŃi scriitori români au realizat-o între tradiŃionalism şi modernism a avut multe impulsuri dinspre estetica expresionistă: hipertrofierea eului, recrearea lumii prin cuvânt, angoasa existenŃială, sfărâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale, ermetismul. Desigur, în literatura română expresionismul nu a generat aceleaşi structuri estetice ca cele din cultura germană sau celelalte culturi europene. Specificitatea culturii noastre şi-a spus cuvântul. Dar ecourile foarte vii ale expresionismului german, rezonanŃele acestuia asupra artei româneşti interbelice se pot decoda cu destulă uşurinŃă în operele scriitorilor români. Şi încă la unii dintre cei mai importanŃi ai vremii precum Lucian Blaga, Aron Cotruş, Al. Philippide, George Bacovia, Tudor Arghezi, Dintre numele legate de analiza şi implementarea fenomenului expresionist românesc, pe lângă cel al lui Lucian Blaga, se cuvine să fie pomenite şi altele precum cele ale lui Nichifor Crainic, apoi O. W. Cisek, Adrian Maniu, A. Dominic, Felix Aderca,

T. Moşoiu, I. M. Sadoveanu, Ion Sân-Giorgiu, Felix Aderca, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Eugen Lovinescu, etc. Revistele româneşti care au contribuit cel mai mult la răspândirea expresionismului au fost, în Transilvania, Gândirea, apărută între 1921-1944, întâi la Cluj (apoi mutată la Bucureşti), iar în Muntenia, Contimporanul, apărut din 1922 până în 1932 (cu intermitenŃe), sub conducerea lui Ion Vinea, de orientare net modernistă. Şi revistele tipărite de minoritatea germană de la noi precum Ostland(1919) şi mai târziu Klingsor(1924) din Sibiu, Das Ziel din Braşov, Der Nerv şi Das Licht de la CernăuŃi fac cunoscută mişcarea expresionistă germană în România. Însă, alături de revistele Gândirea şi Contimporanul, ori de cele de limba germană şi alte reviste româneşti pot fi citate ca receptoare atente ale ecourilor expresioniste. Este vorba, în primul rând de revista teatrală, Rampa, dar şi de Cugetul românesc, Ideea europeană, Universul literar, Adevărul literar şi artistic; precum şi de revistele avangardiste 75 HP, Punct şi Integral. Am consultat o lucrare de referinŃă, Bibliografia relaŃiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1919-1944), întocmită de un grup de cercetătoare de la Institutul de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române, pentru a înŃelege mai bine felul cum a fost receptată estetica expresionistă în cultura română la vremea respectivă. Am observat că în literatura română pot fi detectate cel puŃin trei perioade de evoluŃie a influenŃelor expresioniste, în sensul evidenŃierii unor manifestări ale esteticii acestui curent în lirica noastră. Aceste trei perioade ar fi: - expresionismul sincronic, cel al anilor 1920 – 1930: Lucian Blaga, Aron Cotruş, Adrian Maniu, Al. Philippide, H. Bonciu, Mihail Săvulescu, Benjamin Fundoianu, George Bacovia, Cezar Baltag, Tudor Arghezi, Ion Barbu, etc. - expresionismul din preajma celui de-al doilea război mondial: V. Copilu Cheatră, Emil Giurgiuca, Ion Caraion, Ion Th. Ilea, Mihai Beniuc. - expresionismul anilor 1970 - 1980, cu prelungiri până în poezia optzeciştilor şi în poezia modernă de azi: Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Marin Sorescu, etc.

Dintre reprezentanŃii primei perioade, cei mai importanŃi rămân ardelenii Lucian Blaga şi Aron Cotruş. Am vrut, de aceea, să văd şi să înŃeleg bine, îndeosebi elementele expresioniste din lirica lui Lucian Blaga, dar mai ales din cea a lui Aron Cotruş, pentru ca apoi, prin extensie şi particularizare, să caut şi să explic elementele expresioniste din lirica epigonului său V.Copilu Cheatră, ca pe o nouă ipostază a expresionismului poetic transilvănean. Între expresionismul cotruşian şi cel cheatrian există foarte multe asemănări, dar şi câteva esenŃiale deosebiri pe care le-am evidenŃiat pe parcursul lucrării. Aşa, pornind de la expresionismul poeziei cotruşiene, am ajuns la subiectul cercetării noastre, care încearcă să pună în valoare această nouă ipostază a expresionismului poetic transilvănean, ilustrată de către un poet mai puŃin cunoscut de către publicul larg, dar care merită, avem convingerea, să i se încredinŃeze mai multă atenŃie măcar şi prin tratarea lui din perspectiva unui epigon talentat al lui Aron Cotruş. Nu valoarea intrinsecă a liricii lui V. Copilu Cheatră m-a interesat, deşi aşa cum am arătat în lucrare, vorbim despre un poet cu destul talent şi măiestrie artistică, dacă Aron Cotruş nu s-a sfiit să şi-l facă prieten şi confesor, ci mai ales felul cum, în descendenŃa liricii cotruşiene, inclusiv pe latura ei expresionistă, poetul din Iara a reuşit să îmbogăŃească expresionismul transilvănean, adăugându-i truda sa de-o viaŃă asupra cuvântului.

Cap. III V. COPILU CHEATRĂ - DATE BIO-BIBLIOGRAFICE Beneficiind de posibilitatea de a cunoaşte personal doi reprezentanŃi din familia poetului V.Copilu Cheatră, soŃia şi nepoata de frate, şi având privilegiul de a-mi fi fost încredinŃate, de către soŃie, trei manuscrise ale acestuia: Zodia Berbecului – roman autobiografic, Balada popândăului – amintiri din lagăr şi Lacrimi pentru serafimi – scriitori pe care i-am cunoscut, am putut alcătui o interesantă biobibliografie a autorului-moŃ, născut la Vulcan (Hunedoara) la 5 aprilie 1912 – mort, de un cancer la coloana cervicală, la 7 decembrie, 1997, la Braşov. Poetul s-a născut la Vulcan - Petroşani şi a copilărit până la vârsta de şase ani acolo, doar printr-un mic accident biografic (tatăl, minier, plecat să lucreze pentru câŃiva ani la minele de cărbune din Valea Jiului). Este fiul lui Copilu Ioan a lui Cheatră, miner şi agricultor şi al Iulianei (n. Todor). Şcoala primară, în comuna Iara (1919 – 1924); Liceul de BăieŃi din Turda

(1925 – 1929); Şcoala Normală de ÎnvăŃători din Cluj (1929 –

1932); Liceul „Gheorghe BariŃiu” din Cluj (1933 – 1937); ÎnvăŃător la Albac şi Abrud (1934 – 1938); Şcoala Normală Superioară de pe lângă Universitatea din Cluj (1939 – 1940); Academia Pedagogică din Bucureşti (1940 –1942); Facultatea de Litere şi Filozofie a UniversităŃii din Bucureşti (1944 – 1946). Debutează cu povestirea O zi de vacanŃă în Patria lui Ion Agârbiceanu, naş literar, şi cel care i-a sugerat şi supranumele de „Cheatră”, fiindu-i chiar acest „patriarh al literaturii române” cum a fost supranumit autorul Fefeleagăi şi al Arhanghelilor. Debut editorial, mai întâi în proză cu romanul Neamul nevoii, Editura „Anca”, Cluj, 1933 şi apoi în versuri cu Cartea moŃului, Editura „Lanuri”, Mediaş, 1937. Au urmat alte volume de versuri şi proză: Cântece cu căluşul în gură, poeme – protest împotriva Diktatului de la Viena (1942, alteori apare 1945); ViaŃa lângă cer, nuvele (1943); Voievod peste cuvinte, poem dedicat poetului naŃional Mihai Eminescu (1943); Bună dimineaŃa , łară, poem (1945);

Arestat la 22 mai 1950 de către securitatea comunistă, pe motive politice, poetul petrece în lagărul de muncă forŃată, „lagărul morŃii” de la Capul Midia, 831 de zile de „arest preventiv”. În lagăr va scrie o Baladă a popândăului, pusă pe muzică de către compozitorul Dizmacec, şi care devine un fel de imn al deŃinuŃilor. Povestea acestei balade şi a zilelor chinuitoare petrecute în lagăr, alături de alŃi intelectuali şi oameni politici de marcă (prinŃul Sturza, generalul Mociulschi, Corneliu Coposu, etc.) este cuprinsă în manuscrisul Balada popândăului, aflat în posesia noastră. După eliberarea din lagăr publică puŃin şi greu, regimul Ńinându-l în domiciliu forŃat la Braşov, supraveghindu-l şi suspectându-l mereu de intenŃii „duşmănoase”. Acum publică doar culegeri de folclor: Cântece noi despre Avram Iancu (1968); Cântece pentru Avram Iancu (1972); Iancule, ce mândru eşti (1972). Aceasta până în 1981, când regimul comunist, vroind

a-şi face propagandă, „se îndură” să-l trimită în străinătate, în Spania

şi Portugalia, pe urmele lui Aron Cotruş (datorită prieteniei trainice dintre cei doi poeŃi) şi ca să arate străinilor ce „libertate de exprimare” au în Republica Socialistă România, inclusiv foştii „bandiŃi”, îi îngăduie lui Ion Dudu Bălan să alcătuiască, în acelaşi an, o antologie din lirica lui V. Copilu Cheatră, pe care poetul s-o ia cu el, antologie apărută sub titlul Cântecul moŃilor. Apoi mai publică volumul de versuri Iara (1989). După revoluŃie publică un volum şapirografiat intitulat Psalmii solomonarului de la Groapa Papii (1995). Postmortem, prin îngrijirea soŃiei Ana Copilu Cheatră (cea de-a doua soŃie, prima, Iulia, murind mai de timpuriu), apar volumele UliŃa copilăriei(1998), volumaş încredinŃat chiar de poet tiparului, dar pe care n-a mai apucat să-l vadă gata, apoi Craiul munŃilor, roman (1998). Au rămas în manuscris, gata de tipar, volumele: Zodia Berbecului – roman autobiografic; Balada popândăului – amintiri din lagăr şi Lacrimi după serafimi (în variantă „pentru îngeri”) – scriitori pe care i-am cunoscut. Aceste trei manuscrise se află în posesia noastră, încredinŃate de doamna Ana Copilu Cheatră. Colaborări la: Gând românesc, Universul literar, Curentul literar,Patria, Blajul, Familia, Luceafărul, Revista fundaŃiilor regale, Symposion, Astra, Tribuna, Steaua, România literară, Vatra. În perioada 1943 – 1944, împreună cu Ioan Popa-Zlatna şi I. V. Munteanu, editează gazeta săptămânală Detunata, având ca program apărarea drepturilor moŃilor. Tot acum pune, la Zlatna, şi bazele unei edituri cu acelaşi nume.

Înrâurirea operei lui Aron Cotruş, inclusiv pe latura expresionistă a creaŃiei de factură revoluŃionar-activistă şi protestatar-vindicativă, este evidentă în lirica lui V. Copilu Cheatră.

Cap. 4 V. COPILU CHEATRĂ ŞI „SERAFIMII” EPOCII SALE Cu ajutorul celor trei manuscrise inedite, încredinŃate nouă de către doamna Ana Copilu Cheatră, şi mai ales cu ajutorul celui intitulat Lacrimi după serafimi, am reuşit să reconstitui o panoramă importantă istorico-literară a Clujului interbelic, cu intelighenŃia, scriitorii şi artiştii acestei perioade, cu revistele şi cărŃile care se publicau, cu atmosfera socio-culturală în care se desfăşurau evenimentele. Sunt documente de istorie literară şi culturală vie mărturiile pe care le lasă poetul despre felul cum a întâlnit, cunoscut şi colaborat cu o pleiadă întreagă de poeŃi, prozatori, esteticieni şi teoreticieni literari, artişti plastici, ardeleni sau nu, profesori celebri ai Clujului interbelic. Este vorba de Lucian Blaga, Aron Cotruş (întâlnit pentru prima oară pe Muntele Găina), Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, Miron Radu Paraschivescu (cel care îi va pune în mână volumul Mâine al lui Aron Cotruş, momentul întâlnirii cu opera lui Cotruş influenŃând întreaga evoluŃie ulterioară a liricii lui V. Copilu Cheatră), Ion Breazu, Florica Ciura, Romul Cioflec, M.N. Condiescu, Aurel Marin, Romul Ladea, Victor Papilian, Cincinat Pavelescu, Alexandru Sahia, Oplimpiu Boitoş, Ion Chinezu, Tiberiu Vuia, Liviu Rusu, Paul Constant, Ion moldoveanu, Ion Th. Ilea, Mihai Beniuc, toŃi aceştia şi alŃii încă deveniŃi „oamenii de lângă inimă” ai lui V. Copilu Cheatră şi „serafimi” ai culturii noastre naŃionale. De la marii maeştri Lucian Blaga, Aron Cotruş, Ion Agârbiceanu, poetul-moŃ a primit sfaturi de estetică literară ori Ńinând de taina scrisului, unele din aceste „lecŃii” având chiar încărcătură expresionistă, sfaturi pe care V. Copilu Cheatră le-a urmat, pe cât l-a ajutat talentul, cu sfinŃenie. Iată un fragment dintr-un asemenea „sfat” primit din partea lui Lucian Blaga, prin intermediul unei convorbiri a poetului din Lancrăm cu sculptorul Romul Ladea: „CreaŃia, a început Blaga, este ordine, şi ordinea ne incomodează. Până mă hotărăsc să mă aplec peste coala de hârtie albă, există în mine o vraişte, o anarhie, o dezordine care mă consumă cumplit, pentru că procesul de creaŃie este ordine şi ordinea pe care am realizat-o cerebral vine în conflict cu cea subiectivă, care este cea creatoare. Cu toate acestea fără ordinea am îngenunchea. Am muri,

risipindu-ne în nimicuri. A fi creatori înseamnă a fi sclavii unui sever soliloc… Din acest punct de vedere sunt de acord cu Platon că răbdarea de a desăvârşi o operă de artă este susŃinută de frenezie! Delirul este plăcerea de a sculpta sufletele”( s.n.). Să dăm şi un exemplu de „lecŃie” estetică expresionistă despre rolul poeziei de a contribui la „facerea” omului, lecŃie primită de către V. Copilu Cheatră, prin intermediul unei scrisori, din partea lui Aron Cotruş: : „ … vreau să-Ńi atrag atenŃia că nu-i bine să te iei după scriitorii, care, neavând ce spune, se uită peste grad la vecini şi, mai cu Ńârâita, mai cu furca, împrumută de la ei , nu numai forma ci şi conŃinutul. Cu alte cuvinte trăiesc din săul altora. De două ori păgubitor. O dată pentru ei şi altădată pentru cititori , care nu înŃeleg limba lor păsărească. Aceşti snobi uită că dintre toate popoarele de pe pământ noi avem cea mai frumoasă poezie populară. Că am vorbit în versuri cu mult înainte de-a ne fi format ca popor. De aceea pentru noi poezia este o necesitate. ObligaŃia noastră ca poeŃi este deci să-i dăm o poezie pe măsura virtuŃii lui. Şi nu i-o putem dărui decât dacă suntem convinşi că prin poezie îl putem face mai bun. Omul este un depozit de posibilităŃi.

Descoperindu-i-le putem face multe din el. Pentru că, cine nu ştie că omul

nu trebuie să rămână aşa cum este ? N-avem dreptul să-l judecăm şi să-l lăsăm aşa cum sa născut, ci cum ar putea fi. Cu alte cuvinte nu avem o cambie semnată în alb să pornim de la el când scriem, ci să fim convinşi că prin munca noastră îl şi înrâurim. Dintre toate artele poezia, cu toate speciile ei, are cea mai amplă funcŃie, în raport cu stadiul social-cultural atins de un popor”. Bogata corespondenŃă a lui V. Copilu Cheatră cu Aron Cotruş, mărturiile pe care le-a adunat în Spania şi Portugalia, dar şi cele aflate despre exilul lui Cotruş în California, sunt de asemenea, importante documente literare. Că se plimba îndelung cu Lucian Blaga pe Dealul Feleacului, prin pădurea Făget, că devenise un fel de confesor al marelui poet în perioada izolării sale proletcultiste, că stătea îndelung în biroul lui Agârbiceanu la sfaturi de taină cu acesta şi a citit multe opere ale autorului Arhanghelilor încă din faza de manuscris, felul cum l-a cunoscut pe Sadoveanu la Cluj în vremea când Copilu Cheatră era elev şi cum acesta era găzduit la Iara, în casa părintească a poetului-moŃ, iar mama acestuia, Uliana, îi era bucătăreasă când maestrul petrecea săptămâni întregi pe Valea Ierii la pescuit şi vânătoare, sunt toate mărturii inedite şi nepreŃuite despre unii stâlpi ai literaturii române moderne.

Se poate constata de asemenea că poetul V.Copilu Cheatră era în Clujul interbelic destul de apreciat, deşi încă foarte tânăr şi doar în prejma debutului. Însă activitatea sa literară era dublată de o fervoare culturalizatoare, patriotică

şi propagandistică în

beneficiul « luminării » moŃilor şi luptei pentru dobândirea de libertăŃi şi drepturi pentru aceştia. Poetul era, însă, deosebit de preocupat, în acelaşi timp, de activitatea publicistică şi gazetărească şi cel puŃin prin două dintre gazetele cărora le-a dat viaŃă, alături de alŃii, Detunata şi Symposion, a reuşit să impulsioneze atât viaŃa culturală, cât şi lupta pentru afirmarea drepturilor moŃilor. Prin programul şi luptele sale, cel puŃin gazeta Detunata, are tangenŃe, păstrând proporŃiile, cu revistele expresioniste germane Die Brücke şi Die Aktion.

Cap. 5 „DETUNATA”, O „DIE BRUCKE” TRANSILVĂNEANĂ BOEMA CLUJEANĂ După realizarea actului istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, o efervescenŃă patriotică, culturală şi literară cuprinsese intelectualitatea din marile oraşe transilvănene: Sibiu, Braşov, Alba Iulia şi mai ales Cluj. La care se adăuga tumultul spiritual stârnit la Arad, Timişoara, Oradea, etc. Chiar dacă Alba Iulia era oraşul unde s-a consfinŃit Marea Unire, Clujul se erija în adevărata capitală culturală şi spirituală a Transilvaniei. Aici apăreau revistele de tot felul, ca ciupercile după ploaie, aici se concentrase intelighenŃia ardeleană decisă să fie avangarda unui nou viitor plin de perspective promiŃătoare pentru românii eliberaŃi, cel puŃin din punct de vedere politic şi cultural, de sub stăpânirile străine. Se încerca, vorba lui Al. Dima, „relizarea unui mediu de înaltă cultură ăntr-un oraş de provincie”. V.Copilu Cheatră era doar unul dintre spiritele luptătoare închinate idealurilor de înnoire, poate nu vocea cea mai răsunătoare, dar nici, deloc, cea mai de neglijat. I se prezisese, încă de pe când era elev, de către profesorul său Dimitrie Goga, o carieră de gazetar de excepŃie. Ceea ce, în mică parte, se va adeveri, mai ales prin activitatea sa de mai târziu la gazeta Detunata, (1942-1944), tribună de luptă pentru drepturile sociale ale moŃilor. Cuget neastâmpărat şi foarte întreprinzător, dăruit şi cu destul har pentru a-şi putea susŃine şi concretiza proiectele, poetul din Iara îşi luase misiunea de „luminător” al moŃilor foarte în serios. Şi pentru asta n-a precupeŃit timp, relaŃii, influenŃă şi chiar bani. Iar unul din visurile sale de tinereŃe a fost să editeze o „gazetă a moŃilor”, un fel de tribună de luptă cu armele cuvântului pentru a „lumina” prin cultură şi arte acest Ńinut cu nume semeŃ, dar destin de piatră răbdătoare sub roŃile vremurilor potrivnice. O Die Brücke à la Transilvania. În cele din urmă, după ucenicia prin alte redacŃii, mai ales clujene, a ajuns să-şi vadă visul cu ochii şi să întemeieze, „cu oarecare temeritate”, alături de un alt luptător împătimit pentru drepturile moŃilor, inginerul Ioan Popa-Zlatna, o asemenea gazetă sub numele de D e t u n a t a. Pentru aceasta nu s-a dat înapoi de la a-şi alege sediul într-un orăşel de munte, la Zlatna, ca să fie acolo, aproape de moŃi, „lângă

omul singur, care n-a avut ca armă, în schema săracă a vieŃii lui, decât monarhia visului. Nădejdea într-un viitor mai bun”. Detunata nu a fost, desigur, o Die Brücke, iar Zlatna nu era, nici pe departe, nici Dresda, nici München, nici Berlin. Dar o adiere de program spiritual expresionist îşi face simŃită prezenŃa în memoriile lui V.Copilu Cheatră în ceea ce a dorit să însemne, pentru vremea aceea, „gazeta moŃilor”. Iar sloganul, la ordinea zilei, recepŃionat parcă din arsenalul etic expresionist, nu putea să fie decât „ridicarea omului”, modificarea conştiinŃelor individuale şi colective, care să ducă la naşterea „omului nou”: „În aceste clipe în care pâinea pe masă era o himeră, iar mămăliga drămuită între vatră şi calorifer, am preferat ridicarea omului la nivelul care să-l determine să trăiască pe deplin conştient. Să nu se mai amăgească pentru vecie cu mângâierea că, aşa i-a fost dat să trăiască, aşa va trăi! …(s.n.). Eram conspirativi, fiindcă nu aderam la catehismul timpului, bizari prin cutezanŃa cuvântului răspicat împotriva imposturii şi puterii oficializate sau cumpărate cu aur. De fapt, Detunata a fost o mişcare revoluŃionară: a exclus mediocritatea şi demagogia, convenŃia şi falsitatea publică şi publicistă” La fel precum Avram Iancu odinioară, cel care-i lăsa pe avocaŃii din Târgu-Mureş să se piardă în lungi dezbateri teoretice despre drepturile populaŃiei din Transilvania şi V. Copilu Cheatră se pare că ar fi spus în faŃa intelectualilor din Cluj, pierduŃi în acelaşi tip de dezbateri sterile despre bine, drepturi şi libertăŃi: „Domnilor, vorbiŃi înainte, eu plec în munŃi să fac gazetă”. Şi dacă este să îi dăm crezare lui Cheatră, nume grele din intelighenŃia românească de la acea vreme, de la Ion Simionescu, preşedintele Academiei Române, până la poetul Adrian Maniu sau romancierul Liviu Rebreanu, s-au grăbit să salute conŃinutul, cu „adevărate valenŃe avangardiste”, al acestei gazete moŃeşti. Că Detunata se vroia o tribună de luptă pentru drepturile moŃilor este clar încă din sugestivul titlu al gazetei, dar şi din alte două trimiteri grafice spre eroii-simbol ai acestei lupte: Astfel , pe toată prima pagină, sub titlu, un anume Gion, schiŃase portretul lui Horea peste care se culegea articolul de fond. Acest lucru se petrecea şi pe pagina a opta, numai că locul portretului lui Horea era luat de chipul eroic al lui Avram Iancu, chemând din tulnic la luptă.

Alături de gazeta Detunata, V. Copilu Cheatră a pus la Alba Iulia bazele unei edituri cu nume omonim, editură care să publice materiale de culturalizare în masă, dar şi cărŃi ale unor autori moŃi scrise pentru moŃi. Aici, în editura proprie şi-a tipărit poetul însuşi volumul-protest împotriva Diktatului de la Viena, Cântece cu căluşul în gură. Doar venirea comuniştilor la putere a putut suprima elanul unei gazete cu un program şi acŃiuni aşa de revoluŃionare. 5.2. Boema clujeană: aşa cum le stă bine unor tineri poeŃi, scriitori şi artişti ai culturii clujene interbelice, aceştia trăiau boem, dar aveau şi un cenaclu care se numea Boema. Aici se întâlnea „tânăra mişcare înnoitoare, cu ambiŃii de mecenat pe tărâmul artei şi culturii transilvănene”. Sediul acestui cenaclu era o remiză de pompieri de pe str. Mihail Kogălniceanu, unde locuia unul din membrii boemei, poetul Valentin Strava. Era în Clujul interbelic o atmosferă de Heidelberg autohton, îşi aminteşte Copilu Cheatră, în care poezia, literatura în general, ca de altfel toate artele, înfloreau. Se simŃea un dor de libertate spirituală, de dăruire, de sacrificiu chiar, pentru ideea edificării unei noi existenŃe a lumii româneşti transilvănene în contextul României Mari. Actori de primă mână, solişti de operă, compozitori, literaŃi, savanŃi autohtoni sau veniŃi din Bucureşti şi din alte centre culturale ale Ńării şi chiar ale Europei se grăbeau spre Cluj, simŃind o chemare aproape mesianică. Copilu Cheatră înşiruie nume celebre de actori ai vremii veniŃi de la Teatrul NaŃional din capitală ca să edifice un teatru românesc de anvergură la Cluj. Acum se pun, prin George Dima şi bazele Conservatorului din Cluj, iar prin pictorul Al. Pop, cele ale Academiei de Arte Frumoase, iar la Universitate tronau V. Pârvan, Emil RacoviŃă, Iuliu HaŃeganu, Victor Papilian. Această atmosferă nu putea fi decât propice pentru a da naştere, la Cluj, şi prin extensie în întreagă Transilvania, întreaga Românie chiar, unei resurecŃii spirituale, şi sociale, de factură expresionistă, precum cea din Germania la început de secol XX.

Cap. VI ELEMENTE EXPRESIONISTE ÎN LIRICA LUI V. COPILU CHEATRĂ

Ne-am orientat, în final, cercetarea asupra expresionismului din poezia lui V. Copilu Cheatră, poetul-moŃ originar din comuna Iara, judeŃul Cluj. Poet care s-a dorit a fi „ un luptător cu lancea cuvântului” pentru atingerea unor idealuri de dezrobire socială şi naŃională a Transilvaniei, a łării MoŃilor îndeosebi, această parte de Românie binecuvântată de Dumnezeu, dar şi blestemată să-şi ducă în sărăcie şi lipsuri de tot felul destinul prin viforoasa istorie a neamului. Este bine de subliniat că motivele expresioniste, câte se regăsesc, mai mult sau mai puŃin evident, în poetica lui V.Copilu Cheatră, se află, desigur, în empatică concordanŃă cu lirica expresionistă a lui Aron Cotruş. Astfel, expresioniste sunt dimensiunile cosmice în care

Copilu Cheatră îşi desfăşoară “strigătul” şi

“dezmărginirea” în numele moŃilor, mesianismul dezrobirii, prevestirea unor revolte care mocnesc, dar şi a unui viitor mai bun pentru cei obidiŃi, apelul la tradiŃiile arhaice, credinŃele populare, miturile, legendele, eresurile, zăcăminte folclorice din care izvorăşte poetica sa. Expresionistă este viziunea asupra naturii MunŃilor Apuseni, care s-a încrâncenat, s-a făcut aspră şi colŃoasă, în conformitate cu chipul şi asemănarea oamenilor de aici. Lirismul răzvrătit, indignarea şi revolta în faŃa nedreptăŃilor sociale pe care le îndură de veacuri moŃii, dar şi indignarea în faŃa ororilor istoriei care vine cu dictate precum cel de la Viena, acutismul social, dinamismul violent, voinŃa vindicativă a maselor, lirica energic-protestatară, chiar dacă de mai slabă forŃă ca cea cotruşiană, sunt tot atâtea alte elemente expresioniste prezente mereu în paginile scrise de poetul moŃilor. Tot expresioniste sunt spiritul anti-burghez şi anti-capitalist aspiraŃiile de trecere de la protest la luptă deschisă împotriva asupririi sociale, condamnarea războiului care a tras “hat” peste trupul Ńării la Feleac, a dictatelor şi dictaturilor, solidaritatea, fraternitatea, de tip Werfel, cu cei mulŃi şi obidiŃi, nădejdea într-o lume mai bună. Dar V.Copilu Cheatră are afinităŃi expresioniste şi cu Blaga, deci cu “gândiriştii”, nu printr-o exagerată sensibilitate metafizică, ori prin căutarea absolutului pe căi

transcendentale, ci, mai degrabă, prin aspiraŃia către “dezmărginire”. El este un „ducăreŃ”, cum mărturiseşte undeva, un suflet ars de dorul plecărilor („Ca pe jar îmi arde dorul şi de dor ard ca o plită”). Ca şi Lucian Blaga, care le cerea munŃilor un „alt trup” în care să-i încapă sufletul, ori Aron Cotruş, cu „plecările, plecările, plecările,/ din toate porturile şi din toate gările/ pe toate mările, spre toate depărtările/ spre toate Ńintele şi aşteptările/ spre marginile lumilor şi ale gândului/ spre marginile sufletului meu – flămândului!...”. Este, însă de observat, că dacă la Cotruş pusta întinsă semnifică nostalgia infinitului, la Cheatră este vorba despre un infinit în sus, dezmărginirea spre stele prin dor şi accesul chiar la dumnezeu ca sol al revoltelor sau al rugilor în numele celor mulŃi. Transcendentul cheatrian este dorul de ducă, dorul de veşnicie şi infinit. RelaŃia cu cosmicul se dovedeşte a fi de cele mai multe ori antagonică. Până şi munŃii au Ńâşnit cândva spre cer într-o uluitoare răscoală a elementelor naturii, condamnată, altfel la platitudine.

V.Copilu

Cheatră îşi extinde microcosmosul individual până la a se simŃi un „păcurar al stelelor”, „cu zările hotar”, având un „ortac oier” în lună, iar acela jinduind la turma mioriticului păstor de pe pământ. Dorul “dezmărginirii” eului şi însuşi simbolul muntelui, cu vijelioasele sale descătuşări, fac parte din această chemare expresionistă către o contopire integratoare cu întregul univers: „Cu Ńundra pe umeri şi fluieru-n şerpar Pasc oi pe munŃi cu zările hotar, În nopŃile cu iz de brad în stele M-apucă duca (s.n.) înspre ele. Când ziua se-mburdă-ntr-o dungă Dau oile la muls în strungă, Cum stau şi mulg oile mele, Din lună, unui ortac oier, Îi cură ochii după ele”. (Păcurarul) Una din primele trăsături ale decalogului estetic expresionist este aceea a modificării raportului suflet-natură, în sensul că sufletul nu se mai orientează după natură,

ci natura după suflet. Lucru valabil şi pentru raportul sufletului poetului cu lumea. Este vorba despre acea răsturnare copernicană, despre care vorbeşte Lucian Blaga, în arta modernă, când nu sufletul poetului se orientează după lume, ci lumea urmează mişcarea zbuciumată a sufletului poetului expresionist. În lirica lui V.Copilu Cheatră această trăsătură, tipic expresionistă, se lărgeşte de la sufletul poetului, la permanenta simbioză suflet-poet, suflet-moŃesc, natură-moŃească. Piscurile Detunatelor, înălŃate la cer, poienile, pădurile, apele, soarele şi luna MunŃilor Apuseni ar putea fi maiestoase, strălucitoare, voioase, ar putea fi o natură de rai şi vis, care să încânte sufletele celor care trăiesc pe aceste meleaguri. Dar nu, cu trecerea vremurilor „crâncene şi viforite”, vremi nemiloase de împilare şi osândă milenară pentru neamul moŃesc, natura de aici, din MunŃii de Apus, nu doar pare, ci chiar a devenit de cremene, îndârjită, întunecată,

tunătoare, aspră, colŃoasă, aridă, amară, plânsă şi

mohorâtă, în consonanŃă cu viaŃa şi sufletul trudnic al omului de la munte care trăieşte „fără lumină, cu „fire aspră şi-mpietrită şi bucurie înăcrită” când tot „ urlă-n Ńară fără sârg”, cu „ o bardă, un căluŃ şi-un pumn de grinzi”, cu doage şi ciubară, doar le-o putea vinde pe un pumn de „fărină” sau „un druŃ de pită” pe care să-l aducă unui”ciur de prunci” flămânzi: “Pe creste-n vaier Sâlha plânge, Fagii-s picuraŃi cu sânge, Brazii lacrimă răşină, Eu mă-ntorc fără fărină Sus în muntele-ntomnat Cu dungi de aur vărgat Şi pelin împestriŃat Ca amarul, colindat Pe cărări, în târg şi sate, Cu doniŃi necumpărate…”. (Ruga)

Sau: „Pădurile şi-au prins şi ele la rever Curcubeu de doliu pentru cei lăsaŃi Dincolo de hatul desenat sever Prin inimă de Ńară şi fraŃi înstrăinaŃi…” (Întoarcerea cea mare)

“Iar brazii nuntesc elegii ca roiu-n stup Şi-arama din fagi picură mută...”. (Întoarcere la fata munteană) Întoarcerile la etnogeneza poporului român, la tradiŃii şi obiceiuri moŃeşti, unele cu reminiscenŃe de mistere păgâne precum cele din legendele MioriŃa şi Meşterului Manole, la funcŃiile magice şi liturgice ale folclorului moŃesc, descântecele despre grai, personificarea Arieşului într-o zeitate care ar putea, precum Oltul lui Goga, să măture durerea moŃilor în potop, sunt tot atâtea elemente expresioniste în lirica lui Cheatră. El are, de asemenea, la fel ca expresioniştii, credinŃa că prin artă se poate recupera trecutul mitico-eroic al neamului moŃesc, că există un „cântec al moŃilor” de tip oracular, ascuns undeva la rădăcinile arhaice ale începuturilor acestor Ńinuturi de datină, mit şi legendă, un cântec ce se cântă mereu pe sine însuşi, încă din zorile primordiale, „încă de pe vremea când nici nu se pomenea de Dumnezeu/ ba chiar cu mult mai înainte”. Şi aşa cum cineva ar trebui să se străduiască să afle un lucru fundamental pentru existenŃa omenirii, acela de-a şti „cine-a frământat, prima oară, pâinile”, aşa şi poetul are menirea ca, printr-o comuniune cu pământul moŃesc, comuniune extatică şi ritualică (punerea urechii la pământ!), să descoperă acel cântec magic, să-l scoată la lumină, să-i redea viaŃa şi „inima care-i bate în Detunata” şi pe care, deocamdată, doar el, ca un iniŃiat, o aude. Şi astfel, prin acel cântec, care nu va putea fi decât protestatar, poetul să contribuie la lupta pentru dezrobirea meleagurilor sale ancestrale. Ori şi sforŃarea de-a comunica transcendental cu originile primordiale, cu cei „de dincolo” de timp şi spaŃiu, este expresionism sui-generis.

Dar şi legarea tradiŃiei de spiritul permanentelor înnoiri în ceea ce priveşte expresia, limbajul, structurile poetice, sistemul de imagini, prozodia. La nivelul prozodiei avem de-a face cu un limbaj bolovănos, plin de arhaisme şi localisme, ruperea ritmului şi trecerea de la o cadenŃă la alta în salturi neaşteptate, chiar dacă versul şi strofa păstrează, de cele mai multe ori, aspectul formal al poeziei clasice. Crezul expresionist cheatrian a fost rezumat de către poetul însuşi în următorul citat: „…arta şi literatura epocii noastre sunt chemate să reunească spiritul critic, creator de nelinişti productive, cu speranŃa unui om întreg, cu viziunea unei lumi mai bune… rolul nostru, al scriitorilor, este acela de a pleca de la om. De la convingerea că există în el multe posibilităŃi, că putem face multe din el. Omul nu trebuie să rămână numai aşa cum este, ci cum ar putea fi. (s.n.). În consecinŃă, nu e suficient să pornim de la el, ci să-l şi înrâurim. Acesta mi-a fost crezul şi la el am rămas, cu mult mai înainte de a cunoaşte nişte teorii (expresioniste!?), care astăzi sunt la modă. Noi, ardelenii, mai ales, ne-am născut cu ele în sânge. Poate unde am fost şi am rămas definitiv legaŃi de popor. De poporul care ne ocroteşte rădăcinile. Că fără rădăcini n-am rezista. N-am avea nici un sprijin, nici un rost. Ne-am usca aşa cum se usucă brazii care mor în picioare”. Iar Ion Dudu Bălan, prefaŃatorul antologiei din lirica lui Copilu Cheatră, Cântecul moŃilor, scrie că poetul moŃ este „un poet care, în spiritul lui Cotruş, a scris mai puŃin cu delicata pană a lirismului intim şi mai mult a săpat cu dalta în piatra seacă a cuvintelor colŃoase, şi colŃuroase, dure şi tăioase, parcă smulse din roci de granit, făcând să Ńâşnească din ele apa vie a unei poezii sincere, generoase, străbătută de un înălŃător şi tonic umanism (s.n.), implicată organic în amarul destin al moŃilor. Poetul e conştient şi mândru de natura simplă, populară a condeiului său, „cioplit din Ńandură de brad” şi pe care-l transformă miraculos, cu o reală vigoare stilistică, într-o armă de luptă, în „sâneaŃă sau pumnal”. Umanismul, este mereu o trăsătură expresionistă care poate fi detectată, mai peste tot, în creaŃia lirică a lui V.Copilu Cheatră: „6. M-am risipit în semeni şi m-am dăruit, Că m-am născut să sufăr alături de ei, 7. Nu m-am simŃit în viaŃă atât de mulŃumit

Ca atunci când privesc semenii, senini, în ochii mei”. (Psalmul XXI) De asemenea refuzul expresionist de-a face „artă pentru artă” este subliniat cu putere în multe creaŃii ale lui Cheatră. În acest sens, I. D. Bălan citează, ca pe un crez poetic, următoarele versuri semnificative din poezia Condeiul meu, poem publicat de V. Copilu Cheatră în volumul Cântece cu căluşul în gură:

„Condeiul meu nu e condei de cin, N-are blazon cu pajure sau lei, Da-n faŃa lui smerit mă-nchin Că plâng şi râd în el strămoşii mei. E un condei sărac cioplit dintr-o surcea Dar are aripe şi mai ales căldură, Vioară se preface-n mâna mea Ori bardă cu prăseaua dură…

Când plânsul mă îneacă-n pumni îl strâng, Aş vrea să fac din el sâneaŃă sau pumnal, Dar mă retrag în mine, tac şi plâng, Pentru atâtea visuri îngropate în Ardeal” (Condeiul meu) Ascultând de îndemnul lui Aron Cotruş, V. Copilu Cheatră şi-a însuşit

şi alte

valori estetice şi etice, dragi expresioniştilor. Este vorba de respingerea “imitaŃiei, a snobismului şi a gratuităŃii artei în favoarea rolului mesianic al poeziei de a înnobila conştiinŃele, de a-i face pe oameni mai buni şi mai oameni”. Cu acest crez a realizat V. Copilu Cheatră un edificiu al cântecului care să fie precum „o spadă” sau „un bolovan” şi aşa s-a dorit a fi „ un poet patriot, vaticinar, din

stirpea lui Andrei Mureşianu, G. Coşbuc, şi Octavian Goga, un poet al moŃilor şi al tragediei produse de odiosul Diktat de la Viena, un poet-cetăŃean, care s-a format sub înrâurirea nemijlocită a lui Aron Cotruş, militând împotriva asupririi, a exploatării sociale şi naŃionale”, mai adaugă Dodu Bălan. Dar nu acesta era şi idealul poetic al unor expresionişti precum G. Heym, cel care se visa pe baricade, ori Hasenclever, Kaiser, Barlach, şi Toller, cel cu tema salvării omului pe calea “transformărilor interioare” şi a “înfrăŃirii”? Nu poeme de revoltă şi îndemnuri la luptă scrie expresionistul Johannes Becher? Poemul Pe voi vă cânt, cel cu care l-a impresionat pe Aron Cotruş, în anul 1928, la Târgul de fete de pe Muntele Găina, se poate constitui într-o ars poetica definitorie pentru expresionismului protestatar şi „anarhic” al liricii lui V.Copilu Cheatră:

“Pe voi vă cânt, pe voi pe moŃi, Strămoşii mei din tată-n fiu, Să ştiu că creapă rânza-n toŃi Cei care vă jupuiesc de viu, Ori vă despoaie de podoabe, De aur şi de marile păduri, De aŃi ajuns, în România, iar barabe Şi-au ruginit tăişurile la săcuri. Voi îmi sunteŃi ortaci în veci Şi-o să vă cânt cum nu v-am mai cântat, Pe voi ce-aŃi putrezit în furci sau beci, Să ştiu că pentru asta voi fi spânzurat. Pe voi ce-aŃi zguduit istoria din ŃâŃâni Şi-aŃi scris-o, dureros, cu sânge,

Pe sărăcia voastră să vă ştiŃi stăpâni, Voi care n-aŃi ştiut cerşi sau plânge. Voi cei răzvrătiŃi din tată-n fiu, În sânge-mi clocotiŃi şi-acum, Că-s os din osul vostru ştiu Şi-o să vă urmez pe acelaşi drum, Pe care l-au urmat tribunii, De parcă îi aud şi-acuş, Chiar de-oi fi socotit de unii, Poet mai anarhist decât Cotruş!.” (Pe voi vă cânt)

Există, în acest poem, caracteristic pentru latura protestatară a creŃiei lui Cheatră, destul romantism revoluŃionar asemănător perioadei de început a expresionismului, dar şi destulă iluzie emfatică, un anume anarhism desuet şi pseudoeroism de paradă. Dar dincolo de acestea rămâne ideea expresionistă a identificării poetului cu suferinŃele semenilor, cu înfrângerile şi izbânzile acestora, trecute şi viitoare. Arta lui V.Copilu Cheatră poate fi asimilată unor forme ale expresionismului şi prin protestul împotriva războiului, dezumanizării, chinurilor şi morŃii provocate de către acesta fiinŃei umane care-şi simte existenŃa ameninŃată. Dar, dacă la expresioniştii germani de tipul Werfel, Städler sau Toller, precum şi, la noi, la Aron Cotruş, prin Sărbătoarea morŃii este înfierat primului război mondial, protestul lui V.Copilu Cheatră se referă, cu deosebire, la cel de-al doilea. E vorba, tot ca la expresioniştii germani, de a da o imagine cosmică a cataclismului mondial, care se întinde”dintr-un hotar” către „alt hotar” de lume, cu foc ucigător, apocaliptic:

„ Din hotar de lume, către alt hotar, Cerul şi pământul fulgeră şi frige

Şi trăzneşte, ca nişte cârlige Îşi întinde moartea lanŃurile iar. Şi se duc rumânii muşcând din Ńărână Sub flamuri străine, negru-nsăilate, Tot cu cruci buiece, cruci încârligate… CâŃi vor spune, amin ? CâŃi o să rămână?!” (Cu ochii înapoi)

Sau acest poem, intitulat Batoza, în care războiul este văzut ca o maşinărie infernală, menită, precum la expresioniştii germani, să aducă doar jale, tristeŃe şi moarte. Imaginea trupurilor umane sfărâmate în “fălcile de fier” ale batozei sugerează un tablou apocaliptic tipic expresionist, care evită elegant cruzimea naturalistă dar şi impasibila privire impresionistă: „ Cad spicele, ca plopii sub secure cad Şi holda se preface-n scrum, Batoza, printre stoguri, îşi croieşte vad Şi-n calea ei mă simt un spic neputincios şi eu acum.

Când mă va prinde-n fălcile-i de fier, Care tună şi trăzneşte ? Mă uit în jur şi mă-ngrozesc cum pier Snopii de grâu, ca feŃi frumoşii din poveste.

În urma ei rămâne pleava şi cotorii Doar miriştea strivită sub şenile, În bătătură mamele îşi jelesc feciorii

Şi nimeni nu mai ştie de mai are zile.”

Apoi, în Popas la Albac, alte imagini apocaliptic-expresioniste :

„ Vin feciorii din răsărit ciuntiŃi, Fără vlagă-n ei, obiele, Pe Arieş şi Crişuri curge jele, Că suntem, sub cizmă, viermi striviŃi”.

Dezumanizarea, aducerea omului în stadiul de „vierme strivit” sub „cizma” războiului, este o temă-obsesie pentru unii expresionişti germani precum Trakl (Grodek), Toller, Hasenclever, Rubiner, Stramm, Klemm şi, mai ales, Becher. Diktatul de la Viena a fost resimŃit de către români în general şi de către românii transilvăneni în mod special ca un atentat la însăşi existenŃa fiinŃei noastre naŃionale. Şi în numele acestui sfâşietor sentiment de umilinŃă şi revoltă metafizică V.Copilu Cheatră scrie un întreg volum intitulat Cântece cu căluşul în gură publicat la Editura Detunata în anul 1942, deci atunci când efectele diktatului erau îngrozitoare pentru românii transilvăneni. În acest volum accentele expresionist-protestatare sunt duse până la paroxism. Dramei poporului român i se dau proporŃii macrocosmice, cedarea Ardealului de Nord este văzută, expresionist, ca o catastrofă universală, poetul nu vede în acest act samavolnic doar un oarecare accident istoric mărginit la nefericitul teritoriu al Transilvaniei, ci „o condamnare a visului la moarte”, ceea ce-l face pe funciarul revoltat să dea şi protestului său proporŃii cosmice . Feleacul este hiperbolizat, si el, în stil expresionist, de către poet la proporŃiile unui munte cosmic, dincolo de care, la Cluj, a rămas, spre batjocura „honvezilor”, însăşi sufletul poporului român, tradiŃiile sale, basmele sale, “Cosânzâienele” sale :

„ Dincolo de munte cu lacrimi de bruj Plâng de-atâta vreme Cosânzenele Că-s îndoliate iar poenele Şi honvezii beau şi cântă-n Cluj…” (Popas la Albac) În Cântece cu căluşul în gură, poetul V.Copilu Cheatră se transformă în „omul revoltă”, în goarna care cheamă compatrioŃii la un marş spre libertate, precum expresionistul german Yvan Goll, care se închipuia, la rândul său, „cimpoiul”, „toba” unui marş similar pentru dezrobirea popoarelor: „…Sunt omul revoltă/ Port în cimpoiul meu strigătul tuturor popoarelor/ Îndoliata mea inimă bate toba/ În marşul spre libertate”. ReferinŃe critice despre opera lui V. Copilu Cheatră au avut printre alŃii: D. Murăraşu, Istoria literaturii române, 1940; G. Călinescu, Istoria…; I Breazu, Literatura Transilvaniei, 1944; I. Al. Barbu, în Astra, nr. 3, 1981, N. łirioi, în Orizont, nr. 46, 1981,; Al. Hussar, în Astra, nr. 4, 1982, I.D. Bălan, Repere critice, 1988. Credem că în cuprinsul lucrării am reuşit să aducem destule dovezi că lirica lui V. Copilu Cheatră se constituie într-o ipostază interesantă a expresionismului poetic transilvănean şi că, în acest context, ca şi în acela al felului cum poezia ardeleană contribuie la dezvoltarea literaturii naŃionale, operei cheatriene merită să i se dea mai multă atenŃie.

CONCLUZII Am ales ca teză de doctorat această temă atât datorită importanŃei şi actualităŃii europene a mişcării expresioniste, cât şi faptului că poezia modernă românească şi cu deosebire cea transilvăneană datorează mult expresionismului, chiar dacă ar fi să ne gândim doar la cei doi corifei ai săi: Lucian Blaga şi Aron Cotruş. Insă aşa cum am văzut cei doi sunt doar vârfurile aizbergului, deoarece influenŃa literaturii expresioniste germane asupra literaturii române are implicaŃii mult mai largi. Dar chiar şi în lirica ardeleană, la poeŃii generaŃiei dintre cele două războaie mondiale, (Emil Giurgiuca, Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea, Ion Moldoveanu, V. Copilu Cheatră, etc.), sau cei mai aproape de noi, cum ar fi Ion Alexandru, cercetările privind existenŃa unor trăsături expresioniste în opera lor pot fi interesante. În ce-l priveşte pe V.Copilu Cheatră, lucrurile primesc conotaŃii aparte. Poetul acesta transilvănean fiind un admirator şi discipol declarat al lui Aron Cotruş, încercând mereu să-şi urmeze îndeaproape mentorul, nu poate reprezenta decât o altă ipostază a expresionismului poetic transilvănean, desigur de mai puŃină forŃă decât maestrul său Cotruş. S-ar putea face, însă, întâmpinarea că, dacă V.Copilu Cheatră nu este decât un epigon a lui Aron Cotruş, nu merită o atenŃie deosebită sau o cercetare explicită a liricii sale. Această apreciere ar fi nedreaptă, deoarece, aşa cum am arătat, Cotruş însuşi a avut mare încredere în steaua poetică cheatriană, iar elementele expresioniste identificate de noi în lirica sa sunt, sperăm, suficient de argumentative pentru a dovedi că prin acest poet poezia expresionistă transilvăneană s-a îmbogăŃit şi întărit. Din raŃiuni de sistematizare am structurat lucrarea în şase capitole vizând probleme teoretice, beletristice şi de analiză literară propriu zisă. În primul capitol teoretic despre estetica expresionismului, cu care am considerat necesar să debuteze cercetarea noastră, ne-am lămurit ideea că termenul de curent literar este impropriu pentru expresionism şi că este mai acceptabil acela de mişcare spirituală complexă, cu manifestări violente în Germania începutului de secol XX, dar trăsăturile căreia sunt o permanenŃă a sufletului uman creator din timpuri şi zone geografice diferite ale lumii. Am acceptat, însă, din motive pur teoretice şi ca ipoteză de lucru definiŃia de curent literar aşa cum am găsit-o în dicŃionare explicative, studii, articole, programe. In acest

sens, de real folos ne-au fost cele două numere (11-12/1969) ale revistei Secolul XX, dedicate în exclusivitate expresionismului în care am găsit studii, reflexii, creaŃii ilustrative din lirică, proză, dramaturgie. Ne-am conturat de asemenea ideea că, deşi expresionismul s-a manifestat cu pregnanŃă în Germania el nu este o artă exclusiv germanică, ci mai degrabă are un caracter policentrist. Doar că în Germania wilhemiană şi-a găsit condiŃiile propice de manifestare şi coagulare într-o mişcare vizibilă uneori la modul violent. Asta cu toate că şi în Germania formele sale de manifestare estetică sunt destul de diverse: de la artiştii”vizionari ai amurgului” până la „omul-revoltă”, activism şi revoluŃionarism. În această ultimă categorie am găsit că pot fi încadraŃi, în primul rând, şi poeŃii ardeleni Ovidiu Cotruş şi V.Copilu Cheatră. Am urmărit apoi ecourile expresionismului german în literatura română, căile prin care acest curent a ajuns să fie receptat de personalităŃile creatoare şi de publicul din România. Am urmat pentru aceasta cercetările, concluziile şi sugestiile unor exegeŃi români, în primul rând cele ale lui Ov. S. Crohmălniceanu din Literatura română şi expresionismul, dar şi Dan Grigorescu în Istoria unei generaŃii pierdute: Expresioniştii. Când ne referim la influenŃele expresionismului german asupra literaturii române ne referim evident şi la influenŃele expresionismului austriac care se pot depista la scriitorii români de formaŃie germană, cei care i-au frecventat şi tradus în româneşte pe germani şi austrieci: Lucian Blaga, Adrian Maniu, Aron Cotruş şi mai puŃin cunoscutul H. Bonciu. În rest, în ceea ce îi priveşte pe Arghezi, Bacovia, Ion Vinea, F. Aderca, B. Fundoianu, I. Călugăru, Mihai Săulescu, Camil Baltazar este vorba mai mult de incidenŃe sau atitudini expresioniste pătrunse pe diferite canale şi care completează fizionomii ori formule artistice proprii, originale, determinate de realităŃi româneşti. Am întreprins şi o analiză, mai mult sau mai puŃin amănunŃită, asupra operelor unor scriitori români care s-au aflat sub zodia expresionismului. Pe lângă Lucian Blaga şi Aron Cotruş i-am analizat sumar sau doar i-am amintit, ca având tangenŃe cu expresionismul, pe: Adrian Maniu, H. Bonciu, Al Philipphide, George Bacovia, Tudor Arghezi, Felix Aderca, Ion Vinea, I. Călugăru, B. Fundoianu, G. Bacovia, T. Arghezi, Mihail Săulescu, V. Voiculescu, Camil Baltazar, Ion Barbu, Victor Ion Popa, George Mihail Zamfirescu, Isaiia Răcăciuni, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, George

Ciprian, Ion Barbu, Camil Baltazar, sau mai recenŃii, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Ion Gheorghe şi lista se putea prelungi până la generaŃia optzeciştilor. De aici încolo cercetarea noastră s-a fixat pe studiul monografic şi, în parte, comparatist a felului cum V.Copilu Cheatră se constituie într-o nouă ipostază a expresionismului poetic transilvănean. Cu ajutorul a două dintre manuscrisele sale aflate în posesia noastră prin bunăvoinŃa soŃiei sale, doamna Ana Copilu Cheatră, am reconstituit, în capitolul 3, biografia existenŃială şi spirituală a acestui poet. Este vorba de manuscrisul Zodia Berbecului, care se vrea un roman autobiografic ce se întinde pe perioada de la naşterea poetului, la Vulcan, jud. Hunedoara şi până la absolvirea studiilor superioare când va deveni profesor, autor şi gazetar. E o biografie interesantă scrisă cu talent, plină de nostalgie, umor şi autocaracterizări memorabile. Aflăm tot din acest manuscris primele întâlniri ale tânărului Cheatră cu Lucian Blaga, Aron Cotruş, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, etc. Cel de-al doilea manuscris este intitulat Balada popândăului şi descrie arestarea poetului de către securitatea comunistă, chinurile şi torturile îndurate în timpul anchetelor şi apoi în „lagărul morŃii” de la capul Midia, unde a petrecut 831 de zile de arest preventiv. Este interesant că aici sunt descrise şi tangenŃele sale din lagăr cu personalităŃi ale intelighenŃiei şi politicii româneşti, printre care Corneliu Coposu cu care poetul nostru îşi împărŃea bucata de pâine. După manuscrisul Lacrimi pentru serafimi, aflat şi acesta în posesia noastră, am reconstituit, în capitolul 4, atmosfera intelectuală şi scriitoricească a Clujului interbelic, atmosferă asemănătoare, după Marea Unire, cu cea din vremea mişcărilor expresioniste germane. Se credea, se spera, se visa, se trudea şi se lupta pentru edificarea unei lumi noi prin forŃă şi abnegaŃie spirituală juvenilă, adeseori utopică. Se scria cu patos şi multă încredere, revistele literare apăreau şi dispăreau ca ciupercile după ploaie şi o nouă generaŃie de scriitori şi poeŃi transilvăneni se ridica la umbra marilor corifei precum Lucian Blaga, Aron Cotruş şi Ion Agârbiceanu. Este vorba de nume mai mult sau mai puŃin cunoscute azi precum: Victor Papilian, Olimpiu Boitoş, Ion Breazu, Ion Chinezu, Tiberiu Vuia, George Popa, Mihai Axente, Paul Constant, Ion Th. Ilea, Ion Moldovean, Mihai Beniuc. În acest context se înscrie şi programul gazetei Detunata pe care V.Copilu Cheatră, împreună cu inginerul Ioan Popa-Zlatna şi V. I. Munteanu, au edita-o, timp de

doi ani, în orăşelul moŃesc Zlatna, ca instrument de luptă, cu armele cuvântului, pentru drepturile şi luminarea moŃilor prin cultură. Pe lângă gazetă cei doi au edificat şi o editură cu nume omonim pentru a tipări aici cărŃi, pliante şi alte materiale culturale, publicitare sau propagandistice destinate moŃilor din MunŃii Apuseni. Şi, dacă ar fi să-i dăm deplină crezare lui V.Copilu Cheatră, gazeta Detunata şi-a slujit cu eficacitate cititorii numeroşi. Iar editura a apucat să dea tiparului câteva cărŃi cu autori moŃi, printre care şi volumul Cântece cu căluşul în gură(1942) a lui V.Copilu Cheatră. Un subcapitol îl constituie atmosfera din cenaclul Boema a tinerilor artişti clujeni, dar şi descrierea vieŃii boeme, de vis şi iluzii, pe care aceştia o duceau, încercând să se afirme în cetatea culturală a Clujului interbelic. Ultimul capitol este un corolar al celorlalte cinci şi aici am folosit metodele analizei stilistice şi literare, dar şi metode comparatiste. Asta pentru a releva elementele expresioniste din lirica lui V.Copilu Cheatră, relaŃia lor epigonică cu lirica lui Aron Cotruş, dar şi particularităŃile valorice reale ale poeziei cheatriene. Am arătat că elementele expresioniste afirmate cel mai clar în lirica lui Cheatră sunt cele din domeniul expresionismului pacifist-umanitarist, activist şi revoluŃionar. Am ilustrat cu ample fragmente citate din lirica lui V.Copilu Cheatră fiecare aspect constatat, subliniind mereu valenŃele stilistice şi estetice expresioniste şi arătând că V.Copilu Cheatră nu a scris „însemnări despre moŃi”, ci poezii despre o dramă existenŃială a destinului moŃilor. În fapt poezii despre viaŃă şi moarte, vieŃi şi morŃi expresionist-stihiale, datorate, în mare parte unei matrice existenŃiale vitrege. Este reacŃia incendiară a sufletului poetului faŃă de vitregia sorŃii moŃilor. Această poezie-strigăt vine şi dintr-o experienŃă directă, contingentă cu soarta moŃilor( să nu uităm că poetul a copilărit într-o familia sărmană de mineri şi agricultori din MunŃii Apuseni, a fost, apoi, timp de patru ani dascăl la Albac), dar nu ea este esenŃială, ci rescrierea, retrăirea poetică a acestei experienŃe. Am arătat cum la debutul său literar, şi în toată perioada dintre cele două războaie, V. Copilu Cheatră a fost destul de apreciat, iar la apariŃia volumului său de debut s-au pronunŃat laudativ spirite însemnate ale culturii române precum G. Călinescu, N. Iorga, Mircea Eliade, etc. Însă anii de detenŃie şi apoi lunga ostracizare din anii comunişti i-au

înăbuşit şi chiar frânt dârzenia filonului liric, iar producŃiile sale literare din această perioada nu mai au vigoarea şi expresivitatea celor din volumele antebelice. Ca o concluzie finală putem afirma că, deşi Aron Cotruş a fost şi el mereu preocupat de soarta moŃilor şi le-a exprimat, mai ales în poemul Horia, suferinŃa amară şi trudnică, dar şi dârzenia răzvrătită mereu, în lirica acestuia nu asta ocupă locul principal. Astfel încât V.Copilu Cheatră rămâne, până în prezent, cel mai de seamă cântăreŃ al mult îndureratei şi nedreptăŃitei łări a MoŃilor, ceea ce ne-a şi condus la abordarea prezentei lucrări.

BIBLIOGRAFIE

A.

BELETRISTICĂ

Johannes Becher,

Poezii, în româneşte de Lazăr Iliescu, PrefaŃă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ed.Tineretului, 1962.

Gottfried Benn,

Poeme, În româneşte de Şt.Aug.Doinaş şi Virgil Nemoianu, Cuvânt înainte de V.Nemoianu, Ed.Univers, 1973, 149 p. EdiŃie bilingvă.

Ivan Goll,

Noul Orfeu. Poeme, Traducere, antologie şi prefaŃă de Petre Stoica, Ed.Univers, 1972.

Georg Heym,

Poezii, Traducere de Mihail Nemeş, Cuvânt înainte de Thomas Kleininger, Ed.Univers, Buc., 1986, EdiŃie bilingvă.

Hugo von Hofmannsthal, Poezii, Traducere şi cuvânt înainte de Venera Antonescu, Ed.Univers, 1981 Else Lasker-Schüler, Pianina albastră, Traducere şi cuvânt înainte de Veronica Porumbacu, Buc., Ed.Univers, 1975, EdiŃie bilingvă. Rainer Maria Rilke, Versuri, Traducere şi Cuvânt înainte de Maria Banuş, Ed.Tineretului, 1966. Georg Trakl,

59 poeme, Traducere, prefaŃă şi note de Petre Stoica, Elu, 1967.

XXX,

Poezia germană modernă. De la Stefan George la Enzensberger, Antologie şi note biobibliografice de Petre Stoica, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967.

XXX,

Poezia germană modernă. De la Stefan George la Enzensberger, Antologie şi prefaŃă de Petre Stoica, Editura Grai şi suflet – Cultura naŃională, Bucureşti, 1999.

Aron Cotruş,

Versuri, Antologie de Ovidiu Cotruş, prefaŃă de Ion Dodu Bălan, Editura Minerva, Bucureşti, 1978.

George Bacovia

Plumb, Versuri şi proză, Editura Minerva, Buc. 1981.

Mihai Beniuc,

Ultima scrisoare de dragoste, Antologie, studiu introductiv, dosar critic şi bibliografie de Ioan Adam, Editura Grai şi suflet – Cultura naŃională, Bucureşti, 1999.

V.Copilu Cheatră,

Cântecul moŃilor, prefaŃă de Ion Dodu Bălan, Editura Minerva, Bucureşti, 1981.

V.Copilu Cheatră,

Cartea moŃului, POEME, Editura Lanuri, Mediaş, 1937.

V.Copilu Cheatră,

ViaŃa lângă cer, Nuvele, Editura Detunata, Alba Iulia, 1943.

V.Copilu Cheatră,

Iara, poeme, Editura Dacia, Cluj, 1989.

V.Copilu Cheatră,

Psalmii Solomonarului de la Groapa Papii, Editura Sympozion, Braşov, 1995.

V.Copilu Cheatră,

Craiul munŃilor, Editor Ion Topolog Popescu, Editura Dealul melcilor, Braşov, 1998.

V.Copilu Cheatră,

Zodia Berbecului, Roman autobiografic, Manuscris, Gata de tipar.

V.Copilu Cheatră,

Balada popândăului, Memorii din lagăr, Manuscris, Gata de tipar.

V.Copilu Cheatră,

Lacrimi pentru serafimi – scriitori pe care i-am cunoscut, Memorii, Manuscris, Gata de tipar.

B.

ISTORIE ŞI CRITICĂ LITERARĂ

XXX,

Bibliografia relaŃiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859-1918) – lucrare coordonată de Ion Lupu şi Cornelia Ştefănescu, Ed. Acad. RSR, 3 vol., 1980-1982.

XXX,

Bibliografia relaŃiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1919-1944), 4 vol., Ed.Academiei Române, 1997, 1999, 2000, 2002, Institutul de istorie şi teorie literară “G.Călinescu”., volumul III, Ed. Saeculum, I.O., Buc., 2000.

Lucian Blaga,

Geneza metaforei, în Trilogia culturii, Elu, 1968.

Lucian Blaga,

Probleme estetice, apud Secolul 20, nr.11-12/1969.

Lucian Blaga,

InfluenŃe modelatoare şi catalitice, în SpaŃiul mioritic, EdiŃia a doua, Oficiul de Librărie, Bucureşti, 1936.

Lucian Blaga

Trilogia

culturii,

Editura

pentru

literatură

univuniversală,

Bucureşti. Friedrich Nietzsche Aşa grăit-a Zarathustra, Editura Humanitas, Bucureşti, 1984. Ov.S.Crohmălniceanu, Literatura română şi expresionismul, Ed.Eminescu, Buc., 1971. G. Călinescu

Universul poeziei, Editura Minerva, Bucureşti, 1971.

Ov.S.Crohmăniceanu, “Literatura română între cele două războaie mondiale”, vol.II, Editura Minerva, Bucureşti, 1974. XXX,

DicŃionar de estetică generală, Buc., Ed.Politică, 1972.

XXX,

DicŃionar de terminologie literară, Buc., Ed.Şt.,1970.

XXX,

DicŃionar de filozofie, Ed.Politică, 1978.

Şt. Aug. Doinaş,

Atitudini expresioniste în poezia românească, în Secolul 20, 11-12, 1969.

Dan Grigorescu,

Istoria unei generaŃii pierdute: Expresioniştii, Ed.Eminescu, 1980; reeditarea volumului Expresionismul, Ed.Meridiane, 1969.

Perpessicius

MenŃiuni critice, Editura Albatros, 1976.

Kazmir Edschmid, Cu privire la expresionismul în poezie, 1917, în Paul Magheru, Literatura română în context universal. Arte poetice-curente literare. Bibliografie şi antologie de manifeste literare, Editura Tipografiei Institutului de ÎnvăŃământ Superior din Oradea, 1978. E.L.Kirchner,

Cronica Uniunii Artistice “Die Brücke”, în Paul Magheru, Literatura în context universal, Arte poetice – curente literare, Bibliografie şi antologie de manifeste literare, Editura Tipografiei Institutului de ÎnvăŃământ Superior din Oradea, 1978.

Dan Grigorescu,

Expresionismul, Ed.Meridiane, 1969, reeditat sub titlul Istoria unei generaŃii pierdute: Expresioniştii, Ed.Eminescu, 1980.

Mihai Isbăşescu,

Istoria literaturii germane, Ed.ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1968

Eugen Lovinescu,

Istoria literaturii române, II, MutaŃia valorilor estetice. Concluzii, Ed.Minerva, 1973.

Tudor Vianu

Scriitori români, III, Editura Minerva, Bucureşti, 1971.

William Jones,

Essay on the Arts, 1972, Apud Matei Călinescu, Conceptul modern de poezie (de la romantism la simbolism), Ed.Univers, 1970.

Alexandru Ruja,

Aron Cotruş, ViaŃa şi opera, Studiu monografic, Editura de Vest, Timişoara, 1996.

Adrian Marino,

Curentul literar, în DicŃionar de idei literare, I, Ed., Eminescu, 1973.

Adrian Marino,

Modern, modernitate, modernism, Eseuri, Elu, 1969.

Fritz Martini,

Istoria literaturii germane de la începuturi până în prezent, Ed.Univers, 1972.

G.Oprescu,

ConsideraŃii asupra artei moderne, Ed.Meridiane, 1966.

Mihai Petroveanu,

George Bacovia, E.P.L., 1969.

XXX,

Poezia austriacă modernă, De la Rainer Maria Rilke

până în zilele noastre, Ed.Minerva, 1970. Mihai Ralea,

Scrisori din Germania, în ViaŃa Românească, nr.9, 1922, Apud Secolul 20, nr.11-12/1969.

XXX,

Secolul 20, revistă de literatură universală, nr.11-12/1969.

T.Vianu,

Expresionismul, în Fragmente moderne, Ed.Meridiane, 1972.

Paul Magheru,

Literatura română în context universal, Oradea 1978.

Ion Caraion

Bacovia, sfârşitul continuu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977.

Nichita Stănescu

Fiziologia poeziei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1990.

Ion SimuŃ

G. Bacovia, Opere, în Stilul suferinŃei bacoviene:nihilomelancolia, Editura FundaŃiei Culturale Române, 1994.

Emil Cioran

Tratat de descompunere, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.

Emil Manu

Istoria poeziei româneşti moderne şi moderniste, vol. I şi II, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004.

G.Călinescu,

Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, EdiŃia a II-a revăzută şi adăugită, EdiŃie şi prefaŃă de Al. Piru, Ed. Minerva, Bucureşti, 1982.

V. Fanache,

Eseuri despre vârstele poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1990.

XXX,

Semnal teatral, Expresionismul în teatru şi în arte, an III-IV, 1998.

MULłUMIRI

Teza

de

doctorat

intitulată

„O

ipostază

a

expresionismului

poetic

transilvănean: V. Copilu Cheatră” a fost realizată în cadrul programului doctoral, iniŃial al UniversităŃii „Lucian Blaga” din Sibiu şi apoi transferată la Universitatea din Oradea. Doresc să mulŃumesc pe această cale celor două UniversităŃi, care, prin reprezentanŃii lor iluştri, de talia prof. univ. dr. Victor V. Grecu (membru în comisie) şi prof. univ. dr. Paul Magheru (coordonator ştiinŃific), mi-au făcut cinstea să mă accepte ca doctorand al lor. MulŃumesc UniversităŃii din Timişoara, care, de asemenea, a avut în comisia de examene şi referate o ilustră reprezentantă, doamna prof. univ. dr. Ileana Oancea. Doresc să-mi exprim de asemenea gratitudinea şi respectul faŃă de conducătorul meu de doctorat, domnul prof. univ. dr. Paul Magheru, care cu probitatea sa profesională, optimismul, deschiderea, francheŃea, tactul său şi multă solicitudine mi-a oferit un suport permanent de-a lungul elaborării tezei. MulŃumesc pentru înŃelegerea, încrederea, şi ajutorul acordat în vederea finalizării tezei de doctorat, beneficiind în măsură semnificativă de observaŃiile utile şi încurajările permanente ale domniei sale. MulŃumesc membrilor catedrei de la Facultatea de litere a UniversităŃii din Oradea, care au participat la susŃinerea tezei în catedră, pentru observaŃiile, sugestiile şi aprecierile lor foarte folositoare în conturarea formei finale a tezei. MulŃumesc domnului prof. univ. dr. Mircea Borcilă de la Universitatea din Cluj pentru faptul de a-mi fi sugerat tema şi titlul acestei teze şi a mă fi sprijinit cu lucrări de referinŃă. MulŃumesc doamnei profesoare Denisa Igna pentru felul prietenesc cu care m-a ajutat şi încurajat. MulŃumesc doamnei Ana Copilu Cheatră, soŃia poetului V. Copilu Cheatră, pentru că m-a primit în casa domniei sale, mi-a permis accesul la biroul şi biblioteca poetului, mi-a încredinŃat manuscrise şi volume ale acestuia şi astfel m-a ajutat decisiv la concepŃia şi realizarea cuprinsului tezei.

MulŃumesc doamnelor bibliotecare de la Biblioteca JudeŃeană „Lucian Blaga”, Alba Iulia, cu deosebire doamnei directoare Mioara Pop şi poetei Felicia Colda, pentru solicitudinea cu care m-au ajutat în găsirea, selectarea şi împrumutarea volumelor bibliografice. MulŃumesc familiei de informaticieni Mariana şi Nelucu Stanca, cei care m-au ajutat la tehnoredactarea informatizată a tezei. MulŃumesc conducerii manageriale şi colegilor de la Inspectoratul Şcolar JudeŃean Alba şi de la Seminarul Teologic Ortodox „Simion Ştefan”, care m-au sprijinit şi încurajat prin atitudinea lor binevoitoare şi înŃelegătoare. MulŃumesc mamei mele, pentru lumina pe care mi-a sădit-o sub frunte, soŃiei mele, fiului meu, nepoŃilor mei, fratelui şi surorilor mele şi altora atât de dragi mie, pentru faptul că există şi din „fiinŃa” lor se înseninează „fiinŃa” mea înspre înŃelepciunea, dragostea şi bucuria de-a învinge orice obstacole, cu excepŃia jocului grav de-a timpul şi de-a moartea.

Dumitru Mălin